BUCURESTI - ALEXANDRIA ROSIORI DE VEDE-TURNU MAGURELE

BUCUREsTI ALEXANDRIA ROsIORI DE VEDE-TURNU M GURELE

Al doilea itinerar strabate regiunea sud-vestica a Cîrnpiei Munteniei, pe DN pe directia Bucu­resti Alexandria Rosiori de Vede. De la Ro­siori de Vede spre Turnu Magurele se merge pe un drum asfaltat ce trece prin comunele Troianul si Furculesti de aici pe DN se ajunge la Turnu Magurele. Traseul totalizînd km cu­prinde localitati cu obiective arheologice antice ori medievale, precum si importante puncte turistice.

BRAGADIRU

Parasind Capitala, pe DN în drum spre Alex­andria, la km departare de Bucuresti, pe o te­rasa a rîului Sabar, exista un teren locuit în dife­rite perioade de timp, fapt dovedit de cercetarile arheologice, organizate cu ani în urma.

Parcela agricola situata în spatele fabricii de nutret combinat Bragadiru este taiata pe toata lungimea sa de drumul de tara ce duce din soseaua nationala la satul Clinceni, la aproximativ km distanta fata de întreprinderea amintita.

Vestigiile geto-dace (secolele Iî I î.e.n.) desco­perite au cuprins locuinte atît de suprafata, cit si îngropate în pamînt, folosite concomitent.

Sub aspectul formelor si dimensiunilor casele difera unele în raport cu altele astfel, o parte din­tre ele prezentau o forma patrulatera cu colturile rotunjite, iar celelalte, de dimensiuni mai reduse,

au avat contur eliptic. Aproape în fiecare înca­pere era amenajata cîte o vatra sau un cuptor.

Mentionam ca aici s-a identificat un cuptor pen­tru reducerea minereului de fier, unicul de acest gen datînd din secolele II-I î.e,n. si descoperit pîna în prezent în Cîmpia Munteniei.

Ceramica, lucrata cu mma ori la roata, prezinta caracteristicile generale epocii geto-dacilor.

Asezarea, plasata pe o terasa nu prea înalta din apropierea Sabarului, la o distanta de cea m de vechea albie a rîului, se înscrie în categoria celor deschise, nefortificate artificial.

Faza de început a locuirii 232j96c a putut fi identificata cu certitudine pe baza unei torti de amfora de tip rhodian, cu inscriptie, datata în a doua jumatate a secolului al II-lea î.e.n. Sfîrsitul asezarii s-a sta­bilit datorita descoperirii unei alte torti de amfora locala, de imitatie rhodiana, cu încercare de scriere a literelor grecesti (un exemplar asemanator s-a gasit numai la Cetatenii din Vale), încadrat la sfîr-situl secolului I î.e.n.

Vestigiile geto-dacice de la Braaadiru au fost suprapuse de altele mai tîrzii din perioada feuda­lismului timpuriu (secolele IX-XI).

Casele sînt fie îngropate în pamînt (mai rare), fie de suprafata cele de suprafata au vetre sau cuptoare menajere în preajma carora existau ras-pîndite fragmente ceramice.

Pe baza inventarului ceramic s-au distins doua faze de locuire prima cuprinde sfîrsitul secolului al IX-lea si persista pîna la începutul veacului ur­mator a doua faza acopera secolul al X-lea si primele decenii ale secolului urmator.

Cercetarile arheologice au stabilit ca asezarea geto-dacica era masata în partea mai joasa, sud-estica a terasei, pe cînd locuirea din feudalismul timpuriu ocupa partea mai înalta a locului, deci ceva mai departe de vechea albie a Sabarului.

POPEsTI

Situata la km sud-vest de Bucuresti, în comuna Mihailesti Novaci, pe malul drept al Argesului, asezarea de la Popesti reprezinta un important cen-

tru getic, ce corespunde epocii lui Burebisla. Acolo se poate ajunge continuînd drumul pe DN Bucu­resti Alexandria, pîna în comuna Mihailesti, iar de aici la km spre est se afla cetatea getica Po­pesti, pe un pinten al terasei Argesului, înalt de m, deasupra luncii cu lungimea de l m si latimea tot atît de mare. în scopul apararii locul a fost strabatut de doua santuri sapate transver­sal. Segmentul sudic, de altfel cel mai mare, for­meaza vatra satului. Segmentul de mijloc este ocupat de cimitirul actual al satului, cu o biserica din secolul al XVII-lea de la serban Cantacuzino si Constantin Brîncoveanu. Al treilea segment, din vîrful promontoriului, numit Nucet dupa exis­tenta unei vechi livezi de nuci, azi complet dispa­ruta are forma dreptunghiulara si constituie acropola asezarii antice.

