COPILUL DE LA 5 LA 6 ANI
Multi copiii incep scoala la 6 ani.Asta deoarece la sase ani cei mai multi dintre copii sunt destul de independenti si si-au dezvoltat intelegerea suficient de mult incat acestea sa le permita sa stea departe de casa pentru orele necesare orarului scolar.Ca de obicei acestea variaza de la copil la copil si unii vor fi mai pregatiti decat altii in a sta departe de parinti si sa isi faca cunostinte cu persoane din afara familiei. Nota importanta Informatiile din acest topic sunt doar un ghid.Fiecare copil se dezvolta in propriul sau stil.Daca sunteti ingrijorat despre dezvoltarea copilului dv. sau daca dezvoltarea copilului dv, este mult diferita de cea a celorlalti copii de aceiasi varsta,consultati un specialist.Cu cat o eventuala problema este descoperita cat mai devreme cu atat este mai bine.Daca totul este ok veti scapa de ingrijorare.
DEZVOLTAREA SOCIALA SI EMOTIONALA
Familia este inca centrul universului pentru copilul de 6 ani. Desi ei vor vrea sa se joace cu alti copii si pot lega noi prietenii,viata emotionala importanta este in interiorul caminului. Ei vin in contact cu diferite idei si feluri de comportament la scoala si de asemenea trebuie sa se adaptateze intr-un intreg nou sistem sau reguli ceea ce poate fi foarte diferit de cele de acasa.Aceasta poate fi confuz si obositor,deci nu fiti surprinsi daca copilul este marait,obosit sau plangacios,special dupa terminarea scolii. Fiecare copil raspunde presiunii in felul lui propriu. Copilul la 5 ani isi imparte lucrurile si este placut cu cei din jur, dar nu poate fi de ex. responsabil in avea grija de sora sau fratele mai mic. La 5 ani de asmenea constientizeaza foarte bine despre a fi baiat sau fata si adesea copii 434g67e se joaca diferentiat, baietii cu baietii si fetle cu fetele. La 5 ani este mult mai independent si isi controleaza mult mai bine comportamentul,vor fi mai putine contraargumente si mai putine accese de nervozitate. Incepe sa inteleaga ceea ce inseamna sa respecte regulile unui joc si sa fie corecti.Totusi el se poate nerva si va incepe sa triseze sau chiar nu va mai vrea sa joace. Prefera sa se joace impreuna cu altcineva decat singur. Adesea vor cere permisiunea inainte de a incepe o activitate, si incep sa invete regulile a ceea ce este bine si ceea ce este rau."Pot sa" este o intrebare spusa frecvent, pune intrebari serioase si vrea sa fie luat in serios, este inca foarte atasat de parinti si la 6 ani poate fi o problema inceperea scolii. Copilul stie sa se imbrace singur si sa manace singur dar inca poate avea dificultati i a utiliza cutitul.
DEZVOLTAREA INTELEGERII
La 5 ani,copii incep sa priceapa destule lucruri pentrru a fi capabili sa inteleaga si sa face comparatii.Ei incep sa inteleaga valorile si sa inteleaga ca familii diferite inseamna valori diferite. Il poti ajuta pe copilul de 5 ani ca diferentele nu sunt "cah" si sa-i explici de ce faci lucruri in propriul tau stil acasa. Le plac regulile deoarece lumea se deschide in fata lor repedesi regulile ii ofera o cale de a face lucruri fara a se crea confuzii.
DEZVOLTAREA FIZICA
Copilul de 5 ani este foarte mandru de abilitatile sale fizice,desi adesea in entuziasmul lor se supraapreciaza si astfel apar cazaturile.Inca nu pot sa deosebeasca ceea ce cred ca pot sa faca de ceea ce in realitate pot.Asta vine de-abia spre 6 ani. La 5 ani ii place sa fie activ si este bun in catarat, patinaj, inot, dans. Saritul coardei este o noua abilitate pe care o invata. Daca au ceva antrenament pot prinde mingea de marime mijlocie, cei mai multi pot sta intr-un picior pentru mai mult timp si de asemenea cei mai multi pot sari inainte pe fiecare picior separat. Au un bun control atunci cand coloreaza sau scriu si se pot incadra intre linii.
DEZVOLTAREA VORBITULUI SI A LIMBAJULUI
Majoritatea copiilor de 5 ani au o buna comanda a limbii natale, desi au dificultati in a explica idei mai complicate. De asemenea pot avea dificultati in a intelege lucruri mai complicate si de aceea trebuie avut grija si explicat clar si simplu pentru ca ei sa poata intelege. Daca copilul incepe scoala este posibil sa vina acasa cu cuvinte noi care nu sunt utilizate in casa. Daca unele din ele sunt "prostii" este bine sa ii oferi o alta alternativa la cuvantul respectiv si sa ii explici simplu de ce preferi cealalta varianta a cuvantului. Acum ei pot vorbi clar si pot purta o conversatie cu tine despre subiecte zilnnice. La 5 ani sunt capabili sa isi spuna numele, varsta, adresa si ziua de nastere. Ei intreaba despre intelesul anumitor cuvinte si pot descrie ceva dupa modul in care este folosit, de ex. cutitul este folosit pentru a taia. Sunt capabili sa spuna povesti si isi povestesc la scoala intre ei diferite lucruri. La 5 ani le place sa asculte povesti, sa recite sau sa cante. Le plac glumele si ghicitorile.
