BUCURESTI - ALEXANDRIA ROSIORI DE VEDE-TURNU MAGURELE

BUCUREsTI ALEXANDRIA ROsIORI DE VEDE-TURNU M GURELE

Al doilea itinerar strabate regiunea sud-vestica a Cīrnpiei Munteniei, pe DN pe directia Bucu­resti Alexandria Rosiori de Vede. De la Ro­siori de Vede spre Turnu Magurele se merge pe un drum asfaltat ce trece prin comunele Troianul si Furculesti de aici pe DN se ajunge la Turnu Magurele. Traseul totalizīnd km cu­prinde localitati cu obiective arheologice antice ori medievale, precum si importante puncte turistice.

BRAGADIRU

Parasind Capitala, pe DN īn drum spre Alex­andria, la km departare de Bucuresti, pe o te­rasa a rīului Sabar, exista un teren locuit īn dife­rite perioade de timp, fapt dovedit de cercetarile arheologice, organizate cu ani īn urma.

Parcela agricola situata īn spatele fabricii de nutret combinat Bragadiru este taiata pe toata lungimea sa de drumul de tara ce duce din soseaua nationala la satul Clinceni, la aproximativ km distanta fata de īntreprinderea amintita.

Vestigiile geto-dace (secolele Iī I ī.e.n.) desco­perite au cuprins locuinte atīt de suprafata, cit si īngropate īn pamīnt, folosite concomitent.

Sub aspectul formelor si dimensiunilor casele difera unele īn raport cu altele astfel, o parte din­tre ele prezentau o forma patrulatera cu colturile rotunjite, iar celelalte, de dimensiuni mai reduse,

au avat contur eliptic. Aproape īn fiecare īnca­pere era amenajata cīte o vatra sau un cuptor.

Mentionam ca aici s-a identificat un cuptor pen­tru reducerea minereului de fier, unicul de acest gen datīnd din secolele II-I ī.e,n. si descoperit pīna īn prezent īn Cīmpia Munteniei.

Ceramica, lucrata cu mma ori la roata, prezinta caracteristicile generale epocii geto-dacilor.

Asezarea, plasata pe o terasa nu prea īnalta din apropierea Sabarului, la o distanta de cea m de vechea albie a rīului, se īnscrie īn categoria celor deschise, nefortificate artificial.

Faza de īnceput a locuirii 232j96c a putut fi identificata cu certitudine pe baza unei torti de amfora de tip rhodian, cu inscriptie, datata īn a doua jumatate a secolului al II-lea ī.e.n. Sfīrsitul asezarii s-a sta­bilit datorita descoperirii unei alte torti de amfora locala, de imitatie rhodiana, cu īncercare de scriere a literelor grecesti (un exemplar asemanator s-a gasit numai la Cetatenii din Vale), īncadrat la sfīr-situl secolului I ī.e.n.

Vestigiile geto-dacice de la Braaadiru au fost suprapuse de altele mai tīrzii din perioada feuda­lismului timpuriu (secolele IX-XI).

Casele sīnt fie īngropate īn pamīnt (mai rare), fie de suprafata cele de suprafata au vetre sau cuptoare menajere īn preajma carora existau ras-pīndite fragmente ceramice.

Pe baza inventarului ceramic s-au distins doua faze de locuire prima cuprinde sfīrsitul secolului al IX-lea si persista pīna la īnceputul veacului ur­mator a doua faza acopera secolul al X-lea si primele decenii ale secolului urmator.

Cercetarile arheologice au stabilit ca asezarea geto-dacica era masata īn partea mai joasa, sud-estica a terasei, pe cīnd locuirea din feudalismul timpuriu ocupa partea mai īnalta a locului, deci ceva mai departe de vechea albie a Sabarului.

POPEsTI

Situata la km sud-vest de Bucuresti, īn comuna Mihailesti Novaci, pe malul drept al Argesului, asezarea de la Popesti reprezinta un important cen-

tru getic, ce corespunde epocii lui Burebisla. Acolo se poate ajunge continuīnd drumul pe DN Bucu­resti Alexandria, pīna īn comuna Mihailesti, iar de aici la km spre est se afla cetatea getica Po­pesti, pe un pinten al terasei Argesului, īnalt de m, deasupra luncii cu lungimea de l m si latimea tot atīt de mare. īn scopul apararii locul a fost strabatut de doua santuri sapate transver­sal. Segmentul sudic, de altfel cel mai mare, for­meaza vatra satului. Segmentul de mijloc este ocupat de cimitirul actual al satului, cu o biserica din secolul al XVII-lea de la serban Cantacuzino si Constantin Brīncoveanu. Al treilea segment, din vīrful promontoriului, numit Nucet dupa exis­tenta unei vechi livezi de nuci, azi complet dispa­ruta are forma dreptunghiulara si constituie acropola asezarii antice.

