APOLO SI SOARELE - ARTEMIS SI LUNA

APOLO sI SOARELE - ARTEMIS sI LUNA

Partea care ar reveni, īn exegeza alegorica a lui Homer, primei scoli pitagoreice, pare destul de mica. Nu rezulta de nicaieri ca ar fi contribuit la identificarea zeilor Iliadei cu elementele. Bineīnteles ca si ei dadeau nume divine celor patru radacini ale lucrurilor, acestea īnsa 22522x2323w nu erau numele "clasice" Zeus, Hera, Hades, Poseidon. Philolaos numea focul Ares si aerul Dionysos, asa cum am aratat prin inter­mediul unui document precis de la Produs *. Pitagoreicii nu par a intra īn acest joc īnainte de epoca lui Numenius si Cronius, dar atunci ei vor cauta īn miturile lui Homer nu secretele lumii materiale, ci istoria sufletelor.

Totusi Heraclit, autorul Alegoriilor homerice, apeleaza o data la credintele pitagoreicilor, cīnd este vorba de Apolo, zeul prin excelenta al acestora². Identificīnd pe Apolo cu soarele, comentatorii lui Ilomer pareau a invoca autoritatea fiilor lui Pitagora. Ce se īntīmpla īn realitate?

I. Apolo-soare: cele mai vechi identiīicari

Mai īntīi de toate, poemele homerice nu par deloc sa confunde pe Apolo cu soarele, dimpotriva, īn numeroase pasaje īi deosebea foarte clar. Cīnd cadavrul lui Hector zacea pe cīmp, Apolo aduce deasupra lui un nor īntunecat, psntru a-l feri de caldura soarelui³. īn istoria dragostei lui Ares si a Afroditei, Helios, soarele, sta la pīnda pentru Ilefaistos si joaca rolul de detectiv, īn timp ce Apolo, putin mai tīrziu, apare ca martor la constatarea adulterului⁴.

Cu toate acestea, toti exegetii lui Homer, priceputi īn alegorii, repeta fara īncetare ca Apolo este totuna cu soarele. Este poate una din identificarile care ne surprind cel mai

putin, īn asa masura a prevalat īncepīnd din epoca alexan­drina ⁵. Totusi nu este cea mai usor de explicat.

Se poate spune ca, īn mare, pa plan literar, sau filozofic, ecuatia Apolo-soare a fost A^rulgarizata īn lumea greaca de catre stoici, mai ales de catre Cleanthes, care la rīndul sau a preluat-o de la pitagoreici⁶.

Euripide, īn tragedia Phaeton, din care nu avem decīt fragmente, face aluzie la identitatea astrului cu zeul, pre-zentīnd-o ca o doctrina cunoscuta doar de cītiva initiati. In fata cadavrului fiului sau, mama lui Phaeton, Clymena, arunca cerului urmatoarea mustrare:

O soare frumos stralucitor, cum ne-ai pierdut pe mine si pe el: Pe drept esti tu numit de nemuritori Apolon (cel care omoara) de catre cel care cunoaste numele secrete ale zeilor ⁷.

Oamenii obisnuiti nu stiu ca numele de Apolo se aplica soarelui, ci doar cei care au cunostinte speciale despre denumirile "tacute" ale zeilor.

Sa fie vorba de un secret detinut de sectele orfice ? Sau de unul din misterele care se īmpartaseau doar initiatilor īn cadrul serbarilor si ceremoniilor religioase, mistere pe care au continuat mai tīrziu sa le transmita neopitagoreicii īn cursul teurgiilor lor? Felul īn care se exprima Heraclit asupra acestui subiect īn Alegoriile homerice, ne-ar īndemna sa o credem:

Ca Apolon este tot una cu soarele, ca este un singur zeu sub nume diferite, avem dovada īn formulele folosite īn misterii cīnd se vorbeste de zei īn riturile secrete de initiere ⁸, si īn refrenul popular, repetat pe toate vocile: "soarele este Apolo, iar Apolon este soarele,,⁹.

