BUZAU - PLOIESTI - SINAIA -DOI CESTI-TIRGOVISTE

BUZ U PLOIEsTI SINAIA DOI CEsTI-T RGOVIsTE

Traseul strabate pe cea km regiunea subcar­patica a Munteniei, unde exista numeroase obiec­tive arheologice si monumente arhitectonice din diferite perioade, de o certa valoare stiintifica si artistica.

Distanta dintre orasul Buzau si Ploiesti, însu-mînd km, poate fi parcursa cu trenul ori cu masina (pe DN l B).

BUDUREASCA

Dupa depasirea orasului Mizil, la km departare fata de acesta pe DN l B, apoi urmînd km un drum secundar spre nord, se ajunge la Budureasca-Vadu Sapat, pe teritoriul caruia a fost descoperita una dintre cele mai bogate asezari din veacul al VI-lea e.n. din nord-estul Munteniei. Printr-o atenta analiza stratigrafica s-au constatat mai multe ni­veluri de locuinfe. Faptul ca au fost gasite nume­roase tipuri de obiecte de podoaba a dus la con­cluzia ca localnicii lucrau pe loc replici indigene ale pieselor bizantine de import.

BUCOV

înainte de a intra în municipiul resedinta a jude­tului Prahova, se merge prin Bucov, comuna su­burbana aflata la km nord-est de Ploiesti.

Pe teritoriul comunei, la punctul Tioca, au fost descoperite urmele unor asezari din secolele III si VIII-X e.n. asezarea din secolele VIII X este reprezentata de locuinte îngropate si de case de suprafata. Pe peretii unui atelier de fierar au fost identificate urme ale scrisului slavon.

Tipul locuintelor, al vetrelor, precum si carac­terul ceramicii lucrata la roata rapida au dus la concluzia ca realitatile de la Bucov reflecta tra­ditiile culturale ale populatiei românesti.

PLOIEsTI

Un rol activ în dezvoltarea acestei asezari 1-a avut situarea sa în apropierea unor vechi drumuri de comert.

Astfel la km rasarit de actualul oras curg apele Teleajenului, iar la km în apus se profileaza rîul Prahova. Pe aceste vai au circulat din vechi timpuri calatori si marfuri. Ploiestii au luat am­ploare aproape de confluenta vailor acestor ape si la întretaierea drumurilor de comert existente de-a lungul lor. Asa se explica de ce pe aceste melea­guri întîlnim urme ale vechilor civilizatii dupa cum urmeaza pe terasele Dîmbului, în partea de nord-est a orasului s-au descoperit resturi materiale din epoca bronzului, iar în apropierea garii de sud, la o departare de cea m sud de aceasta, a existat un cimitir (cîmp de urne funerare) geto-dacic, care prin inventarul continut se încadreaza în secolele II î.e.n. - II e.n.

Pe strada Radu Calomfirescu au fost reperate monede cu chipul împaratului Traiau si numeroasa resturi ceramice romane, ceea ce confirma exis­tenta probabila a unei villa ori a unei asezari ro­mane.

în poenita de pe malul Dîmbului de la marginea imenselor paduri ale codrilor Vlasiei s-a înfiripat satul Ploiesti, a carui denumire provine, probabil, dupa numele unui locuitor al tinutului, sensul ar fi de urmasii lui Ploaie, desigur un onomastic.

în orice caz, atestarea documentara a satului este timpurie. Astfel în "Socotelile Brasovului" apar în­scrisi cîtiva carausi din Ploiesti Radu la

Dragoi la precum si Bervoi, Tudor, Arvat, Draghici si Neagu la Deci satul Ploiesti exista la începutul veacului al XVI-lea dezvoltîn-du-se considerabil, ca dovada ca în sînt pome­niti cinci carausi ploiesteni folositi pentru tran­sportul marfurilor brasovene.

Catre sfîrsitul veacului al XVI-lea, Ploiestiul are prilejul unei ascensiuni neasteptate datorita lui Mihai Viteazul, care hotaraste sa înfiinteze un tîrg domnesc pe vatra satului. Nu se cunosc mo­tivele pentru care voievodul a preferat Ploiestii în locul Tîrgsorului, care de fapt era pamînt dom­nesc. Poate ca buna sa asezare geografica 1-a de­terminat sa-si construiasca la Ploiesti o locuinta domneasca a înfiintat un tîrg saptamînal si a în­ceput sa-si concentreze ostile în vederea trecerii Carpatilor. în acelasi loc a primit juramîntul pe-destrimii comandate de Baba Novac. Ziua de tîrg era fixata miercurea, zi pastrata de-a lungul tim­purilor.

în anul Antonie Voda din Popesti daruieste ctitoriei sale din Tîrgsor vama tîrgului din locali­tate, precum si pe cea a tîrgului Ploiesti. Dania este întarita de toti domnitorii urmatori, pîna ia stefan Cantacuzino, care acorda manastirii Sinaia privilegiul de a face tîrg la Urlati, fapt care va aduce prejudicii atît Tîrgsorului, cît si Ploiestilor.

în anul Antonio Maria del Chiaro, vorbind despre orasele Ţarii Românesti, aminteste ca Plo­iestiul era al patrulea ca importanta.

în jurul tîrgului saptamînal din Ploiesti s-au ase­zat numerosi negustori, prezenta acestora impri-mînd o dezvoltare accelerata localitatii. De ase­menea, situarea Ploiestilor într-o regiune bogata a determinat o crestere demografica însemnata.

In anul orasul Ploiesti primeste o grea lo­vitura cînd Alexandru Ipsilanti, vrînd sa-1 îmbo­gateasca pe varul sau, boierul lanache Moruzi, îi daruieste mosia Ploiestilor. Darul acesta a provocat adînca nemultumire a locuitorilor mosiei, dar mai ales a ploiestenilor, cu atît mai mult cu cît acestia erau supusi la claca, luîndu-li-se dijma pentru produse.

în martie beizadea Costache Caragea, gine­rele lui lanache Moruzi, cere lui Alexandru Sutu sa-i întareasca stapînirea asupra mosiei Ploiesti. El prezinta toate hrisoavele anterioare si obtine cartea domneasca de întarire.

Localnicii au fost nevoiti sa lupte aproape de ani spre a-si elibera orasul. Abia în anul ei au cîstigat procesul, astfel ca asezarea lor si-a redobîndit libertatea.

în perioada dar mai ales în ultimii ani ai domniilor fanariote, orasul Ploiesti cunoaste o epoca de mare dezvoltare. Astfel apar mahala­lele grupate în jurul unor biserici, ulite si drumuri cu numiri proprii, care cu timpul devin artere de circulatie. Spre exemplu în jurul oborului s-a for­mat mahalaua Sfîntului loan, care avea ca artera principala drumul Cîmpinei. Se creeaza ulite cu un anumit specific comercial, cum este ulita Brasove­nilor.

