Ancheta
ANCHETA
Sfaturi pentru anchetat (valabile, oricând, oriunde): sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cât mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgârcit la formulari. Întrebarii «Îl cunosti?» sa i se raspunda cu «Da», iar nu «Da, îl cunosc.». Între doua cuvinte sinonime sa fie preferat cel compus din mai putine litere (Nu «rareori» ci «rar») [..] Sa vorbeasca numai si numai când e întrebat si sa se margineasca a raspunde - cât mai strict - întrebarii, fara a mai adauga ceva. În tacerile care se lasa în cursul
interogatorului - taceri abile create de anchetatori - sa se fereasca a umple aceste penibile momente luând el initiativa. E greu, dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a îndulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: când anchetatorul spune «sa discutam liber», atunci se impune o atentie marita). Sa minta cât mai mult, întotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului (chiar incoerent) rupe cursivitatea minciunii [..] Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit acolo unde e de neînlaturat: anul nasterii, numele parintilor, domiciliul [..]
Din proprie initiativa sa nu dea pentru nimic în lume vreun nume propriu. Nici un nume propriu altul decât cel mentionat de anchetator [..]. Mai presus de toate sa evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene, sa se fereasca anchetatul de sinceritate [..] Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cât va fi închis (si mai târziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze."1
Parafrazându-l pe Steinhardt putem spune ca principalele "legi" de care depinde supravietuirea celui anchetat sunt: sa vorbeasca putin, sa raspunda strict la întrebari, sa se fereasca de "discutiile libere", pline de capcane, sa minta cât mai mult, sa se fereasca de adevar, etc.
Respectând aceste reguli cel anchetat va fi întotdeauna cu un pas înaintea anchetatorilor sai.
Bataile & 838p159i #351;i promisiunile îl vor încerca fizic si psihic. De rezistenta lui va depinde durata detentiei pentru ca vinovat tot va fi gasit.
A) DEBUTUL ANCHETEI
Intrata în arestul Securitatii, victima a disparut pentru societate, nimeni din familie nu va afla unde se afla cel arestat, este ca si mort.
Sotia, parintii, bat la usile Securitatii, merg la Procuratura, la Militie, dar peste tot primesc raspunsul "nu este aici", "nu stim unde este".
La rândul lor ei sunt traumatizati, derutati caci nu cunosc motivele arestarii, au trecut deja prin una sau doua perchezitii si doua sau trei anchete la Securitate.
"Aflat în arestul securitatii traiesti cea mai cumplita perioada a vietii, iar conditia celui haituit, batjocorit si schingiuit în anchete suporta comparatie cu aceea a ostasului aflat pe linia întâi de
N. Steinhardt - Jurnalul fericirii, Edit. Dacia, Cluj - Napoca, 1997, p. p. 271-273
lupta în razboi."2
Anchetatorul stie ca lipsa de comunicare, izolarea de lunga durata, monotonia, duce la depresiune, deprimare, descurajare, disperare. În acest scop ancheta poate dura un an sau chiar câtiva ani, timp în care, victima se gândeste la toate micile aspecte ale vietii sale, cauta sa-si goleasca memoria, iar aceasta stare de permanenta încordare îi slabeste rezistenta.
Monotonia primelor zile provoaca celui arestat o stare de anxietate, de izolare. Necunoscutul care-l înconjoara îl sperie, nu-si cunoaste vina, nu stie ce cunosc anchetatorii. Asteapta plin de curiozitate si teama prima ancheta.
Programul de celula la care este supus amplifica la maximum sentimentele care-l încearca.
"Nu aveai voie sa stai întins pe pat de la 5 pâna la 10 seara, ora stingerii [..]. O parte din timp ti-l petreci facând pasi mici în camera, pasi numarati pe domeniul minuscul ce este al tau - celula, pa care o masori repede, trei pasi într-o directie, si alti trei înapoi, în cealalta directie [..] La Securitate timpul nu poate fi masurat, celulele nu au ferestre si nu vezi lumina zilei, iluminarea se face continuu de un bec electric."3
" Vreau sa spun ca un an aproape, cât a durat ancheta, noi n-am vazut cerul. Eram într-o celula mare, cu un pic de geam acolo sus, atâta tot. Când ne scoteau la W.C., sau la ancheta, cu ochelari negri, nu stiai pe ce lume esti."4
Datorita starii de tensiune, presiunii psihice, întrebarilor
A.S. Marinescu - Prizonier în propria tara, (vol.I), Edit. Du Style, Buc. 1996, p. 211
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.213
Interviu cu Elena Arnatoiu - Florea, Câmpulung - Muscel, jud. Arges, 15 Februarie 1997
dureroase, cât si a luminii becului, aprins tot timpul, victima nu poate dormi multe nopti.
Refacerea traseului memoriei cât mai în amanuntime se face în fiecare zi, în acest fel cel anchetat încercând sa gaseasca raspuns la situatia în care se afla.
Amintirile îl asalteaza nemilos, se gândeste tot mai mult la trecut , la familie, la prieteni, etc.
"Noaptea pâna adormeam, ma gândeam la mama. Ma gândeam si la logodnica mea, care se gasea si ea în închisoare la Suceava si care suporta ca si mine aceleasi nedreptati si umilinte. O stiam delicata, sfioasa, pudica si ma înfiora ca s-ar putea sa nu reziste si ca va muri în puscarie. Nici de mine nu eram sigur ca voi putea suporta acest calvar pâna la sfârsit."5
Ancheta debuteaza, de obicei, printr-o întâlnire de rutina între anchetat si anchetator.
