BOTOSANI-SUCEAVA-SIRET-SUCEAVA (138 km)

A. Suceava

De la Botosani, urmînd calea spre sud-vest (D.N. 29), se ajunge la Suceava (42 km).

Situat pe partea dreapta a rîului Suceava, în centrul podisului cu acelasi nume, orasul Suceava pastreaza pe teritoriul lui dovezi de locuire din cele mai vechi timpuri. Pe valea Sucevei, numeroase asezari omenesti, mai vechi sau mai noi, puncteaza ca o adevarata salba terasele rîului.

Lasînd la o parte urmele de viata din perioada comunei primitive, atît asezarea cît si necropola daco-carpica din secolele II-III e.n., ca si complexele arheologice mai tîrzii, datînd din secolele IV-VI, aflate pe teritoriul Sucevei si care se completeaza în mod fericit cu descoperirile facute în împrejurimile ei imediate, dovedesc locuirea neîntrerupta pe vatra orasului înca din primele veacuri ale erei noastre. Descoperiri datînd din secolele XI-XII afirma existenta aici a une» asezari de caracter înca rural. Trecerea asezarii de la Suceava de la sat la oras a avut loc în prima jumatate a secolului al XIV-lea, cînd acest proces se face simtit în toata Moldova.

Asezata la intersectia unor drumuri de legatura între Moldova si Transilvania, între Baltica si porturile nord-pontice, Suceava devine un important centru comercial. Producatori din împrejurimi vin aici sa schimbe produsele lor, ceea ce va duce la stimularea ritmului cresterii numarului de negustori si mestesugari. Cresterea potentialului economic al orasului, la care se adauga pozitia lui geografica, ce îl facea mai usor de aparat împotriva unor atacuri din exterior, a determinat, spre finele veacului al XIV-lea, alegerea Sucevei drept capitala a tarii.

Documentar, orasul este mentionat prima data în anul 1388, cînd Petru I Musat (1375-1391), stabilindu-si resedinta domneasca la Suceava, anunta pe regele polon Vladislav Iagello ca îl putea împrumuta cu 3 000 de zloti de argint. Cu un an mai tîrziu, în 1389, se încheia la Suceava, prin mijlocirea aceluiasi domnitor, o alianta între trimisii lui Mircea cel Batrîn, domnul Ţarii Românesti, si solul regelui polon, menita sa zadarniceasca tendintele de expansiune ale regelui feudal maghiar.

Devenind capitala Moldovei, Suceava se va dezvolta mai mult. Este impulsionata dezvoltarea comertului si a mestesugurilor. Domnitorul initiaza construirea casei voievodale si înaltarea a doua cetati de piatra: Cetatea de ia scheia-de pe latura de nord-vest a orasului - si Cetatea de scaun, care a jucat un rol important în istoria tarii.

Alexandru cel Bun (1400-1432) a adus unele completari cetatii zidite de unchiul sau. În vremea lui, Suceava ajunsese important centru comercial si punct de Vama: Documentele vremii mentioneaza ca printre cele mai renumite tîrguri din Ţara Româneasca si Moldova în secolul al XV-lea se numara si Suceava.

Suceava a cunoscut cea mai mare înflorire în vremea domniei lui stefan cel Mare (1457-1504), cînd numele orasului s-a impus pîna departe, peste granita. La Suceava, veneau negustori si mesteri din Transilvania. Pe piata Sucevei se schimbau marfuri venite din apusul Europei cu produse orientale. Pe fondul prosperitatii economice apar acum remarcabile monumente de arhitectura si pictura moldoveneasca: biserica Sf. Ilie si cea din Patrauti, manastirile Putna, Voronet, Arbore, Humor, Moldovita si Sucevita.

În timpul lui stefan cel Mare cetatea orasului a fost amplificata si fortificata, devenind inexpugnabila. De voievodul Moldovei si de capitala ei stiau dogii Venetiei si papa de la Roma, tarul Ivan al III-lea al Moscovei, Matei Corvin si Cazimir al Poloniei, dar si hanii tatarilor ori sultanii turci care au jefuit si au ars orasul în 1476 si 1485, fara sa fi putut însa intra în cetate si supune Moldova,

Urmasii marelui voievod, Bogdan si Petru Rares, au înfrumusetat orasul cu noi ctitorii.

Atacata si pustiita în nenumarate rînduri de turci, poloni, unguri, tatari, Suceava a renascut-,tot_de atîtea ori din propria-i cenusa ca pasarea Phoenix. În a doua jumatate a secolului al XVI-lea, Suceava avea 6 000 de case si o populatie de 30 000 de locuitori.