Dupa anul viata economica a orasului se dezvolta într-un ritm nou. A.cesta devine un punct comercial important, care cuprinde în sfera lui de activitate vechile centre comerciale Tîrgsorul, Gherghita, Florestii, Filipestii, Gajenii care sînt absorbite de Ploiesti. Disparitia tîrgului Gherghita, asezat pe rîul Prahova la numai km spre sud-est, dar mai ales mutarea drumului spre Brasov, care trecea prin Tîrgsor si Filipesti, au contribuit la rapida dezvoltare a Ploiestilor.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE sI ARHEOLOGIE

Str. Teatrului nr.

înfiintat în anul muzeul cuprinde un bogat patrimoniu de aproape piese, de pe terito­riul orasului si din împrejurimi.

Se remarca continuitatea de viata, începînd cu cele mai vechi dovezi ale locuirii paleolitice aflata la Lapos, Tîrgsorul Vechi si Vadu Sapat. Prezente sînt si marturiile privind neoliticul atestat prin multimea uneltelor din os si piatra, precum si a ceramicii din inventarul locuintelor descoperite la Manesti-Prahova, Ploiesti-Triaj sau pe vaile rîu-rilor Teleajen si Prahova.

Metalurgia bronzului este ilustrata prin inventa­rul gasit la Budureasca, Sinaia, Olteni, Homoriciu, Straosti sau prin tezaurul de bronzuri de la Drajna.

Civilizatia geto-dacilor atestata prin varietatea uneltelor de productie, a ceramicii si a podoabelor s-a facut cunoscuta la Tinosu, Coada Izvorului, Va­lea Calugareasca, Gura Vitioarei si Budureasca. Din acelasi context fac parte si obiectele de po­doaba din remarcabilul tezaur de la Coada Ma­lului, precum si coiful de aur gasit lînga Coto-fenesti.

Procesul romanizarii în perimetrul actual al ju­detului Prahova este dovedit printre altele prin piesele descoperite în castrele de la Drajna, Tîrg-sorul Vechi, Malaiesti, Ceplura, Starchijod. Inves­tigatiile de la Budureasca au lamurit o serie de probleme în legatura cu istoria si arheologia se­colelor VI-VIII din spatiul carpato-danubian.

în expozitie sînt etalate si obiecte descoperite la Slon, piesele prezentate publicului dovedind gra­dul înalt de dezvoltare a societatii românesti în secolele IX-X.

Un loc important este ocupat în muzeu si de obiectele care ilustreaza dezvoltarea vietii mate­riale si spirituale, în epoca feudala, pe aceste me­leaguri. Diferite exponate fac cunoscute ocupatiile localnicilor, fara a se neglija si prezentarea inten­selor schimburi comerciale, foarte active în întreg evul mediu.

In continuare, cu multa originalitate, pe baza unui bogat material expozitional, este prezentata evolutia societatii prahovene pîna în zilele noastre.

DRAJNA

Mergînd de la Ploiesti pîna la Valenii de Munte pe DN si de aici la dreapta pe un drum local asfaltat se ajunge în comuna Drajna, formata din satele Drajna de Jos si Drajna de Sus.

La Drajna de Jos, pe malul drept al Teleajenului, un localnic a descoperit, întîmplator, un depozit de bronzuri format din de piese. Tezaurul, datat în secolul al XIII-lea î.e.n., deci la sfîrsitul

epocii bronzului, cuprinde trei topoare de lupta, un sceptru, opt fragmente de sabii (una de tip micenian), vîrfuri de lanci, celturi, doua dalti si securi întregi sau în stare fragmentara.

în Drajna de Sus. în partea de sud-est a satului, pe colina Gradiste!, care separa de la nord la sud valea Drajnei de aceea a Ogretinului, se afla un castru roman intrat în literatura de specialitate în urma publicarii de catre Grigore Tocilescu a cara­mizilor si tiglelor stampilate cu numele legiunilor I Italica, a V-a Macedonica si a Xl-a Claudia.

Castrul a fost descoperit întimplator în anul de învatatorul M. D. Bazilescu, care în timpul unor lucrari agricole a scos din pamînt caramizi si tigle stampilate, în anul Gr. Tocilescu, pe atunci director al Muzeului National de Antichi­tati din Bucuresti, a întreprins o cercetare de teren rapida prin care a scos la lumina un hypocaust al castrului. Cercetatorul a publicat numai rezultatele epigrafice ale acestor investigatii.

In anii Gheorghe stefan face aici sa­paturi arheologice. Castrul patrulater, cu turnuri la colturi, cuprindea o suprafata totala de hectare X m). La m sud de poarta s-au dezvelit cîteva camere care fac parte din piae-torium.

Foarte aproape de fortificatii s-au aflat resturile unor locuinte civile, despartite de castru printr-un sant. Posibil ca erau canabae provizorii.

Castrul de la Drajna de Sus, initial poate numai o fortificatie din pamînt cu palisada, înlocuita cu un castru din piatra, a fost construit din pietre de cariera exploatate din regiune.

Cele mai multe caramizi au stampile ca inven­tar se deosebeste în special ceramica romana com­pusa din farfurii, vase cu toarta, amfore, vase de lux (asa-numita (erra sigillata) si ceramica stam­pilata, dar s-au gasit si recipiente apartinînd popu­latiei autohtone.

Fortificatia a fost cladita pe valea Drajnei, des­partita prin coline de aceea a Teleajenului. Scopul era de a închide valea Teleajenului si drumul spre Tabla Butii, precum si valea Ogretinului, prin care

se ajungea în regiunea Buzaului. La rîndul ei va­lea Teleajenului era pazita de un alt castru aflat la Malaiesti.

începutul castrului de la Drajna se plaseaza în secolul al II-lea e.n., nu anterior anului Cele mai numeroase caramizi poarta stampila legiunii I Italica si apoi în ordine numerica a legiunii a V-a Macedonica si în sfîrsit a Xl-a Claudia. Dupa stampile se pare ca aceasta constructie s-a realizat în jurul anilor fara a depasi perioada de domnie a împaratului Hadrian e.n.). Deci, practic dupa cucerirea Daciei de catre romani for­tificatia a fost parasita probabil chiar în anul

Punctul fortificat de la Drajna nu face parte din-tr-un lirnes, care în aceasta regiune nu a existat el avea un rol defensiv la bifurcatia unor drumuri. Astfel, unul era orientat pe valea Teleajenului pîna în nordul actualului oras Valenii de Munte, apoi urca pîna în valea Drajnei, de unde se ramificau o parte trecea prin valea Ogretin în directia nord-est spre defileul Buzau, iar al doilea urca valea Drajnei pîna la Slon si de aici ajungea la Tabla Butii.

SLON

Pe un drum secundar, la km nord de Drajna, se gaseste satul Slon. Acolo, în apropiere de ,,Vîrful lui Crai", în punctul numit de localnici ,,La Cinga", pe un platou a fost cercetata, începînd cu anul o fortificatie. Constructia avea un plan tra­pezoidal, cu turnuri semicirculare de colt si cu un turn la intrare. Incinta, lucrata din caramizi legate cu mortar, a fost datata, pe baza unor materiale arheologice, în secolul al IX-lea, Se pare ca ]a sfîrsitul secolului al IX-lea, vechea incinta a fost darîmata si înlocuita cu o alta, din piatra, cu un plan asemanator, cu deosebirea ca laturile de nord si de sud aveau un traseu diferit.