înca din secolul trecut s-a aflat în atentia cer­cetatorilor. Astfel, în anul Cezar Bolliac sem­nala acest punct prin descoperirea unui tezaur de tetradrahme thasiene din argint. D. Butculescu, Gr. G. Tocilescu si inginerul P. Polonic au facut

Planul asezarii geto-dacice de Ia Popesti (dupa Radu Vulpe, Asezari getice în Muntenia,

cercetari sumare, iar în anii si s-au întreprins sapaturi arheologice organizate, reluate dupa anul

La Nucet s-a identificat o succesiune de locuiri din epoca bronzului (culturile Glina si Tei) si din cele doua epoci ale fierului. Din prima epoca a fierului dateaza santurile amintite precum si valul.

Din Latène, cel mai vechi nivel de locuire se încadreaza în perioada secolului II - sfîrsitul se­colului I î.e.n. Vechea fortificatie hallstattiana a fost folosita si în epoca urmatoare, adaugîndu-i-se o palisada. Asezarea a cuprins mai ales locuinte de suprafata, dintre care unele acoperite cu tigle, am­plasate îndeosebi în sectorul sud-estic al cetatii Nucet, unde au fost constatate resturile unei curti aristocratice, au apartinut, probabil, unui conduca­tor de triburi, în acest sector au mai fost dezvelite resturile unei constructii mari, dreptunghiulare, cu o latura absidata, considerata de caracter sacru, în apropierea acestei constructii a existat o a doua cu destinatie rezidentiala.

Protome din bronz (sus) si reprezentare zoomorfa din lut descoperite la Popesti.

Inventarul straturilor getice s-a dovedit bogat. Ceramica lucrata cu mîna ori la roata se caracte­rizeaza "irin forme variate si elegante. Printre

obiectele de piatra se pot mentiona rîsniteîe rota­tive sau cele primitive, folosite pentru zdrobirea grînelor cu ajutorul unui frecator. Din sticla s-au descoperit margele, vase incolore sau policrome.

Fierul este bogat reprezentat prin arme (spade drepte, de tip grecesc, pumnale, vîrfuri de lanci sau ele sageti) si unelte (brazdare de plug, sapaligi, securi, cutite, bricege, furculite, cuie, piroane, cio­cane, dalti, clesti etc.).

La Popesti s-au gasit si multe fibule executate din fier si bronz. Din acest ultim aliaj se confec­tioneaza si lantisoare, aplice, pandantive, cercei, bratari. Din argint de asemenea erau realizate obi­ecte de gateala.

Opaite geto-dacicc gasite la Popesti (dupa Radu Vulpe în "Materiale si cercetari arheologice", III,

Necropola, corespunzatoare asezarii getice, este formata din tumuli cu morminte de incineratie si­tuate la l krn spre sud de Nucet, între satele Po­pesti si Novaci.

Asezarea getica de la Popesti ocupa o pozitie centrala în zona paduroasa a Cîmpiei Române, la distanta aproape egala între Dunare si Carpati.

8. ALEXANDRIA

Revenind de la Mihallesti pe DN se ajunge în orasul Alexandria, situat pe malul drept al rîului Vedea, localitate cu traditie si continuitate de lo­cuire. Astfel, în punctul denumit ,,La Gorgan", oa­menii s-au asezat din timpurile neoliticului înde­partat, cînd se folosea ceramica caracteristica cul­turilor Boian si Gumelnita. Continuitate de vietuire pe aceste meleaguri o regasim si în epocile bron­zului si fierului.

La fel în partea de nord-vest a orasului, pe malul rîului Vedea, pe locul denumit "La Vii", vasele din lut întregi ori fragmentare, aflate în locuinte, mar­cheaza începuturile celei de-a doua epoci a fierului din Cîmpia Munteniei.

Orasul propriu-zis a fost înfiintat printr-un hri­sov emis în vremea domniei lui Alexandru D. Ghica, în anul de la care se pare ca si-a luat si numele.

MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN sir. Dunarii nr.

Primele încercari de organizare a unui muzeu în judetul Teleorman au avut loc la Alexandria, în fiiul în timpul sarbatoririi centenarului ora­sului. Atunci, într-o singura încapere din cladirea primariei, s-a deschis o mica expozitie ce cuprin­dea acte domnesti referitoare la întemeierea lo­calitatii.

Muzeul propriu-zis, înfiintat în anul a fost inaugurat oficial la l mai el prezenta expo­nate consacrate istoricului orasului si era gazduit într-un mic local din parcul Alexandriei.

Reorganizat în anul cu doua sectii de istorie si de arheologie muzeul a primit un nou sediu. Cutremurul din anul a afectat cladirea ceea ce a impus mutarea muzeului într-un alt lo­cal în prezent functioneaza numai sectia de ar­heologie.

