ARMONII PITAGOREICE

ARMONII PITAGOREICE. MUZICĂ sI SIRENE

Print decazut, sufletul nu trebuie sa se resemneze cu conditia sa, nici sa coboare la rangul acelui paria cu care s-a unit. El trebuie sa se separe, sa se smulga de el prin asceza, care e o moarte, deci o eliberare anticipata. Dupa Platon, sufletul nu trebuie lasat sa se raspīndeasca īn tot corpul, ci trebuie adunat, condensat luptīnd īmpotriva placerilor si pasiunilor ¹. (Micii vor sa īntareasca īn suflet elementul divin si sa-l omoare pe cel titanic - trista mostenire a sta-mosilor nostri Titani, ucigasii lui Dionysos Zagreus: veselia serbarilor bahice, a dansurilor si a corurilor, delirul si entu­ziasmul sīnt mijloacele de a ajunge aici. Pitagoreicii propova-duiau abstinenta si vegetarianismul precum si o mie de rituri diverse: īnsa marele remediu pentru a smulge sufletul din murdaria materiei este muzica ².

Muzica ocupa centrul vietii pitagoreice. Ea este īn acelasi timp obiect de meditatie pentru spirit si sacrament de puri­tate pentru suflet. Sora cu astronomia, muzica regleaza mersul, ordinea si concertul planetelor. Ea īnsasi se rezuma la legile simple ale matematicii: patru cifre, tetraktys, sīnt deajuns pentru a traduce acordurile lirei ca si armonia sferei si dau cheia naturii vesnice.

Pitagoreii au aratat o fervoare atīt de mare pentru mu­zica īncīt aceasta a devenit aproape apanajul sectei. Insa dupa autorul Vietii si poeziei lui Homer ei nu au facut altceva decīt s 20220n136u 59; urmeze un drum gata trasat; Homer, "īnaintea lor", se ocupase de muzica, de efectele sale fericite, de locul impor­tant pa care trebuie sa-l ocupe īn viata ³.

I. Muzica umana si armonia sufletului

Remarcabilele efecte ale muzicii asupra sufletelor nu au nimic surprinzator: sufletul este el īnsusi un soi de muzica,

un acord, rezultanta armonioasa a principiilor care īl alca­tuiesc. Ca o lira cu corzile prea īntinse sau prea slabite, sufletul este uneori īn disonanta. Armonia sa se va restabili prin armoniile muzicale ce-i vor fi infuzate din exterior, īn virtutea marelui principiu al simpatiei⁴. Numeroase sīnt ritmurile si melodiile, numeroase de asemenea dereglarile sau pasiunile sufletului. Pentru fiecare dezacord al sufletu­lui trebuie determinat ritmul sau melodia potrivita care vindeca raul. Este o stiinta complexa⁵: Homer i-a cunoscut cel putin marile principii⁶.

Cel mai autentic dintre eroii sai, Ahile, retras īn baraca sa īsi petrecea timpul cīntīnd la cithara: cei trei soli ai aheilor īl surprind cīntīnd la "phorminx" - un frumos phorminx cu bara de argint, ales dintre prazi la jefuirea cetatii lui Eetion ⁷. Cīnta oare pentru a-si compune o atitu­dine, pentru a simula un total dezinteres pentru nenorocirile grecilor ? Nu. Inima sa e plina de tristete īn urma jignirii aduse de Agamemnon si a plecarii lui Briseis, iar muzica īi usureaza suferinta ⁸. Inima sa este agitata si muzica īi cal­meaza mīnia, sau dupa vorba mai expresiva a lui Plutarh, o "īnmoaie" "coeīnd-o" ⁹ asa cum face soarele cu un fruct verde si dur.