în aceeasi zona au mai fost dezvelite urmele unor constructii din piatra legate cu pamînt, posibil cu o suprastructura de lemn, ridicate o data cu a doua constructie si refacute în etape succesive pîna în veacul al XII-lea. Pe caramizi si bolovani

de piatra au fost descoperite semne alfabetiforme rune si semne geometrice.

Fortificatiile de la Slon, dupa modul de executie, au dus la concluzia ca planul a fost conceput de mesteri de scoala bizantina, dar lucrarile s-au realizat de catre localnici. Sînt fortificatii din pe­rioada de început a feudalismului timpuriu cu sco­pul de a supraveghea una dintre principalele cai care leaga Muntenia de Transilvania.

Pîna în prezent între Carpati si Dunare nu sînt cunoscute puncte întarite asemanatoare.

MALAlEsTI

La confluenta rîului Teleajen cu apele Varbilaului, deci tot pe valea Teleajenului, exista un alt castru roman.

Cercetarile arheologice au permis anumite con­cluzii asupra sistemului de aparare al fortificatiei. Astfel s-a putut determina ca acesta avea val si sant lung si adînc de m. Valul construit din brazde de pamînt, cu grosimea de m, indica ca deasupra lui, spre inamic, exista un zid realizat, de asemenea, din brazde de pamînt si palisade, în spatele valului, tot spatiul ramas liber servea ca drum de rond pentru miscarea trupelor în caz de atac si pentru instalarea masinilor de razboi (ba-liste, catapulte). Drumul de rond era pietruit, do­vada fiind facuta de pietrele risipite pe pante care serveau la urcarea spre val. Monedele gasite, în numar de doua, dateaza din perioada împaratului Traian e.n.). Se crede ca acest castru a fost distrus prin violenta si incendiat posibil dupa moartea împaratului Traian, cu ocazia atacului roxolanilor. Fortificatia, cladita din pamînt, era fara îndoiala dreptunghiulara, dar nu i se cunosc înca dimensiunile.

TINOSU

Revenind de la Ploiesti spre a pleca cu trenul în directia Bucuresti, calatoria poate fi întrerupta în gara Prahova, la numai km sud de Ploiesti, în

marginea satului Pisculesti, unde poate fi vazuta terasa de pe malul sting al Prahovei, pe care ocu­pa o pozitie strategica cunoscuta statiune getica Tinosu.

Cercetata prima data de Cezar Bolliac, în anul acesta i-a definit caracterul dacic ulterior Radu si Ecaterina Vulpe au întreprins aici o cam­panie de sapaturi, rezultatele fiind publicate de Vasile Pârvan în Getica.

în afara de materiale razlete ale epocii bronzului, aflate la baza stratului virgin, restul paturii arheo­logice se caracterizeaza printr-un bogat inventar getic (secolele I î.e.n. I e.n.).

în locuinte, construite la suprafata solului din lemn si valatuci, s-a gasit ceramica lucrata atît la roata, cît si cu mîna caracteristica civilizatiei geto-dacice nu lipsesc nici vasele de import (amforele).

Planul asezarii fortificate geto-dacice de la Tinosu (dupa Radu Vulpe, op. ci!.}.

Metalul este reprezentat la Tinosu prin nume­roase obiecte de fier (cutite, un vîrf de lance, vîr-furi de sageti, o undita, o cheie, cuie, scoabe, za-

bale, un brazdar de plug) si din bronz (oglinzi, pandantive, bratari, verigi, ace, fibule, garniturii precum si doua brose). în inventarul acestei ase­zari se remarca un vas candelabru din bronz din secolul I e.n. de provenienta greco-italica lucrat cu incizii.

S-au gasit si doua monede de bronz, un triobol macedonean din secolele III-IT i.e.n. si o piesa imperiala romana de la împaratul Claudius, avînd efigia Agrippinei.

Fortificatia locuirii, situata pe o înaltime relativ dominanta, la m deasupra Prahovei, consta din-tr-un val cu sant pe culmea valului a fost ridicata o palisada lipita cu valatuci masivi de lut framîn-tat cu paie.

Se pare ca cetatea de aici a fost evacuata cu prilejul razboiului dintre Decebal si Domitian, din anii e.n.

TlRGsOR

Localitatea este situata pe malul sting al pîrîului Leaot, la km sud-vest de orasul Ploiesti, pe partea dreapta a soselei Ploiesti Strejnic Tîrgsoru Vechi.

Din orasul de altadata, astazi în Tîrgsoru Vechi, se mai pastreaza doar vestigiile a trei edificii re­ligioase, ca spatiu foarte apropiate între ele.

Pe acest teritoriu au fiintat asezari omenesti din timpurile foarte îndepartate ale paleoliticului in­ferior.

Inginerul topograf Pamfil Polonic nota pe o harta a regiunii o serie de drumuri, valuri si movile, iar Gh. Zagorit, N. I. Simache, Constantin C. Giurescu, V. Draghiceanu, I. lonascu au studiat monumen­tele medievale din Tîrgsor.

Sapaturi arheologice sistematice au început în anul pentru prima data într-o statiune arheo­logica din tara noastra fiind surprinse trei necro­pole deosebite din punct de vedere etnic, dar care au folosit acelasi teritoriu de înmormîntare.

Primul cimitir apartine exclusiv populatiei sar-matice si dateaza din prima jumatate si de la mij­locul veacului al Ill-lea e.n. a doua necropola este

cuprinsa între sfîrsitul aceluiasi secol si veacul urmator si apartine unei populatii geto-dacice al treilea cimitir se înscrie în secolul al IV-lea e.n. cei înmormîntati aici sînt purtatorii culturii Sîn-tana de Mures-Cerneahov si apartin unei populatii care migra dinspre nord-est si est, compusa din elemente germanice, sarmatice si geto-dacice, nor­dice si rasaritene.

în vatra Tîrgsorului viata a continuat si în pe­rioada urmatoare. Astfel, în apropierea incintei Curtii domnesti, ridicata de Antonie Voda din Po­pesti, si în marginea de sud a necropolei din veacu­rile III-IV e.n. a aparut în anul un mormînt de calaret inhumât eu harnasamentul, capul si pi­cioarele calului, care dupa obiectele de inventar dateaza din veacul al VII-lea e.n. si probabil ca este al unui calaret avar.

Alcatuirea orasului Tîrgsor are la ba/a existenta unui sat asezat pe drumul de comert deschis în urma privilegiilor acordate în ianuarie de catre Vladislav I Vlaicu negustorilor din Brasov.

Tîrgul tinut în satul respectiv, precum si faptul ca aici era un loc de popas al carutasilor brasoveni i-au determinat pe localnici sa-si construiasca pra­valii si sa înjghebeze o piata de schimb între mar­furile brasovenilor si produsele regiunii. Micul tîrg, numit Tîrgsor, în comparatie cu tîrgul cel mare din Tîrgoviste, s-a dezvoltat rapid dupa anul el fiind amintit documentar în vremea lui Mircea cel Batrîn, în actul din septembrie cînd voievodul reîntarea brasovenilor privilegiul din anul în document, Tîrgsorul, transcris si în limba latina sub numele de Novum Foiam, este mentionat ca punct de vama pentru carele de peste.