în muzeu un loc aparte îl ocupa uneltele si fo­silele descoperite la Ciuperceni, cu o vechime de mai bine de un milion de ani. De asemenea, se re-

marca uneltele, ceramica, podoabele si armele epocii neolitice (cultura Gumelnita) prezenta la Ciolanesti si Videle.

Bogat este ilustrata si civilizatia geto-dacica din cadrul careia se distinge carul solar de la Bu-joreni, pissa unica pentru valoarea ei stiintifica si muzeografica. Tot atît de interesante sînt si mar­turiile materiale getice ce provin din asezarile în­tarite Zimnicea si Orbeasca de Sud. Continuitatea de viata este demonstrata prin materialele din lo­cuintele medievale din secolele XIV-XV ale ase­zarilor Turnu Magurele, Frumoasa, precum si de cuptorul de redus minereul (veacul al XVII-lea) dezvelit la Zimnicea.

Se remarca si tezaurele monetare ale voievozi­lor munteni, dar în egala masura si cele de po­doabe din argint descoperite la Orbeasca de Jos si Guruieni.

BRAZDA LUI NOVAC DE SUD

în partea sudica a orasului Alexandria, este înca vizibila o portiune din valul de pamînt cunoscut sub numele de Brazda lui Novac de Sud sau Tro­ianul, cum îi spun localnicii. Ridicat între malul stîng al Oltului, linga satul Viespesti (judetul Te­leorman) si fostul sat Greaca, valul a aparut ca urmare a stapînirii de catre romani, în secolele II-III e.n., a cîmpiei Burnasului, pîna la lacul Greaca, el reprezentînd o lucrare de aparare a acestei regiuni. Unii specialisti atribuie ridicarea valului lui Augustus, altii împaratului Traian.

Construit pe o lungime de km, valul avea la­timea de cea m si înaltimea maxima de m, fiind flancat de un sant lat de m si adânc de m.

Supusa unor araturi continue, în regiunea de cîmpie pe care o strabate, Brazda lui Novac de Sud este astazi partial distrusa în unele portiuni con­servarea se prezinta foarte slaba.

Lînga gara Traian brazda se întretaie cu limes Transalutanus.

LIMES TRANSALUTANUS (LIMES VALACHICUS)

Acest impresionant val de aparare datînd din epo­ca romana se întinde între Rîsnov Cîmpulung Pitesti Rosiori de Vede Turnu Magurele, deci pe o lungime de km, la distanta de km fata de Olt. Limes-ul se compune dintr-un val de pamînt batut cu miezul ars, înalt de m si lat de m. Pe coama lui se afla, probabil, un zid cu crénelé si un drum de rond. în fata valului trebuie sa fi existat un sant larg si adînc apararea o asigurau castre (unele duble), asezate la dis­tante de km, cu turnuri de supraveghere ridicate pe cotele proeminente, unite de un drum strategic.

în toate punctele fortificate care au apartinut l i me s-ului, ca de exemplu Sapata de Jos si Jidava. urmele arheologice, ceramica si monedele, indica o prezenta romana scurta. Astfel, monedele des­coperite în castrul de la Jidava (circa piese), precum si tezaurul monetar de la Sapata de Jos se încadreaza cronologic între domnia lui Septirruus Severus si aceea a lui Gordian al Ill-lea (193- e.n.).

Rezulta ca 7imes-ul, ridicat sub Septimius Seve­rus, a fost parasit în vremea domniei lui Filip Arabul. Deci împaratul Septimius Severus a îm­pins granita Oltului spre est si a ridicat limes-iû tocmai în scopul crearii unei zone de siguranta a importantelor asezari de pe linia Oltului, mult ex­puse invaziilor din Muntenia. Atacul carpilor din anii e.n. a obligat pe împaratul Filip Ara­bul sa readuca granita pe Olt, evacua­rea facîndu-se destul de rapid.

LIMES ALUTANUS

Cucerirea lui Traian oprita pe Olt, cu exceptia re­giunii de munte unde s-a întins si pe malul stîng al apei, au determinat crearea unei linii de aparare prin ridicarea unor castre. Pe Olt romanii nu au facut un limes complet, pentru ca locul valului si

Planurile unor castre romane aflate pe h me s Transalulanns l. Valea Urlui Rosiori de Vede; Aibota Purcareni Baneasa Flamînda Gresia Izbasesti Putineiu Ghioca (dupa Dumitru Tudor, Oltenia romana, cd. a IlI-n,

santului erau tinute de cursul rîului. Castrele si posturile de observatie au fost unite printr-un drum. Fortificarea granitei a început în timpul lui Traian, cu Castra Traiana (Sîmbotin). Frontiera ro­mana fortificata pe linia Oltului se întindea pe kni între Boita (judetul Sibiu) si Islaz (ju­detul Teleorman). Pe aceasta distanta, aparata de castele si castre de pamint si din piatra, legate între ele de un drum pietruit lat de m, se disting trei zone corespunzatoare formelor de relief pe care se întind.