Muzica nu este doar un calmant: ea stirneste īn suflet sentimentele cele mai diverse, dupa calitatea sa. Pentru Plutarh nu exista īndoiala ca Ahile, īndepartat pentru un timp de cīmpul de batalie, "īsi mentinea curajul treaz cu ajutorul celor mai frumoase melodii". Ahile cīnta desigur, pentru a-si īntretine curaiul, ispravile eroilor vīrstei prece­dente ^l0

Aceasta era ideea pe care si-o faceau pitagoreicii despre muzica: remediu sau īntaritor pentru inima. lamblichos ne spune ca secta utiliza unele melodii pentru a lupta īmpotriva tristetii, altele īmpotriva descurajarii, altele īmpotriva mīftīei. Erau adevarate cure muzicale pentru "redresarea" sufletelor si se recurgea pentru aceste cure la "texte alese din Homer si Ilesiod" ⁿ.

lamblichos raporteaza la acest subiect anecdota bine cunoscuta ¹² despre Pitagora potolind furia unui tīnar īndragostit, gelos si beat, care se ducea sa dea foc casei frumoasei sale: un flautist din vecini este invitat de Pitagora sa schimbe melodia, sa lase modul frigian pentru cel spon-

daic. Tīnarul apucat, asemenea unei fiare īmbllnzite si fer­mecate, se īntoarce acasa linistit ¹³.

Empedocles ar fi realizat si el o isprava similara asupra unui tīnar nebun de durere si gata sa-l omoare pa judecatorul care-i condamnase tatal la moarte. Insa Empadocles īsi potrivise cuvintele la situatie: īi cīnta nepenthes-vX acom-paniindu-se cu lira ¹⁴. Acest pasaj din Odiseea vorbeste de virtutile linistitoare ale elixirului turnat de Elena convivilor sai - elixir capabil sa īnveseleasca chiar si inimile "celor care īsi pierdusera tatal si mama" ¹⁵. Tlnarul furios tocmai īsi pierduse tatal ... ¹⁶.

Versurile despre nepenthes trebuiau sa actioneze ca o for­mula magica: scoase din context ele apareau aproape īn felul acesta: "nici durere, nici mīnie, uitarea tuturor neca­zurilor". Simpla evocare, īmbracata īn muzica, a efectelor drogului, are puterea drogului īnsusi: este o chestiune de sugestie.

Empedocles a luat din aceasta culegere de "pagini alese" din Homer, una din formulele contra durerii ^ll.

Se poate vedea din acest exemplu ce reprezentau culegerile homerice (sau hesiodice) īn uz la pitagoreici, de care vorbea Iamblichos cīteva rin duri mai sus ¹⁸: nu "bucati alese" īn maniera moderna, nici un fel de Homer expurgat de pasajele scabroase ¹⁹; ci pur si simplu culegeri de formule incanta-torii menite sa restabileasca echilibrul sufletului compromis de o astfel de "pasiune". Melodiilor le trebuiau cuvinte si acestea erau luate din biblia homerica sau din Hesiod.

A lupta īmpotriva pasiunilor prin farmecele muzicii, a reface prin muzica armonia pierduta a sufletului, ce nobila īncredere īn eficacitatea artei si a poeziei! Este destul de firesc ca aceasta cathartica sa oscileze spre magie ²° (de altfel unde īncepe magia īn acest domeniu? Fermecarea unui sarpe este sau nu o operatie magica? Astfel, la origini, ea de­curge din conceptii magice si animiste ²¹). Pentru primitiv, pa­siunea se asemana cu o boala: este o furtuna care ravaseste lu­mea interioara, tulbura respiratia, circulatia sīngelui, functio­narea organelor; aceasta poate merge pīna la paralizia totala a ratiunii, pīna la nebunie, boala suprema a sufletelor²².

Anticii au pastrat aceasta viziune a lucrurilor: retorul Aristide Quintilian ²³ gaseste urmele acestei conceptii īn vocabularul homeric. Femeia lui Proetos, divina Anteia,

ajunge "nebuna" dupa frumosul erou Bellerophon²⁴. La moartea fiului sau Ascalophos, Ares este "nebun de durere"²⁵. De altminteri nici noi nu vorbim altfel, īnsa cu timpul forta cuvintelor se evapora.

Nu toate genurile de muzica sīnt la fel de apte sa purifice sufletul, sa-i permita sa-si recucereasca integritatea. Mitul \ictoriei lui Apollon asupra lui Marsyas condamna deja flautul īn profitul lirei: aceasta din urma este un instrument divin, care transporta sufletele spre cer, celalalt excita pasi­unile impure ²⁶. Pitagora, dupa cīt spune Iamblichos, con­damna si el flautul: afla īn el ceva insolent si popular ²⁷.

