BUCURESTII Sl IMPREJURIMILE SALE

BUCUREsTII sl MPREJURIMILE SALE

Situat în partea sudica a tarii, la km departare de Dunare si la km de culmile Carpatilor, Bucurestii se afla la încrucisarea vechilor drumuri comerciale care legau Transilvania, Oltenia si Moldova cu porturile dunarene.

în Bucuresti pot fi vizitate o serie de obiective arheologice, monumente de arhitectura, precum si muzee deosebit de interesante, toate acestea creînd o imagine sintetica asupra dezvoltarii istorice des­fasurata într-o continua evolutie de-a lungul mile­niilor.

Datorita conditiilor geografice favorabile, orasul Bucuresti, extins teritorial si în zona satelor adia­cente, cuprinse între Arges, Ialomita si Mostistea, a cunoscut o straveche locuire omeneasca.

Relieful perimetrului Bucurestilor, asezat în cen­trul Cîmpiei Române, se prezinta sub forma unui ses întins cu lunci largi si terase strabatute, din-totdeauna, de rîurile Sabar, Dîmbovita si Colentina, ultimul formînd în zona nordica a Capitalei o salba bogata de lacuri Mogosoaia, Herastrau, Floreasca, Tei, Pipera, Chitila, Fundeni si Cernica.

Harta istorica a marelui oras modern, situat în­tr-o zona geografica prielnica, cu un climat conti­nental moderat, înscrie peste de asezari ome­nesti cercetate arheologic în majoritatea lor ceea ce dovedeste o intensa densitate a populatiei si o puternica continuitate de viata.

Potrivit cu stadiul actual al documentarii arheo­logice, în Bucuresti se poate vorbi despre începu­turile existentei omului înca din paleoliticul infe-

rior, prin descoperirea unor unelte din piatra cioplita aflate în carierele de pietris de la Panteli-rnon si Fundeni, ori pe dealurile de la Mihai Voda si Radu Voda sau în nisiparia de la Herastrau. Au urmat comunitatile neolitice ale purtatorilor cultu­rii Dudesti, atestata la limita terasei Dîmbovita, Malu Rosu, cartierul Dudesti, satul Caldararu urme ale culturii Boian, destul de numeroase si de ras-pîndite, au putut fi cercetate în preajma centrului Capitalei, la Glina, Catelu, Caldararu lor le suc­ced elementele culturii Gumelnita, ce se remarca mai ales prin reprezentarile plasice realizate din lut, os si piatra, adevarate valori artistice.

Dar în timp ce creatorii culturilor epocii bron­zului Glina III si Tei au preferat dealurile de la Mihai Voda, Ciurel, Glina sau luncile joase si­tuate la Tei, Baneasa, Otopeni, locuirea din prima epoca a fierului poate fi urmarita pe tot teritoriul orasului fie în zona vechilor asezari, fie extinsa în puncte nepopulate în trecut. Sînt de retinut exis­tenta resturilor de vietuire a populatiilor din prima epoca a fierului în cartierele Slraulesti, Bucurestii Noi, Baneasa, Herastrau, Tei, Fundenii Doamnei, Catelu Nou, Ciurel, Militari, Dealul Piscului si al­tele. Cea de a doua etapa a epocii fierului, carac­terizata prin civilizatia geto-dacilor se materiali­zeaza în peste de puncte. Se cunosc locuiri getice, contemporane cu marea acropola de la Po-pesti-Novaci, într-o serie de puncte din cartierele Catelu Nou si Dudesti ori din satele Popesti-Leor-deni, Tînganu, Bragadiru, sau de la Tei, Fundeni, Mihai Voda, Radu Voda s.a. Arta argintarilor geto-daci, ajunsa la apogeu în secolele I i.e.n. I e.n. îsi demonstreaza existenta si pe aceste meleaguri prin tezaurul de podoabe si monede, aflat la He­rastrau, sau prin cel de monede gasit întîmplator la Vîrteju, sau în cartierul Militari, precum si prin bijuterii descoperite la Dealul Piscului, Catelu Nou si Bragadiru.

Bine ilustrata este si perioada stapînirii romane, datorita vestigiilor aflate în cadrul asezarilor de la Ciulesti, Tei, Straulesti, Militari, Catelu Nou, da-tînd din secolele II-III, ce apartin dacilor liberi. In fapt, toate acestea fac dovada continuitatii de vietuire si a puternicului proces de romanizare.

Formele economice principale ale dacilor liberi erau agricultura cu plugul si cresterea vite­lor. Dar în afara acestor îndeletniciri au mai fost constatate, datorita obiectelor descoperite, si pre­zenta diferitelor mestesuguri, printre care atrage atentia prelucrarea metalelor (argint, bronz si fier), toate utilizate în vederea obtinerii unor piese fine ca fibule, catarame, lanturi, precum si a diferitelor unelte.

Ceramica detine si în aceasta perioada de timp o pondere însemnata în majoritatea inventarului asezarilor si locuintelor. Vasele lucrate cu rnîna continua traditia Latene-ului fie prin modele bine cunoscute în epoca precedenta (ceasca si fructiera), fie în forma evoluata a vasului borcan. Sub influ­enta puternica a civilizatiei romane mesterii locali au realizat, într-o tehnica avansata, diferite recipi­ente ca amfore, castroane, patere, întrebuintînd o pasta fina, o roata perfectionata si o ardere uni­forma. Noile tipuri ceramice s-au gasit în fiecare dintre statiunile secolelor II-'III existente pe teri­toriul bucurestean. Legaturile strînse cu lumea, ro­mana de la sud de Dunare sînt ilustrate prin desco­perirea la Militari, Tei, Straulesti, Catelu Nou a unor vase de lut sau sticla, statuete si chei din bronz, precum si monede provenite în urma schim­bului practicat în continuare de dacii liberi cu centrele din Moesia Inferioara.

Dupa retragerea aureliana vestigiile pe teritoriul bucurestean sînt tot atît de dense ca si în perioada precedenta. Astfel se cunosc pentru secolul al IV-lea o serie de descoperiri la Fundenii Doamnei, Straulesti, Crîngasi, strada Decembrie, Piata de Flori, Buftea si altele. Acelasi întins teri­toriu a adapostit vatra unor asezari datate în seco­lele VI-VII e.n., atestate la Straulesti, Ciurel, Curtea Veche, în strada Ghivan Nicolae, în Mili­tari. Cea mai reprezentativa asezare a feudalismu­lui timpuriu dateaza din veacurile IX-XII si este identificata în zona centrala a orasului, în perime­trul Curtii Vechi, precum si în cartierele Bucurestii Noi, Baneasa, Ciurel, în comunele Otopeni, Bra-gadiru etc.

Unele asezari erau formate din cîteva gospoda­rii, altele ocupau suprafete întinse. Cea ma' extin-

sa locuire din aceasta perioada de timp, existenta în centrul Cîmpiei Române este aceea din zona Curtii Vechi. Ea se întindea din actuala piata a Natiunilor Unite si cobora pe malul stîng al Dîm­bovitei, pîna dincolo de podul serban Voda.

în secolele XIV XVI, în bazinul mijlociu al Argesului a fiintat o grupare de nuclee satesti, dovedita atît de documentele vremii, cît si de cer­cetarile arheologice efectuate în diverse puncte la Straulesti-Maicanesti, Buftea, Tinganu, Dealul Piscului.

Din a doua jumatate a secolului al XV-lea, Bucurestii devin cetatea de scaun a Ţarii Româ­nesti, de atunci înainte orasul fiind legat de toate marile evenimente din istoria patriei. Din Bucu­resti a ridicat Mihai Viteazul steagul luptei anti-otomane în anul aici au avut loc miscari so­ciale de amploare în veacurile XVII XVIII, iar în timpul revolutiei din 1821, Tudor Vladimirescu a condus timp de aproape trei luni tara din Bucu­resti. Bucurestii 626d39g au fost un important centru al re­volutiei de la precum si al miscarii unioniste, el devenind, în anul capitala României. Aici corpurile legiuitoare au votat, la mai inde­pendenta de stat a României. Tot în Bucuresti s-a dezvoltat o puternica miscare muncitoreasca, aici a luat nastere Partidul Social-Democrat al Munci­torilor din România în anul Tot în orasul de pe Dîmbovita s-a desfasurat, în anul Con­gresul de constituire a Partidului Social-Democrat si a sindicatelor, cu care ocazie s-a adoptat un program de actiuni revendicative. De asemenea, între mai clasa muncitoare prin repre­zentantii ei la Congresul General al Partidului So­cialist din România Congresul I al P.C.R. a hotarît transformarea Partidului Socialist în Partid Comunist si afilierea acestuia la Internationala a IlI-a. Muncitorimea bucuresteana, sub conduce­rea Partidului Comunist Român, s-a situat în frun­tea luptei proletariatului împotriva exploatarii, pentru drepturi sociale si politice. De-a lungul vremii, Bucurestii s-au afirmat si ca un însemnat centru al vietii cultural-stiintifice românesti.

Dupa declansarea si victoria revolutiei de elibe­rare nationala si sociala, antifascista si antiimpe-

rialista si trecerea la constructia socialismului, Bucurestii au devenit o citadela a industriei, o cita­dela a stiintei, culturii, artei si învatamîntului.

Datorita importantei si multitudinii obiectivelor aflate în oras si în 'împrejurimile sale sugeram mai multe trasee turistice

A. în centrul Capitalei Muzeul de istorie al Republici;, Socialiste România Stavropoleos Colectia de antichitati daco-romane si numisma­tica). B. Zona Curtii Vechi Muzeul de istorie si arta a municipiului Bucuresti _; Ansamblul arhi­tectonic Coltea Hanul Manuc Muzeul Curtea Veche Palatul Voievodal). C. Sudul Bucurestilor (i. Dealul Marii Adunari Nationale; Complexul feudal Radu Voda _; Foisorul Ma-vrocordatilor). D. Spre nordul Capitalei Tînga-nu Cernica Pantelimon Fundenii Doam­nei Palatul Ghica Tei Plumbuita Bucu­restii Noi _; Straulesti Chitila _; Manesti-Buftea). E. In împrejurimile Capitalei în partea de nord-est (Snagov si Caldarusani) înspre nord-vest (Stosnesti si Potlogi).

