ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
.
Rezumând informatiile oferite în episoadele anterioare, putem trasa o
evolutie a dezvoltarii fotbalului la nivel global, a raspândirii
si popularizarii acestui sport. Astfel, schimbarea semnificativa
în ceea ce priveste popularizarea masiva fotbalului nu a fost
posibila, dupa cum am vazut si în episoadele anterioare,
decât pe la începuturile secolului al XIX-lea, când fotbalul a devenit un sport
obisnuit în scoli, în special în scolile publice faimoase din
.
Regulile fotbalului erau relativ simple si usor de retinut, fara a exista o forma standard a jocului. Fiecare scoala si-a dezvoltat si adaptat propriile reguli ajungând la un moment dat ca ele sa difere destul de mult de la o scoala la alta. Forma si aspectul original al jocului au ramas intacte, dar noile reguli depindeau de cele mai multe ori de terenul de joc avut la dispozitie. De exemplu, daca partida de fotbal avea loc pe strada, sau în curtea unei scoli unde exista doar pavaj, înconjurat de ziduri, atunci spatiul era efectiv insufficient pentru a putea juca nebunia de "fotbal de gloata".
.
Astfel de circumstante au fortat echipe de fotbal a unor scoli cum ar fi "Charterhouse", "Westminster", "Eton" si "Harrow" sa adopte un joc mai mult dependent de abilitatea jucatorilor de a dribla decât de forta. De cealalta parte, scoli cum ar fi "Cheltenham" si "Rugby" înclinau mai mult spre jocul dur, unde mingea putea fi artinsa cu mâna sau chiar purtata în brate.
.
O data cu trecerea timpului a început sa apara o noua atitudine despre fotbal, autoritatile educationale observând cât de bine sportul încurajeaza calitati cum ar fi loialitatea, altruismul, munca în echipa, subordonarea si apararea spiritului de echipa. Jocurile au devenit o parte integranta a curriculumului scolar, fotbalul fiind obligatoriu. Dr. Thomas Arnold, diectorul scolii "Rugby" a facut, dupa cum stim din episoadele anterioare, pasi hotarâti în aceasta directie, el standardizând în anul 1846 o serie de reguli pentru fotbal.
.
Aceate reguli erau totusi destul de dure; de exemplu ele permiteau lovirea adversarului de la genunchi în jos, dar fara tinerea adevrsarului. Prinderea mingii cu mâna era de asemenea permisa, începând cu anul 1823 când într-un meci istoric, William Webb Ellis (foto 1), spre amuzamentul întregii sale echipe, a prin mingea, a "proptit-o bine sub mâna si a luat-o la fuga". Multe scoli au urmat apoi acest exemplu, adoptând reguli care permiteau acest procedeu, prima fiind scoala din Rugby. Altele cum ar fi "Eton", "Harrow" si "Winchester" au respins aceasta forma de fotbal, preferând lovirea mingii cu piciorul. scolile "Charterhouse" si "Westminster" erau de asemenea împotriva "jucarii" mingii cu mâna. Cu toate acestea, ele nu si-au separat complet stilul de al altor scoli, ci dimpotriva, au format un nucleu comun care a contribuit la raspândirea jocului.
.
<!--[if !vml]--><!--[endif]-->
(Foto 1 - singurul portret cunoscut în prezent al lui William Webb Ellis, aprox. 1857)
.
În cele din urma, în anul 1863, dezvoltarea fotbalului a ajuns
la apogeu. La universitatea "
.
Începând cu acest punct, majoritatea celor care erau implicati în acest sport au început sa se declare total împotriva unor mijloace si obiceiuri dure folosite în fotbal, cum ar fi piedica, lovirea tibiei (faultul), bruscarea s.a.m.d. Totodata, majoritatea s-au declarat si împotriva purtarii mingii în brate, lucru care a nemultumit pe cei de la scoala din Rugby (foto 2), care s-au retras din aceasta comunitate (n.b. - au continuat sa practice si spa dezvolte propriile reguli, fapt ce s-a concretizat mai târziu cu aparitia sportului ce poarta numele orasului si scolii respective, "Rugby"). Acestia ar fi fost, se pare, de acord cu "interzicerea lovirii picioarelor", dar au fost de neclintit în ceea ce priveste manevrarea balonului cu mâna si purtarea acestuia în brate.
.
<!--[if !vml]--><!--[endif]-->
(Foto 2 - scoala "
.
Aceasta actiune a universitatii "
.
Episodul urmator: ISTORIA FOTBALULUI (XX): FIFA sI DEZVOLTAREA FOTBALULUI PE GLOB - Partea a II-a!
|