Jocul la varsta prescolara

Jocul la varsta prescolara

Jocul reprezinta acum modul de a actiona al copilului, forma specifica si dominanta de activitate, contextul ce da substanta vietii prescolarului, cadrul ce face posibil progresul, evolutia sa in plan psihologic.

La 3 ani, jocul este inca legat de obiecte si cuprinde numeroase elemente de manualitate activa. Jocul satisface acum, in cel mai inalt grad, nevoia de miscare si de actiune a copilului. De asemenea, jucandu-se cu obiectele, copilul isi dezvolta perceptiile de forma, marime, culoare, greutate, isi formeaza capacitatea de observatie.

Semnificativ este faptul ca, in prima parte a perioadei (3-4 ani) se inregistreaza trecerea de la jocul de manipulare, caracteristic varstei anteprescolare, la jocul de creatie sub forma jocului cu subiect si roluri (Ursula Schiopu).

Jocul de creatie reprezinta efectul intregii dezvoltari psihice a copilului, in special a capacitatii sale de a reflecta intr-o forma proprie impresiile dobandite din mediul ambiant. Transpunerea in plan ludic a impresiilor imediate se face rapid si coerent ( aceasta transpunere incepe inca din anteprescolaritate). Exemplu: jocul ''de-a cumparaturile'', ''de-a mutatul'' etc. sunt jocuri puternic influentate de bagajul experientei copilului.

In ceea ce priveste 10110k1023k jocul cu subiect si roluri ca forma a jocului de creatie, acesta se dezvolta treptat si prezinta urmatoarea structura:

Scopul jocului se contureaza incepand cu varsta prescolara; la 3 ani - copilul nu-si propune intentionat un subiect anume (fluctuatii ale subiectelor), dar la 5-6 ani, copilul actioneaza in baza unei intentionalitati mult mai clare, chiar daca nu depline. Existenta scopului determina si necesitatea schitarii, chiar si minimale, a unui plan prealabil, elaborat in momentul organizarii jocului.

Subiectul jocului reprezinta principala componenta a jocului. Este specific atat jocului de creatie, cat si jocului de miscare, jocurilor didactice (subiectul este construit de propunatorul si organizatorul jocului - educatoare).

In prescolaritatea mica (3-4 ani) discutam despre joc cu subiect abia schitat si construit pe masura ce jocul se deruleaza; exista tendinta de abandon a unui subiect in favoarea altuia mai atragator. Subiectul jocului este dat de reflectari fragmentare ale unui sir de episoade, adesea nelegate intre ele, din viata cotidiana, in special din familie si din gradinita. Jocul are un caracter imitativ evident, interventia creativa a copilului fiind redusa.

Dupa 4 ani, subiectul jocului capata consistenta, se imbogateste, se incheaga vizibil, reflectand aspecte mai diverse ale realitatii. Jocul deschide acum in fata copilului, atat universul activitatilor umane, cat si pe cel al relatiilor interrumane, oferindu-i prilejul de a patrunde in intimitatea acestora, dezvolta dorinta copilului de a se comporta ca adultul. Copilul incepe sa decupeze din conduitele umane momente, situatii si sa le reproduca. In felul acesta, jocul ofera copilului posibilitatea de a-si apropia realitatea inconjuratoare, de a-si insusi functia sociala a obiectelor, de a se familiariza cu semnificatia socio-umana a adultilor si de a stapani lumea ambientala.

La 6 ani, copilul poate transpune in joc si situatii la care nu a participat direct si despre care a auzit, i s-a relatat, i s-a citit. Sirul actiunii este determinat de sirul povestirii/filmului ce s-a constituit ca sursa, si in mai mica masura de natura materialului perceptiv. Discutam, in acest context, de jocul-dramatizare, in care copilul reconstruieste subiectul, accentuind aspectele care l-au impresionat mai mult.

Specific jocului de creatie cu subiect si roluri ii este tendinta si capacitatea copilului de a se identifica cu personajul interpretat, chiar de la varsta prescolara mica. Pe masura ce copilul creste apare fenomenul de dedublare in joc, copilul devenind constient de propria lui persoana si de aceea a modelului pe care il imita.

o       Rolul reprezinta elementul structural al jocului cu mare importanta pentru inchegarea subiectului. Prin rol, copilul da consistenta modului in care el intelege, percepe anumite ocupatii, locul si relatiile dintre anumite statusuri sociale; sunt roluri care au inteles pentru copil; nu vom intalni jocuri ''de-a inginerul'', ''de-a cercetatorul'', ''de-a contabilul'', dar vom intalni jocuri ''de-a doctorul'', ''de-a educatoarea'', ''de-a vanzatoarea'' etc.

