Care este importanta jocului in dezvoltarea copilului

Pentru copilul de peste 18 luni, jocul este o activitate naturala foarte serioasa. Dincolo de placerea pe care i-o produce, jocul este un element de neinlocuit in evolutie, care ii permite sa se identifice cu adultul si sa-si descarce stressul....

Identificarea cu adultul

Înainte de 18 luni nu exista joc cu adevarat. Pediatrii explica ca pana atunci el nu are nici sens, nici functiune; bebelusul nu este stimulat decat de placerile senzoriale. Dupa aceasta varsta insa, in jur de 2 sau 3 ani, copilul incepe sa puna in scena lumea sa interioara, inventand scenarii care ii reactiveaza amintirile.

Adevarate inscenari, elaborate pe baza observarii adultilor - "ziceam ca-i telefonam lui tata, ca eram un mare sportiv" - si care ii permit copilului sa-si realizeze dorintele mai mult sau mai putin constiente: dorinta de a creste, de a se identifica cu adultul si de a-si stapani universul ... fiind "stapanul" jocului.

Descarcarea stresului

Jocul, sinonim cu placerea, nu este totusi, in pofida reputatiei tenace, o reflectare a inocentei copilului. Este chiar rareori neinsemnat, doarece functia sa este de a-i descarca micile sau marile traumatisme.
      Stressul este tot atat de raspandit in viata micutului ca si in a noastra... iar atunci cand copilului ii vine greu sa "digere" un fapt, sa depaseasca un conflict, el il pune in scena. Pentru el, acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un eveniment neplacut. Aici, copilul exprima ceea ce i-ar fi greu sa transmita prin cuvinte.
      In ceea ce priveste jucariile, ele sunt acum studiate cu atentie si adaptate la dezvoltarea copilului. Dar acestuia ii va face tot atata placere sa-si imagineze, pornind de la un obiect simplu, o multime de situatii. Imaginatia va fi cu atat mai solicitata cu cat obiectul este mai rudimentar...

Functiile si destinele jucariilor

Daca jucariile se grupeaza in mai multe sau mai putine categorii, difera in mod egal dupa folosinta pe care le-o va da copilul. El le va insusi intr-o maniera mai mult sau mai putin variata.

       Anumite jucarii, acestea fiind cele mai numeroase, servesc pentru a juca in maniera prevazuta de fabricant. Altele servesc numai pentru décor. Copilul poate manipula mai mult sau mai putin obiectul, insa este fericit sa-l aiba in camera si sa-l priveasca. Anumite papusi frumoase de colectie 333g63d sau jucarii fragile pot face parte din aceasta categorie. Dar in mod egal, mobilele, care se misca cu ajutorul curentilor de aer, pot fascina la fel de mult micutii.

Alte jucarii se colectioneaza. Copilul se joaca cu figurinele sale, dar este foarte fericit sa le aiba pe toate aproape. El le aranjeaza le schimba una cu alta, le alineaza, etc. La copii cei mai mici parintii sunt cei care stau la originea colectiilor. Apoi repede copiii iau colectiile in sarcina lor, desigur sub influenta scolii.

Apoi este vorba si despre anumite jucarii care au ca functie esentiala aceea de a fi posedate de copil. Jucariile sunt proprietatea copilului si ele sunt singurele care trebuie sa fie asa. Copilul este foarte devreme sensibilizat.

Nu pentru ca nu se foloseste niciodata de galetusa albastra, nu este de acord s-o imprumute prietenului din parc. ,, A mea !" este o exclmatie spusa foarte devreme. Reperarea posesiunilor sale si apararea lor este pentru un copil maniera sa de a-si afirma existenta si identitatea. Jucaria inainte de a permite jocul este un semn. Semnul puterii (,,Am ceea ce altii nu au, e a mea"). Are o valoare de schimb care apare in anii de scoala. Pentru toate aceste considerente jucaria are o valoare sociala care nu trebuie subestimata.