Primii pitagoreici, ale caror credinte, de altfel, se disting cu greu, pentru noi de cele ale orfismului, par sa fi facut apropierea dintre Apolo si soare.

īn comunitatile sectei, īn care cercetarea stiintifica mergea mīna īn mīna cu meditatia religioasa, īn care descoperirile uneia puteau servi drept aliment celeilalte, exista un in­teres special pentru astronomie si muzica, amīndoua fiicele armoniei.

Unuldin membrii scolii, Oenopide din Chios, contemporan cu Euripide (deoarece Proclus īl situeaza dupa Anaxagora ¹⁰), descoperise, ' dupa parerea unor istorici greci (Eudemos,

Djiodor din Sicilia), ca drumul anual al soarelui, sau eliptica, alonata pe cer de constelatiile Zodiacului, forma un cerc usor īnclinat sau "oblic" īn raport cu planul ecuatorului ^u. Dupa parerea sa, oblicvitatea cursei soarelui era īn mod misterios indicata īn epitetul de Loxias, dat lui Apolo. El vedea īn acesta o dovada clara a oblicvitatii astrului, si nu o aluzie la limbajul obscur si īntortocheat al oracolelor zeului-prezicator ¹². Asadar, pitagoreicii din timpul lui Oeno­pide identificau astrul cu zeul si la ei, probabil, se gīndea Euripide vorbind de cei care cunosteau numele secrete ale divinitatii ¹³.

si Eschil stia de Apolo-soare si cel putin īn doua locuri face aluzie īn mod limpede: la sfīrsitul celor sapte contra Tebei, īn care corul vorbeste de AĪieron, "tarmul nestiut de Apolo, tarmul fara soare" ¹⁴; si īn Rugatoarele, unde ruga cerului, salutīnd "razele salvatoare ale soarelui", este completata astfel de catre Danaos: "Care este de asemeni Apolo cel pur, zeul exilat odinioara din cer ¹⁵.

Se poate merge mai departe de Eschil ? Autorul imnului catre Apolo Pythianul - sau mai bine zis, al "urmarii pythice" a imnului catre Apolo - atribuie zeului pe care īl slaveste, caracteristici luminoase destul de tulburatoare, cel putin īn doua locuri. Cīnd zeul apare īn Olimp cu chitara sa, īn timp ce "Muzele īi raspund cu frumoasele lor voci" (versul 189), īn timp ce cīnta si danseaza, este īnconjurat "de lumina, de fulgere tīsnind din picioarele sale si din sub­tirea sa tunica" ¹⁶. Mai mult chiar, cīnd corabia cretana ajunge pe plaja de la Crisa, zeul apare "sub forma astrului (care straluceste) īn mijlocul zilei" ¹⁷. Ce astru ar putea fi acesta daca nu soarele ? "Din persoana sa tīsneau focuri nenumarate, a caror stralucire se īnalta pīna'la cer". El aprinde flacara sanctuarului "prin stralucirea sagetilor sale fulgurante. īntreaga Crisa a fost luminata" ¹⁸. Femei si fete tinere, speriate, scot un lung strigat. .. N-am crede ca asistam la o epifanie a zeului solar? ¹⁹

Acest Apolo - care conduce corul ceresc al Muzelor - si care, īn templul ce urma sa devina marele sanctuar de la Delfi, ia deodata forma orbitoare a astrului zilei, ne face sa ne gīndim la vechea akousma pitagoreica a carei enigma a fost dezlegata de Armānd Delatte: "Ce este oracolul de

la Delfi? - Este tetraktys, adica armonia, īn care (se afla) Sirenele" ²°.