A. ÎN CENTRUL CAPITALEI

MUZEUL DE ISTORIE

A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Calea Victoriei nr.

Deschis în ziua de mai în fostul Palat al Postelor, cel mai mare muzeu de istorie din Româ­nia functioneaza într-o cladire frumoasa, con­struita dupa planurile arhitectului Alexandru Sa-vulescu.

înaltata între anii si în stil neoclasic cu o fatada principala prevazuta cu trepte pe toata lungimea ei si un frumos portic sustinut de co­loane dorice, cuprinse între doua volume de capat, cladirea se afla pe locul unde pe la exista hanul Constantin Voda. Grav afectat de marele incendiu din martie hanul a fost demolat dupa cîtva timp, în anul pe locul lui ridicîn-du-se o sala improvizata destinata unui circ si

spectacolelor de teatru. Dupa darîmarea respecti­vei sali a ramas un teren viran numit Piata Con­stantin Voda, unde edilii orasului au hotarît sa cladeasca Palatul Postelor.

Edificiul muzeului se compune dintr-un subsol înalt, parter si doua etaje cu o fatada ridicata din piatra decorata cu elemente sculpturale.

In salile consacrate comunei primitive sînt pre­zentate vizitatorilor numeroase dovezi privind exis­tenta omului pe meleagurile tarii noastre înca din epoca pietrei cioplite. Primele marturii sînt cio­plitoarele rudimentare de piatra, de pe vaile Ol­tului si ale Argesului. Din perioada mijlocie a pie­trei cioplite dateaza uneltele si armele aflate la Ripiceni (judetul Botosani), Baia de Fier (judetul Gorj), Ohaba Ponor (judetul Hunedoara), Cheia (judetul Constanta), iar din paleoliticul superior se cunosc salasuri ale oamenilor fosili, cercetate la Ceahlau (judetul Neamt), Malu Rosu (judetul Giurgiu), Remetea, Voinesti si Lapos (toate în ju­detul Buzau). Progresul înregistrat in epoca pietrei slefuite este atestat de exponatele etalate în conti­nuare în salile muzeului. O harta cuprinzînd desco­peririle neolitice din regiunea carpato-danubiano pontica da o imagine clara asupra dezvoltarii uni­tare si neîntrerupte a societatii. Alaturi de uneltele din piatra slefuita, os si, chiar, arama sînt expuse frumoase si variate recipiente descoperite la Vidra, Vadastra, Cucuteni, Gumelnita, precum si diferite statuete din os si lut ca spre exemplu ,,Gînditorul" si "Femeia sezînd", descoperite la Cernavoda. Epoca bronzului este înfatisata într-o sala a muzeu­lui, pentru ca în încaperea imediat urmatoare sa se gaseasca etalate vestigii din prima epoca a fie­rului, ce apartine culturii traco-geto-dacilor unelte si arme din asezarea de la Ferigele-Vîlcca, ceramica descoperita la Susani-Timis si Pecica-Arad.

Istoria geto-dacilor are ca idee ilustrarea vietii materiale si spirituale a stramosilor nostri, în mu­zeu sînt prezentate o serie de unelte diversificate pe ocupatii agricultura si pastoritul, prelucrarea lemnului, extractia si prelucrarea metalelor.

Vasele lucrate la roata ori cu rnîna dau imaginea formelor elegante ale ceramicii, descoperite în centrele de la Popesti, Piscul Grasani, Tinosu, ce­tatile din Mun|ii Orastiei, sau cele din Moldova. Viata economica se remarca prin tezaure de mo­nede, matrite monetare (Tilisca), ori prin vasele de import din Campania. Perioada razboaielor daco-romane si transformarea Daciei în provincie romana, se remarca prin etalarea armamentului dacic si roman si prin emisiuni monetare din timpul domniei împaratului Traian, care comemo­reaza evenimentul. Tabloul organizarii administra­tive a Daciei romane este subliniat prin interme­diul cîtorva inscriptii, iar cel al vietii militare cu ajutorul unor planuri de castre, tigle, caramizi cu stampilele legiunilor, alelor si cohortelor care au stationat în Dacia si Moesia Inferioara.

Persistenta elementului autohton dacic, convie­tuirea cu colonisti adusi "ex toto orbe Romano", este demonstrata prin materiale arheologice desco­perite în asezari si necropole (Soporul de Cîmpie, Obreja, Enisala) prin inscriptii (ca aceea a vetera­nului lulius Cresceus, gasita la Casei), prin cera­mica dacica din castrele romane, precum si prin tezaurul de la Atei ce contine piese de podoaba, unele amintind chiar pe cele de factura dacica, an­terioare cuceririi romane.

Vizitarea tezaurului istoric national, da posibili­tatea cunoasterii epocilor istoriei noastre prin in­termediul pieselor pretioase, în acest sens, este ex­pus unul dintre cele mai mari tezaure din lume, Closca cu pui", descoperit, în anul cu totul întîmplator într-o cariera de piatra _; sau fabulosul tezaur aflat în Moldova, la Concesti (judetul Bo­tosani), precum si cele de la simleul Silvaniei (ju­detul Salaj), Tîrgu Mures, Persinari (judetul Bu­zau), Drajna de Jos (judetul Prahova), Herastrau-Bucuresti si, în sfîrsit, recentele tezaure aflate la Hînova (judetul Mehedinti) si Bunesti-Averesti (ju­detul Vaslui).

în muzeu poate fi urmarita evolutia monedei pe teritoriul patriei noastre din cele mai vechi timpuri, de la începuturile schimbului premonetar, pina la emisiunile curente ale României socialiste. Sînt

expuse o serie de tezaure monetare de la Bugiu-lesti (judetul Vaslui), Jiblea (judetul Vîlcea), Vîr-teju (judetul Giurgiu), Pecica (judetul Arad), sta-teri de aur de la Alexandru cel Mare si Lisimah din tezaurele de la Daieni (judetul Tulcea) si Gilau (judetul Cluj) se remarca, de asemenea, tezaurele de monede imperiale romane de la Bîrca (judeful Dolj), Moldova Veche (judetul Ca-ras-Severin), Gura lalomitei (judetul Ialomita) s.a., tezaurele bizantine de la Priseaca (judetul Dîmbo­vita) si Slatina, precum si tezaurele de monede feudale 'românesti de la Corlateni (judetul Boto­sani), Gura Sutei si Tîrgoviste (judetul Dîmbovita) si multe altele.

Lapidarul da posibilitatea vizitatorului sa faca cunostinta cu copia Columnei lui Traian si cu o serie de texte elene si latine, descoperite în colo­niile grecesti de pe malul Pontului Euxin (Callatis, Tomis, Histria).

Din Transilvania provin o serie de inscriptii la­tine de caracter privat funerar ori votive apartinînd Daciei romane.

Mentionam ca în cadrul acestui muzeu exista si sectii de istorie medievala, moderna si contempo­rana.

STAVROPOLEOS

Str. Postei nr.

în apropierea Muzeului de istorie a Republicii So­cialiste România se afla un interesant monument de arhitectura, biserica Stavropoleos, construita în anul ca paraclis al hanului cu acelasi nume, edificiu caracteristic ultimei faze a stilului brîn-covenesc care impresioneaza prin decorul sculptat si pictat.

Initial, lacasul avea o singura încapere dreptun­ghiulara, dar în anii i s-au adus unele modificari, prin largirea absidelor laterale si a Pridvorului. Biserica a fost restaurata în perioada de arhitectul Ion Mincu.

Monumentul, de o rara frumusete arhitectonica, se remarca prin pridvorul deschis, flancat de co-

Ioanele cu capitelurile neocorintice si fusurile co­loanelor respective în torsada, sculptate, acoperite cu ghirlande de flori, ordonate tot în torsada. Ba­lustradele din piatra traforala redau scena biblica a luptei lui Samson cu leul. Remarcabile sînt, de asemenea, si usile de la intrare împodobite cu sculpturi în lemn.

Pictura murala, iconostasul, precum si icoanele, datînd din perioada ridicarii lacasului, maresc va­loarea acestui monument de arta.

în curtea bisericii se gaseste un interesant lapi-dariu feudal, din secolele XVII XVIII, alcatuit din peste de piese, dintre care amintim pisa­nia bisericii (datata octombrie pietre de mormînt provenite de la manastirea Stelea, bise­rica Sf. loan cel Mare Grecesc (ambele lacasuri azi disparute) si biserica Stavropoleos, o cruce fune­rara de la acelasi lacas si altele.

COLECŢIA DE ANTICHITĂŢI DACO-ROMANE sI NUMISMATICĂ

Str. I. C. Frimu nr.

Printre valoroasele institutii culturale din Capi­tala ce contin antichitati se înscrie si aceasta co­lectie, rodul stradaniilor doctorului George Seve-reanu, cunoscut radiolog si numismat, care timp de de ani, cu pasiune si eforturi materiale, a strîns valoroase vestigii istorice. Aceasta însumeaza vestigii ale trecutului societatii de pe teritoriul României, antichitati greco-romane, precum si obiecte descoperite în Balcani si centrul Europei.

Majoritatea pieselor figureaza, etalate în cadrul expozitiei, deschisa, pentru public, la noiembrie în locuinta donatorilor din strada I. C. Frimu nr.

Prima sala cuprinde vestigii din epoca bronzului si. a fierului, printre care se remarca tezaurul de falere si inele de par de la Ostrovul Mare, depo­zitul de seceri din bronz, gasit la Gusterita, piesele de harnasament descoperite la Samovit (R. P. Bul­garia). De asemenea, sînt impresionante vasele din .lut, corintice si attice, decorate cu figuri în culoare

rosie si neagra, precum si ceramica sud italica, însotita de monede din aur, argint si bronz, emi­siuni ale oraselor siciliene si grecesti sau, chiar, ale oraselor Histria, Tomis, Callatis.

