Ce este adolescenta ?
Adolescenta reprezinta perioada de tranzitie de la copilarie spre maturitate, cuprinsa in general intre 14 – 17 ani (cu limite extreme de la 12, si chiar 10, la 18 ani), caracterizata printr-o dezvoltare fizica rapida, modificari metabolice importante, transformari profunde in sistemul endocrin si in sfera neuro-psihica.
In cadrul larg al adolescentei, pubertatea constituie un aspect de dezvoltare nu atat cantitativa cat calitativa a organismului si a functiilor sale mai importante: aparitia si instalarea ciclului menstrual la fete, dezvoltarea organelor sexuale la baieti, aparitia functiei si capacitatii reproducatoare, atat la baieti cat si la fete, dar cu un avans de timp pentru sexul feminin
Fiind faza de trecere de la copilarie la maturitate, adolescentul, atat pe baza experientei sale, dar si cu ajutorul informatiilor provenite din exterior, ajunge sa se cunoasca pe sine, atat ca om, cat si ca membru al societatii.
Metode de prevenire a comportamentului deviant in adolescenta
Adolescenta se imparte in mai multe faze:
1. Preadolescenta (12 – 15 ani) – perioada ce se caracterizeaza printr-o maturizare pe plan fizic si biologic. Unii autori considera intreaga pubertate ca preadolescenta, tocmai pentru ca acum predomina modificarile fizice ale copilului. Tot acum se produce si o intensa dezvoltare pe plan psihic si anume:
tanarul manifesta o oarecare agitatie si impulsivitate, unele extravagante;
apar momente de neliniste si momente de dificultate, de concentrare si oboseala la efort;
pofta de mancare este dezorganizata, selectiva si in crestere;
copilul ajunge sa aiba pareri personale pe care, de obicei, le argumenteaza;
apare interesul pentru probleme mai abstracte („de ce unii oameni sunt buni si altii rai”, „de ce sunt oamenii impartiti in bogati si saraci”);
se rafineaza interesul pentru lectura, filme;
pe plan social este pregnanta dorinta de afirmare personala, ca urmare a iesirii in grupuri si datorita faptului ca petrece mai mult timp la scoala;
este importanta pentru adolescenti parerea profesorului si parerea colegilor de la scoala si nu a familiei;
se compara cu altii, incercand sa se cunoasca pe sine si luand atitudine fata de anumite situatii.
2. Adolescenta propriu-zisa sau marea adolescenta (15/16 – 20 ani) – etapa ce se caracterizeaza prin modificari pe plan mintal, afectiv si social.
Pe plan mintal se face trecerea de la gandirea concreta la cea formala, ipotetico-deductiva, in sensul ca adolescentul, pornind de la situatie, poate realiza generalizari, poate trage concluzii chiar despre lucruri mai putin concrete. Apare dorinta de a cunoastere cat mai multe informatii, ca urmare isi pune intrebari despre ceea ce se intampla in jurul sau. De asemenea, nu mai este la fel de critic ca in etapa anterioara, in schimb apare dorinta de a fi cat mai original. Viata afectiva se imbogateste mult (erotism, hiperemotivitate). Apare interesul pentru a initia relatii cu persoane de sex opus. Se gandesc si uneori considera ca e timpul sa-si inceapa viata sexuala. Sunt interesati de tot ce inseamna viata sexuala si cauta orice mijloc de a-si satisface aceasta curiozitate.
In aceasta etapa adolescentul incepe sa realizeze si judecati cu privire la emotiile si sentimentele pe care le incearca .Astfel, o emotie, un sentiment poate fi apreciat ca pozitiv sau negativ in functie de situatia in care se afla si rolul pe care il are in grup. De aceea, o anumita emotie, un anumit sentiment nu trebuie exprimat in anumite situatii, el fiind mascat sau reprimat, iar in alte situatii este de dorit sa fie exprimat.
Pe plan social apar, de asemenea, modificari, caci:
intervin activitatile din ce in ce mai complexe ale adolescentilor, ce implica pozitii, atitudini cat mai variate ale acestuia fata de semenii sai, se realizeaza socializarea lui (acceptarea conduitelor sociale si supunere fata de normelor sociale impuse de grupul la care adera, stiindu-se ca acum primeaza grupul);
adolescentul cauta mijloace de a fi si de a aparea in ochii celorlalti, il intereseaza responsabilitati in care sa existe dificultati de depasit spre a-si masura fortele;
apare dorinta de a fi independent, de a face lucrurile de unul singur, dorind sa fie tratat ca un adult, chiar daca, uneori, se manifesta ca un copil.