īnca din secolul trecut s-a aflat īn atentia cer­cetatorilor. Astfel, īn anul Cezar Bolliac sem­nala acest punct prin descoperirea unui tezaur de tetradrahme thasiene din argint. D. Butculescu, Gr. G. Tocilescu si inginerul P. Polonic au facut

Planul asezarii geto-dacice de Ia Popesti (dupa Radu Vulpe, Asezari getice īn Muntenia,

cercetari sumare, iar īn anii si s-au īntreprins sapaturi arheologice organizate, reluate dupa anul

La Nucet s-a identificat o succesiune de locuiri din epoca bronzului (culturile Glina si Tei) si din cele doua epoci ale fierului. Din prima epoca a fierului dateaza santurile amintite precum si valul.

Din Latčne, cel mai vechi nivel de locuire se īncadreaza īn perioada secolului II - sfīrsitul se­colului I ī.e.n. Vechea fortificatie hallstattiana a fost folosita si īn epoca urmatoare, adaugīndu-i-se o palisada. Asezarea a cuprins mai ales locuinte de suprafata, dintre care unele acoperite cu tigle, am­plasate īndeosebi īn sectorul sud-estic al cetatii Nucet, unde au fost constatate resturile unei curti aristocratice, au apartinut, probabil, unui conduca­tor de triburi, īn acest sector au mai fost dezvelite resturile unei constructii mari, dreptunghiulare, cu o latura absidata, considerata de caracter sacru, īn apropierea acestei constructii a existat o a doua cu destinatie rezidentiala.

Protome din bronz (sus) si reprezentare zoomorfa din lut descoperite la Popesti.

Inventarul straturilor getice s-a dovedit bogat. Ceramica lucrata cu mīna ori la roata se caracte­rizeaza "irin forme variate si elegante. Printre

obiectele de piatra se pot mentiona rīsniteīe rota­tive sau cele primitive, folosite pentru zdrobirea grīnelor cu ajutorul unui frecator. Din sticla s-au descoperit margele, vase incolore sau policrome.

Fierul este bogat reprezentat prin arme (spade drepte, de tip grecesc, pumnale, vīrfuri de lanci sau ele sageti) si unelte (brazdare de plug, sapaligi, securi, cutite, bricege, furculite, cuie, piroane, cio­cane, dalti, clesti etc.).

La Popesti s-au gasit si multe fibule executate din fier si bronz. Din acest ultim aliaj se confec­tioneaza si lantisoare, aplice, pandantive, cercei, bratari. Din argint de asemenea erau realizate obi­ecte de gateala.

Opaite geto-dacicc gasite la Popesti (dupa Radu Vulpe īn "Materiale si cercetari arheologice", III,

Necropola, corespunzatoare asezarii getice, este formata din tumuli cu morminte de incineratie si­tuate la l krn spre sud de Nucet, īntre satele Po­pesti si Novaci.

Asezarea getica de la Popesti ocupa o pozitie centrala īn zona paduroasa a Cīmpiei Romāne, la distanta aproape egala īntre Dunare si Carpati.

8. ALEXANDRIA

Revenind de la Mihallesti pe DN se ajunge īn orasul Alexandria, situat pe malul drept al rīului Vedea, localitate cu traditie si continuitate de lo­cuire. Astfel, īn punctul denumit ,,La Gorgan", oa­menii s-au asezat din timpurile neoliticului īnde­partat, cīnd se folosea ceramica caracteristica cul­turilor Boian si Gumelnita. Continuitate de vietuire pe aceste meleaguri o regasim si īn epocile bron­zului si fierului.

La fel īn partea de nord-vest a orasului, pe malul rīului Vedea, pe locul denumit "La Vii", vasele din lut īntregi ori fragmentare, aflate īn locuinte, mar­cheaza īnceputurile celei de-a doua epoci a fierului din Cīmpia Munteniei.

Orasul propriu-zis a fost īnfiintat printr-un hri­sov emis īn vremea domniei lui Alexandru D. Ghica, īn anul de la care se pare ca si-a luat si numele.

MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN sir. Dunarii nr.

Primele īncercari de organizare a unui muzeu īn judetul Teleorman au avut loc la Alexandria, īn fiiul īn timpul sarbatoririi centenarului ora­sului. Atunci, īntr-o singura īncapere din cladirea primariei, s-a deschis o mica expozitie ce cuprin­dea acte domnesti referitoare la īntemeierea lo­calitatii.

Muzeul propriu-zis, īnfiintat īn anul a fost inaugurat oficial la l mai el prezenta expo­nate consacrate istoricului orasului si era gazduit īntr-un mic local din parcul Alexandriei.

Reorganizat īn anul cu doua sectii de istorie si de arheologie muzeul a primit un nou sediu. Cutremurul din anul a afectat cladirea ceea ce a impus mutarea muzeului īntr-un alt lo­cal īn prezent functioneaza numai sectia de ar­heologie.