O incontestabila valoare artistica o au statuetele de Tanagra (capete de femei, de tineri, jucarii). O frumusete deosebita se degaja din obiectele de factura alexandrina turnate în bronz Venus în­genuncheata, un cap de batrîn denumit Pseudo-Aristofan sau Pseudo-Seneca -, ori piesele de fac­tura romana care înfatiseaza pe Venus, Hermes, Fortuna.

Atentia vizitatorului este retinuta si de remarca­bilele creatii geto-dacice, precum si de fondul nu­mismatic, în domeniul numismatic mentionam te­zaurul de la Epureni-Husi, dovada incontestabila a functionarii unor ateliere monetare în centrul Moldovei, tezaurul de la Inotesti, tezaurul de la Drobeta-Turnu Severin, continînd monede de tip Larisa, tetradrahmele si drahmele descoperite la Arad si la Aiud.

O gama variata de inele reflecta principalele stiluri ale bijuteriilor romane, începînd cu seco­lul I e.n. pîna catre sfîrsitul imperiului. Obiectele de podoaba se completeaza cu piesele din perioada Imperiului bizantin timpuriu.

Succesul acestei colectii este desavîrsit prin se­ria sticlariei romane balsamarii, flacoane, pahare, cani, unele fabricate, probabil chiar în atelierele de la Tomis aflate în plina activitate în vremea stapînirii romane.

Din aceeasi perioada, dateaza monedele imperi­ale romane, precum si obiectele de podoaba din bronz.

Cea mai mare parte a fondului numismatic, îl alcatuiesc emisiunile românesti dintre care se re­marca tezaurul de la Vadila (Tulcea), monedele de la Dan I si Mircea cel Batrîn, precum si mone­dele batute în banariile din Transilvania si Mol­dova.

Cu un continut unic în tara, bogata si variata, colectia alcatuieste un punct de mare interes pen­tru orice iubitor al vestigiilor antice.

B. ZONA CURŢII VECHI

MUZEUL DE ISTORIE sI ARTA A MUNICIPIULUI BUCUREsTI

Bd. nr.

Institutia îsi are începutul în hotarîrea Consiliului Comunal al primariei Bucuresti, de la sfîrsitul lu­nii iunie

Cu un patrimoniu modest, începînd abia cu anul muzeul a fiintat în Casa Moruzi, din Calea Victoriei nr. pentru ca in anul primaria sa închirieze un imobil în strada stirbei Voda nr. Doi ani mai tîrziu Muzeul municipal este mutat în fosta casa Cesianu, din Calea Victoriei nr. Consecintele celui de al doilea razboi mon­dial s-au rasfrînt din plin si asupra acestei institu­tii culturale. Astfel, rechizitionarea casei Cesianu, devenita spital, a determinat împachetarea si depo­zitarea colectiilor în cîteva camere ale acestei cladiri.

Din cauza pericolului bombardamentelor, din anul s-a luat hotarîrea ca piesele cele mai valoroase sa fie evacuate în comuna Rasnic-Dolj, unde au ramas pîna în octombrie în acest timp muzeul a fost mutat în localul din soseaua Kiseleff nr.

Muzeul si-a îndeplinit adevarata sa menire abia în anii constructiei socialismului. La decembrie i s-a atribuit institutiei cladirea monument is­toric a Palatului Sutu, muzeul deschizîndu-si por­tile în anul cînd s-au sarbatorit de ani de la Unirea Principatelor si de ani de la prima atestare a Bucurestilor.

Parterul cladirii gazduieste expozitii tematice temporare, iar în sali este prezentata istoria orasului.

Proprietate a lui Costache Grigore Sutu, casa a fost construita în anii dupa planurile arhitectilor Johan Veit si Conrad Schwink, într-un stil neogotic cu patru turnulete poligonale, distri­buite doua cîte doua pe partile laterale de nord si sud. O cupola spatioasa creeaza un interior de înalta respiratie.

Constructiei i s-au facut ulterior diferite amena­jari interioare, cea mai importanta fiind transfor­marea holului operatie încredintata sculp­torului Karl Stork, care a creat o scara ampla cu doua balustrade si a acoperit peretele din fata cu o uriasa oglinda de Murano. De asemenea, în aceeasi perioada, Grigore Sutu si sotia sa Irina au adaugat cladirii marchiza sustinuta de piloni de fier ce forma un elegant peron de intrare. In primele patru decenii ale acestui secol, fosta cla­dire a postelnicului Costache Grigore Sutu a primit diferite destinatii, pentru ca în perioada anilor palatul Sutu sa fie restaurat în vederea deschiderii muzeului Bucuresti.

Expozitia de baza a muzeului, organizata în în­caperile de la etaj, reflecta dezvoltarea societatii omenesti, pe acest teritoriu, din cele rnai vechi timpuri pîna în zilele noastre.

înca din prima sala a muzeului este ilustrata, printr-un plan al Bucurestilor, continuitatea de via­ta a societatii omenesti în bazinul mijlociu al Argesului.

Uneltele de piatra cioplita, topoare de mina, vîrfuri, aschii si razuitoare musleriene, gasite pe malurile Colentinei sau ale Dîmbovitei, stau mar­turie ale timpurilor îndepartate ce apartin paleo­liticului.

Un loc aparte îi revine grupului de obiecte pro­venite din asezarea si necropola neolitica de la Caldararu-Cernica.

Exponatele neolitice atrag atentia prin varieta­tea lor. Stadiul dezvoltarii culturilor materiale ale comunitatilor neolitice Dudesti, Ciulesti si Boian, sînt bogat ilustrate prin topoarele de piatra cio­plita sau slefuita, cutitele de cremene, uneltele de os sau arama. Colectia de vase se remarca dato­rita bogatiei formelor si diversitatii decorului.

Culturii Gumelnita îi apartine un lot de figurine de cult antropomorfe si zoomorfe. Dar ceea ce im­presioneaza în. aceasta sala este Zeita de la Vi­dra", capodopera a artei neolitice. Realizare unica în lume, vasul, datînd din anii î.e.n., în­fatiseaza corpul femeii-mame, cu un decor inci-zat, bogat, de influenta egeica.

Cea de-a doua încapere gazduieste, de aseme­nea, exponate din epoca bronzului, întrucît zona Bucurestilor a permis pentru prima data studierea a doua din culturile primei epoci a metalelor Glina III si Tei.

La fel sînt bine ilustrate prima si a doua epoca a fierului se evidentiaza colectiile de unelte din fier din acropola getica Popesti, de la Catelu Nou, Bucurestii Noi, ori Bragadiru. Mesterii olari au realizat din lutul modelat la roata vase frumoase fructiere, cani, cesti ornate cu un deosebit gust artistic. Sînt de retinut imitatiile vaselor gre­cesti cupele locale de imitatie deliana din­tre care se releva un tipar al unei astfel de cupe, descoperit la Fundeni. O harta situata în a treia sala da imaginea statului dac din timpul lui Bure-bista. în urmatoarea încapere a muzeului se vad valoroase piese care vadesc influenta romana cre­atoare a unei temeinice culturi materiale a popu­latiei autohtone, care a avut o puternica influenta asupra migratorilor din secolele III-XI. Aceasta înrîurire este evidenta si asupra triburilor slave, prezente în zona dunareana în secolele VI-VII. Obiectele din lut extrem de variate si cele din me­tal atesta unele aspecte ale complexului proces de asimilare a noilor sositi slavii de catre populatia româneasca, în muzeu exista alaturi de vase lucrate la roata, dupa procedeul autohton, si recipiente de influenta slava create cu mîna. Bo­gatul material ceramic este însotit de monede emi­se -de împaratii Justin si Justinian, fibule ,,digita­te", tipare de podoabe, obiecte de uz casnic de la Straulesti, Soldat Ghivan Nicolae, Foisorul Mavro-cordatilor, Catelu Nou si altele.

Feudalismul timpuriu (secolele IX-XII) este prezent prin piese de o certa valoare istorica cum ar fi cazanul din fier de la Baneasa, realizat din placi dreptunghiulare prinse cu nituri, amfora de factura locala, precum si frumoasele vase împodo­bite cu decor obtinut prin lustruire sau cu motive striate, descoperite la Curtea Veche, Straulesti, Bragadiru, monede batute în banariile maghiare, semnalate pe Calea Vacaresti, precum si emisiuni de monede bizantine, bulgare si românesti, care au

circulat în secolele XII XIV, pe teritoriul dintre Carpatii Meridionali si Dunare.

Descoperirile arheologice au pus în valoare si au confirmat existenta a sate din cele ate­state documentar în secolele XIV XVI exis­tente în perimetrul municipiului Bucuresti, certifi­cate în prezent prin piesele etalate în muzeu (ce­ramica, unelte, arme, obiecte de uz casnic).

ANSAMBLUL ARHITECTONIC COLŢEA

Bd. nr. l

Dupa ce vizitatorul a strabatut salile Muzeului de istorie si arta a municipiului Bucuresti, vizavi îi atrage atentia un monument arhitectonic valoros prin frumusetea sa complexul Coltea unde în perioada aprilie mai s-a organizat un santier arheologic, ale carui obiective princi­pale au fost fundatiile Turnului Coltea. Constructia se înalta pe axul longitudinal al bisericii la m distanta fata de scarile pridvorului. Fundatiile au fost realizate din piatra, folosindu-se bolovani de rîu, prinsi într-un mortar alcatuit din var, pietris cu mici bucati de carbune si fragmente de cara­mizi. De la nivelul de calcare, turnul a fost înaltat numai din caramida. Planul înscria un dublu H, cu o suprafata totala de m'-, în baza cerceta­rilor arheologice si a desenelor slugerului N. Ote-telesanu s-a putut aprecia ca edificiul atingea înal­timea de cea

Fotografiile si unele desene pastrate, îndeosebi ale lui N. Oteteleseanu, dau putinta de a reconsti­tui edificiul. Astfel, acesta avea acoperisul termi­nat cu o streasina înaltata de care erau prinse patru turnulete. Deasupra intrarii se afla o piatra drept­unghiulara, împodobita cu decor floral ce înscria doua suprafete patrulatere, dintre care una pastra însemne heraldice. Etajul întîi a fost despartit de cel urmator printr-un brîu de caramida. Fatada vestica a etajului doi era dominata de un trafor si de pisania sprijinita pe doua colonete adosate ce încadrau o fereastra. Pe latura de sud se rega­seau traforul si fereastra. Catul trei, mai scund, avea un balcon închis cu balustrada, alcatuita din parapete de piatra pe suprafetele carora alternau

trei motive acvila cantacuzina, un ornament flo­ral si altul cu un vas cu flori. Balustrada se susti­nea pe console, terminate cu capete de lei, sculp­tate în piatra. Pe fiecare latura existau grupuri de cîte doua ferestre prelungi. Pe o latura se afla ceasornicul. Acoperisul, executat în stil baroc cu foisor deschis, era flancat la colturi de patru tur­nulete. Peste acoperisul foisorului se gaseau doi bulbi cu o cruce deasupra ultimului.