Apolo, zeul delfic este armonia din doua puncte de ve­dere: mai īntīi el este armonia sunetelor muzicale, ale carei acorduri esentiale se pot exprima prin raporturi aritmetice, cu ajutorul primelor patru numere, "tetraktys" ²¹; el este de asemeni armonia miscarilor astronomice, caci sferele ce­resti sīnt guvernate de aceleasi legi ale numarului si ale mu­zicii; fiecare sfera duce cu sine o sirena cintatoare (Sirenele vor fi mai tīrziu īnlocuite de catre Muze) si vocile lor alca­tuiesc un cor minunat de melodios.

Sa nu fie Apolo, pentru primii pitagoreici, decīt armonia abstracta a acestui cor al planetelor? Pentru Oenopide, el pare mai degraba a fi seful acestui cor, soarele.

Ne-am departat oare de Homer? Deloc. Vom regasi armonia sferelor īn primul clnt al Iliadei. Heraclit īn Alego­riile sale, expune doctrina pitagoreica pentru a comenta episodul ciumei.

II. Sagetile lui Apolo si razele soarelui

Apolo coboara din Olimp, cu arcul si tolba, pentru a-i lovi pe ahei cu sagetile sale: "iar pe clnd mergea cu īnver­sunare, zuruiau sagetile pe umerii lui" ²².

Acest sunet nu este altul decīt sunetul minunat emis de soare īn timpul cursei sale īn jurul lumii. Caci aceasta goana nu este deloc tacuta: daca o simpla lovitura de nuia prin aer scoate un zgomot atīt de deosebit, daca o piatra aruncata din prastie porneste fluierīnd, cum s-ar putea ca aceste mase enorme sa nu scoata nici un sunet, cīnd se rostogolesc prin spatiu? Aceste sunete nu sīnt auzite de urechea omeneasca, fie ca distanta le face imperceptibile fie ca o prea īndelungata obisnuinta ne-a facut sa nu mai avem constiinta lor. Insa fiecare din aceste sfere concen­trice, care se rostogolesc prin cer īmpreuna cu astrul pe care īl poarta, emite o nota deosebita, iar totalitatea sferelor alcatuieste un imens clopot de o cereasca armonie ²³.

Heraclit se sprijina pe un pasaj din Platon al carui ca­racter pitagoreic a fost recunoscut: ^u "Pe circumferinta fie­carui cerc, spune Pīaton In mitul lui Er Pamfilianul, sta clte

o sirena care se roteste odatā cu el, scotīnd nota eī proprie, tonul sau, astfel ca aceste voci reunite, opt la numar, compun un unic acord" ²⁵.

Heraclit citeaza de asemenea doua versuri ale lui Ale­xandru din Efes sau din Etolia, care traia la mijlocul seco­lului al III-lea, si transpusese īn versuri astronomia pitago­reica; un fragment important din poemul sau, pastrat de Theon din Smyrna, ne explica cu precizie ce intervale - to­nuri sau semitonuri - despart notele emise de catre fiecare din cele doua sfere: cea a stelelor fixe, cele ale lui Saturn, Jupiter, Marte, cele ale Soarelui, ale lui Venus, ale lui Mercur, cele ale Lunii si Pamīntului, care se rotesc toate, dupa sis­temul lui Philolaos, īn jurul Hestiei, vatra imobila si dogo­ritoare a universului²⁵ **.

Pitagora a avut inefabilul prhilegiu de a auzi armonia sferelor; dar vom vedea ca si Ulise a avut aceasta bucurie, atunci cīnd si-a plecat urechea la cīntecul Sirenelor ²⁸.

III. Transferarea functiilor apolinice zeului solar

Apolo pitagoreic, dirijorul orchestrei lumii, l-a influentat cu siguranta pe Cleanthes, cel mai religios dintre cei trei mari stoici din prima epoca. El socotea soarele, identificat cu Apollon, hegemonikon-vX sau rectorul universului; patrun-zīnd īnsa sub Portic, zeul īsi va pierde caracterul aerian de realitate matematica (armonia si acordurile sīnt de do­meniul pur al cifrelor) pentru a coborī pe terenul mai greoi al fizicii.