Vreme de aproape doua veacuri Suceava a fost centrul politic, militar si administrativ al Moldovei. În anul 1565, în timpul domniei lui Alexandru Lapusneanu (1564-4568), capitala Moldovei a fost mutata de la Suceava la lasi, la insistentele înaltei porti. Dar orasul a continuat sa-si pastreze mai departe rolul strategic, comercial si cultural pîna lja sfîrsitul secolului al XVII-lea.

La 16 mai 1600, trupele lui Mihai Viteazul au intrat, dupa un scurt asediu, în cetatea Sucevei, realizînd, dupa ocuparea altor orase moldovenesti si a Iasilor, capitala Moldovei, fie si pentru scurta vreme, unirea celor trei tari românesti: Ţara Româneasca, Moldova si .Transilvania.

Spre sfîrsitul secolului al X'VIII-lea, la 1775, Suceava, împreuna cu.întreg teritoriul de nord al Moldovei, a ..intrat sub stapînire austriaca, care va dura pîna la terminarea primului razboi mondial, cînd a revenit în cadrul frontierelor firesti ale tarii.

1. CETATEA DE SCAUN. Din centrul orasului, intrînd pe strada Cetatii, dupa 1/2 ora de drum se ajunge sub zidurile cetatii.

În ciuda faptului ca a fost timp de aproape trei veacuri centrul militar al tarii si una dintre fortificatiile principale ale Moldovei, exercitînd o puternica impresie asupra contemporanilor, de la acestia nu au ramas marturii scrise despre începuturile Cetatii de Scaun a Sucevei.

O prima mentiune documentara despre existenta unei cetati voievodale la Suceava apare în anul 1388, în actul amintit prin care Petru Musat confirma acordarea unui împrumut de bani regelui Poloniei, Vladislav Iagello. În stadiul actual al cercetarilor, nu exista însa certitudinea ca în act este pomenita Cetatea de scaun sau Cetatea de vest (Scheia), care a premers-o cronologic pe prima. În schimb, este sigur ca existenta cetatii a luat sfîrsit în anul 1675, cînd voievodul Dumitrascu Cantacuzino, raspunzînd ordinului primit de la Poarta Otomana, a distrus prin incendiu fortificatia din marginea Sucevei.

Cu toata faima de care s-a bucurat veacuri de-a rîndul, distrugerea rapida a cetatii a îngreunat considerabil calea spre stabilirea adevarului referitor la începuturile si originea ei, astfel ca, începînd cu marii cronicari Grigore Ureche si Miron Costin si terminînd cu eruditul carturar Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, toate scrierile cuprind doar ipoteze. De aceea, Cetatea de scaun a Sucevei, ca si celelalte cetati din Moldova, a fost atribuita, rînd pe rînd, cînd dacilor, cînd romanilor si chiar genovezilor.

Lipsa unor izvoare scrise s-a repercutat si asupra încercarii istoriografiei moderne de a stabili trecutul acestei importante cetati. Unii cercetatori au considerat ca cetatea a fost construita de cavalerii teutoni, altii, în fine, au vazut în ea opera unor voievozi moldoveni.

Aceste opinii atît de diverse au fost determinate si de lipsa informatiilor arheologice. Activitatea de cercetare arheologica desfasurata de arhitectul austriac K. A. Romstorfer la Cetatea de Scaun nu a adus nici ea noutati. Rezultate importante s-au obtinut prin cercetarile arheologice de anvergura efectuate de Academia R.S.R. dupa 1951. Pe baza materialului ceramic si numismatic scos la iveala prin sapaturile practicate s-a putut preciza ca cetatea a fost construita în ultima treime a veacului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I Musat.

Situata în marginea de nord-est a orasului, pe un pinten, dominînd deopotriva orasul si valea Sucevei, aparata natural prin pantele abrupte ale colinei pe care se înalta si artificial printr-un sant adînc care o separa de platoul din fata, cetatea a constituit de-a lungul veacurilor unul dintre cele mai redutabile puncte fortificate ale Moldovei. Marturiile vremii vorbesc despre ea ca despre un castello forte sau titta furiissima.

La început, Cetatea de Scaun n-a fost decît "un castel fortificat", construit de Petru Musat ca resedinta voievodala. Amplificata în timpul urmasilor sai, aceasta resedinta domneasca fortificata era o vasta cladire, avînd în plan forma unui patrulater, întarit la colturi si pe mijlocul fiecarei laturi cu turnuri prismatice de sectiune patrata. De-a lungul curtinelor, se însirau de jur-împrejur, pe doua nivele, constructiile interioare: apartamentul domniei, salile de receptie, un paraclis etc. Sapaturile arheologice au permis constatarea ca aripa cladirii de pe latura de vest este singura construita odata cu zidurile si turnurile incintei, celelalte fiind opera completarilor ulterioare.