Dupa o vremelnica întrebuintare ca foisor de foc, Turnul Coltea va avea exclusiv aceasta desti­natie între anii La cererea Eforiei spi­talelor civile, cu avizul Consiliului tehnic, munici­palitatea a hotarît darîmarea turnului, în august

In prezent, datorita cercetarilor arheologice care au stabilit planul Turnului Coltea si au adus ele­mente noi în privinta identificarii constructiei s-a putut marca cu dale din piatra alba locul acestui monument impozant, la timpul sau, din Bucuresti.

In anii Udrea sluger construia o bi­serica din lemn, edificiu ramas, prin uciderea cti­torului, fratelui acestuia, Coltea Doicescu de la el si-a luat numele atît mahalaua, cît si întregul com­plex arhitectural. Aici, marele spatar Mihail Can-tacuzino a înaltat, începînd cu anul un com­plex de cladiri turnul, edificiul cu hanul Trei Ierarhi, trei paraclise, un spital cu de paturi, o spitarie, casa pentru chirurg si o scoala. Con­structiile terminate prin anii au fost înconjurate cu zid.

Monumentul, caracteristic epocii brîncovenesti, prezinta însa si unele influente ale barocului ita­lian, identificabile la decorul portalului intrarii.

O trasatura caracteristica a constructiei o consti­tuie modul de decorare a pridvorului sprijinit pe zece coloane cilindrice de piatra, cu capitetele turtite si largi, sculptate cu motive florale si zoo­morfe bazele coloanelor pridvorului sînt legate între ele prin parapete de piatra, cu cîte un fleuron sculptat.

Usa intrarii si tîmpla au fost, de asemenea, sculp­tate în stilul brîncovenesc.

în tencuiala exterioara s-au dezvelit urmele zu­gravelii în fresca.

Hanul Manuc la mijlocul secolului trecut, dupa un desen de Lancelot.

Imaginea actuala a hanului Manuc asa cum arata în urma restaurarii din anii

Coif din Latène, clatind din secolul al IV-lea î.e.n., descoperit în satul Gavani, comuna Gavanele.

Reprezentare zoomorfa geto-dacica, de la mijlocul secolului I î.e.n. gasita la Cirlomanesti.

Suferind urmarile unui incendiu si ale unui cutremur complexul a fost renovat si în parte repictat, lucrarea încredintîndu-se pictoru­lui Gh. Tattarescu

HANUL MANUC

A fost amenajat se spune în anii de catre Emanuel Mîrzaian-bei. Prima mentiune referitoare la o proprietate a lui Manuc se gaseste în cronica lui loan Sin Dobre care povesteste in­cendiul din august El arata ca în timpul calamitatii au ars ,,doua poduri pe gîrla, unul la Poarta de Sus, altul a lui Manuc, cu hanul lui Ma­nuc si înca un pod ce mergea peste gîrla la ca­sele ispravnicului de ungureni, în dreapta hanului lui Manuc".

Inaugurat la iulie dupa o ampla restau­rare, Hanul Manuc se prezinta astazi ca rezulta t al mai multor etape de constructie, întregul edificiu ocupa coltul de sud-est al Curtii domnesti. Cerce­tate cu ocazia sapaturilor din anii zi­durile de incinta, groase, ridicate din caramida, in­dica limitele Curtii Vechi pîna catre mijlocul secolului al XVIII-lea, cind se înregistreaza o usoara extindere spre est, înlaturîndu-se unele case modeste de tîrgoveti.

Cladirea a beneficiat de doua pivnite lungi de cite m ce comunicau între ele. în interior acestea erau amenajate cu un strat subtire de mortar.

In anul doi calatori scotieni gazduiti la Hanul Manuc consemnau ca acesta era o cladire foarte vasta ce acoperea aproape un hectar de loc. La parter se aflau grajdurile pentru cai si remi­zele pentru vehicule. La etajul întîi se gaseau ca­merele calatorilor în trecere, iar la etajul al doilea camerele celor ce ramîneau mai mult de sase luni în oras. Etajul avea jur-împrejur o galerie pe care stateau grupuri-grupuri de calatori de diferite neamuri rusi, unguri, greci etc.

Avariat de cutremurul din anul hanul Ma­nuc a fost repede reparat, în anul din cauza viiturilor apelor se executase spre Dîmbovita un zid din piatra.

în anul s-au facut noi reparatii, închizîn-du-se pridvoarele, înlocuindu-se acoperisul, parte din sindrila, parte din tigla, cu unul nou din tabla.

Dupa anul pe latura estica a curtii a fost înaltata sala Dacia, ce ocupa o suprafata de m².

Cercetarile arheologice din exterior au permis stabilirea nivelului ulitei din secolele XVIII XIX aflat cu m mai jos decît cel existent în Pe baza acestor observatii cota strazii Decem­brie a fost coborîta.

MUZEUL CURTEA VECHE VOIEVODAL

Str. Decembrie

PALATUL

în imediata vecinatate a Hanului Manuc, poate fi vizitat muzeul organizat într-un monumeni ar­heologic, ce ocupa o suprafata de cea m'-'.

Initiativa construirii unui edificiu corespunzator cerintelor Curtii domnesti apartine lui Vlad Ţepes, care a stabilit resedinta voievodala la Bucuresti. O scrisoare în limba latina, trimisa brasovenilor, la iunie scrisa linga cursul rîului Dîmbo­vitei" si documentul din septembrie dat din "cetatea Bucuresti" i-au determinat pe istorici sa considere ca în perioada iunie septem­brie a fost ridicata, chiar în prezenta voievo­dului, Cetatea Bucurestilor.

Constructia de forma dreptunghiulara m lungime si m latime), înaltata din bolovani de rîu si mortar, era dotata cu subsoluri înalte si un parter, ce închideau o curte interioara, în prezent, vizitatorul are posibilitatea sa urmareasca zidurile din bolovani de piatra pe laturile exterioare ale edificiului.

Curtea domneasca a cunoscut o serie de refaceri si înnoiri. Devenit neîncapator, palatul a fost marit înca din a doua jumatate a veacului al XVI-lea, în vremea domniilor lui Mircea Ciobanul si a lui Patrascu cel Bun, adaugîndu-i-se noi constructii pe latura de est. Tot lui Mircea Ciobanul îi apartine initiativa ridicarii bisericii de la Curtea Veche.

Din fosta resedinta voievodala s-au putut sur­prinde numai zidul vestic, zidul estic, mult afec-

tat si patru din cei sapte piloni ai pivnitei. Ample refaceri s-au realizat si în secolul urmator, în vre­mea lui Matei Basarab, Grigore Chica si Constan­tin Voda Brîncoveanu, perioada de domnie a lui Voda Brîncoveanu însemnînd de fapt apogeul Curtii domnesti din Bucuresti.

Astfel, Del Chiaro considera atît planul, cît si constructiile înconjuratoare ca avînd o marime deosebita, lucrate din caramida, piatra si marmura. Peretii din interior, împodobiti cu fresca, erau aco­periti spre exterior cu un strat de tencuiala alba. Perdele de matase si covoare orientale împodo­beau salile si culoarele.

C

CURTEA INTERIOARA IN SECOLUL XV

£^:'."'v!s>

J

| l l | Ziduri din secolul X!V o       1 6 m

Ziduri din secolul XV

Planul Curtii domnesti (Curtea Veche) din Bucuresti (dupa Panait I. Panait în "Revista muzeelor", 4, 1969, fig. t).

Opera lui Brîncoveanu s-a straduit sa o conti­nue, în scurta sa domnie, stefan Cantacuzino, prin îmbunatatiri aduse bisericii Curtii domnesti ridi­cata în timpul lui Mircea Ciobanul si prin con­struirea unui mic palat cu opt odai. O data cu

domniile fanariote, Curtea domneasca din Bucu­resti intra într-o rapida decadere. Cîteva repetate incendii si naruiri provocate de calamitati natu­rale, precum si ocupatiile straine concura la dis­trugerea ei rapida. Ultimele zile ale existentei Curtii Vechi au fost legate de domnia lui Con­stantin Voda Hangerli. încercînd sa repare palatul, dar lipsindu-i fondurile necesare, Hangerli hota­raste, la aprilie vinderea la licitatie a perimetrului Curtii voievodale. Pe teritoriul pala­tului s-au înfiripat cîteva binale si zalhanale de carne, pentru ca la începutul secolului al XIX-lea coltul de sud-vest al Curtii sa fie cumparat de Manuc-bei, ce a înaltat hanul cu acelasi nume.

Prin cercetari arheologice organizate, au fost surprinse etapele de constructie ale complexului arhitectural. Cadrul general este dat de edificiul în ruina.

Vestigiile sînt prezentate într-o stricta functio­nalitate cronologica.

Primul sector al muzeului este acela al cetatilor din secolele XIV-XV si al subsolului palatului, folosit la început pentru depozitarea alimentelor Curtii domnesti, iar din secolul al XVII-lea drept loc de detentie a boierilor învinuiti de razvratire politica.

lntr-un spatiu lateral au fost pastrate locuinte din perioadele prefeudala si feudala timpurie.