īn muzeu un loc aparte īl ocupa uneltele si fo­silele descoperite la Ciuperceni, cu o vechime de mai bine de un milion de ani. De asemenea, se re-

marca uneltele, ceramica, podoabele si armele epocii neolitice (cultura Gumelnita) prezenta la Ciolanesti si Videle.

Bogat este ilustrata si civilizatia geto-dacica din cadrul careia se distinge carul solar de la Bu-joreni, pissa unica pentru valoarea ei stiintifica si muzeografica. Tot atīt de interesante sīnt si mar­turiile materiale getice ce provin din asezarile īn­tarite Zimnicea si Orbeasca de Sud. Continuitatea de viata este demonstrata prin materialele din lo­cuintele medievale din secolele XIV-XV ale ase­zarilor Turnu Magurele, Frumoasa, precum si de cuptorul de redus minereul (veacul al XVII-lea) dezvelit la Zimnicea.

Se remarca si tezaurele monetare ale voievozi­lor munteni, dar īn egala masura si cele de po­doabe din argint descoperite la Orbeasca de Jos si Guruieni.

BRAZDA LUI NOVAC DE SUD

īn partea sudica a orasului Alexandria, este īnca vizibila o portiune din valul de pamīnt cunoscut sub numele de Brazda lui Novac de Sud sau Tro­ianul, cum īi spun localnicii. Ridicat īntre malul stīng al Oltului, linga satul Viespesti (judetul Te­leorman) si fostul sat Greaca, valul a aparut ca urmare a stapīnirii de catre romani, īn secolele II-III e.n., a cīmpiei Burnasului, pīna la lacul Greaca, el reprezentīnd o lucrare de aparare a acestei regiuni. Unii specialisti atribuie ridicarea valului lui Augustus, altii īmparatului Traian.

Construit pe o lungime de km, valul avea la­timea de cea m si īnaltimea maxima de m, fiind flancat de un sant lat de m si adānc de m.

Supusa unor araturi continue, īn regiunea de cīmpie pe care o strabate, Brazda lui Novac de Sud este astazi partial distrusa īn unele portiuni con­servarea se prezinta foarte slaba.

Līnga gara Traian brazda se īntretaie cu limes Transalutanus.

LIMES TRANSALUTANUS (LIMES VALACHICUS)

Acest impresionant val de aparare datīnd din epo­ca romana se īntinde īntre Rīsnov Cīmpulung Pitesti Rosiori de Vede Turnu Magurele, deci pe o lungime de km, la distanta de km fata de Olt. Limes-ul se compune dintr-un val de pamīnt batut cu miezul ars, īnalt de m si lat de m. Pe coama lui se afla, probabil, un zid cu crénelé si un drum de rond. īn fata valului trebuie sa fi existat un sant larg si adīnc apararea o asigurau castre (unele duble), asezate la dis­tante de km, cu turnuri de supraveghere ridicate pe cotele proeminente, unite de un drum strategic.

īn toate punctele fortificate care au apartinut l i me s-ului, ca de exemplu Sapata de Jos si Jidava. urmele arheologice, ceramica si monedele, indica o prezenta romana scurta. Astfel, monedele des­coperite īn castrul de la Jidava (circa piese), precum si tezaurul monetar de la Sapata de Jos se īncadreaza cronologic īntre domnia lui Septirruus Severus si aceea a lui Gordian al Ill-lea (193- e.n.).

Rezulta ca 7imes-ul, ridicat sub Septimius Seve­rus, a fost parasit īn vremea domniei lui Filip Arabul. Deci īmparatul Septimius Severus a īm­pins granita Oltului spre est si a ridicat limes-iū tocmai īn scopul crearii unei zone de siguranta a importantelor asezari de pe linia Oltului, mult ex­puse invaziilor din Muntenia. Atacul carpilor din anii e.n. a obligat pe īmparatul Filip Ara­bul sa readuca granita pe Olt, evacua­rea facīndu-se destul de rapid.

LIMES ALUTANUS

Cucerirea lui Traian oprita pe Olt, cu exceptia re­giunii de munte unde s-a īntins si pe malul stīng al apei, au determinat crearea unei linii de aparare prin ridicarea unor castre. Pe Olt romanii nu au facut un limes complet, pentru ca locul valului si

Planurile unor castre romane aflate pe h me s Transalulanns l. Valea Urlui Rosiori de Vede; Aibota Purcareni Baneasa Flamīnda Gresia Izbasesti Putineiu Ghioca (dupa Dumitru Tudor, Oltenia romana, cd. a IlI-n,

santului erau tinute de cursul rīului. Castrele si posturile de observatie au fost unite printr-un drum. Fortificarea granitei a īnceput īn timpul lui Traian, cu Castra Traiana (Sīmbotin). Frontiera ro­mana fortificata pe linia Oltului se īntindea pe kni īntre Boita (judetul Sibiu) si Islaz (ju­detul Teleorman). Pe aceasta distanta, aparata de castele si castre de pamint si din piatra, legate īntre ele de un drum pietruit lat de m, se disting trei zone corespunzatoare formelor de relief pe care se īntind.