CE PUTEM FACE
La 6 ani ii place sa aiba suportul si incurajarea parintilor,in mod special daca incepe scoala in acest an.El va sti ce poate si ce nu paote face in comparatie cu alti copii si vor vrea poate suportul tau pentru a-si imbunatati abilitatile in ceva important pentru ei(cum ar fi lovitul mingii)/ -iti poti ajuta copilul prin asigurandu-i dragoste si concentrandu-ti atentia asupra lui -ajuta-l sa aiba experienta implinirii unei activitati dandu-i sa faca lucruri simple in gospodarie pe care el le poate implini usor.(cum ar fi punerea furculitelor la masa) -permite-i sa fie "mic" pentru scurte perioade atunci cand find "mare"devine prea obositor. Daca exista un frate sau sora mai mica,se poate sa se simta gelos de timpul pe care tu il petreci numai cu acesta cand el este la scoala.Fiind sigur ca petreceti un "timp special" cu el ii va da puterea si increderea sa infrunte noi provocari la scoala. La 5 ani,baietii necesita ajutor special din partea tatalui(sau un alt barbat sau ruda apropiata). Cei mai multi copii au mai multe oportunitati de a vedea cum este sa fii femeie decat cum este sa fii barbat. Ei vor sa stie cum se simte in interior ca si in exterior. Daca baietii au avut sansa de a petrece timp cu tatii si sa afle despre sentimentele lor de tata si despre viata acestora din afara caminului,ei vor fi mult mai increzatori in a lega relatii sociale cu alti baieti.
Copilul de 6 ani intelege ce inseamna "NU" dar in majoritatea cazurilor, actiunile sale nu respecta interdictia. Dar inainte de a ignora restrictia, el are nevoie sa stie "DE CE NU?" Chiar daca noi incercam sa il ferim de pericole sau sa ii controlom comportamentul in sensul dorit de noi, este bine a o facem cu mai mare eficienta, neutilizand cuvantul "NU".
Cum facem? Reformulam interdictia si o
explicam! Pentru a da o nuanta pozitiva cererii noastre, in contextul in care
ne asteptam ca prescolarul nostru sa raspunda adecvat, trebuie sa formulam
cererea cat mai clar, fara inversunare si fara a insista prea mult asupra a
ceea ce "nu are voie" sa faca!. De exemplu: "Nu! Nu ai voie sa te joci cu
mingea in sufragerie" poate fii usor inlocuit cu "Te rog, incearca sa te joci
afra cu mingea". Important este si tonul vocii, care trebuie sa fie cald
dar ferm, fara a lasa copilului senzatia unei negocieri. Daca copilul intreaba
"de ce?".
Iti oferim optiuni! Intotdeauna - dar in special prescolarii dornici sa isi
exerseze independenta si controlul - copilul are nevoie sa aiba sansa sa faca
alegeri. Daca copilul nostru de 5-6 ani doreste sa se uite la televizor in timp
ce mananca, ii putem spune: "te vei uita la televizor inainte sau dupa ce
mananci, nu stiu cand, dar tu alegi"! Daca doreste sa manance cateva bomboane
sau sa bea un suc carbogazos inainte de masa, ii punem la dispozitie cateva
fructe, la alegere, explicandu-i in acelasi timp de ce am ales aceasta
varianta: fructele sunt sanatoase pentru noi, ne lasa nealterata pofta de
mancare. Il asiguram totodata pe copil, ca indata ce va termina masa, ii vom da
si bomboanele sau sucul mult visate. Daca nu ii dam copilului alternative de
alegere.nu avem nici dreptul de a-i critica alegerile!
Trebuie sa construim aceasta relatie intre noi si copil! La aceasta varsta
incepe sa ii placa sa fie rugat, iar atunci cand nu accepta o restrictie a
invatat ca poate protesta (da din picioare, plange, incearca sa ne
impresioneze!). Pe de alta parte insa, ii place foarte mult sa se simta
important pentru noi, sa ne fie "complice" la ceea ce facem impreuna! Poate ca
este bine sa incepem (daca nu am facut-o la o varsta mai mica !) sa ne
construim un "cod" de relationare si sa tinem cont de fiecare data de el. De
exemplu, atunci cand incearca sa eludeze o cerinta/interdictie, trebuie sa
gasim o solutie care sa ii controleze atitudinea, prin a-i spune la ce ne
asteptam de la el. Uneori copilul chiar nu intelege ce dorim de la el. Si
pentru ca interdictia sa nu fie devalorizanta pentru el, este bine sa ne facem
partasi la asumarea interdictiei:
"Vorbesti mult prea tare si ma deranjeaza si stii ca ma deranjeaza
acest lucru. Haide sa vorbim amadoi ceva mai incet".De indata
ce copilul stie ca sunt cateva reguli - pe care le-ati stabilit impreuna!- nu
trebuie sa permitem nimanui sa le incalce.