Alt factor care a contribuit la prosperitatea ora­sului s-a datorat- si împrejurarii ca unii dintre vo­ievozii din a doua jumatate a veacului al XV-lea si-au stabilit, temporar sau definitiv, resedinta la Tîrgsor. Astfel, Vladislav al II-lea fiul lui Dan al II-lea, a înaltat aici o biserica si a locuit pe aceste meleaguri, unde si-a sfîrsit viata, fiind ucis în lupta pentru domnie purtata cu Vlad Ţepes. si Vlad Ţepes a poposit în repetate rînduri la Tîrgsor, unde a zidit în anul o biserica.

Laiota Basarab a stat mai multa vreme la Tîrgsor. Curtea domneasca a atras dupa sine pe boierii cei mari, "prieteni ai domnului", ceea ce a dus, în final, la extinderea tîrgului.

Prosperitatea orasului se datora însa, în princi­pal, situarii sale la rascrucea marilor drumuri co­merciale ale timpului. Aici se întîlneau drumurile Brasovului care strabateau vaile Teleajenului si Prahovei, iar din a doua jumatate a secolului al XV-lea prin Tîrgsor trecea si drumul care venind din Moldova traversa Ţara Româneasca pe traseul Rîmnicu Sarat Buzau Gherghita Tîrgsor Pitesti Slatina Severin.

Cînd însa capitala tarii se va stabili definitiv la Bucuresti si se va deschide drumul Prahovei prin Ploiesti, Tîrgsorul va intra într-un proces de lent declin. Cu toate acestea, în a doua jumatate a se­colului al XVII-lea el reprezenta înca un centru comercial însemnat, iar Antonie Voda din Popesti daruia, cum am aratat mai sus, vama tîrgurilor din Ploiesti si Tîrgsor manastirii Turnu din ultima localitate.

în Miron Costin, vizitînd Ţara Româneasca si facînd descrierea ei, mentioneaza Tîrgsorul printre orasele mai importante si-1 asaza dupa Gherghita. La staruintele egumenului manastirii Turnu atît loan, cît si Nicolae Mavrocordat emit acte prin care era mentinut tîrgul din localitate.

Asa cum am spus mai sus, în anul Alexan­dru Ipsilanti daruieste varului sau lanache Moruzi mosia sloboda domneasca Ploiesti" (numita mai înainte Tîrgsoru), iar acesta o da fiicei sale Ralu ca zestre la casatoria cu beizadea Costache Ca-ragea. Noul proprietar a pretins locuitorilor din Tîrgsor sa dea dijma din toate produsele obligîn-du-i si la munci pe mosia si în jurul gospodariei sale. Drept urmare multi locuitori ai orasului care nu erau agricultori au parasit orasul.

In urma acestei situatii Tîrgsorul si-a pierdut aspectul orasenesc, în anul fostul oras din secolul al XV-lea era trecut în rîndul satelor cu tarani nevoiasi si exploatati, iar în anul ra­masesera doar de case ocupate în parte de clacasi saraci.

Astazi, pe malul stîng al Leaotului, la cîtiva me­tri de albia pîrîului si la m de soseaua Plo­iesti Tîrgsoru Vechi Bilciuresti, pot fi vazute ruinele unei biserici de asemenea, în partea de sud, temeliile casei domnesti, precum si alte res­turi de constructii spre vest, nord si est. întregul ansamblu este cuprins în doua incinte cu planuri poligonale neregulate. Materialul de constructie folosit consta din caramizi si bolovani de rîu, alter­nate.

Pe acelasi teren unde au fost cercetate cimitirele din secolele III-IV s-au întreprins investigatii si pentru complexul feudal.

Biserica ridicata din caramida are forma drep­tunghiulara, în interior peretii mai pastreaza res­turi de pictura, din epoca lui Constantin Brînco-\^reanu. Fatada conserva sub o tencuiala tîrzie re­gistre ornamentale care initial au fost construite în relief.

Aici s-a gasit în anul o piatra cu o inscrip­tie în slavona ce indica numele domnitorului Vlad Ţepes.

Cercetarile arheologice au dus la concluzia ca biserica ridicata de Vlad Ţepes în anul al carei loc exact nu este bine precizat, se afla, pro­babil, în imediata apropiere ori chiar partial sub spatiul acoperit de naosul lacasului construit în anul în secolul al XVI-lea, în jurul ctitoriei lui Vlad Ţepes a luat fiinta incinta denumita nr. l Nu s-a stabilit datarea certa a acesteia, dar între resturile de pavaj din interiorul turnului de in­trare rasaritean s-a gasit o moneda emisa în vre­mea lui Ferdinand I al Ungariei (secolul al XVI-lea). Un vechi edificiu exista pe latura de est din care însa nu s-a mai pastrat decît un mic colt. Partea de vest a incintei nr. l s-a prabusit spre albia actuala a Leaotului. în coltul de nord-vest al incintei se înalta casa domneasca, de forma dreptunghiulara, lucrata din caramizi, alternate cu bolovani de rîu. Interioarele împodobite cu sobe de teracota si discuri ornamentale erau pardosite cu caramizi poligonale. Aspectul curtii feudale de la Tîrgsor s-a schimbat radical în secolul al XVII-lea în scurta domnie a lui Antonie Voda din

Popesti înca de pe vremea cînd An­tonie din Popesti (fiul unui negustor grec, Mihai Cupetul din Tîrgsor) era vornic, în primeste ordin de la voievodul Grigore al II-lea Ghica sa strînga mesteri spre a repara lacasul domnesc din Tîrgsor (deci la acea vreme ctitoria lui Vlad Ţe-pes exista înca). Probabil ca lucrarile s-au desfa­surat lent, caci peste cinci ani Antonie din Popesti, devenit domnitor al Ţarii Românesti, se decide, în sa ridice o noua biserica, darîmînd-o pe cea veche din anul

Dintr-un hrisov dat de voievod aflam ca numele manastirii era Turnu. Totodata, pe latura de est a incintei nr. l, în stînga turnului de intrare, apare un corp nou de cladiri alcatuit din cinci încaperi.

în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu se executa prima pictura a ctitoriei lui Antonie Voda din Popesti si se adauga incinta nr. în veacul al XVIII-lea în zona de vest s-au cladit noi con­structii, casa egumeneasca fiind marita si unita printr-un mic cerdac de cladirile anterioare exis­tente pe latura estica si datînd din vremea lui Antonie Voda din Popesti. Cutremurul din anul a afectat cladirile.

Cutremurul din anul a provocat alte daune edificiului. Noul egumen, grecul Serafim, primeste ordin de la epitropia Pantelimon sa darîme si sa refaca din temelie pridvorul bisericii, destul de dis­trus, sa dea jos turla de pe naos si sa înveleasca monumentul cu sindrila, iar pardoseala sa fie refa­cuta din piatra. Dupa ani epitropia reclama ca stipulatiile contractului nu fusesera îndeplinite nu se facusera reparatiile respective la casele dom­nesti si nu fusesera reparate zidurile ce înconju­rau cele doua curti si nici moara cu doua roti.