Prima zona parcurgea o regiune de cīmpie, spre rasarit, situata īntra Islaz si Enosesti a doua zona cuprindea regiunea dintre Enosesti si Sīmbotin, īn tinutul deluros al Argesului, unde posibilitatea atacurilor din afara era mai redusa si, ca atare, si castrele au fost mai rare a treia zona, aflata īn regiunea de munte, avea castre mici, īnvecinate īntre ele, fara asezari civile mai importante.

Fortificarea liniei Oltului īnceputa sub Traian, organizata temeinic īn timpul lui Hadrian, a fost continuata sub domniile lui Antoninus Pius si Sep-timius Severus.

Destramarea fortificatiilor īncepe īn anii e.n., prin distrugerea casLrului de la Slaveni (judetul Olt).

DULCEANCA

Parasind orasul Alexandria spre a continua calato­ria tot pe DN pīna īn comuna Buzescu, iar de aici mergīnd spre satul Mavrodin pe un drum secundar asfaltat, paralel cu soseaua sus-mentio-nata, se strabate cīmpia īntinsa a Burdei, cuprinsa īntre rīurile Teleorman si Vedea. Aceasta regiune frapanta prin intensitatea si bogatia vestigiilor arheologice, printre care se īnscriu cele de la Dulceanca, Albesti si Vedea Merii Goala, dove­deste o puternica continuitate de viata.

Pe terasa joasa din apropierea confluentei rīului Vedea cu pīrīul Burdea, la Dulceanca km de­partare de limes Transalutanus urmele mate­riale īsi gasesc īnceputurile īn neoliticul timpuriu.

Asezarea de la Dulceanca, din secolul al Ill-lea e.n., se īncadreaza īn categoria celor de tip rural, nefortificate, ce face parte din ansamblul cultural caracteristic dacilor liberi din Muntenia.

Locuintele partial īngropate, de forma ovala sau rectangulara cu colturile rotunjite, au continut ce­ramica de uz comun din pasta rosie ori cenusie de tipul provincial roman, monede si fibule. In canti­tate considerabila erau īntrebuintate si recipientele cu veche traditie īn cea de-a doua epoca a fieru­lui, lucrate cu mina, redīnd vase-borcan decorate alveolar, cesti, opaite si vase de provizii.

Asezarea se extinde pe terasa joasa a pīrīului Burdea, iar locuintele construite cu fata spre sud aveau vederea unei lunci largi, presarate de cro-vuri cu apa si iarba da pasune, oferind conditii ex­celente pentru cresterea vitelor, ocupatie de baza a locuitorilor. O alta īndeletnicire o constituia pre­lucrarea obiectelor de metal (bronz si fier). Anali­zele au demonstrat ca turtele din fier si cantitatile foarte mari de zgura din bordeie, proveneau din depozite mineralogice, aflate īn compozitia unui anumit strat din rīpa Burdei, iar pentru extragerea acestora erau necesare un procedeu de reducere complicat si un īnalt grad de specializare. De ase­menea, era prelucrat si bronzul a carui existenta este dovedita prin obiectele lucrate din acest metal si cantitatea mare de deseuri de bronz (bulgari, tabla taiata si sīrme).

Datarea s-a facut īn secolul al Ill-lea e.n., dato­rita unor anumite elemente numismatice si de cronologie relativa (fibule), precum si a tipologiei ceramicii. Astfel īntr-o locuinta a fost descoperit un antoninian de bronz, emis la Viminacium īn anul īn timpul lui Gordian al Ill-lea (238-244). īntr-o alta locuinta, dimpreuna cu o fibula de tipul ,,cu piciorul īntors pe dedesubt" īncadrata la sfīr-situl secolului al līl-lea e.n. s-a gasit o alta mo­neda din perioada īmparatului Galīienus, din epoca cīnd acesta domnea singur

Situati la o distanta mica de limes Transaluianus, dacii liberi de la Dulceanca se pare ca nu au fost afectati de atacurile migratorilor duse īmpotriva frontierelor Daciei romane, atacuri petrecute la mijlocul secolului al Ill-lea e.n. Dovada īn acest

santului erau tinute de cursul rīului. Castrele si posturile de observatie au fost unite printr-un drum. Fortificarea granitei a īnceput īn timpul lui Traian, cu Castra Traiana (Sīmbotin). Frontiera ro­mana fortificata pe linia Oltului se īntindea pe km īntre Boita (judetul Sibiu) si Islaz (ju­detul Teleorman). Pe aceasta distanta, aparata de castele si castre de pamīnt si din piatra, legate īntre ele de un drum pietruit lat de m, se disting trei zone corespunzatoare formelor de relief pe care se īntind.

Prima zona parcurgea o regiune de cīmpie, spre rasarit, situata īntra Islaz si Enosesti a doua zona cuprindea regiunea dintre Enosesti si Sīmbotin, īn tinutul deluros al Argesului, unde posibilitatea atacurilor din afara era mai redusa si, ca atare, si castrele au fost in a i rare a treia zona, aflata īn regiunea de munte, avea castre mici, īnvecinate īntre ele, fara asezari civile mai importante.

