Jocul la varsta scolara mica

Jocul la varsta scolara mica

Dupa 6-7 ani, scoala ocupa o buna parte din timpul copiilor. Activitatea de invatare devine activitate fundamentala, dobandind functii principale in dezvoltarea personalitatii. Ca atare, se produce o schimbare in ceea ce priveste pozitia jocului in orarul vietii de fiecare zi, in ponderea si importanta lui, in structura si caracteristicile sale.

La varsta de 6 ani, jocurile copilului devin mai bogate in continut si mai variate. In mod spontan ii place (sub forma de joc) sa deseneze, sa picteze, sa execute litere mari de tipar pe care, in prealabil, le-a invatat aproape pe nesimtite de pe firmele magazinelor sau din titlurile diferitelor reviste, carti etc. Scrierea este pentru copil, deocamdata, tot joc, dovada faptului ca se realizeaza spontan. Copilul se joaca ''de-a scrierea'' numelui sau cu majuscule. De multe ori literele efectuate de el sunt inverse, cu buclele si barele repartizate altfel decat trebuie.

La 6-7 ani, copilul are tendinta de a oferi jucaria preferata invatatoarei de care s-a atasat foarte mult. 323m128d

Jucaria ramane materia prima a jocului; copiii se concentreaza in aceasta etapa mai mult asupra unor activitati preferate. Baietii se joaca in special jocuri ''de-a razboiul'', trasul la tinta, de-a v-ati ascunselea, in timp ce fetele se joaca mai ales cu papusi si accesorii ale acestora.

La 7 ani copilul isi gaseste de joaca si singur. In special, ii place sa decupeze si sa coloreze. Aceste interese foarte focalizate pe un anumit tip de activitate sau colectionarea de obiecte devin intr-o anumita masura obsesive. Copilul isi organizeaza jocul mai bine si incepe sa inventeze diverse lucruri, ii place sa creeze si sa confectioneze diferite lucruri (Mariana Popa, 2002, p. 79).

Datorita dezvoltarii si perfectionarii deprinderilor motorii, dezvoltarii echilibrului si a capacitatii de coordonare a sistemelor senzoriale si motorii, atat fetelor cat si baietilor le plac jocurile de miscare precum patinatul, leganatul, jocuri care implica alergarea, inotul sau jocul cu mingea, iar universal preferata la aceasta varsta este bicicleta. Copiii par sa aiba o preferinta innascuta de a face exercitii fizice (Idem, p. 79).

Cresterea independentei copilului, modificarea disponibilitatilor afective, se manifesta si in jocuri. In timpul desfasurarii lor, creste starea de tensiune datorita numeroaselor dispute legate de reguli, de datoriile si drepturile fiecaruia in diferite etape ale jocului. Desi aceste dispute sunt, de obicei zgomotoase, copilul nu mai paraseste jocul cand este nesatisfacut de intorsatura pe care a luat-o.

Jocul devine un instrument de invatare a regulilor care pun stapanire pe toate comportamentele copilului. Chateau sublinia ideea ca, jocul este un teren pe care copilul isi dezvolta personalitatea si forta sa, el vede in regula calea de afirmare a personalitatii copilului si nevoia profunda a sufletului copilului pentru ordine.

Spre varsta de 9-10 ani, expansivitatea copilului se atenueaza in parte. Incep sa-l atraga din ce in ce mai mult activitatile statice. Preocuparea fata de rezultatele muncii scolare se intensifica, desi atractia exercitata de joc absoarbe inca prea mult interesele copilului, uneori in detrimentul invatarii. Gessell subliniaza ca jocul nu inceteaza niciodata sa fie, in timpul intregii copilarii, o problema majora.

Se constata ca intre jocurile prescolarilor si ale scolarilor mici exista o continuitate, ele se vor manifesta si la scolarul mic, dar se vor impregna cu o serie de caracteristici noi. Astfel se vor gasi jocurile cu subiect si roluri, de constructie, cu reguli.

Jocul cu subiect si roluri pastreaza pana tarziu functii simbolistice importante. In jocul cu subiect si roluri se evidentiaza experienta de viata a copilului, preocuparea lui pentru relatiile adultilor, pentru relatiile dintre copii si adulti; apar scene despre actiunile si sarcinile scolare.

In jocurile colective, evolutia subiectelor este mai controlata, mai realista decat la copilul prescolar. Jocurile baietilor si fetelor se diferentiaza, incorporand conduite specifice. Baietii se integreaza de obicei in roluri active, specific barbatesti, fetele transpun in jocurile lor activitati desfasurate de mama sau invatatoare, cu deosebire. Nu vom intalni, sau vom intalni foarte rar, fete care sa-si asume roluri de luptatori ''inarmati'' cu pistoale, pusti, conducand in mare viteza si cu mult ''risc'' masini, tancuri, avioane etc.

Rolurile in jocurile scolarului mic se transpun cu mai multa exigenta decat la prescolari. Pe scolar nu-l va multumi doar chemarea ''cine vrea sa se joace cu mine?'', atat de frecventa la prescolar. Devine mai activa selectionarea partenerilor, bazata acum pe aprecieri si autoaprecieri asupra posibilitatilor acestora si asupra propriilor capacitati. Copilul de varsta scolara mica va aprecia mai corect cine poate fi conducatorul jocului, ce rol i se potriveste mai bine fiecaruia dintre jucatori. Adeseori, scolarii discuta si argumenteaza repartizarea rolurilor, momentul organizatoric al jocului prelungindu-se mult timp din aceasta cauza.