Homer a dat exemplul preferintei pentru lira, instrument nobil. Scoliile subliniaza acest lucru ²⁸ si de asemenea comen-tptorul lui Phaidan, Olympiodoros²⁹: "Poetul atribuie peste tot flautul troienilor, nicaieri grecilor: el īmpiedica vorbirea si chiar ascultarea; el se opune, de o maniera gene­rala, oricarei activitati intelectuale". Alcibiade era de aceasta parere ³⁰.

Lira, cel putin lira cu sapte corzi, imita armonia sferelor. Ea se arata ca un element de legatura īntre muzica de aici si cea a planetelor. Ea īncīnta sufletul īn extaz, īi trezeste nostalgia eterului, īi da un prim gust al melodiilor celeste³¹.

II. Suīletele desprinse si cīntecul Sirenelor

Aceeasi muzica ce calma sufletul ps pamīnt īl va ajuta, īn cursul marii calatorii, sa ajunga īn Insulele Preafericiti­lor: muzica sferelor, pe care poetul a numit-o "cīntecul Sirenelor..."

Sfera stelelor fixe si sferele stelelor "ratacitoare", emit rostogolindu-se prin eter, sunetele cele mai melodioase ce se pot īnchipui. Aceasta armonie este prea īndepartata pentru a ajunge pīna la pamīnt: doar un Pitagora o putea auzi, īn extaz, īn noptile limpezi ale Italiei³².

Privilegiul de care se bucura Pitagora nu ne surprinde: doar el nu era un om, ci un zeu īntrupat provizoriu pentru a-i ajuta pa oameni, Apollon īnsusi³³. si stim ca Apollon prezideaza tocmai armonia sferelor: Soarele conduce corul planetelor, asa cum miticul zeu cu cithara conduce īn Olimp dansul Muzelor³⁴.

Sufletele despartite de trupuri care ratacesc īn spatiu - se stie ca aerul este plin do suflete ³⁵ - nestiind, ca Ulisolo homeric

"nici locul de unde vine vīnlul de nord, nici de unde vine aurora" nici "pe unde coboara sub pamīnt soarele color vii" ^2B, vor auzi aceasta armonie celesta care īi atrage si īi antreneaza īn marea hora cosmica.

Insa armonia sferelor, este cīntecul Sirenelor homerice. .. Ulise si echipajul sau sīnt sufletele. Iata un nou mister supus meditatiei noastre.

Circe īl previne pe Uīise:

īntīi si īntīi sosi-vei la Sireno, ace'c ce ademenesc pe oameni, pe toti care s-apropio de ele. Oricine aproape merge fara stire si cīntecul Sirenelor aude-napoi acasa nu se mai īntoarce si nu-si mai vede pruncii si femeia, e dus, nenorocit pe totdeauna, ca-l farmeca sirenele cu viersul rasunator, de unde-ntr-o livada stau ele-ntre mormane de osaminte, de trupuri moarte putrede de oameni³⁷.

Cele doua sirene homerice (caci sīnt numai doua, remarca o scolie^3S, deoarece poetul pune numele lor la dual) oscileaza īntre doi poli, īn exegeza morala: īn acelasi timp fermeca­toare si redutabile, ele īntrupeaza rīnd pe rīnd placerile josnice care pierd sufletul si nobila atractie a poeziei sau betia cunoasterii.

Dar iata ca Platon, sporindu-le numarul la opt le trans­fera din livada lor oceanica īn cimpia stelelor, pentru ca ele prezideaza rotatia sferelor si muzica lumii. Er Pamfi-lianul le-a vazut si le-a auzit:

Pe circumferinta fiecarui cerc sta cīte o Sirena care se roteste odata cu el, scotīnd nota ei proprie, tonul sau, astfel ca aceste voci reunite, opt la numar, compun un unic acord³⁹.

Pitagoreicii sīnt cei care au avut ideea grandioasa de a pune stelele sa cīnte si de a simboliza aceasta armonie prin cīntecul Sirenelor.

Este cu neputinta ca astfel de mase rostogolindu-se prin eter sa nu emita sunete; nu e posibil ca aceste sunete sa nu formeze o savanta armonie⁴⁰.