Circuitul monumentului da posibilitatea studierii fatadei exterioare a cetatii, din sectorul bazine-telor. La fel, urcînd din subsolurile palatului, poate fi vazuta fatada acoperita cu tencuiala alba, a ce­tatii lui Vlad Ţepes. în partea de nord-vest, prin-tr-o usa, se putea patrunde în camerele de la rasarit.

Sala cu lunete putea servi drept spatarie mare, în timpul domnilor serban Cantacuzino si Constantin Brîncoveanu în continuare, sala tronului ocupa perimetrul celor doua travée de la subsol.

Ultima terasa ofera o vedere asupra casei atri­buita lui Constantin Mavrocordat, la mijlocul secolului al XVIII-lea, înglobata ulterior în an­samblul Hanului Manuc si biserica Curtii domnesti.

Spre nord se profileaza vestigiile caselor dom­nesti, adaugate palatului, la jumatatea secolului al XVI-lea.

Tot în acest ansamblu muzeistic, de o certa va­loare patrimoniala, au fost înseriate vitrine al ca­ror continut ceramica, unelte, bombarde ilustreaza variatul material arheologic descoperit în complexul Curtii Vechi.

C. SUDUL BUCUREsTILOR

Al treilea itinerar ne conduce prin sudul Capita­lei, unde se pot vizita diferite edificii.

DEALUL PATRIARHIEI

Aleea Patriarhiei nr.

Pe Dealul Patriarhiei, cu ocazia unor lucrari de restaurare a bisericii, s-a efectuat, în august un sondaj arheologic, în scopul precizarii principa­lelor etape de locuire a acestei coline.

Cercetarile au dovedit ca locul a suferit pu­ternice si repetate transformari. Lipsa totala a ni­velelor de locuire feudala se datoreste raderii su­perioare a dealului. S-a presupus, pe baza rezulta­telor arheologice obtinute, ca operatia de nivelare a colinei s-a petrecut la mijlocul secolului al XVII-lea, cînd ridicarea unui edificiu impunator prin proportiile sale a cerut largirea suprafetei de constructie, în timp ce începînd cu veacul al XVII-lea partea superioara a dealului a fost desco­perita, versantii de sud-vest si vest au fost înaltati ulterior prin depunerea unei uriase cantitati de pamînt.

Sondajul în afara unor urme de locuire din epo­ca bronzului, destul de sporadice, nu a putut sur­prinde nici un indiciu referitor la începuturile vietii feudale pe aceasta colina.

Ridicarea bisericii începuta în vremea domniei lui Constantin serban este încheiata, împreuna cu zidurile înconjuratoare, de urmasul sau la domnie, Mihnea al Ill-lea Radu pictura lacasului s-a realizat sub Radu Leon

Biserica, cu un plan treflat, constituie unul din monumentele reprezentative ale arhitecturii româ­nesti din secolul al XVII-lea. în dreapta bisericii se gaseste Palatul mitropolitan, iar în stinga Pa­latul Marii Adunari Nationale _; în fata se afla paraclisul si clopotnita.

Complexul înconjurat de ziduri puternice, era flancat de cele doua turnuri-clopotnita.

COMPLEXUL FEUDAL RADU VODĂ

Str. Radu Voda nr.

în anii cercetarile arheologice bucu-restene s-au axat asupra complexului arhitectonic de la Radu Voda, ridicat între anii de voievodul Alexandru al II-lea Mircea.

La timpul sau, ansamblul s-a relevat prin mare­tia constructiilor din jur, ce îl împrejmuiau ca pe o fortareata, dar folosind si dreot chilii ale calu­garilor.

Evenimentele de la sfîrsitul secolului al XVI-lea nu au fost favorabile complexului numit pe-atunci Sfînta Troita. Dupa lupta de la Calugareni din august si ocuparea Bucurestilor si Tîrgovistei, Sinan pasa si-a instalat în capitala Ţarii Românesti cartierul sau general. Ca o prima masura el a forti­ficat constructia, transformata în pulberarie, cu o palisada si un sant ("palanca" lui Sinan pasa), în octombrie în fata ofensivei glorioase a lui Mihai Viteazul, otomanii s-au vazut nevoiti sa pa­raseasca în mare graba Bucurestii, iar în timpul retragerii au aruncat în aer complexul de la Sfînta Troita. Abia în anul Radu Mihnea fiul lui Alexandru al II-lea Mircea, a înaltat, în acelasi loc. o alta biserica cunoscuta sub numele de Radu Voda. stefan Can-taculzino a adus unele îmbunatatiri si a reparat lacasul.

In anul Titu Maiorescu a hotarît sa fie darîmate chiliile, asa încît din frumosul ansamblu au ramas numai biserica si un turn al clopotnitei.

Cercetarile arheologice, cuprinzind întreaga co­lina de la Radu Voda, au scos în lumina materiale din epoca bronzului î.e.n.), precum si restu­rile unei asezari fortificate geto-dacice (secolele

III î.e.n. I e.n.)- în secolul al VI-lea e.n. colina a fost din nou populata, înainte de a fi creata marea asezare feudala, au existat urme de viata ce dateaza din secolele VII X e.n.

Cele mai vechi vestigii feudale propriu-zise des­coperite pe aceasta terasa dateaza din a doua ju­matate a veacului al XV-lea (resturi de locuinte, gropi de cereale, morminte, ceramica), indicînd deci urme materiale anterioare celor din anii

Urmele feudale continua si în prima jumatate a veacului imediat urmator. Au fost dezvelite nume­roase resturi de constructii, datînd din timpul la­casului Sfintei Troite Dar distruge­rea provocata de catre turci în anul a dus la disparitia întregului ansamblu, acoperit total cu cenusa pentru de ani.

Refacerea constructiei în tinpul lui Radu Mih-nea si a fiului sau Alexandru a lasat multe urme în pamînt. în acest sens s-a descoperit în totali­tate ansamblul manastirii denumit, dupa ctitor, Radu Voda.

Secolul al XVIII-lea se remarca mai putin sub aspectul constructiilor.

în mod deosebit în cadrul cercetarilor se cuvine a fi subliniata cantitatea mare de obiecte desco­perite, apartinînd secolelor XV-XIX (ceramica, cable, monede, obiecte de uz casnic).

FOIsORUL MAVROCORDAŢILOR

Str. Foisor

Pe un deal din vecinatatea Dîmbovitei, domnitorul Nicolae Mavrocordat a înaltat, înainte de anul ,,casa de priveala si racoreala". în curtea locuintei împrejmuita cu zi­duri, doamna Smaranda, cea de-a treia sotie a lui Nicolae Mavrocordat, a cladit, în anul o bi­serica.

în anul aici functiona o scoala a mahala­lelor, dar peste cîtiva ani din fostele case de agre­ment ale primului domn fanariot puteau fi vazute numai niste ruine.

Prima reprezentare cartografica a cladirii este planul Borroczyn (1844-1846) unde în plansa pot fi urmarite meandrele Dîmbovitei din mahalaua Foisor, fiind marcate în stînga rîului ruinele pala­tului. Aceeasi locuinta, cu o anexa, mai este figu­rata în planul Fr. Jung din anul

Un tablou ce apartine pictorului H. Trenk, sem­nat si datat înfatiseaza o casa în ruina ale carei ferestre sînt prevazute cu arcade.

Pe terenul unde cîndva existau casele Mavrocor-datilor, au fost efectuate, în anii cerce­tari arheologice, în felul acesta s-a stabilit planul constructiei. De mici dimensiuni ea ocupa o suprafata de aproape m² cu urmatorul plan trei camere spre est si altele trei spre vest legate printr-un coridor orientat nord-sud. Una dintre ca­mere, cea mai mare, era asezata în extremitatea vestica si servea, poate, drept camera de primire a domnului.

în afara de cele doua ziduri exterioare conser­vate în curtea bisericii, restul încaperilor nu mai pot fi zarite la suprafata nivelului actual de cal­care. Din aceasta cauza în timpul cercetarilor nu au fost surprinse nici ferestrele.

în pictura lui H. Trenk apare o locuinta cu bolta si arcade. Prin sapaturile efectuate nu s-au consta­tat pe portiunile de ziduri dezvelite, resturi de la arcade sau bolti, de asemenea, nu s-au identificat nici resturi din acoperis.

Din documentele vremii rezulta ca aceasta locu­inta era prevazuta cu un foisor, de unde îi vine si numele de "Foisorul Mavrocordatilor". în ca­drul cercetarilor arheologice efectuate în fostul perimetru ocupat de casa nu au fost gasite ele­mente constructive care sa poata dovedi existenta unui foisor. Poate ca pe doua dintre laturile culoa­rului, ce formeaza un unghi iesit în afara compa­rativ cu restul planului locuintei, spre curte sa fi existat arcade libere. Acest pridvor deschis ar fi putut servi drept foisor si loc de privit. Dupa pa­rasire, casa a fost demantelata de locuitorii din vecinatate asa încit cercetatorii nu au mai avut posibilitatea sa surprinda arcadele cladirii.

Constructia, de dimensiuni modeste, a cuprins un plan arhitectonic unic, neîntîlnit, pîna în prezent, la nici o locuinta feudala româneasca.

Casa feudala a suprapus, partial, o asezare mai veche din veacurile VI-VII e.n. masata mai ales în partea vestica a dealului. Din aceasta s-au cer­cetat trei bordeie, prevazute fiecare cu cîte un cuptor menajer si ceramica masata în jurul lor.

D. SPRE NORDUL CAPITALEI

Pe malurile Colentinei, de la intrarea rîului în raza municipiului, exista o serie de statiuni arheologice care au întregit sau au confirmat datele legate de cunoasterea istoriei Capitalei, de-a lungul timpu­rilor.

TÎNGANU

Pe o terasa, în prezent plantata cu brazi, acolo unde valea Tînganului întîlneste vechea matca a Dîmbovitei, la aproximativ m distanta de ac­tualul sat Tînganu, a dainuit o locuire geto-daca, suprapusa de o ctitorie a voievodului Radu cel Frumos.