Folosirea pe care copilul o va da jucariei este deasemenea maniera in care aceasta isi va gasi sfarsitul. Obiectul drag, apoi vital, cateodata reluat. O minge sparta care zace in fundul unui garaj asteptand-o pe Rustine. Jucarii care nu au rezistat unui tratament de forta si sfarsesc in bucatele la gunoi. Automate oprite, puzzle carora le lipsesc bucatile sau papusi fara brat care sfarsesc in fundul lazii de jucarii rareori readuse la suprafata. Jucarii aflate inca in cutia lor originala, a carei stari bune traduce slabul interes sau excesul de respect. Ursul adorat intotdeauna drag si mangaiat in ciuda urechilor care atarna.

Toate jucariile au vocatia de fi date intr-o zi la rebut cu mai multa sau mai putina trisete sau consideratie. Copilul in mod progresiv se dezintereseaza de tot ceea ce a iubit. In adolescenta, se trece la altceva. Jocul isi schimba definitiv forma si suportul.

Joaca este indispensabila dezvoltarii unui copil

Joaca este indispensabila dezvoltarii unui copil. Incepand cu saptamanile de dupa nasterea sa, bebelusul se joaca: isi priveste mana, se asculta scotand sunete, urmareste cu privirea razele de soare prin perdea... Apoi, cu trecerea lunilor si a anilor, copilul se foloseste de joc pentru a se dezvolta, a evolua, a-si exersa noile sale capacitati. Micutul inventeaza si construieste jocuri care il conduc in lumea dorintelor si a imaginatiei. El imita, incercand, astfel, sa inteleaga mai bine lumea adultilor.

Joaca este pentru un copil ca un serviciu (o munca) pentru noi: o activitate respectabila, serioasa, care il ajuta sa creasca, in care se implica total. El invata sa stapaneasca noi gesturi si noi capacitati. Dar este, de asemenea, o activitate placuta, o ocazie de amuzament, la care se participa in functie de preferinte. Pentru micuti, totul este sinonim: a se juca, a experimenta, a munci, a visa, a descoperi, a invata (acesta nu este un motiv pentru a transforma jocul micutului intr-un mod de invatare/instruire).

Daca copilul nu se odihneste niciodata, aceasta se explica prin faptul ca el are multe de facut. La 4 luni, micutul are totul de privit, de ascultat, de atins, de descoperit. Sase luni mai tarziu, copilul nu are liniste pana nu se deplaseaza pentru a extinde mai departe explorarile sale. La 18 luni, el trece fara oprire de la o ocupatie la alta, incercand, pe rand, sa se joace, sa prinda, sa escaladeze, sa demonteze, sa deschida, sa muste, sa imite etc. La doi ani, lumea "trebuie sa se tina bine", copilul se pregateste sa o cucereasca...

Jocul si jucariile

Experienta jocului este, deci, fundamentala: toti copiii din lume se consacra jocului in mod spontan, cu conditia sa fie sanatosi fizic si mental. Jucaria vine apoi sa-si ia locul ca un excelent stimulent al jocului.

Bineinteles, copilul poate juca footbal, pe o straduta, cu o cutie veche de conserve, dar cu o minge este, totusi, mai placut. Un copil se poate juca mult timp cu o simpla cutie de carton sau cateva pahare fara picior din plastic. Dar jucariile din comert sunt studiate pentru rolul pe care il vor avea in cadrul jocului. Aceste jucarii sunt, deseori, foarte bogate in posibilitati, in plus fata de obiectele cotidiene/obisnuite. Gratie lor, copilul dobandeste notiuni referitoare la culoare, forma, continut, duritate, maleabilitate, spatiu. Priviti un copil in fata unei jucarii noi: el se va folosi de toate simturile sale pentru a o descoperi. O va privi, bineinteles, pe toate fetele. Dar, de asemenea, o va baga si in gura pentru a o gusta si a o simti, o va lovi si o va scutura pentru a o asculta si intelege, o va cerceta si o va demonta pentru a-i observa toate partile. Este o apropiere minunata, completa si foarte eficace pentru a aborda necunoscutul. Daca ansamblul acestor operatii se face in mai putin de 3 minute, obiectul va ateriza fara mila pe fundul lazii cu jucarii, in mod iremediabil desfacut in bucati, pentru a nu mai fi probabil niciodata scos de acolo.

De asemenea, este important sa furnizam copilului material de calitate, rezistent si care ii pastreaza si stimuleaza capacitatile de atentie si descoperire. Este cazul multor jucarii vandute, in prezent.