Pe latura de est, constructia a fost despartita de platoul din fata ei de un sant adînc de aproximativ 10 m, care asigura fortului musatin o buna aparare.

Alexandru cel Bun (1400-1432), care si-a avut resedinta aici pe tot timpul domniei sale, a întarit sistemul defensiv al cetatii si a facut unele adaugiri în interior.

În cursul secolului al XV-lea, în vremea domniei lui stefan cel Mare (1457-1504), Cetatea Sucevei sufera numeroase modificari, impuse în primul rînd de nevoia adaptarii cetatii la situatia creata de puterea de foc a noilor arme folosite. "Castelul fortificat" mostenit de la înaintasi - reparat si marit cu noi încaperi -a fost cuprins ca o veritabila reduta în cadrul unei cetati vaste, cu totul noua. În preajma anului de grea încercare (1476), la distanta de 20-25 m de fortul musatin, se construieste un zid înconjurator de 1,10 m grosime, sustinut la exterior de contraforturi masive aflate la distanta de 8-10 m între ele.

înconjurata cu ziduri noi, prevazute cu creneluri si turnuri pentru amplasarea artileriei, cetatea devenea un punct puternic fortificat. Pentru a-i mari si mai mult puterea de rezistenta, a fost sapat un al doilea sant de aparare, cu o latime de'20 m la baza si peste 30 m deasupra, iar la colturile de sud si sud-vest s-a ridicat un val de pamînt în forma de potcoava cu capetele deschise si puternic înclinate. Intrarea în cetate se facea printr-o poarta îngusta din coltul de nord-est, la care conducea un pod în parte mobil, sprijinit pe stîlpi masivi de piatra si protejat de lucrari speciale.

Astfel întarita, Cetatea de Scaun a Sucevei a putut rezista asediului turcilor din vara anului 1476, cînd însusi cuceritorul Constantinopol iui, sultanul Mahomed al II-lea, venise, în persoana, sa supuna Moldova.

În urma campaniei otomane din anii 1475-1476, Cetatea Sucevei a fost clin nou întarita. Vechiul zid a fost dublat de un al doilea zid înconjurator, gros de 4 m, prevazut, în spatiile dintre contraforturi, cu bastioane semicilindrice de aceeasi grosime cu zidul.

Transformata într-un puternic centru de aparare, prin f.ortificatii succesive, cetatea a rezistat atacurilor turcesti si asediului polon din anul 1497. O singura data, în existenta ei glorioasa, portile cetatii au fost deschise de asediatorii turci, în 1538, si atunci datorita tradarii boierimii. Cronicarul turc Must afa Gel al Zade, participant la expeditia lui Soliman în Moldova, relateaza ca "Cetatea este înalta, turnurile sînt solide, portile înguste, santurile largi;.este asa de nepatrunsa încît, ar împiedeca si zborul unei pasari. În santurile cetatii sînt înfipte tepuse de fier si de lemn, care alcatuiesc piedici secundare. Cetatea este asa de bine întarita încît cucerirea ei este foarte dificila"..

Astazi, în urma unor vaste lucrari, cetatea, restaurata în mare parte, a devenit un muzeu în aer liber.

2. CURTEA DOMNEASCĂ. A doua resedinta domneasca din Suceava, cea din oras, aflata pe locul dintre actualele strazi Curtea Domneasca, stefanita Voda si Cetatii, a fost construita în timpul domniei lui Petru I Musat.

Cu ocazia cercetarilor arheologice recente a fost identificata o constructie de lemn din timpul domniei lui Petru I Musat, care se înscrie printre primele initiative voievodale la Suceava. În prima etapa a existentei acestui nucleu al viitoarei Curti domnesti de la Suceava, complexele de locuire nu au fost prevazute cu elemente de aparare.

Lucrari de amploare la Curtea domneasca din Suceava au fost efectuate în timpul domniei lui Alexandru cel Buri. Pe lînga refacerea constructiilor de lemn deja existente, au fost ridicate importante constructii de piatra: zidul de" incinta al Curtii domnesti si primul corp de cladiri prevazute cu beciuri de pe latura de est. În timpul lui stefan cel Mare se va "realiza constructia de pe latura de nord si extinderea constructiei de zid cu beciuri din partea de est a Curtii domnesti. În aceasta forma ea va continua sa functioneze pîna la jumatatea secolului al XVII-lea, cînd Vasile Lupu o supune unor lucrari de reparatie si "modernizare".