Întrebarile de început sunt politicoase, tonul este întelegator, chiar manierat, declaratiile fara importanta.
La plecare, Vasilescu, cu ochii cârpiti de somn, m-a supus unei salve de atentii paterne.
«Asculta, ba! Cum stai tu acolo? Ai caldura? Patura ti-au dat? Pat ai?»
Am dat din cap.[..]
«I-am spus Primului sa aiba grija de voi, sa va dea paturi bune si caldura la calorifer.»"6
"Prima dimineata de închisoare s-a ascuns în fata ochelarilor negri care ni s-au pus si s-a facut simtita prin îmbrâncelile si înjuraturile
Gheorghe Bâgu - Marturisiri din întuneric, Edit. Tehnica, Buc. 1993, p.21
R. Ciuceanu - Potcoava fara noroc (vol.II), Edit. Meridiane, Buc.1996, p.21
care m-au condus pâna la etajul întâi, în biroul locotenentului stefan. Acesta, dupa ce m-a servit cu o tigara, s-a purtat civilizat, punându-mi diverse întrebari [..]."7
Anchetatorul cauta sa si-l apropie pe cel anchetat, sa-l fac complice la un adevar dinainte stabilit: "noi stim tot, voim sa vedem doar cât esti de sincer."8
Câteodata cel anchetat primeste hârtie si stilou, si i se cere sa-si faca autobiografia, sau sa relateze în amanuntime un fapt.
Aceasta masura a Securitatii avea un dublu scop: pe de o parte de a demonstra celui arestat ca ei stiu totul si ca au facut acest lucru doar ca sa-l verifice, iar pe de alta parte de a afla unele amanunte de care sa se foloseasca apoi la ancheta.
Scriam din nou si expuneam totul cât mai pe larg. Totusi unele parti îl nemultumeau si-mi rupea foaia care nu-I convenea.
" « Este o declaratie preliminara, mi-am zis, de verificare a sinceritatii mele », si-am scris absolut tot ce-am discutat."10
În prima întâlnire, si-n urmatoarele, anchetatorul repeta obsedant cuvintele, "fi sincer, spune tot! " Îl îndeamna pe cel anchetat, sa spuna adevarul, îl sfatuieste, al preseaza obsedant cu aceasta formula confuza, îngrijoratoare si plina de neînteles, spune totul, sa spui totul, vrem sa stim tot, sa nu ascunzi nimic.
Cu acest îndemn, cei anchetati sunt trimisi în celula "sa se mai gândeasca".
Ioan Giulvezian - Morminte ascunse, Edit. Timpul, Buc. 1996, p. 29
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.209
Ion Antohe - Rastigniri în România dupa Ialta, Edit. Albatros, Buc.,1995, p.55
Teohar Mihadas - Pe muntele Ebal, Edit. Clusium, Timisoara 1990, p.10
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.12
"Mai retin ca un fior rece, cuvintele lui: «Mâine sa-mi spui adevarul! E pacat ca esti tânar si ai doi copii! Daca continui asa, te vei nenoroci singur si eu nu voi fi responsabil de ce ti se va întâmpla.»"12
"Sa-l lasam sa se gândeasca pâna mâine. Îi dam o sansa, nu? [.]
«- Asculta aici, mai omule si gândeste-te bine la ce ti-am spus, pentru ca altfel îti agravezi situatia.»"13
"[.] Acum dumnealui merge jos la celula, acolo e racoare, e singur, poate sa mediteze în tihna, sa se gândeasca ani lungi, pe îndelete si când s-o hotarî sa graiasca bate în usa celulei."14
Întâlnirea cu anchetatorul, amenintarile subtile ale acestuia, gândul ca trebuie sa spuna "totul" fara sa stie despre ce anume este vorba, înlatura din mintea celui anchetat ideea ca va mai scapa vreodata.
Calmul ramas se risipeste în frica si regrete. Frânturi de amintiri, ce-i par acum venite dintr-o alta lume, îl tulbura. Încearca sa evadeze mental din acest univers necunoscut care îl împresoara, dar frica îi paralizeaza toate gândurile impunându-I prezenta mohorâta a celulei.
"Descopar cu groaza ca mi-e frica si ca sunt las. Am intrat într-o lume despre care nu am nici cea mai vaga idee.
[.] Îmi e frica, frica, frica, ma pravalesc în ea ca într-o prapastie, încercând în cadere sa ma agat de coltul de stânca, apucându-I o clipa, urmarindu-mi apoi caderea în abisul de groaza. Nu am stofa de erou. Într-o noapte, un barbat în lanturi e târât pe cimentul
Ioan Ghiulvezian - Op. Cit., p.29
Lucian Plapsa - Soarele de la Nord, Edit. Helicon, Timisoara 1998, p.21
V. Blanaru - Flamura - 804 zile si nopti în lanturile mortii, Edit. Speco, Buc. 1996, p. 104
coridorului, se aud lovituri salbatice, omul urla: nu-mi e frica de voi ticalosilor! Mie mi-e."15
B. SCOPUL ANCHETEI, ANCHETATORI
"Odata intrat în arestul securitatii, nu numai ca nu trebuia sa fii vinovat de ceva grav, dar erai deja condamnat, caci Securitatea îi pedepseste pe oponentii Partidului Comunist Român nu pentru crime, ci pentru ca sunt oponenti."16
Anchetatorul, de cele mai multe ori nu are probe, el le creeaza folosind un întreg arsenal de torturi fizice si psihice.
