Aspecte ale istoriografiei grecesti
Cum am aratat în Prefata, însusi cuvântul istorie este o mostenire dm limba veche greaca având mai multe sensuri: cercetare, povestire, ancheta.
Si în domeniul istoriei, ca si în alte domenii ale cunoasterii si dezvoltarii spirituale. Grecia antica a jucat un rol creator, a fost un factor de geneza.
Memoria colectiva a operat, bineînteles, cu mult înainte de afirmarea istoriografiei antice grecesti; semnalele ei vorbesc despre coastituirea constiintei comunitatilor umane o data cu închegarea si cristalizarea acestor comunitati; era o nevoie interioara inexorabila de fixare, de definire a legaturilor interumane. Elemente ale memoriei colective s-au pastrat sub aspecte orale dincolo de zarea constructiilor politico-statale incipiente.
Clanurile, neamurile si gintele perpetuau amintirea obârsiilor transfigurate nu odata în mituri, împletite cu elemente de credinte religioase. de semne si simboluri imaginare, active si vii.
Istoriografia, ca atare, a început simultan în Mesopotamia si Egipt, în jurul anului î.e.n. Existenta statalitatii, calendarul si inventarea sensului au fost factorii decisivi pentru evolutia istoriografiei. Cum aminteste prof. Lucian Boia, timp de nilenii Orientul a produs numai anale, forma cea mai simpla a istoriografiei. O ma 24524u2015y rturie impersonala,, mentiuni ale evenimentelor memorabile politice, militare, religioase. La vechii egipteni mentionarea unui an sau a unei dinastii avea functii simbolice, acoperind fapteleji sensurile unei lumi.
în lipsa sensului, colectivitatile umane transmiteau oral, sub forma epopeii, povestirea neamului lor, transfigurata poetic, proiectata fantastic si emotional, dar pastrând întotdeauna simbolurile unor evenimente sau fapte, sublimând sensuri ale acestora.
Creuzetul istoriografiei propriu-zise a fost, cum am amintit. Greci, antica, iar afirmarea ei într-o fonna deschizatoare de drumuri se situeaza î secolul V înaintea erei noastre.
Este epoca în care viata spirituala si intelectuala a lumii grecesti izbucnit într-o fantastica iradiere de energii si impulsuri creatoare care a; delimitat nu numai conturul acestei epoci, dar au transmis impulsuri deci si v asupra întregii evolutii culturale a umanitatii, au lasat o mostenire care marcat fizionomia culturii umane, hranind cu sevele ei mai ales gândirea s spiritul culturii europene. Lansarea maiestuoasa a istoriografiei grecesti ti\\ de ceea ce generic putem nuni "secolul lui Penele".
Ar fi fastidios sa refacem pentru nevoile acestor note de curs ansamblu miscarii culturale a epocii lui Pericle.
Ne intereseaza de fapt doua mari surse ale istoriografiei grecesti du epoca: Herodot si Tucidide, la care mai putem adauga un alt contemporan a lor, Hellonicos din Mitilene î.e.n.). Acesta a avut preocupari îi domeniul cronologiei istorice si a întocmit o istorie a Atenei (Attfüs).
Privilegiul de a fi numit "parintele istoriei"(denumirea i-a dat-o mul mai târziu Cicero, un mare scriitor, jurist, om politic si orator roman revenit lui Herodot din Halicarnas î.e.n.). A avut o viata activa strabatut în calatoriile sale prin multe locuri, a vazut lumi si civilizati deosebite: din Egipt care l-a atras prin marturiile bogate ale trecutului t vestigiile impunatoare ale civilizatiei sale, pâna la tarmurile Marii Negre. L-: interesat lumea, oamenii, caracteristicile obiceiurilor si existenta lor.
