Baietii din Montauk
În lucrarea O noua calatorie la Montauk am vorbit despre Baietii din Montauk. Acestia au fost folositi în timpul Proiectului Montauk, pentru diferite activitati ilegale. Cei mai multi aveau o înfatisare ariana si au fost rapiti sau atrasi în proiect prin alte mijloace. În continuare, au fost abuzati în fel si chip, fiind programati prin tehnici psiho-sexuale. Scopul era sa fie reintegrati în societate si sa serveasca agenda guvernului secret. Obiectivul urmarit era ca ei sa atinga pozitii normale în societate, dar sa fie pregatiti sa-si asume pozitii cheie în cadrul unei dictaturi militare, daca s-ar fi ajuns la necesitatea impunerii legii martiale.
Dupa parerea mea, celor mai multi dintre baietii care au participat la Proiectul Montauk li s-au spalat complet creierele. Ideea era sa devina un fel de masini programate. Mijloacele folosite au fost dintre cele mai brutale. Ulterior, investigatia m-a condus la descoperirea unor baieti mai tineri; s-a doved 656i87g it ca acestia nu aveau urme de traume sau de batai. Se pare ca proiectul Baietilor din Montauk a trecut printr-o etapa de tranzitie. Initial, s-a pornit de la ideea unor batai foarte dure, dar mai târziu au fost descoperite mijloace mai eficiente de golire a trupului de suflet.
Mijloacele de recrutare au devenit la rândul lor mult mai umane. Daca iei un baiat necopt si îi spui ca urmeaza sa lucreze pentru Statele Unite, va face probabil tot ce îi ceri. Dupa recrutare, baietii sunt testati si educati. În pauze, li se asigura mijloace de recreatie si li se prezinta tot felul de avantaje. Celor care se ofera ca voluntari, li se spune ca vor trece prin iad, dar dupa ce se va termina perioada de antrenament, vor face parte dintr-un grup de elita, cel mai bun de pe întreaga planeta. Mai mult decât atât, li se spune ca vor salva planeta de la dezastru.
Cea mai mare parte a baietilor recrutati în a doua etapa a proiectului s-au oferit ca voluntari. Acestia nu au mai fost brutalizati decât în cazul în care faceau deja parte din proiect, iar celelalte mijloace metafizice aplicate asupra lor nu functionau. Asemenea cazuri au fost însa foarte rare. În final, daca un baiat nu putea fi complet transformat prin metode metafizice (hipnoza, etc.), i se stergea memoria si era trimis înapoi.
Baietii aveau parte de sali de recreatie si de jocuri. Tratati ca niste VIP-uri, li s-a acordat cale libera în primul nivel al ansamblului subteran, care a devenit nivelul lor. Desi era cam rudimentar, nivelul a fost redecorat astfel încât sa ofere o ambianta cât mai placuta. Unii dintre baieti îsi mai amintesc înca de buncarul în care au fost educati si care nu corespunde acestei imagini. Acest lucru sugereaza ca buncarul continua sa fie activ, dar într-o alta realitate. Între timp s-au acumulat suficiente dovezi care atesta faptul ca la Montauk exista o punte între realitati si ca multe din activitatile proiectului se produc în realitati alternative.
Am descoperit de asemenea ca majoritatea baietilor care au trecut prin Proiectul Montauk au activat mai târziu în Delta Force, un grup care recupereaza OZN-urile care sufera accidente, indiferent daca acest lucru se petrece în SUA sau într-o alta tara. Uneori, aceste accidente se petrec în realitati alternative. Baietii de altadata au crescut, fiind azi adulti bine antrenati, în special în lupta împotriva extraterestrilor. Aceasta informatie provine de la mai multe persoane cu care am lucrat si care mi-au spus ca sarcina lor este sa fie literalmente un fel de Rambo. Evident, nu este greu sa convingi un copil sa devina un Rambo. Acesti barbati s-au antrenat ani de zile pentru a face parte dintr-un grup super-elitist. În general, sunt foarte multumiti de sarcinile pe care le primesc, dar sunt programati sa nu-si aminteasca nimic în viata obisnuita, caci proiectul este clasificat ca fiind ultrasecret.
Unul din cei cu care am lucrat era furios deoarece stia ca în armata a ocupat o pozitie foarte înalta, dar era tratat în continuare ca un soldat neinstruit. Îsi mai aducea aminte ca prin ceata ca a fost o perioada în care a fost tratat regeste. Într-adevar, atât timp cât se afla în timpul serviciului, membrii grupului Delta Force sunt tratati cu toate onorurile. Din pacate pentru ei, sarcinile pe care le primesc depasesc cu mult atributiile normale ale serviciului militar, motiv pentru care sunt programati sa uite ce au facut atunci când revin la viata normala. Exemplul care urmeaza va va ajuta sa întelegeti mai bine acest lucru.