El stapâneste si foloseste forma perversa a înfrângerii fiintei umane. Apeleaza la toate subtilitatile, speculeaza orice gest sau cuvânt, este un fin psiholog si mai presus de orice, nu are scrupule. Tot ce stie, sau afla prin teroare se întoarce împotriva celui anchetat care cade în capcana întinsa cu abilitate.
Mecanismul relatiei dintre anchetatori si anchetat la demontat pentru prima oara cu Soljenitân.
Anchetatul este pus sa-si inventeze singur vina, sa se încredinteze cu lingurita, dar tocmai de aceea mai înspaimântator, de realitatea culpei, pentru ca în final sa-l încredinteze el pe anchetator ca este vinovat.
Aliatul cel mai de nadejde al Securitatii, întretinut cu grija de aceasta a fost tocmai frica.
"În rarele mele clipe de luciditate absoluta, rece, îmi era limpede ca nu facusem nimic care sa ma duca în temnita, si-mi dadeam
A. Mihalcea - Jurnal de ocna, Edit. Albatros, Buc., 1994, p.p. 83-84
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.209
totodata seama ca n-am scapare. Era o asociatie, monstruoasa, dar o întelegeam. Starea aceea de echilibru, de întelegere calma a situatiei se spulbera iute, convulsiile instinctului de conservare intrau în joc, treceam la cealalta extrema si tot cugetul meu nu era decât o imensa întrebare: de ce?, care se repercuta ca ecoul unei bubuituri într-o pestera, înebunindu-ma. Bestiile stiau asta si-si bateau joc de noi, ne priveau cum te uitai la reactiile unui animal bagat într-o cusca, urmarindu-I succesiunea starilor sufletesti, facându-I chiar diagrame."17
Anchetatorul poate sa prelungeasca ancheta atâta timp cât doreste.
"Ancheta durase trei luni. Ar fi durat trei ceasuri. Daca s-ar fi urmarit sa iasa la lumina adevarul. În trei ceasuri nu pot încapea însa conditionarea victimei, distrugerea sistemului imunitar al gândirii acesteia, educarea spaimei tâsnite din instinctul de conservare în pragul peroxismului, largirea membrelor fricii printre cei ramasi afara - de fapt rostul ascuns, niciodata marturisit al Marii Vânatori."18
Prin bataie, tortura, amenintare, intimidare, dreptul de viata si de moarte al anchetatorului este exercitat din plin. Cel anchetat ajunge sa fie convins ca va fi condamnat la moarte. O condamnare de chiar 20 de ani închisoare îl face sa marturiseasca: "îmi venea sa chiui de bucurie ca nu ma împusca."19
"Iata analiza acestui principiu de baza al «pedagogiei infernale»:
A. Mihalcea - Op. Cit., p. 119
Ibidem p.119
Interviu cu Ion Preda, comuna Nucsoara, jud. Arges, 24 Iulie 1997
se raspândeste zvonul iminentei unei calamitati, înfatisata ca «naturala»: o invazie, o epidemie, un razboi, o crestere neobisnuita a preturilor. Nici o sursa oficiala nu confirma si nu infirma, nu discuta zvonul, iar populatia, îngrijorata, sceptica, revoltata si totusi receptiva îl comenteaza si-I examineaza si-l examineaza pe toate fetele. Este perioada când societate îsi secreta fara sa stie, organic aproape, anticorpii, mijloacele de rezistenta la calamitatea care întârzie. Zvonul ajunge sa se dovedeasca fals, primejdia sa fie uitata, astfel atunci când, pe neasteptate, ea se înfatiseaza, iar asta se întâmpla întotdeauna, organismul pregatit pentru ea, o accepta, o suporta si chiar în ciuda propriei vointe, constata ca proportiile ei sunt sub asteptare, sub capacitatea de lupta oferita de anticorpi."20
Anchetatorul fixeaza condamnarea, iar victima trebuie sa se supuna hotarârii sale. Faptele sale trebuiesc neaparat încadrate în condamnarea data de anchetatori.
Este cazul doamnei Elena Arnautoiu - Florea, sora locotenentului Toma Arnautoiu, liderul grupului de rezistenta anticomunista "Haiducii Muscelului".
Plecata din satul natal ea nu s-a mai întâlnit cu fratele ei, nu l-a ajutat cu nimic. Cu toate acestea a fost arestata, supusa la anchete succesive, pentru ca anchetatorii nu puteau concepe ca ea este nevinovata.
"M-au luat si m-au tot chemat. «E imposibil, ziceau, atâtia sunt aicea si tu nu te-ai bagat.»"21
Desi vinovatia ei nu a fost dovedita este condamnata la cinci ani
Doina Jelea - Cazul Nichita Dumitru, Edit. Humanitas, Buc. 1995, p. 170
Interviu cu Elena Arnatoiu - Florea, Câmpulung - Muscel, jud. Arges, 15 Februarie 1997
închisoare pentru .. omisiune de denunt.