"Matematicienii" scolii calculasera intervalele acestor acorduri, cu o precizie si- o logica pe atīt de riguroasa pe

cīt erau de fanteziste datele de pornire: calcule analoge cu cele din Timaios despre sufletul lumii.

Intervalele de ton si semiton care disting notele emise de catre diversele sfere se pot reduce īn definitiv la cifre, la fractii, asa cum sunetele muzicii terestre se pot enunta matematic: 2/1 exprima octava, 3/2 quinta, 4/3 quarta. Astfel 1, 2, 3, 4 - primele patru numere, a caror suma este 10 - sīnt deajuns pentru a exprima secretul armoniei su­netelor si lumilor ⁴¹. Primele patru numere sau tetraktys sīnt "sursa naturii vesnice", "radacina" ultima a lucrurilor ⁴². Aceasta este marea revelatie facuta omenirii de catre Pita-gora, creatorul stiintei matematice si muzicale.

Insa Pitagora si Apolo sīnt unul si acelasi; si cum sa-l definim pa Apolo, zeul unic⁴³? El este armonia universului si īn acelasi timp vocea oracolului delfic⁴⁴. Oracolul, te­traktys, armonie, Sirene, toate acestea se cheama si se con­funda, "īntr-o misterioasa si profunda unitate".

Discipolii lui Pitagora care nu aveau destula cultura, gust sau ragaz pantru a urmari īn amanunt aceste speculatii, "acousmaticile", se multumeau cu o formula īn care se afla rezumat psntru ei esentialul, concluziile: "Gs este oracolul de la Delfi?". si raspunsul p? care-l dadea catehismul lor suna "Este tetraktys adica armonia, īn care se afla Sirenele" ⁴⁵.

Oare Sirenele lui Platon si Pitagora, care se rotesc si cīnta cu planetele, provin tot de la Homer?

Traditiile privind Sirenele sīnt complexe. In cele mai vechi credinte, sīnt sufletele mortilor, care zboara īn jurul mormintelor, "cautīnd sa-i atraga pj oameni pentru a-i transforma īn prada lor" ⁴⁸. Sirenele din Odiseea au pastrat acest asp3ct redutabil: īnsa frumusetea plina de vraja a gla­sului lor face sa se uite aproaps cruzimea lor de vampiri, de demoni sīngerosi.

Sirenele s-au transformat apoi īn divinitati htoniene, mai tīrziu aeriene, care calauzesc sufletele spre Hades, ames-tecīndu-si p Ungerile armonioase cu lamentatiile celor ce-si jelesc mortii ⁴⁷.

Deoarece Homer facuse din ele niste muziciene fara pe­reche, pitagoreicii s-au gīndit la Sirene pentru a īntrupa armonia sferelor ⁴⁸, si psntru ca Sirenele erau demoni con­ducatori de suflete, se socotea ca armonia sferelor atragea sufletele ratacitoare prin spatiu dupa moarte⁴⁹.

Sīntem informati asupra acestor lucruri gratie iui Plutarh.

Intr-una din ale sale Conversatii de masa, o mica lume de eruditi discuta despre numarul Muzelor⁵⁰. si de la Muze ajung firesc la Sirene: rolul atribuit de catre Platon aces­tora din urma īn mitul lui Er, trebuia sa revina īn mod normal Muzelor, estima psripateticianul Menephylos⁵¹. Sirenele īntr-adevar, sīnt foarte putin "umane" (sa ne gīndim la mīn-catoarele de oameni din Odiseea /) si prea putin bune.

īnsa Ammonius Platonicianul ne va explica de ce Si­renele nu sīnt deloc deplasate īn rolul de muziciene ceresti. Trebuie sa stim sa īntelegem mitul lui Homer:

Sirenele nu trebuie sa ne sperie, spune Ammonius, nu este o po­veste care trebuie luata ca atare. Homer a vrut si el sa subli­nieze, cu dreptate, puterea muzicii lor. Nu este o muzica inu­mana si sanguinara: dupa cum ni se pare, ea inculca sufletelor care de aici pleaca dincolo, si care ramīn ratacitoare si dupa moarte, dragostea pentru lucrurile ceresti si divine, uitarea lucrurilor muritoare, le apuca si Io antreneaza, tinīndu-le sub farmecul lor. Minate de placere ele urmeaza pe Sirene si se rotesc īmpreuna cu ele ⁵².

