PRIMII PAsI
De îndata ce copilul dumneavoastra învata sa mearga, abordeaza o noua etapa în dezvoltarea sa: etapa primilor pasi. Aceasta etapa îi ofera o noua "ucenicie", explorarea activa a ceea ce îl înconjoar 232k106c 9; si posibilitatea de a capata încredere în el însusi. si aceasta etapa îl plaseaza într-o situatie specifica în care este foarte vulnerabil: se va îndoi de el însusi daca îl pedepsim prea des sau daca îi dam de înteles ca nu s-a comportat bine în încercarile sale de a explora universul.
Primele lentile ale acestui sistem optic care este încrederea în sine sunt plasate în prima copilarie, în momentul în care copilul a învatat sa fie încrezator sau din contra, neîncrezator în lume. Acum, aflat la vârsta la care va dori sa mearga, va mai adauga o lentila acestui sistem: ori va fi sigur de el însusi, ori va avea îndoieli.
Pâna acum, tentativele de explorare ale copilului au fost destul de limitate si destul de pasive. Chiar din momentul în care a început sa mearga pe burta sau în genunchi pentru a se pregati pentru primii pasi, s-a multumit cu un câmp de investigare redus. Îndata ce va întelege ca se poate plimba singur în toata casa, va începe sa exploreze în mod activ acest univers.
Aceasta perioada este una de învatare atât pentru mama cât si pentru copil.
În timp ce învata sa exploreze, mama descopera care sunt obiectele pe care micutul este în stare sa le înghita, obiecte la care nu s-ar fi gândit niciodata.
Mama învata sa interpreteze semnificatia lungilor perioade de liniste, atunci când copilul se afla în alta camera. Aceasta liniste indica faptul ca acesta urmeaza sa faca o prostioara. Mama se precipita în camera linistita si descopera pe micul salbatic încântat de faptul ca decoreaza peretii sau faianta cu ruj, sau se delecteaza jucându-se cu detergentul.
Aceasta perioada a dezvoltarii copilului este cea a explorarii prin excelenta si fiecare mama trebuie sa capete o orientare definitiva în ceea ce priveste casa si micutul care o face mereu vraiste. Sau va conserva o casa rezervata adultilor sau va fi o casa fara pericole pentru copil. Daca s-a decis pentru prima varianta, va trebui sa petreaca mult timp punând "frâna" activitatilor copilului atât verbal cât si fizic. Va trebui sa consume multa energie spunându-i "nu", a-l lovi peste mâini si a-l împiedica sa se atinga de obiecte.
Multe mame actioneaza exact în acest mod. Ele încearca sa creasca copilul într-o casa facuta pentru adulti, nu pentru el. Din punct de vedere stiintific, aceasta este o enorma greseala de educatie. Curiozitatea pe care micutul o manifesta în aceasta perioada face parte din aceeasi categorie cu cea care mai târziu îl va face sa reuseasca în activitatea scolara si profesionala. Daca are senzatia ca aceasta curiozitate îl expune la pedepse si molestari verbale, nu numai ca aceasta va sufoca instinctul de a învata, dar se va îndoi de el însusi si elanul încrederii sale va fi stricat.
Dati-mi voie sa fac o comparatie: imaginati-va ca micutul este acum în clasa a saptea. În clasa se gasesc un numar de obiecte educative interesante: carti care trateaza diferite subiecte, un microscop, un acvariu, documente stiintifice. Copilul ia cartea de matematica si începe sa citeasca. Profesoara îi da peste mâini si îi spune sa nu se atinga de acea carte. Copilul lasa cartea din mâna si se îndreapta spre microscop unde începe sa priveasca. Profesoara îi spune sa lase microscopul în pace. Respins înca o data, copilul se întoarce la locul sau si incepe sa citeasca o carte de povesti. Profesoara îi spune: "vrei sa încetezi?"
Nu trebuie sa treaca mai mult de câteva saptamâni pentru ca acest gen de restrictii sa-l descurajeze complet pe copil sa mai învete orice în aceasta clasa.
Rapid va ajunge sa-si spuna: " De câte ori am curiozitatea sa învat câte ceva sunt mustrat. Terebuie ca sunt un copil rau. Poate ca daca nu învat nimic, daca nu mai ating nimic, poate ca profesoara ma va iubi."
Daca dumneavoastra ati vedea o profesoara care se comporta în acest fel, ati fi în mod sigur furioasa. I-ati spune: " În felul acesta descurajati sistematic dorinta copiilor de a învata. Le sufocati curiozitatea si le distrugeti încrederea."
Ceea ce multe mame nu înteleg, este faptul ca si ele reactioneaza la fel ca aceasta profesoara, în scoala care este casa. Ele îsi învata copiii sa se tina la distanta de obiectele rezervate adultilor, lucru practic dealtfel, pentru mame, stapânele casei. Ceea ce nu vad este ca îl obisnuiesc pe copil sa-si înfrâneze curiozitatea si acea nevoie fundamentala care îl împinge sa vrea sa stie cât mai multe despre lumea înconjuratoare.
Imediat dupa ce copilul face primii pasi, va trebui sa priviti interiorul casei cu alti ochi. Cu ochii unuia care abia învata sa mearga.
Va trebui sa plasati obiectele periculoase sau fragile undeva unde sa nu-i fie la îndemâna. Copilul trebuie sa fie liber sa se plimbe prin casa si sa exploreze fara riscul de a se lovi sau de a sparge ceva. Asa ca, înlaturati vazele, obiectele de portelan, sau, macar plasati-le suficient de sus încât copilul sa nu ajunga la ele. O casa cu o mie de interdictii, nu va fi, cu siguranta, un loc bun pentru experienta copilului.
Va trebui sa luati anumite precautii, deoarece, din punct de vedere psihologic, copilul dumneavoastra este înca foarte tânar. Englezii îl supranumesc "micul vagabond", si acesta este un termen foarte potrivit. Facultatile sale de observare si judecata sunt foarte limitate
Nu stie sa faca diferenta între ceea ce este periculos si ceea ce nu este, iar rezultatul cercetarilor sale sfârseste invariabil în gura. Pe lânga faptul ca este înca un bebelus, acum mai poate sa si mearga. Pentru el este formidabil sa verse o sticla de clor si sa-i împrastie continutul pe jos, dar, în acelasi timp clorul poate sa-i atinga si ochii. De aceea trebuie sa-l protejati de toate aceste pericole latente ale casei. Expertii considera ca 50 pâna la 90% dintre toate accidentele grave în rândul copiilor si nou-nascutilor ar fi putut fi evitate daca parintii ar fi luat toate precautiile necesare si si-ar fi echipat casa în acest sens.
|