Cum s-a produs transformarea functiilor apolinice catre soare ? Vom īntelege acest lucru comparīnd un pasaj din Cratylos cu un capitol din Cornutus, care reia sau comenteaza explicatiile lui Cleanthes.

Sub pretextul explicarii etimologiei lui Apolo, Socrate expune de fapt, īn Cratylos, diferitele aspecte ale zeului chiar daca mai īncolo īi va deforma si tortura numele pentru a-l face sa corespunda cu ideea. La Cornutus, aceleasi etimo­logii capata o valoare noua.

Apolo este mai īntīi "cel care dezleaga", "cel care spala" ²⁷ explica Socrate. Apolo prezideaza ansamblul purificarilor

(catharsis), atīt al celor care curata petele sufletului, cīt si al celor care dezinfecteaza corpul; al curatirilor potrivit medicinii (este un zeu vindecator) si al celor prescrise de man-tica: fumegari cu sulf, bai, stropiri cu apa lustrala ²⁸. si totusi unii se temeau de numele sau ca si cum ar fi avut o semnificatie teribila, spusese Socrate putin mai sus: era o. aluzie clara la cei care-l socoteau pe zeu drept autorul mortilor subite, drept cel care "face sa piara" ²⁹.

Lui Cornutus, Apolo-soare īi apare sub dublul aspect de vindecator si distrugator: "el ne elibereaza³⁰ de boli si le īndeparteaza de noi"³¹ purificīnd aerul³²; uneori īnsa el pare sa corupa atmosfera si sa provoace epidemiile de ciuma, ca īn Iliada³³. Apolo-soare este distrugator la scara cos­mica³⁴: el tinde fara ragaz sa transforme umezeala īn aburi calzi, lucru care pericliteaza echilibrul lumii, alterīnd propor­tiile dintre umed si uscat, cald si rece³⁵.

A doua functie apollinica era, dupa Socrate īn Cra­tylos, arta divinatorie, mantica: Apolo este zeul veridic, fara duplicitate, aploun, cum era numit īn dialectul tesa-lian³⁶, īnsemnīnd "simplu", dupa Platon.

Nu este īnsa soarele marea lumina a lumii, cel care trans­forma tenebrele īn limpezime ?³⁷

Tot dupa Socrate, Apolo mai este īnca si "cel care nime­reste totdeauna (la tinta)" ³⁸. Aceasta denumire se refera la stiinta tragerii cu arcul: zeul este īntotdeauna stapīn pe loviturile sale ³⁹.

Sagetile devin la Cornutus razele astrului si semnifica "azvīrlirea īn departare a razelor" ⁴°.

A patra functie a zeului, dupa Cratylos, este de a supra­veghea arta muzicala. El este cel care asigura īn acelasi timp armonia cāntecului si acordul miscarilor sau revo­lutiilor astronomice ⁴¹.

Or, soarele, dupa spusele lui Cornutus, joaca īn univers īntocmai rolul zeului cu cithara: "el atinge īn cadenta" (ca pe tot atītea corzi) fiecare parte a lumii, le armonizeaza atīt de bine īncīt nu percepem īn ansamblul lor nici cel mai mic dezacord; are grija ca anotimpurile sa se succeada īntr-un ritm perfect; alcatuieste din glasurile fiintelor vii ca si din zgomotele naturii o melodie divina ⁴².

Este vizibil efortul de adaptare a stoicismului. El este cu atīt mai evident cu cīt comentariile din Cratylos, dupa

care se rinduiesc cele ale Teologiei lui Cornutus, nu dau ni­ciodata impresia ca sub numele lui Apolo s-ar ascunde soarele. Totusi īn vremea lui Platon exista deja tendinta identificarii lor, asa cum dovedesc textele citate mai sus.

si nu numai numele de Apollon, ci si toate epitetele cu care īl saluta Ilomer au trebuit sfirtecate pentru a le face sa se potriveasca noii personalitati a zeului. Heraclit retorul consacra un īntreg capitol acestor epitete sau porecle ale lui Apolo, pentru a constata ca toate i se potrivesc de minune soarelui, ca o haina croita pe masura.

