ATITUDINEA MIsCĂRII LEGIONARE FAŢĂ DE DICTATUL DE LA VIENA
formularea unui raspuns la cererile ultimative ale Germaniei si Italiei au luat parte, printre alþi demnitari ºi invitaþi, câþiva legionari: dr. Vasile Noveanu - ministrul Inventarului avuþiei statului, Radu Budiºteanu - ministrul Cultelor ºi Artelor, protopopul Ion Moþa - tatãl fruntaºului legionar Ion I. Moþa, mort la 13 ianuarie 1937 în rãzboiul civil din Spania - ºi Horia Codreanu - fratele fostului lider al Miºcãrii Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu
Aflat în locuinþa unui simpatizant legionar din Bucureºti, Horia Sima nu a putut fi gãsit de agenþii Siguranþei care primiserã ordinul sã-l aducã la Palat pentru a participa la ºedinþa de Consiliu. Sima a recunoscut, ulterior, în memoriile sale cã ar fi fost pus în mare dificultate în situaþia în care trebuia sã se pronunþe în Consiliu cu privire la prevederile Dictatului de la Viena: dacã ar fi acceptat dictatul, ºi-ar fi pierdut autoritatea moralã în faþa legionarilor ºi a opiniei publice prin asocierea numelui sãu ºi al Legiunii de amputarea teritorialã a Transilvaniei; dacã ar fi votat împotriva acestuia, ar fi contrazis linia politicã externã a Miºcãrii Legionare obedientã puterilor Axei. Este de remarcat cã liderul legionar nu era pregãtit sau nu voia sã-ºi asume, din calcule politice, responsabilitatea unei poziþii neechivoce într-o problemã de importanþã majorã pentru existenþa statului. Situaþia era în evidentã contradicþie cu pretenþiile sale de a conduce un nou guvern apreciat ca singurul în mãsurã sã gãseascã soluþiile pentru depãºirea crizei profunde cu care se confrunta România.
Întrucât între cele 21 de voturi favorabile acceptãrii dictatului s-au numãrat ºi cele ale legionarilor prezenþi la întrunirea Consiliului de Coroanã, Horia Sima s-a simþit obligat sã nege, ulterior, responsabilitatea Miºcãrii Legionare în acest sens. El a apreciat cã voturile în cauzã au fost rezultatul unor interese personale strãine Legiunii sau au fost determinate de presiunile exercitate de cercuri apropiate Palatului. Astfel, Vasile Noveanu ºi Radu Budiºteanu îºi dãduserã acordul pentru acceptarea dictatului în calitate de membri ai unui guvern obedient regelui, iar Ion Moþa ºi Horia Codreanu participaserã la Consiliu în nume propriu, fãrã sã reprezinte "Miºcarea" - primul, adus cu forþa de agenþii Siguranþei, cel de-al doilea - fidel unor opþiuni legionare minoritare reprezentate de Vasile Noveanu. Cei patru erau deja elemente legionare periferice, lipsite de credibilitate ºi influenþã, iar manevra carlistã de evidenþiere a aºa-numitului sprijin al "Miºcãrii" faþã de acceptarea dictatului, menitã sã o compromitã din punct de vedere politic ºi social, a fost apreciatã, pe bunã dreptate, de Sima ca fiind fãrã substan?ã
Cedarea nordului Transilvaniei cãtre Ungaria, cu o suprafaþã de peste 42.000 km2 ºi o populaþie de 2.600.000 locuitori, din care 1.300.000 români (49,6%) , a stârnit un val uriaº de indignare în rândul opiniei publice. În zilele urmãtoare, în marile oraºe ale þãrii s-au desfãºurat ample manifestaþii de protest faþã de politica internã ºi externã nefastã a cercurilor guvernante, în primul rând a regelui, care determinase o nouã amputare a teritoriului naþional
Indiferent de strategia ºi tactica pe care le considerau necesare pentru aducerea "Miºcãrii" la guvernare, liderii legionari din þarã ºi cei aflaþi în exil, în Germania, au avut puncte de vedere comune cu privire la cauzele care provocaserã situaþia dramaticã a þãrii. Dezmembrarea teritorialã a Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, iminenta pierdere a sudului Dobrogei, ruperea din trupul þãrii a Basarabiei ºi nordului Bucovinei erau apreciate, toate, drept rezultatul a zece ani de politicã externã greºitã, antigermanã, promovatã de regele Carol al II-lea ºi guvernele "aservite" acestuia . Legionarii considerau cã Germania nu ar fi acceptat sprijinirea revendicãrilor teritoriale ale U.R.S.S., Ungariei ºi Bulgariei pe seama României, dacã þara noastrã ar fi avut o politicã externã de apropiere faþã de puterile Axei înainte de începerea rãzboiului. Reorientarea externã spre "statele revolu?iilor naþionale" - Germania ºi Italia - ar fi putut fi realizatã la timp numai dacã Miºcarea Legionarã s-ar fi aflat la guvernare ; atitudinea progermanã afioatã de regimul carlist dupã 4 iulie 1940 era apreciatã ca tardivã, ineficientã ºi determinatã de un interes conjunctural. Ea nu era în mãsurã sã convingã guvernul german de necesitatea sprijinirii poziþiei pãrþii române în problema diferendelor cu Ungaria pe tema Transilvaniei.