Cel anchetat se lupta cu propria frica, cu amenintarile anchetatorului: ca-i va fi confiscata averea, ca-i va ramâne familia pe drumuri, ca-i vor aresta sotia.
Teama lui este abil speculata de anchetatori, tonul se schimba, devine unul complice, iar celui anchetat: se cere sa fie sincer, sa nu sufere el pentru altii.
"Dom' Cengureanu, mata esti un om destept, cu scoala, cu experienta, esti o personalitate.. e pacat sa suferi pentru altii.. Cu dumneata nu avem nimic.. ne dai un nume si esti liber.. Ce câstigi daca taci?..Un nume, atât.. si ai cuvântul meu de ofiter, c-ai sa fii multumit."22
Între anchetat si anchetator se duce o permanenta lupta. Întrebarile anchetatorului solicita o atentie marita din partea celui anchetat. Raspunsurile acestuia trebuie sa fie cât mai scurte, orice greseala îl poate costa ani grei de închisoare.
"Trebuie sa dea dovada de o mare capacitate de improvizare si de agerime. Iar problemele de aritmetica, ce derivau, de exemplu, din afirmatia ca doi or doi fac cinci îi solicitau o pregatire intelectuala peste puterile. Se cerea aici o minte cu adevarat atletica, o iscusinta deosebita de a aplica într-un anumit moment logica, iar în clipa urmatoare a trece cu vederea cele mai grosolane greseli de logica. Prostia era la fel de necesara ca inteligenta, si nu era deloc o treaba usoara sa le îmbine pe amândoua."23
Scopul ultim al unei anchete a Securitatii este ca cel
V. Blanaru - Flamura - Op. Cit., p. 128
George Orwel - 1984, Edit. Hyperion, Chisinau, 1991, p.170
anchetat sa recunoasca o vina deja stabilita, sa se recunoasca în postura de "dusman al clase muncitoare", sa recunoasca forta Partidului etc.
C. METODE DE ANCHETĂ
Anchetatorul a folosit doua metode în a-si atinge scopul, acela de a fi ajutat de anchetat, care sa-i serveasca probele si de a implica cât mai multi oameni, unii înca liberi.
Una din metode era cea psihologica, iar cealalta se baza pe folosirea fortei. Anchetatorii au aplicat de la caz la caz, de la individ la individ una sau ambele metode în functie de rezultatele scontate.
De la început anchetatorul îsi exercita presiunea asupra acelui anchetat, afirmând de zeci de ori la orice raspuns al acestuia ca "nu este sincer", ca "ancheta stie totul".
Se urmarea prin orice mijloace intimidarea celui anchetat.
Acesta este si cazul inginerului Vasile Maximovici, implicat în procesul de la Canal din 1952.
"Am introdus într-o camaruta la etajul II sau III care se încuia pe dinafara cu un lacat special. Întrebat asupra chemarii mele, însotitorul meu n-a dat nici un raspuns.
Atunci am simtit o prima zdruncinare a nervilor.
Peste câtava vreme (peste o jumatate de ora, poate mai mult) a aparut un tânar în civil. Comportarea lui lasa de dorit.
Scoala-te în picioare banditule - au fost primele lui vorbe. M-am executat. Întoarce-te cu fata la perete. M-am întors si am ridicat mâinile în sus.
Mi s-a luat tot ce aveam prin buzunare, bani, tigari, portofelul cu acte si alte diferite maruntisuri. [..] Pe la orele 18.00 a venit un alt tovaras cu un dosar pe care l-a pus pe masa, ramânând mut la întrebarile mele.
Abea spre seara si-a facut aparitia locotenentul major Manolache care întorcându-ma cu fata la perete a început sa citeasca în dosarul de pe masa si sa-mi puna diferite întrebari legate de viata mea particulara care m-au scandalizat.
La un moment dat am refuzat sa mai raspund. Am fost bruscat, înjurat si daca n-am fost batut e ca ma revoltasem într-atâta ca eram în stare de orice.
Iata câteva din întrebarile puse:
(Mi s-a atras atentia sa sa-i vorbesc cu «D-le anchetator» pe când eu eram cotat «bandit». Cum si pentru ce nu mi s-a raspuns).
- Daca cunosc o doamna X? Daca (si aici urmeaza expresii triviale) am avut ceva cu ea? Cine e fata din fotografie? Ca doamna X, i-a marturisit ca traiesc cu ea? Ca va aduce acest lucru la cunostinta si copiilor mei, a sotului ei etc.
Care sunt prietenii mei din scoala? Ce am scris în diferite ziare si reviste, ce parere am despre comunism? Dialectica?..
Trei ore (de la 9 pâna la 12 noaptea) de întrebari care nu aveau nici o legatura cu Canalul.
[..] Dimineata am fost epuizat si am adormit pe masa."24
Durata sau frecventa anchetei nu erau reglementate, unii dintre cei anchetati erau scosi la ancheta de mai multe ori pe zi, alteori treceau saptamâni sau chiar luni pâna când mergeau la ancheta.
În ceea ce priveste durata anchetei, putea fi scurta de câteva minute, când anchetatorul îl trimitea pe cel anchetat sa mearga jos, sa se mai gândeasca, timp de câteva ore, sau de câteva zile, ancheta de tip "maraton".