Prima zona parcurgea o regiune de cîmpie, spre rasarit, situata întra Islaz si Enosesti a doua zona cuprindea regiunea dintre Enosesti si Sîmbotin, în tinutul deluros al Argesului, unde posibilitatea atacurilor din afara era mai redusa si, ca atare, si castrele au fost mai rare a treia zona, aflata în regiunea de munte, avea castre mici, învecinate între ele, fara asezari civile mai importante.

Fortificarea liniei Oltului începuta sub Traian, organizata temeinic în timpul lui Hadrian, a fost continuata sub domniile lui Antoninus Pius si Sep-timius Severus.

Destramarea fortificatiilor începe în anii e.n., prin distrugerea casLrului de la Slaveni (judetul Olt).

DULCEANCA

Parasind orasul Alexandria spre a continua calato­ria tot pe DN pîna în comuna Buzescu, iar de aici mergînd spre satul Mavrodin pe un drum secundar asfaltat, paralel cu soseaua sus-mentio-nata, se strabate cîmpia întinsa a Burdei, cuprinsa între rîurile Teleorman si Vedea. Aceasta regiune frapanta prin intensitatea si bogatia vestigiilor arheologice, printre care se înscriu cele de la Dulceanca, Albesti si Vedea Merii Goala, dove­deste o puternica continuitate de viata.

Pe terasa joasa din apropierea confluentei rîului Vedea cu pîrîul Burdea, la Dulceanca km de­partare de limes Transalutanus urmele mate­riale îsi gasesc începuturile în neoliticul timpuriu.

Asezarea de la Dulceanca, din secolul al Ill-lea e.n., se încadreaza în categoria celor de tip rural, nefortificate, ce face parte din ansamblul cultural caracteristic dacilor liberi din Muntenia.

Locuintele partial îngropate, de forma ovala sau rectangulara cu colturile rotunjite, au continut ce­ramica de uz comun din pasta rosie ori cenusie de tipul provincial roman, monede si fibule. In canti­tate considerabila erau întrebuintate si recipientele cu veche traditie în cea de-a doua epoca a fieru­lui, lucrate cu mina, redînd vase-borcan decorate alveolar, cesti, opaite si vase de provizii.

Asezarea se extinde pe terasa joasa a pîrîului Burdea, iar locuintele construite cu fata spre sud aveau vederea unei lunci largi, presarate de cro-vuri cu apa si iarba da pasune, oferind conditii ex­celente pentru cresterea vitelor, ocupatie de baza a locuitorilor. O alta îndeletnicire o constituia pre­lucrarea obiectelor de metal (bronz si fier). Anali­zele au demonstrat ca turtele din fier si cantitatile foarte mari de zgura din bordeie, proveneau din depozite mineralogice, aflate în compozitia unui anumit strat din rîpa Burdei, iar pentru extragerea acestora erau necesare un procedeu de reducere complicat si un înalt grad de specializare. De ase­menea, era prelucrat si bronzul a carui existenta este dovedita prin obiectele lucrate din acest metal si cantitatea mare de deseuri de bronz (bulgari, tabla taiata si sîrme).

Datarea s-a facut în secolul al Ill-lea e.n., dato­rita unor anumite elemente numismatice si de cronologie relativa (fibule), precum si a tipologiei ceramicii. Astfel într-o locuinta a fost descoperit un antoninian de bronz, emis la Viminacium în anul în timpul lui Gordian al Ill-lea (238-244). într-o alta locuinta, dimpreuna cu o fibula de tipul ,,cu piciorul întors pe dedesubt" încadrata la sfîr-situl secolului al lîl-lea e.n. s-a gasit o alta mo­neda din perioada împaratului Galîienus, din epoca cînd acesta domnea singur

Situati la o distanta mica de limes Transaluianus, dacii liberi de la Dulceanca se pare ca nu au fost afectati de atacurile migratorilor duse împotriva frontierelor Daciei romane, atacuri petrecute la mijlocul secolului al Ill-lea e.n. Dovada în acest

santului erau tinute de cursul rîului. Castrele si posturile de observatie au fost unite printr-un drum. Fortificarea granitei a început în timpul lui Traian, cu Castra Traiana (Sîmbotin). Frontiera ro­mana fortificata pe linia Oltului se întindea pe km între Boita (judetul Sibiu) si Islaz (ju­detul Teleorman). Pe aceasta distanta, aparata de castele si castre de pamînt si din piatra, legate între ele de un drum pietruit lat de m, se disting trei zone corespunzatoare formelor de relief pe care se întind.

Prima zona parcurgea o regiune de cîmpie, spre rasarit, situata întra Islaz si Enosesti a doua zona cuprindea regiunea dintre Enosesti si Sîmbotin, în tinutul deluros al Argesului, unde posibilitatea atacurilor din afara era mai redusa si, ca atare, si castrele au fost in a i rare a treia zona, aflata în regiunea de munte, avea castre mici, învecinate între ele, fara asezari civile mai importante.