A lasat marturii pretioase despre toate acestea. Sigur, nu tout marturiile sale sunt demne de crezare pentru ca Herodot a sens si despre cee; ce doar a auzit, uneori si imprecis, si nu a trecut prin filtru critic tot ceea ce aflat. Nu o data a fost sedus de ceea ce se parea insolit, de obiceiurile si fel u de viata al unor semintii pe care nu le-a cunoscut în mod nemijlocit. Dar cât alte informati prezinta o valoare exceptionala prin ceea ce comunica, prii darul observatiei!
Un analist al marilor doctrine istoriografice nota: "Opera lui Herodo îsi datoreaza vasta rezonanta importantei pe care a acordat-o datele1 geografice, ca si diverselor forme de organizare sociala si moravurilor unu mare numar de popoare"1. Dincolo de diversitatea modului de viata Herodo
Alban G. Widgery, Les grondes doctrine* de l'histoire de Confite, Toynbee, Ed. Gallimard, p.
a avansat ideea esentei comune a marilor principii dupa care se calauzesc oamenii.
Opera lui Herodot, pe care a nunit-o Istorii, este centrata pe descrierea razboaielor medice (între greci, respectiv atemem, sijiersi). Cronologic, scrierea lui îmbratiseaza aproape un secol de istorie, în interiorul acestui rastimp lumea greaca s-a aflat într-o înclestare acerba cu marele imperiu persan, între î.e.n.. Este vorba nu numai de o epoca relativ întinsa sub aspect temporal, dar si de un vast scenariu prezent în scrierea lui Herodot, dat fiind faptul ca el nu se opreste doar la problema razboaielor medice. De altfel autorul a sens opera sa în trei perioade; a realizat la început o compilatie din de naratiuni izolate. Mai târziu a reorganizat matena lucrarii si i-a dat o structura mai bine articulata. Totusi, lipsa unitatii se resimte. Aceasta defavorizeaza, poate, subiectul central, dar are avantajul de a recupera numeroase alte teme care prezinta interes prin ele însele.
Herodot este omul epocii sale: scrierea sa reflecta orizontul spiritual si modalitatea în care grecii din vremea sa percepeau si întelegeau lumea.
El s-a integrat în viata culturala a Atenei unde a si ramas destula vreme. Dorinta de cunoastere, spiritul iscoditor, încercarea de a pune în valoare cât mai multe din cunostintele lui. au dus la o carte stufoasa, cu multe digresiuni în raport cu tema centrala. Dar, poate, tocmai acest aspect da prospetime expuneni sale, care ne conduce prin cetatile grecesti, prin Egipt, Asia, Libia si Tracia. într-un fel, textul lui Herodot arata ca un jurnal de calatorie, iar maniera expuneni sale capata aspectul unei istorii a civilizatiei (în genere) Acordând atentie istoriei cresteni putem persane, Herodot are perceptia faptului ca imperiul persan era o creatie impunatoare a lumii antice
Intr-o perioada de apogeu, acest imperiu s-a izbit de stânca micii lumi grecesti care a reusit, în ciuda disproportiei dintre forte, sa-si pastreze libertatea si independenta
Aproape jumatate din scrierea marelui istoric este consacrata înfatisarii campaniilor persane împotriva Greciei europene. Atenienii apar în viziunea lui Herodot ca întruchiparea lumii civilizate confruntata cu cea barbara a persilor. Sigur, imperiul persan însusi avea o civilizatie proprie, pe care însa un istoric al lumii grecesti o percepea în termenii adversitatii fata de "adevarata" civilizatie ateniana.
Triumful Atenei confirma, în acceptia lui Herodot. superioritatea
"U . . ' '
libertatii asupra despotismului, a fortei morale, asupra celei brute.
Oricum, aceasta înfruntare greco-persana este încarcata de evenimente, de fapte de arme spectaculoase care fac gloria istoriei grecesti, constituind. pâna la explozia lui Alexandru cel Mare pe scena istoriei, tot ce putea oferi mai dramatic si mai revelator în materie de eroism si de ingeniozitate istoria antica.