Prin numarul mare de anchete si prin durata lor se urmarea prabusirea psihica a celor anchetati. ( vezi ANEXA nr. 7). Astfel, Toma Arnautoiu, conducatorul grupului de rezistenta anticomunista "Haiducii Muscelului" a fost supus la 42 de anchete, dintre care patru anchete au durat între 0 - 3 ore, 21 de anchete între 3 - 6 ore, 11 anchete între 3 - 6 ore, o ancheta între 10 - 15 ore, iar cinci procese verbale de ancheta nu au consemnate numarul de ore.25
Fratele sau Petre Arnautoiu, membru al grupului, a fost supus la 37 de anchete, dintre care 11 anchete au durat între 10 - 15 ore, iar 11 procese nu au consemnate numarul de ore.26
Singura femeie care a ramas în grup pâna la sfârsit, Plop Maria, a fost supusa la 7 anchete, dintre care 3 anchete au durat între 10 - 15 ore.27
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.10843, vol1, f. f. 58-59
Informatia apartine Ioanei Raluca Voicu - Arnautoiu, fiica liderului grupului de rezistenta
"Haiducii Muscelului". Recent ea a publicat o lucrare despre acest grup numita Luptatorii
din munti, Toma Arnatoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului,
detentiei, Edit. Vremea, Buc. 1997.
Ibidem
Ibidem
O ancheta de tip "maraton" dura mai mute zile, timp în care anchetatorii lucrau în trei schimburi, iar cel anchetat trebuia sa raspunda la întrebari si era pazit sa nu doarma.
Oboseala excesiva, mâncarea putina aveau rolul de a înfrânge vointa celui anchetat. Ca sa scape acesta declara tot ce au dorit anchetatorii, caci, depasind limitele epuizarii nu-si dorea decât sa doarma.
Este cazul inginerului Cernatescu Petru, condamnat la munca la silnica pe viata în procesul din 1952 de la Canal.
În timp de 8 zile si 8 nopti nu am fost lasat sa dorm un minut, ci am fost tinut într-un lant de anchete încât mi s-a umflat ceafa de nu mai puteam tine capul în sus. În acest timp am fost drogat cu o doctorie lichida de nuanta bruna. Cred ca datorita acestor ultime procedee, nesomn si drogare, vointa s-a estompat tot mai mult încât la sfârsit nimic nu ma interesa decât sa scap cât mai repede de ancheta. Declaratiile mele erau formulate si scrise de organul anchetator, iar eu le-am semnat numai."
Tot pe aceeasi linie se încadreaza si marturia inginerului Georgescu G. Topizlau, condamnat în acelasi proces.
"Din acea zi a urmat o serie de cercetari care au culminat cu ancheta «non stop», timp de cinci zile, în care timp anchetatorii se schimbau iar mie, masa de dimineata, prânz sau seara mi se aducea în biroul de ancheta, timp în care nu mi s-a lasat macar o ora de odihna."29
Chinul autobiografiilor devenea si el obsedant, autobiografia ceruta trebuia facuta de zeci de ori si textele
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.10843, vol1, f. 4
Ibidem, f. 14
urmau sa fie comparate cu date din informatiile obtinute de la prieteni, colegi de serviciu, cât si cu alte biografii scrise înainte.
"Au început cu întrebarile si cu autobiografiile. Mi-au spus sa-mi scriu biografia de când m-am nascut si pâna când am fost arestat.
M-am apucat sa scriu, gardianul care se uita prin vizeta ma tot îndemna sa scriu. [..]
M-au chemat iarasi la ancheta si mi-au cerut sa mai scriu înca o data biografia. Cautam sa înregistrez ce am scris prima data ca sa nu schimb. Am scris si a doua oara.
Dar, la ancheta mi s-a cerut înca o biografie. Îmi cereau sa spun tot, ca ei stiu tot."30
În cazul în care se afla în ancheta un lot adevarat, nu facut de Securitate, anchetatorul cauta sa-I învrajbeasca unul contra altuia pe cei implicati facând tot soiul de acuzatii pentru a-i determina sa dea vina unii pe altii.
"La una din anchete m-a luat si mi-a spus: «Sotul dumneavoastra a spus». Zic: «daca a spus, va rog sa-l chemati aici sa spuna în fata mea.»
«A, ati vrea dumneavoastra sa-l vedeti!»
«Nu, în situatia asta n-as prea vrea sa-l vad, pentru ca un om care minte mie nu-mi place.»"31
O alta metoda preferata de Securitate a fost confruntarea cu unul din membrii grupului care a "marturisit". Pentru cel supus unei astfel de metode surpriza era totala, la fel si socul
Interviu cu Constantin Teja, Buc. 14 Noiembrie 1998
Interviu cu Mica Elena, Buc. 17 Martie 1997
provocat de marturisirile prietenului sau.
"Benone Milea fiind atras în cursa de Securitate a fost dus la Pitesti, unde ne-a denuntat pe toti care am fost în legatura cu Toma Arnautoiu.
[..] Eu fiind tânar, am rezistat la bataie. Au pus mâna pe telefon si au zis: «Aduceti pe Benone Milea încoace». Gardienii l-au adus si ala s-a rezemat de soba, ca era frig si a început sa spuie: «Domnule capitan, am fost la Preda, în fata lacului, ne-a dat mâncare si avea si o pusca Z.B. dupa usa».
Atunci Cârnu zice: «Ei Preda, cei mai zici?»
«Da, domnule capitan, asa este.»