Phoibos, este "Stralucitorul", Hecaergos e "cel care lu­creaza la distanta" si distribuie de sus pamīntului caldura si frigul; Lykegenes nu īnseamna "cel nascut īn Lycia", cum crede poporul nestiutor, ci desemneaza pe "autorul luminii matinale" sau al anului ^& a carui durata o regleaza; Apolo nu se numeste si Chrysaor pentru ca poarta o sabie de aur, ci pentru ca "vezi (o lumina de) aur" atunci cind contempli soarele, mai ales la rasarit⁴⁴.

IV. Apolo si ciuma din Iliada

Sa ne īntoarcem acum la Apolo din primul clnt al Iliadei ca sa vedem cum se pot potrivi sagetile sale, care ucid mai īntīi cīini si catīri, apoi razboinici cu sutele, cu actiunea uneori raufacatoare a razelor soarelui.

Acest pasaj avea nevoie sa fie "vindecat" si aparat īm­potriva relei vointe a dusmanilor lui Homer. Mai cu seama Zoii sublinia inconsecventa lui Apolo, care ar fi trebuit sa pedepseasca pe vinovatul cel mare, care era si seful, Agamemnon, si īn loc de aceasta loveste īn multimea ano­nima a ostasilor si chiar si In cei care sfatuisera sa fie redata Chryseis. Mai mult chiar, el masacreaza cu brutalitate ca­tīri si clini, sarmane dobitoace care nu aveau nici o legatura cu aceasta chestiune! ⁴⁵

Se putea raspunde, desigur, ca zeul, īn marea sa buna­tate, loveste mai īntīi īn animale īn chip de avertisment: nu vrea sa-i extermine pe greci, ci vrea sa le dea doar o lectie ⁴⁶.

Dar daca se admitea ca Apolo desemna soarele, avocatii apararii aveau la dispozitie o solutie "mai filosofica", cum

spune scoliastul ⁴⁷. Este vorba de o epidemie de ciuma (cu-vīntul se afla chiar la Homer), iar epidemiile de ciuma sīnt provocate de caldura excesiva a soarelui: pe timp de ar­sita, focul solar ridica din sol aburi nesanatosi, care otravesc atmosfera, obosesc trupul, provoaca morti rapide si nepre­vazute ⁴⁸.

Homer atribuie pe buna dreptate epidemia zeului solar ⁴⁹. Tabara grecilor era instalata īntr-o vale ca un lighean, pe un teren mlastinos, asa ca nu e de mirare ca au fost deci­mati de ciuma ⁶°.

Admitīnd aceasta teza se pot explica foarte bine doua particularitati bizare ale comportamentului lui Apolo. Mai īntīi zeul īnainteaza "aidoma noptii" (versul 47), deoarece pe timp de ciuma aerul este tulbure, īntunecat, ca si cum ar fi acoperit cu un val negru. Apoi arcasul se opreste "departe" de navele aheilor, ca sa-si azvīrle sagetile (versul 48). Un arcas adevarat s-ar fi apropiat cīt mai mult de tinta; razele pestilentiale dimpotriva vin de foarte departe^B1.

Nu este de mirare ca patrupedele mor īnaintea oamenilor, acesta este un lucru curent īn caz de epidemie. Experienta l-a constatat īn repetate rīnduri, iar stiinta medicala da si explicatii: pe de o parte, animalele manīnca fara retinere, "pīna cīnd īsi umfla burta sa crape"; pe de alta parte ele respira īn straturile cele mai joase ale atmosferei, primind astfel direct toate exalatiile nesanatoase ⁵².