Fortificarea liniei Oltului începuta sub Traian, organizata temeinic în timpul lui Hadrian, a fost continuata sub domniile lui Antoninus Pius si Sep-timius Severus.

Destramarea fortificatiilor începe în anii e.n., prin distrugerea castrului de la Slaveni (judetul Olt).

DULCEANCA

Parasind orasul Alexandria spre a continua calato­ria tot pe DN pîna în comuna Buzescu, iar de aici mergînd spre satul Mavrodin pe un drum secundar asfaltat, paralel cu soseaua sus-mentio-nata, se strabate cîmpia întinsa a Burdei, cuprinsa între rîurile Teleorman si Vedea. Aceasta regiune frapanta prin intensitatea si bogatia vestigiilor arheologice, printre care se înscriu cele de la Dulceanca, Albesti si Vedea Merii Goala, dove­deste o puternica continuitate de viata.

Pe terasa joasa din apropierea confluentei rîului Vedea cu pîrîul Burdea, la Dulceanca km de­partare de limes Transalutanus urmele mate­riale îsi gasesc începuturile în neoliticul timpuriu.

Asezarea de la Dulceanca, din secolul al Ill-lea e.n., se încadreaza în categoria celor de tip rural, nefortificate, ce face parte din ansamblul cultural caracteristic dacilor liberi din Muntenia.

Locuintele partial îngropate, de forma ovala sau rectangulara cu colturile rotunjite, au continut ce­ramica de uz comun din pasta rosie ori cenusie de tipul provincial roman, monede si fibule. In canti­tate considerabila erau întrebuintate si recipientele cu veche traditie în cea de-a doua epoca a fieru­lui, lucrate cu mina, redînd vase-borcan decorate alveolar, cesti, opaite si vase de provizii.

Asezarea se extinde pe terasa joasa a pîrîului Burdea, iar locuintele construite cu fata spre sud aveau vederea unei lunci largi, presarate de cro-vuri cu apa si iarba da pasune, oferind conditii ex­celente pentru cresterea vitelor, ocupatie de baza a locuitorilor. O alta îndeletnicire o constituia pre­lucrarea obiectelor de metal (bronz si fier). Anali­zele au demonstrat ca turtele din fier si cantitatile foarte mari de zgura din bordeie, proveneau din depozite mineralogice, aflate în compozitia unui anumit strat din rîpa Burdei, iar pentru extragerea acestora erau necesare un procedeu de reducere complicat si un înalt grad de specializare. De ase­menea, era prelucrat si bronzul a carui existenta este dovedita prin obiectele lucrate din acest metal si cantitatea mare de deseuri de bronz (bulgari, tabla taiata si sîrme).

Datarea s-a facut în secolul al Ill-lea e.n., dato­rita unor anumite elemente numismatice si de cronologie relativa (fibule), precum si a tipologiei ceramicii. Astfel într-o locuinta a fost descoperit un antoninian de bronz, emis la Viminacium în anul în timpul lui Gordian al Ill-lea (238-244). într-o alta locuinta, dimpreuna cu o fibula de tipul ,,cu piciorul întors pe dedesubt" încadrata la sfîr-situl secolului al liî-lea e.n. s-a gasit o alta mo­neda din perioada împaratului Galîienus, din epoca cînd acesta domnea singur

Situati la o distanta mica de limes Transaluianus, dacii liberi de la Dulceanca se pare ca nu au fost afectati de atacurile migratorilor duse împotriva frontierelor Daciei romane, atacuri petrecute la mijlocul secolului al Ill-lea e.n. Dovada în acest

serls este facuta de moneda emisa în timpul împa­ratului Gallienus, precum si de tipologia ceramicii care arata existenta asezarii chiar si dupa cade­rea limes-ului.

Sapaturile arheologice din asezarile apartinînd secolelor al Ill-lea e.n. si al VI-lea e.n. de la Dul-ceanca au demonstrat cu claritate ca acestea se înscriu în aceleasi limite, pe terasa joasa a Burdei, la marginea luncii largi.

Locuitorii secolului al VI-lea e.n. si-au construit locuinte de suprafata si partial îngropate în pa-mînt. în încaperile ambelor locuiri au fost cladite cuptoare scobite în calupuri de pamînt crutat, în-tr-un colt al încaperii.

Cuptoarele din secolul al VI-lea e.n. contineau o cantitate mare de valatuci de lut ars, care folo­sea la înmagazinarea si iradierea caldurii.

Ceramica formata din vase lucrate cu mîna sau la roata, în proportie egala, alcatuieste majorita­tea inventarului.

