AUGUSTIN sI EPOCA SA
Fenomenul decadentei sociale si sfârsitul civilizatiei antice
Augustin, un om cu privirea îndreptata spre cer si cu o penita în mâna stânga ,cum este el prezentat în mod obisnuit, este "un geniu de prima mâna al filosofiei si al teologiei, tronând ca o piramida deasupra epocii sale, privind spre veacurile ce îi vor urma".[1]
2. Contextul cultural augustinian
Chiar daca în vremea lui Augustin inventia tiparului a facut posibila o mai larga raspândire a textelor, existau înca oameni cultivati ce puteau reda în întregime discursurile lui Cicero sau Vergiliu; aceasta datorându-se faptului ca atât în epoca antica cât si cea medievala educatia consta în mare parte în învatarea textelor la o vârsta frageda. Acesta este si motivul pentru care proza lui Cicero si poezia lui Vergiliu, dar si istoriile lui Sallustiu faceau parte din bagajul de cunostinte a lui Augustin.
De o importanta sporita pentru cultura Africii romane de secol I si II, printre cei enumerati de Henri Chadwick se afla: Manilius, autor al unui manual de astrologie în versuri, Fronto, tutorele împaratului Marcus Aureliu, Apuleius din Madaura, autor al unor texte de magie si religie (Metamorfozele si manuale despre filosofia platonica), Aulus Gellius, autorul Noptilor Antice .[7] Între gânditorii importanti din vremea lui Augustin se numara: Macrobiu (nota "al carui comentariu la Visul lui Scipio - ultimul capitol din Republica lui Cicero - a devenit ulterior o sursa importanta de informatii despre filosofia neoplatonica din Occidentul medieval), Tertullian autorul vocabularului teologic apusean si Ciprian episcop al Cartaginei, martirizat în 258, un aparator al puritatii rituale în Biserica Catolica.
Lucrarile biografice care stau la baza unei bune întelegeri a vietii si a operei lui Augustin sunt, Confesiunile, Retractarile si, dupa cum mentioneaza Anton I. Adamut Vita Sancti Aurelii Augustini, biografia editata de Posidius, episcop de Calama în Numidia, elev si prieten al lui Augustin.[8] Chadwick Henri, Augustin, trad. Ioan-Lucian Muntean, Ed. Humanitas, 1998, p.15) Conform acestor scrieri, dupa educatia primita în Tagaste si în localitatea învecinata Madaura, la putin timp dupa moartea tatalui sau Patricius, Augustin pleaca la Cartagina fiind ajutat pentru aceasta de catre Romanianus, un nobil înstarit. Apoi, în anul 371 este student la Cartagina (Carthago Veneris) unde are o relatie al carei rezultat este Adeodatus, fiul sau ce va muri la o vârsta frageda.. A primit botezul de la Ambrozie din Milan, în Duminica Pastelui a anului 387, în compania discipolului si prietenului sau Alxpius, si a fiului sau Adeodatus ( daruit de Dumnezeu ). Datorita transformarii sufletesti ce a urmat botezului, a rupt radical legaturile cu lumea: si-a abandonat vocatia de profesor de retorica si postul de profesor pe care îl detinea în Roma si Milan, si-a vândut bunurile în folosul saracilor si si-a pus toate înzestrarile naturale exclusiv în slujba lui Christos, pâna în ultima clipa a vietii sale.