Fortificarea liniei Oltului īnceputa sub Traian, organizata temeinic īn timpul lui Hadrian, a fost continuata sub domniile lui Antoninus Pius si Sep-timius Severus.

Destramarea fortificatiilor īncepe īn anii e.n., prin distrugerea castrului de la Slaveni (judetul Olt).

DULCEANCA

Parasind orasul Alexandria spre a continua calato­ria tot pe DN pīna īn comuna Buzescu, iar de aici mergīnd spre satul Mavrodin pe un drum secundar asfaltat, paralel cu soseaua sus-mentio-nata, se strabate cīmpia īntinsa a Burdei, cuprinsa īntre rīurile Teleorman si Vedea. Aceasta regiune frapanta prin intensitatea si bogatia vestigiilor arheologice, printre care se īnscriu cele de la Dulceanca, Albesti si Vedea Merii Goala, dove­deste o puternica continuitate de viata.

Pe terasa joasa din apropierea confluentei rīului Vedea cu pīrīul Burdea, la Dulceanca km de­partare de limes Transalutanus urmele mate­riale īsi gasesc īnceputurile īn neoliticul timpuriu.

Asezarea de la Dulceanca, din secolul al Ill-lea e.n., se īncadreaza īn categoria celor de tip rural, nefortificate, ce face parte din ansamblul cultural caracteristic dacilor liberi din Muntenia.

Locuintele partial īngropate, de forma ovala sau rectangulara cu colturile rotunjite, au continut ce­ramica de uz comun din pasta rosie ori cenusie de tipul provincial roman, monede si fibule. In canti­tate considerabila erau īntrebuintate si recipientele cu veche traditie īn cea de-a doua epoca a fieru­lui, lucrate cu mina, redīnd vase-borcan decorate alveolar, cesti, opaite si vase de provizii.

Asezarea se extinde pe terasa joasa a pīrīului Burdea, iar locuintele construite cu fata spre sud aveau vederea unei lunci largi, presarate de cro-vuri cu apa si iarba da pasune, oferind conditii ex­celente pentru cresterea vitelor, ocupatie de baza a locuitorilor. O alta īndeletnicire o constituia pre­lucrarea obiectelor de metal (bronz si fier). Anali­zele au demonstrat ca turtele din fier si cantitatile foarte mari de zgura din bordeie, proveneau din depozite mineralogice, aflate īn compozitia unui anumit strat din rīpa Burdei, iar pentru extragerea acestora erau necesare un procedeu de reducere complicat si un īnalt grad de specializare. De ase­menea, era prelucrat si bronzul a carui existenta este dovedita prin obiectele lucrate din acest metal si cantitatea mare de deseuri de bronz (bulgari, tabla taiata si sīrme).

Datarea s-a facut īn secolul al Ill-lea e.n., dato­rita unor anumite elemente numismatice si de cronologie relativa (fibule), precum si a tipologiei ceramicii. Astfel īntr-o locuinta a fost descoperit un antoninian de bronz, emis la Viminacium īn anul īn timpul lui Gordian al Ill-lea (238-244). īntr-o alta locuinta, dimpreuna cu o fibula de tipul ,,cu piciorul īntors pe dedesubt" īncadrata la sfīr-situl secolului al liī-lea e.n. s-a gasit o alta mo­neda din perioada īmparatului Galīienus, din epoca cīnd acesta domnea singur

Situati la o distanta mica de limes Transaluianus, dacii liberi de la Dulceanca se pare ca nu au fost afectati de atacurile migratorilor duse īmpotriva frontierelor Daciei romane, atacuri petrecute la mijlocul secolului al Ill-lea e.n. Dovada īn acest

serls este facuta de moneda emisa īn timpul īmpa­ratului Gallienus, precum si de tipologia ceramicii care arata existenta asezarii chiar si dupa cade­rea limes-ului.

Sapaturile arheologice din asezarile apartinīnd secolelor al Ill-lea e.n. si al VI-lea e.n. de la Dul-ceanca au demonstrat cu claritate ca acestea se īnscriu īn aceleasi limite, pe terasa joasa a Burdei, la marginea luncii largi.

Locuitorii secolului al VI-lea e.n. si-au construit locuinte de suprafata si partial īngropate īn pa-mīnt. īn īncaperile ambelor locuiri au fost cladite cuptoare scobite īn calupuri de pamīnt crutat, īn-tr-un colt al īncaperii.

Cuptoarele din secolul al VI-lea e.n. contineau o cantitate mare de valatuci de lut ars, care folo­sea la īnmagazinarea si iradierea caldurii.

Ceramica formata din vase lucrate cu mīna sau la roata, īn proportie egala, alcatuieste majorita­tea inventarului.