Dupa cum spuneam mai devreme, copilul de 6 ani incearca sa isi
dovedeasca independenta si sa simta ca detine controlul
De aceea, va incerca sa incalce in mod constant regulile atunci cand contextul familial se schimba (cand aveti musafiri, cand sunteti musafiri, de sarbatori...). Va fi foarte fericit sa creada ca se poate duce la culcare fara a s spala pe dinti, doar pentru ca nu suntem atenti la ceea ce face el. Avem grija sa-i aminim ca este ora de culcare, sa inceapa sa se pregateasca si sa nu uite sa se spele pe dinti! Regulile trebuiesc amintite permanent pentru a fi integrate si acceptate de copil. Daca unul dintre musafiri (care poate fi o persoana afectiv importanta pentru copil - bunica sau bunicul) incearca sa ne induplece, ii spunem si acestuia:" Imi pare foarte rau, am stabilit impreuna cu Matei ca se culca la ora 21.30 si ca trebuie sa se spele pe dinti. Aceasta este regula pe care o respectam cu totii!". De indata ce copilul observa ca exista o persoana care are alta parere decat a noastra, este posibil sa inceapa sa negocieze regula. Cea mai buna solutie este de a-l imbratisa pe copil si a-l intreba: "Vrei sa vin cu tine sa te ajut?" si in acelasi timp ne oprim din ceea ce faceam inainte si ii inducem miscare de parasire a incaperii spre baie. In acest fel, oprim si musafirul sa comenteze regulile stabilite de noi. Mai sunt situatii cand, regula poate fi incalcata - de revelion, de ex - cand Matei nu va putea dormi de la ora 21.30, fie si numai datorita zgomotului. Atunci, este bine sa-i spunem: "Astazi nu ne culcam de la ora stabilita, daca nu vrem! Ne culcam mai tarziu, cand ni se face somn. Dar doar astazi!" Este o alta regula, pe care noi o stabilim doar pentru astazi!
Pentru a nu trai cu senzatia esecului si pentru a nu ii crea senzatia de spaima in contextul in care a incalcat o regula, trebuie sa stim sa ignoram cateva micile abateri. Daca a spart un pahar, dorind sa ne ajute sa spalam vasele, nu este decat un accident! Nu a dorit sa sparga paharul. A dorit sa ne ajute, ceea ce este mult mai important decat cioburile de pe jos. Putem strange impreuna cioburile, explicandu-i cum trebuie stranse si asigurandu-l ca nu a facut nici o greseala. Sunt situatii in care copii se "parasc" intre ei. Daca sunt frati de varste apropiate.de multe ori vom avea ocazia sa ii auzim vorbind despre ceea ce a facut celalalt, mai ales in absenta acestuia. Il vom intreba " Crezi ca lui Matei i-ar place sa afle ca tu vorbesti despre asta?". Daca amandoi vin sa se "spuna" unul pe celalalt, este bine sa ii ascultam pe amandoi, dandu-le sansa sa ne spuna "de ce" au reactionat asa ("uite! Matei spune ca tu esti vinovat! Tu ce parere ai?")
In cazul in care am ajuns la o concluzie, este bine sa argumentam hotararea pe care am luat-o ("sunt de parere ca amandoi ati avut o parte de vina, pentru ca Matei a vorbit mai tare si te-a deranjat, insa nici tu nu l-ai rugat frumos sa vorbeasca mai incet"). Este important sa aiba incredere in noi, pentru a avea curajul ca data viitoare sa ne vorbeasca despre problemele pe care le au stiind ca vom fi corecti si ca vom continua sa ii iubim, chiar daca ...ii pedepsim!Si ajungem la un subiect interesant:
Pedeapsa Ce este aceasata si ce forme poate lua? Mai
devreme, vorbeam despre "un cod" al nostru. Copilul trebuie sa stie ce se
intampla daca incalca regulile stabilite -repet!- impreuna! Aceasta ar fi
pedeapsa! Care trebuie sa fie inteleasa si acceptata de copil si care sub nici
o forma nu trebuie sa lezeze copilul. Poate capata forme diverse, insa cele mai
utile sub raportul relatiei noastre cu propriul copil si in raport cu
dezvoltarea sa normala. Puteti sa va ganditi la pedepse de genul: nu vei iesi
afara timp de cateva zile, nu te vei uita la televizor cateva zile, nu te joci
la calculator cateva zile....Important, atunci cand pedepsim un copil,
este sa ii explicam de ce o facem (unde a fost eroarea in
comportamentul sau). Acest lucru nu inseamna ca il iubim mai putin. Continuam
sa il iubim, dar aceasta este regula "noastra".