Se constata o anumita evolutie a rolurilor: prescolarii mici isi aleg roluri legate strict de experienta cotidiana, roluri active. La prescolarii mijlocii, rolurile din povestirile/filmele preferate sunt din ce in ce mai prezente si se diversifica la prescolarii mari si la cei din grupa pregatitoare. La varsta prescolara mare vorbim si de detasarea rolului de subiect. Copilul se joaca ''de-a scoala'', ''de-a gradinita'' si nu ''de-a educatoarea''.

Se schimba si conceptia despre joc: sunt acceptate roluri multiple, asumate cu o anumita responsabilitate. Spre exemplu, la 6 ani si spectatorul poate juca un rol activ, acceptat pentru ca poate fi inteles.

Se remarca tendinta de trecere de la roluri putine, active, principale catre un numar mai mare de roluri, cu cresterea celor pasive secundare, cu nuantarea actiunii in rol si a legaturii dintre roluri.

o       Regulile jocului apar si se dezvolta dinamic in jocul de creatie, pentru a da nastere unui tip special de joc, jocul cu reguli. Regulile reprezinta reglementari de natura interna/externa prin care actiunile copilului sunt organizate si corelate unele cu altele (Ursula Schiopu, 1970, p. 106).

Copilul invata treptat sa ia cunostinta de aceste reguli, sa li se supuna, ceea ce reprezinta un castig imens in planul dezvoltarii sale socio-afective si morale. Daca la 3-4 ani regulile decurg din rolul imitat sau sunt impuse din afara de catre organizatorul adult al jocului, la 5-6 ani, copiii sunt capabili sa-si creeze propriile reguli.

Unele reguli decurg din continutul jocului si au caracter intern, cerinta de baza fiind concordanta cu realitatea transpusa. Exemplu: in jocul ''de-a doctorul'', ''bolnavii'' trebuie sa astepte la doctor, conform concordantei cu realitatea; copiii se plictisesc repede in joc si incep sa preia una din atributiile doctorului, ceea ce da un caracter confuz subiectului. Pe masura inaintarii in varsta, realitatea este inlocuita cu transpunerea in plan verbal: nu se mai reda asteptarea la doctor, discutia cu asistenta (imitate la varsta prescolara mica), ci se povesteste despre ele.

Alte reguli au caracter extern si decurg din utilizarea jucariilor.

Spre sfarsitul perioadei prescolare, se poate vorbi de o anumita intransigenta fata de respectarea regulilor.

Alte tipuri de joc:

Jocul de constructie: se trece de la manipularea materialului de construit, cu eventuale incercari si reusite de suprapuneri, specifica la 3 ani, la realizarea unor constructii sofisticate din cuburi, lego etc. Jocul de constructie preceda de multe ori jocul de creatie - prin intermediul lui, copilul isi construieste cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creatie - ''santierul'', ''taramul zmeilor'', ''cabinetul doctorului'' etc.

Jocul de miscare au o evolutie ampla acum, atat jocurile de miscare libera cu caracter imitativ simplu (''de-a ascunselea''), cat si jocurile de miscare in care regulile coordoneaza fiecare etapa (jocul cu mingea). In aceste jocuri se dezvolta: vointa, prezenta de spirit, rezistenta, stapanirea de sine, dar, cu deosebire, deprinderile motrice.

La grupa mica jocurile de miscare nu au incluse reguli numeroase. In cadrul acestor jocuri se pot dezvolta orientarea in spatiu si in timp, se stimuleaza spiritul de observatie, se antreneaza vointa (luarea rapida a hotararilor).

Grupa mijlocie prefera jocurile de miscare complexe, cu reguli numeroase, jocuri care produc placere si au o evolutie lenta ascendenta.

Jocuri hazlii se desfasoara dupa anumite reguli si pun in fata copilului o anumita problema de rezolvat. Atmosfera de joc este creata prin cerinta de a ghici ceva (jocul '''cald, rece, fierbinte''), de a rezolva o sarcina-surpriza (jocul '''ghiceste si taci'', care educa stapanirea de sine). Functia dominanta a acestora este cea recreativa, dar prezinta si importante valente formative in plan psihologic: dezvolta atentia, perspicacitatea, spiritul de observatie etc. Initiativa proprie in acest tip de joc se dezvolta pe la 5-6 ani.

Mariana Popa discuta si de prezenta, la aceasta varsta, a jocurilor ascetice (2002, p.70). Copiilor le place sa se ciupeasca, sa se muste, sa se intepe cu ace, sa se traga de par sau de urechi, sa inghita bauturi dezgustatoare, sa se tortureze privind soarele, cautand sa-si pastreze echilibrul intr-un picior, tinandu-si respiratia. Asemenea acte sunt prezente si adesea practicate in public pana la varsta adolescentei.

