DEZVOLTAREA CREATIVITATII
COPIILOR IN PROCESUL DE INVATAMANT
INSTITUTOR : SAVU NICOLETA
Gradinita O.P. Nr. 11 Constanta
Însusi idealul educational al scolii românesti vizeaza formarea personalitatii autonome si creative, a unei personalitati capabila sa anticipeze viitorul, sa transforme prezentul în directia anticiparilor sale, sa descopere si sa rezolve situatiile împreuna cu ceilalti.
Munca de creatie parcurge mai multe etape:
v perioada de preparare, când se aduna informatii, se fac observatii, se delimiteaza problema, se schiteaza o ipoteza sau un proiect general ;
v incubatia este rastimpul eforturilor, încercarilor sterile;
v iluminarea este momentul fericit când apare solutia sau, în arta, când opera e vazuta integral ;
v verificarea este necesara dupa conceptia initiala, pentru a elimina eventualele erori sau lacune. În realitate nu e vorba propriu-zis de niste etape riguros delimitate, ci de procese care se întrepatrund, se suprapun pe anumite portiuni, putând functiona fie succesiv, fie simultan.
În literatura de specialitate sunt consemnate trei categorii de factori favorizanti ai creativitatii: factori psihici, factori sociali (culturali, educativi si de mediu socio-economic) si factori biologici (diferente de sex, vârsta etc.); se întelege ca, în situatii reale, acesti factori sunt într-o interactiune complexa.
A.L.Taylor propune sa se distinga cinci niveluri de creativitate:
v selectiva, atunci când are loc o libera si spontana exprimare a persoanei, fara preocupari de unitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copii mici ;
v productiva, când persoana si-a însusit priceperi si deprinderi care permit sa produca lucruri utile, dar în care specificul ei sa fie slab exprimat ;
v inventiva, inovatoare, emergenta.
Din punct de vedere psihopedagogic, ne intereseaza creativitatea ca structura psihica pe care gradinita/scoala e chemata sa o dezvolte, sa o formeze. Structura ei are mai multe fatete, numerosi factori concura la constituirea unei potente creatoare.
Avântul metodelor de creativitate si rezultatele obtinute au determinat o corectie a dialecticii deja admise între "dat" si "dobândit". Se considera ca prin educatie si exercitiu se pot forta limitele impuse de ereditate. Creativiatea este educabila. E o convingere rezultata în primul rând din ratiuni concrete, obiective; experimentele care au investigat aceasta problematica confirma faptul ca variabilele creativitatii asupra carora s-a actionat au înregistrat îmbunatatiri evidente.
Un important factor al stimularii creativitatii în cadrul scolar este educatorul. Cadrul didactic "creativ ofera învatarea autoinitiata, atmosfera neautoritara, îi încurajeaza pe elevi sa invete suplimentar, încurajeaza procesele gândirii creative. Aceasta înseamna ca el îi îndeamna pe copii sa caute noi conexiuni între date, sa asocieze, sa-si imagineze, sa gaseasca solutii la probleme, sa faca presupuneri nebanuite, sa emita idei, sa perfectioneze ideile altora si sa orienteze aceste idei în directii noi. El încurajeaza elevul sa jongleze cu elemente ce par a nu fi corelate, sa exprime teorii care par a fi ridicole, sa formeze teorii greu de crezut, sa combine materialele si notiunile în modele noi neasteptate. Educatorul bun permite elevilor sa-si asume riscuri intelectuale, sa speculeze pe baza informatiilor neconcludente, sa sondeze relatiile structurale si spatiile dintre lucruri" (Hallman Ralph).
Educatorul creativ stie cum sa foloseasca întrebarile. Fiecare act creativ începe cu întrebari, dar acestea trebuie sa fie deschise, sa aiba sens, sa nu aiba raspunderi predominante si îndeosebi sa fie întrebari care sa nu reclame o expunere a faptelor. Întrebarea operationala provoaca conduita creatoare, pentru ca ea duce la explorare, dezvolta curiozitatea si stimuleaza tendintele implicate în acestea.
