Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

 Primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si al statului national România (1862-1866). Sub domnia sa, s-au pus bazele dezvoltarii moderne a natiunii romane din punct de vedere economic, social, politic si cul 333m129d tural.

 Născut la 20 martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut o parte din copilărie pe moși tatălui său, la Bărboși. A crescut astfel aproape de țărani și printre ei. Poate că și aceasta explică, în parte, dragostea sa pentru oamenii satelor. Trimis la Iași, în pensionul deschis nu de mult la marginea orașului de francezul Victor Cuenim (unul dintre ofițerii rămași pe aici din armata condusă de Napoleon în dezastruoasa campanie împotriva Rusiei), îi avu colegi de învățătură, printre alții, pe Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, care, îi vor deveni, mai târziu, în epoca Unirii și a înfăptuirii statului național român, sfetnici apropiați și colaboratori direcți. Matei Milo, viitorul mare actor, i-a fost, de asemenea, coleg.

În vara lui 1834, prin august, tânărul Alexandru Cuza pleacă la Paris să-și completeze învățătura. Împreună cu el plecau și alți fii de boieri, cam de aceeași vârstă, printrre care vărul său Nicolae Docan și Vasile Alecsandri.

Alexandru Ioan Cuza își trecu în decembrie 1835 examenul de bacalaureat în litere. Ca și Vasile Alecsandri, vru apoi să învețe medicina, înscriindu-se la facultatea respectivă, dar părăsi repede gândul acesta, "neputând suferi disecțiile" și trecu la drept.

A participat la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, iar dupa aceea la miscarea pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie si al Tarii Românesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari. Devenind domnitor, Cuza a obtinut, prin demersurile sale, recunoasterea unirii din partea marilor puteri. In domniei lui Cuza, a fost desavarsita Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernamant, ca: contopirea adunatorilor de la Iasi si Bucuresti intr-un parlament unic, numirea unui singur guvern si fixarea capitalei noului stat la Bucuresti (1862).

Intimpinand rezistenta guvernului si a Adunarii legiuitoare, alcatuite din reprezentanti ai boierimii si marii burghezii, precum si a bisericii, in infaptuirea unor reforme burgheze, Cuza formeaza in 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, care realizeaza secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863) si dizolva Adunarea legiuitoare (2 mai 1864). In acelasi an, Cuza supune aprobarii poporului, prin plebiscit, o noua constitutie (statut) si o noua lege electorala, menita sa asigure parlamentului o baza mai larga, si decreteaza (14 august 1864) legea rurala conceputa de Kogalniceanu, care, cu toate limitele ei, a reprezentat un moment insemnat in dezvoltarea capitalismului, desfiintand iobagia multiseculara. In timpul domniei lui Cuza au fost eliberate eliberate codul civil si codul penal, legea pentru obligativitatea invatamantului primar s-au infiintat universitatiile de la Iasi (1860) care ii poarta azi numele si de la Bucuresti (1864), a fost dezvoltata armata nationala etc.

Infaptuirea celor doua mari reforme agrara si electorala, a indirjit pe reprezentantii boierimii conservatoare, ca si pe exponentii aripii de dreapta a burgheziei, care, uniti intr-o coalitie cunoscuta in istorie sub denumirea de monstruasa coalitie, l-au silit sa abdice (11 februarie 1866) si au adus in locul sau pe printul strain Carol de Hohenzollern. Expulzat, ex-domnitorul si-a petrecut restul vietii in Germania, unde a si murit (1873). A fost inmormintat la mosia sa de la Ruginoasa (reg. Iasi). Cuza a intrat in istorie ca o figura de domnitor progresist.

Au circulat multe istorisiri despre Cuza, în legătură cu firea sa dreaptă. Unele au apărut și în presă, sau adunate în diferite broșuri și cărți: amintiri, întâmplări reale sau născocite, toate contribuind cu puterea legendei la întreținerea acelei aureole create în jurul fostului domnitor. Atâția dintre oamenii acelei vremi mărturiseau că l-au văzut și au vorbit cu el, că umbla pe drumuri în straie schimbate, cercetând și pedepsind nedreptățile, ajutând și mângâind pe cei sărmani și năpăstuiți.
În strălucita-i limbă, a scris și Mihail Sadoveanu despre această legendă, arătând cu înțelepciune că în necazurile și aspirațiile lui nedeslușite, gata să-i atribuie trăsături și lumini ideale, poporul întrupase în Cuza dorințe de schimbări și de dreptate, devenind în ochii norodului umilit "un fel de principiu al binelui".