Cel mai important lucru atunci cand vorbim despre disciplina este totusi.sa ii laudam comportamentul pozitiv. Atunci cand copilul se poarta in conformitate cu astepatrile noastre. Mai ales daca il observam ca depune eforturi pentru a nu incalca regulile. Este suficient sa ii spunem: "Da! Ai facut o treaba buna! Sunt multumit de tine si ma bucur ca esti un copil bun".
Intarea copiilor la scoala începând cu vârsta de 6 ani si durata obligatorie a învatamântului de 10 ani sunt doua optiuni strategice ale Ministerului Educatiei si Cercetarii în vederea integrarii europene. Privitor la prima dintre optiuni, conf. dr. Ecaterina Vrasmas de la catedra de Pedagogie a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din Universitatea din Bucuresti subliniaza faptul ca scoala trebuie sa aiba o asemenea oferta încât sa poata cuprinde toti copiii în sistemul de învatamânt, nu doar pe cei mai buni (care, potrivit curbei lui Gauss, nu au cum sa fie majoritari). Flexibilitatea curriculum-lui, parteneriatul cu familia, consultarea larga a profesorilor si a specialistilor, atitudinea deschisa catre toti copiii, scoala care sa fie bazata pe comunitate, vor determina, la un moment dat, si existenta unei posibilitati reale de a scolariza toti copiii la 6 ani. Optiunea trebuie sa fie a lor: a beneficiarilor - copiii si familii.
Decizia de politica scolara referitoare la coborârea vârstei de scolarizare la 6 ani are argumente care pot fi pro si contra. Analizând capacitatile de învatare ale copilului se poate spune ca pâna la vârsta de 6 ani se poate constitui aptitudinea de scolaritate. Aceasta consta în capacitatea copilului de a se concentra pe parcursul unei perioade de 30-45 de minute, capacitatea de a efectua sarcini de lucru care antreneaza vorbirea, activitatea grafica, exprimarea personala, vointa, capacitatea de a relationa cu ceilalti copii si de a colabora în realizarea unor activitati etc. În mod statistic, copiii de 6 ani pot urma un program educativ: exista însa mari diferente de dezvoltare care se remarca în ritmul de lucru, stilul de învatare, concentrarea atentiei, însusirea limbajului grafic si chiar a vorbirii. În literatura de specialitate se considera ca un copil poate învata scrisul si cititul chiar si la 5 ani daca dezvoltarea sa este optimala din toate punctele de vedere: sociala (suficienta experienta anterioara), intelectuala, emotionala, motorie, personala (imagine de sine pozitiva), comunicare (prin limbaj corect, coerent si expresiv) si are deja un start bun determinat de conditii socio-afective si materiale suficiente în familia de provenienta. Putem considera ca aceste conditii se întâlnesc în realitatea scolii azi?
Copilul poate face fata programului educativ, dar trebuie avuta în vedere care oferta scolii. Aici sunt 3 bariere: continuturile prea stufoase si pretentioase pentru toti copiii (presiune cognitiva, afectiva si psihomototrie), sistemul de evaluare care înca nu reda progresele copilului în raport cu nivelul personal si cu eforturile depuse, precum si strategiile de lucru care ar trebui schimbate nu numai în anumite scoli, ci ÎN TOATE. Este necesar ca: 1. scoala sa scolarizeze TOŢI COPIII, ceea ce înseamna ca individualizarea si personalizarea metodelor de predare-învatare este o cerinta majora la vârstele fragede. Toti copiii pot învata alfabetul si pot scrie texte, pot face ecuatii de gradul 1, la 6 ani? Ce tip de pregatire li s-a oferit anterior si ce grad de dezvoltare trebuie sa atinga?; 2. Familia ar trebui sa aiba realmente posibilitatea sa lucreze în parteneriat cu scoala, pentru ca parintii sa fie implicati în observarea efectelor scolii asupra copilului si sa se sfatuiasca permanent cu învatatorii. Practicile parteneriatului, comunicarea pozitiva si negocierea solutiilor cu parintii au încâ nevoie de sedimentare; 3. Decizia de scolarizare va trebui luata dupa evaluarea aptitudinilor
de scolaritate ale copiilor: se poate face de catre echipe de psihopedagogi sau, mai eficient, de catre comisii ale scolilor în care sa participe un psihopedagog. Ideea centrala este ca scoala trebuie sa se adapteze la nevoile si cerintele individuale si nu copiii, care sunt sclavii sau victimele unui curriculum. Flexibilitatea curriculum-lui, parteneriatul cu familia, consultarea larga a profesorilor si a specialistilor, atitudinea deschisa catre toti copiii, scoala care sa fie bazata pe comunitate, vor determina, la un moment dat, si existenta unei posibilitati reale de a scolariza toti copiii la 6 ani. Optiunea trebuie sa fie a lor: a beneficiarilor - copiii si familii. Oricum, aceasta decizie trebuie sa fie în favoarea dezvoltarii si sprijinirii tuturor copiilor si a construirii motivatiei lor pentru învatare. Altfel, scoala va deveni o sperietoare, nu o scoala prietenoasa, deschisa, pentru toti.