Via indignare produsã în rândurile legionare de cedarea nordului Transilvaniei nu a determinat, însã, preocupari de rezistenþã armatã faþã de aplicarea prevederilor dictatului. Asemenea cercurilor guvernante, liderii legionari au apreciat cã rezistenþa armatã ar fi fost "tardivã ºi inoperantã, neavând alt efect decât dispariþia totalã a statului român, care ar fi fost împãrþit între vecini" . Atitudinea acestora a fost realistã în contextul în care importante for?e militare ale U.R.S.S., Ungariei ºi Bulgariei erau concentrate în dispozitive ofensive la graniþele þãrii, pregãtite sã intervinã pentru obþinerea unor avantaje teritoriale pe seama României
Soluþia întrevazutã de cercurile legionare pentru depãºirea situaþiei-limitã în care o treime din teritoriul naþional cãzuse pradã pretenþiilor revizioniste strãine era cea a unei politici loiale faþã de Germania, cu toate efectele dramatice pe termen scurt rezultate ca urmare a acestei situaþii. Legionarii sperau cã dupã victoria rapidã pe care Germania avea sã o obþinã în rãzboi, României urmau sã-i fie restituite teritoriile cedate. O asemenea atitudine era evidenþiatã ºi de manifestul legionar conceput de Horia Sima ca document programatic al preconizatei "revoluþii legionare" ºi datat 1 septembrie 1940: "Miºcarea Legionarã îºi exprimã din nou ataºamentul ei profund pentru Puterile Axei ºi încrederea nezdruncinatã în spiritul de dreptate care va prezida la alcãtuirea Europei de mâine"
Rapiditatea cu care s-a desfãºurat aºa-numitul "arbitraj" a surprins for?ele legionare concentrate în jurul lui Horia Sima, implicate în pregãtirea clandestinã a acþiunilor de rasturnare a regimului carlist. Speranþa cã prin ajungerea "Miºcãrii" la guvernare s-ar fi putut anula sprijinul german pentru satisfacerea pretenþiilor ungureºti asupra Transilvaniei s-a dovedit neîntemeiatã.
Horia Sima a decis sã amâne data declanºãrii "revoluþiei legionare" de la 1 la 3 septembrie 1940 pentru a permite regruparea necesarã combatanþilor sãi, în noul context. Înlãturarea rapidã a regimului carlist era apreciatã, mai mult ca oricând, drept singura soluþie pentru depãºirea crizei interne ºi crearea condiþiilor externe necesare rezolvãrii favorabile a problemei revenirii teritoriilor pierdute între graniþele naþionale. Pentru reuºita asumãrii unui asemenea rol istoric de cãtre Miºcarea Legionarã s-a încercat exploatarea nemulþumirii în creºtere a maselor populare faþã de rege ºi cercurile politice obiediente acestuia.
Ca urmare a insuficienþei mijloacelor umane ºi materiale de care dispuneau forþele legionare implicate în acþiunile ce vizau înlaturarea regimului carlist, Sima a încercat sã obþinã sprijinul Germaniei.
