Apa (mitologie)
În mitologie, apa este un element primordial, simbol al vietii, al regenerarii si al puritatii. Lumea apelor, a marilor este diferita de cea a uscatului, a oamenilor, având tarâmuri si adâncimi necunoscute si mistice. Asa se explica multimea creaturilor fabuloase, considerate a trai în ape:
în mitologia greaca si cea romana:
- Nereidele
- Naiadele
- Scyla
- Caribda
- Triton
- Sirena
- Hidra
- Gorgonele
în mitologia nordica:
- Jormungand
- cele 9 valuri, fiicele lui Aegir si Ran
în mitologia scotiana:
- monstrul din Loch Ness
Lumea apelor era protejata de aceste fiinte si guvernata de zeii apelor. Oamenii trebuiau sa aduca ofrande acestor zei înainte de a porni pe mare pentru a nu atrage asupra lor mânia apelor. În aproape toate mitologiile, lumea oamenilor se întindea pâna la marele ocean ce o înconjura. Dincolo de acest ocean urma capatul lumii. În mitologia nordica, în adâncul oceanelor exista o lume a mortilor condusa de Ran, dar unde mergeau doar cei înecati.
Zeii apelor:
- Aegir - mitologie nordica
- Ahto - mitologie finlandeza
- Manannan - mitologie celtica
- Neptun - mitologie romana
- Poseidon - mitologie greaca
- Sobek - mitologie egipteana
- Varuna - mitologie vedica
- Zeitele apelor:
- Amphirita - mitologie greaca
- Apa (Apaci) - mitologie vedica
-
- Ran - mitologie nordica
- Vellamo - mitologie finlandeza
În mitologie, apa este vazuta în foarte multe ipostaze:
1. Apa, ca element al genezei; În conceptia multor popoare, dar si în Biblie, se sustine ca omul a fost faurit din lut, adica din apa si pamânt, elemente ce fauresc lumea însasi. Astfel omul devine o miniatura a lumii prin armonizarea apei cu pamântul. Un alt mit al apei ca element al genezei este nasterea Afroditei, din mitologia greaca. Se spune ca aceasta zeita s-a nascut din spuma marii si sângele lui Uranus. Aceasta geneza spectaculoasa pune în evidenta caracterul pur, sublim al elementului apa, Afrodita, zeita a iubirii, fiind un ideal al frumusetii. Chiar numele îi provine de la cuvântul grec "afros" însemnând "spuma marii".
2. Apa, ca element al vitalitatii, al regenerarii si al învierii. Aceasta caracteristica este foarte bine evidentiata de basmele românesti, în mitologia româneasca unde întâlnim termenul "apa vie". "Apa vie" este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-si recapata energia si forta, necesara în luptele epuizante contra dusmanilor. În "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, personajul Harap-Alb este înviat cu apa vie si apa moarta.
3. Apa, ca element al nemuririi, al tineretii vesnice si al invincibilitatii; un mit ilustrând aceasta proprietate a apei este cel al scaldarii eroului din mitologia greaca, Ahile în apele Stixului de catre mama sa Thetis, ce dorea sa-i confere nemurire. Exista si în mitologia româneasca, precum si în alte mitologii "fântâni ale tineretii", a caror apa ofera celui care o bea tinerete vesnica.
4. Apa, ca element al distrugerii; În foarte multe mitologii se întâlneste mitul unui potop urias, care scufunda sub apele sale întreaga lume, mai putin piscurile muntilor si în urma caruia reusesc sa se salveze un numar mic de oameni si animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe, în care Noe reuseste sa salveze câte o pereche din fiecare specie de animal. În toate mitologiile în care se întâlneste potopul, acesta este trimis de forta divina, ca pedeapsa pentru neascultarea muritorilor. Apa poate avea si rol apocaliptic. În mitologia nordica, în ziua de Ragnarok, sarpele Jormungand se va ridica din ocean, miscarile sale îngropând sub ape lumea oamenilor, Midgard.
5. Apa, ca element al metamorfozei; De aceasta proprietate a apei este legat mitul lui Narcis, erou al mitologiei grecesti. Acesta a ramas îndragostit de chipul sau, privindu-l în unda unui lac si vrând sa se apropie de el, a cazut în apa si s-a înecat. Trupul sau s-a metamorfozat sub proprietatea magica a apei, într-o narcisa.
6.Apa, ca element transcedental Luntrasul Charon, personaj apartinând mitologiei grecesti, era singurul navigator al râului
|
