A.D. XENOPOL
Filosof al istoriei
- Referat Istoriografie Româneasca -
Profesor
Prof. Univ. Dr. Petre Popa
Student
Radulescu Octavian
an II
Facultatea de Litere si Istorie
Sectia Istorie - Muzeologie
A.D. XENOPOL
Filosof al istoriei
Alexandru D. Xenopol, personalitate proeminenta a culturii românesti, s-a nascut la 24 martie 1847 în Iasi. Dupa absolvirea liceului în orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). Ca urmare, a devenit doctor în drept la Berlin, apoi doctor în filozofie la Giessen, în acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani.
Reîntors în tara, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratura, fiind, în 1872, prim-procuror 454e42e al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi, având preocupari intelectuale multiple. Istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898-1901 devine rector al Universitatii din Iasi.
Ca om de stiinta, cu deosebire pentru domeniul istoriei, în 1900 era membru de onoare al Societatii de Arheologie din Bruxelles, urmând acelasi titlu primit de la Societatea Academica din Cernauti (1901), membru al Institutului International de Sociologie (1903), titular al Academiei de stiinte Morale si Politice din Paris (1914), vicepresedinte al Societatii de Sociologie din Paris (1916).
Pentru istoriografia româneasca, Alexandru D. Xenopol este un adevarat corifeu al modernismului, plasat, ca temporalitate, între Independenta si Marea Unire. În lucrarile sale a analizat, pe baza unei ample documentari, traditionalitatea autohtonilor în contextul antichitatilor europene, apoi structurile medievale, evenimentele de seama din secolele XVIII-XIX, toate acestea regasindu-se în opera sa fundamentala. Primele decenii ale veacului XX, judecate cu maturitatea si eruditia savantului de renume mondial, sunt, de asemenea, reliefate în scrierile sale.
S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învatatii renumiti ai Europei, prin intermediul forurilor stiintifice istorice, care i-au acordat deseori premii de excelenta, alaturi de Academia Româna. A murit la 27 februarie 1920 în Bucuresti.
Înca din anii de început ai activitatii stiintifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabila, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra staruintei românilor din Dacia Traiana, aparuta în 1884 (300 de pagini). Pe aceeasi tema a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigma istorica. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstratii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei si continuitatii românilor în spatiul nostru traditional, carpato-dunarean.
În perioada 1888-1893, Alexandru D. Xenopol a tiparit la Iasi opera fundamentala: Istoria Românilor din Dacia Traiana, având sase volume si totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei românilor, din toate provinciile traditionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pâna la unirea din anul 1859.
În scopul finalizarii acestei sinteze, autorul a realizat cercetari îndelungate în arhive si biblioteci din tara ori din strainatate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele si institutiile istorice românesti.
În elaborarile sale surprinde structurile societatii românesti, dinamica evenimentelor, cauzalitatea si finalitatea acestora. De asemenea, prezinta aspecte fundamentale proprii vietii sociale, economice, politice, administrative, culturale si religioase, definitorii pentru români, urmareste evolutia activitatii umane, productiile si bogatiile acestui spatiu geo-istoric, reliefeaza categoriile sociale, starea si evolutia taranilor, mestesugarilor, breslasilor, târgovetilor, orasenilor sau a marilor proprietari funciari.
Un loc important se acorda structurilor institutionale, proprii statelor românesti, cum au fost cele integrate activitatilor juridice, financiare, scolare, cutumiare, militare, intelectuale, face referiri la stiinta, biserica, la politica interna si externa.
O asemenea vasta problematica este integrata analizei de ansamblu asupra spatiului românesc, evolutiei continue si unitare a acestuia, din antichitate, pâna în etapa moderna. Cercetarile si concluziile sale demonstreaza crezul istoricului în adevarul referitor la "Staruinta neîntrerupta a românilor în Dacia Traiana., din trecut s-a dezvoltat prezentul, si care este directiunea ce apartine viitorului".
Abordând importanta teoriei în istorie, considerata ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a aparut ideea unitatii nationale în constiinta poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezinta, în esenta, factorii favorabili ce au calauzit unitatea genezei românesti, traversând vremurile si ajungând la oportunitatea unitatii politice în timpul vietii sale.
Viziunea savantului a devenit o realitate incontestabila, realizându-se când se afla înca în activitate stiintifica, dorintele lui fiind însa argumentate prin Istoria românilor din Dacia Traiana cu un avans temporal de trei decenii.
În Introducerea de la primul volum al sintezei amintite, tiparit în 1888, preciza printre altele: "Poporul român nu poate nabusi o speranta ce încolteste în el, de câte ori îsi arunca ochii spre toate acele parti unde rasuna graiul românesc, anume ca din paturile adânci ale unui viitor oricât de îndepartat, va rasari odata frumosul arbore al unirii tuturor românilor; ca pe cât se întinde graiul lor comun, se vor înjgheba si interesele lor comune; ca granitele Statului vor cadea odata împreuna cu acelea ale nationalitatii lor".
