ANTROPOLOGUL - AGENT DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ?
Relatia dintre antropologie (1) si dezvoltare (2) este ambigua. În ultimul timp se fac eforturi pentru compatibilizarea celor doua domenii de activitate. Apare astfel necesitatea ca antropologul sa se implice activ in probleme de dezvoltare (3) iar învatamantul universitar sa fie organizat în conformitate cu aceasta cerinta. Data fiind natura distincta a celor doua domenii (4), din comertul acestora va ramâne antropologia antropologie?
Implicarea antropologului în probleme de dezvoltare comunitara revela adesea anumite puncte nevralgice care justifica într-o oarecare masura relatia de "ostilitate" perceputa frecvent între aceste ramuri. Acolo unde agentul dezvoltarii actioneaza convins de bunele sale intentii si de cea mai buna reteta ideologi 737k1022h ca pentru mai binele comunitatii, antropologul afla expresia entnocentrismului occidental; modelul vestic este modelul ADEVĂRAT care TREBUIE urmat de tarile Lumii a Treia (5). Experienta dezvaluie o atitudine ambivalenta a antropologului fata de programele schimbarii (6). Este binecunoscuta "susceptibilitatea" acestuia fata de "utilitatea" schimbarii, fata de folosirea puterii pentru realizarea schimbarii, fata de "îmbunatatire". De aici probabilitatea sporita ca antropologii sa devina criticii proiectelor în care sunt implicati (7). Viziunile diferite ale antropologului (8) sunt oare cauzate de formatia antropologului de alta natura decat formatia agentului de dezvoltare comunitara? si, reluând întrebarea de la sfârsitul primului fragment, antropologul ramâne antropolog din implicarea activa în comertul cu dezvoltarea? Daca da, care sunt limitele acestei implicari? Prima parte a lucrarii de fata, centrata mai mult pe aspectele critice venite din partea antropologului la adresa dezvoltarii, va încerca sa raspunda la aceste întrebari.
În anii '50, 60 , dezvoltarea comunitara este vazuta ca o varianta particulara a organizarii bunastarii comunitare definita ca "activitati organizate pentru promovarea bunastarii sociale, pentru a ajuta oamenii sa-si satisfaca nevoile în regiuni ca familie si îngrijirea copiiilor, sanatate, intergrare sociala, timp liber, standarde de viata, si relatii sociale"(9). Oamenii au "nevoi" care trebuie "satisfacute". Legatura cu etnocentrismul paradigmei vestice este tendinta de reductionism economic si neglijarea impactului social al acestui reductionism. De aceea sintagma de "integrare sociala" poate fi în contratimp cu celelalte componente ale definitiei. Monitoring Quality of Life al European Foundations for the Improvment of Living and Working Conditions, 2003 (10), pare sa sugereze ca incluziunea sociala depinde de nivelul de resurse economice ale individului. Cu alte cuvinte , "nevoile" nu numai ca trebuie "satisfacute", dar trebuie satisfacute la un anume nivel si conform unui anumit standard. Integrarea sociala nu se face pe baze sociale, ci pe baze economice. Ceea ce conteaza nu este individul ca persoana, ci individul ca detinator de resurse (11). Antropologul se va întreba daca acest reductionism economic este o expresie reala si adevarata a starilor umane de fapt sau este doar expresia imaginarului colectiv al civilizatiei occidentale. Daca este valabila a doua varianta, aplicarea masurii vestice în partile "Lumii a Treia" poate fi nejustificata. Existenta unor discursuri ale dezvoltarii care fac apel la alti termeni decât cei pur economici probeaza aceasta ipoteza.