De asemenea, în secolele VI-VII e.n., în cadrul societatii de la Dulceanca s-a perpetuat mestesugul prelucrarii fierului prin exploatarea depozitelor mineralogice aflate în solurile din rîpa Burdei, fo­losite si în cacîrul asezarii precedente.

Aici un nivel care dateaza de la sfîrsitul secolu­lui al VîII-lea si începutul celui urmator este re­prezentat printr-un bordei care interfereaza limita de nord a asezarii secolelor VI-VII e.n.

Terenul pe care se situeaza asezarile descrise este folosit pentru lucrari agricole.

Interesanta este si descoperirea unui mormînt hu-nic de inhumatie, izolat, datat în secolul al V-lea e.n. Scheletul avea craniul deformat artificial, iar inventarul a continut un fragment dinlr-o diadema din aur.

ALBEsTI

Urmînd traseul rutier amintit, la km departare de Dulceanca si km de orasul Rosiori de Vede în

acelasi mediu geografic, pe o terasa, s-a înscris ce­tatea geto-dacica de la Albesti (secolele IV-III î.e.n.), înconjurata de un sant de aparare si un va]

Planul cetatii geto-dacice de la Albesti (dupa Dumitru Berciu, Em. Moscalu în S.C.I.V., 4, 1972).

de pamînt, asezarea fortificata a cuprins un bogat inventar compus din ceramica locala si de import (greceasca), unelte din fier si obiecte de podoaba.

VEDEA

La km nord de Albesti si km departare de Ro­siori de Vede, la Vedea, pe malul pîrîului Burdea, afluent al rîului Vedea, în anul trei tarani, sapînd un canal de irigatii, au gasit o adevarata comoara ascunsa". Astfel, pe locul numit ,,La var-zarie" într-o groapa de mici dimensiuni a aparut un vas de lut ars, iar în apropierea acestuia s-a descoperit un recipient din tabla de argint si un fragment dintr-o cupa din acelasi metal, în final nerecuperate, împreuna cu aceste obiecte s-au

aflat si o serie de bijuterii geto-dacice din argint (secolele I î.e.n. I e.n.), doua fibule, un inel, un cercel, un lant compus din bucati de zale din sîrma lucrata dintr-o tabla din argint, ce stilizea­za capul unui cal vazut din fata. Decorul alcatuit din elemente geometrice, ca de altfel întreaga pie­sa, a fost realizat prin mularea placii de tabla p^ o matrice, operatiune executata prin batere, cu ajutorul unui ciocan. Este de fapt ceea ce se nu­meste tehnica "au repoussé".

Mentionam ca întrucît punctul numit "La varza-rie" se afla între localitatile Goala (azi Vedea) si Meri, tezaurul s-a pastrat în literatura de speciali­tate sub numele de tezaurul de la ,,Merii-Goala".

PERETU

Reluînd prin comuna Buzescu calatoria pe DN spre Rosiori de Vede, pe traseu, la circa km de­partare de oras, se întîlneste satul Peretu, pe teri­toriul caruia a fost dezvelit un montant princiar, cu tumul (secolele V III î.e.n.) apartinînd unui re­prezentant al aristocratiei locale, traco-getice. In­ventarul a cuprins alaturi de ceramica si obiecte lucrate din fier, un important tezaur de peste piese din argint (coif aurit, decorat cu motive zoomorfe geometrice si florale, vase antropomorfe si aplice ornate cu elemente animaliere stilizate), toate depuse într-un vas din bronz, acoperit.

ROsIOR! DE VEDE

Orasul, cu o veche traditie istorica, apare în docu­mentele timpului în anul cînd doi pelerini germani, Peter Sparnau si Ulrich von Tennstadt, întorcîndu-se de la Ierusalim prin Tirnovo si Sistov fac un popas la Russenart, adica la Rus, unde fusese un vechi castru roman. Pelerinii, cunoscatori ai limbii latine, au folosit Russenart, cuvînt compus din Rus, numele localitatii, si art (-artis), cetate.

La acea Vreme orasul era important datorita si­tuarii pe drumul comercial Tîrnovo Turnu Magu­rele Pitesti Brasov de altfel în anul este amintit în documente, drept tîrg comercial.

Precizarea geografica a localitatii Rus prin adao­sul ,,de Vede" se întîlneste documentar în veacul al XVI-lea în postfata Evangheliarului lui Radu Gramaticul care spune "...m-am nascut în satul Manicesti de lînga Rus pazar (tîrg) de pe apa Vedei".

Cercetarile întreprinse pe teren au stabilit în apropierea spitalului T.B.C. din oras o dunga lata de m de pamînt ars în amestec cu fragmente ce­ramice, ce face parte din limes Transalutanus.