In spatele acestor jocuri ascetice, din punct de vedere psihologic, ar trebui intrezarit sentimentul uman al propriei demnitati si chiar mandria umana, iar prezenta publicului confera mai multa valoare publicului. Se stie cat de mult le place copiilor sa se laude cu micile lor ispravi. De exemplu, Cristi, 3 ani si 8 luni: ''Cine poate sa faca asta? Eu pot!''.

Jocurile didactice sunt integrate demersului educational explicit, sunt produse de catre adultul educator, au obiective educationale bine precizate si reprezinta forma ideala prin care jocul ca activitate fundamentala a varstei prescolare poate sprijini invatarea.

Jocurile didactice implica anumite reguli, probleme de rezolvat pentru copil, probleme ce vizeaza explicit dezvoltarea pe o anumita coordonata psihica, elemente de joc. Cu cat varsta copilului este mai mare, cu atat ponderea elementelor de joc scade in favoarea complexitatii sarcinilor de rezolvat.

In gradinita se realizeaza jocuri didactice la toate tipurile de activitati: de comunicare, cu continut stiintific, matematic, artistic (desen-pictura-modelaj, muzica etc.).

Relatiile interpersonale ale prescolarilor:

La aceasta varsta, copilul prefera parteneri de joaca de aceeasi varsta si se integreaza bine in grupurile formate la gradinita. Acasa se joaca cel mai bine cu un singur prieten, dar si cu fratii mai mici sau mai mari. Atunci cand jocul include si copii mai mari numarul lor trebuie sa fie echilibrat, pentru a nu se ajunge la conflicte. De altfel, luptele intre copii sunt un lucru obisnuit la aceasta varsta. El accepta in joc rolurile impuse de copiii mai mari, dar nu pentru mult timp, iar daca nu se joaca apoi si cum vrea el, va parasi jocul sau se va lua la harta cu ceilalti (Mariana Popa, 2002, p.74).

La aceasta varsta, copiii sunt foarte sensibili la atentia acordata de educatoare unor copii, la sarcinile mereu aceleasi primite doar de unii copii, la rolurile principale atribuite unor ''favoriti''. In asemenea cazuri, unii copii sunt agresivi cu ''protejatii'', refuza sa-si indeplineasca sarcinile, toate acestea fiind reactii la frustrare care uneori este greu de deslusit de catre parinti sau de educatoare.

Concluzii:

La varsta prescolara, jocul are o dubla semnificatie:

a)      este cadrul in care se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului;

b)      jocul este principalul instrument de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale copilului, nici una din functiile si insusirile psihice neputand fi concepute in afara jocului.

In joc copilul isi exprima cunostintele, isi dezvolta gandirea, in special capacitatile de analiza si sinteza, de observare a realitatii inconjuratoare, intr-un mod organizat, sistematic (clasificarea obiectelor dupa insusiri comune, sesizarea deosebirilor dintre ele etc.), isi dezvolta limbajul, atat din punct de vedere al formei de exprimare (topica, structura), cat si din punct de vedere al continutului (vocabular), isi dezvolta capacitatea de inventivitate.

In joc copilul isi exprima si emotiile, isi satisface dorintele, se elibereaza de tensiuni, nascoceste, modifica realitatea. De asemenea, prin joc se formeaza calitati ale vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de sine ( mai ales in jocurile cu reguli precise), se modeleaza insusiri si trasaturi de personalitate: respect, responsabilitate, curaj, corectitudine, cinste. Dar cele mai importante achizitii la nivelul personalitatii prescolarului sunt ''extensia Eu-lui'' si socializarea conduitei. Dupa cum precizeaza Allport (1983), extensia Eu-lui este legata de aparitia simtului de proprietate, copilul considerand multe lucruri ca fiind ale sale (''jucariile mele''). Extensia Eu-lui devine un criteriu important al determinarii gradului de dezvoltare a personalitatii copilului.

Daca agreem ideea ca pentru a se dezvolta normal din punct de vedere fizic si mai ales psihic, copilul are nevoie de siguranta, afectiune, putem lesne observa ca jocul bine structurat si organizat indeplineste toate aceste conditii. Prin intermediul jocului, copilul se poate exprima cel mai bine, asa cum nu poate sa o faca prin cuvinte, cu conditia sa-l remarce si sa-l inteleaga cineva.

J. Chateau sesiza conduita serioasa a copilului in joc, deoarece prin succesul jocului el isi afirma fiinta, isi proclama forta si autonomia. Placerea proprie jocului nu este o placere senzoriala, ci o placere morala., arata autorul lucrarii Copilul si jocul.