Bunastarea economica este, asadar, panaceul, remediul universal al tuturor relelor umane si sociale. Baza economica a "afacerilor" umane face ca lumea sa fie clasificata dupa o anumita grila în paradigma occidentala. "Dezvoltarea" devine un concept neambiguu si universal acceptat. Ţari "dezvoltate", "în curs de dezvoltare", "subdezvoltate" sunt concepte comune în discursurile vestice asupra dezvoltarii. Valoare de referinta a dezvoltarii este Occidentul; celelalte tari trebuie sa aspire catre acest nivel. Occidentul se arata adesea binevoitor fata de spatiile subdezvoltate. Daca etosul local este nefavorabil dezvoltarii, situatia aceasta nu este una pentru eternitate: oamenii si comunitatile se pot schimba. De aceea pot fi "ajutati" sa se schimbe (13). Ideologia dezvoltarii este însotita de un întreg imaginar, coplesitor pentru comunitatile "subdezvoltate". "Subdezvoltat" devine sinonim cu "înapoiat". De aici sentimentele de vinovatie, negative, legate de ideea de a fi perceput ca înapoiat (14). În Malaezia, mijloacele dezvoltarii sunt confundate cu scopul dezvoltarii (15). Curatirea junglei, dezvoltarea infrastructurii, construirea cladirilor (de multe ori impunatoare) pentru adapostirea facilitatilor si serviciilor publice, sunt "împinse" în fata pentru a arata ca malaezienii sunt cel putin la fel de inteligenti ca altii (16). Situatia pare a se repeta de multe ori; sentimentele de mândrie si identitate nationala sunt puse adesea în legatura cu astfel de "realizari".
Optimismul dezvoltarii poate neglija impactul social si impactul ambiental. În ceea ce priveste impactul social (negativ), reteta de diminuare a lui este "participarea" la programele de dezvoltare si schimbare (17). Constiinta participarii în comun la edificarea unui bun public întareste solidaritatea si integrarea sociala. Dar, "ne putem întreba daca participarea crescuta în planificarea locala va clarifica vreun <<bun public>>, va aduce la vreun consens sau, potential, va duce la conflicte între aceia cu perceptii si interese diferite prin recunoasterea diversitatii de opinii. Din aceasta perspectiva, nu este pe de-a-ntregul clar daca participarea crescuta sau <<planificarea colaborativa>> este probabil sa ofere politici sau decizii de planificare mai bune, în special atâta timp cât participarea se bazeaza pe o notiune de <<comunitati>> omogene, susceptibile la <<reprezentari>> singulare" (18). Aceasta problema face ca functionarii si planificatorii sa indice fiintele umane ca de asemenea tinte ale dezvoltarii (19). Dezvoltarea si schimbarea "în , prin si pentru comunitate" devine dezvoltare "în, prin, pentru si ODATĂ CU comunitatea".
Faptul ca ideologia dezvoltarii este însotita de un imaginar covârsitor în stare sa anestezieze constiinta critica a subiectilor supusi dezvoltarii, este reliefat si de o anume incapacitate a acestora de a aprecia impactele ecologice. Majoritatea unor astfel de critici se fac auzite, totusi, din tarile "dezvoltate", unde "dezvoltarea" deja s-a facut. Sunt bine cunoscute asociatii, si actiuni ale lor, gen GREENPEACE sau FRIENDS OF THE EARTH. Forma suprema de protest a acestora este actiunea "non-violenta". Cererea de protejare si conservare a resurselor pare sa fie în opozitie cu idealul statului democratic bazat pe o crestere economica continua (20). În consecinta, "cerintele facute statului de a furniza anumite tipuri de dezvoltare sunt incompatibile cu datoria sa democratica de a raspunde cerintelor de protejare a resurselor (ambientele sociale si economice)" (21). Apare, prin urmare, conceptul de "dezvoltare durabila".