Fetita
sau baiat, copilul de 5 ani trece de la un moment de experimentare la altul si
"nu are timp" sa respecte cu strictete asteptarile noastre. Este in permanenta
stare de acumulare si orice noua acumulare il face se simta in stare de
dezechilibru interior. Uneori, acest dezechilibru interior se rasfrange asupra
mediului exterior pe care il "stapaneste" copilul: camera sa.
Ce facem? In primul rand sa ne ajustam asteptarile de la acesta, tinand cu
fermitatea la regulile pe care le negociem si stabilim impreuna cu copilul.
Trebuie sa ne asiguram ce intelege copilul nostru prin ordine si mentinerea
ordinii si prin asumarea unor responsabilitati. Daca ii impunem sa faca ordine,
s-ar putea sa nu obtinem decat incrancenare din partea sa: fie ca se alinta si
spune ca "este prea mic", fie ca incepe sa tipe, sa planga, sa se simta
nedreptatit. De obicei, copilul vede in asumarea unei responsabilitati
impuse o corvoada. Este util sa ii facem sa participle cu placere mentinerea
ordinii in toata casa. Ii putem atrage atunci cand facem ordine in casa,
dandu-le mici responsabilitati: "Tine-mi tu farasul! Asa! Acum te rog sa duci
tu farasul la gunoi!" Vor simti ca ne fac noua o "favoare" si se vor implica cu
placere. Daca atmosefera este relaxanta si glumim, radem cand facem ordine,
copilul va inregistra ca este o activitate placuta. Ascultati putina muzica, dansati
cu matura sau pamatuful de praf. In nici un caz nu trebuie sa ne vada pe noi
lipsiti de chef, obositi.Apoi, cand toata casa este curata, permiteti-va o
explozie de bucurie si, de ce nu?, rasplatiti-va: o inghetata, un film dragut.
Copilul trebuie sa va simta parteneri si nu evaluatori: atunci cand isi face
ordine in camera, atat cat a putut, trebuie laudat! Chiar si atunci cand isi
face ordine in camera, trebuie ajutat, caci sunt lucruri pe care nu le poate
face in mod real sau sunt lucruri pentru care a primit interdictii peste
interdictii de micut: sa atinga..bibelourile de exemplu. Deci, nu va asteptati
sa stearga praful sub boibelouri, caci nu o va face caci este speriat ca le va
sparge si va veti supara pe el mai mult decat daca nu face curat. In tot cazul,
in situatia in care dupa ce ati negociat cu el si a ramas stabilit ca hainele
si jucariile nu stau aruncate peste tot in camera si ca el este cel care le
aranjeaza, indiferent de ce se intampla NU le aranjati in locul lui! In nici un
caz! Doar ii reamintiti care a fost pactul si atat. In cazul in care persista
in acest tip de comportament, renegociati: daca nu faci curat la tine in
camera, nu te vei mai uita la TV, nu te vei juca la calculator.Dar nu il
"pedepsiti" inainte de a-l anunta ce se va intampla daca nu respecta regula. Am
uitat sa spun ceva: este bine sa ne aducem aminte ca fiecare "este ordonat in
dezordinea sa". Asa ca, atata timp cat regulile generale sunt respectate,
trebuie sa acceptati modul in care copilul alege sa fie ordonat, modul in care
acesta isi aseaza jucariile sau hainele. Nimanui nu-i place sa-i fie aranjate
lucrurile personale in alt mod decat cel pe care si-l defineste ca fiind
important! Si daca va simti mana altcuiva in urma sa.ce sens ar mai avea sa
depuna vreun efort sa faca ordine?
Ne-am bucurat cu totii ca "incepem scoala": si
noi si el. A crescut si s-a obisnuit cu idea ca va face lectii, va avea
prieteni noi, altii decat cei de la gradinita.
Prima zi de scoala este frumoasa: flori, zambete, agitatie, nici nu isi da
seama cand vine si cand pleaca de la scoala. Are carti noi, asa cum nu a avut
cat timp a fost la gradinita.