La vest de oras valul a fost distrus de plantarea viilor pentru ca sa reapara la nord de calea ferata Bucuresti-Craiova, mai precis la circa m de­partare de gara Rosiori. Grigore Tocilescu îl de­scrie aici ca fiind "înalt si lat ca niciodata" astazi este complet aplatizat, vizibil doar prin fragmen­tele de chirpic din aratura.

URLUIU

La sud-vest de orasul Rosiori de Vede, pe locul nu­mit Urluiu, a fost ridicat de catre romani un castru patrat, cu dimensiunea 66X64 pasi. Pare sa fi fost lucrat numai din pamînt, înconjurat de un sant lat de m si un val înalt de l m.

Lagarul a fost plasat la m de Brazda lui Novac.

GRESIA

La km nord-vest de orasul Rosiori de Vede (în cadrul comunei Baltati) se înscrie un castru de 80X60 pasi fortificatia era aparata printr-un val lat de pasi si un sant exterior adînc de m. Se pare ca la colturi avea turnuri de zi­darie, între Rosiori de Vede si Gresia a fost iden­tificat, la Scrioastea, un turn de semnalizare.

BĂNEASA

Calatorul interesat în cunoasterea unor vestigii arheologice ale patriei noastre poate sa-si abata calea spre Turnu Magurele, prin Furculesti si Crîngu, unde la iesirea din sat, spre dreapta, pe un drum asfaltat se ajunge la Baneasa, fortificatie ro­mana, înaltata la numai m distanta de soseaua amintita.

Ansamblul facea parte din complexul de aparare al 7ï7ïies-ului Transalutanus, fiind în fapt alcatuit din doua castre de marimi diferite. Cel mic, depar­tat cu pasi fata de Troian si la m nord de castrul mare, masura 84X60 pasi. înconjurat cu un val înalt de m si un sant adînc de 0_;30 m, acesta avea o latime de pasi. Al doilea castru, cel mare, este aproape patrat (130X126 m). Valului interior, cu urme de palisada, lat la baza de m si mentinut pe o înaltime de m, îi corespunde un sant lat de m si adînc de m. Tot ca sistem de aparare mai figura si un al doilea val cu sant. Lagarul a fost lucrat cu zid din chirpic, iar dupa monedele descoperite a functionat în secolul al Ill-lea e.n., în timpul domniei împaratilor Septimius Severus si al lui Caracalla.

Prin dimensiunile sale întinse, cel de-al doilea castru aflat la m de limes Transalutanus putea adaposti o armata numeroasa, pîna la oameni (un numems).

PUTINEÎU

Situata la km departare de Baneasa si la km nord de Poiana (Flamînda) cu vedere spre valea larga a Calmatuiului, fortificatia de la Putineiu, de forma patrata, cu fiecare latura de m era încon­jurata de un val de m si un sant adînc de m. Lucrat din pamînt, castrul a avut un rol strategic, fiind în fapt plasat tot pe limes Transalutanus. Aici s-a descoperit un sestertius, emis în vremea dom­niei lui Antoninus Pius.

TURNU MĂGURELE

La km sud de oras, la aproape l km distanta de cursul actual al Dunarii si km est de vechea var­sare a Oltului, se afla vestigiile cetatii Turnu, de­numire sugerata de însasi structura fortificatiei.

Dupa formarea statului feudal independent Ţara Româneasca, exista acolo un important punct de varaa. Astfel, asezarea plasata la un vechi vad al Dunarii, pe unde trecea limes Transalutanus, a avut, din timpuri îndepartate, functii economice aici se întîlneau "drumul sarii", ce venea de la Ocnele Mari, "drumul oilor", care pornea de la Sibiu, precum si "drumul cerealelor" ("drumul Ru­silor") de la Rosiori de Vede.

în jurul anului Mircea cel Batrîn a con­struit aici o cetate din piatra.

Cu mici exceptii, în timpul domniilor lui Vlad Ţepes si Mihai Viteazul, cetatea, transformata în raia, s-a aflat în stapînirea otomana pîna în anul cînd, în baza tratatului de la Adrianopol, a revenit Ţarii Romanesti.

în anul din initiativa negustorilor locali, la Turnu s-a înfiintat un port. în timpul razboiului pentru cucerirea independentei ora­sul a jucat un important rol strategic, în desfasu­rarea operatiunilor în vederea cuceririi fortifica­tiilor turcesti aflate la Plevna.