Studiind personalitate care, de altfel, se formeaza si se cristalizeaza in timpul adolescentei, multi specialisti considera ca elementul central al personalitatii este reprezentat de constiinta de sine (cunoasterea propriei persoane). Exemplul cel mai bun este dat de Vasile Pavelescu, care – referindu-se la formarea personalitatii – considera ”eul” ca fiind cel de-al patrulea factor important in dezvoltarea adolescentului, alaturi de ereditate, mediul fizic si social.
Dar ce este acest „eu”, aceasta „constiinta de sine”?
Dupa W. James, „eul” este suma a toate ce individul poate sa spuna ca este al sau: nu numai corpul si posibilitatile fizice, dar si imbracamintea, casa, copiii, reputatia si munca sa. Deci, constiinta asupra propriei persoane nu este numai rodul gandirii care stapaneste cunoasterea, ci si rodul dorintelor care conduc actiunea noastra si rezultatul emotiilor care aduc discriminarea dintre ceea ce este bun si ceea ce este rau.
Formarea eu-lui la adolescenti este un proces complex ce se manifesta pe mai multe planuri:
1. Pe planul lui a fi – intuirea, simtirea propriei persoane, a emotiilor si a sentimentelor (suntem ceva, simtim ceva).
2. Pe planul a face – adolescentii se simt implicati in propriile actiuni, isi supravegheaza, isi controleaza si regleaza comportamentele (realizeaza anumite sarcini, dau dovada de anumite comportamente; actioneaza intr-un anume fel in diverse situatii).
3. Pe planul a avea – isi atribuie anumite insusiri si calitati; isi atribuie in mod constant o anumita valoare, in functie de etapa in care se afla.
Dezvoltarea constiintei de sine incepe in perioada scolara mica, avand la baza rezultatele activitatilor si raportarilor lor la ceilalti si la cerintele celor din jur. In perioada adolescentei insa, dezvoltarea constiintei de sine se complica, depinzand de modificarile ce survin pe plan fizic si psihic
Are la baza:
- Perceptia de sine – cum se vede pe el insusi cu modificarile fizice ce survin;
- Rolul/statutul sexual – una este sa fii fetita si alta este sa fii baietel;
- Rolul social.
Imaginea corporala devine critica datorita schimbarii de silueta, fizionomie. Acum este perioada cand:
- copiii stau mai mult in baie, se privesc in oglinda;
- identifica amanunte ignorate ale fruntii, gatului, ale ochilor, ale zambetului;
- apar dorinte de a realiza retusuri in ce priveste aspectul fizic (sa schimbe culoarea parului, forma sprancenelor, fetitele incep sa se machieze, etc.);
- doresc sa se imbrace intr-un anume fel, sa fie cat mai eleganti, tocmai pentru a se face cat mai agreabili, cat mai placuti.
Aceste aspecte mentionate mai sus apar mai devreme la fete. Ulterior, in formarea propriei imagini de sine intervin urmatorii factori:
1. Imaginea conturata prin ochii celorlalti. Adolescentul se considera slab sau puternic, cu trasaturi placute sau nu si in functie de cum este vazut de ceilalti si cum ceilalti vorbesc despre el.
2. Conteaza imaginea de sine creata in timpul puseului de crestere. De aceea, acei copii care erau slabi inaintea puseului de crestere au tendinta acum sa se vada mai mici si mai slabi decat sunt in realitate; cei care erau puternici si voinici tind sa se considere ca atare, chiar daca au devenit intre timp longilini si firavi.
Trebuie specificat faptul ca de aspectul fizic se preocupa mai mult tinerele fete. Adeseori adolescenta le sporeste gradul de atractivitate, dar ele nu constientizeaza acest lucru daca inainte nu au fost considerate atractive.
3. Progresul scolar/inadaptarea scolara, caci modul in care profesorul si colegii il vad influenteaza autocunoasterea.
4. Asteptarile parintilor fata de copilul lor, fata de rezultatele lui scolare pot influenta dezvoltarea constiintei de sine in aceasta perioada, fie in sens pozitiv, fie in sens negativ. De exemplu: daca manifesta incredere in copilul lui, il trateaza cu intelegere, ii respecta opinia si-i lasa libertatea de decizie, incurajandu-l cu blandete si rabdare, chiar sa-si rezolve singur problemele si sa accepte consecintele actului sau, atunci copilul se va dezvolta normal, capatand incredere in propria persoana. Totodata, se va privi pe el mai pozitiv si se va adapta si integra social rapid.
Felul in care adolescentul ajunge sa se priveasca pe el insusi conteaza foarte mult in formarea lui ca om al societatii.
|
