Institutia Arhivelor în judetul Covasna dateaza din 15 iunie 1953, ca unitate subordonata Serviciului regional al Regiunii Mures Autonoma Maghiara a Arhivelor Statului, iar din 1962 în subordinea serviciului regional Brasov. În urma reorganizarii administrative din 1968, se constituie Filiala Arhivelor Statului - judetul Covasna.
În primele doua decenii de activitate, preocuparea de baza a constat în prelucrarea materialului arhivistic în conditiile legislatiei din acea etapa, în special de la unitatile administrative (raion, primarii, comune), de cultura, de învatamânt, din justitie, precum si de la unele unitati economice. De asemenea, unele fonduri si colectii au fost preluate prin transfer de la Muzeul Raional (în prezent Muzeul National Secuiesc), precum si de la alte culte. Astfel s-a ajuns la un numar de 533 de fonduri si colectii arhivistice ce însumeaza cca. 4000 metri liniari.
Prin valoare, continut, cele de mai sus apartin fara îndoiala, patrimoniului national. Colectia de registre parohiale (1696-1950), cuprinzând cultele ortodox, greco-catolic, romano-catolic, reformat, unitarian, prezinta ansamblul vietii spirituale si complexitatea acesteia. În plus, documentele referitoare la cultul ortodox atesta si situatia populatiei românesti supusa asimilarii etnico-religioase, fiind emise în parohii românesti disparute azi si ramase doar în memoria arhivelor. Sunt, de astfel, si singurele marturii documentare din epoca feudala si moderna emise în limba româna.
Dupa 1990, îndeosebi, problematica comunitatii românesti în epoca medievala si moderna, precum si cea a perioadei interbelice, deosebit de complexe si mai putin evidentiate anterior, au constituit obiectivul central în domeniul activitatii de valorificare a documentelor de arhiva. În ce priveste comunitatea maghiara, documente de relevanta ale acesteia au fost publicate în volumul Minoritatile nationale din România (1918-1925), editat de Arhivele Nationale ale României.
Directia Judeteana Covasna este prezenta cu materiale în publicatii de prestigiu, precum "Arhiva Româneasca" (Informatii din documente locale privind cauza nationala la românii din Trei Scaune), Colectia "Pro Patria", editata de Directia de Cultura si Sport a Ministerului de Interne (specificul documentelor de patrimoniu detinute de Arhivele Statului Covasna), si se numara printre colaboratorii celui de-al doilea volum Minoritatile nationale din România (1925-1931).
Documentele din epoca moderna si contemporana reprezinta aproximativ trei patrimi din total. Materialul arhivistic preluat de-a lungul timpului este divers, atât în ceea ce priveste specificul creatorului, cât si al limbii în care este redactat, într-un segment de timp istoric cuprins între secolele XIV-XX. O parte din documentele detinute de Directia Judeteana Covasna a Arhivelor Nationale sunt emise în limba maghiara, cu exceptia celor din perioada interbelica (pentru institutiile administrative, mai ales) si a celor apartinând cultului ortodox, emise în limba româna.
La acestea se adauga documentele în limba germana (pentru perioada regimului absolutist austriac din 1851-1867) si în limba latina (pentru documentele medievale si cele ale cultelor catolic si reformat).
Fara a încerca neaparat o ierarhizare valorica, ar fi de evidentiat, dintre fondurile administrative, cele ce atesta formele de organizare scaunala specifice zonei istorice, precum Scaunul Sepsi (1580-1849), Scaunul Kčzdi (1580-1861), Scaunul Orbai (1625-1861), ce aveau sa constituie ulterior scaunul Trei Scaune (1867-1876). Fondurile Prefectura judetului Trei Scaune (1876-1961), Primaria orasului Sf. Gheorghe (1730-1961), Primaria orasului Tg. Secuiesc (1427-1960) si fondurile primariilor comunale care întregesc aceasta categorie.