Pentru trecutul nostru stravechi, Istoriile lui Herodot prezinta o importanta exceptionala, în afara de mentiuni facute în treacat despre gmtile traitoare alta data pe acest pamânt opera lui Herodot este izvorul cel mai amplu care da informatii despre geti si religia lor, despre apartenenta lor la marea familie a lumii trace; de asemenea, semnaleaza elemente de toponimie si hidronimie din spatiul tarii noastre sau din împrejurul ei. Cartea a IV u Istoriilor contine aceste stiri în contextul descrierii expeditiei lui Darius, marele rege persan, pe la î.e.n. împotriva scitilor.
întreaga relatare a hii Herodot în legatura cu aceasta expeditie este interesanta. Sigur, pasajele referitoare la geti si credinta lor constituie pentru noi punctul de maxim interes, "înainte de a ajunge la Istru spune Herodot (Darius) îi supune mai întâi pe getii care se cred nemuritori, caci tracii numiri skyrmiazi si nipsei i s-au închinat lui Darius fara nici un fel de împotrivire Getii însa, care luasera hotarârea nesabuita [de a-l înfruntai au fost robiti pe data, macar ca ei sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Iata în ce chip se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor. ca cel care piere se duce la Zamolxis divinitatea lor, pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleizis. Tot în al cincilea an arunca sortii, si întotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sortul îl trinit cu solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare data toate nevoile lor. Când tuna si fulgera, tracii despre care este vorba trag cu sagetile în sus, spre cer, si îsi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun alt zeu afara de al lor"2.
Urmeaza relatarea lui Herodot potrivit careia Zamolxis ar fi fost "om ca toti oamenii" în serviciul lui Pitagora. Dobândind avutie s-a întors printre ai lui unde a pus sa se cladeasca o sala în care îi primea pe acestia. Acolo i-a învatat despre nemurirea sufletului. Si-a facut apoi o locuinta sub pamânt si a
Herodot, Istorii, voi. L Editura Stiintifica, p. Studiul introductiv ;u acestei editii este întocmit de Adelina Piatkovschi. Traducerea este realizata de Adelina Piatkovschi si Felicia Vânt Stef. Traducerea, prelata fiecarei caiti si mai ales Notele explicative atesta un amplu proces de elaborare si de informare, un efort exemplar de eruditie.
"oborât în adâncul încapenlor acestei locuinte. O data la patru ani se iveste din adâncuri fiind zeificat de oamenii locurilor.
încheia Herodot relatarea sa pe o nota ingenua si plina de gratie: "Cât despre nune, mei nu pun la îndoiala, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el si locuinta lui de sub pamânt; de altfel socot ca acest Zamolxis a trait cu multa vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie ca Zamolxis n-a fost decât un om, tie c-a fost (întradevar) vreun zeu din parale Getiei îl las cu
în afara de stirile despre geti, în care filonul legendei se întrezareste în masa adevarului, gasim la Herodot o multime de date hidronimice si toponimice care iac parte fie din arealul geografic al tarii noastre, fie se gasesc în vecinatatea ei. Astfel, Ordessos ar fi Argesul, Tiarantos Siretul Tyras este numele antic al Nistrului, apoi Hypanis (Bug). Borystenes (Nipru). Tanais (Don)4
Dincolo de informatiile care se tes într-o pânza nesfârsita în textul lui Herodot. "parintele istoriei'' reînvie într-o descriere vie si sugestiva tinuturi, popoare, comunitati umane. Exista la Herodot o picturalitate remarcabila în descnerea sa istorica, exista aptitudinea de a crea tablouri sugestive, puternice si vii.
în ce priveste metoda cercetarii si felul în care întelege problema adevarului, a cauzalitatii în istorie nu este greu sa observam ca la Herodot exista, pe de o parte, nazuinta de a porni de la temeam rationale în descifrarea desfasurarii procesului istoric, dar explorarea lui apeleaza, pe de alta parte, si la forte exterioare desfasurarii faptelor si evenimentelor istorice.