Relatiile ce se stabilesc intre copii in jocurile cu subiect si roluri sunt determinate, in mai mare masura ca la prescolari, de legaturile de prietenie, de faptul ca invata in aceeasi clasa, ca locuiesc pe aceeasi strada, in acelasi bloc etc. Modalitatea de executare corecta a rolului consolideaza pozitia copilului in colectivul de joc. La copiii de 8-10 ani, grupurile de joc sunt mai inchegate, mai stabile, iar criteriul preferential este completat de cel al aprecierii conduitei de joc. Cei care nu respecta etapele si regulile jocului sunt usor eliminati.

Prin structura si disponibilitatile angajate, jocul cu subiect si roluri are un puternic caracter formativ cu consecinte asupra intregii personalitati infantile.

Numeroase studii privind rolul jocului cu subiect si roluri in structurarea personalitatii scolarului din clasele mici subliniaza faptul ca, in procesul desfasurarii lui, se creeaza conditii pentru stabilirea si aprofundarea relatiilor dintre copii, pentru aprecierea posibilitatilor partenerilor si a celor proprii. Organizarea jocurilor cu subiect si roluri antreneaza capacitati imaginative creatoare, atentia in urmarirea modului de indeplinire a rolurilor si in desfasurarea momentelor de joc.

Jocul cu subiect si roluri constituie un mijloc important de educatie intelectuala prin imbogatirea cunostintelor, a vocabularului cu expresii literare pe care copiii de varsta scolara le transpun aidoma in dialogurile dintre ei in joc (Cf. Ursula Schiopu, 1970, p. 128).

Dintre cele trei tipuri de joc descrise de Piaget (1971): jocul senzoriomotor, jocul simbolic si jocul cu reguli (jocul social), cel din urma este caracteristic pentru copiii de varsta scolara mica. Piaget descrie dezvoltarea progresiva a capacitatii de a intelege si repeta regulile, prin delimitarea a catorva stadii:

o       In primii ani de viata, copiii reactioneaza la jucarii asa cum le face lor placere, neavand inca conceptul de regula.

o       In jur de 4-5 ani poate aparea imitarea regulilor, dar acestea sunt modificate pentru a se potrivi cu experienta personala, iar jocul nu este subordonat scopului de a castiga.

o       La 7-8 ani, castigul devine important. Piaget numeste acest moment stadiul ''cooperarii incipiente'', pentr ca acum copiii isi dau seama ca, pentr a castiga trebuie sa respecte regulile.

o       In final copiii ajung la stadiul ''codificarii regulilor'', cand toti jucatorii inteleg regulile stabilite si sunt de acord sa le respecte (Cf. Mariana Popa, 2002, pp. 81-82).

Copiii care nu invata sa se joace dupa reguli sunt de obicei criticati sau exclusi din joc pana invata sa se joace ca si ceilalti. Atitudinea fata de joc, necesitatea regulilor alaturi de placerea data de activitatea ludica, pot avea ulterior efecte importante asupra comportamentului.

Jocul cu reguli exercita imporatante influente educative. In primul rand, stabilirea scopului, sarcinilor, regulilor, precum si subordonarea fata de reguli antreneaza o serie de capacitati intelectuale care, pe parcursul jocului, sunt dublate de antrenarea conduitei voluntare, motivationale si de cerinta de corectitudine.

J. Piaget a subliniat rolul jocului cu reguli in formarea judecatilor morale. El considera ca acceptarea si respectarea regulilor jocului determina pe copil sa participe, in mic, la societatea din care face parte, il pregatesc pentru activitatile viitoare si il conduc spre morala sociala a grupului caruia ii apartine.

O directie in care evolueaza jocurile cu reguli este aceea a jocurilor sportive, dupa cum arata Ursula Schiopu in lucrarea citata (1970, pp.133-138). Astfel de jocuri se intalnesc si la scolarii mici, in special la cei de 9-10 ani, dar nu sunt caracteristice acestei varste. Specific jocurilor sportive este faptul ca ele implica multa miscare, fiind in general jocuri de miscare. Ele include, in special, relatii competitive, desfasurandu-se, de obicei, sub forma de intreceri. In jocurile sportive se constata nu numai roluri precise, dar si reguli severe. Sub forma lor complexa, cu reguli exacte, cu o organizare mai riguroasa, devin caracteristice preadolescentilor si adolescentilor.

In maniera organizata, jocurile sportive sunt practicate la orele de educatie fizica. Aceste jocuri sunt combinate cu alte jocuri de miscare. Printre jocurile sportive enumeram jocurile cu mingea. Acestea contribuie la dezvoltarea fizica armonioasa, exerseaza mult miscarile, in special precizia si coordonarea acestora, stimuleaza spiritul de observatie, prezenta de spirit, initiativa, disciplineaza comportarea partenerilor etc.

De asemenea, jocurile sportive isi aduc aportul la dezvoltarea unor calitati intelectuale legate de stabilirea si elaborarea, la nevoie, a unor tactici si strategii optime pentru realizarea victoriei finale.

Jocurile didactice, cu reguli, de miscare, sportive, intelectuale ce implica rezolvari de probleme distractive indeplinesc, atunci cand sunt bine dirijate, importante functii cognitive, stimuland astfel capacitatile mentale implicate in invatare.

Intocmind o clasificare, Decroly enumera printre jocuri pe cele de initiere aritmetica, gramaticala, de exersare in citire care au un rol important in asimilarea de catre copii a notiunii aritmetice de numar, a unor reguli gramaticale etc.

Astfel, prin imbinarea specifica a activitatii de invatare cu jocul, copilul dobandeste mai usor unele notiuni. De aceea, elementele de joc sunt incluse, atunci cand este posibil si necesar, in insasi structura lectiilor (indeosebi la clasa I).

Concluzii:

Jocul ramane pentru micul scolar, un mijloc important de antrenare a capacitatilor intelectuale si de dezvoltare armonioasa a personalitatii sale, o activitate complementara celei de invatare.