Bulele ca si alte categorii de documente istorice vor apare ca si o categorie de documente aparte indeosebi la mijlocul veacului al XIII-lea, constituind o forma intermediara intre privilegii (care cuprindeau dispozitii cu caracter perpetuu indiferent ca era vorba de diferite concesiuni sau de sentinte judecatoresti definitive) si scrisori (acestea cuprindeau spre deo 454b18e sebire de privilegii dispozitii cu caracter provizoriu). Daca la inceput bulele cuprindeau doar decrete cu efect perpetuu si general, cu timpul termenul va incepe sa fie aplicat tuturor actelor intarite cu pecete de plumb.
Cea mai mare parte a domniei lui Andrei al II-lea a fost dominata de eforturile dificile de a cuceri principatul rusesc al Galiciei; urmarirea cu asiduitate a atingerii acestui tel se va dovedi insa, in final, nefericita, regele nereusind decat sa obtina un titlu gol si lipsit de sens -acela de Rege al Galiciei si Lodomeriei (sau Volaniei) - in schimbul caruia va plati un urias tribut in sange si bani ce vor secatui mult visteria regatului. In 1217 dupa indelungi ezitari si la presiunile papei va lua hotararea de a participa la cruciada si a pleca, astfel, spre ,,Locurile Sfinte". Ambitiile sale mari ce vizau nu doar reluarea Ierusalismului din mainile necredinciosilor musulmani ci si inscaunarea pe tronul vacant al Imperiului latin al Constantinopolului, vor atrage dupa sine nemultumiri la adresa sa din partea papalitatii care va incerca chiar sa-l inlature din fruntea regatului maghiar propunandu-i in schimb ca inlocuitori pe tatal sau vitreg Pierre de Courtenay si ulterior pe fiul acestuia din urma, Robert. Episodul va fi insotit iarasi de cheltuieli uriase, precum si de pierderea orasului Zara de pe coastele Dalmatiei in favoarea Venetiei drept rasplata pentru rolul jucat de aceasta in transportarea cruciatilor inspre Orientul Apropiat. Reintoarcerea sa acasa va avea loc in anul 1218 intr-un moment in care regatul ungar se afla deja in plina anarhie.
Lungile confruntari in care Andrei al II-lea sa lasat antrenat, precum si luptele interne izbucnite dupa moarte predecesorului sau, Emeric (1196-1204) au avut ca rezultat accelerarea grabnica a procesului de dezagregare a proprietatilor apartinand castelelor sau domeniului regal, imense teritorii (chiar comitate intregi) incapand in aceste conditii in mainile inaltei aristocratii si a membrilor familiilor acestora. Rezultatul imediat al acestei stari de fapt a fost introducerea de catre marii proprietari a unor noi taxe si impozite (de mult timp in uz pe domeniile private) ce au condus concomitent la cresterea nemultumirilor taranesti, dar si a vasalilor fideli regelui (numiti in vechile documente servientes) si a functionarilor insarcinati cu organizarea si mentinerea in conditii optime a castelelor si cetatilor din cadrul sistemului defensiv al regatului, aceste doua ultime categorii fiind interesate cu precadere in a-si salva vechile privilegii dobandite.
Politica economica dezastruoasa nu a facut decat sa adanceasca si mai mult starea de anarhie existenta, fiecare categorie sociala aflata in partea superioara a piramidei sociale straduindu-se din rasputeri sa-si pastreze privilegiile si sa aserveasca un numar cat mai mare de tarani, mare parte din acestia fiind convinsi ca imbunatatirea situatiei lor nu se poate face decat prin prabusirea vechiului regim existent. Bazandu-se pe sprijinul acestei paturi a taranimii, o parte a aristocratiei indepartate de la putere il va constrange pe Andrei al II-lea sa emita inca din cursul anului 1222 o Bula de aur prin care acestia erau scutiti de toate impozitele si pusi la adapost de orice vexatiuni; in acelasi timp erau largite atributiile Palatinului, nobilii erau ,,autorizati" sa reziste regelui chiar prin forta armelor in cazul incalcarii angajamentelor asumate, era interzisa perceptia in bani a dijmei si era fixat preturi maximale in ce priveste comertul cu sare.