Incepand
din a doua zi de scoala, lucrurile incep sa se schimbe putin: din toata agitate
primei zile, copilul ramane "singur" cu obligativitatea de a sta intr-o banca
alaturi de un singur coleg, timp "indelungat". La pauza, nimeni nu ii da
jucarii si abia se poate dezmeticii bine si iar trebuie sa stea in banca,
uneori cu mainile "la spate". S-ar duce la toaleta, dar nu stie unde sa se duca
si nici nu are curajul sa intrebe, pentru ca ii este rusine - sunt multi oameni
necunoscuti acolo. Chiar daca Doamna ii intreaba des si daca ii
insoteste.tot este o probleme: la gradi aveau toalete micute, aici sunt ceva
mai inalte!
Apoi, ca din senin, are de facut teme. Si la citire si la matematica si la
desen. Multe si grele. Sau responsabilitatea este mare sin u o poate intelege
si nici asuma. Si pentru teme sau pentru activitatea din clasa, primeste
calificative. Nu-i vorba! Si la gradi primea.dar parca nu se treceau in caiet.
Si parca mama si tata nu trebuiau sa semneze alaturea. Iar Doamna scrie pe
pagina caietului cu rosu. Peste scrisul sau desenul lui. Si nu intelege de ce!
A inceput sa isi cunosca colegii. Cu unii rade, cu altii nu. Unii il ajuta, pe
unii il ajuta el. Dar altii.rad de el. Nu conteaza pentru ce anume: rad de el
si nu impreuna cu el. Ajunge acasa si trebuie sa faca teme. Nu se mai poate
juca atat cat ar fi vrut, sau cat o facea inainte. Are alt fel de program.
Ei! Daca vi se pare ca am descries primele zile de scoala
apocaliptic.ganditi-va cum au fost pentru dumneavoastra! Cu sinceritate maxima!
Nici nu este cazul sa recunoasteti cu voce tare! Si veti vedea, ca intr-o
maniera mai accentuate sau mai putin accentuate, asa ati trait si dumneavoastra
aceste primele zile de scoala. Dincolo de efervescenta momentului.
In prima luna de scoala, "bobocul" trece printr-un proces de adaptare. In fond,
ce-i acela proces de adaptare? Este un proces de modificare a comportamentelor,
care rezulta ca o corelare a personalitatii copilului in raport cu noul mediu
in care isi desfasoara activitatea, in raport cu noul sau rol. De aceea, este
bines a acordam o atentie deosebita acestui process, dar si rezultatelor sale.
De ce?
Uneori, copilul poate depasi acest moment foarte usor: se adapteaza inca din
primele zile programului de scoala, isi face temele, vorbeste cu placere despre
colegii sai.Alte ori, desi da senzatia ca este perfect adaptat, copilul refuza
constant sa se trezeasca dimineata. Sau refuza sa se alimenteze, devine
irascibil, plange mult mai des si fara explicatii, apare enurezisul nocturn si
diurn. Sau, duminica seara, desi toata ziua a lergat si a ras in hohote, face
brusc febra mare, atestata de termometru, nu doar spune ca uii este rau!
Ca sa evitam toate acestea, este bine sa vorbim mult cu el. Trebuie sa ii dam
sansa sa se exprime si sa isi exprime tensiunile. Atentie mare insa: nici una
dintre temerile sale nu trebuie sa fie obiectul glumelor noastre! Sunt temerile
sale si trebuie sa i le respectam! Vom incerca doar sa le rezolvam impreuna. Sa
vedem cum putem sa le depasim. Daca simtim ca problemele sale ne depasesc,
putem angrena si invatatoarea in rezolvarea acestor probleme, cu acordul
copilului.
Acesta poate simti ca acum solicitarile in ceea ce-l priveste sunt atat de
numeroase incat va considera ca tot ceea ce face este un esec. Si va
incerca in mod constient sau inconstient sa opuna rezistenta scolii, clasei,
temelor, Doamnei, colegilor.De indata ce va asimila regulile si se va obisnui
cu noul sau rol, copilul va depasi aceasta perioada: va stii cu siguranta ce se
va intampla maine la scoala, ce ore au , ce teme trebuiesc facute. Va invata sa
se simta bine ducandu-se la scoala.
In mintea parintilor exista etape prospective ale evolutiei copilului înca de la nastere. Aceste etape se succed cam asa : inceperea scolii, liceul,studiile universitare sau angajarea in munca, armata, casatoria. Incheierea primei etape coincide cu începerea scolarizarii, fixata tn multe tari la varsta de 7 ani a copilului. Cei 7 ani de acasa , care sunt invocati adesea traduc ideia ca parintii sunt responsabili de educatia copilului lor numai in acesti primi ani. Ce a învatat în 7 ani ?Ce se întampla dupa aceea ? Scoala preia de la parinti responsabilitatea educarii copilului. Si parintii, ce mai au ei de facut ? Sa încercam sa gasim raspunsuri pentru aceste întrebari. Clasa întai este pentru parinti un adevarat examen în care se confrunta cu reglementarile impuse de scoala si nu de multe ori cu toti ceilalti parinti.Succesul copilului este în parte considerat ca propriul lor succes, iar asteptarile neîmplinite apar ca esecuri traite culpabil si frustrant de parinti.Copilul este gata pentru începerea scolii atunci când are achizitii în plan cognitiv si emotional care îl fac capabil sa faca fata noilor cerinte.
