Aparitia Islamului. Arabii la inceputul secolului al VII-lea

Aparitia Islamului. Arabii la începutul secolului al VII-lea

În secolul al VII-lea un popor aproape necunoscut de nomazi îsi face intrarea pe scena istoriei universale într-un mod spectaculos: în mai putin de zece ani, impulsionati de noua lor religie, arabii cuceresc Iranul, Mesopotamia, Irakul, Siria, Palestina si Egiptul. Peste alte sapte decenii ajung sa stapâneasca Sicilia, Africa de Nord si Peninsula Iberica aproape în întregime; de aici, trec Muntii Pirinei si înainteaza pâna în valea Loirei, amenintând regatul francilor condus de dinastia merovingienilor, în timp ce în Rasarit ajung pâna la granitele Indiei si Chinei, iar în sud-vest, pâna la frontierele actuale ale Etiopiei si Sudanului. În mai putin de un secol, triburile nomade de odinioara creeaza un imperiu mai întins decât fusese marele Imperiu Roman, în momentul sau de apogeu.

Cadrul geografic în care au aparut arabii în istorie este reprezentat de arida Peninsula Arabica, situa 444e43e ta între Golful Persic, Oceanul Indian si Marea Rosie si prelungita la Nord-Est de Valea Iordanului. Ca suprafata, Peninsula Arabica este cea mai mare peninsula de pe planeta, având o întindere de 3.000.000 km². Cu toate acestea, ea a fost întotdeauna foarte putin populata din pricina deserturilor care ocupa 99% din suprafata ei totala.

Triburile arabe care locuiau în Peninsula Arabiei se împarteau, dupa originea lor etnica, în triburi din sudul Arabiei sau yemenite si triburi din nordul Arabiei. Între populatia araba din sud si populatia araba din nord au existat dispute si conflicte necontenite, cei din sud fiind mândri de civilizatia si de cultura lor, iar cei din nord având ca atu principal puritatea rasei semite.

Organizarea politica de tip tribal a arabilor nu era de natura sa puna poporul arab la adapost de eventualele atacuri venite din partea puternicilor sai vecini: Imperiul Bizantin si Persia.

Locuitorii Arabiei îsi asigurau existenta din practicarea agriculturii si a comertului. În domeniul agricol, au creat un sistem de terase, de-a lungul pantelor muntoase, precum si un sistem de irigatii bazat pe acumularea apei cu ajutorul barajelor. În domeniul comertului, arabii erau neîntrecuti în desfacerea si vânzarea produselor exotice si scumpe provenite din China, din India si din Africa Orientala pe care le comercializau în zona bazinului mediteraneean. Negustorii arabi sunt aceia care au adus în Europa matase din China, pe celebrul "drum al matasii" batatorit de ei, si tot ei au creat sistemul numeric zecimal si notarea cifrelor "arabe", folosite astazi de întreaga lume.

În preajma aparitiei lui Mahomed, populatiile din Peninsula Arabiei se confruntau cu o criza economica majora. Instaurarea stapânirii iraniene în Yemen (572-628 d.Hr.), au avut drept consecinta principala devierea prin Iran a rutelor comerciale care legau Bizantul de India si de China, fapt care a dus la o decadere economica fara precedent a arabilor.

Criza economica araba a dus la adâncirea severa a contradictiilor sociale. Aristocratii bogati ai triburilor arabe s-au detasat tot mai mult de membrii de rândai societatii, iar saracirea generala a majoritatii membrilor societatii arabe, ca si agravarea situatiei sclavilor s-au numarat printre cauzele majore ale crizei economico-sociale. Cautând solutii pentru iesirea din aceasta criza, aristocratia araba, mai cu seama cea din orasul Mecca, a promovat tot mai hotarât organizarea unor ample campanii militare de cucerire, în scopul acapararii de noi pamânturi, sclavi si prazi de razboi. Toate acestea au creat premisele pentru întemeierea unui stat puternic, în întreaga Peninsula Arabica, prin unificarea tuturor triburilor, având drept scop principal expansiunea politico-militara teritoriala.