Este de apreciat în mod deosebit cuprinderea în fondul Primaria orasului Tg. Secuiesc, de pilda, a unui numar de documente de valoare aparte, emise în Moldova, la Iasi, Tg. Trotus, manastirea Bistrita, documente din secolele XVII-XVIII, purtând semnele de validare ce le confera autenticitatea, inclusiv semnaturi autografe ale unor voievozi de dincolo de munti (Vasile Lupu, Gheorghe stefan, Antonie Voda Ruset, Grigore Ghica, Duca Voda, Constantin Mavrocordat), atestând legaturile complexe ale comunitatilor din sud-estul transilvan cu Moldova.
Directia judeteana Covasna detine un numar de 35 de fonduri si colectii familiale create la curtile nobiliare secuiesti care, între altele fac referiri la starea sociala si spirituala a populatiei secuiesti aservite pe marile proprietati funciare, iar, pe de alta parte, o serie de documente sunt de provenienta româneasca din Moldova si Muntenia, cu semnaturi autografe ale voievozilor Petru Rares, Mihail Viteazul si Matei Basarab. Dintre acestea, cele mai reprezentative sunt fondurile familiare Apor, din Turia de Jos (1325-1895), Damokos (1470-1921), Kálnoki (1525-1902), în prezent restaurate si microfilmate. La acestea se adauga colaborarea cu publicatiile locale "Cuvântul Nou" si "Politia". Între manifestarile organizate pe plan local, cu aportul Arhivelor Nationale Bucuresti si a unor directii judetene, pe problematica specificului sud-est transilvan, se detaseaza sesiunile nationale cu genericul "75 de ani de la Marea Unire" (1993), "Mesajul Arhivelor" (1994), "50 de ani de la eliberarea orasului Sf. Gheorghe de sub ocupatia straina" (1994), acestea din urma în colaborare cu M.Ap.N. etc.
Dintre manifestarile cultural stiintifice la care Directia judeteana Covasna a Arhivelor Nationale si-a adus partea sa de contributie se detaseaza Sesiunea omagiala de la Bucuresti, prilejuita de împlinirea a "160 de ani de existenta a Institutiei Arhivelor" - 1991, Sesiunea nationala de la Piatra-Neamt "Marea Unire de la 1918-1993", Colocviul "Protejarea patrimoniului cultural national" - sub egida M. I. (Bucuresti, 1995), "factorul militar în viata oraselor" - sub egida Comisiei de istorie a oraselor (Giurgiu, 1995), s.a.
Demersurile pentru noul local au demarat în 1992 la interventiile ferme ale Directiei Generale a Arhivelor Nationale cu largul concurs al Inspectoratului judetean de Politie si Prefecturii Judetului Covasna catre Ministerul de Interne, avându-se în vedere starea cu totul necorespunzatoare a vechiului local.
Constructia a început în 1994 si s-a încheiat în anul 2002.
Gratie proiectantilor din serviciile de specialitate ale Ministerului de Interne a rezultat o constructie cu care orasul Sf. Gheorghe se poate mândri.
Noul local dispune de spatii optime pentru pastrarea si conservarea documentelor, fiind o realizare demna de importanta Arhivelor Nationale.
Actualul colectiv al Directiei Judetene a Arhivelor Nationale Covasna este alcatuit din CRIsAN CRISTIAN, BARTOK CRISTINA, FOFIRCĂ ADINA MARIA, NICULESCU LAURA EMILIA, - arhivisti, PĂDURE ILIANA, GERGELY ERZSEBET, SOCI ELENA - arhivari, MÂRZAC MARIA - referent, BARDOCZ SANDOR LEHEL, IFTIMIE FRĂSINA si DEACONU EUGENIA - personal contractual, BAICU DAN director.
Pliant editat cu ocazia inaugurarii noului sediu al Directiei judetene Covasna, Sf. Gheorghe, 31.10.2002
|