Motivele date de scolii sīnt putin diferite si deriva, fara īndoiala, din alta sursa decīt Heraclit⁵³. Animalele sīnt īn general mai sensibile decīt omul ⁵⁴, dar cīinii si catīrii au motive speciale de a sucomba epidemiilor: unii sīnt tot timpul cu nasul īn pamīnt, adulmecīnd; ceilalti sīnt hibrizi, specie foarte fragila ⁵⁵.

Flagelul īnceteaza dupa noua zile: "Vreme de noua zile ploaie de sageti cazu peste ostire". Iar un lucru des constatat de medicina, este ca ziua critica īn boli este o zi impara ⁵⁶.

īntr-a zecea zi, Ahile stabileste natura raului: de ce el mai degraba decīt Ulise sau Nestor? Pentru ca se pricepea la medicina, fusese doar elevul lui Cheiron, "cel mai drept centaur" ⁵⁷, care avusese, se zicea, legaturi cu Asklepios. Ahile convoaca adunarea: Zeita Hera cea-cu-albe-brate... trimise īn taina inimii lui Ahile gīndul īntelept (vers. 55-56).

Aceasta alegorie arata cum a putut stabili Ahile diagnos­ticul: aerul (Hera), tulburat si īntunecat timp de noua zile si-a recapatat īn a zecea zi luminozitatea sa obisnuita (bra­tele albe), ceea ce a permis lui Ahile sa descopere originea raului, si sa incrimineze atmosfera viciata din zilele pre­cedente ⁵⁸.

Viata si poezia lui Homer a lui Pseudo-Plutarh se īntīl-neste pe aceasta tema, dar pe o cale ocolita, cu Heraclit si cu scoliile ea afla īn pasajul despre ciuma o dovada ca Homer cunostea bine medicina, mai ales acea parte care se numea "semiologie", sau studiu al semnelor, al simp-tomelor (ea conduce la "etiologie" sau descoperire a cauzelor). Homer nu se īnsala atribuind bolile lui Apolo, care pare a fi, spune autorul, nu fara nuante, totuna cu soarele". Ano­timpurile si temperatura sīnt reglate de soare, or bolile sīnt provocate de o temperatura anormala, fie prea rece fie prea calda⁵⁹. Homer stie din experienta ca rasaritul Cīinelui inaugureaza o perioada funesta, cīnd zilele sīnt fierbinti si febrele se īnmultesc⁶⁰.

Dealtfel Homer asaza, īntr-un fel general, sanatatea barbatilor sub protectia lui Apolo, iar pe cea a femeilor sub cea a Artemidei, umeda luna: aceasta pentru ca sexul bar­batesc are o natura "mai calda". Apolo l-a facut pe Te-lemah un baiat atīt de frumos. Artemis le-a crescut pe fetele lui Tyndaros. Tot sagetile, adica razele lui Apolo si ale Ar­temidei sīnt cele care provoaca, la Homer, mortile subite: fiii Niobei cad strapunsi de sagetile lui Apolo, fiicele sale de cele ale Artemidei⁶¹.

Toate aceste consideratii destul de tehnice despre ciuma din Iliada, despre cauzele bolilor, despre zilele critice, despre fragilitatea catīrilor si toate celelalte, par sa provina din surse medicale.

Se stie ca primii medici greci iesisera din scoala pitago­reica. Cel mai vestit dintre ei, adevaratul parinte al stiintei medicale, a fost Alcmeon din Crotona (catre 500), caruia Empedocle īi datoreaza fara īndoiala mult. Putinele lucruri pe care le stim despre acest genial precursor īngaduie unele

apropieri interesante īntre ideile sale si cele pe care le-am īntīlnit aici. El considera excesul de caldura si de frig drept una dintre cauzele bolii⁶². S-a ocupat de semeni si de cazul catīrilor si catīrcelor⁸³.

