COPILUL LA PATRU ANI
Aceasta v rsta este marcata de dezechilibru, insecuritate si lipsa de coordonare în aproape orice act comportamental. Copilul care parea atât de bine coordonat la trei ani, acum se poate împiedica, poate cadea si poate sa-i fie teama de cazaturi. Semnele fizice ale tensiunii sunt mai frecvente: clipeste des, îsi roade unghiile, baga degetele în nas, îsi atinge organele sexuale, îsi suge degetele. Poate sa capete si ticuri faciale.
Devine în acelasi timp un individ cu un simt social foarte dezvoltat. Prieteniile conteaza mult, în ciuda dificultatilor pe care le are în a se întelege cu prietenii. În prezenta altor copii, problemele sale reamintesc de cele pe care le avea la doi ani. Este autoritar, certaret si agresiv. Parintii sunt tentati sa creada c 222i816c 59; a regresat la vârsta de doi ani, în timp ce copilul actioneaza dintr-un impuls care îl va împinge spre o noua etapa stabila si pozitiva în dezvoltarea sa: vârsta de cinci ani. Este adevarat ca un copil la vârsta de patru ani ne aduce foarte bine aminte de copilul la doi ani si jumatate. Este subiectul acelorasi reactii extreme: când timid, când excitat. În aceasta situatie multi copii se (re)atasaza de diferitele ritualuri (ritualul mersului la culcare, ritualul îmbaierii, etc.) Îsi fixeaza atitudini rigide ( care cuprind reguli stricte si invariabile) pentru a se îmbraca, a mânca sau dormi. Poate sa fie foarte dificil sa schimbati si cel mai mic detaliu. Nelinistea lor afectiva este exprimata prin lacrimi, si nenumarate întrebari.
Vârsta de patru ani este aceea la care copilul uraste sa se joace singur. Raporturile sociale la aceasta vârsta sunt tot timpul furtunoase si violente. Intrusii sunt tinuti la distanta. Limbajul devine mai violent. Aceasta "vârsta" nu-si face probleme despre parerea celor din jur. Copilul este de-a dreptul energizat. Loveste cu piciarele, se enerveaza foarte repede. De asemenea nu are nici limite verbale. Este fascinat de cuvinte si de sonoritatea lor. Pentru prima oara întelege ca exista o serie de cuvinte care nu sunt pe gustul parintilor. Marea majoritate a acestora au de la trei la cinci litere. Realizeaza ca îsi poate enerva parintii folosindu-le, mai ales în public. Termenii scatologici îl bucura foarte tare; va spune: "Mami sti ce vreau sa manânc azi? Carne, morcovi, înghetata si caca!" În acest moment va izbucni în râs. Mama prevenita, se va abtine sa valorizeze aceste cuvinte prin manifestarea nemultumirii sau prin marirea atentiei. Le va ignora. Aceste cuvinte vor dispare din vocabularul copilului când va atinge vârsta de cinci ani.
Copilul de patru ani este neînfrânat si în contact cu alte persoane. Îi place sa reziste la ordine sau ridicari de ton, interdictiile îl irita, face pe interesantul, se lauda, jura. "Am sa-ti dau un pumn!" este amenintarea sa favorita la adresa altor copii. si imaginatia îi este debordanta. Acesta este unul din factorii care fac dificila distinctia dintre real si imaginar. Linia de demarcatie nu îi este prea clara. Este plin de povesti incredibile pe care le povesteste fara nici o problema.
Nu are simtul proprietatii, în afara de a crede ca tot ceea ce vrea îi apartine. În orice caz, un copil la patru ani nu este mai hot decât este mincinos. La aceasta vârsta confunda " a atinge" cu "a poseda". Jucaria luata de la un vecin îi apartine deoarece se joaca cu ea. Aceasta este teoria proprietatii la patru ani.
Dinamismul sau este extraordinar iar viteza de propulsie este ridicata. Urca si coboara scarile în fuga, alearga prin apartament sau prin casa, trânteste usile. si viteza de alocutiune este mare. Este vorbaret si îi place sa discute despre tot. Este propriul comentator al lumii înconjuratoare si uneori propriul public.
Îi place sa rosteasca vorbe fara sens sau sa gaseasca rime. Parintii avizati pot folosi aceasta noua pasiune pentru limbaj pentru a juca tot soiul de jocuri de cuvinte. Îi place în mod special umorul si exagerarile. Daca intrati în joc, copilul va aprecia întrebari de genul: "Nu-i asa ca ai un elefant în buzunar?"
Îi place sa dramatizeze, jocul scenic si stie sa se foloseasca de marionete. Va organiza în jurul sau o punere în scena interminabila, atât în casa cât si afara, cu ajutorul cuburilor, masinilor, trenurilor, vapoarelor, papusilor.
Un copil la patru ani ne duce cu gândul la omul descris de Stephen Lea Cock, care se arunca în toaleta si apoi pleca fugind "în toate directiile". Cel de patru ani nu stie niciodata precis unde merge. Marea viteza de deplasare si structura mentala flotanta îl vor conduce pe cai diverse si imprevizibile. Daca îl întrebati ce picteaza, va raspunde: "De unde sa stiu, n-am terminat înca!" Poate începe sa deseneze o broasca testoasa care se va transforma pe parcursul executiei în dinozaur sau în camion. Este subiectul acelorasi rataciri imprevizibile si atunci când povesteste ce a vazut.
Dupa cum spunea Dr. Gesell, copilul poate fi: "linistit, zgomotos, calm, imperativ, aluziv, independent, sociabil, atlet, artist, prozaic, imaginativ, cooperant, indiferent, curios, direct, plin de umor, dogmatic, stupid si bataus."
Din cauza caracterului deosebit la aceasta vârsta, copiii de patru ani trebuie tratati cu fermitate. Parintii slabi sau ezitanti au mult de furca cu ei. Copilul de patru ani se complace în variatie. Îi trebuie schimbat adesea ritmul. O mama avizata, va sti întotdeauna sa prevada o oarecare activitate noua care sa-l intereseze pe copil si sa-l îndeparteze de o situatie care începe sa ia o turnura urâta. Jocurile si comportamentul sau, pot degenera cu usurinta în necazuri, daca nu sunt controlate. Trebuie ca mama sau tatal sa previna momentul în care acestea se vor produce si sa propuna o noua activitate interesanta.
Din cauza simtului social mai dezvoltat si a faptului ca prieteniile ocupa un loc mai important la patru ani decât la trei ani, putem aplica sanctiunea de a-l izola de grup. Mama trebuie sa spuna cam asa: "Daca nu te poti juca frumos cu prietenii tai, joaca-te singur acum. Poate ca am sa te las sa te joci cu ei mai târziu. Mai vedem noi." În acest mod, mama îi da ocazia sa salveze aparentele. În acest fel îsi motiveaza dorinta de a-i schimba comportamentul în asa fel încât sa se poata reintegra în grup. Daca este posibil, ar trebui sa anunte aceasta decizie pe un ton calm, fara intonatii autoritare.
Acesta este copilul la patru ani. Exact în momentul în care parintii se gândesc ca viata nu mai merita traita alaturi de acest mic monstru, atinge cei cinci ani. Totul se schimba brusc. Dezechilibrului de la patru ani îi succede echilibrul de la cinci.
|