Iata cum este descries de specialisti copilul care începe clasa întai:
Intelectual,copilul este in etapa operatiilor concrete, în care începe sa deosebeasca realul de imaginar, în care vorbirea interioara este un instrument al gandirii si al autoreglarii atentiei. Coordonarea miscarilor fine ale degetelor permit gestul grafic, scrisul literelor, sa poata fi controlat prin exercitiu.
Emotional are maturitatea de a intelege si accepta separarea de cei de acasa, începe sa se auto controleze, sa ierarhizeze activitatile în functie de scopurile proprii si de grup , sa respecte regulile si sa actioneze într-o prima grila de norme morale.
Toate aceste caracteristici, copilul le-a câstigat în procesul educational în cei . ani de acasa, în care principalii educatori au fost parintii si familia.
Cu aceste castiguri, copilul, intra în scoala si aici,
învatatoarele continua si pornesc intr-o noua etapa a istoriei
fiecarui copil.
Este de amintit ca sunt tari în care copilul porneste
la scoala în anul în care a împlinit 5 ani.(Marea Britanie,
Franta, SUA ), altele în care scoala începe în anul în care copilul
implineste 6 ani (Germania) si în sfârsit, in alte tari, anul cand
implineste 7 ani (Danemarca,Romania )
In mare parte exigenta scolara este dictata de vârsta
majoritatii copiilor din clasa, si cum la noi în tara
scoala începe în jurul vârstei de 7 anit demersul învatarii
si evaluarea achizitiilor copiilor este supus unor norme foarte
stricte si exigente
In scoala, în sistemul nostru de evaluare, chiar în prima clasa, este apreciat în special produsul si de putine ori munca depusa de copil.
Aceasta munca cere un efort deosebit oricarei persoane, dar mai ales copilului, chiar si la 6-7ani.
Efortul, adica vointa si dorinta de a-ti controla atentia si a renunta la tot ce este în jur pentru a te dedica activitatii cerute de sarcina scolara, este o proba dificila, la care se supune copilul. Ierarhizarea deciziilor este o proba dificila pentru oricine.
Efortul difera de la un copil la altul.Toti pedagogii si psihologii afirma ca fiecare copil este o individualitate cu ritmul lui propriu de achizitie si dezvoltare care îi confera o anume maturitate ce solicita mai mult sau mai putin în mobilizarea resurselor proprii.
Acest ritm propriu este cunoscut cel mai bine de "primii educatori ai copilului" - parintii. Scoala are nevoie de cunostintele parintilor si parintii în mare masura sunt constienti ca rolul lor de educatori continua si dupa ce copilul lor devine scolar.
Imaginând o reprezentare grafica a colaborarii dintre scoala si familie în folosul copilului acesta ar arata ca o diagrama Venn, doua cercuri care se intersecteaza si care au in zona comuna de intersectie SCOLARUL - copilul nostru.
ar fi de facut diagrama
FAMILIE
COPIL
SCOALA
SCOLAR
Un parteneriat familie - scoala este relatia cea mai profitabila pentru toti cei ce participa la acest demers. Parteneriatul va fi efficient daca fiecare parte va retine ca acelasi subiect este copilul nostru si scolarul nostru.
Cadrele didactice afla cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la success,ce îl intereseaza si-l pasioneza, iar parintii vor cunoaste în ce momente sa-l sustina pe scolar, în ce fel sa-l motiveze si sa-l ajute.
Cum sa procedam în aceasta relatie de parteneriat?
Principiul prim este comunicarea. Sa furnizam informatii si sa primim informatii, ,parintii si scoala în mod egal de la cel mai competent în anume moment si pe anume problema.
Este bine sa stim, ca parinti, ce este planuit de învatatoare sa învete copilul nostru în anul acesta scolar, în semestrul care urmeaza, în luna urmatoare, ca si în saptamâna viitoare. In acest fel, cu activitatile de acasa îl putem pregati pe micul scolar pentru a învata mai usor si sa aprofundeze cele aflate în clasa.
Când un copil se confrunta cu un blocaj în evolutia învatarii scolare, când în clasa copilul este mai putin concentrat pe ceea ce are de facut, învatatoarea se va descurca mult mai bine utilizând informatiile aflate de la parinti. Colaborândt parintii si învatatoarea vor reusi sa rezolve situatiile speciale ,care intervin de multe ori în clasa cu micii scolari.
Când printre parinti sunt specialisti în anumite domenii, scoala îi poate solicita pe acesti specialisti (parinti), la lectia sa detalieze tema. Noutatile spuse scolarilor de parintele specialist vor aduce informatii mai bogate si interesante si va usura munca cadrului didactic, în acelasi timp in mintea copiilor se va produce legatura dintre acasa si scoala. Implicarea parintilor este utila când este una de continut si nu se opreste la cele materiale ( ex; fondul clasei, costuri pentru amenajarile spatiului clasei,etc).