Un alt medic din scoala siciliana, Acron, mort dupa 430, a fost īnsarcinat cu purificarea Atenei dupa o epidemie. El atribuia o mare influenta aerului si pentru a-l asana, aprinsese mari focuri īn piete.⁰⁴

Toate acestea nu sīnt decil presupuneri, dar nu trebuie sa fim surprinsi daca dezvoltarile lui Heraclit sau Pseudo-Plutarh ar putea decurge, prin numerosi intermediari, din aceste īndepartate surse de idei. īn acest domeniu al exe­gezei lui Homer a domnit cel mai mare conservatorism, solutiile trecīnd din mīna īn mīna si crescīnd ca bulgarele de zapada; noi aporturi se adauga masei, dar nimic din ce se cīstigase de generatiile precedente nu este parasit.

Acest episod al ciumei este intim legat de identificarea lui Apolo cu soarele: tot asa cum mistica pitagoriciana pare a fi la originea identificarii Apollon-soare, medicina scolii a putut sa se ocupe īn mod special de ciuma din cīntul I.

Pe de alta parte, pe timpul primei sofistici s-a cautat cu cea mai mare ardoare originea tuturor stiintelor la Homer: reactia viguroasa a lui Platon īmpotriva acestei manii do­vedeste cīt era de raspīndita. S-ar putea crede de asemeni ca ciuma din Atena din 428 a reactualizat tot ce spusese Homer despre teribilul flagel.

Nu īn aceasta epoca identifica Metrodor din Lampsacos ps Apolo cu bila? Asa cum stim, scoala medicala care se inspira din biologia lui Anaxagora atribuia bolile acute unui exces de bila. Pentru Metrodoros, cauza naturala a ciumei homerice era un fel de "dispozitie pacatoasa" °⁵. Sagetile lui Apolo nu aveau alt sens īn ochii sai.

Era oare o replica la tezele pitagoriciene ? O replica data lui Apollon devenit soare ? Teoriei medicale a pitagoreicilor, care punea bolile pe seama exceselor de caldura si de frig? Dar daca pitagoreicii nft au luat direct parte la disputa din jurul lui Homer, mesterii spacialisti īn alegorii fizice, pitagorizīnd īn acest punct precis (asa cum vedem la He­raclit retorul), au īncrucisat spadele cu anaxagoreenii. Pro­blema era pusa si discutata īn jurul anului 430.

Exegeza medicala a lui Metrodor nu a avut viitor. īn-cepīnd cu stoicii si mai ales cu neoplatonicii din Alexandria, ecuatia Apolo=soare era atīt de obisnuit admisa, īncīt comen­tatorii homerici nici nu-si mai puteau imagina ca putea fi altfel: aceasta este, fara īndoiala, cauza uitarii complete īn care a cazut solutia lui Metrodor.

O data cu victoria doctrinelor iraniene si a mithrais-mului, īn timpul imperiului, zeul-soare, tot mai cople­sitor, va gasi numeroase ipostaze īn panteonul grec sau egiptean.

Porphirius cunoaste nu mai putin de opt divinitati ⁶⁶ ale caror nume evocau aspecte diferite ale soarelui: Apolo, Herakles, Asklepios, Dionysos, Horus, Serapis, Pluto, Cerber⁶⁷.

Stoicii au deschis larg poarta acestui sincretism, consa-crīnd un zeu unic, "o singura si aceeasi putere, purtīnd nume diverse īn functie de oficiile religioase" ⁶⁸. Cleanthes, mai ales, punīnd soarele ca "rector" si gīndire a lumii, centru activ din care iradiaza focul sau suflul divin de care e patruns universul, nu mai face decīt o distinctie logica īntre Apolo, Dionysos, Heracles, aspecte sau roluri diverse ale aceleiasi realitati⁶⁹.

V. Artemis si luna

Artemis, sora geamana a lui Apolo, are o soarta asema­natoare cu cea a fratelui sau. Ea este identificata īn exegeza alegorica, cu celalalt astru luminator, luna.

Trebuie sa mentionam ca pentru greci, spre deosebire de alte popoare ⁷°, soarele este barbat si luna femeie. Am vazut, īn Viata si poezia lui Homer, ce corelatie se stabilea īntre soare, si barbat si īntre luna si femeie, raport stabilit de asemeni īn numeroase mitologii ale popoarelor primitive⁷¹.