Exista dovezi experimentale care atesta influenta de netagaduit a "asteptarilor cadrelor didactice privind modurile în care elevii ar trebui sa se comporte", cât si a preconceptiilor cu care abordeaza ei elevii.
S-a constatat experimental ca educatorii cu o înalta motivatie creatoare si o mare curiozitate intelectuala cultiva de la sine aceleasi calitati elevilor, în timp ce educatorii ale caror valori nu sprijina creativitatea sunt mai putini capabili sa elibereze potentialitatile creative ale elevilor.
Psihopedagogia creativitatii nu-si are însa centrul de greutate pe metode (a caror importanta nu e de negat), caci ele, în functie de pregatirea cadrului didactic, pot sa alunece repede în rutina si conventionalism. Din fericire, factorul esential pentru stimularea spiritului creator este relatia educator-prescolari, atitudinea acestuia în clasa ori în afara clasei. Spunem " din fericire" pentru ca modernizarea învatamântului se poate dispensa aici de restructurari organizatorice revolutionare si dotari costisitoare. Totul depinde de educator si el poate face cu creativitatea copiilor aproape totul, în conditiile actualei organizari a învatamântului.
Ne întrebam de ce se înabusa creativitatea? Cauzele sunt numeroase, dar este una care le domina categoric pe celelalte, este atitudinea educatorului fata de elevii sai creativi. Perspectiva din care este judecata interventia elevului este cea a greselii. Aceasta este sanctionata pentru a nu se repeta si pentru ca elevul sa se fereasca pe viitor de a mai gresi. si copilul se fereste, dar uneori este atât de profunda aceasta teama de greseala, încât el nu mai îndrazneste nimic când se afla pe un teren neexplorat. Curajul de a încerca îl paraseste, gustul riscului l-a pierdut sau nu-l va capata niciodata pe bancile institutiei de învatamânt pentru ca el stie ca, gresind, nu va scapa de ironiile si admonestarile educatorului. Copilul învata sa nu mai întreprinda nimic în afara de ce este prescris si i se cere, reprimându-si spontaneitatea naturala. Ca prime remedii pedagogice la îndemâna oricarui cadru didactic se recomanda: instituirea unor perioade de neevaluare si încurajarea.
Daca silim copilul sa gândeasca sau sa compuna original, trebuie sa respectam ideile si compozitiile pe care le produce el. Sa luam în serios efortul lui, care dovedeste ca a muncit cu sinceritate. Daca suntem fortati sa respingem creatia sa, trebuie sa indicam de ce anume. Sa ne amintim întotdeauna ca o creatie care poate fi banala pentru noi poate fi ceva nou pentru copilul care a produs-o.
În fine, nu trebuie neglijata autoevaluarea. Pentru a învata sa fii creativ, sa fii autoactiv si autoresponsabil este nevoie de o practica constanta în autoevaluare. Un educator bun va cultiva aceasta capacitate la copiii sai. Copiii trebuie antrenati sa se aprecieze corect, corectitudinea înseamna de fapt raportarea propriei productii de valori interne, proprii fiecaruia, care se constituie în acel cadru intern de evaluare al creatorului, atât de necesar în întretinerea curajului de a înfrunta opinia deseori neîntelegatoare si ostila a celor din jur. Pe scurt, evaluarea care sa raspunda exigentelor unei pedagogii a creativitatii îmbraca trei ipoteze: isi schimba caracterul; uneori se amâna (braistormingul); alteori se renunta la ea (neevaluarea).
Un prim accent ar trebui pus atunci când formulam obiectivele instructiv-educative. Cultivarea imaginatiei sa nu apara pe undeva, la urma, printre scopurile secundare. Ea trebuie sa figureze alaturi de educarea gândirii. Este nevoie sa combatem însusi conformismul cultural, care se manifesta la educatorii care privesc exercitiile de fantezie ca pe un simplu joc, fara consecinte serioase asupra dezvoltarii intelectuale.
Comportamentul creator este cel mai complex , se desfasoara pe mai multe niveluri, putând duce pâna la revolutionarea din temelii a cunoasterii întregii umanitati, de aceea se impune existenta copilul creativ de azi, cel care este baza progresului societatii de mâine.
|