De asemenea, īn secolele VI-VII e.n., īn cadrul societatii de la Dulceanca s-a perpetuat mestesugul prelucrarii fierului prin exploatarea depozitelor mineralogice aflate īn solurile din rīpa Burdei, fo­losite si īn cacīrul asezarii precedente.

Aici un nivel care dateaza de la sfīrsitul secolu­lui al VīII-lea si īnceputul celui urmator este re­prezentat printr-un bordei care interfereaza limita de nord a asezarii secolelor VI-VII e.n.

Terenul pe care se situeaza asezarile descrise este folosit pentru lucrari agricole.

Interesanta este si descoperirea unui mormīnt hu-nic de inhumatie, izolat, datat īn secolul al V-lea e.n. Scheletul avea craniul deformat artificial, iar inventarul a continut un fragment dinlr-o diadema din aur.

ALBEsTI

Urmīnd traseul rutier amintit, la km departare de Dulceanca si km de orasul Rosiori de Vede īn

acelasi mediu geografic, pe o terasa, s-a īnscris ce­tatea geto-dacica de la Albesti (secolele IV-III ī.e.n.), īnconjurata de un sant de aparare si un va]

Planul cetatii geto-dacice de la Albesti (dupa Dumitru Berciu, Em. Moscalu īn S.C.I.V., 4, 1972).

de pamīnt, asezarea fortificata a cuprins un bogat inventar compus din ceramica locala si de import (greceasca), unelte din fier si obiecte de podoaba.

VEDEA

La km nord de Albesti si km departare de Ro­siori de Vede, la Vedea, pe malul pīrīului Burdea, afluent al rīului Vedea, īn anul trei tarani, sapīnd un canal de irigatii, au gasit o adevarata comoara ascunsa". Astfel, pe locul numit ,,La var-zarie" īntr-o groapa de mici dimensiuni a aparut un vas de lut ars, iar īn apropierea acestuia s-a descoperit un recipient din tabla de argint si un fragment dintr-o cupa din acelasi metal, īn final nerecuperate, īmpreuna cu aceste obiecte s-au

aflat si o serie de bijuterii geto-dacice din argint (secolele I ī.e.n. I e.n.), doua fibule, un inel, un cercel, un lant compus din bucati de zale din sīrma lucrata dintr-o tabla din argint, ce stilizea­za capul unui cal vazut din fata. Decorul alcatuit din elemente geometrice, ca de altfel īntreaga pie­sa, a fost realizat prin mularea placii de tabla p^ o matrice, operatiune executata prin batere, cu ajutorul unui ciocan. Este de fapt ceea ce se nu­meste tehnica "au repoussé".

Mentionam ca īntrucīt punctul numit "La varza-rie" se afla īntre localitatile Goala (azi Vedea) si Meri, tezaurul s-a pastrat īn literatura de speciali­tate sub numele de tezaurul de la ,,Merii-Goala".

PERETU

Reluīnd prin comuna Buzescu calatoria pe DN spre Rosiori de Vede, pe traseu, la circa km de­partare de oras, se īntīlneste satul Peretu, pe teri­toriul caruia a fost dezvelit un montant princiar, cu tumul (secolele V III ī.e.n.) apartinīnd unui re­prezentant al aristocratiei locale, traco-getice. In­ventarul a cuprins alaturi de ceramica si obiecte lucrate din fier, un important tezaur de peste piese din argint (coif aurit, decorat cu motive zoomorfe geometrice si florale, vase antropomorfe si aplice ornate cu elemente animaliere stilizate), toate depuse īntr-un vas din bronz, acoperit.

ROsIOR! DE VEDE

Orasul, cu o veche traditie istorica, apare īn docu­mentele timpului īn anul cīnd doi pelerini germani, Peter Sparnau si Ulrich von Tennstadt, īntorcīndu-se de la Ierusalim prin Tirnovo si Sistov fac un popas la Russenart, adica la Rus, unde fusese un vechi castru roman. Pelerinii, cunoscatori ai limbii latine, au folosit Russenart, cuvīnt compus din Rus, numele localitatii, si art (-artis), cetate.

La acea Vreme orasul era important datorita si­tuarii pe drumul comercial Tīrnovo Turnu Magu­rele Pitesti Brasov de altfel īn anul este amintit īn documente, drept tīrg comercial.

Precizarea geografica a localitatii Rus prin adao­sul ,,de Vede" se īntīlneste documentar īn veacul al XVI-lea īn postfata Evangheliarului lui Radu Gramaticul care spune "...m-am nascut īn satul Manicesti de līnga Rus pazar (tīrg) de pe apa Vedei".

Cercetarile īntreprinse pe teren au stabilit īn apropierea spitalului T.B.C. din oras o dunga lata de m de pamīnt ars īn amestec cu fragmente ce­ramice, ce face parte din limes Transalutanus.