La noiembrie inginerul hotarnic Grigore Plesoianu a întocmit un plan din care reiese ca se mai pastra un zid mic care despartea în doua incinta nr. Tot pe plan figureaza o intrare pe partea de vest, deci spre rîu. Constructia religioasa figureaza cu planul treflat fapt neconfirmat de cer­cetarile arheologice. Acest plan reda imaginea fos­tei curti feudale de la Tîrgsor, în preajma secula­rizarii de sub Cuza Voda pentru ca numai cu cîtiva ani înainte de manastirea de la Tîrg-

$or sa fie stramutata la Tîrgsorul Nou. în anul în fostul edificiu religios functiona o scoala, dar dupa aceea totul a cazut în ruina.

Locul cercetat constituie astazi o rezervatie ar­heologica.

La fel vestigiile descoperite au fost valorificate muzeistic. Astfel, începînd cu anul în interio­rul Palatului Moruzi, sînt puse în evidenta mate­rialele neolitice unelte si ceramica, obiecte de factura romana descoperite în castrul în care a cantonat Legiunea a Xl-a Claudia Pia Fidelis, ca­ramizi stampilate si olane ale sistemului de canali­zare, precum si un bogat material arheologic me-diveal.

FILIPEsTII DE TÎRG

La km nord de Tîrgsor, foarte aproape de sosea, stau marturie a vremurilor trecute vestigiile ca­selor postelnicului Constantin Cantacuzino.

Despre aceste locuinte avem relatari de la arhi-diaconul Paul de Alep, care în drum spre Moscova, la mijlocul secolului al XVII-lea, a zabovit cea o jumatate de an prin Moldova si prin Ţara Româ­neasca.

La Filipesti, sat mare si bine populat pentru vre­mea aceea, a fost gazduit la palatul postelnicului Cantacuzino. Paul de Alep scrie ca palatul avea ziduri "princiare, ce te uimesc, mai frumoase decît acelea din capitala". Pe calatori i-a impresionat baia calda, construita dupa moda turceasca, îmbra­cata în marmura, la care apa era adusa din Pro-vita tot apa Provitei servea si la irigarea livezii si a gradinii.

Odaile palatului erau asezate dupa moda din Constantinopol _; în acelasi timp se facea simtita si influenta arhitecturii occidentale prin adoptarea bosajelor de colt si a logiilor.

Parterul avea o pivnita boltita, adîncita la demi­sol cu mai multe încaperi auxiliare, iar încaperile de la etaj se luminau cu ferestre largi, înalte si usor arcuite.

Zidaria a fost executata din caramizi frumos lu­crate si bine arse, tencuite si împodobite cu ciu-

buce la fel tencuite ce înconjurau cladirea în zona cornisei si a pardoselii dintre etaj si parter.

Pe cuprinsul acestor locuri cercetari de suprafata au dat posibilitatea descoperirii unor urme mate­riale hallstattiene si geto-dace.

FILIPEsTII DE PADUREj

La km nord de Filipestii de Tîrg, se afla locali­tatea Filipestii de Padure, unde se remarca ctitoria Balasei Cantacuzino sotia spatarului Toma Cantacuzino. Nota aparte o constituie pridvorul poligonal, supraînaltat de un foisor cu largi arcade si coloane de caramida, ce .serveste drept clopot­nita.

Pictura murala, apartinind lui Pîrvu Mutu se numara printre capodoperele sale.

Cercetari de teren au dus la stabilirea unor ves­tigii din secolele II-IV e.n.

SINAIA

De la Filipestii de Padure drumul se continua prin Baicoi si Cîmpina spre Sinaia. Aici, în anul pe actuala strada Poiana Florilor, s-a descoperit, întîmplator, un depozit de bronzuri. La fata locului s-a deplasat Grigore Tocilescu care a facut o in­vestigatie arheologica. Cu aceasta ocazie au fost scoase la iveala topoare de bronz. Bronzurile alcatuiesc unul dintre cele mai mari depozite aflate pîna în prezent, în tara, alcatuit din topoare cu gaura de înmanusare longitudinala _; fiecare piesa avea o lungime ce varia între cm. Ca datare ele se înscriu în epoca bronzului.

DOICEsTI

De la Sinaia în drum spre Tîrgoviste, mergînd pe DN la km nord de resedinta judetului Dîm­bovita, se trece prin Doicesti, unde, în anul domnul Constantin Brîncoveanu a ridicat o locu­inta pentru fiul sau mai mic, Matei, în acest sens

voievodul a cumparat de la boierul Balaceanu o pereche de case pe care le-a prefacut si le-a în­conjurat cu ziduri înalte de m, strabatute de metereze.

în spatele cladirii a fost amenajat un helesteu, iar în dreapta acesteia, Voda Brîncoveanu a înal­tat o biserica "din piatra", ce strajuieste si astazi zidurile împrejmuitoare.

In aceeasi localitate cercetarile arheologice au semnalat unelte si ceramica din epoca bronzului.

TlRGOVIsTE

Municipiul situat pe malul drept al lalomitei, în zona de contact dintre cîmpie si deal, locuit din timpuri îndepartate, pastreaza numeroase vestigii istorice.

Pentru Tîrgoviste si împrejurimile sale cele mai vechi urme neolitice, apartinînd culturii Cris, sînt atestate prin descoperirile de la Bungetu (comuna Vacaresti). O alta faza a neoliticului, caracterizata de cultura Gumelnita, este bine precizata la Tîrgo­viste (punctul Curtea domneasca), Geangoiesti (co­muna Dragomiresti) si Dobra. Asezarile gumelni-tene erau deschise si posedau locuinte de supra­fata, cu vetre ori cuptoare menajere si gropi mari de provizii. Materialul recuperat cuprinde vase din lut, fusaiole, unelte din silex, rîsnite, arme, cîrlige de os, daltite din piatra, ace de cupru si figurine din lut ars, caracteristice acestei culturi.

în perioada de trecere de la neolitic la bronz regiunea Dîmbovitei era populata de purtatorii cul­turii Cotofeni, atestata la Bungetu, Cazaci (comuna Nucet), în punctul Izlaz si la Geangoiesti, locuirile suprapunînd asezarile gumelnitene.

Bronzul timpuriu este reprezentat prin cultura Glina III descoperita la Vacaresti, Bratestii de Jos, Bungetu si Ilfoveni (comuna Nucet).

In epoca de mijloc a bronzului densitatea popu­latiei a fost mai bine conturata datorita comunita­tilor culturii Tei prezente la Viforîta (comuna Ani-noasa), în punctul Caramidarie, la Comisani si Habeni, la Vacaresti, Bungetu, Cazaci, Persinari, Fieni, Doicesti. Din epoca bronzului s-au descope-

rit topoare cu gaura de înmanusare longitudinala (certuri) la Ocnita, precum si o spada, un cutit si un ac de bronz gasite la Valea Voievozilor.