Parteneriatul pariti + scoala poate îmbraca forme varite, care conduc la implicarea comunitatii în educarea copiilor si responsabilizarea pattilor pentru ceea ce înseamna într_o exprimare "mareata" formarea generatiei viitoare.
Scoala, parintii, comunitatea sunt responsabili în egala masura de cum vor evolua copii.Invocarea Asa te-a învatat la scoala? Sau Asa te-a învatat acasa ? pentru a te sustrage problemelor ivite în munca de educatie a copiilor sau pentru a te justifica este sigur în defavoarea tuturor.
Ar fi de retinut ca acest parteneriat trebuie construit astfel ca fiecare copil care asteapta cu nerabdare si emotie începerea scolii sa ramâna cu acesta dorinta si în clasele urmatoare. Ne miram ,de multe ori, cum aceasta dorinta a copilului se transforma de cele mai multe ori într-o rectie adversa si chiar de fuga.
Este, de asemenea, de retinut de ambii parteneri existenta fugii de la scoala ca si a fugii de acasa.
Acestea pot fi prevenite si astfel, scola si familia sa fie percepute de copii ca institutiile ce-i sprijina si îi ajuta sa-si satisfaca curiozitatea de cunoastere si de multiplicare a tipurilor de relatii. Relatii cu alti copii, cu parintii altor copii cu educatori cu care sa se simta solidar si cât mai rar ca adversari.
Aceasta reuniune este responsabila de încrederea în sine a fiecarui copil, de dorita lui de cunoastere si de asumarea riscului de a afla de ce lumea este asa cum este si cum sa actionezi ca sa o pastrezi si/sau sa o schimbi.
Colaborarea dintre parinti si învatatoare/i in acest process al educarii si învatarii, în care scoala profita de cele aflte de la parinti, iar sfamilia sa ajunga la scopurile propuse în comun.
Obiectivele finalizarii ciclului primar precizeaza aceste scopuri: la sfârsitul clasei a patra scolarul va sti sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca.
Sunt de tinut minte aceste scopuri, numite pedagogice de "parteneri", care sa-si programeze rabdarea si sa nu sa simta neimpliniti si frustrati când la sfarsitul primei clase elevul mai trebuie sa-i citesti povesti sau titlurile filmelor, ca are înca ezitari în citit si scapari în scriere, iar calculul mai trebuie verificat si corectat.Toate sunt în firescul lucrurilor si încrederea în fortele si capacitatile copilului îl va face sa - si perfectioneze activitatile de "mic intelectual" pâna în clasele de liceu când va ajunge intelectual.
În tara noastra se deruleaza , înca din anul 1998, un
program de educatie a parintilor care au copii cu vârste între 3 si 9 ani, dupa
metoda "Educam asa", preluata de Fundatia Copiii Nostri de la NIZW (Institutul
Olandez pentru Ingrijiri si Bunastare din Utrecht). În acest moment programul
se deruleaza în 21 de judete : Alba, Bistrita-Nasaud, Bihor, Buzau,
Brasov, Calarasi, Covasna, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov,
Mehedinti, Mures, Prahova, Sibiu, Suceava, Timis, Vaslui, Vâlcea si se
intentioneaza, ca pâna în anul 2005, sa se extinda la nivelul întregii tari.
În judetul Alba proiectul a debutat în octombrie 2000 si pâna în
prezent au fost formati 14 formatori, 244 instructori pentru
parinti (educatoare, învatatoare). Sunt implicate în proiect 110
gradinite si 3 scoli. La cursurile pentru parinti au participat pâna în
iunie 2004 - 1621 persoane (tati, mame, bunici).
Incepând cu aprilie 2004 judetul Alba a devenit judet tutore pentru judetul
Cluj si o echipa de trei formatoare a realizat formarea formatorilor în acest
judet. Coordonarea proiectului este asigurata de inspectorul scolar de
specialitate Ignat Floare Eugenia. De la debutul proiectului pâna în
anul scolar 2004-2005 s-au organizat schimburi de experienta cu judetele
Harghita, Covasna, Dolj si Suceava.
Întâlnirile cu parintii sunt organizate de regula în gradinitele unde
exista formatori sau instructori pentru parinti.
Sustinerea unui set de 5 "lectii" cu parintii care au urmatoarele teme:
Întâlnirile cu parintii se realizeaza saptamânal pâna la finalizarea cursului si se reiau dupa 6 luni. Evaluarea cursului se realizeaza prin întâlniri periodice între educatoarele instructori de parinti si parinti, prin focus-grupuri cu parintii realizate de coordonatorul judetean. De la debutul programului s-au înregistrat rezultate exceptionale si un interes crescut al parintilor fata de acest program.
|