TIMIDITATEA sI OBRĂZNICIA
2.1. Timiditatea
Cadrele didactice întâlnesc frecvent cazuri de copii retrasi, care nu tin sa iasa în evidenta, care nu vorbesc decât întrebati (si atunci "cu o jumatate de gura"), a caror vesnica preocupare este ".sa nu greseasca".
Parintii acestor copii sunt uneori mândri de "cumintenia" copiilor lor, alteori sunt jenati pentru ca îi considera prea "moi", prea "blegi".
Este timiditatea o calitate sau un defect?
Unele persoane apreciaza copiii timizi, considerând ca manifesta respect, bun simt, nu deranjeaza, nu întrerup conversatiile etc. însa, probabil, putine dintre acestea banuiesc ce se poate ascunde în spatele timiditatii 626p1518g si ce consecinte poate avea aceasta trasatura, pe termen lung.
De obicei, copiii care se manifesta timid au o stima pentru sine redusa, nu au încredere în fortele proprii si sunt dominati de un puternic complex de inferioritate. Ei simt ca "întotdeauna ceilalti au dreptate", "sentimentele mele nu conteaza" si ca, daca are loc un incident, acesta se întâmpla numai din vina lor. C.G. Jung (1997) remarca faptul ca persoanele timide au pretentia ascunsa de a fi apreciate si recunoscute la adevarata lor valoare, au convingerea propriei competente ramase nedescoperite. Din aceasta cauza, ele reactioneaza la cel mai mic gest de dezaprobare.
Timiditatea mai poate reprezenta si o forma mascata a tipului de personalitate pasiv-agresiva (Lelord C, Andre F., 1998). Aceasta se caracterizeaza printr-o stare de nemultumire, un sentiment de frustrare si o atitudine fatisa de critica la adresa parerilor celorlalti. Personalitatile pasiv-agresive sunt dualiste, nu exprima direct ceea ce simt. Aparent, ele accepta deciziile si par sa nu fie deranjate de nimic, însa "pe la spate" tot timpul au ceva de comentat si în loc sa se antreneze într-o lupta deschisa, se multumesc sa împinga în arena alte persoane, mai naive. Personalitatile pasiv-agresive sunt asemeni unui vulcan, care poate la un moment dat izbucni, fara sa te astepti si fara sa întelegi din ce cauza.
Prin urmare, adultul care încurajeaza timiditatea la copilul sau, risca sa-i cultive în acelasi timp si incapacitatea de a opune rezistenta si de a-si exprima respectuos punctul de vedere atunci când nu este de acord cu anumite decizii, vulnerabilitatea si sensibilitatea crescuta la "sagetile" trimise de ceilalti, umilinta si acceptarea situatiilor care îl defavorizeaza etc.
"Atunci, e mai bine sa fie obraznic?" s-ar putea întreba unii.
2.2. Obraznicia
La polul opus timiditatii 626p1518g se afla obraznicia. Daca, în general, majoritatea adultilor implicati în educatia copiilor nu sunt de acord cu aceasta forma de comportament, totusi exista parinti care o încurajeaza, uneori în mod indirect. Ei considera ca "în viata trebuie sa înveti sa te descurci cum poti mai bine" si ca ,Js/u trebuie sa te lasi calcat în picioare"'. De aceea, ei sunt de parere ca "Decât sa stai cuminte în coltul tau, mai bine sa fii îndraznet".
Din pacate, granita dintre obraznicie si îndrazneala este foarte fragila, iar multi dintre copiii educati în acest spirit nu reusesc sa faca diferenta între cele doua moduri de comportare. Astfel, ei ajung sa dezamageasca prin lipsa lor de compasiune, de întelegere, de bun-simt si respect manifestate chiar fata de propriii parinti.
O data cu trecerea timpului, acesti copii vor avea tendinta de a lua decizii fara sa tina cont de dorintele sau de sentimentele celorlalti. Prin felul lor de a se comporta, vor risca sa jigneasca persoanele din jur, sa nu accepte alte pareri, sa îsi dezvolte o atitudine ostila, ceea ce le va aduce prejudicii pe planul vietii sociale.
Mai exista cazuri de copii care manifesta obraznicie în diferite contexte (de exemplu la scoala), fapt care îi surprinde chiar si pe parinti lor ("Vai, dar copilul meu nu este asa!'6). Uneori, parintii acuza cadrele didactice: ,Acasa nu a facut niciodata asa ceva! La scoala a învatat asta!"
Este normal ca parintele sa fie suparat atunci când aude ca fiica sau fiul lui este "personajul negativ" al întâmplarii de la scoala, însa e bine sa se gândeasca si ca, probabil schimbarea comportamentului acestuia se poate datora si lipsei de comunicare eficienta din familie (din diferite cauze: frica, neîncredere, interesul scazut al parintilor etc.) sau influentei puternice exercitate de catre ceilalti colegi de scoala (ceea ce denota o autonomie scazuta si o stima pentru sine redusa).
Aroganta reprezinta o forma particulara a obrazniciei si, de cele mai multe ori, este determinata (asemeni timiditatii 626p1518g ) de un sentiment de inferioritate cultivat în sufletul individului, de care acesta rareori îsi da seama. Pentru a caracteriza acest fenomen, Jung (1997) a folosit expresia de "inflatie psihica", prin care explica umplerea unui spatiu ce nu ar putea fi acoperit în mod normal.
Astfel, putem întelege motivul pentru care acei copii pe care i-am întâlnit si i-am caracterizat drept obraznici, se comportau cu aroganta; în spatele acestei atitudini, de fapt, se ascundea neîncrederea în fortele proprii.
Dar, atunci, cum este bine sa îl educam pentru a nu fi nici obraznic, nici timid?
ASERTIVITATEA
Solutia de mijloc între timiditate si obraznicie o reprezinta învatarea unui comportament si a unui limbaj asertiv (Bedell R., Lennox S., 1997). Prin aceste forme de manifestare, copilul va învata sa faca afirmatii exprimând ceea ce crede, ce simte si ce doreste, aparându-si drepturile proprii si respectând, în acelasi timp, parerile altora.
Astfel, pentru a se putea exprima asertiv, copilul va trebui sa ia în considerare sentimentele, opiniile si dorintele interlocuitorului, sa exprime ceea ce doreste într-un mod direct, fara a acuza sau a jigni persoana cu care discuta. Cu ajutorul limbajului asertiv, el va putea sa decida ce este si ce nu este bine pentru el, va putea spune NU atunci când considera ca este cazul, dar va avea grija, în acelasi timp, sa respecte pozitia adoptata de celalalt.
(Vom reveni cu detalii asupra acestei probleme în subcapitolul referitor la "Comunicarea eficienta").
Prin urmare, se poate constata ca parintele poarta o mare responsabilitate în ceea ce priveste timiditatea sau obraznicia de care da dovada copilul sau. In functie de felul în care este educat în familie, copilul va reusi sa se poata exprima fara "sa greseasca" dar, în acelasi timp, fara "sa se lase calcat în picioare".
|