Nu avem aici, subliniaza Gumont⁵³, decīt o schema de exegeza: mitul era prea divin pentru a nu fi suscitat cele mai largi dezvoltari. Sa īncercam cu prudenta sa-i indicam cel putin directiile.

Dupa moarte, sufletele "ramīn ratacitoare": ele gasesc cu greu drumul patriei lor; ca Uliso si echipajul sau, ele ratacesc, nesigure de drum, īntimpinīnd mii de piedici. Oceanul do aer tulbure care se īntinde īntre pamīnt si luna este agitat de miscari mai mari decīt marile odiseene. Sīnt mai īntīi pasiunile sufletului, dorintele sale care īl trag cu toata greutatea lor spre painīnt: el risca īn fiecare clipa sa fia īnecat de valul reīncarnarilor. Demoni fiorosi, care bīntuie īn cautarea fumului sacrificiilor, īl ating īn trecere. Fara sa socotim fulgerele, trasnetele, vinturile, grindina, uraganele: este regiunea "meteorilor" ⁵⁴.

Oricare ar fi capatul calatoriei, fie ca asezam Gimpiile Elizee īn sfera lunii, ca Sylla al lui Plutarh, sau īn Calea Lactee, īn zodiac sau īn sfera astrelor, pitagoreicii si plalo-

nicienii erau de acord sa ne zugraveasca īn culorile cele mai neigfe aceasta traversare a sufletelor, cel putin de la pamint la luna. Fluviile infernale ale Odiseei'"⁵: Ahercn, Pyriphle-■;:ton, Gocyt, Styx, care la Platon sīut curente de lava sau de apa otravita si care rostogolesc barcile sufletelor ⁵⁶, aceste fluvii se situeaza, īn realitate, īn atmosfera⁵⁷. Sufletele sīnt supuse unor īncercari la fel de grele ca si ale eroului Odiseei, atunci cīr.d trec "de aici dincolo", cum spune Ammonius.

Sirenele le toarna "uitarea lucrurilor muritoare". Adica uitarea acelei vieti legate doar de trup, care era un rau, o dureroasa īncercare, o adevarata stare de moarte, īn ciuda aparentelor ⁵⁸. Sufletul eliberat nu mai trebuie sa se gīndeasca la ce a lasat aici pe pamīnt: casa, copiii, sotia. . . si de aceea, zice Girce, oricine a auzit cintecul Sirenelor "īnapoi acasa nu se mai īntorcea si nu-si mai vedea pruncii si femeia" ^B9.

Mai intīi sufletul trebuie sa-si abandoneze materiei trupul neīnsufletit. Trupul, īn ceasul hotārit, se desparte de to­varasul sau īnaripat: mai trebuie īnsa ca si suīleiul sa se desparta da el si sa nu-i ramīna atasat. Homer ne da tristul exemplu ai lui Patroclo. Gind sufletul sau "se desprinde (d.3 membre) si zboara spre Hades", īsi "piīngo amarnic soarta", cbzolat ds a parasi "puterea si tineretea" ^p0.

Sufletul eliberat nu mai trebuie sa se gīndeasea la trupul sau, sa nu mai doreasca un trup: o noua īncarnare este cea raai mare nenorocire care īl poate lovi. īnm aproape da Sirene, "tarmul este albit de oase si resturi omenesti intrate īn putrefactie"⁶¹. Simbol al nimicirii fericite a acestui odios mormīnt al sufletului.

Sirenele care pareau ostile si crude pentru oameni sīnt, de fapt, cele mai bune prietene ale. sale si nu-i doresc decīt binele: este adevarat ca realitatile lumii ideilor si sufletelor sīnt opuse celor de aici. Mitul, va zice Produs, este tragedia eternitatii jucata īn timp; pentru a obtine īnsa adevarul raporturilor trebuie sa inversam valorile °². Iata de ce aceasta exegeza a Sirenelor este cu totul diferita de exegeza rr orala traditionala: sirenele nu vor sa-l piarda pa Ulise decīt pentru a-l salva.

