A R G U M E N T

"Omul . prin activitatea-i de dominare a lumii, risca sa se înstraineze de ea; el trebuie, în fiecare clipa - si aceasta e functia artistului - ca prin operele leneviei sale, sa realizeze reconcilierea ."

FRANCISC PONGE, Le murmure, Table ronde nr. 43

A adulmeca urmele Traditiei primordiale, având ca principal simt lectura hermeneutica, presupune, în egala masura un risc asumat si un pelerinaj initiatic. Un astfel de demers sperie si incita deopotriva. Ajuns în acel punct al constiintei de neacceptare a condit 636j92g iei de a nu fi Dumnezeu însusi, omul încearca, prin cuget, a se întoarce la originile sale. Mirarea sa se dezlantuie, din acest moment, asupra semnelor manifeste ale lumii, "pietre ale memoriei, gânduri minerale, în care ochiul asculta un freamat fara vârsta." Presimtirea matricei originale, arhetipale, reclama mitul, simbolul. "Omul nu mai traieste într-un univers pur fizic, el traieste într-un univers simbolic. Limbajul, mitul, arta si religia sunt parti ale acestui univers." Într-un univers simbolic, arhetipul devine un limbaj universal.

Simbolul cuprinde "miracula rei unius"("minunea lucrului unic"), concentreaza o serie infinita de metafore revelatorii sau de asociatii de sens; evolutia istorica, ontogeneza îl impune si cuprinde "camuflarile succesive ale unei obsesii originare si de neînlaturat din preocuparile omului." Simbolurile veritabile, însailate (crosetate) pe atitudini sau gânduri arhetipale, desi se metamorfozeaza, primesc noi planuri referentiale, nu-si pierd sensul initial. Chiar si atunci când un simbol pare sa aiba sensuri total diferite de la o epoca la alta, de un curent cultural la altul, de la o zona geografica la alta, într-un plan secund, pastreaza semnificatia originara. Importanta este trezirea intuitiei, pentru ca ea sa stearga colbul de pe batrânele cronici, caci oricât de banale, arhicunoscute si accesibile tuturor, simbolurile îsi dezvaluie sensurile în functie de cultura fiecarui om, de capacitatea de receptare a fiecaruia a "murmurului pelagic al sfintelor creatii de început."

Semnul înseamna atât continut, cât si coaja, învelis tangibil. "Simbolul autentic pastreaza un echilibru optim între continut si expresie, între spirit si materie, între intelectual si afectiv." Puterea sa de rezonanta în sufletul oamenilor îsi are chintesenta în aceasta optimizare a echilibrului dintre suflul cosmic, atemporal si materia palpabila. "Cultura umana a debutat prin simbol si mit: Prin simboluri mostenite din epoci ancestrale omenirea si-a pastrat unitatea si continuitatea ei spirituala." Complementaritatea simbol-mit instituie o lume a imaginarului, adesea infinit mai bogata si mai frumoasa decât lumea contingentei imediate, impura de sacralitate si dominata de accente exasperant de perisabile.

Confruntati cu multitudinea si omniprezenta semnelor pur conventionale si arbitrare, acceptate din ratiuni practice si distinctive contemporaneitatii, "mitul are pentru noi autoritatea unui fapt natural, iar când e vorba de mitologie, toti ne simtim, mai mult sau mai putin, la noi acasa, fara a fi siliti sa optam între istorii fascinante sau miraculoase si moduri de gândire care nu ne sunt neaparat proprii." Simbolul contamineaza si readuce omul vaduvit de conditia sa primordiala în "illo tempore", caci, mistuit de anamnesis si ridicat în metanoia, dupa razvratirea împotriva natiunii, resimte subtilitatea chemarii spre Integrare, spre Îndumnezeire.

Simbolismul, ca limbaj la îndemâna tuturor membrilor unei colectivitati si inaccesibil strainilor, înseamna complicitatea la taina initiala. Vehicul al memoriei colective, simbolul exercita o puternica actiune modelatoare asupra individului si societatii-ca extensie a sa în plan axiologic sau comportamental. Aceasta functie este proprie acelor simboluri universale si stravechi pe care C. G. Jung le-a impus secolului XX, sub denumirea generica de arhetipuri. Instituirea arhetipurilor ca lume fascinanta, complexa a formelor simbolice, incumba motivatii de ordin ontologic, psihologic si cultural-istoric.

Cultura, în sensul sau aristocratic, tinde sa vehiculeze simbolul mustind de continut si gravid - cum s-ar exprima marele dezamagit Cioran, - de sugestibilitate. Analizele de tip semiotic, hermeneutic si antropocultural releva scopul subsidiar al manifestarilor culturale: "a ajunge la semnificatiile stravechi ale realitatilor etnoculturale, denumite prin cuvânt" sau pastrate în forme materiale. Cultura se neaga daca nu se ridica la nivel supraindividual, daca nu se constituie ca "antidot împotriva mortii individuale" si nu ajuta la "recuperarea starii initiale, prin regenerarea timpului si a lumii, prin initiere, prin imitarea gesturilor sau situatiilor de dinainte de instalarea istoriei." "Operele individule sunt toate mituri potentiale, dar adaptarea lor la modul colectiv este cea care le actualizeaza, eventual, mitismul." (Levi Strauss)

Viitorul nu înseamna nimic fara prezent si trecut. Asaltul stiintei secatuieste imaginarul de continuturile sale esentiale. Poezia lumii pare sa sucombe. Omul modern se altereaza prin desacralizare. Drumul impus se dezvaluie ireversibil ."totusi, exista iesire, pentru ca pretutindeni sunt semne; descifrarea lor creeaza alternative si omul trebuie sa aleaga."

CAPITOLUL I

ANTROPOLOGIA