Prima epoca a fierului este atestata de cîteva descoperiri arheologice izolate din Tîrgoviste sau de la Valea Voievozilor, Adîncata, Ocnita, Comi-sani, Bratesti, Bucsani, Baleni-Români, Matasaru.

Societatea geto-daca a fost studiata într-o serie de localitati ca Ocnita, Catunu, Valea Voievozilor, Caprioru.

Monede geto-dace, de tipul Vîrteju, s-au recupe­rat la Adîncata si Valea Voievozilor, iar de tipul Adîncata-Manastirea, la Valea Voievozilor, Urseiu si Gheboieni.

Tot la Gheboieni s-a gasit chiar un tezaur mo­netar geto-dac de tipul Aninoasa-Dobresti, iar de la Urseiu provine un altul, alcatuit din piese.

Intensele schimburi economice si legaturile cu lumea romana sînt atestate prin monedele romane, republicane si imperiale, descoperite la Lucieni, Strîmbu, Contesti si în alte localitati. Cercetarile de la Tîrgoviste, Baleni, Voinesti, Matasaru s.a. au atestat prezenta în zona a dacilor liberi în secolele II-III e.n.

Continuitatea de locuire din secolele IV-V e.n. este atestata atît de circulatia monedelor romane (secolul al IV-lea), cît si de numeroase asezari si necropole la Tîrgoviste, Suseni, Cazaci, Mogosani, Catunu, Crivatu, Cornesti. Marea majoritate a vestigiilor din secolele al V-lea si al VI-lea ca spre exemplu Baleni, Frasinu, Bucsani se regasesc si în secolele urmatoare.

Asezarea geografica favorabila a Tîrgovistei, în apropierea hotarului cu Transilvania, precum si si­tuarea sa în. punctul de inter fluviu Ialomita-Dîm­bovita, dar mai ales rolul militar important atribuit de supraveghere a cailor de acces din interiorul arcului carpatic spre vaile apelor amintite i-au asi­gurat localitatii o deosebita importanta economica si politica.

Astfel, de la sfîrsitul veacului al XIII-lea devine tîrg aparat de fortificatii militare, iar în secolul imediat urmator resedinta domneasca.

Spatiul unde se tinea tîrgul era amplasat pe te­rasa înalta de pe malul drept al lalomitei, în veci-

natatea nordica a Curtii domnesti, însusi toponi­mul, Tîrgoviste, înseamna, în fapt, locul unde a fost o piata, un iarmaroc, un tîrg.

Prima atestare scrisa despre Tîrgoviste îi da si calitatea de capitala; astfel, în anul 1394, Hans Schiltberger într-o relatare de calatorie afirma "Am fost si în Ţara Româneasca în cele doua capitale ale ei, care sînt numite Arges (Agrich) si Tîrgoviste (Tiirkoich)". Un alt document care men­tioneaza orasul dateaza din Este vorba despre un act emis din Tîrgoviste, de Mihail, fiul lui Mircea cel Batrîn.

în perioada luptelor pentru domnie dintre Mircea cel Batrîn si Vlad Uzurpatorul (ianuarie decembrie va fi grabita mutarea rese­dintei voievodale de la Arges la Tîrgoviste.

De aici Mircea controla cu mai multa usurinta drumul Brasovului" si drumul Brailei".

Tîrgoviste devine cel mai însemnat centru eco­nomic, politic, administrativ si cultural al Ţarii Românesti. Treburile orasului sînt acum gospoda­rite de un sfat alcatuit din judet si pîrgari, alesi anual dintre fruntasii obstei tîrgovetilor. Se cla­deste Curtea domneasca si, bineînteles, se înalta locuinte pentru dregatori.

Comertul cunoaste o puternica dezvoltare. Sînt acordate privilegii pentru atragerea negustorilor straini. Astfel Mircea cel Batrîn încheie în anii si un tratat comercial cu negustorii din Liov (Polonia) prin care li se îngaduie acestora sa-si desfaca marfurile în orice oras al Ţarii Ro­mânesti sau schela de la Dunare, începînd de, la Portile de Fier pîna la Braila. Ei sînt scutiti de orice vama în afara de aceea de la Tîrgoviste. în anul Mircea cel Batrîn acorda un privilegiu asemanator si negustorilor brasoveni referindu-se atît la marfurile de tranzit, cit si la cele de schimb între Ţara Româneasca si Transilvania.

Dan al II-lea a încurajat vocatia economica a orasului printr-un nou privilegiu acordat în negustorilor tîrgovisteni, scutiti de vama în toate tîrgurile si orasele tarii. Apoi majoritatea actelor de cancelarie sînt emise de aici pîna în anul

Dar începînd cu Tîrgoviscea cedeaza întîie-tatea Bucurestilor. Situatia se mentine pîna în anul

sub domniile lui Pâtrascu cel Bun si Petru Cercel capitala a fost din nou mutata la Tîrgoviste.

Mihai Viteazul (începînd cu anul si urma­sii sai domnesc la Tîrgoviste. Capitala oficiala a Ţarii Românesti va fi din vremea lui Matei Basarab, pentru doua decenii, stabilita la Tîrgoviste.

în comertul cu Brasovul si Sibiul aceasta locali­tate rivaliza cu alte centre importante ale tarii, ca spre exemplu Cîmpulung, Buzau, Tîrgsor si Gher-ghita.

Cît a fost principala resedinta a Ţarii Românesti, istoria politica a orasului s-a evidentiat prinir-o serie de evenimente politice. Astfel în vara anului Tîrgovistea a fost teatrul luptelor încununate de succes ale domnitorului Vlad Ţepes împotriva ostilor turcesti invadatoare, comandate de sultanul Mahomed al II-lea.

Cu vremea, pentru siguranta cetatii s-au execu­tat si unele lucrari de aparare.

De la începutul secolului al XVI-lea izvoarele istorice fac referiri si la o ocna de sare din vecina­tatea Tîrgovistei Ocna Mica probabil locali­tatea Ocnita de astazi.

în timpul domniei lui Radu cel Mare, în anul la Tîrgoviste s-a înfiintat prima tipografie din Ţara Româneasca, aici tiparindu-se o serie de carti ca Liturghieml slavon Octoihul si Evangheliarul Activitatea tipografica s-a desfasurat prin grija calugarului Macarie, devenit mai tîrziu mitropolit, precum si a diaconului Coresi. Cea mai înfloritoare perioada din existenta orasului medieval a reprezentat-o însa domnia lui Matei Basarab, voievodul care a refacut Curtea domneasca si a înzestrat localitatea cu numeroase ctitorii.

Dezvoltarea Tîrgovistei este surprinsa si de ca­latorii straini _; astfel, Evlia Celebi considera ve­chea resedinta voievodala drept un oras deosebit, care se putea compara cu Belgradul si cu Adriano-polul.

Putine opere de arta ale arhitecturii românesti din trecut se mai pastreaza astazi, deoarece orasul a cunoscut în decursul istoriei numeroase vicisi­tudini.