Odata cu distrugerea Cetatii de Scaun de catre Durni-traseu Cantacuzino, la 1675, ea este dezafectata. Calatorii care o vad în ultimul sfert al veacului al XVII-lea mentioneaza starea ei de ruinare.

3. CETATEA sCHEIA SAU CETATEA DE VEST.

Din Suceava la Cetate se ajunge plecînd din str. Karl Marx-Armeneasca, Str. Zarneii-Manastirea Zamca- Cetatea scheia (durata 3/4 ora).

Situata la marginea de nord-vest a orasului Suceava, pe platoul dealului septilici, aparat natural din trei parti, ramînînd vulnerabila numai pe latura de nord-est si sud-est, Cetatea scheia a fost atribuita de traditia orala lui stefan cel Mare. Observatiile lasate de K. A. Romstorfer, care a efectuat cercetari arheologice în ultimii ani ai secolului trecut, nu concorda însa cu aceasta transmitere orala.

Cercetarile arheologice de amploare, efectuate de Academia Româna între anii 1952-1956, reluate apoi în 1958, arata ca Cetatea scheia a fost ridicata la sfîrsitul veacului al XIV-lea, în vremea domniei lui Petru I Musat. Construita înaintea Cetatii de Scaun, ea facea parte din sistemul de aparare a granitelor Moldovei din secolul al XIV-lea. Cetatea era integrata în linia de aparare care unea cîteva obiective strategice construite în preajma oraselor de resedinta domneasca - Suceava, Baia, Siret.

Construita din piatra, cetatea are în plan forma unui romb, cu laturi aproape paralele si egale, lungi de 36 m si groase de 3 m.

Pentru marirea capacitatii defensive, cetatea de la scheia era prevazuta la colturi cu bastioane de forma rectangulara, întarite prin contraforti. Pe latura de sud-est au fost înaltate doua turnuri, orientate pe directia cea mai expusa patrunderii asediatorilor. Pe latura sudvestica, protejata de configuratia terenului, au fost ridicate alte doua turnuri mici.

La aceste elemente defensive se adaugau pantele abrute ale botului de deal, care ofereau cetatii o buna aparare naturala. Pe laturile vulnerabile (nord-estica si sud-vestica), platoul a fost despartit de cetate printr-un sant adînc de 20 m si un val de pamînt lat de circa 20 m. Aceste doua elemente - santul si valul - aveau rolul de centura de aparare exterioara a ansamblului fortului de la scheia. Intrarea în cetate se facea pe latura de nord, pe o platforma de pamînt lata de 30-35 m, pavata cu piatra marunta.

Dupa o foarte scurta perioada de functionare, Cetatea scheia a fost demantelata deliberat în vremea lui Alexandru cel Bun, fie din cauza degradarilor determinate de instabilitatea terenului, fie ca nu mai raspundea cerintelor de aparare a capitalei Moldovei, fiind relativ îndepartata de vatra orasului Suceava. Pe de alta parte, suzeranul polon nu putea admite existenta la Suceava a doua cetati.

4. MUZEUL DE ISTORIE. Strada stefan cel Mare nr. 43. Înfiintat în anul 1900, ca urmare a acumularii unor importante materiale arheologice obtinute prin sapaturile întreprinse la Cetatea de Scaun si, reorganizat de curînd, muzeul prezinta numeroase si interesante colectii.

Expozitia permanenta debuteaza cu harta principalelor descoperiri arheologice din judet, unelte si arme de silex provenite de la Udesti, Dolhasca, Suceava, care atesta existenta urmelor de viata umana în aceasta zona înca din perioada paleoliticului superior.

Etapa urmatoare, aceea a neoliticului timpuriu, este reprezentata prin lame de silex, topoare de piatra, rîsnite de mîna, vase caracteristice culturii Cris, descoperite la Suceava si un mormînt in situ provenit din descoperirile de pe teritoriul orasului. Un interes deosebit îl reprezinta cîteva vase speciale de lut ars de la Solca-Slatina Mare, folosite pentru fierberea slatinei.

Dupa unele materiale precucutenierie, urmeaza exponate specifice culturii Cucuteni: lame de silex, vîrfuri de sageti si de lance de silex, topoare de piatra si arama, vase de lut, figurine antropomorfe si zoomorfe, provenite din descoperirile de la Trusesti, Draguseni, Mihoveni, Preutesti.

Cîtorva materiale de la Basarabi, marcînd perioada de tranzitie, le succede o suita de exponate din epoca bronzului: topoare de piatra, ceramica cu trasaturi caracteristice culturii Noua, diferite obiecte descoperite la scheia si Botosana, depozitul de podoabe de la Curtea domneasca din Suceava etc.