Opera lui Alexandru D. Xenopol, desi unitara ca sens, se structureaza pe câteva sectiuni distincte. Prima dintre acestea constituie marile sinteze, în care cuprindem: Istoria românilor din Dacia Traiana, editata, asa cum s-a precizat, la Iasi, între 1888-1893, având: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini si volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adaugate un numar de sapte harti; Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu'a l'Union des Principautés en 1859, aparuta la Paris în 1896, doua volume, însumând 1132 de pagini si trei harti, cu o prefata a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842-1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrarii Istoria generala din secolul IV pâna în zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol; Istoria românilor din Dacia Traiana, editata la Iasi între 1896-1912, în 13 volume, si Les Roumains - Historie, Etat matériel et intellectuel, publicata la Paris.
Cea de a doua sectiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezinta subiectele ce abordeaza filozofia istoriei. Printre acestea înscriem: Les principes fundamentaux de l'histoire, lucrare aparuta la Paris în 1899; Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iasi în 1900 si La thėorie de l'histoire, carte publicata la Paris în 1908, la care se adauga Studii economice, culegere tiparita la Iasi în 1879.
Sectiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tenta polemica si documentara. Aici se pot încadra: Teoria lui Röesler. Studii asupra staruintei românilor în Dacia Traiana, Iasi, 1884, ca replica la lucrarea Romänische Studien, elaborata de istoricul german Robert Röesler (1840-1881), aparuta la Viena în 1871; Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge, Paris, 1885; Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887; Românii si Austro-Ungaria, Iasi, 1914, precum si numeroasele articole sau luari de pozitie în reuniuni stiintifice nationale ori internationale pe aceeasi tema.
Exista, de asemenea, cea de a patra sectiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol, cuprinzând o tematica diversificata, referitoare, de exemplu, la domniile lui: stefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu si Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntarile militare dintre rusi si turci, prezentându-se urmarile acestora pentru Ţarile Române (1880); luptele politice interne între Draculesti si Danesti (1907), sau Istoria partidelor politice în România
Asemenea lucrari au cunoscut ulterior mai multe editii, bibliografii adnotate, interpretari filozofice si istoriografice, iar în 1972 a aparut volumul Alexandru D. Xenopol. Studii privitoare la viata si opera sa, care a fost coordonat de Leonid Boicu si Alexandru Zub.
Totodata, în cadrul Institutului de Istorie din Iasi al Academiei Române, care poarta numele marelui învatat, spiritul si faptele sale sunt permanent pilduitoare pentru generatiile actuale de cercetatori.
Asiduitatea lui Alexandru D. Xenopol de a explicita evenimentele istorice, investigând noi modalitati care sa structureze istoria si filozofia istoriei, îl plaseaza printre cei mai importanti gânditori europeni ai perioadei respective.
Originala este teoria "scrierilor istorice", argumentata în lucrarile amintite mai sus Les principes fundamentaux de l'histoire, publicata la Paris în 1899, si La thėorie de l'histoire, aparuta tot în Capitala Frantei, în 1908.
Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele si, prin legaturile cauzale dintre ele, se înlantuie în "serii istorice", ceea ce constituie esenta continutului si derularii existentei umanitatii. Ca modalitate concreta, Alexandru D. Xenopol aduce în prim-plan evolutia poporului român cu domenii esentiale pentru o natiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, institutionalitatea, demografia, economia, viata politica, stiintifica, religioasa si relatiile internationale.
În elaborarea conceptiei sale asupra istoriei, Xenopol pleaca de la distinctia dintre faptele coexistente, care se raporteaza la spatiu si faptele de succesiune, care se dezvolta în timp, distinctie pe care el o considera piatra unghiulara a teoriei sale. Faptele coexistente se repeta, fara a se schimba si constituie obiectul de studiu al stiintelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimba permanent, dar nu se repeta si ele dau specificul stiintelor istorice. În cazul faptelor de coexistenta, scurgerea timpului nu modifica fenomenele, în vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esential. Desi distinctia amintita determina deosebirea dintre stiintele teoretice si cele istorice, între cele doua genuri de fapte nu exista, dupa Xenopol, un zid despartitor. Faptele de coexistenta repetându-se, se pot transforma pâna la urma în fapte de succesiune, precum revarsarile reluate ale unui fluviu dau nastere în final deltei sale, care-i o noua formatiune geologica si geografica.
A.D. Xenopol socoteste ca stiintele istorice se refera si la fenomene materiale si la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o considera o stiinta particulara oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de conceptie a lumei, modul succesiv, în opozitie cu modul coexistent. Istoria se îndeletniceste astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului si acestea se refera si la societate si la natura si la spirit si la lumea materiala.
Lucrarea Les principes fundamentaux de l'histoire s-a bucurat de o calduroasa primire în multe tari europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert si Windelband vedeau în filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera si el ca întemeierea ratiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia. În raport cu alti filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj ca opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare si recunoscut istoric pe plan national, cunoscut apoi si în Europa prin traducerile scrierilor sale istorice, ca si prin studiile publicate în reviste straine de specialitate. Asa se explica si ecoul lucrarii lui Xenopol de teoria istoriei, precum si prestigiul statornic de care s-a bucurat de atunci încoace savantul român.
|