Procurīndu-le "uitarea" lucrurilor de aici, sirenele inspira sufletelor "iubirea lucrurilor ceresti si divine", urmeaza Ammonius. </

Pentru sufletele legate de trup, muzica omeneasca linis­teste pasiunile si restabileste armonia; asupra sufletelor despartite de trup, muzica sferelor, mult mai sublima, trebuie sa exercite o cu totul alta actiune: ea le "īncīnta", literal­mente. Maruntele preocupari ale vietii īn trup sīnt uitate. Sa ne gīndim ce a fost pasiunea primilor oameni cīnd Muzele (surorile Sirenelor, pe care le īnlocuiesc adesea⁶³ la conducerea corului cosmic) au revelat muzica pe pamīnt: īn exaltarea lor, au uitat sa bea si sa manīnce, au murit fara sa-si dea seama si au fost transformati īn greieri - īn greierii care cīnta mereu, fara sa se gīndeasca la mīncare si la bautura! ⁶⁴.

Nu este de mirare ca sufletele, ametite de placere, "se lasa prinse de farmecul Sirenelor si le urmeaza in spatiu" ⁶⁵.

III. Sirenele si sufletul īntrupat

De la drama cereasca sa trecem la mitul Sirenelor are doua fete.

drama «aminteasca:

Din aceasta muzica a sferelor, continua Ammonius, sau mai bine Plutarh, ajunge pīna la noi doar un ecou slab si confuz: este un apel catre suflete si o reamintire a lucrurilor din acel timp, prin glasul discursurilor-.. ^6S

Plutarh are acum īn minte mitul din Phaidros, pe care īl va combina īn mod savant cu cel al Sirenelor: cuplul Platon-Homer o stim, este cel mai bun atelaj care ne poate con­duce pīna la izvorul adevarului.

Pentru Platon, sufletul īncarnat īsi reaminteste de ideile pe care le-a contemplat pe vremea cīnd urma procesiunea zeilor īn cer si urca pīna la locurile supraceresti. Aici pe pamīnt vederea frumusetilor sensibile īi reaminteste aceasta frumusete ideala⁶⁷.

Insa sufletul īsi reaminteste si ascultānd: "discursul" filosofiei - contemplatia personala sau lectiile maestrilor, adica "discursurile" lui Platon sau Homer - trezeste īn el nostalgia muzicilor eterului.

Nu toate sufletele reactioneaza īn acelasi fel la acest apel. Sufletul vulgar nu-i acorda nici o atentie. Doar sufletul īnte­leptului este atent. La vederea frumusetii sensibile "īi cresc

aripile", cum īi spune Socrate lui Phaidros, īl cuprinde delirul dragostei: "este nerabdator sa zboare, īnsa nu poate īnca"⁶⁸. Pe corabia lui Ulise lucrurile se petrec la fel: echipajul vīsleste constiincios, cu totul absorbit de prozaica sa treaba, cu dopuri de ceara īn urechi. Ulise asculta cu fervoare, dorind sa-si rupa legaturile: "asa ziceau sirenele cu viersul fermeca­tor, iar eu aveam placerea sa tot ascult si ma rugam de oameni cu semne din sprīncene sa-mi dea drumul" ⁶⁹.

Dublu medalion care simbolizeaza atitudinea filosofului platonician si cea a neinitiatilor.

Cei mai multi, spune Plutarh, comentīnd mitul homeric prin referinta tacita la Platon, cei mai multi au urechile acoperite si astupate nu de ceara, ci de carne si pasiuni. Cutare suflet, īnsa, de o mai buna natura, aude si īsi aminteste: si ceea ce simte sea­mana cu cea mai puternica dragoste: doreste, aspira si nu se poate smulge din trup" ^!0.

Ulise ascultīndu-le pe Sirene si melodia lor īmbatatoare, pīna la neliniste, Ulise aspirīnd sa-si rupa legaturile pentru a se duce aproape de ele, este deci sufletul īnteleptului, care doreste sa se desprinda de trupul sau pentru a ajunge īn sferele ceresti, tara frumusetii si a armoniei vesnice. Iar \j matelotii care vīslesc fara sa auda nimic, sīnt multimea, preocupata de grijile materiale, surda la apelurile do, sus ⁷¹.