In cadrul cercetarilor privind începuturile ora­sului Bucuresti, au fost initiate sapaturi arheologice si la Tînganu. Lucrarile s-au desfasurat în anii si Sectiunile trasate au per­mis dezvelirea fundatiilor lacasului de închina­ciune, studierea caselor egumenesti, studierea unor bordeie feudale, precum si a unor locuinte geto-dace îngropate în pamînt, deshumarea a mor­minte aflate în imediata vecinatate a lacasului, recuperarea unui variat material ceramic (secolele XV-XVIII), a unor monede si inele aflate asupra celor înmormîntati. S-a constatat lipsa unui sistem de fortificatii de aparare întîlnit de obicei la con­structiile de acelasi gen, pe care voievozii Ţarii Românesti le foloseau ca locuri întarite împotriva invaziei otomane. Deci era o constructie monahala aparata prin conditii naturale de apele vechii albii a Dîmbovitei si de padurea ce strajuia latura nor­dica a promontoriului.

4-<

Ctitorul ei, Radu cel Frumos, a înaltat-o probabil, în dorinta de a avea un loc de popas în drumurile dese ce le întreprindea spre raialele turcesti ds la Dunare.

La Tînganu, lacasul de plan treflat, a fost în­conjurat de case modeste din paianta si bordeie. Primele locuinte, plasate la m în raport cu absida sudica, au fost incendiate, în august de catre o invazie otomana. Ele sînt marcate prin-tr-un strat gros din chirpic si carbune care înscria o suprafata patrulatera. Locuirea calugarilor a con­tinuat apoi tot în case de paianta, ridicate la circa m în raport cu edificiul religios, fiind jefuite si acestea în anul tot de catre turci.

Prin cercetarile arheologice efectuate s-a deter­minat existenta unui palat egumenesc din cara­mida, cladit în a doua jumatate a secolului al XVII-lea, perioada de modesta redresare a laca­sului. Constructia rectangulara m X m) avea amenajat pe latura de nord un coridor de in­trare. Subsolul era compartimentat în doua înca­peri. Materialul ceramic aflat în locuinta, bogat si variat, cuprindea vase, teracote ornamentate, olane.

Asezarea geto-daca taia în parte pe aceea feu­dala, si s-a pastrat pe o suprafata restrînsa as m². Era nefortificata, cu locuinte de suprafata ori îngropate. Din inventarul descoperit rezulta ca locuitorii se ocupau cu agricultura, cresterea vi­telor, pescuitul, torsul, tesutul si olaritul.

Pe baza ceramicii descoperite, precum si a doua fibule, complexul s-a datat în veacurile II-I î.e.n.

CERNICA

La aproximativ km distanta de Tînganu, pe un promontoriu situat între padure si malul de vest a! lacului Cernica, în raza satului Caldarâm, s-au desfasurat, pe o perioada îndelungata de timp, sa­paturi arheologice. Pe teritoriul cercetat s-au des­coperit urmele mai multor locuiri ce-si au începu­tul în mileniul al IV-lea î.e.n. si continua pîna la sfîrsitul veacului al XVIII-lea. Amintim doua ase­zari ale culturilor Dudesti si Boian, o necropola a culturii Boian, vestigii de locuire apartinînd cul-

turilor Glina III (mai limitate) si Tei (mai nume­roase), locuinte ale vechiului sat feudal Maraci-neni, înfiintat în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, conacul stapînului feudal, transformat la începutul secolului al XVII-lea în chiliile manas­tirii Iezerul, un paraclis, precum si cimitirul medie­val format împrejur. De asemenea, au fost gasite si vestigii care atesta existenta unor triburi geto-dace (secolul IV î.e.n.) si din veacul al VI-lea e.n.

Necropola neolitica a constituit cel mai mare complex arheologic cercetat aici astfel aceasta a ocupat centrul si estul terasei pe o suprafata de m². Deci a fost unul dintre cele mai mari cimitire neolitice din Europa, care dupa inventar s-a încadrat în prima jumatate a mileniului al IV-lea î.e.n.

Cei înhumati au fost descoperiti în pozitia întins pe spate, cu exceptia a cîtorva îmnormîntati chircit.

între necropola si asezarea Boian exista o zona libera, ceea ce dovedeste o evolutie a conceptiilor funerare din epoca neolitica. Inventarul gasit asu­pra celor înhumati era compus din vase, depuse lînga capul, bazinul sau femurele mortilor, topo-rase-daltite, unelte din silex (lame, gratoare), in­strumente de os (ace), podoabe din os (inele, pan­dantive, margele).

PANTELIMON

în anul cu ocazia lucrarilor de terasare si amenajare a fundului noului lac Pantelimon, au fost identificate si cercetate morminte ce au apartinut unui cimitir medieval. De asemenea, s-au depistat si urmele unei constructii de caramida în jurul ca­reia se înscrie cimitirul semnalat, care dupa in­ventar copci pentru vesminte, o pafta, ace pen­tru prins marame, precum si monede germane si otomane se încadreaza în veacurile XVIII XIX apartinînd satului Pantelimon, mentionat car­tografic pe acest teritoriu în veacul al XVIII-lea. în anul pe un bot de terasa, deasupra zonei inundabile a lacului Pantelimon un sondaj arheo­logic a constatat prezenta unor materiale hallstat-tiene, precum si din secolele II-III, IV si VI-VII e.n.

Snagov.

Buftea.

Chitila.

Straulesti.

Bucurestii Noi.

Spre Stoenesti km) si Potlogi km).

Palatul Ghica Tei.

Complexul arhitectonic Plumbuita.

Fundenii Doamnei.

Marcuta.

Pantelimon.

Cernica.

Tînganu.

Colectia de antichitati daco-romane si numismatica.

Muzeul de istorie si arta a municipiului Bucuresti.

Coltea.

Muzeul de istorie al R. S. România.

Stavropoleos.

Curtea Veche.

Hanul Manuc.

Dealul Patriarhiei.

Radu Voda.

Foisorul Mavrocordatilor.

FUNDENII DOAMNEI

Pe malul lacului Fundeni cercetarile arheologice din anii au avut drept rezultat desco­perirea unei asezari din secolul al IV-lea e.n., ce a apartinut populatiei autohtone. Locuintele, lucrate din nuiele si chirpici, erau durabile. Aici s-a iden­tificat cel mai mare si mai bine pastrat cuptor de olar datînd din secolul al IV-lea e.n. Prezenta sa demonstreaza continuitatea mestesugului olaritu­lui, mestesug ce perpetua elemente traditionale geto-dacice. In afara de ceramica de factura locala s-au mai gasit cîteva fibule, o catarama din bronz, un pieptene de os, atestînd astfel relatiile pe care locuitorii le aveau cu lumea romana din sudul Dunarii.

în apropierea asezarii din secolul al IV-lea e.n. este situata biserica Fundenii Doamnei, monument de reala valoare artistica, ridicata de marele spatar Mihai Cantacuzino în ultimii ani al secolului al XVII-lea.

Decoratia exterioara, lucrata în stuc de mesteri persani, atrage de la început atentia vizitatorilor. Peretii exteriori sînt împartiti în trei registre, de doua brîie formate din cîte un ciubuc cu tencuiala ce imita solzii de peste, încadrat de alte doua ciu­buce mai subtiri, cu aspect de funie. Registrul in­ferior este îngust si decorat cu niste romburi legate între ele si împodobite cu o împletitura de flori si frunze. Registrul mijlociu, la rîndul sau, a fost or­nat cu panouri, dintre care cele de pe fatada de nord, repeta pe cele de pe partea de est. Pe primul panou, se afla desenat un palat persan, prevazut cu trei caturi si doua scari, ce duc la o galerie cu arcade al doilea cuprinde imaginea unei fîntîni, iar urmatoarele trei pe cele ale unor glastre cu flori si motive zoomorfe.

Din aceste panouri se remarca unele ornate nu­mai cu trandafiri, altul împodobit cu floarea soa­relui si în sfîrsit un al treilea cu lamîi si crengi încarcate cu fructe, întreaga ornamentatie a panou­rilor s-a executat numai din ipsos.

Registrul superior, însumeaza medalioane de îm­pletituri din frunze si flori. Medalioanele au fost despartite prin chiparosi înalti.

în pridvor poate fi admirata o ampla compozitie a zugravului Pîrvu Mutu înfatisînd Judecata de apoi".

Constructia, renovata în anul de Doamna Maria Ghica, a fost numita de locuitorii orasului Fundenii Doamnei.

PALATUL GHICA TEI

Flancat de bogata vegetatie a Parcului Tei, Pala­tul Ghica Tei este plasat în imediata vecinatate a lacului Plumbuita.

De peste trei milenii si jumatate aceasta terasa a rîului Colentina adaposteste colectivitati umane, unde pentru prima oara au fost identificate cu ani în urma, creatorii culturii Tei (epoca bronzului), în secolul al XVIII-lea aici s-au construit primele cladiri ale unei resedinte boieresti.

în anul domnitorul Ţarii Românesti, Grigore al IV-lea Ghica a ridicat peste fun­datiile caselor vechi, actualul palat si celelalte cladiri ce-1 înconjurau.

Palatul Ghica Tei, fosta resedinta de vara, este construit în stil neoclasic, cu unele influente ale Renasterii franceze.

Intrarea în palat se face printr-un hol mare de unds o scara dubla duce la catul superior. La etaj, holul este acoperit cu o bolta unde se pastreaza pictura originala cu motive romantice, executata de pictorul italian Giacometi.

La catul superior se afla fosta sala mare a Diva­nului Ţarii Românesti, salonul de vînatoare, pre­cum si fostele apartamente domnesti.

La parter, pe latura de sud, este amenajat mu­zeul unde sînt conservate ziduri ale vechilor case si obiecte arheologice.

Originala s-a pastrat si feroneria întregii cladiri.