In ce priveste formatia intelectuala a lui Andrei al II-lea aceasta apare ca foarte greu de reconstituit din datele existente pana in momentul de fata. Catolic convins, participant la tentativele de ocupare de catre crestini a ,,Locurilor Sfinte" e foarte posibil sa-si fi facut o parte a studiilor in Italia, dupa cum tot mai multi istorici opineaza in prezent. Cu siguranta se poate afirma doar ca au fost desavarsite acasa, la curtea sa fiind atestata prezenta unui numar insemnat de reprezentanti ai Bisericii din intreg arealul lumii catolice. A fost in egala masura si un patron al artelor, sprijinind, evident atat cat scurtele momente de restriste i-au permis, edificarea unor biserici, manastiri sau castele.
In ce priveste metoda de lucru folosita la redactarea documentului de fata, se poate constata cu usurinta faptul ca asemenea altor acte medievale intocmite in limba latina si cel de fata prezinta o mare uniformitate sub aspectul redactarii, formulelor si expresiilor stereotipe ("In numele Sfintei Treimi una si nedespartita, Andrei din mila lui Dumnezeu regele Ungariei (.)"). De asemenea, chiar daca in proportii mai mici, sunt prezentate si elemente de proza rimata si de cadenta ritmica a frazei. Din cuprinsul lui reiese ca sasii (teutonii) au fost chemati in Transilvania de catre regele Geza al II-lea (1142-1162) constituindu-se dupa aceea in capitlurile Sibiu, Norich si Cincu din care ulterior, intre 1188 si 1191 se va forma prepozitura Sibiului. Interesele regalitatii si ale colonistilor sunt deopotriva sustinute. Cei din urma trebuiau sa plateasca 500 de marci de argint si sa trimita 50 de luptatori pentru oastea regelui cind se intreprindea o campanie in interiorul tarii, 100 cand acestea se desfasurau in afara si 50 cand campaniile erau conduse de altcineva. In schimb li se oferea dreptul de a-si alege singuri dregatori locali, de a-si valorifica liberi marfurile in intregul regat, de a se folosi de "padurea romanilor si a pecenegilor, dinpreuna cu apele" alaturi de acestia etc.
Referitor la contextul in care a fost elaborata Bula de aur (mai precis a cavalerilor teutoni) din 1224 trebuie precizat faptul ca instalarea acestora in spatiul transilvanean (au fost adusi din Orientul Apropiat la scurt timp dupa faimoasa cruciada din 1204 soldata cu ocuparea de catre cruciati a Constantinopolului si asezati in Tara Barsei) a fost facuta in jurul anului 1211 cu scopul extinderii regatului maghiar dincolo de crestele Carpatilor si de a inlatura dominatia cumana (cumanii au constituit unul din triburile turanice cele mai numeroase si puternice din toate celelalte care au patruns in arealul european, fiind implicati masiv in desfasurarea principalelor evenimente din primele secole ale mileniului al II-lea al erei crestine). Inca din debutul asezarii lor acolo au fost insarcinati cu un intreg sir de privilegii din randul carora s-a detasat dreptul de a construi fortificatii de lemn (deoarece se temea de posibilitatea consolidarii pozitiei lor, regalitatea le-a interzis edificarea de cetati din piatra). Concesiile acordate lor au fost sporite substantial ulterior in 1212 si 1222, in ambele situatii largirea acestora fiind explicata prin necesitatea combaterii pericolului cuman. Unsprezece ani dupa instalare reusisera sa-si extinda hotarele rasaritene pana la ,,hotarele brodnicilor" (greu de identificat, din pacate, in teritoriu) si Dunare. Sustinuti da papalitate insa, au ajuns in timp sa incalce prevederile diplomei din 1211, trecind pentru scurt timp, e drept, cu acordul lui Andrei al II-lea chiar la construirea de cetati din piatra; in acelasi timp au emis pretentii de a bate moneda. Nemultumirile profunde acumulate la adresa lor vor izbucni in aceste conditii la scurt timp, in anul 1225 acestia fiind izgoniti. La solicitarea ducelui Mazoviei din Prusia se vor indrepta intr-acolo unde la scurta vreme isi vor crea un stat propriu aflat mereu in confruntare deschisa cu popoarele slave si baltice.
|