3. Cultura filosofica, gramatica, literatura si retorica
Desi stapânind notiuni elementare de greaca, Augustin nu doreste o aprofundare a operelor homerice, pentru el dialogurile filosofice ale lui Cicero reprezentând sursa inepuizabila de informatie. Studiaza dialogul acestuia Hortensius ( "citirea dialogului Hortensius i-a inspirat lui Augustin dragostea pentru întelepciune [...], dar numele lui Iisus Cristos nu era amintit acolo" [9] ), acest dialog filosofic fiind o consolare pentru deceptia politica a lui Cicero, în care se face elogiul acestei activitati intelectuale: "Cicero, ajuns la batrânete, îsi abatea cititorii de la elocinta politica, îndreptându-i spre filosofie, singura capabila sa dea valoare vietii, blândete mortii, sa pregatesca sufletul spre a pasii în nemurire"[10], influenta marturisita si în Confesiuni III 4,7. Filosofia era pentru Augustin "raiul în care îsi gasise refugiul din calea furtunilor vietii" [11]. Cunostea de asemenea, scrierile lui Mani, învatatura ce o îmbratiseaza pentru aproape un deceniu, Categoriile lui Aristotel, dar si discutia privitoare la viitorul contingent, prezentata de Stagirit în Despre interpretare. Un interes deosebit îl arata Augustin fata de logica si de afirmatiile etice ale stoicilor, în special privitor la modul în care limbajul confera semnificatie realitatii. În mod paradoxal, gânditorul a carui opera l-a influentat hotarâtor este Platon, a carui traducere în latina a fost facuta de Cicero ( este vorba despre traducerea partiala a dialogului Timaios ). Filosofia platonica avuta aici în vedere este neoplatonismul, filosofie ce s-a aflat în centrul preocuparilor lui Augustin pentru o îndelungata perioada. Initiatorul acestui curent de gândire ezoterica este Plotin (205-270), iar discipolul si biograful sau Porfir din Tyr (232-305) a avut menirea promovarii ei, având la baza doctrinele esentiale ale eticii stoice, dar si o mare parte a logicii aristotelice. Tot în aceasta perioada se apropie de Scriptura, de a carei recurs la mitologie va ramâne deceptionat, urmând ca în lucrarea sa De doctrina christiana sa afirme frumusetea acestei scrieri. (De doctrina christiana, IV;6, 9-17).
Nicene and post-Nicene Fathers of The Christian Church,Ed. by Philip Schaff, vol.I The Confessions and Letters of St. Augustin, Edimburg.
2. Fericitul Augustin, Scrieri alese, partea I, Confessiones, Introducere Ioan Ramureanu, p.5, Ed. Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe române, Bucuresti, 1985.
3. Augustine. A mother's son. Dolina MacCuish, Christian Focus Publications, Great Britain 1999, p.6.
4. Gibbon, Decline and Fall, ed. Harper vol. III., p. 271.
5. Etienne Gilson, introd. la City of God de St. Augustin, , Image Books Doubleday, London, furst ed. 1958.
6. The Confessions of Saint Augustine, Translated by E. M. Blaiklock, Hodder Christian Classic, Great Britain, 1983, p. 8.
7. Chadwick Henri, Augustin, trad. Ioan-Lucian Muntean, Ed. Humanitas, 1998, p.15.
8. Chadwick Henri, Augustin, op. cit. p. 15.
9. Gerald Bonner, St. Augustine of Hippo, Life and controversies, Canterbury Press, 2002, p.57.
10. Hans von Campenhausen, Parintii latini ai Bisericii, Vol. 2, Trad. Maria-Magdalena Anghelescu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2005, p.88.
11. M. L. Clarke în The Roman Mind, London, 1956, p.58.
12. Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine, vol. II/2, De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, trad. Hanibal Stanciulescu, pag. 11. Polirom, 2004.
13. Claudio Moreschini, op.cit. pag. 12.
14. Claudio Moreschini, op.cit. pag. 12.
15. Asa cum se spune în Filip, 2.13.
16. Tot lor le trimite, un an mai târziu, o a doua carte intitulata Despre darul statorniciei (De dono perseverantiae), în care explica faptul ca si statornicia în credinta, asemenea nasterii în om a credintei, este un dar de la Dumnezeu.
17. Etiene Gilson, Filosofia in Evul Mediu trad. Ileana Stanescu, ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, p. 144.
18. Henri-Irenee Marrou, Sfântul Augustin si sfârsitul culturii antice,Trad. Stoianovici Dragan si Lucia Wald, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997 p..20.
19. Marrou, op.cit. p.25.
20. Gilson, op.cit. p.160.
21. Philip Schaff. op. cit.
22. C. Bindemann Augustin vol. I, Prefata.
|