Izvoarele scrise amintesc, de pilda, de pradaciu-nile si distrugerile la care s-au dedat în turcii condusi de catre Sinan Pasa pîna cînd orasul a fost eliberat de Mihai Viteazul. In anul trupele Iui Gabriel Bâthory jefuiesc centrul si manasti­rile din jur. Principele Transilvaniei, ce-si facuse planul de a domni peste Transilvania, Ţara Româ­neasca si Moldova, este izgonit de catre domnito­rul Radu serban. De asemenea, este cunoscuta in­vazia tatarilor si a turcilor veniti cu pretendentul la domnie, Mihnea Voda, împotriva lui Constantin serban, din iarna anului cînd orasul a fost trecut prin foc si sabie.

în afara de navalirile dusmanilor Tîrgovistea a avut de suferit si de pe urma unor calamitati natu­rale din care amintim cutremurele din sau cel din cînd parte din zidurile ruinelor Curtii domnesti, turnul Chindiei si numeroase turle au fost darîmate.

Revenirea resedintei domnesti la Tîrgoviste, începînd cu anul în timpul Iui Constantin Brîncoveanu, a determinat repopularea orasului. La fel de înfloritoare s-a dovedit a fi si viata culturala în vremea acestui domn prin tipariturile din chiliile Mitropoliei, scoase sub îngrijirea lui Antim Ivi-reanul si tiparite de Gheorghe Radovici, Mitrofan Grigoras si ieromonahul Pilotei. Moartea tragica a voievodului si a fiilor acestuia în la Istanbul, a însemnat în fapt si încheierea existentei capita­lei tarii la Tîrgoviste.

COMPLEXUL MUZEAL "CURTEA DOMNEASCA" Str. Nicolae Balescu nr.

Inaugurat la mai Complexul muzeal Curtea domneasca" cuprinde monumentele ele arhitectura medievala ale Curtii domnesti, lapida-riul (în beciurile casei domnesti din secolul al XVI-lea), Colectia de arta brîncoveneasca (în bi­serica domneasca), Colectia de icoane (în biserica Sf. Vineri), Colectia de arta aplicata si decorativa (în camerele azilului) care prezinta podoabe (în majoritate provenite din sapaturi arheologice), obiecte din lemn, ceramica, portelan, sticla, pro­duse locale sau de import.

Datarea Curtii domnesti nu poate fi facu La cu exactitate. La sfîrsitul veacului al XlV-lea, în vre­mea domniei lui Mircea cel Batrîn, exista o casa domneasca, situata în partea de nord-est a orasu­lui. Casa avea în imediata sa apropiere un para­clis, iar întregul complex era înconjurat de un zid de incinta.

Prima mentiune documentara a Curtii domnesti o gasim într-un privilegiu emis în anul

Domn umblat prin Italia si Franta, ocrotit de dogele Venetiei, Petru Cercel reface Curtea dom­neasca. Se pare ca ceea ce construise Mircea cel Batrîn este partea de nord a actualelor ruine, iar lui Petru Cercel i se datoreste aripa de sud. De alt­fel în vremea acestui domn, Tîrgovistea s-a mo­dernizat, pentru prima data primind "apa pe olane". Desfasurîndu-se spre prundul lalomitei, constructia alcatuia un palat "foarte mare si de buna arhitectura", cum nota Franco Sivori, secre­tarul lui Petru Cercel. Alaturi de palat, domnul a ctitorit în un mare lacas de cult despre care tot Franco Sivori mentiona ca "principele a pus în acelasi timp sa se înalte o biserica frumoasa ala­turi de palat, astfel ca, pe un pod acoperit, înal­timea sa putea intra în biserica din camerele sale, fara a fi vazut".

La parter locuiau garzile si curtenii, la etaj erau apartamentele somptuoase ale voievodului. La în­scaunarea lui Matei Basarab, se pare ca din stralu­cirea ce o adusese caselor domnesti Petru Cercel nu mai ramasese nimic. Acesta a restaurat vechile constructii ale Curtii domnesti, a recladit se pare zidul de incinta, baia domneasca si clopotnita.

în turcii au distrus palatul spre a nu mai exista scaun domnesc la Tîrgoviste.

Constantin Brîncoveanu, cu îngaduinta Portii, a înaltat fortificatiile exterioare si foisorul, a repa­rat încaperile pe care le-a împodobit, devenind capodopere ale artei brîncovenesti.

Cu toate îmbunatatirile aduse de Constantin Brîncoveanu, Curtea domneasca începe sa înre­gistreze, chiar din prima jumatate a secolului al XVlII-lea, un lent dar permanent declin. Drept ur-

mare, în anul domnitorul loan Gheorghe Ca-ragea, cosiderînd-o ,,de tot darapanata si de nici o treaba, ca un lucru netrebuincios", daruieste complexul vel vornicului Isaac Ralet.

O data cu prima casa domneasca, Mircea cel Batrîn înaltase aici si un zid de incinta, din piatra, care poate fi înca urmarit pe laturile de est si nord, intrînd sub turnul Chindiei. Un al doilea zid de in­cinta, construit, la începutul veacului al XVII-lea, din piatra si caramida întarit în exterior de contra-forti, servea si ca poarta de acces pe latura de sud.

Acest zid a fost refacut în secolul al XVII-lea. Dar în vremea domniei lui Matei Basarab, a fost cladit un alt zid de dublura, paralel cu primul, spa­tiul dintre ele fiind umplut cu moloz si pamînt. Aceasta pînza dubla de zidarie, existenta în buna parte si astazi, înconjura pe toate laturile incinta Curtii domnesti. Urmele unei intrari erau pe latura de vest, aproximativ în dreptul caselor domnesti. Alta intrare, folosita si în prezent, se afla pe sub turnul clopotnitei construit probabil la sfîrsitul se­colului al XVI-Iea.

Cercetarile arheologice efectuate în perimetrul Curtii domnesti din Tîrgoviste au determinat exact planul si sistemul fortificatiilor.

Astfel s-a stabilit ca, o data cu ridicarea primei case domnesti, de la sfîrsitul secolului al XIV-lea Mircea cel Batrîn a înaltat si o biserica nu­mita de la sfîrsitul veacului al XVI-lea biserica doamnei", în cel urmator "biserica veche", iar în veacurile XVIII si XIX "biserica din Curtea de sus", în sfîrsit, lacasul este cel mai vechi monu­ment de arta religioasa ale carei vestigii s-au pastrat în fosta capitala a Ţarii Românesti.

Casa domneasca din prima faza de evolutie a Curtii, datata, conform dovezilor arheologice, la sfîrsitul veacului al XIV-lea si începutul celui ur­mator, avea un plan dreptunghiular, masurînd la exterior 32X29 m cu beciuri împartite în patru nave prin arce sprijinite pe stîlpi masivi, sustinînd bolti semicirculare. Deasupra acestora existau în­caperi, grupate în jurul unei sali mai mari para­clisul vechii Curti domnesti de plan trilobat fusese înaltat la nordul casei.

Zidul de incinta al curtii, surprins prima data prin cercetarile arheologice din anul a fost datat în secolul al XV-lea, deci apartinînd fazei de început a complexului arhitectural. Construit din piatra de rîu legata cu mortar, are laturile de nord si est foarte apropiate de zidurile paraclisului si ale Casei domnesti. O data cu incinta, pe coltul de nord-est s-a înaltat si un mic turn circular, în peri­metrul estic al curtii s-a degajat si un sant de apa­rare, amenajat aici în vremea lui Mircea cel Batrîn.

