Universitatea din Bucuresti
Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii
Sectia: Comunicare Sociala si Relatii Publice
Anul de studiu IDD: II,
tutoratul 1
Tutoratul 1: Antichitatea si Evul Mediu
Obiective:
Tematica
I. Cultura-civilizatie-valoare
1. Formarea conceptului de literatura universala
2. Dezvoltarea literaturii comparate
II. Culturi ale antichitatii
1. Antichitatea orientala
a) Consideratii generale
b) Momente ale artei si literaturii sumeriene
c) Momente ale artei si literaturii egiptene
d) Momente ale artei si literaturii ebraice
e) Momente ale artei si literaturii indiene
f) Momente ale artei si literaturii chineze
2. Antichitatea greaca
a) Consideratii generale
b) Mit si mitologie
c) Dezvoltarea artei
1) Stiluri fundamentale
d) Gīndirea estetica la Platon si Aristotel
e) Homer: societatea greceasca īn Iliada si Odiseea
f) Hesiod: cosmogonie si sociogonie
g) Directii īn dezvoltarea liricii
h) Originea si dezvoltarea teatrului
1) Evolutia spectacologiei
2) Tragic si izvoarele tragicului
3) Evolutia tragediei: Esc 20120j91u hil, Sofocle, Euripide
4) Comic
a. Evolutia comediei
b. Aristofan
i) Elenismul
3. Antichitatea latina
a) Prezentare generala
1) Creatia arhaica
2) Influenta greaca
3) Dezvoltarea artei
b) Comedia
1) Plaut
2) Terentius
c) Dezvoltarea tragicului
1) Seneca
d) Poezia
1) Catul
2) Cosmogonie si sociogonie la Lucretius
3) Virgiliu
4) Horatiu
5) Ovidiu
e) Dezvoltarea prozei
f) Dezvoltarea satirei
III. Evul Mediu
1. Conditiile dezvoltarii: prejudecati, rolul bisericii, bazele estetice, dezvoltarea artei
2. Goticul
3. Poemul eroic
4. Romanul curtean
5. Activitatea lui Ch. de Troyes
6. Literatura popular-burgheza
7. Dezvoltarea teatrului
8. Lirica medievala
9. Sfīrsit de ev mediu si zorii Renasterii
a) Dante
b) Franēois Villon
c) Geoffrey Chaucer
Se impune o anume motivatie.
E.R. Curtius vorbea despre toposul "spun lucruri pe care nu le-a spus nimeni altul".1 Aceasta aspiratie orgolioasa este sustinuta cu nenumarate si prestigioase exemple, desi Virgiliu scrisese īn Georgice : "toate sīnt spuse de mult".
Doar cei care cred ca lumea a īnceput cu ei, sau o parte din lume, si unii chiar au acest drept, pot exclama, cum spune Goethe, "pereant qui ante nos nostra dixerunt".
E de īnteles ca nu-mi asum pionieratul nici ca principiu, nici ca obiect, nici ca tratare !
si totusi.de ce ?Despre acest subiect se mai poate spune oare ceva nou?
Tot
Curtius scria ca "eroul ctitor" (heros ktistes) al literaturii
europene este Homer. Dar relatia e
mai ampla. "Homer traieste īn Virgiliu, Virgiliu īn Dante,
Plutarh si Seneca īn Shakespeare (dar si īn Montaigne - si īn
cīti traieste Montaigne!), Shakespeare īn <Götz von Berlichingen> al lui Goethe (si īn cīti
traieste Shakespeare !), Euripide īn <Ifigenia> lui
Iata o prima provocare. Caci Homer īnseamna "Iliada" si "Odiseea", īnseamna si Ulise - si astfel am rostit nucleul-obiect al demersului.
O a doua provocare se gaseste īn incitanta carte a lui Felix Buffičre, "Les mythes d'Homére et la pensée grécque" (1956)3, dar si īntr-o cercetare romāneasca, cum este cea a Venerei Antonescu, "De la Odiseea la Ulisele dantesc"(1973)4, īn imensa bibliografie despre Homer, Dante si, implicit, si despre Ulise5. si fiindca e vorba de Dante, cine altul mai patimas si mai convingator decīt Borges poate provoca ? Caci el socoteste episodul din cīntul 26 - cel despre Ulise - "cel mai pretios din Divina Comedie", iar "Divina Comedie" "miezul īntregii literaturi, al oricarei literaturi"6.