Cercetarile arheologice din anii pri­lejuite de restaurarea palatului, au evidentiat fun­datii din secolul al XVII-lea, baia domneasca si instalatiile de canalizare a apei. De asemenea, prin sapaturile realizate în partea estica a perimetrului constructiei în jurul clopotnitei si a zidului de nord al palatului s-au urmarit doua obiective Depis-

tarea si determinarea zonei cuprinse de vestigiile palatului Ghica. Corelarea stratigrafica a noii portiuni cercetate atît cu terenul pe care se afla palatul, cît mai ales cu zonele limitrofe. Astfel în partea de est a palatului Ghica au fost dezvelite vestigiile unei mari încaperi boltite de X m, orientata spre marginea lacului Plumbuita, datata cu probabilitate în veacul al XIX-lea.

în vecinatatea palatului se gaseste biserica înal­tata în anul în jurul caruia s-a aflat necropola familiei Ghica si turnul clopotnitei.

PLUMBUITA

Edificiului, situat într-o bucla a rîului Colentina, i-a fost asigurata în epoca feudala o buna protectie prin ridicarea unor ziduri puternice, de cetate, în perioada moderna, exploatarea lutului necesar fa­bricarii caramizilor a afectat promontoriul pe care este cladit complexul Plumbuita, punînd în mare pericol ctitoria. Ulterior în urma unor restaurari si a masurilor luate de a limita exploatarea pamîn-tului, monumentul si-a recapatat amploarea. De asemenea, în scopul protejarii zidurilor s-a trecut si la o umplere necontrolata a terenului, ceea ce a dus la depasirea cotei nivelului de calcare. Cu ocazia unor lucrari de restaurare s-au putut face unele observatii arheologice asupra nivelului ori­ginal de calcare din veacul al XV-lea.

De asemenea, cu ani în urma prin sapaturi arheo­logice organizate, pe malul Colentinei în apro­pierea complexului Plumbuita, s-a cercetat o groapa de provizii în al carui continut s-a aflat un capac lucrat cu mîna, neornamentat, terminat printr-o apucatoare-protoma, cap de pasare, înso­tit de alte fragmente ceramice getice, precum si de monede din argint, imitatii dupa tetradrahme thasiene.

Constructia începuta de Petru cel Tînar terminata de urmasii acestuia Alexandru al II-lea Mircea si Mihnea Turcitul si-a capatat denumirea de Plumbuita, de la acoperisul realizat din plumb.

La octombrie în apropierea lacasului s-a dat lupta dintre Matei Basarab ca pretendent la tron si Radu Ilias domn al tarii _; victorios Matei

Planul complexului arhitectonic Plumbuita (dupa N. Ghika-Budesti, Evolutia arhitecturii în Muntenia ti Oltenia, III, Vea­cul al XVII-lea, plansa CXV).

Basarab este confirmat de înalta Poarta voievod al Ţarii Românesti. Acesta reface biserica si ridica în incinta, în dreapta intrarii "Casa domneasca de

la Plumbuita", terminata în Avariata de cu­tremurul din si mai apoi reparata, constructia se compunea din sapte camere si o cuhnie, acope­rita cu sindrila.

La Plumbuita a functionat, în ultima parte a se­colului al XVI-lea, o tipografie, unde în anul a aparut un Tetraevanghel, prima carte tiparita în Bucuresti.

Decorul exterior cuprinde fatadele împartite în doua registre cu panouri drepte, la cel inferior si în arc de cerc la cel superior.

Usa si ferestrele sînt subliniate prin chenare de piatra sculptata.

Pictura originala de factura naiva se pastreaza în naos si absidele laterale.

Ctitorii, Matei Basarab si Doamna Elina, Alexan­dru Ipsilanti si Doamna Ecaterina, pot fi vazuti zugraviti (ulterior a fost refacuta pictura) pe pere­tele din fundul pronaosului.

Edificiul înconjurat de cladiri, era aparat de un zid foarte puternic. Intrarea în curte era permisa pe sub turnul clopotnitei.

Dintre dependinte în prezent se pastreaza buca­taria (încapere patrata cu un cos de ventilatie).

în partea sudica a incintei, poate fi vazuta casa domneasca din vremea lui Matei Basarab.

BUCUREsTII NOI

Pe malul drept al Colentinei, în cartierul Bucurestii Noi, în punctul unde rîul coteste, formînd noul lac Grivita, în iunie în timpul lucrarilor execu­tate de Regionala C.F.R. Bucuresti în vederea ame­najarii unui parc cu strand, s-au pus în evidenta fragmente din chirpic din peretii unor locuinte, bucati mari de vetre si fragmente ceramice. Era cert ca teritoriul adaposteste o statiune arheolo­gica, a carei investigare s-a desfasurat în perioada de vara a anilor si

Pe latura de vest a terasei au fost gasite urme materiale feudale (secolele XIV-XVI). Pe restul terenului s-au precizat case de suprafata si îngro­pate în pamînt, precum si un bogat inventar cu-prinzînd ceramica si unelte din fier (o secera, un

cosor, un cutit), datate în secolele II-I î.e.n., deci în epoca geto-dacica.

De asemenea, într-o groapa menajera s-au iden­tificat patru chipuri mari (doua din ele întregibile). Prin dimensiunile si continutul ei aceasta poate fi considerata drept cel mai mare complex de provizii getic descoperit pîna în prezent în Cîmpia Româna.

STRAULEsTI

Pe malul stîng al Colentinei, vizavi de locuirea getica de la Bucurestii Noi, pe un teren agricol în cartierul Straulesti au fost cercetate între anii doua asezari vecine Straulesti-Maica-nesti si Nuci. Acestea s-au dovedit a fi sate des­chise alcatuite din bordeie si colibe de mici dimen-siuni,_construite dupa vechiul mestesug localnic, din împletitura de nuiele pe care era lipit chirpicul. In interior aveau uneori vatra sau cuptorul pentru încalzit si preparat hrana. Alte ori vatra se afla în afara locuintei. Ceea ce contrasteaza cu aspectul modest al locuintelor, este varietatea si bogatia re­lativa a inventarului obiecte lucrate din fier de catre localnici (seceri, cutite, cosoare, scoabe, za­bale, pinteni), din lut (vase la roata sau cu mîna, prisnele si greutati de plasa) sau chiar obiecte de podoaba din bronz si argint (fibule, catarame, pandantive). Au fost gasite si piese de import sud-dunarene (monede, ceramica, podoabe). Dupa in­ventarul continut acestea se încadreaza în veacu­rile II-ŢII e.n. si apartin dacilor liberi.

Unele materiale arheologice arata ca la Strau-lesti-Maicanesti, terenul pe care s-a situat asezarea din secolele II-III e.n. a fost locuit si în secolul urmator si chiar în veacurile VI-VII e.n.

Suprafata locuirilor prefeudale, din terenul apro­piat Colentinei, la o adîncime de m a cores­puns vetrei satului feudal Maicanesti, ale carei limite s-au extins pîna în vecinatatea soselei Ba-neasa Straulesti. Inventarul din cele peste locuinte de suprafata ori îngropate prevazute cu cuptoare, încadrat în veacurile XIV XVI, a fost alcatuit din vase smaltuite, discuri ornamentale ce

îsi fac aparitia în case ale veacului al XV-lea, dar se generalizeaza în cele din perioada imediat ur­matoare, cable plate cu motive geometrice, obiecte din fier (de uz casnic, vîrfuri de sageti, pinteni, cuie, belciuge).

Cel mai vechi cimitir al satului Maicanesti da­teaza din secolele XIV-XV. în partea nordica a statiunii a existat masata necropola din perioada veacurilor XV-XVI.

Cu ocazia unor cercetari de suprafata pe terenul I.A.S. Mogosoaia, sectia Alba, tot pe malul stîng al Colentinei, înspre soseaua Baneasa Straulesti, au fost depistate fragmente ceramice ce apartin veacurilor IX-XI. Sapaturile arheologice ulteri­oare au stabilit existenta unor locuinte al caror in­ventar preponderent a fost ceramica, lucrata la roata cu decor incizat ori cu suprafata exterioara lustruita.

Descoperirea unui cuptor de redus minereul, pre­cum si a unor lupe din fier, rezultate din procesul metalurgic de prelucrare a metalului, dovedesc ca locuitorii se ocupau cu prelucrarea metalelor, în mod deosebit a fierului, dar în aceeasi masura tipurile de unelte descoperite îndreptatesc pe cer­cetatori sa afirme ca ocupatia de baza a locuitorilor era agricultura.

CHITILA

Pe malul drept al Colentinei în punctul denumit Chitila-Caramidarie cercetarile arheologice au per­mis semnalarea unor locuiri din epoca bronzului i cultura Tei precum si din perioada de tre­cere de la bronz la Halstatt (cultura Coslogeni) sesizata pentru prima data pe teritoriul Capitalei. De asemenea, au mai fost depistate urme materiale geto-dace, precum si locuinte cu un bogat inventar din secolele VI-VII e.n.

MANEsTI-BUFTEA

Urmînd malul drept al rîului Colentina, în raza localitatii Buftea, se afla fostul sat feudal Ma-nesti, cercetat arheologic.

Studiul s-a axat în mod deosebit asupra necro­polei vechi din secolele XIV-XV si a celei din veacurile XVI XVIII, precum si asupra bisericii de zid, ridicata în a doua jumatate a veacului al XVI-lea, în satul pe care Alexandru al II-lea Mir-cea îl daruia în anul ctitoriii sale din Bucu­resti manastirea Sf. Troita. Distanta mica dintre cele doua necropole (circa m) exclude posibili­tatea existentei a doua sate atît de apropiate. In­ventarul bogat gasit asupra celor înmormîntati (secolele XIV-XV), compus din inele si verigi de argint, cercei, catarame, monede româ­nesti si straine a permis datarea complexului. Functionarea cimitirului a fost legata de existenta satului. Astfel cea mai veche moneda dateaza din vremea lui Radu I iar cea mai noua piesa, un dinar batut în Ungaria, de la Vladislav I

Constructia înaltata de Alexandru al II-lea Mir-cea, la mijlocul veacului al XVI-lea, numita de localnici manastirea ,,Cîrna" sau ,,La Cîrna", avea o necropola aferenta al carei inventar o dateaza între veacurile XVI-XVIII (început).

