La 6 aprilie 1941, trupele germane trec, simultan, frontierele Bulgariei, Ungariei si Germaniei, pentru a ataca Iugoslavia, în dimineata aceleeasi zile fiind bombardat Belgradul. În acest context Croatia se declara independenta, iar la 13 aprilie Ante Pavelic es 444g63e te numit sef al noului stat creat. La 12 aprilie, armata germana intra în Belgrad, iar la 16 aprilie, armata a II-a Jugoslava la Sarajevo.
Regele Petru al II-lea ajunge în Egipt, iar de aici la Londra. Teritoriul Jugoslaviei este împartit între Germania, Italia, Bulgaria si Ungaria (care atacase în spatele armatei sârbe), care ia Banatul Sârbesc, a carui administratie însa ramâne în mâna Wehrmacht-ului. Aceasta decizie bizara este explicata de Nicolae Baciu în volumul Agonia României 1944 - 1948.
Maresalul Antonescu a declarat lui Herman Neubacher, trimisul lui Hitler, ca România nu are nici o pretentie teritoriala asupra Jugoslaviei si se opune, categoric, ocuparii Banatului Jugoslav de catre Unguri. Cu toate ca decizia cedarii a fost luata chiar de catre Hitler personal, ca si aceea a ocuparii Banatului de catre unguri.
Maresalul Antonescu i-a spus lui Neubacher, în ziua de 6 aprilie 1941, în vila lui de la Predeal: Va cer sa faceti cunoscut Führer-ului, în cel mai scurt timp posibil, avertismentul urmator: daca trupe unguresti trebuie sa patrunda în Banatul Jugoslav, eu nu voi ezita o singura secunda a patrunde cu trupele, la rândul meu si a le combate. Hitler a revenit asupra propriului ordin, iar Ungurii nu au intrat în Banat. Am încheiat citatul.
Legat de aceste evenimente, relatez un episod pe care l-am trait în acea primavara. Locuiam, cu familia, în depoul Bucuresti Triaj, al carui sef era tatal meu. În urma interventiilor Maresalului Antonescu, acesta obtine aprobarea din partea Germaniei a repatrierii prizonierilor de origina româna, luati de germani. Statul român a pus la dispozitie câteva trenuri cu vagoane de marfa, al caror interior era amenajat cu paturi. Vagoanele erau împodobite cu mici drapele tricolor si crengute de brad. Toate aceste garnituri mergeau spre statia Triaj, trecând prin fata depoului. Le-am urmarit si am stat de vorba cu acesti prizonieri, care mergeau spre Jugoslavia. Ceeace am remarcat, cu mai putina placere, este faptul ca toti spuneau ca sunt români, dar putini rupeau câteva cuvinte românesti si acelea stâlcite. Departe de ei constiinta ca apartin aceluiasi neam.
Cu toata înfrângerea si capitularea Jugoslaviei, o mare parte din armata s-a retras în munti, cu un imens material de razboi, unde au început sa se organizeze rezistenta, care s-a polarizat în jurul a doi sefi. Primul - generalul Mihailovici, ministru de razboi în guvernul jugoslav legal, refugiat la Londra, împreuna cu regele. Era, deci reprezentantul guvernului oficial, recunoscut de aliati si aflat sub protectia lor. Al doilea era secretarul general al Partidului Comunist Jugoslav, Iosip Broz, devenit maresalul Tito.
Churchill avea misiune oficiala pe lânga generalul Mihailovici, iar mai târyiu a luat contact si cu Tito, caruia, surprinzator, i-a acordat, cu prioritate ajutorul militar. Demn de retinut disperarea exprimata de Mihailovici, într-o scrisoare adresata unui ofiter american si consemnata de Agnes Chambrier, în Les pienes crient (Editura Bernard Masset): stii dumneata câte parasutari de materiale de razboi primeste Tito, pe noapte? - Pâna la 60 de parasutari. stii dumneate câte am primit noi, în douasprezece luni? - În total 27 parasutari. Ceva mai mult. În luna februarie generalul american Donovan a decis sa-mi trimita o misiune importanta de 40 de americani, care era gata de a veni la mine, de la Brindisi (Italia). În ultimul moment, un telefon de la Londra - la Washington si misiunea a fost anulata. Ceva mai mult - continua Mihailovici - la sfârsitul lui martie, Departamentul de Stat American a decis sa-mi trimita imediat furnituri masive, în cadrul legii Pręt et bail. Când toate preparativele erau gata, un telefon personal al lui Churchill, adresat lui Roosevelt si furniturile sunt oprite, iar eu sunt abandonat. Am încheiat citatul generalului Mihailovici. Citez, în continuare, pe Nicolae Baciu (Agonia României): Dar Churchill a mers si mai departe, în promovarea maresalului Tito. Rupând, din vara lui 1943 relatiile cu Mihailovici, el retrage întreaga misiune britanica, de la cartierul general al acestuia si forteaza pe regele Petru al II-lea sa-l recunoasca pe Tito... Iar mai încolo, Nicolae Baciu, consemneaza:
În capitularea fortelor germane din sud-estul Europei si a partizanilor lui Ante Pavelici, Churchill, trebuia si putea sa stie ca o capitulare a armatelor germane, facuta lui Tito, ca si aceea a croatilor lui Pavelici, vor întari mâna fruntasului comunist, îi vor mari prestigiul si-l vor face seful suprem al Jugoslaviei. De aceea ei ar fi trebuit sa accepte capitularea armatelor germane, facuta englezilor, nu lui Tito. Armatele lui Ante Pavelici au reusit sa ajunga în Austria, la Klagen Furt, unde - pline de sperante de supravietuire - s-au predat armatelor britanice. Churchill le-a dezarmat si le-a predat lui Tito. Rezultatul? - Baia de sânge de la Bleiberg, unde peste 70.000 de croati au fost asasinati, fara nici un proces, si lichidarea a circa 300.000 pâna la 400.000 de jugoslavi, în operatia de reconciliere nationala. În finalul acestui capitol, mai fac înca o mentiune: În 12 mai 1944, presedintele Roosevelt trimite o scrisoare tânarului rege al Jugoslaviei, care începe cu Draga Petrica, în care îi pomeneste, în termeni foarte amabili, sa-l destituie pe generalul Draga Mihailovici (eroul rezistentei Jugoslave, contra nemtilor) si sa-l înlocuiasca cu comunistul Broz - Tito, la ministerul de razboi (Mihail Sturdza - România si sfârsitul Europei). Între 13 martie si 17 iulie 1946 au loc, în Jugoslavia, evenimentele descrise mai jos de catre Mihail Sturdza, în cartea România si sfârsitul Europei.
Comunistul Iosif Broz (Tito) sechestreaza si asasineaza pe generalul sârb Draga Mihailovici. Tito, care ordonase sa se omoare mii de soldati de-ai lui Mihailovici, fusese împins ca sef în Jugoslavia, de catre englezi si americani, ascultatori la ordinele Puterilor anonime, care hotarâsera ca secera si ciocanul trebuiau sa înlocuiasca crucea, în tari crestine de aproape doua mii de ani. Se repeta cazul lui Koltchak (amiralul conducator al rezistentei armate a rusilor albi n.n.), dar, de data aceasta, cu Churchill de partea asasinilor.
|