Din toate se nasc noi īntrebari, īn aceeasi masura īn care vechi raspunsuri nu ne mai multumesc.
Īn sfīrsit, o a treia provocare vine dinspre nevoia de mit.
Pentru a īntelege raportul dintre el si lume, dintre imanent si transcendent, omul a creat mituri pe care apoi, īn timp, ca apel la luciditatea gīndirii, valorificīnd cīstigurile cunoasterii, din stradania constienta de reevaluare a valorilor, sa demitizeze.
Dar aceasta dialectica a īnsemnat si īnseamna - nu o data - reīntoarcerea la mituri, rescrierea lor, reasezarea lor, sau, de ce nu, īntelegerea unor aspecte ale noilor realitati, prin apelul la mit.
Narcis, Sisif, Prometeu, Orfeu au devenit mituri fundamentale cu care a operat si opereaza nu numai filosofia contemporana7.
Apelul la mit ofera limbajului suplete, ofera bogatia conotatiilor metaforice; adevarurile cuprinse īn mit accepta filtrul ratiunii, cu amplificarile si nuantarile pe care imaginarul le propune; astfel ca trufia si rigoarea celei dintīi se tempereaza si se reasaza prin integrare.
De aici un proiect-plan care de la īnceput m-a speriat caci īncalca avertismentul lui Lichtenberg: "am trasat planul edificiului pe scara prea larga; ceea ce a avut drept urmare ca n-am putut ispravi ultimul cat, ba n-am putut pune nici macar acoperisul"8.
Ce are de facut ?
Iata cīteva premise ale acestei ipoteze de lucru.
Exista o mare disponibilitate, o neīnchipuita plurivalenta de semnificatii, morale, afective, de idee a fabulelor mitice care provoaca si permit o pluralitate de interpretari acordate aceluiasi mit. Un anume spirit al epocii, un Weltanshaung specific, o anume perspectiva filosofica pot impune o modificare prin care mitul se reīnscrie unor alte sisteme de valori.
Din aceasta perspectiva - ce se petrece cu Ulise ?
Din poemele homerice9 avem o imagine din care nu lipsesc determinari de tipul : siret si abil, om experimentat, prudent, "mare la sfatu-ntelept si la maiestrii de tot felul", dotat cu o "īntelepciune multiforma", istet, iscusit si dibaci, dar si īncercat si calit. Ulise viclean si "mare mester īn renghiuri", dar si bun vorbitor, caci "nimeni n-ar fi putut sa se īntreaca din grai cu el". Iubit de zeita īntelepciunii, el este si moderat, natura echilibrata, caracterizat de cumintenie. Din Odiseea imaginea se īncarca cu elemente noi. Devenit peregrin, calator, nu o data ostenit, jinduind dupa tihna caminului, el este perspicace, si perseverent, si rabdator.10 Cel caruia i se spunea "tu ai farmec/pe buza ta si cumpana la minte" Ulise "cel cuminte", acopera, asadar, un ecran foarte larg. Dupa Curtius "doar la Ulise, eroismul, destoinicia razboinicului si īntelepciunea par sa fie īntr-un echilibru perfect."11
Erou de epopee, Ulisele homeric sufera mutatii interesante o data cu dezvoltarea filosofiei si a tragediei grecesti.
Ajaxul lui Sofocle ne ofera un Ulise reflexiv, sensibil, "umanizat", cugetarea lui : "vad ca atīt cīt traim nu sīntem cu totii decīt naluci, o umbra desarta", aduce un spor de profunzime si scepticism.
Īn Filoctet, vechile valori dominante, inteligenta si arta vorbirii, accentueaza ipostaza unui viclean strateg doritor de succes. Cu Euripide, figura lui Ulise se "dezeroizeaza". Īn Hecuba, īn Ciclopul, el apare demagog si ingrat, aspru, "sonora gura sparta", "sīnge al lui Sisif".
Ulise a intrat si īn atentia dialogurilor platonice. Īn " Hippias minor - sau despre minciuna", prin gura lui Hippias, el este redus la un singur cīmp semantic : mincinos, versatil, perfid, viclean etc., imagine destul de activa, dar Socrate, optīnd pentru inteligenta eroului si mentinīnd opozitia cu Ahile, conduce discutia catre valoarea Laertidului ca iubitor de adevar, care distinge ceea ce e just de ceea ce e injust, care alege lucid etc.
