NU LĂSAŢI COPILUL SĂ PLÂNGĂ
Desi acest lucru pare evident veti fi surprinse sa aflati câte mame ignora plânsul copiilor. Unul dintre fostii mei studenti mi-a oferit aceasta observatie interesanta într-una din temele sale:
"Vecinii nostri aveau un copil de cel putin trei luni, a carui camera avea vedere spre bucataria noastra. În fiecare seara de la 6 la 7, în timp ce serveam cina, auzeam mereu plânsul copilului, aproape fara întrerupere. Toate acestea au durat luni de zile, strigatele copilului devenind din ce în ce mai puternice, pe masura ce crestea. Solutia pe care parintii sai o adoptau vis-ŕ-vis de plânsul copilului era de a se dispune la o distanta cât mai m 22122b110w are pentru a nu fi deranjati. Ne-au explicat ca, de fapt, copilul era foarte multumit, iar daca i-ar fi acordat atentie riscau sa îl rasfete.
Conform cunostintelor despre copil pe care le-am capatat de-a lungul acestui curs de psihologie, mi se pare ca acest copil era, în mod evident, foarte "nesatisfacut" si ca avea nevoie de cineva care sa se ocupe de el. Consider ca acel copil era mult prea tânar pentru a risca sa fie rasfatat, asa cum se temeau parintii sai. Mi se pare ca acest copil a dezvoltat un teribil sentiment de nesiguranta datorita acestei experiente, odata cu o temere fundamentala fata de "lume" în general."
Este de necrezut ca unii parinti sunt atât de "orbi" fata de nevoile copilului lor în asa fel încât sa-i ignore plânsul. Ce limbaj ati dori sa foloseasca un copil când doreste sa va atraga atentia asupra dorintelor si nevoilor sale? Singurul sau mod de exprimare este plânsul. Atunci când începe sa plânga încearca sa va spuna ceva. Ce se va întâmpla în mintea lui daca toata lumea ignora ceea ce încearca sa exprime?
Un sentiment de abandon complet si absolut, furia si disperarea: iata ceea ce simte copilul daca ignoram eforturile sale de comunicare.
Sa presupunem, spre exemplu, ca masina dumneavoastra de spalat se strica cu câteva minute dupa ce sotul dumneavoastra s-a întors de la serviciu. Camera este inundata rapid si îi cereti sotului sa va ajute de urgenta. Ce raspuns aduce acesta apelului dumneavoastra disperat? Nimic. Probabil va continua sa glumeasca. În acest caz sunteti surprinsa si reformulati apelul într-o maniera mai presanta, ridicând tonul. Nu raspunde la ceea ce incercati sa-i spuneti si iata-va furioasa. Nu numai ca sunteti preocupata de masina de spalat si de inundatia pe cale sa se produca, dar, mai aveti o preocupare stresanta: de ce nu puteti comunica cu sotul dumneavoastra? De ce nu este atent la ceea ce încercati sa-i spuneti?
Aceasta analogie va poate forma o idee despre ceea ce poate simti un copil când este lasat sa plânga fara sa i se acorde atentie. Când îi va fi dat sa traiasca un numar mai mare de asemenea experiente, credeti ca va mai fi capabil sa-si cultive un sentiment de încredere vis-ŕ-vis de viata? Cu greu. Va avea o conceptie pesimista asupra existentei, se va simti frustrat si dezamagit. Simtind în adâncul sau ca nevoile si dorintele nu îi sunt satisfacute, probabil va decide ca este inutil sa mai încerce si va deveni acel tip de copil (si mai târziu adult ) fara agresivitate si care se demonstreaza incapabil sa-si conduca viata.
Sau, poate ajunge sa apartina acelui tip de copil care nu abandoneaza, în ciuda tuturor oprelistilor. In loc sa accepte în mod pasiv situatia, poate manifesta nevoia de a face lumea sa îi acorde atentie. De câte ori nu am auzit spunându-se despre un copil mai mare ca "face pe interesantul".