Pe acelasi teren unde s-a aflat unul dintre cimi­tirele feudale au fost descoperite zece morminte din veacurile III-IV e.n. deranjate în parte de cele medievale. Sînt morminte de incineratie, rit pre­luat din cadrul civilizatiei geto-dacilor (secolul II î.e.n. I e.n.) unele dintre ele cu resturile cine-rare depuse în urne, iar altele cu oasele calcinate asezate direct în groapa adîncita, fara a avea re­cipiente. Inventarul mormintelor este sarac în afara de urne într-un singur loc s-a descoperit o fibula de fier de tip romanic datata în veacul al IV-lea.

Deci, cimitirul evidentiaza puternice elemente de traditie mai veche, dacica (incinerarea), dar, în ace­lasi timp, si influente romane. Pe baza fibulei amin­tite si a vaselor-urna, complexul este încadrat în a doua jumatate a secolului al Ill-lea si începutul veacului urmator, el apartinînd populatiei autoh-

tone si fiind, în fapt, primul cimitir din aceasta pe­rioada descoperit pîna în prezent în teritoriul actual al Bucurestilor.

E. ÎN ÎMPREJURIMILE BUCUREsTILOR

în partea de nord-est SNAGOV

La km de Bucuresti (DN l catre Ploiesti si apoi lateral pe un drum asfaltat) se gaseste manastirea Snagov, situata pe o mica insula a lacului omo­nim. Constructia actuala, înaltata în anii de catre Neagoe Basarab pe locul unei mai vechi ctitorii din vremea domnitorilor Mircea cel Batrîn, Vladislav al II-lea si Vlad Ţepes, a fost zugravita în anul prin grija voievodului Petru cel Tînar. Pictura, reprezentînd cel mai mare ansamblu mural medieval pastrat în tara noastra, se pare ca apartine lui Dragomir cel Tînar.

Planul arhitectural de tip clasic grecesc înscris, amplificat lateral cu abside, seamana întrucîtva cu cel al bisericilor de la Muntele Athos.

Fatadele edificiului sînt ornamentate cu doua rînduri de arcade înguste, în unele dintre ele în-scriindu-se ferestrele, împodobite cu placi de mar­mura alba traforata.

Cornisa constituie, de asemenea, un element de­corativ, alcatuit din doua siruri de caramizi ase­zate în forma de dinti de ferastrau.

Antim Ivireanul, adus de la Constantinopol de catre domnul Constantin Brîncoveanu, a instalat aici o tipografie cu caractere chirilice, grecesti si arabe.

Insula de la Snagov a fost locuita din timpuri îndepartate, dovada fiind facuta de sapaturile ar­heologice din jurul manastirii; cercetarile au dus la descoperirea unor morminte de incine-ratie geto-dacice ce contineau cenusa, oase calci­nate, resturi ceramice si monede, imitatii dupa sta-terii lui Filip al II-lea, precum si monede republi­cane romane si dyrrachiene.

In preajma manastirii s-au identificat morminte de inhumatie, datat în secolele XIV XIX pe baza monedelor emise în vremea lui Mircea cel Batrîn, precum si a unor piese unguresti, poloneze, litua­niene si românesti.

în interiorul lacasului, un mormînt în care s-au descoperit elemente asimilate cu Ordinul Drago­nului a fost considerat de unii cercetatori ca fiind mormîntul lui Vlad Ţepes, ctitor al manastirii.

C LD RUSANI

în partea de sud-est a Snagovului, nu déparie de apele lalomitei se înalta complexul arhitectonic Caldarusani, asezat pe o limba de pamînt, intrata în lacul cu acelasi nume. Planul bisericii, construita între anii de catre domnul Matei Basa-rab, reia în forme interpretate pe cel al Episcopiei din Curtea de Arges. In anul i-a fost adaugat pridvorul vestic, iar chiliile au fost completate cu un cat.

Trebuie retinut faptul ca ctitorul a înfiintat aici si o tipografie. Interiorul a beneficiat de o pictura bogata, din care s-au pastrat tablourile votive din pronaos, ce înfatiseaza ctitorii Matei Basarab si doamna Elina. Usa de¹ la intrare este ornamentata cu sculpturi frumoase de influenta orientala. Aici functioneaza un muzeu unde printre manuscrisele vechi se remarca o serie de tablouri votive pictate în perioada da pictorul Nicolae Grigo-rescu.

Lucrarile de restaurare începute în anul coroborate cu cercetari arhitectonice si arheologice de stabilire a vechiului nivel de calcare au respectat constructia originala, în cadrul careia pivnitele constructiei pastreaza caracterul arhitec­tural al epocii lui Matei Basarab.

In partea de nord-vest STOENEsTI

La km nord-vest de Bucuresti pe autostrada ca­tre Pitesti si la km pe soseaua Bucuresti Bolintin-Vale Potlogi, în satul Stoenesti, pe ma-

L

01 2 m

l i l i I . l i i i i i i i i i-i

Planul manastirii Caldarusani (dupa N. Ghika-Budesti, op. cit., plansa CLXXXII1).

Iul stîng al Sabatului, se înalta un frumos palat, remarcabil monument de arhitectura brîncove-neasca, construit în anii de Gavril Dru-ganescu, fost mare vornic. Cladirea, compusa din doua niveluri, demisol si parter, a suportat de-a lungul vremii mai multe restaurari, respectîndu-i-se însa stilul arhitectonic initial. Astfel, la o prima restaurare corpului central i s-a adaugat o aripa, a doua fiind alipita în partea estica a conacului, prin restaurarile din cînd si foisorul, al carui acoperis sustinut de opt coloane cu capite­luri sculptate în relief, este si el putin largit.

Restaurarile masive efectuate între anii împletite cu cercetari arheologice (care au constatat nivelul original de calcare) au adus cla­direa la aspectul actual.

Constructia se remarca printr-o loggie lunga de m cuprinzînd sapte arcade sustinute de coloane cu capiteluri împodobite de sculpturi. Pe latura nordica a casei exista un frumos foisor cu arcade sprijinite pe coloane ale caror capiteluri sînt orna­mentate în acelasi fel.

în sali ale fostului conac este organizat Mu­zeul de arta populara din Cîmpia Dunarii.

POTLOGI

La km nord-vest de Bucuresti pe soseaua natio­nala Bucuresti Pitesti dupa ce este depasit satul Lunguiet si apoi pa drumul modernizat spre Pitaru, sau coritinuînd drumul spre Stoenesti prin Bolin-tin-Deal, se ajunge în comuna Potlogi, asezata în­tre luncile Argesului si Sabarului.

în centrul satului se înscrie vechea Curte domneasca de forma dreptunghiulara. Constantin Brîncoveanu, înca de pe vremea cînd era mare spatar, folosea în mod curent aceasta casa drept popas în drumurile sale dintre Bucuresti si Tîrgo-viste.

Marginita la nord de apele unui helesteu la care se ajungea coborînd printr-o gradina peri­metrul curtii este închis pe celelalte laturi de un zid înalt de caramida.

La început suprafata terenului era împartita în trei curti diferite, separate între ele prin ziduri si prin cladiri anexe.

în fata, spre sosea, se gasea curtea de primire, în stînga aceea de serviciu, despartita de prima printr-un rînd de cladiri cu portice _; în fund, din­colo de palat, pîna spre helesteu, se afla gradina.

Palatul, ramas în zilele noastre izolat prin dispa­ritia zidurilor si cladirilor anexe, formeaza un plan dreptunghiular avînd în fata un foisor. Patru scari exterioare flancati casa pe cele patru parti ale sale. La parter exista o pivnita boltita, încadrata de un rînd de încaperi, prevazute cu o loggie mare, orientata cu vederea spre helesteu.

La etaj încaperile destinate domnitorului si fa­miliei sale dormitoare, sali de receptie, camere de lucru si o sala mare de mese erau înalte si boltite.

în trecut, acoperisul, executat din sindrila, a fcst înlocuit cu olane.

Intrarea principala se facea, prin foisor, de pe latura sudica, printr-o usa deasupra careia este fixata pisania de piatra.

O loggie mare cu coloane si capiteluri de piatra sculptate ocupa partea centrala a monumentului.

Fatadele palatului aveau o bogata ornamentatie redata prin stucaturi si prin elementele de piatra sculptata ale coloanelor si balustradelor de la foi­sor si loggie.

Pe latura nordica a cladirii se afla o a doua loggie mai mica.

Piatra întrebuintata ca element decorativ, la co­loane, console si parapete este de natura calcaroasa si pare a fi adusa de la Albesti.

Lucrarile de restaurare de la Potlogi au scos în evidenta pîna în prezent numai maretia palatului, cuprins într-o curte izolata, al carui cadru se cu­vine, într-un viitor apropiat, sa fie redat în toata frumusetea si valoarea sa artistica.

Pe latura estica a incintei palatului se vad înca ruinele casei mai vechi, unde locuia Constantin Brîncoveanu, cînd venea la Potlogi, pîna ce va fi terminat palatul. Mai mica ca aspect si întindere, aceasta locuinta era construita tot cu un etaj, ase-

IT

zat paste soclul cuprinzînd boltile pivnitei ampla­sata în partea estica a cladirii.

Gradina ocupa perimetrul din jurul si fata pala­tului pîna la helesteu.

Cercetarile arheologice realizate o data cu lucra­rile de restaurare reluate si în anul au avut în atentie zona sud-estica a incintei, trecîndu-se si la dezafectarea fundatiilor cuhniei, precum si a camerelor adosate incintei pe latura ei de est.

In partea nord-vestica a palatului a fost surprins un cimitir feudal ce dateaza din secolele XVI-XVII.

Sapaturile arheologice din anul au permis sa se precizeze nivelul de constructie si vechiul nivel de calcare din interiorul si exteriorul primei case.