Prima epoca a fierului (Hallstatt) este reprezentata prin topoare de bronz, podoabe din acelasi metal (bratari, ace cu corpul rotund), vase de lut din necropola tumulara de la Volovat. Arme (vîrfuri de sageti din bronz) si obiecte de podoaba încheie expunerea pentru aceasta perioada.

În continuare, dezvoltarea civilizatiei geto-dacice în secolele IV-I î.e.n. este subliniata prin descoperirile de la Botosana, Bosanci, Vlasinesti, Zvorîstea, reprezentate de ceramica, unelte si arme, obiecte de podoaba. Podoabe, ceramica si produse romane de sticla subliniaza relatiile populatiei locale cu romanii. Materiale din asezarea dacica de la Silistea Scheii (vase lucrate la mîna si la roata), unelte de fier si podoabe de bronz si os din necropolele de la Suceava, Zvorîstea si Bunesti, piese de podoaba si accesorii, produse ceramice indica evolutia culturii dacice în primele secole ale erei noastre.

Perioada secolelor IV--X este ilustrata prin descoperirile de la Botosana, Suceava-sipot, Manastioara, cuprinzînd ceramica, unelte si arme, podoabe, piese de factura bizantina, printre care si monede de aur. Unelte, arme ofensive si defensive din secolele X-XIV completeaza expunerea.

Dezvoltarea societatii feudale din Moldova în perioada secolelor XIV-XV si costruirea unui puternic sistem defensiv prin ridicarea de fortificatii în puncte strategice este înfatisata prin machete ale unor cetati, piese de exceptie descoperite la Radauti, unelte specifice diferitelor meserii, armament si echipament militar, ceramica si cahle ornamentale de la Siret, numeroase monede din vremea lui Petru I Musat, Alexandru cel Bun si stefan cel Mare.

În sfîrsit, diferite materiale arheologice descoperite la Suceava, Baia constituie marturii ale evolutiei societatii feudale din Moldova în secolele XVI-XVIII.

B. Siretul medieval

Din Suceava, mergînd spre nord-vest si apoi spre vest, pe calea rutiera europeana (D.E. 2), se ajunge în orasul Siret (48 km).

Situat în extremitatea nordica a judetului, pe valea rîului cu acelasi nume, orasul Siret este punct de frontiera la granita cu U.R.S.S. (4 km).

Vatra a unei continuitati milenare de viata, asezarea se va încadra, spre finele vreacului al XIV-lea, în circuitul moldovenesc al vietii economice.

Cercetarile arheologice efectuate în zona veche a orasului au prilejuit descoperirea unor complexe de locuire (cuptoare de uz gospodaresc, ceramica, discuri smaltuite etc.) ce se succed cronologic începînd cu mijlocul secolului al XIV-lea pîna spre sfîrsitul celui urmator. Descoperirea cîtorva locuinte si a altor resturi arheologice, printre care este de mentionat ceramica, constituie o dovada concludenta ca începînd cu mijlocul secolului al XIV-lea orasul se întindea peste pîrîul Cacaina. Pe panta malului drept al acestui pîrîu au fost identificate resturi ale fortificatiei urbane a Siretului, constînd dintr-un sant de aparare, întarit - dupa unele indicii - cu o palisada din lemn.

Ridicata la un vechi vad al rîului Siret, la întretaierea acestuia cu marele drum transcontinental, localitatea va cunoaste în decursul veacului al XIV-lea nu numai o înflorire economica, ci si o extindere teritoriala prin aparitia unor "mahalale".

Atestat documentar în anul 1340, Siretul cunoaste în veacul al XIV-lea nu numai o dezvoltare economica, dar si o afirmare politica, devenind cea de a doua capitala a Moldovei, dupa Baia.

Odata cu mutarea capitalei la Suceava, începe si perioada de declin a Siretului. Potrivit observatiilor arheologice, se pare ca perioada primei jumatati a veacului al XV-lea reprezinta momentul parasirii fortificatiei urbane de la Siret.

"Puternic înfipt în crestetul unui grind stîncos, avînd în spate întunecime de codru, în fata prapastie sub metereze înalte si vedere larga pe toata valea, cuibul acesta de vulturi a înfruntat adesea c-o mîna de voinici ostiri navalitoare, si-n sase veacuri de nepatata mîndrie, o singura data si-a deschis portile fara de lupta s-atuncea nu unui cuceritor strain, ci falnicului domn al tuturor românilor - Mihai Viteazul."

Al. Vlahuta, România pitoreasca