NU VĂ FIE TEAMĂ SĂ RĂSFĂŢAŢI COPILUL
Ceea ce înseamna "a rasfa# 20220f519u 5;a un copil" variaza în functie de criteriile fiecaruia.
Daca prin "copil rasfa# 20220f519u 5;at" întelegeti un copil de opt ani care cere mereu sa îi fie îndeplinite dorintele si plânge, plânge ori de câte ori nu cedati, care nu poate suporta un refuz, care este incapabil sa împarta ceva cu ceilalti copii, care are accese de furie, este plângacios, face numai probleme si este foarte susceptibil, atunci, sunt de acord, acesta este într-adevar un copil rasfa# 20220f519u 5;at.
"A rasfa# 20220f519u 5;a un copil" înseamna a accepta ca acesta sa persiste în a pastra un comportament infantil dincolo de momentul în care este apt psihologic sa îl abandoneze. Comportamentul unui copil de opt ani, descris mai sus, corespunde comportamentului unuia de doi ani, nu mai mult. Dupa toate probabilitatile, parintii sai nu l-au încurajat niciodata, nu i-au cerut niciodata sa depasasca acest stadiu.
DAR - aceasta este o restrictie foarte importanta - conceptul rasfa# 20220f519u 5;arii unui copil nu se poate aplica nou nascutilor si nici copiilor sub doi ani. Este un lucru de bun-simt sa cerem unui copil de cinci ani sa abandoneze combortamentul de bebelus, deoarece este capabil din punct de vedere psihologic sa o faca. Pe de alta parte am da dovada de o totala lipsa de realism daca am cere unui bebelus sa abandoneze comportamentul de bebelus. El nu este înca în stare sa se poarte altfel.
Vom reusi mult mai bine sa-i întelegem pe nou-nascuti si pe copii, în general, daca abandonam acest termen, "rasfa# 20220f519u 5;". Acest concept nu are nici o baza stiintifica si dateaza din epocile în care nu aveam mijloace sa studiem comportamentul infantil. Conceptul în sine pare sa exprime faptul ca daca acordati prea multa atentie copilului când este mic, acesta va ajunge o "catastrofa" când va fi mare. În orice caz, nu-l veti rasfa# 20220f519u 5;a daca îi acordati mai multa atentie când este mic. Totodata puteti prejudicia un copil mai în vârsta fiind prea indulgent cu el, temându-va sa fiti fermi, sa-i impuneti limite si lasând-ul mereu sa faca ce vrea. Toate acestea însa, difera de faptul ca ne intereseaza soarta lui. Propun sa lasam la o parte acest termen, sa-l pastram pentru altceva decât pentru copii.
Din nefericire, multe mame se streseaza întrebându-se daca prin actiunile lor îsi rasfata sau nu copilul. Au mai ales tendinta de a se îngrijora în cazul în care o prietena sau o vecina care pretinde ca le stie pe toate, le asigura ca facând cutare sau cutare lucru vor ajunge sa aiba un copil rasfa# 20220f519u 5;at.
Aceste atitudini izvorasc dintr-o profunda necunoastere a naturii copiilor. Un copil are, în mod cert, nevoie sa învete ca nu poate face tot ceea ce doreste. Daca nu învata acest lucru, atunci se poate spune ca este rasfa# 20220f519u 5;at. Dar la ce vârsta trebuie sa începem sa îl invatam? La doua, trei luni, sau chiar la noua luni este mult prea devreme. Este absurd sa-i trasam interdictii la aceasta vârsta în ideea ca aceasta îl va ajuta mai târziu.
Sa ne exprimam în mod clar: un bebelus este imposibil de rasfa# 20220f519u 5;at. Mângâiati-l cât de mult doriti. Hraniti-l oricât de des va dori. Cântati-i câte cântece puteti. Ocupati-va de el de câte ori plânge. Nu din aceste motive se va rastata.
Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla copilului, din punct de vedere psihologic, este acela de a-i fi satisfacute toate necesitatile si de a se simti cât mai putin frustrat cu putinta. Egoul sau, sau constiinta de sine, este înca prea maleabil si prea sensibil pentru a putea face fata frustrarilor atât de devreme.
Crescând, va avea destul timp sa constate ce este aceea o frustrare.
|