O mama spune uneori, când copilul plânge: " tocmai a mâncat, abia l-am schimbat, în consecinta nu este ud. Nu îl înteapa nimic, nu îi este frig, deci, nu are nici un motiv sa plânga." Ea ignora plânsul si îsi vede de treburi. Dar nu întelege esentialul: exista întotdeauna un motiv pentru care copilul plânge. Ar trebui sa-si spuna ca "nu stie" de ce plânge, pentru ca un copil nu plânge fara motiv. Tot timpul încearca sa va spuna câte ceva; dumneavoastra trebuie sa ghiciti ceea ce încearca sa spuna.
Un copil poate plânge si pentru ca se simte singur. si copiii pot experimenta un sentiment de singuratate, la fel ca adultii. Noi, când ne simtim singuri putem totusi invita pe cineva la o cafea sau putem da un telefon. Tot ceea ce poate face un copil în aceasta situatie este sa plânga. Când plânge, uneori vrea sa spuna: " Ma simt singur si vreau sa simt pe cineva moale si cald, care sa ma tina în brate, am nevoie sa ma calmeze si poate sa îmi cânte ceva. Atunci ma voi simti bine".
Totusi, singuratatea este numai unul dintre motivele pentru care un copil poate plânge. Se poate întâmpla sa nu descoperiti motivul. Îl hraniti, îl mângâiati, îi cântati un cântecel. Nimic nu poate sa îl calmeze deoarece unele episoade de plâns se datoreaza unor dureri de stomac sau colici, pe care le are datorita faptului ca sistemul sau digestiv nu este înca reglat. Uneori, aceste dureri pot fi alinate prin masarea usoara a stomacului sau prin a-i da sa bea apa calduta. Alteori nimic nu pare sa îl aline. În cea mai mare parte a timpului, daca tineti copilul în brate, lipit de dumneavoastra, aceasta îl va calma într-o oarecare masura chiar daca durerile nu au trecut.
Mai exista un tip de plâns pe care mamele trebuie sa îl cunoasca. Este criza lacrimilor care semnaleaza ca micutul este obosit si ca va adormi. Mama învata foarte repede sa recunoasca acest tip de plâns si realizeaza ca nu este cazul sa-si faca probleme, deoarece în câteva minute copilul va fi adormit profund. Tot timpul este vorba de mesajele pe care copilul ni le adreseaza. Starea de bine psihologica a copilului va fi în mod foarte diferit afectata de faptul ca îi acordati sau nu atentia cuvenita atunci când plânge încercând sa va transmita un oarecare mesaj.
Din când în când ma întâlnesc cu mame care încearca sa învete copilul sa se pastreze curat înca din primul an de viata. Este o greseala rara, dar în acelasi timp "monumentala". O mama care a facut aceasta greseala a venit într-o zi la consultatie împreuna cu fiica sa, în vârsta de sapte ani. Copilul avea un mare numar de probleme psihologice, printre altele, o frica teribila de a merge la scoala, dificultati în a lega prietenii, un atasament exclusiv fata de mama si o mare greutate de a relationa cu oamenii din jur. Tuturor acestor probleme li se mai adauga faptul ca uda patul în fiecare seara.
În momentul în care un copil mai mare de cinci ani face pipi în pat, putem fi siguri ca educatia acestuia a fost defectuos realizata. În cele mai multe cazuri copilul, în subconstientul sau (deoarece acest act nu este nici constient, nici deliberat) se razbuna pe parinti pentru vexatia pe care a suferit-o în timp ce acestia îi impuneau sa se mentina curat.
Mama despre care vorbeam mai sus, a încercat sa înceapa sa-si educe fetita de la vârsta de opt luni. As întreba-o de ce asa devreme? I-as mai spune ca mai degraba s-a educat ea însasi decât fetita, care nu a ajuns nici macar în stadiul de a-si controla propriile reactii. S-a conformat doar sa raspunda pasiv mamei care se ocupa personal de nevoile fetitei.
Pentru ca un copil sa învete sa fie curat trebuie mai întâi sa stapâneasca un numar de activitati complexe, incluzând controlul neuro-muscular al sfincterelor. Acest control neuro-muscular este absolut imposibil pâna la vârsta de aproximativ doi ani. Atunci este momentul pentru a începe educatia, nu mai devreme. Puteti într-adevar sa educati un copil mai mic de un an, dar aceasta educatie precoce va fi platita foarte scump din punct de vedere psihologic. Personal, nu cred ca merita.
|