La vest de oras valul a fost distrus de plantarea viilor pentru ca sa reapara la nord de calea ferata Bucuresti-Craiova, mai precis la circa m de­partare de gara Rosiori. Grigore Tocilescu īl de­scrie aici ca fiind "īnalt si lat ca niciodata" astazi este complet aplatizat, vizibil doar prin fragmen­tele de chirpic din aratura.

URLUIU

La sud-vest de orasul Rosiori de Vede, pe locul nu­mit Urluiu, a fost ridicat de catre romani un castru patrat, cu dimensiunea 66X64 pasi. Pare sa fi fost lucrat numai din pamīnt, īnconjurat de un sant lat de m si un val īnalt de l m.

Lagarul a fost plasat la m de Brazda lui Novac.

GRESIA

La km nord-vest de orasul Rosiori de Vede (īn cadrul comunei Baltati) se īnscrie un castru de 80X60 pasi fortificatia era aparata printr-un val lat de pasi si un sant exterior adīnc de m. Se pare ca la colturi avea turnuri de zi­darie, īntre Rosiori de Vede si Gresia a fost iden­tificat, la Scrioastea, un turn de semnalizare.

BĂNEASA

Calatorul interesat īn cunoasterea unor vestigii arheologice ale patriei noastre poate sa-si abata calea spre Turnu Magurele, prin Furculesti si Crīngu, unde la iesirea din sat, spre dreapta, pe un drum asfaltat se ajunge la Baneasa, fortificatie ro­mana, īnaltata la numai m distanta de soseaua amintita.

Ansamblul facea parte din complexul de aparare al 7ļ7ļies-ului Transalutanus, fiind īn fapt alcatuit din doua castre de marimi diferite. Cel mic, depar­tat cu pasi fata de Troian si la m nord de castrul mare, masura 84X60 pasi. īnconjurat cu un val īnalt de m si un sant adīnc de 0_;30 m, acesta avea o latime de pasi. Al doilea castru, cel mare, este aproape patrat (130X126 m). Valului interior, cu urme de palisada, lat la baza de m si mentinut pe o īnaltime de m, īi corespunde un sant lat de m si adīnc de m. Tot ca sistem de aparare mai figura si un al doilea val cu sant. Lagarul a fost lucrat cu zid din chirpic, iar dupa monedele descoperite a functionat īn secolul al Ill-lea e.n., īn timpul domniei īmparatilor Septimius Severus si al lui Caracalla.

Prin dimensiunile sale īntinse, cel de-al doilea castru aflat la m de limes Transalutanus putea adaposti o armata numeroasa, pīna la oameni (un numems).

PUTINEĪU

Situata la km departare de Baneasa si la km nord de Poiana (Flamīnda) cu vedere spre valea larga a Calmatuiului, fortificatia de la Putineiu, de forma patrata, cu fiecare latura de m era īncon­jurata de un val de m si un sant adīnc de m. Lucrat din pamīnt, castrul a avut un rol strategic, fiind īn fapt plasat tot pe limes Transalutanus. Aici s-a descoperit un sestertius, emis īn vremea dom­niei lui Antoninus Pius.

TURNU MĂGURELE

La km sud de oras, la aproape l km distanta de cursul actual al Dunarii si km est de vechea var­sare a Oltului, se afla vestigiile cetatii Turnu, de­numire sugerata de īnsasi structura fortificatiei.

Dupa formarea statului feudal independent Ţara Romāneasca, exista acolo un important punct de varaa. Astfel, asezarea plasata la un vechi vad al Dunarii, pe unde trecea limes Transalutanus, a avut, din timpuri īndepartate, functii economice aici se īntīlneau "drumul sarii", ce venea de la Ocnele Mari, "drumul oilor", care pornea de la Sibiu, precum si "drumul cerealelor" ("drumul Ru­silor") de la Rosiori de Vede.

īn jurul anului Mircea cel Batrīn a con­struit aici o cetate din piatra.

Cu mici exceptii, īn timpul domniilor lui Vlad Ţepes si Mihai Viteazul, cetatea, transformata īn raia, s-a aflat īn stapīnirea otomana pīna īn anul cīnd, īn baza tratatului de la Adrianopol, a revenit Ţarii Romanesti.

īn anul din initiativa negustorilor locali, la Turnu s-a īnfiintat un port. īn timpul razboiului pentru cucerirea independentei ora­sul a jucat un important rol strategic, īn desfasu­rarea operatiunilor īn vederea cuceririi fortifica­tiilor turcesti aflate la Plevna.