În timp ce deprogramam unul dintre baieti, am auzit zgomote si am simtit prezenta unei persoane în curtea exterioara a casei mele. Am alergat dupa intrus, dar nu l-am putut vedea. Îl auzeam si chiar vedeam ramurile care se rup sub greutatea trupului sau, dar strainul era invizibil. Pare incredibil, dar în realitate este un efect secundar al Experimentului Philadelphia, care a fost dezvoltat ulterior. Exista mai multi baieti din grupul Delta Force care sustin ca în timpul misiunii poarta un dispozitiv de dimensiunile unui reportofon atasat la centura care le permite sa devina invizibili. Dispozitivul are trei moduri: "off", "invizibil" si "în afara". În modul "off", te afli în mediul fizic, dar esti invizibil. În modul "invizibil", nu poti fi vazut cu ochiul liber sau detectat de radar, dar poti interfera cu realitatea fizica. În cel de-al treilea mod, "în afara", te afli complet într-o realitate paralela, dar poti privi în realitatea fizica (fara a interfera cu ea). De pilda, poti trece printr-un zid. Cred ca v-ati facut o idee în legatura cu puterile pe care le au acesti baieti.
Pe prima caseta video intitulata The Montauk Tour apare unul dintre acesti baieti care apare si dispare din cadru.
Nu toti baietii din Montauk au fost programati sa lucreze în grupul Delta Force. Exista si alte functii importante care necesita personal specializat, iar programul este probabil întesat de surprize si planuri secrete. M-am izbit personal de acest lucru atunci când am cunoscut pe cineva în Seattle. Acesta avea un implant care emitea un semnal care rezona în întregul lui corp, lucru pe care l-am putut simti punând mâna pe el. Orice om cât de cât receptiv l-ar fi putut simti. Îmi aducea aminte de un semnal radio, dar avea o frecventa mai înalta. Mi-am dat seama ca omul se afla în plin proces de transmisie a unui mesaj.
La scurt timp, am început sa lucrez cu acest individ, pe care am sa-l numesc Bill. Mi-am dat seama ca cel care i-a implantat dispozitivul am fost chiar eu, pe vremea când am lucrat la Montauk. Am descoperit ca pot controla psihic implantul, oprindu-l si pornindu-l la loc. Daca îl opream, Bill era pe punctul de a lesina, asa ca am fost nevoit sa-l las pornit. Desi nu sunt programator de computere, stiam pe dinafara programul acestui implant, lucru care m-a ajutat sa depasesc unul din blocajele mele de memorie.
Dupa aceasta descoperire, m-am decis sa caut si alte implanturi. Urmatorul pe care l-am gasit îi apartinea lui Mike Ash. La început, a fost dificil. Mi-am dat seama ca implantul lui Mike era programat sa se autoînchida ori de câte ori încerca cineva sa-l testeze. La început totul a fost o teorie de-a mea. Treptat, mi-am dat seama ca pot controla psihic implantul si i-am dat drumul. I-am putut chiar simti transmisiunile.
Pe masura ce mi-am continuat cercetarile, am descoperit ca implantul lui Bill avea o defectiune, motiv pentru care nu se închidea singur atunci când încercai sa-l probezi. Acesta a fost norocul meu. Programul lui Mike functiona, dar am reusit sa-l dezafectez.
Implantul avea o unitate centrala de procesare (UCP), adica un cip introdus în osul pieptului, chiar deasupra inimii. Sub UCP se afla chipul de memorie, situat la baza cutiei toracice. La baza gâtului, catre dreapta, se afla o interfata care face conexiunea cu un nod de fire ce ajung în spatele capului.
Sistemul este organizat de un grup de electrozi implantati în nervi. Exista câte cinci electrozi pentru fiecare nerv, dar nu voi descrie decât trei dintre ei, întrucât ceilalti doi au aceleasi functii, dar mergând în directie inversa. Primul electrod recepteaza impulsul neurologic care circula pe fibra nervului. Cel de-al doilea genereaza un impuls de semn contrar, anulându-l pe primul. Cel de-al treilea inoculeaza nervului un impuls primit de la computer. Întregul sistem este astfel construit încât sa conecteze sistemul nervos al omului la calculator.
Computerul este autoprogramat, dar are si o conexiune la un receptor de date, ceea ce înseamna ca un operator aflat la distanta poate privi literalmente prin ochii baietilor programati la Montauk. Simultan, el poate trimite un semnal catre implant, determinându-l sa schimbe impulsurile care circula pe neuronet. Este o forma de control la un nivel inferior. Operatorii pot controla gândurile fizice si actiunile baietilor în planul fizic. Este într-adevar o tehnologie foarte sofisticata.
Acest tip de implant nu poate fi inoculat decât atunci când creierul este complet dezvoltat, adica începând cu perioada pubertatii. Momentul exact depinde de fiecare individ în parte. Acest lucru explica într-o anumita masura vârstele extrem de diferite ale baietilor atrasi în Proiectul Montauk. Nu toti baietii au creierul la fel de dezvoltat la aceeasi vârsta. Operatorii proiectului trebuie sa astepte pâna când individul este complet dezvoltat din punct de vedere neurologic, pentru ca implantul sa nu mai trebuiasca sa fie schimbat pe durata întregii vieti a acestuia.
Implanturile fac parte dintr-o tehnologie de vârf, de care operatorii Proiectului Montauk se folosesc pentru a manipula. Studiindu-le, ne putem apara mai bine împotriva celor care doresc sa ne faca rau. Îmi dau seama ca multi oameni vor fi îngroziti sa afle în ce consta adevarata natura a acestor aparate. Lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l retineti este ca ele nu pot fi cu adevarat eficiente decât daca gazda este de acord cu ele. Omul are puterea de a se elibera de orice doreste.
|