Putem, in mod sigur, spune ca jocul si jucariile sunt indisolubil legate, chiar daca pot exista unul fara altul. Anumite jocuri nu au nevoie de nici un suport material, ca de exemplu jocurile de ghicitori, leapsa pe cocotate, numaratoarea, alergatul, gadilatul. Alte jocuri se bazeaza pe un material care nu poate fi calificat drept jucarie pentru ca nu a fost conceput cu acest scop.

Sa citam in acest sens capacele de cratita, calculatorul, trestia care se impleteste, cearsafurile cu care facem corturi, pantofii cu toc ai mamei si cainele vecinului. Invers, anumite jucarii sunt concepute pentru a fi expuse sau colectionate, nu ca sa se joace cineva cu ele. Este cazul soldateilor de plumb sau al papusilor folclorice.

Atunci, ce este jucaria? Prin definitie, este un obiect care solicita si impinge la joc si-l stimuleaza. Jucaria nu are o alta finalitate decat aceasta.

Jucariile sunt instrumente ale dezvoltarii. Jucariile propuse pentru un copil de la nastere pana la 3 ani sunt aproape toate obiecte viu colorate si atragatoare. Ele dau nastere in copii la dorinta de a le manipula. Uneori, jucariile au o utilizare destul de complexa sau ofera mai multe niveluri de utilizare, astfel incat pun copilului probleme pe care acesta se chinuie sa le rezolve, ascutindu-si in felul acesta capacitatile.

In plus, jucariile sunt proprietatea copilului si, deci, la dispozitia sa atunci cand doreste. Nu acesta este cazul razatoarei de branza, rasnitei de legume pe care i le incredintam atunci cand vrem sa stea linistit in timp ce terminam de curatat morcovii...

Jucariile nu sunt, deci, numai un atu suplimentar in mediul ambiant al unui copilas. Ele sunt, cu adevarat, o unealta indispensabila in dezvoltarea sa armonioasa pe plan fizic, mental, senzorial si afectiv. Este, oare, acest lucru valabil numai pentru copiii de la oras? Un copil care traieste la tara, inconjurat de prieteni, animale, natura, are mai putina nevoie de jucarii? Nu este sigur, chiar daca acest copil gaseste in mod efectiv in mediul sau inconjurator mai multe elemente care sa-i favorizeze jocurile si sa-i dezvolte imaginatia. Ceea ce este sigur, in schimb, este ca jucariile bune ("naturale" sau confectionate) trebuie sa permita schimburi si ca anumite moduri de viata le favorizeaza mai mult decat altele. Intr-adevar, nu ne putem astepta de la un copil mic sa fie autonom in jocurile sale. Dar, pentru toti, jucaria vine sa satisfaca din plin nevoile de explorare, curiozitate, manipulare, securitate, descoperire si afectiune, nevoi absolut primordiale.

Jucariile o mare diversitate

Joaca este indispensabila dezvoltarii unui copil. Incepand cu saptamanile de dupa nasterea sa, bebelusul se joaca: isi priveste mana, se asculta scotand sunete, urmareste cu privirea razele de soare prin perdea... Apoi, cu trecerea lunilor si a anilor, copilul se foloseste de joc pentru a se dezvolta, a evolua, a-si exersa noile sale capacitati. Micutul inventeaza si construieste jocuri care il conduc in lumea dorintelor si a imaginatiei. El imita, incercand, astfel, sa inteleaga mai bine lumea adultilor.

Joaca este pentru un copil ca un serviciu (o munca) pentru noi: o activitate respectabila, serioasa, care il ajuta sa creasca, in care se implica total. El invata sa stapaneasca noi gesturi si noi capacitati. Dar este, de asemenea, o activitate placuta, o ocazie de amuzament, la care se participa in functie de preferinte. Pentru micuti, totul este sinonim: a se juca, a experimenta, a munci, a visa, a descoperi, a invata (acesta nu este un motiv pentru a transforma jocul micutului intr-un mod de invatare/instruire).

Daca copilul nu se odihneste niciodata, aceasta se explica prin faptul ca el are multe de facut. La 4 luni, micutul are totul de privit, de ascultat, de atins, de descoperit. Sase luni mai tarziu, copilul nu are liniste pana nu se deplaseaza pentru a extinde mai departe explorarile sale. La 18 luni, el trece fara oprire de la o ocupatie la alta, incercand, pe rand, sa se joace, sa prinda, sa escaladeze, sa demonteze, sa deschida, sa muste, sa imite etc. La doi ani, lumea "trebuie sa se tina bine", copilul se pregateste sa o cucereasca...