Antisthenes, maestrul lui Diogene, si cinicii reiau discutia. Se impune un Ulise fericit īn mijlocul īncercarilor, ceea ce presupune rabdare si renuntare. Prin inteligenta ajunge sa fie comparat cu Zeus, justificīndu-i locul printre eroi. si acuzatia care-i neaga pietatea va gasi aparatori īn Antisthenes si chiar īn Aristotel.
Pentru stoici, Ulise este prototip de īntelept, stoic īn fata durerii, stoic īn fata placerii, capabil sa-si produca singur suferinta. Ratiunea tine cīrma si, cum va spune mai tīrziu Plutarh, gloria si-o faureste singur, prin virtute. Īl vor compara cu Hercule.
Antichitatea latina va prelua īntreaga traditie. Virgiliu12, prin gura lui Enea, reia imaginea asprului si crudului Ulise, dominat de viclenie; de altfel si Laocoon insistase pe relatia Ulise-viclesug. Īn ciocnirea dintre "īndraznetul" Ulise si Ajax din "Metamorfozele" lui Ovidiu regasim : "furtisaguri", "viclenii", dar vorbele celui de-al doilea sīnt biruite de elocinta celui dintīi, care se impune prin puterea mintii.
Pentru Seneca este "adevarat īntelept" si este apropiat de Hercule, precum la stoici.
Situatia cea mai interesanta pentru demersul nostru o prezinta īnsa atitudinea lui Cicero.
Īn De finibus, afirmīnd "iubirea pentru stiinta", Cicero aduce ca argument pe Ulise, mai exact, comenteaza secventa sirenelor13. Scrie : "Asadar, stiinta o promit (sirenele), stiinta pe care n-ar fi fost de mirare ca un om avid de cunoastere, sa o īndrageasca mai mult decīt patria."
Sa retinem ca fara a se modifica traditia, se introduc doua elemente noi : om avid de cunoastere, iubirea de stiinta peste iubirea de patrie !!
Fragmentul despre sirene mai este remarcat si de Sf. Hieronymus, dar tot "vicleanul" Ulise este evocat; si de arhiepiscopul bizantin din Tesalonic - Eustathios, istoric si filolog. Acesta, studiind Odiseea, si amintind secventa īn discutie, descrie conditia īnteleptului care poate face o experienta cu precautie si refuza experienta pentru echipaj. Se mai vorbeste despre atitudinea demn-verticala īn momentul perceptiei si alegerea libera. Doar Circe spusese eroului: "Daca vrei, tu poti sa le asculti"; iar legarea de catarg i se pare a fi legatura impusa de īntelepciune si filosofie.
Fara a epuiza traseul - ajungem la centrul nostru de interes - Dante. Ce cunoaste Dante din toate acestea ?
Nu mai este nici un dubiu ca el "nu cunostea de fapt textul lui Homer"14, dar el (Dante) "a fost la īnaltimea culturii latine a timpului sau"15, astfel īncīt īntreaga traditie īi era cunoscuta. Īn mod sigur cunostea textul lui Cicero, dupa cum singur marturiseste īn Convivo. Legenda lui Ulise era stiuta, ceea ce acrediteaza si Borges.
Cum bine se stie, īn Cīntul al XXVI-lea din Infernul, se desfasoara episodul cel mai enigmatic din Divina Comedie si, poate, cel mai tensionat (doar ca este ceva mai dificil, fiind vorba despre multe culmi), cum spune tot Borges.
Ajunsi īn bolgia īnselatorilor, dupa o referinta agresiv-critica la adresa Florentei, Dante si Virgiliu vad mai multe focuri, iar īnlauntrul flacarilor vad sufletele īnselatorilor. Sustinut de Virgiliu, Dante cere explicatii si asa sīnt mentionate numele lui Ulise si Diomede, flacara cu doua limbi. Dante vrea sa le vorbeasca, formulīnd o aprinsa rugaminte, dar Virgiliu, acceptīnd ideea, socoteste ca doar el poate intra īntr-o comunicare directa cu cei doi greci trufasi. Vocea lui Ulise se aude si acesta povesteste. Aminteste plecarea de līnga Circe, chemarea adresata obositilor si batrīnilor lui camarazi, reluarea aventurii, navigarea catre Gibraltar, Coloanele lui Hercule, de unde īncepe zona interzisului si a imposibilului, am zice, si īsi reproduce micul discurs, orazion picciola. Īn fata se iveste muntele Purgatoriului. Se patrunde facīnd "din lopeti aripi zborului nebun", dar un val cuprinde corabia, o īnvīrteste īn "rotitor talaz" pīna "si-n adīncul marii peste noi se-ntinse".