Cu prilejul întâlnirilor avute, la 31 august 1940, cu Hermann von Ritgen, consilier al Legaþiei germane la Bucureºti ºi, la 2 septembrie 1940, cu un emisar al lui Wilhelm Fabricius, ºeful legaþiei, Sima a încercat, fãrã succes, sã obþinã sprijin logistic ºi moral german pentru lovitura de stat preconizatã. Liderul legionar a încercat sã-i sensibilizeze pe reprezentanþii diplomatici germani în România, evidenþiind cã numai prin aducerea "Miºcãrii" la putere prevederile Dictatului de la Viena ar fi putut fi aplicate. În conþinutul telegramei cu nr. 508/03 septembrie 1940, transmisã cãtre Ministerul Afacerilor Externe al Reichului, Fabricius, arãta cã "Sima este de pãrere cã aplicarea liniºtitã a verdictului de arbitraj ºi evitarea rãzboiului civil pot fi susþinute numai în cazul când Reichul va ajuta Garda în acest ultim moment sã obþinã o influenþã hotãrâtoare asupra guvernului" . În finalul telegramei, Fabricius a solicitat superiorilor sãi sã nu acorde sprijin Gãrzii de Fier. Atitudinea sa era justificatã de neîncrederea pe care o avea în capacitatea legionarilor de a asigura ordinea în stat în eventualitatea ajungerii la guvernare.
Date obþinute recent ca urmare a investigãrii Arhivei Serviciului Român de Informaþii evidenþiazã preocuparea unor funcþionari diplomatici germani din subordinea lui Fabricius de a informa elementele legionare cu care erau în contact cã Reichul nu sprijinea acþiunile lor de rãsturnare a regimului carlist ºi, în consecinþã, încercãrile acestora de a-i influenþa în direcþia renunþãrii la astfel de acþiuni. Relevant în acest sens este rãspunsul ferm al Legaþiei germane din Bucureºti transmis legionarilor dobrogeni de cãtre viceconsulul german la Constanþa, Emil Geyger: ". sã se renunþe la acest plan, deoarece Germania va da satisfacþie (legionarilor - n.n.) la timpul potrivit, nu acum"
Întrucât autoritãþile germane nu s-au arãtat dispuse sã sprijine o tentativã gardistã de rãsturnare a regimului dupã ce acesta acceptase "arbitrajul" de la Viena, "revoluþia legionarã" a fost declanºatã fãrã sprijin german. Astfel se explicã de ce unii demnitari din Ministerul de Externe german sau o parte a presei germane au interpretat nefondat, de altfel, încercarea de puci legionar ca un act de împotrivire armatã faþã de Dictatul de la Viena, inclusiv de lezare a intereselor Reichului în România. Atitudinea cercurilor germane menþionate nu s-a întemeiat pe date exacte sau a fost rezultatul unor acþiuni speciale de manipulare ºi descurajare a forþelor legionare ce vizau rãsturnarea regimului carlist.
Acþiunile legionare desfãºurate la Braºov, Constanþa ºi Bucureºti nu au întrunit adeziunea deplinã a populaþiei ºi a factorilor cu putere de influenþã din structurile armatei ºi din rândul opoziþiei politice, conform planului ini?ial elaborat de Horia Sima, ci doar a unor elemente izolate a cãror participare a fost, în consecinþã, nesemnificativã. Deºi eºuate, ele au contribuit la acutizarea situaþiei de crizã politicã ºi socialã ce se manifesta la nivel naþional ca urmare a acceptãrii de cãtre guvernanþi a Dictatului de la Viena ºi au întãrit convingerea populaþiei cã regimul carlist, devenit falimentar, nu mai putea asigura stabilitatea internã ºi promovarea intereselor externe ale þãrii.
Dupã prãbuºirea regimului carlist ºi instaurarea celui naþional-legionar, survenitã la 14 septembrie 1940, Miºcarea Legionarã a acþionat în calitate de forþã politicã de guvernãmânt pentru respectarea prevederilor Dictatului de la Viena. Potrivit concepþiei legionare cu privire la situaþia-limitã cu care s-a confruntat atunci România, aceastã soluþie a fost apreciatã drept singura viabilã pentru pãstrarea fiinþei statului: "Dictatul de la Viena noi l-am executat fãrã ºovãire ºi cu preþul unui imens sacrificiu am înlãturat orice posibilitate de conflict în bazinul dunãrean"
În numele conducerii statului ºi al Miºcãrii Legionare, Horia Sima a protestat vehement cu prilejul cuvântãrii þinute la 9 octombrie 1940, la Braºov, la adresa atrocitãþilor comise de autoritãþile ungare faþã de populaþia româneascã din nordul Transilvaniei. Din discursul liderului legionar rãzbãtea un mesaj ferm pentru întreruperea fãrãdelegilor cãrora le cãdeau victimã românii transilvãneni ºi speranþa revenirii teritoriului cedat la patria-mamã, într-un presupus context postbelic favorabil: "România legionarã nu se plânge ºi nu rãspunde provocãrilor, dar existã o limitã a demnitãþii de neam . convinºi de dreptatea noastrã, stãpâni pe voinþa noastrã, nimeni nu ne va putea opri sã fãurim poporului nostru viitorul pe care îl meritã"
În urma evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941 Miºcarea Legionarã a fost înlãturatã de la putere. Ea nu a mai devenit ulterior o forþã politicã sau socialã în mãsurã sã acþioneze pentru repararea nedreptãþii istorice fãcutã României prin Dictatul de la Viena.