CATEGORII DE JUCARII

Jucariile micutilor sunt inainte de toate pentru a fi invatate, manipulate si morfolite. Dar dupa ce copilul trece de cateva luni, vom constata ca jucariile se specializeaza. Fiecare categorie de jucarii cauta sa solicite o componenta a dezvoltarii copilului sau alta. Jucariile de imitare sunt desigur cele mai potrivite: fa ca tata sau fa ca mama, ca doctorul sau ca vanzatoarea, sunt printre cele mai frecvente jocuri de la varsta de 2 ani. Aici se raporteaza si telefonul, camionul, papusa, etc. dar cum aceste jucarii apartin deasemenea unor altor categorii (jucarii cu motor sau afective) se intelege ca aceste categorii se amesteca intre ele cate putin si sunt mai putin transante decat par.

Este deosebit de important sa se cunoasca diferite tipuri de jucarii. Este de dorit ca un copil sa aiba jucarii din fiecare categorie a caror cantitate respectiva sa varieze in functie de gusturile si interesul copilului. El ar putea astfel sa-si dezvolte cel mai bine toate aspectele temperamentului sau.

Jucarii care dezvolta motricitatea (miscarea)

Jucariile din aceasta categorie il ajuta pe copil sa se serveasca intr-o maniera armonioasa de corpul sau. Unele vizeaza motricitatea fina, adica usurinta de a se servi de mainile sale. Sunt cele care incita copilul la manipulare, orientare, ingramadire, de a se tine corect, de a trece jucaria dintr-o mana in alta. Altele vizeaza motricitatea globala, adica ele incita copilul sa foloseasca intregul sau corp intr-o miscare. Isi va dezvolta atunci cordonarea gestului si a echilibrului. El invata sa se serveasca mai bine de corpul sau si sa-si stapaneasca gesturile.

Cateva exemple de jucarii cu dominanta motrica:

Purtator, tricicleta, mingii, balon, cerc, coarda, popice, structurile jocurilor din exterior (topoganul, balansoarul), jocurile de incastrare si manipulare.

Jucariile care dezvolta creativitatea si imaginatia

A crea inseamna a concepe, a invata, a pune noul acolo unde nu exista. Toate jucariile (acelea care sunt bune) ar trebui sa permita copilului sa-si exprime creativitatea. Copilul adora sa puna impreuna elementele care nu au fost prevazute pentru aceasta, sa scoata din functie obiecte si sa inventeze moduri noi de a se servi de aceasta. Nu-i lipseste niciodata imaginatia pentru a isi crea o lume noua. Copilul stie sa impodobeasca cu imaginatia sa personala, cea mai banala jucarie si sa faca un pretext din ea pentru orice fel de scenariu. Anumite jucarii favorizeaza in mod specific aceasta imaginatiea copilului prin aceea ca de si nu sunt nimic prin ele insale pot totusi sa solicite actiunea copilului. Acestea sunt toate jucariile cu functie artistica. Dar este evident ca o papusa simpla, de exemplu, este de asemenea o jucarie care succita creativitatea si imaginatia. 

Exemple de jucarii cu dominanta creatoare:

Creioane de ceara sau de colorat, markere, culori, foi mari de hartie sau tablou mare, plastelina, instrumente muzicale, marionete, jocuri de constructie sau jocuri din bucati care se asambleaza.

Jocuri care dezvolta afectivitatea

Aceste jucarii permit copilului sa-si exprime afectiunea, tandretea si deasemenea uneori agresivitatea. Pentru ca el poate in mod liber sa traiasca sentimentele sale cu o jucarie care nu tine ranchiuna, in mod progresiv copilul se intelege mai bine pe sine si isi gaseste echilibrul.

El se desprinde din trairile sale pentru a se interesa de acestea si le rejoaca cu ceilalti. Jucariile afective sunt cele cu care copilul va crea legaturile cele mai durabile si mai privilegiate.

Esentialul jucariilor afective este reprezentat de catre papusi, figurine si animale de plus.