Aici se īncheie cuvīntul lui Ulise. Aici se īncheie Cīntul al XXVI-lea din Infernul lui Dante.
Putem reorganiza povestea apelīnd la analiza lui D'Arco Avalle, pornind de la relatia erou-protagonist, tovarasii eroului-deuteragonist, fortele adverse-antagonist, identifica patru articulari ale ultimei aventuri: eroul se hotaraste sa plece īn cautarea primejdioasa; eroul comunica - alocutiunea; eroul trece dincolo de hotarul "tarii necunoscute" - "īncalcarea"; eroul si tovarasii sai mor - pedepsirea 16.
Sa revenim. Iata doar cīteva īntrebari:
de ce este pedepsit Ulise ?
care este sensul cuplului Ulise-Diomede ?
cum īsi justifica Ulise gestul si ce semnificatii are ?
ce raporturi se stabilesc īntre Ulise si echipaj ?
cum trebuie īnteles discursul lui Ulise ?
ce este "traditie" ? ce este nou ?
de ce lipsesc reactiile lui Dante ? de ce Ulise paraseste scena brusc ?
ce se va īntīmpla cu noua īnfatisare a acestui erou mitic ?
de ce avem nevoie de Ulise ?
si īntrebarile pot continua !
Dante reprezinta momentul nostru de referinta. Pentru a sublinia "momentul Dante" īmi permit sa apelez la afirmatia lui Marcel Raymond care, parafrazīndu-l pe Paul Claudel, scria: "Dintre toti poetii, doar Dante a zugravit universul lucrurilor si al sufletelor, nu doar din punctul de vedere al spectatorului, ci si din cel al creatorului, īncercīnd sa le aseze pentru totdeauna īn cadrele lui <<De ce>>, si nu īn cele ale lui <<Cum>>, judecīndu-le īntr-un mod anume, sau mai degraba adjudecīndu-le īn raport cu scopurile lor ultime"17. si Calinescu atragea atentia ca "Dante exprima mai mult decīt simple sentimente"18.
Īn istoria mitului lui Ulise, acesta, momentul Dante, e decisiv, moment cheie. Momentul schimbarii ! Battaglia socoteste ca "Ulisele din Divina Comedia e foarte departe de atmosfera proprie eroului antic." Altfel spus, "episodul dantesc constituie o uimitoare marturie a felului īn care un mit clasic poate sa-si interverteasca adevaratele sensuri si sa semnifice altele, absolut noi"19. Reluarile anterioare sīnt partial redundante la traditie, iar romanul lui Joyce are alte implicatii, el īl rescrie pe Ulisele homeric, si īntregul sistem referential tine de raportarea - prin reproiectare - la imaginea antica, homerica20, si, pe de alta parte, simplificīnd lucrurile, este o absorbtie creatoare si cu noi īncarcaturi a conditiei umane īn mecanismul "odiseeic" !
Cei doi, Ulise si Diomede, se aflau aici "pentru ca au nascocit īnselaciunea cu calul", spunea Borges21, ipoteza reluata si de altii, ceea ce nu īnseamna ca ea ne poate multumi integral. Borges īnsusi se va corecta, considerīnd-o falsa. De data aceasta crede ca pentru Ulise "punctul culminant al vietii este tocmai actiunea īndrazneata de a dori sa cunoasca" si de aceea e condamnat. si mai departe "Ulise actioneaza ca cel mai brav dintre oameni, rod al inteligentei" si "pentru aceasta este condamnat"22. Frumos, dar oare e conform lui Dante si poate rezista ?
Izolat printre īnselatori, alaturi de Diomede, "o piramida plantata īn mijlocul noroiului", cum spune De Sanctis23, Ulise este indiscutabil pedepsit.
Ar trebui realizata o anumita disociere.