Ruinele cetatii Turnu supuse degradarii si, mai ales, demontarea zidurilor din piatra, īn scopul folosiri acesteia ca material de constructie au fost vizitate īn de August Treboniu Laurian, apoi ani mai tīrziu de catre Cezar Bolliac am­bii erau interesati īn cercetarea vestigiilor romane. Aceleasi preocupari a manifestat si Grigore Toci-Isscu. Cercetari arheologice sistematice conduse de catre Grigore Florescu s-au organizat abia īn anii si

Atīt Grigore Tocilescu, cīt si Grigore Florescu au crezut ca fortareata romana care, initial, ar fi fost ridicata de Traian poate fi identificata cu ce­tatea Turris, mentionata de Procopius īn De bello gothico (II, 436, 3). Tot Grigore Florescu ajunge la concluzia ca Procopius nu da nici un indiciu de

localizare a cetatii Turris, ridicata pe malul stīng al Dunarii si fagaduita, īn anul de īmparatul bizantin lustinian slavilor anti, acestia obligīn-du-se, īn schimb, sa opreasca incursiunile bulga­rilor la 1/mes-ul dunarean.

in plus, dintre lucrarile de fortificatie ridicate ele lustinian la Dunare mentionate de Procopius īn De aedificis, nici una nu poate fi localizata linga Turnu Magurele.

Planul cetatii Turnu (dupa Gh. I. Cantacuzino, Cetati medie­vale din Ţara Romāneasca, Bucuresti,

Cercetarile arheologice, reluate īn anul pe baza datelor stratigrafice si a etapelor de construc­tie, infirma existenta unei fortificatii antice.

In ultima forma cetatea Turnu se compunea din trei elemente principale dispuse aproximativ con-

centric : un turn circular īn centru, un zid de in­cinta si un sant de aparare, marginit de ziduri, īn exterior turnul are diametrul de m cu ziduri groase de m. Turnul fusese acoperit īntr-o pe­rioada mai tīrzie cu olane gasite din abundenta printre darīmaturi.

Zidul de incinta se afla la aproximativ m de­partare īn raport cu turnul īn forma sa finala era circular īn interior si poligonal spre exterior, cu o grosime medie de m. īn structura lui au fost ob­servate mai multe etape de constructie, materiali­zate printr-o serie de transformari si adaugiri. Astfel, de-a lungul vremii, īn partea sudica a in­cintei s-a adaugat un turn rectangular, interior, iar un al doilea turn i-a fost alipit pe latura sud-vestica.

santul, alt element defensiv, situat spre exterio­rul incintei, era limitat spre interior de un zid cu latimea de m.

Intrarea se facea pe partea estica, unde īn in­terior exista un prag dintr-un bloc de marmura, avīnd dedesubt alte trei blocuri īn consola si un prag pe care se sprijinea podul mobil.

Cel dintii element de fortificatie care i-a dat si numele este zidul rotund, īn jurul caruia s-au ridi­cat celelalte ziduri.

santul si zidul din interiorul acestuia faceau si ele parte, īn prima lor forma, din vechile elemente de fortificatie. Fragmentele ceramice din ultimul strat de nivelare si din depunerile urmatoare da­teaza de la sfīrsitul secolului al XIV-lea si primele decenii ale celui urmator, ceea ce īndreptateste datarea īnceputului fortificatiei īn timpul lui Mircea cel Batrīn.

Asupra aspectului fortificatiei de la Turnu s-au pastrat o serie de relatari, unele chiar contempo­rane existentei constructiei.

Astfel, Walerand de Wavrin, relatīnd despre eve­nimentele din anii mentioneaza ca ele­mentul principal al fortificatiei īl constituia turnul rotund, cu acoperis din lemn, turn īnconjurat de īntarituri, probabil zidul de incinta. Tot el amin­teste despre poarta secundara care dadea spre Dunare, precum si despre barbacanele cetatii.

Doua secole mai tīrziu calatorul turc Evlia Celebi descria si el cetatea plasata pe un loc inun­dabil si mlastinos. Mai departe, relateaza ca din aceasta cauza aici a trebuit carat mult pamīnt. Tot el povesteste ca fiind de dimensiuni mai mici, ce­tatii i s-a zis ,,Turnu", iar sultanul Mehmed i, fiul lui Baiazid I, a īntemeiat īn afara ei un orasel ridicīnd jur-īmprejur un zid de pamīnt cu doua parti, una spre uscat, iar cealalta spre Dunare. In aceasta situatie cetatea Turnu a ramas la mijloc ca o cetate interioara cu un turn rotund, acoperit cu sindrila, īn forma de bolta, īn partea superioara.

Acelasi calator relata ca īn cetate se aflau pazi­torii hambarelor si ai munitiilor, īn partea de ra­sarit, cetatea era prevazuta cu un pod atīrnat.

EXPOZIŢIA MUZEISTICA

Scopul expozitiei consta īn valorificarea descope­ririlor arheologice paleolitice de la Ciuperceni, precum si a celor medievale, din raza orasului.

De o deosebita importanta sīnt descoperirile din secolele IV-V, identificate īn cetatea de la Turnu, de pe malul Dunarii.

De asemenea, atentia este atrasa de rare mo­nede feudale romānesti si straine īn general ex­ponatele vin sa sublinieze rolul cetatii, īn cadrul politicii romānesti de independenta si neatīrnare. Totodata se scoate īn evidenta si rolul economic al centrului de productie si de schimb de la Turnu pentru īntreaga economie medievala.