Aparitia unor noi tipuri de relatii sociale a determinat si crearea unei noi ideologii sub forma unei noi religii - islamismul. Islamismul (care înseamna ad literam "supunere") sau mahomedanismul s-a format prin contopirea unor elemente ale iudaismului, ale crestinimului, ale învataturii hanifilor si ale ramasitelor preislamice din ritualul cultelor naturii ale vechilor arabi. Întemeitorul acestei religii a fost Mahomed (în lb. araba, Muhammad = "Cel laudat"), un negustor din Mecca, nascut în jurul anului 570 d.Hr., dintr-o familie care apartinea puternicului trib al quraisitilor. Tatal sau se numea Abdallah, iar mama sa, Amina. Ramâne fara parinti la o vârsta frageda, fiind apoi crescut de bunicul sau si de fratele mamei sale, Abu Talib. La vârsta de 24 de ani a intrat în serviciul unei vaduve bogate numita Khadija, cu care se casatoreste un an mai târziu, desi între ei exista o diferenta de vârsta de 15 ani, Khadija fiind în vârsta de 40 de ani. Aceasta casatorie a fost foarte fericita pentru Mahomed, dându-i posibilitati largi de existenta, conferindu-i o pozitie sociala deosebita, precum si timp liber pentru meditatie.

Cum a ajuns Mahomed la constiinta misiuniii sale de profet al arabilor? Este greu de spus. Traditia islamica relateaza o serie de întâmplari, înca din copilaria profetului, care prevesteau marele rol pe care acesta urma sa-l joace mai târziu. Musulmanii îl considera si astazi pe Mahomed un profet si un "trimis al lui Allah" pe pamânt, viata lui fiind învaluita mai târziu într-o serie întreaga de legende.

În timpul vietii lui Mahomed, religia Arabiei Centrale pastra înca structurile politesimului semitic. Centrul vietii religioase era orasul Mecca.

La Mecca, predica islamica a unui monoteism riguros si a luptei împotriva idolatriei a avut la început foarte putini adepti. Aristocratia din Mecca, în frunte cu Abu Sufian, vedea în aceasta predica drept principala primejdie a decaderii cultului pentru sanctuarul Caaba si a zeitatilor sale, iar stapânirea asupra Caabei întarea considerabil influenta politica a orasului Mecca, precum si relatiile sale comerciale cu toate triburile arabe. De aceea, adeptii noi religii au început sa fie persecutati. Din aceasta cauza ei s-au vazut siliti sa plece în frunte cu Mahomed de la Mecca la Medina, în anul 622. La Medina, s-a format o comunitate musulmana puternica, ai carei principali conducatori au devenit, alaturi de Mahomed, negustorii Abu Bekr si Omar.

Premisele fundamentale ale unirii politice ale triburilor arabe au fost constituite de procesul de formare a claselor sociale, precum si de procesul de ascutire a contradictiilor sociale din sânul triburilor. Islamismul, cu monoteismul sau riguros si predica "fratiei" tuturor musulmanilor, indiferent de tribul din care faceau parte, era un instrument ideologic foarte potrivit pentru unirea Arabiei.

Mahomedanismul ajunge repede o forta politica, iar comunitatea musulmana a devenit nucleul unirii politice a Arabiei. În acelasi timp, au aparut si contradictii în sânul comunitatii musulmane. Adeptii lui Mahomed intepretau învatatura despre "fratia" tuturor musulmanilor ca un program de instaurare a egalitatii sociale si cereau sa se întreprinda o expeditie împotriva orasului Mecca, care era dusmanit de paturile de jos ale populatiei. Dimpotriva, vârfurile aristocratiei comunitatii musulmane tindeau spre un compromis cu negustorii din Mecca.

Aristocratii din Mecca si-a schimbat si ei treptat atitudinea fata de musulmani, ceea ce a dus la o întelegere (630), potrivit careia locuitorii orasului Mecca l-au recunoscut pe Mahomed drept profet si sef politic al Arabiei si au acceptat sa adopte islamismul. Caaba a fost transformata în principalul locas de rugaciune musulman, înlaturându-se de acolo idolii divinitatilor adorate de triburi înca din vechime. În acest fel au fost puse bazele statutul arab, a carui patura conducatoare era alcatuita din stapânii de sclavi din Mecca si din Medina, ca "adepti ai Profetului", precum si din aristocratia triburilor arabe care trecusera, rând pe rând, la islamism. S-a format asadar nucleul pentru unirea politico-militara de mai târziu a triburilor arabe sedentare si nomade într-un singur stat, locuit de o populatie care avea în stapânire un teritoriu unic, Peninsula Arabiei, si care vorbea o limba unica, limba araba.

Dupa moartea lui Mahomed la Medina în vara anului 632 d.Hr., a fost ales calif (loctiitor al profetului) negustorul Abu Bekr (632-634 d.Hr.), prieten vechi, socru si discipol al lui Mahomed. El a devenit calif într-o perioada în care unificarea arabilor nu era pe deplin realizata, iar mai multe triburi arabe se rasculau. Rascoala acestora a fost reprimata cu multa cruzime de urmasul profetului.