Dante "era un credincios". Īntreaga opera, "cu geografia ei alegorica, cu complexa ei simbolica a numerelor", cu topografia ei morala etc., este patrunsa de viziunea teologica a catolicismului secolului al XIII-lea. Or, ceea ce nu era condamnat de antichitate, īnselarea, viclenia, legate de inteligenta, cum am vazut, este pacat grav īn cumpana crestina, pacat asezat imediat īnaintea tradarii, ultimul pe scara vinovatiei.
Calul troian nu este singura īnselatorie si imaginea lui Ulise - viclean-īnselator-mincinos - vine din antichitate. Dante īl pedepseste ca atare.
Dar ! Dar problema nu este īnchisa. Nu este rezolvata. Textul lui Dante presupune si alte niveluri de lectura. Hegel spunea ca "poetul īsi aroga dreptul bisericii; ia īn mīinile sale cheile īmparatiei cerului, mīntuieste si condamna, facīndu-se astfel judecator al lumii"24. Dante o condamnase si pe adulterina Francesca da Rimini, dar povestirea acesteia īl conduce, prin participare si mila, la lesin. Deci nu o mai condamna ! Ce face īn situatia-Ulise ? Dante, actor, spectator, judecator, erou el īnsusi, dupa ce solicitase cu o "unica ardoare" comunicarea, ramīne mut. Mutenia este si lesin, si admiratie ! Nu este mila, ca īn cīntul al V-lea, ci uimire si admiratie īn fata exemplului si exemplarului Ulise. Mai este condamnat Ulise ? De unde si pīna unde ? Nu cumva, asa cum īnclinam a crede, pedeapsa se converteste īn omagiu ?!
Ar fi de spus cīteva cuvinte si despre prezenta lui Diomede, care s-ar justifica simplu, prin relatii care vin din antichitatea homerica. Diomede, adolescentul, tīnarul, "elanul tineresc", a fost constant īn conditia de instrument, fie pentru zeu, fie pentru un erou ca un zeu, Ulise. Despre relatia īntelepciune - elan tineresc, ca topos, vorbeste si Curtius25. De altfel relatia e venita din traditia greaca, caci Ulise īsi repeta pozitia fata de tīnarul de līnga el si īn Filoctet de Sofocle, cel de alaturi fiind Neoptolem. Legati prin legenda, transmisi prin traditie cu rolurile bine īmpartite, Diomede nu poate vorbi pentru Ulise, dar cel de-al doilea poate. si Diomede trebuie sa taca ! El poate fi doar instrument.
Unde se produce īnsa marea schimbare ? Sīnt dator sa citez cīteva versuri:
a. Ulise catre Virgiliu :
Nici mila de parinte, nici iubire
de fiu si de nevasta - ori datorinta
de-ai fi prilej īn veci de fericire
n-au izbutit sa-mi stīmpere dorinta
de-a cerceta pamīntu-n lung si-n lat
si omului virtutea - si neputinta.
b. Ulise catre echipaj - micul discurs :
O frati, grait-am, ce-ati ajuns hotarul
Apusului, si-ati tras la greu, ca mīne
acestei veghi īi veti gusta amarul;
deci scurtului rastimp ce va ramīne
nu-i luati putinta de-a cunoaste fata
desertei lumi, vīslind spre soare-apune.
Cine-a sadit īn pieptul vostru viata ?
Nu-i vita omul, ci-i dator s-aduca
virtutea lumii si s-alunge ceata.
Pornind de la aceste texte s-au formulat nenumarate consideratii. "Neostenita lui curiozitate de a sti"28, "dragostea de calatorii a eroului si dorinta acestuia de a lua contact cu lumi neexplorate"29, ceea ce devine "spirit aventurier"30, dar si "aceasta nevoie de cunoastere e cea care l-a determinat pe Ulise sa īndrazneasca drumul pe marea larga"31, sau iarasi "nemasurata curiozitate si pasiunea descoperirilor"32. Sau, īn prelungirea lui Cicero, "dorinta de cunoastere ca apanaj al oamenilor superiori"33. Ba mai mult, aflam ca "pasiunea cunoasterii nu este afirmata cu vorbe mari" si ca eroul "nu este constient de suprema valoare a mesajului uman"34.
Citīndu-l pe Benvenuto de Imola, D'Arco Avalle socoteste ca Dante "a nascocit cu adevarat īntīmplarea povestita" pentru "a demonstra o anumita idee", dar ca pasiunea pentru "materie" si-a subordonat "intentia"35.