Ruinele cetatii Turnu supuse degradarii si, mai ales, demontarea zidurilor din piatra, în scopul folosiri acesteia ca material de constructie au fost vizitate în de August Treboniu Laurian, apoi ani mai tîrziu de catre Cezar Bolliac am­bii erau interesati în cercetarea vestigiilor romane. Aceleasi preocupari a manifestat si Grigore Toci-Isscu. Cercetari arheologice sistematice conduse de catre Grigore Florescu s-au organizat abia în anii si

Atît Grigore Tocilescu, cît si Grigore Florescu au crezut ca fortareata romana care, initial, ar fi fost ridicata de Traian poate fi identificata cu ce­tatea Turris, mentionata de Procopius în De bello gothico (II, 436, 3). Tot Grigore Florescu ajunge la concluzia ca Procopius nu da nici un indiciu de

localizare a cetatii Turris, ridicata pe malul stîng al Dunarii si fagaduita, în anul de împaratul bizantin lustinian slavilor anti, acestia obligîn-du-se, în schimb, sa opreasca incursiunile bulga­rilor la 1/mes-ul dunarean.

in plus, dintre lucrarile de fortificatie ridicate ele lustinian la Dunare mentionate de Procopius în De aedificis, nici una nu poate fi localizata linga Turnu Magurele.

Planul cetatii Turnu (dupa Gh. I. Cantacuzino, Cetati medie­vale din Ţara Româneasca, Bucuresti,

Cercetarile arheologice, reluate în anul pe baza datelor stratigrafice si a etapelor de construc­tie, infirma existenta unei fortificatii antice.

In ultima forma cetatea Turnu se compunea din trei elemente principale dispuse aproximativ con-

centric : un turn circular în centru, un zid de in­cinta si un sant de aparare, marginit de ziduri, în exterior turnul are diametrul de m cu ziduri groase de m. Turnul fusese acoperit într-o pe­rioada mai tîrzie cu olane gasite din abundenta printre darîmaturi.

Zidul de incinta se afla la aproximativ m de­partare în raport cu turnul în forma sa finala era circular în interior si poligonal spre exterior, cu o grosime medie de m. în structura lui au fost ob­servate mai multe etape de constructie, materiali­zate printr-o serie de transformari si adaugiri. Astfel, de-a lungul vremii, în partea sudica a in­cintei s-a adaugat un turn rectangular, interior, iar un al doilea turn i-a fost alipit pe latura sud-vestica.

santul, alt element defensiv, situat spre exterio­rul incintei, era limitat spre interior de un zid cu latimea de m.

Intrarea se facea pe partea estica, unde în in­terior exista un prag dintr-un bloc de marmura, avînd dedesubt alte trei blocuri în consola si un prag pe care se sprijinea podul mobil.

Cel dintii element de fortificatie care i-a dat si numele este zidul rotund, în jurul caruia s-au ridi­cat celelalte ziduri.

santul si zidul din interiorul acestuia faceau si ele parte, în prima lor forma, din vechile elemente de fortificatie. Fragmentele ceramice din ultimul strat de nivelare si din depunerile urmatoare da­teaza de la sfîrsitul secolului al XIV-lea si primele decenii ale celui urmator, ceea ce îndreptateste datarea începutului fortificatiei în timpul lui Mircea cel Batrîn.

Asupra aspectului fortificatiei de la Turnu s-au pastrat o serie de relatari, unele chiar contempo­rane existentei constructiei.

Astfel, Walerand de Wavrin, relatînd despre eve­nimentele din anii mentioneaza ca ele­mentul principal al fortificatiei îl constituia turnul rotund, cu acoperis din lemn, turn înconjurat de întarituri, probabil zidul de incinta. Tot el amin­teste despre poarta secundara care dadea spre Dunare, precum si despre barbacanele cetatii.

Doua secole mai tîrziu calatorul turc Evlia Celebi descria si el cetatea plasata pe un loc inun­dabil si mlastinos. Mai departe, relateaza ca din aceasta cauza aici a trebuit carat mult pamînt. Tot el povesteste ca fiind de dimensiuni mai mici, ce­tatii i s-a zis ,,Turnu", iar sultanul Mehmed i, fiul lui Baiazid I, a întemeiat în afara ei un orasel ridicînd jur-împrejur un zid de pamînt cu doua parti, una spre uscat, iar cealalta spre Dunare. In aceasta situatie cetatea Turnu a ramas la mijloc ca o cetate interioara cu un turn rotund, acoperit cu sindrila, în forma de bolta, în partea superioara.

Acelasi calator relata ca în cetate se aflau pazi­torii hambarelor si ai munitiilor, în partea de ra­sarit, cetatea era prevazuta cu un pod atîrnat.

EXPOZIŢIA MUZEISTICA

Scopul expozitiei consta în valorificarea descope­ririlor arheologice paleolitice de la Ciuperceni, precum si a celor medievale, din raza orasului.

De o deosebita importanta sînt descoperirile din secolele IV-V, identificate în cetatea de la Turnu, de pe malul Dunarii.

De asemenea, atentia este atrasa de rare mo­nede feudale românesti si straine în general ex­ponatele vin sa sublinieze rolul cetatii, în cadrul politicii românesti de independenta si neatîrnare. Totodata se scoate în evidenta si rolul economic al centrului de productie si de schimb de la Turnu pentru întreaga economie medievala.