Alexandru Ioan Cuza (nascut la 20 martie 1820, probabil la Barlad sau
Galati - decedat la 3/15 mai 1873, la Heidelberg - Germania).
Tatal sau, Ioan, se tragea
dintr-o veche familie moldoveana din partile Falciului
(pe Prut, astazi judetul Vaslui) si a
ocupat diferite dregatorii, ajungand postelnic īn vremea
lui Ionita Sandu Sturdza. Mama sa, Sultana,
provenea dintr-o familie greco-italiana din Constantinopol, dar romanizata.
Viitorul domn si-a facut primele
studii la Iasi, intr-un pension
francez, unde i-a avut colegi
pe Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri si pe
marele artist dramatic de mai
tarziu, Matei Millo. Isi continua
studiile la Paris, luandu-si bacalaureatul īn anul 1835. Reintors īn tara, intra
īn armata si, apoi, este
membru al judecatoriei din tinutul Covurlui (astazi, judetul Galati). Īn 1844 se casatoreste cu Elena Rosetti,
fiica postelnicului Iordache Rosetti.
A.I.Cuza a fost participant activ al miscarii
revolutionare de la Iasi, din
martie 1848, fiind exilat impreuna cu alti 12 fruntasi
ai acesteia. Scapat de sub
escorta care-i ducea la Galati,
Cuza trece īn Transilvania, unde participa la Adunarea de
la Blaj din
3-5 mai 1848, apoi trece īn Bucovina,
unde formeaza, cu alti moldoveni
veniti aici, Comitetul revolutionar moldevean. Īn anii
urmatori a avut diferite slujbe:
presedinte al judecatoriei Covurlui, director īn Ministerul
de Interne, vornic (1855) si parcalab (1856) la Galati. Din aceasta
functie isi da demisia īn
timpul alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc, protestand impotriva manevrelor de falsificare a listelor electorale
facute de caimacamul Nicolae Vogoride. Prin acest gest a
devenit cunoscut īn tara si
īn cercurile diplomatice europene. Īn momentul alegerii
sale ca domn,
A.I.Cuza era comandantul ostirii Moldovei, cu gradul
de colonel.
Devenise foarte popular, i se
cunostea firea mai putin interesata
īn a face
cariera, era un mare patriot,
cu idei largi,
liberale. Caracterul sau integru, deschis,
sprijinul primit din partea membrilor
Partidei Nationale de la Iasi
si Bucuresti, legaturile pe care
le avea īn
societatile secrete revolutionare (de tip masonic) din
Ranta si din principate (era venerabil al
lojei "Steaua Dunarii" din Galati), presiunea populatiei bucurestene asupra Adunarii Elective de pe
Dealul Mitropoliei au fost factorii
care au concurat
īn alegerea sa ca domn
al ambelor principate la 24 ianuarie 1859.
Istoria a retinut marile infaptuiri din timpul domniei sale: desavarsirea unirii de la
1859, adoptarea primelor reforme care au
consolidat tanarul stat roman (secularizarea
averilor manastiresti, legea rurala, legea
instructiunii publice, organizarea justitiei, a armatei, s.a.),
desfasurarea unei activitati diplomatice interne pentru acceptarea de catre
puterile europene a schimbarilor aduse Conventiei de la Paris.
Īn intreaga sa activitate a
fost sprijinit de o generatie
de patrioti si revolutionari pentru care interesele
poporului roman au fost mai
presus de interesele personale.
S-au retinut si unele greseli
politice si scaderi personale ale domnitorului: manifestarile de autoritate din partea a doua
a domniei, indepartarea de unii colaboratori integri si activi
si crearea unui grup de
favoriti nu tocmai apropiati de nevoile tarii,
dar care faceau trafic de influenta
si se imbogateau.
La acestea se adauga viata
aventuroasa pe care o ducea,
intretinand legaturi cu frumoasa Maria
Obrenovici, fiica marelui proprietar Costin Catargiu, din care au
rezultat doi copii, adoptati de domnitor, cu
acordul doamnei Elena Cuza.
Inlaturarea lui Cuza de la
tron a avut
loc la 11 februarie 1866, cand un grup de
ofiteri reprezentand "monstruoasa coalitie" l-a silit sa
semneze actul de abdicare.
Dupa o scurta
sedere la Brasov, Cuza a
plecat spre Viena, unde a
locuit o vreme; īn ianuarie
1872 s-a stabilit la Florenta. S-a
stins din viata la Heidelberg.
Ramasitele sale pamantesti au fost
aduse īn tara si inmormantate
la Ruginoasa. Astazi, osemintele sale se afla
la biserica " Trei Ierarhi " din Iasi, unde
au fost aduse
īn timpul celui de-al doile
razboi mondial.