Acelasi autor delimiteaza doua ratiuni : "dorinta unei afirmari pur umane si setea de a sti"36, dar accepta si gloria si orgoliul. De altfel, apelīnd la autoritati īn materie de Dante37, pune īn discutie o posibila relatie cu "marii rebeli din traditia clasico-pagīna - Prometeu - si biblica - Lucifer"38.
Aceasta nu-l īmpiedica sa accentueze faptul ca Ulise "īsi deplīnge īndrazneala"39 si, mai ciudat, "īndrazneala lui Ulise e gratuita"40. Ba ni se vorbeste despre īntregirea portretului lui Ulise, desi n-are chip, stīnd si vorbind invizibil din mijlocul flacarii.
Sa īncercam cīteva precizari :
Nu este vorba despre curiozitate si dragoste de calatorie sau, mai bine zis, nu numai si nu īn primul rīnd, ceea ce ar saraci, daca nu chiar ar deturna semnificatia. Nu se ataca doar spatii necunoscute, ci si spatii inabordabile si, ceea ce mi se pare important, spatii interzise!
Nu se poate discuta despre vorbe mari, ci despre vorbe multe, iar implicarea constienta tine de evidenta, ceea ce S. Battaglia spunea : "personajul lui Homer e un erou al vietii, īn timp ce personajul lui Dante e un erou intelectual, care se sacrifica din pasiunea de a sti, care-l transcende"41.
Ca o paranteza, concluzia lui Battaglia:"actiunea din Cīntul al XXVI-lea al Infernului, īl alieneaza si īl nimiceste", nu mi se pare a se sustine. Actiunea, dimpotriva, are sens si limpezime, asumare lucida, ea īl confirma, prin fapta si moarte.
Relatia cu episodul sirenelor si trimiterea la Cicero, marcarea punctului de rupere, de distantare, necesita cīteva precizari. Ulisele lui Dante nu-si exclude echipajul de la cunoastere; mesajul lui impune o atitudine pe care liberi si constienti si-o asuma toti. Ulise se dezvaluie nu ca un conducator care ordona, ci ca un orator care convinge. Forta de contagiune a "micului discurs" nu trebuie sa scape atentiei.
Auerbach remarca faptul ca īn "Infern" exista mai multe pasaje īn care sufletele damnate sfideaza, batjocoresc sau blestema42. Spre deosebire de alti eroi ascultati de-a lungul calatoriei transmundane, Ulise nu-si motiveaza acceptarea comunicarii, nu are nevoie, nu urmareste reactiile colocutorilor, ele sīnt presupuse, anticipate, nu se simte dator sa se explice. Francesca da Rimini nu-si regreta pacatul, nu are remuscari, ci dimpotriva, īl trateaza drept clipele ei de fericire, si, astfel, devine prima femeie moderna. Ce va face Ulise ? Ulise nici nu se refera la vinovatie. Ideea īnselarii nici nu intra īn cīmpul semantic al discursului. Nu regreta, ceea ce era strain eroului damnat, si devine primul erou modern al cunoasterii !
Daca traditia ni-l īnfatiseaza, printre altele, cumpanit, caracterizat prin stapīnire stoica, Ulisele lui Dante este un nobil aventurier, eroismul lui are "ardor" (dor īnflacarat) si se lanseaza īn "zbor nebun"43, avīnd atributele exploziei individualismului renascentist, anuntīnd titanismul Renasterii si anticipīnd aventurile eroului romantic.
Nu exista distinctia oameni obisnuiti-oameni superiori. Gestul lui Ulise vizeaza conditia umana, se raporteaza la "speta", la Om īn general, iar discursul lui devine nu doar un elogiu al cunoasterii - cf. specificitatii omului - ci si un exercitiu al demnitatii umane, anuntīnd De hominis dignitate a lui Pico della Mirandola.
si tinuta eroului porneste din imaginea traditionala. Verticalitatea, paralel cu catargul, dar legat de el, īn cazul episodului sirenelor, a fost comentata.
si acum, flacara fiind, "ce dreapta-n sus si-n liniste statea", Ulise are seninatatea eroului homeric, iar īn final arata si o īmpacare stoica cu moartea.
Exista īnsa o omeneasca neliniste care se converteste īn orgoliul demnitatii. Eroul sfīrseste cu sentimentul misiunii sale umane īmplinite. Īsi este suficient siesi. si redevine flacara. si tace !