Am recunoscut si am semnat în fata lui Benone Milea care m-a tradat."32
Eu ma mai feream, nu voiam sa spun, dar îl aveam pe Benone Milea în fata. Statea, parca îl vad, la o masa si fuma si îmi zicea: «pai nu stii ma.»
Când anchetatorul era multumit de desfasurarea anchetei, facea celui anchetat mici favoruri".
"Locotenentul Micutelu s-a adresat lui Toma: «Domnule Arnatoiu, mai aveti tigari». Acesta a spus ca mai are câteva. Vad ca scoate din sertarul mesei un pachet de tigari «Carpati», a rupt de pe ele si I-a dat numai tigarile fara ambalaj."34
Anchetatii au fost santajati cu tigari, cu mâncare, au fost amenintati de zeci de ori ca le va fi confiscata averea, ca familia va ramâne pe drumuri, iar copiii vor fi eliminati din scoli.
Interviu cu Ion Preda, comuna Nucsoara, jud. Arges, 24 Iulie 1997
Interviu cu Eugen Chirca, comuna Nucsoara, jud. Arges, 26 Iulie 1997
Interviu cu Victor Berevoianu, sat Sboghitesti, comuna Nucsoara, jud. Arges, 1 August 1998
Într-o faza "superioara", anchetatorii foloseau instrumente special confectionate care faceau parte din arsenalul fiecarui serviciu de ancheta al Securitatii: bâte de lemn de diferite grosimi, lanturi de fier, vâna de bou, cablu electric simplu si împletit, rangi, bice cu plumbi, bastoane de cauciuc, nuiele de diferite grosimi, patul de lemn de arma, cravasa de cauciuc, etc.
Folosirea bataii avea o oarecare logica în absurdul unei anchete comuniste. În general bataia era folosita în urma "nerecunoasterii" celui anchetat. O explicatie în acest sens, o da doamna Simina Mezincescu, când spune ca: " Înteleg motivatia unei batai în timpul unei anchete, oricât de necivilizat ar fi faptul. Vrea sa afle ceva si nu reuseste."35
Constantin Noica vede în bataie un prilej al anchetatorului de a verifica rezistenta celui anchetat.
" Probabil vrea sa se asigure ca poate obtine de la mineorice crea, si în orice caz ca nu sunt în masura sa-i ascund nimic. Pretextul tigarii îi e la fel de bun ca ori care altul; sau fiindca n-are alt prilej sa verifice de pe acum, de la început, cum stau lucrurile în ceea ce priveste capacitatea mea de a ascunde ceva, îl foloseste pe acesta [..] Daca as ceda, brusc? Ar fi cea mai buna asigurare pentru el ca ma domina total, în timp ce ar fi o sansa pentru mine, tocmai, sa-i pot ascunde ceva."36
Existau diverse metode de bataie: la ranga, cu cearceaful ud, bataia pe piept etc.
"La Securitate îti puneau catusele în mâini, îti bagau mâinile dupa
Stelian Tanase - Anatomia mistificarii , Edit. Humanitas, Buc. 1997, p.275
Constantin Noica - Rugati-va pentru fratele Alexandru, Edit. Humanitas, Buc. 1993, p.13
genunchi si îti puneau o ranga pe sub vinele picioarelor si te puneau între doua birouri si stateai întors. Când îti dadea cu ranga pe talpa piciorului, se zdruncina maduva oaselor, îti venea în vârful capului si apoi înapoi în picior. Era exact ca un traznet si atunci îti venea sa spui tot."37
"Ne-au dezbracat si au pus cearceaful ud pe noi si au început sa dea. Eu am simtit prima lovitura, mi s-a parut ca s-au desprins picioarele de corp. Scopul cearceafului ud era sa nu plesneasca pielea.
"Metoda bataii pe piept consta din punerea pe piept a unei scânduri late si pe spate alte scânduri legate ambele la capetele lor. Cu un ciocan greu se aplicau lovituri pe scândura din dreptul pieptului, care nu lasa urme dar crea zdrobiri interne."39
Aceste metode de bataie alternau cu bataia dezorganizata, spontana, rezultata în urma "nesinceritatii" celui anchetat.
În acest sens avem declaratia inginerului Garofeanu Gheorghe, implicat în procesul de la Canal din 1952.
"La refuzul meu de a semna, anchetatorul s-a repezit la mine si a început sa ma loveasca cu picioarele în gleznele picioarelor mele si cu pumnii în stomac, cu toate ca din spusele mele stia ca sufar de ulcer."40
"Au adus vreo cinci sergenti, între care si Oprea. Bataie, cadeam pe jos, iara ma ridicam. în jurul unei mese. Îmi puneau mâinile pe birou si cu o vergea de fier dadeau peste ele. Ma bateau ba
Interviu cu Victor Berevoianu, sat Sboghitesti, comuna Nucsoara, jud. Arges, 1 August 1998
Ibidem
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.230
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.1083, vol1, f. 20
unul ba altul. si parca am vrut sa ma bag asa dupa soba ca macar capul sa-l salvez, dar nu am putut, ca era îngusta firida aia."41
"Cuprins de furie, m-a luat si m-a dat cu capul de pereti pâna a cazut tencuiala si s-au vazut caramizile. Asta s-a întâmplat într-unul din birourile de la Malmaison. Mult timp, dupa aceea, am avut varsaturi."42
M-au chinuit, mi-au pus catusele de mâini la spate, m-au suit pe un scaun, dupa un scaun pe o masa si m-au atârnat de un belciug. Era un plutonier, unul Marinica. A întins lantul, tineau trei insi de lant, si mi-a luat masa de sub picioare. M-au lasat atârnat cu mâinile la spate. S-au rupt mâinile, de atunci eu nu mai am muschi la mâini."43
Anchetatorii Securitatii au prelungit pe timp nelimitat durata anchetei, orice amânare sau întârziere era în avantajul lor. Confuzia si slabirea rezistentei pun stapânire pe gândurile si trupurile celor anchetati si rând pe rând cedeaza. Pentru unii convingerile politice de o viata scad, valorile în care au trait se prabusesc treptat, iar pentru altii dispare chiar sensul vietii drept pentru care încearca disperati sa se sinucida. Înfrânti fizic si psihic vor semna declaratii date sub tortura, declaratii care le-au adus multi ani de închisoare.