Acþiunile legionare întreprinse în perioada analizatã pentru prevenirea înstrãinãrii unor pãrþi însemnate ale teritoriului naþional au eºuat. Legiunea a încercat sã-ºi asume o aºa-numitã misiune istoricã care i-a depãºit cu mult posibilitãþile. Eforturile ei în acest sens nu s-au întemeiat pe o susþinere politicã ºi socialã semnificativã, iar interesele puterilor Axei nu i-au fost favorabile.
Evidenþierea dintr-o perspectiva realistã a cauzelor care au determinat o asemenea situaþie istoricã invita la continuarea dezbaterilor ºi confruntãrilor de idei pe aceastã temã.
N O T E
1. Istoricul Cristian Sandache a realizat un interesant studiu în care se face referire la abordarea unilateralã a acestei teme în istoriografia româneascã. A se vedea Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia Dreptei Româneºti (1927-1941), Editura "FFPress", Bucureºti, 1996, p.255.
2. Horia Sima, Sfârºitul unei domnii sângeroase, Editura "Gordian", Timiºoara, 1995, p.175; a se vedea ºi Armin Heinen, Legiunea Arhanghelul Mihail. Miºcare socialã ºi organizaþie politicã. O contribuþie la problema fascismului internaþional, Editura "Humanitas", Bucureºti, 1999, p.410.
3. Horia Sima, Sfârºitul unei domnii sângeroase, pp.188-189.
4. Horia Sima, op. cit., pp.191,217.
5. Idem, Antologie legionarã. Opera publicisticã. 1950-1992, vol. II, Colecþia "Omul Nou", Miami Beach, Florida, U.S.A., 1994, p.100.
6. A se vedea, pe larg, Valer Pop, Bãtãlia pentru Ardeal, Editura "Colosseum", pp.87-147.
7. Horia Sima, Sfârºitul unei domnii sângeroase, p.210.
8. Ibidem, pp.206-208.
9. Ibidem, p.211.
10. Carol al II-lea, Între datorie ºi pasiune. Însemnãri zilnice, vol.II (1939-1940), Casa de editurã ºi presã "ªansa" S.R.L., Bucureºti, 1996, p.249; Valer Pop, op. cit., pp.181-182.
11. Horia Sima, Sfârºitul unei domnii sângeroase, p.211.
12. Idem, Antologie legionarã, vol. II, pp.103-104.
13. Valer Pop, op.cit., p.190.
14. Carol al II-lea, op. cit., p.254; Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluþia regimului politic de la democraþie la dictaturã, Editura Didacticã ºi Pedagogicã, R.A., Bucureºti, 1996, pp.185-186.
15. Horia Sima, Antologie legionarã, vol. I, p.333.
16. Idem, Sfârºitul unei domnii sângeroase, pp.138-139.
17. Idem, Antologie legionarã, vol. I, p.333.
18. Valer Pop, op.cit., p.163.
19. Horia Sima, Sfârºitul unei domnii sângeroase, p.208.
20. Gheorghe Buzatu (coord.), Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane ºi române, vol. II, Editura "Majadahonda", Bucureºti, 1999, p.27.
21. Arhiva Serviciului Român de Informaþii Constanþa, fond D, dosar 202, vol. 3, f.286.
22. Mihail Sturdza, România ºi sfârºitul Europei. Amintiri din þara pierdutã, Fundaþia culturalã "Fronde", Alba-Iulia - Paris, 1994, p.172.
23. Horia Sima, Antologie legionarã, vol. II, p.102.
24. Idem, Era libertãþii. Statul naþional-legionar, vol. I, Editura "Gordian", Timiºoara, 1995, p.133.
25. Ibidem, p.134.
|