Iata doar cīteva dintre sensurile pe care le impune "schimbarea" prin Dante a semnificatiei miticului Ulise. De la iscusit si viteaz, de la versatil si demagog, de la reflexivitate si īmpacare stoica, la un erou modern al cunoasterii, tragic si sublim, valoarea emblematica, plina de sensuri, a lui Ulise raspunde de la distanta celor 700 de ani - nevoilor contemporaneitatii noastre.
Ce se va īntīmpla cu aceasta imagine ? Cu imaginea de dupa Dante ! Ea are un destin chiar mai dur decīt cel al lui Dante44. Caci, daca autorul a fost regasit īn a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si reasezat definitiv de secolul al XIX-lea, semnificatia lui Ulise, asa cum se desprinde din Divina Comedie, este sarcina secolului XX. De aici si vesnica nevoie de Ulise.
NOTE:
E.R. Curtius, Literatura europeana si evul mediu latin, Editura Univers, Bucuresti, 1970, p. 105.
Idem, p. 25.
F lix Buffi re, Les mythes d'Homčre et la pensée grécque Paris, Les Belles Lettres, 1956.
Venera Antonescu, Esente antice īn configuratii moderne, Editura Univers, 1973.
Īn legatura cu Ulise, D'Arco Avalle scria īn Modele semiologice īn Comedia lui Dante, Editura Univers, 1979, ".Ulise īnsusi personaj controversat, cum putine exista, atīt īn viata sa publica, cīt si īn cea privata, īn jurul careia e deci natural sa se fi īnchegat legendele cele mai diverse si judecatile cele mai opuse", p. 45; mai departe noteaza : "Caci poetul (Dante - n.n.) a optat pentru <<materie>>, lasīnd eventual cititorului sarcina (ocazie de care nimeni, īncepīnd cu cei mai vechi comentatori, nu a pierdut prilejul sa profite) de a decide īntre diferitele <<sensuri>> posibile, literal, moral, alegoric, anagogic", p. 46
Amintesc, numai īn
legatura cu Ulise, cīteva titluri de referinta: C.G. Ballerini, Il limite dell'uomo nel raconte dell'Ulise
dantesco, Utrecht, 1967; William Empson, The Theme of Ulysses, Kenyon Review, XVIII, 1956; William Stanford,
The Ulysses Theme. A Study in the
Adaptability of a Traditional Hero,
Jorge L. Borges, Cartile si noaptea, Editura Junimea, 1988, p. 89.
Vezi īn acest sens Lüdwig Grünberg, Axiologia si conditia umana, Editura Politica, 1972, p. 347 si urm.
Georg Cristophe Lichtenberg, Aforisme, Editura Univers, Bucuresti, 1970, p. 31.
Pierre Lévźque acrediteaza ipoteza unei origini preelenice pentru legenda lui Ulise, pornind de la nume; īn Aventura greaca, Editura Minerva, 1987, p.112.
Ulise ca erou al peregrinajului si al "īntoarcerii", cum remarca S.Battaglia, Ulise si poezia lui "nostos", "dureroasa dorinta a īntoarcerii" (nostalgia), īn Salvatore Battaglia, Mitografia personajului, Editura Univers, 1976, p. 14.
Descoperirea "adevaratului " Ulise - īn "adevaratul Homer", spre care aspira Vico, este o tentativa irealizabila.
Legatura cu Virgiliu este punctul de pornire si pentru D'Arco Silvio Avalle, op. cit., si pentru Alexandru Dutu īn Eseu īn istoria modelelor umane, Editura stiintifica, 1972.
Trimiterea la textul lui Cicero apare cu insistenta si īn Venera Antonescu, op. cit.
Vezi īn acest sens si S. Battaglia, op. cit., p. 15, dar si Armin si Hans-Helmut Wolf, Drumul lui Ulise, Editura Meridiane, 1981, p. 114. D'Arco Silvio Avalle mentioneaza : "problema izvoarelor ramasa nerezolvata din cauza lipsei notorii a episodului narat de Dante īn traditia privitoare la Ulise", op. cit., p. 49. si totusi se poate retine "moartea pe mare" ca un element preexistent - op. cit., p. 58.
E.R.Curtis, op. cit., p. 407.
D'Arco Silvio Avalle, op. cit., p. 45.
M. Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, Editura Univers, 1970, p. 224.