Mai ramânea speranta într-o judecata nepartinitoare. Total neinformati, cei arestati au crezut înca într-o justitie adevarata, si de aceea, marea majoritate a celor aflati în anchete au reactionat astfel: "lasa sa scrie anchetatorul ce vrea, semnezi sa termin mai
Interviu cu Ecaterina Sandescu, Câmpulung - Muscel, jud. Arges, 12-13 Iulie 1997
Stelian Tanase - Op. Cit., p. 225
Interviu cu Constantin Tefeleu, sat Slatina, comuna Nucsoara, jud. Arges, 29 Iulie 1997
repede, sa plec din acest infern si, la Tribunal, voi spune tot adevarul judecatorului care îmi va face dreptate."44
D. SFÂRsITUL ANCHETEI. PROCESUL
Viitorul condamnat nu stie ca în comunism autoritatea legislativa nu este separata de cea executiva. Puterea executiva, legislativa, ancheta penala a Securitatii, Tribunalul si autoritatea ce urmareste executarea pedepsei sunt un tot inseparabil.
De asemenea cel învinuit de Securitate nu stie ca judecarea în Tribunalul Militar se bazeaza neconditionat si total pe recunoasterea acuzatului, despre care am aflat din subcapitolele anterioare cum se obtinea. Recunoasterea acuzatului este de cea mai mare importanta si lucrul acesta a fost demonstrat în fiecare proces. Dovezile incriminante, daca exista, sunt înlocuite prin recunoasterea vinovatiei celui ce declara sub propria semnatura ca se face vinovat de activitati ostile contra statului, recunoscându-se un contrarevolutionar.
De importanta vitala este doar ce a stabilit ancheta, iar soarta celui anchetat este hotarâta de anchetatorul Securitatii.
Inginerul Gueritee Victor, participant ca martor la procesul "sabotorilor" de la Canal, din 1952, spune ca: "la instructaj, mi s-a spus sa nu ne sfiim sa spunem ce ni se cere, pentru ca soarta tuturor este pecetluita: pedeapsa cu moartea, aceasta fiind ceruta
A.S. Marinescu - Op. Cit., p.241
de mitinguri muncitoresti si ca atare, indiferent de ce spunem noi, totul e terminat. Dar, ni s-a atras atentia ca nerespectarea instructiunilor s-ar putea sa ne coste..!
Deci, eu cu 4 - 5 zile înainte de proces stiam ca Vasilescu Nicolae, indiferent de mersul dezbaterilor la Tribunal, va muri!"45
Cei judecati erau împartiti în loturi, în functie de gravitatea acuzatiilor aduse.
"Lotul lor a fost primul, cu cei condamnati la moarte, dupa aceea au urmat cei cu 25 de ani, cu 20, cu 15, cu 10, cu 8, cu 5 si cu 3 ani."46
În general procesele se desfasurau într-un cadru restrâns si doar la cei cu învinuiri mici putea asista familia.
Au fost si procese îndelung mediatizate, cu rol moralizator. În acest caz se înregistreaza si procesul "sabotorilor" de la Canal, din 1952, unde asistam la desfasurarea unei adevarate campanii de forta a partidului.
Asupra acestui proces ma voi opri în acest subcapitol, pentru ca aici se regasesc toate elementele unui proces comunist.
În 1952 au avut loc, la Canalul Dunare - Marea Neagra, doua procese publice, în care au fost condamnate pentru acte de sabotaj 25 de persoane ce detinusera diferite functii administrative pe santier. Într-o sedinta care a avut loc înainte de începerea anchetei si la care au participat Iosif Chisinevski, Al. Draghici, Ghe. Pintilie, Al. Nicolski, Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru, George Popescu si consilierii sovietici Al. Mihailovici, Tiganov si Maximov, din partea conducerii comuniste a fost transmisa "sarcina" de a se
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.10843, vol1, f. f. 42-43
Interviu cu Elena Arnatoiu - Florea, Câmpulung - Muscel, jud. Arges, 15 Februarie 1997
organiza un "proces exemplar" într-un timp foarte scurt.47
Dupa anchete de zi si noapte, batai, amenintari, dupa o virulenta campanie de presa ("Scânteia" 31 Aug. - 30 Oct. 1952) au fost pronuntate cinci condamnari la moarte " - trei executate, iar pentru celelalte doua comutându-se pedeapsa în munca silnica pe viata.