īn poemele homerice, Artemis joaca un rol destul de sters. Ea este totusi prezenta la marea batalie a zeilor din cīntul XX al Iliadei. Poetul o opune Herei, deoarece dupa exegeza traditionala, luna "taie aerul" īn cursul revolutiei sale, cum arata de altfel chiar numele sau.⁷² Scolia din Veneius B la Iliada, XX, 67, care da un rezumat general al exegezei fizice⁷³, conchide spunīnd ca acest gen de exegeza este foarte vechi, el urcīnd pina la Theagenes din Rhegium catre 525 ī.e.n.

Poate ca nu āVem dreptul sa explicitām prea mult aceasta marturie, care pare sa vizeze principiul si nu detaliile.

Heraclit retorul face cīteva precizari īn legatura cu aceasta lupta īntre aer si luna si mai ales īn legatura cu īnfrīngerea lunii care, dupa parerea sa, era previzibila: "Aerul este abundent si raspīndit īn tot spatiul; luna este mult mai mica si īn permanenta umbrita de vicisitudinile atmosferei; uneori eclipsele, alteori ceata sau norii īi intercepteaza lumina" ⁷ⁱ.

Eustathius aduce unele completari: pe cīta vreme cal­dura soarelui, explica el, reuseste sa īmprastie vaporii umezi din aer, luna este neputincioasa īmpotriva lor: ea nu reuseste sa īnvinga rezistenta aerului, sa-i impuna lumina sa, decīt noaptea. De aceea poetul o face complice a Artemidei pe Leto, noaptea, care aduna sagetile Arcasei⁷⁵ cazute din tolba si īmprastiate pe pamīnt⁷⁶.

Raporturile Hera-aer, Zeus-eter, Proteu-materie sīnt inse­parabile de exegeza homerica: nu se poate concepe o Hera-aer decīt prin referinta la miturile Iliadei.

Nu putem spune cu siguranta acelasi lucru si despre Apolo-soare. Contributia exegetilor lui Homer la aceasta identificare este mult mai putin sigura. Ei au putut-o primi din afara, mai exact, asa cum am presupune, din mediile pitagoreice.

Apolo nu este īn Iliada un zeu de prim plan, fiind si un zeu ostil aheilor. Nu ar fi fost īn firea lucrurilor ca home-rizantii sa-l ridice la rangul de zeu suprem.

In istoria religioasa a grecilor, Apolo pune stapīnire, oarecum prin violenta, pe tronul tatalui sau Zeus. In exe­geza alegorica, soarele ia locul eterului. Este o regresiune: eterul impalpabil si īndepartat al primilor fizicieni avea un anumit caracter, dind despre lume o explicatie aproape me­tafizica. El este īnlocuit cu soarele material, bulgarele de foc vizibil īn care religiosul Cleanthes adora pe marele stapīn al universului...

Stoicii au reusit sa impuna atīt de bine imaginea arca­sului Apolo azvīrlind razele solare, īncīt astazi o privim fara nici o surpriza. Tot asa īnvatam īn mitologiile noastre scolare, fara sa ne miram cītusi de putin, ca Diana si luna erau una si aceeasi persoana.

Or, trebuie sa ne dam seama bine ca aceste adevaruri nu erau mai bine stabilite pe vremea lui Cleanthes. decīt identitatea dintre Zeus si eter, Ilera si aer. Ele s-au impus definitiv, deoarece au primit sprijinul credintelor religioase si nu pentru ca erau, mai mult decīt celelalte, expresii ale adevarului. Mithra l-a ajutat pa Apolo (care se preta de altfel destul de bine) sa devina sau cel putin sa ramīna soarele, īn timp ce nici o zeita, traind printr-un cult, nu a venit īn ajutorul Herei pentru ca ea sa ramīna aerul.