G. Calinescu, Scriitori straini, E.P.L.U., 1967, p. 758.
S.Battaglia, op. cit., p. 16.
Idem, p. 409.
Borges, op. cit., p. 91, aici comparīndu-l cu eroul din Moby Dick.
Idem, p. 94.
De Sanctis, Istoria literaturii italiene, E.P.L.U., 1965, p. 236; autorul face trimitere si la cīntul XX, vv 34-39, pentru a sublinia "rīvna" de "a vedea prea departe-n zare". Dar "cale-ntoarsa bate !". Oricum retinem si formula "pacatul devine virtute", op. cit., p. 235.
Hegel, Prelegeri de estetica, Editura Academiei, 1966, vol. I, p. 598.
Vezi Curtius, op. cit., p. 203.
Cf. editiei Dante, Divina Comedie, Infernul, Editura Albatros, 1971, traducerea Eta Boeriu.
Iata versurile lui Dante cf. La Divina Commedia, comentata de Luigi Pietrobona, Societa - Editeice - Internazionale,
O frati, dissi, 'che per cento milia
perigli siete giunti a l'occidente,
a questa tanto picciola vigilia
de'
nostri sensi ch'e
non vogliate negar l'esperienza,
diretro al sol,
Considerate la vostra semenza :
fatti non foste a viver come bruti,
ma per seguir virtute e conoscenza.
Vezi Venera Antonescu, op. cit., p. 40.
Idem, p. 41.
D'Arco Silvio Avalle, op. cit., p. 53, comparīndu-l cu Alexandru care e cuceritorul.
Ibidem, p. 41-42.
Vezi Vera Calin, Alegoria si esentele, E.P.L.U., Bucuresti, 1969, p. 44.
Vezi Venera Antonescu, op. cit., p. 42 - cu trimitere la
Idem, p. 31.
D'Arco Silvio Avalle, op. cit., p. 46. Sevorbeste despre "o idee" fara a spune "care idee". Mai tīrziu se traduce din acelasi Benvenuto da Imola cu care este, se pare, de acord : "se pare, asadar, ca Dante a voit sa spuna, prin aceasta nascocire, ca un om generos, curajos, cum a fost Ulise, nu evita pericolele de moarte si ostenelile pentru a putea sa dobīndeasca experienta lucrurilor si prefera sa traiasca putin si glorios decīt mult si meschin", p. 63.
Idem, p. 54.
Apelul la Michele Barbi, Con Dante e con mei interpreti, Firenze, Le Monnier, 1941, si la Fiorenzo Forti, Ulisse īn Culture e scuola, IV, 13-14, 1965.
D'Arco Silvio Avalle, op. cit., p.73.
Idem, op. cit., p. 42; īl compara cu obscurul Rifus.
Ibidem, op. cit., p. 57, parafrazīndu-l pe Ballerini.
S. Battaglia, op. cit., p. 16.
E. Auerbach, Mimesis, E.P.L.U., 1967, p. 246.
Vezi discutia despre zbor - nebunie si moarte īn D'Arco Silvio Avalle.
Vezi īn acest sens, Edgar Papu, Fetele lui Ianus, Editura Univers, 1970, p.38 si urm.; E.R.Curtius, op. cit., p. 404-441.
Referatele
Recomandari tematice pentru redactarea referatelor ce se vor preda (sustine) la prima sedinta de tutorat.
Ideea mortii īn Ghilgames
Caracterizare Ahile
Comparatie īntre scutul lui Ahile si scutul lui Eneas
Prezentarea fragmentului despre Homer din Mimesis de Auerbach
Mitul prometeic la Hesiod si Eschil
Perspective sociogonice īn Munci si zile de Hesiod si Metamorfozele lui Ovidiu
Caracterizare Antigona
Oedip īntre patosul cunoasterii si forta destinului
Semnificatii īn Orestia lui Eschil
Comparatie īntre comediile lui Plaut si cele ale lui Terentius
Caracterizare Enea
Conditia poetului la Horatiu
Prezentare generala - Cīntecul Nibelungilor
Batrīnetea si moartea la Franēois Villon
Analiza cīntului al V-lea din Infernul lui Dante
Analiza cīntului al XXVI-lea din Infernul lui Dante
Comparatie īntre povestea cavalerului si povestea tīrgovetei din Povestiri din Canterbury de Geoffrey Chaucer.
|