Atmosfera în care se desfasoara procesul este una incendiara. "Sunt multi militeni, multi soldati, multa securitate si multi câini lupi, iar microfoanele, firele si pâlniile uriase ale megafoanelor instalate la intrare dau impresia unei organizari speciale, iesite din comun."48
În ceea ce priveste completul de judecata, acesta a fost alcatuit din: general maior Alexandru Petrescu - presedinte, capitan rangul II Baciu Teodor - judecator asesor, locotenent colonel Cocis Gheorghe - judecator asesor maior magistrat - Teodorescu Ovidiu, procuror militar.49 Cât cunosteau ei din procesul pe care urmau sa-l desfasoare aflam din declaratiile lui Cocis Gheorghe si Baciu Teodor, judecatori asesori în proces.
Baciu Teodor, judecator asesor, declara ca: "Cu 24 ore înainte de începerea procesului celor acuzati de sabotaj am fost anuntat telefonic sa ma prezint la Poarta Alba, în calitate de judecator asesor [..].
Înaintea de începerea dezbaterilor nu am luat cunostinta de cuprinsul si continutul dosarelor celor ce erau judecati.
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.10844, vol1, f. f. 11-14
Doina Jelea - Op. Cit., p. 168
A.S.R.I. , fond "D", dosar nr.10843, vol1, f. 36
Ibidem, f. 131
Cocis Gheorghe, judecator asesor, declara ca: "În luna august a anului 1952 (nu-mi amintesc data), în ajunul zilei când trebuia sa plec în concediu, am fost anuntat de contraamiralul Mihai, comandantul marinei militare, sa nu plec în concediu, deoarece voi primi pentru câteva zile o misiune deosebita.
Generalul Petrescu m-a informat ca am fost numit, prin ordin foarte superior asesor popular în procesul ce va avea loc la Poarta Alba, în care vor fi judecati sabotorii lucrarii Canalului Dunare - Marea Neagra.
Am intrat în completul de judecata fara sa fi studiat dosarele sau declaratiile celor arestati
Maiorul în rezerva Teodorescu Ovidiu, procuror militar în proces, declara ca: "Zilnic, colonelul Dulgheru telefona la Bucuresti pentru a informa organele centrale asupra mersului anchetei.
Personal n-am luat legatura cu nici unul din acuzati si n-am verificat temeinicia sau netemeinicia actelor.. rechizitoriul a fost facut într-o prima forma la Constanta, colonelul Dulgheru a plecat cu el la Bucuresti, de unde s-a întors cu rechizitoriul întocmit.
Din prezentare acestor declaratii, reiese clar implicarea directa a Securitatii în desfasurarea procesului, mai ales ca, colonelul Cocis Gheorghe spune ca: "Au asistat de asemenea la desfasurarea procesului (în culise) mai multe persoane civile si militare, care venisera din Bucuresti. Dintre aceste persoane am retinut pe gen. lt. Pintilie, gen. maior Mazuru si colonel Dulgheru."5 Colonelul
Ibidem, f. 135
Ibidem, f. f. 180-181
Ibidem, f. f. 135-136
Baciu Teodor declara ca: "Dupa terminarea procesului a urmat sentinta care a fost hotarâta în afara completului de judecata si ni s-a prezentat sa o semnam.
În ceea ce priveste martorii, nu erau admisi decât cei ai acuzarii si acestia supusi unui atent "instructaj".
"Ion St. Nicolae (martor): înainte de proces am fost chemat la securitate. Mi-au citit declaratiile si mi-au spus sa memorez ce scrie acolo si sa declar la fel când voi merge la proces."55
"Gueritée Victor (martor): Înainte de proces cu o zi si apoi cu trei ore (chiar în ziua procesului) mi s-a facut un instructaj cu ce trebuie sa declar la tribunal."
"Garofeanu Gheorghe (martor în primul proces si inculpat în al doilea): Când m-am prezentat în fata juriului pentru a depune marturie, de dupa o perdea, din spatele mesei juriului, a aparut capul ofiterului de securitate, ce m-a condus cu masina, si care îmi facea semn amenintator ca nu cumva sa schimb declaratia."57
Probe în aparare, anchetatorul nu retine, afirmând ca este treaba apararii, martorii prezumtivi ai apararii nu sunt citati ori sunt timorati si amenintati de anchetatori încât devin în majoritatea cazurilor martori ai acuzarii.
Orice spune cel acuzat spre a se apara în instanta nu este luat în seama, primind o condamnare indicata de anchetator si niciodata proportionala cu fapta. Inginerul Cernatescu Petre declara ca: la începutul interogatorului meu, în instanta, am încercat sa retractez o declaratie de la ancheta, iar generalul
Ibidem, f. 131
Ibidem, f. 181
Ibidem
Ibidem
Petrescu Alexandru s-a rastit la mine, ca nu mie permis sa fac retractari.
În ceea ce-i priveste pe avocatii apararii, acestia nu au voie sa consulte înainte dosarele, iar apararea se face în conditii grele de "recunoastere" integrala a vinovatiei de catre inculpati.
În general, avocatii apararii se marginesc doar la a cere circumstante atenuante pentru clientul lor care "regreta" faptele întâmplate.
Odata formele juridice încheiate, prin stampilarea de catre Tribunal a sentintelor Securitatii, orice victima, fie ea apolitica, întelege ca nu exista nici o speranta din partea regimului de a fi salvata.
|