În ceea ce priveste participarea, aceasta este solutia democratica pentru rezolvarea problemelor locale si edificarea bunurilor publice, opusa solutiei oferite de un guvernamânt national centralizat în acord cu un plan uniform, rigid (22). Abordarea în cazul solutiei democrate este de la "baza la vârf". Antropologul se poate întreba daca aceasta solutie nu este unul din motivele legitimarii structurilor de putere locale, regionale si nationale. Pentru ca, dupa cum observa Mosse, "Abordarile participarii s-au dovedit compatibile cu sistemele de planificare vârf-baza si nu reprezinta anuntatele necesare schimbari în practicile institutionale predominante ale dezvoltarii" (22).
În locurile în care oamenii sunt sau au fost negativ afectati în interesele particulare de proiectele de dezvoltare comunitara, este putin probabil ca participarea va avea sanse de succes. Interesul de prima instanta capata preponderenta asupra interesului general. Proiectele de amenajare a râului Esera (Spania) au esuat rând pe rând datorita proiectului propus initial (23). Acest proiect de construire a unui baraj prevedea inundarea câtorva sute de locuinte. Apa lacului urma sa fie folosita în special la irigatii. Proprietarii din regiunile inundabile urmau sa fie expropriati în conditii destul de avantajoase. Cu toate acestea, au refuzat exproprierea. Mai mult deât atât, a sporit gradul de percepere a riscului, ceea ce a facut ca proiectele ulterioare care nu mai prevedeau inundarea locuintelor sa fie respinse. În experienta comunista din România, experienta grandioasa de edificare a bunurilor publice, s-a neglijat cu totul interesele particulare ale indivizilor. De aceea s-a înabusit orice constiinta a participarii. Lipsa participarii în România poate fi pusa si pe acest motiv, ca un reflex al deprinderii mentale create de regimul politic de pâna în 1989. Poate ca singurul bun public fata de care oamenii nu au avut aceasta susceptibilitate (se poate usor constata ca si astazi situatia se mentine. . În BOP/2004 încrederea în Biserica se ridica la un procent de 88%) a fost biserica comunitatii.
Participarea însasi poate fi chestionabila. Politicile statale presupun omogenitatea de interese si întelesuri comune ale dezvoltarii printre participanti. Antropologul sustine eterogenitatea de interese, credinte si opinii. (24) Criticile participarii (dupa Andreas Neef) sunt aduse pe urmatoarele directii (25):
Abram, Simone - "Anthropological Perspectives on Local Development" in Simone Abram and Jacqueline Waldren (ed.) Anthropological Perspectives on Local Development; Knowledge and Sentiments in Conflict, London & New York: Routledge, 1998
Barometrul de opinie publica al Fundatiei Pentru o Societate Deschisa, realizat de The Gallup Organization Romania, octombrie 2004
Buil, Gaspar Mairal and Bergua, José Angel - "From Economism to Culturalism; The Social and Cultural Construction of Risk in the River Esera (Spain)" in Simone Abram and Jacqueline Waldren (ed.) Anthropological Perspectives on Local Development; Knowledge and Sentiments in Conflict, London & New York: Routledge, 1998
Descola, P. and Pálason, G - Nature and Society; Anthropological Perspectives, Londra: Routledge, 1996
Dunham, Arthur - Community Welfare Organization: Principles
and Practice,
Larsen, Anne Kathrine - "Discourses on Development in Malaysia" in Simone Abram and Jacqueline Waldren (ed.) Anthropological Perspectives on Local Development; Knowledge and Sentiments in Conflict, London & New York: Routledge, 1998
Neef, Andreas - "Participatory Approaches Under Scrutiny: Will They Have a Future?" in Quarterly Journal of International Agriculture, 42 (2003), No. 4
Nolan, W. Riall -
Development Anthropology: Encounters in
the Real World,
Sivaramakrishnan,
Krishna - "Modern Forestry: Trees and Development in
Talle, Aud - "Sex for Leisure; Modernity among Female Bar Workers in Tanzania" in Simone Abram and Jacqueline Waldren (ed.) Anthropological Perspectives on Local Development; Knowledge and Sentiments in Conflict, London & New York: Routledge, 1998
|