Jucariile care dezvolta imitatia

Imaginatia este procesul esential prin care copilul se apropie si intelege lumea care il inconjoara. Foarte tanar, el pare ca vorbeste la telefon, o imita pe mama sa hranindu-si papusa sau se joaca de-a doctorul care face injectii. Copilul reia cu jucaria ceea ce i s-a intamplat in viata reala si se joaca cat ii este necesar. Aceasta ii permite pe de-o parte de a se apropia de comportamentele noi si de a-si lua in consideratie anumite angoase sau experiente dezagreabile din viata sa.

Exemple de jucarii care au dominanta imitatia:

Papusile si toate accesoriile lor (casa, imbracaminte, materiale, masini, cainele de joaca, etc), micile subiecte in mediul lor, deghizari, tot ceea ce permite sa-l faca sa semene cu altcineva. Jocul de-a cumparaturile, de-a doctorul, de-a activitati menajere, garajul si circuitul auto, ferma cu animalele sale.

Jocurile care dezvolta capacitatea senzoriala si intelectuala

Evident este cazul tuturor jucariilor, pentru ca ele permit jocul care este el insusi indispensabil dezvoltarii intelectuale a copilului. Inteligenta celui mic este mai intai de toate o inteligenta senzoriala, motrice, afectiva. Prin manipulare, incercare si asamblare copilul descopera sa-si exercite capacitatile mentale. Anumite jocuri sunt in mod special concepute pentru a antrena copilul sa descopere, sa clasifice, sa memoreze, sa rationeze, sa asambleze, sa reflecte, sa aplice o ratiune logica, toate marile functii care stau la baza operatiilor mentale care in mod progresiv se aseaza in ordine.

Exemple de jucarii cu dominanta intelectuala:

Jocurile de asamblare, incastrare, constructie, jocurile de clasare, de ordonare, jocurile puzzle, jocurile de loto mari sau domino, jucariile care te trezesc sau care se manipuleaza.

Cu privire la jucariile numite de trezire sau de invatare este important sa precizam un lucru, jocul este ocazia pentru copil pe care noi am subliniat-o de a invata sa cunoasca lumea care il inconjoara. In mod egal sa invete sa se cunoasca el insusi evoluand in ritm propriu. Cuvantul ,,a invata" se preteaza la ambiguitate deoarece pentru copil nu exista diferenta intre a se juca si a se dezvolta, a se juca si a invata, a invata si a manipula, a invata cum merge ,,asta", a invata sa faca precum mama si tata, etc.

Dar atentie: jocul de-a lungul competentelor minunate pe care le releva copilul nu trebuie sa fie recuperat de adult pentru a deveni un pretext de a-l antrena sau a-l invata. Jocul si jucaria servesc pentru a se juca, asta-i tot. Copilul trebuie sa se poata juca din placere, chiar daca aceasta placere i se impune prin efort. Copilul se va lasa prada realitatilor invatate pentru ca mai multe capacitati inseamna mai multe jocuri posibile, de unde si avantajul placerii.

Si deasemeni pentru ca el este impins de o pulsatie fundamentala, inerenta, care este dorinta de a trai, de a creste si curiozitatea de a cunoaste. Copilului ii revine sarcina de a dota jocurile sale cu complexitate, nu adultilor, de a fixa definitii sau de a-l antrena in a o face mai bine.

Sa uitati ce spun cei care se agata de performanta si de invatatul precoce. Copii invata foarte bine cand sunt lasati sa o faca cu mai putin material necesar la dispozitie, si cu cat dispun de o latura afectiva. Ei isi exercita fara incetare spiritul asupra orcarui lucru pe care il descopera. De-a lungul viselor lor isi construiesc o cunoastere si isi dezvolta o imaginatie plina de promisiuni. Atunci a oferi unui copil mic o jucarie pentru a ,,invata" este un non-sens.

Ceea ce copilul face cu jucaria sa este domeniul sau particular. Adultii nu ar trebui sa se amestece decat la solicitarea expresa a copilului si intotdeauna cu multa delicatete. Ei nu pot sa pretinda ca stiu mai bine decat copilul cum ii convine acestuia sa se serveasca de jucariile sale si ce se presupune ca il amuza. Copilul este profesorul jocului. A se juca este si trebuie sa ramana inainte de toate o activitate personala si gratuita.