Spre nord-vest, ruinele palatului sînt strajuite de Turnul Chindiei, ridicat spre a servi ca turn de aparare la una din portile Curtii domnesti. Este în fapt rezultatul unor lucrari de refacere a turnului clopotnitei de pe pridvorul deschis al paraclisului.

Turnul a fost construit dupa un plan bine stabi­lit partea inferioara are o forma patrata, iar ni­velurile superioare o forma circulara. Este o parti­cularitate a constructiei legata probabil de folosi­rea maxima a terenului.

Dupa unele concluzii ale cercetarilor arheologice din anii si rezulta ca data constructiei acestuia se poate plasa la mijlocul secolului al XV-lea, deci în strînsa legatura cu ridicarea ro­mânilor contra Imperiului otoman în vremea dom­niei lui Vlad Ţepes.

Constructia a îndeplinit functii diverse turn-clopotnita în secolele XIV-XV, turn de straja si aparare în veacurile XV-XVI (cu închisoare la parter), în veacul urmator folosit si ca turn-ceasor-nic, de unde-si trage numele actual de chindie, adica asfintit, amurg, iar din pîna spre sfîrsi-tul veacului trecut, foisor de foc.

Aflata în ruina, baia turceasca, de forma dreptun­ghiulara, se compunea din trei încaperi dispuse în sir.

Sistemul de încalzire era cel utilizat de romani si apoi preluat si la bizantini, cu hypocaust. Aburul din cazan trecea, prin tuburi de olane, în grosimea zidurilor, de unde iesea prin anumite orificii în cele doua încaperi încalzindu-le. Caldura era spo­rita si prin canalele aflate sub pardoseala de dale pe unde circulau de asemenea aburii. Este în fapt o baie cu aburi.

Casa doamnei Balasa. în partea de rasarit a in­cintei, Doamna Balasa, sotia lui Constantin serban, a zidit, în anul un azil, alcatuit din patru ca­mere de locuit, despartite de doua culoare. Se pastreaza si astazi boltile încaperilor.

Foisorul brîncovenesc, cladit de Constantin Brîncoveanu între anii aproximativ la m spre est de zidurile incintei, boltit si frumos împodobit, servea pentru petreceri si odihna. Era compus la început din trei încaperi, apoi din patru. Cu prilejul sapaturilor de degajare a monumentului s-au gasit numeroase fragmente de zidarie, pe care se aplicase o tencuiala pictata cu motive florale încadrate de benzi.

MUZEUL DE ISTORIE sI ARHEOLOGIE

Str. Muzeului nr.

încercari de organizare a unui muzeu apar înca din anul cînd cunoscutul colectionar Saint-Georges expunea, în casa Fusea Pîrvulescu, colec­tia sa de antichitati. Abia în anul se începe organizarea unui lapidariu în preajma Mitropoliei, pentru ca în anul sa se deschida pentru public un muzeu. Acesta, pe lînga colectia de materiale litice, mai cuprindea si piese de arta populara, stampe, tablouri, cârti vechi, costume, uniforme si arme.

Muzeul, structurat pe arheologie, înfatiseaza evolutia si continuitatea vietii umane pe melea­gurile dîmbovitene începînd înca din neolitic, asa cum atesta descoperirile de la Icnesti, Palade, Nu­cet si din alte locuri.

Urmele locuirii geto-dacice din judetul Dîmbo­vita, destul de dense, se reflecta printr-o serie de tezaure, expuse în muzeu, sau prin materialele relevate datorita cercetarilor de la Matasaru si Mogosani, unde elementele locale se împletesc cu cele romane. Izvoarele arheologice dau o certa imagine a înfiintarii orasului.

Lapidariul valorifica piesele litice culese în ca­drul cercetarilor din oras sau gasite în timpul lu­crarilor de constructie.

COMPLEXUL MONUMENTAL STELEA

Str. Muzeului nr.

Cea mai veche faza de constructie a bisericii cu­prinde doua beciuri de mari dimensiuni si un zid de fundatie ale unor chilii, apartinînd probabil unei biserici din lemn ridicata în ultima parte a seco­lului al XV-lea.

A doua faza de constructie, datorata negustoru­lui Stelea, a avut loc în a doua jumatate a seco­lului al XVI-lea.

La mijlocul veacului al XVII-lea în perioada si se încadreaza a treia eta­pa de constructie realizata de domnitorul Vasile Lupu si pastrata pîna în prezent din acea vreme exista casa egumeneasca si chiliile, unde în seco­lul urmator a functionat o scoala greceasca.

Cel mai vechi monument din cadrul complexului monastic Stelea este turnul-clopotnita.

Ctitoria lui Vasile Lupu prezinta un plan trilo­bat, cu pridvorul închis si turle pe naos si pronaos. Turlele sînt decorate cu un brîu rasucit din piatra, bumbi si placi ceramice glazurate de culoare ver­de. Ferestrele au ancadramente din piatra, deco­rate cu baghete încrucisate în stilul gotic moldo­venesc. Elementele constructive si decorative moldovenesti, create de mesterii lui Vasile Lupu, sînt specifice monumentului.

Alipit turnului-clopotnita se afla corpul de chilii de pe latura de vest a fostei manastiri.

Zidurile de incinta, ruinate, sînt lucrate în a doua) jumatate a secolului al XVII-lea, din bolo­vani de rîu si caramizi ca si cele ale chiliilor.

Sapaturile arheologice au depistat la m dis­tanta spre sud urmele altei biserici Stelea Veche, denumita de arheologi Stelea Veche II. Poate fi identificat ipotetic cu edificiul Sf. Gheorghe ctito­rit de Mircea cel Batrîn.

MOGOsANI

Plecînd din Tîrgoviste pe D pîna la Gaesti si de aici intrînd pe DN dupa km se ajunge în co­muna Matasaru la al carei hotar pe dreapta drumu-

lui, de o parte si de* alta a pîrîului Tinoasa, s-a descoperit si cercetat asezarea geto-dacica din se­colele II-III e.n. si cimitirul biritual (incinerati si înhumati) datînd din veacul al IV-lea e_n.

Mormintele de incineratie ale autohtonilor geto-daci contin ceramica traditionala din epoca Latène, iar cele de inhumatie ale migratorilor (sarmati si taifali) au obiecte de podoaba de provenienta nord-pontica.

Inventarul acestor cimitire se afla expus atît în muzeul de arheologie din Tîrgoviste, cit si în cel de la Pitesti.

PERsINARI

De la Tîrgoviste, prin Nucet, se poate ajunge în comuna Persinari unde s-a descoperit un tezaur din aur si argint alcatuit dintr-o spada scurta de aur, pumnale din acelasi metal si patru topoare frag­mentare din argint. Piesele, nefinisate, se înca­dreaza în perioada mijlocie a bronzului. Se presu­pune ca acesta a apartinut unui sef de trib, fiind îngropat ca ofranda adusa unei divinitati.