O mare valoare are modul însusi în care Herodot prezinta sensul si valoarea istoriei ca atare: depozit al memoriei trecute si, pnn aceasta, modalitate de a ne întelege, de a ne deslusi si defini existenta, de a ne surprinde în oglinda trecutului. Oglindirea semnifica în fapt dobândirea constiintei de sine si capacitatea de a ne regasi într-o continuitate. Herodot deschide lucrarea sa cu urmatoarea reflectie: "Herodot din Halicarnas înfatiseaza aici rodul cercetarilor sale, pentru ca faptele oamenilor sa nu paleasca pnn trecerea vremii, iar ispravile mân si minunate savârsite si de greci si de barban sa nu fie date uitarii; printre altele va pomeni si pncina
Ibidem, p. 346. Ibidem, p.
pentru care acestia s-au razboit între olatta"3 Ideea lui Herodot este. prin urmare, aceea ca istoria este un mijloc al cunoasteri de sine si ca pastrarea memoriei trecutului este unul din faptele cele mai de pret la care trebuie sa tina oamenii; este zestrea lor scumpa, Amintim ca aceste idei, în formule apropiate, se regasesc si la cronicarii români Grigore Ureche si Miron Costin traitori cu peste doua mii de ani dupa Herodot. Elementul care dît operei lui Herodot statut de istorie, este. pe lânga apelul la diferite categorii de izvoare, si nazuinta lui de a pune în evidenta cauzele fenomenelor, de a gasi adevarul în structura faptelor însesi, în chiar conflictul greco-persan el cauta sa dezvaluie cauzele confruntarii, iar în ce priveste aspectele adevarului apeleaza pe cât posibil la faptele reale.
Este drept, unii exegeti ai operei lui Herodot subliniaza faptul ca în opera lui naratiunea se desfasoara pe doua planuri: unul al motivatiilor s; îndreptatirilor omenesti: celalalt, al rânduielilor superioare care cârmuiesc lumea, "întâmplarile cârmuiesc oamenii si nu tin oamenii cârma întâmplarilor" spune la un moment dat Herodot. reflectie care coincide aproape cu a lui Miron Costin: "Nu sunt vremurile sub oameni, bietul om e sub cârma vremii".
Herodot acorda un rol important interventiei zeilor în desfasurarea evenimentelor; el tine seama de prevestirea oracolelor, evoca miracolele si imixtiunea unor forte exterioare oamenilor care înrâuresc cursul istoriei. Platea prin aceasta tribut spiritului vremii.
Un spirit crescut într-o lume în care zeii erau aproape de oameni, intervenind adesea în viata acestora, era firesc sa acorde providentei si destinului un rol important în dirijarea istoriei. Se puteau explica, pe acest temei, evenimente si împrejurari care ar fi cerut, la nivelul descifrarii lor cauzale, explorari de tip rational mult prea analitice.
Dar Herodot este preocupat deopotriva sa caute sensurile reale ale faptelor, sa retina ceea ce este conform cu ce s-a petrecut în realitate; cauta sa gaseasca explicatii de ordin cauzal.
Prin aceasta tace din Istoriile sale un izvor exceptional de informatii. El aduce în raza cunoasterii nu numai stiri de ordin istoric: este interesat de geografie, face ample incursiuni cu caracter etnologic, îl intereseaza viata si obiceiurile oamenilor.
J Herodot, Istorii, voi. I, p.
Opera sa are caracterul unei enciclopedii a vremii pe care o toarna în cele noua carti ale Istoriilor. Profuziunea observatiilor, darul descrierii, imensa dorinta de a comunica si de asemenea senzatia de prospetime pe care o lasa Istoriile fac din scrierea lui Herodot o opera fundamentala a vietii spirituale antice, un izvor de neînlocuit al cunoastem vremurilor despre care nareaza si un punct de pornire demn de a inaugura traiectoria fascinanta a unui segment tulburator al culturii si spiritului uman: istoriografia.
|
