CALARASI -SLOBOZIA-BRAILA-BUZAU

C L RAsI -SLOBOZIA-BR ILA-BUZ U

Traseul însumeaza cea km si strabate regiu­nile estice si nord-estice ale Munteniei. Se pleaca din Calarasi spre Slobozia pe DN apoi pe DN spre Rîmnicu Sarat, iar de aici catre Buzau se merge pe E de la Buzau la Ploiesti calatoria continua pe DN l B. Din itinerar se fac si unele abateri pentru a se ajunge la cîteva obiective de mare însemnatate pentru cunoasterea istoriei aces­tor locuri.

SLOBOZIA

Pe malul stîng al lalomitei, la km de Calarasi, se afla municipiul Slobozia aici, cercetarile arheo­logice de la Slobozia-Bora au identificat urme ma­teriale neolitice.

Numele localitatii semnifica un proces social pe­trecut în evul mediu. Astfel, cu secole în urma, locuitorii stabiliti aici erau liberi (slobozi) de a 949i85j nu­mite obligatii feudale. Cunoscut loc de tîrg în pe­rioada medievala, Slobozia apare pentru prima oara mentionata documentar în veacul al XVII-lea, în vremea lui Matei Basarab.

PISCUL CRAS ANI

Pe itinerarul Slobozia Urziceni, între satele Co-puzu si Grasanii de Sus (ambele apartinatoare de comuna Balaciu), se gaseste punctul Piscul Cra-

sâni, locul unde s-a precizat o importanta statiune din a doua epoca a fierului.

Piscul Grasani ocupa o pozitie dominanta, cu vedere larga asupra vaii lalomitei si a regiunii de cîmpie situata la nord de rîu. Datorita unor ero­ziuni continue ale solului, alcatuit din loess nisi­pos, terasa este segmentata în trei portiuni izolate. In trecut, terenul, înconjurat din toate partile de rîpi abrupte si înalte, era legat de mal doar prin-tr-o sa îngusta, taiata de un sant artificial.

Planul asezarii fortificate gcto-dacice de la Piscul Grasani (dupa Radu Vulpe, op, cit.).

Primele sapaturi le-a efectuat D. Butculescu în anii si Cercetari organizate au început în deceniul patru al secolului nostru ele fiind con­duse de Ion Andriesescu la aceste sapaturi a participat si Radu Vulpe. La baza locuirii s-au con­statat resturi razlete din epoca neolitica, apartinînd culturii Boian. Bogatele vestigii getice se caracteri­zeaza prin locuinte de suprafata aglomerate. Cera-

mica locala, variata ca forme, este întregita de im­porturi grecesti, cuprinzînd amfore lucrate în centrele din Thasos si Rhodos. Printre obiectele din metal de factura locala sînt remarcate bratari, verigi si fibule de bronz, cutite, vîrfuri de lanci si de sageti lucrate din fier. Din categoria obiectelor venite din afara pe calea schimbului, se cuvine a fi mentionat un lampadar de bronz cu trei brate, descoperit într-o locuinta.

Studierea inventarului gasit la Piscul Grasani a permis sa se stabileasca ca asezarea dateaza din secolele IV-I î.e.n.

Rezultatele însemnate obtinute la Piscul Grasani au determinat reluarea cercetarilor cu cîtiva ani în urma.

Astfel, în campania de sapaturi a anului a fost descoperita o locuinta absidala, asemanatoare cu altele de acelasi tip aflate în acropola de la Popesti si la Tei-Bucuresti, constructii considerate ca avînd un caracter sacru.

BRĂILA

Orasul, asezat pe malul Dunarii, pe o terasa a Cîmpiei Baraganului, a devenit de-a lungul timpu­rilor o poarta spre lume a tarii.

Datorita conditiilor geografice si climaterice prielnice, aria orasului si împrejurimile acestuia au fost leaganul unor vechi civilizatii.

Cea mai veche atestare materiala privind pre­zenta omului pe aceste meleaguri o constituie do­vezile arheologice din epoca neolitica, respectiv culturile Boian si Gumelnita, reperate pe înaltimea teraselor de la Brailita, Baldovinesti, Rîmnicelu, Liscoteanca si însuratei sau chiar si în orasul Braila în cartierul Pisc. Inventarul gospodaresc bogat se caracterizeaza prin unelte si arme prelu­crate din silex, piatra slefuita, os si corn, mai rar fiind folosit cuprul. Ceramica aflata în mare canti­tate datorita formelor si decorului vaselor este foarte diversa.

Pe vasele gumelnitene era folosita frecvent pic­tura bicroma cu alb si rosu.

Perioada bronzului final, reprezentata prin cultura Noua, este atestata prin materialele gasite la Brailita si Liscoteanca _; urme din prima epoca a fierului s-au depistat la Brailita, Spiru Haret si Rîmnicelu (cultura Babadag) si sutesti si Silistea (cultura Basarabi).

Subliniem cercetarile arheologice importante clin necropola plata de la Chiscani unde s-au descope­rit peste de morminte de inhumatie. Inventarul funerar 1-au format vasele geto-dacice lucrate cu mina si cele grecesti (realizate la roata), un caza-nel de bronz, un pumnal si cutite de fier.

Avînd în vedere ritul funerar, precum si unele obiecte de inventar, necropola de la Chiscani apar­tine probabil populatiei scitice sau celei geto-scitice.

Cea de-a doua epoca a fierului cuprinde o den­sitate puternica de locuiri (Brailita, Spiru Haret, Rîmnicelu-Gradistea) si necropole (Brailita, Spiru Haret, Rîmnicelu si Gradistea).

Asezarile masate pe terasele apelor au aspect nefortificat, organizate pe suprafete de teren întin­se alteori ele s-au aflat pe popine ocupînd întin­deri restrînse.

Locuintele îngropate în pamînt sint ovale sau se-miovale deseori ele au iost ridicate la suprafata solului, înscriind un contur patrulater. Ceramica locala lucrata cu mîna si la roata a existat dimpre­una cu vase de import, în special amfore de factu­ra greceasca.

Astfel, la Brailita s-au identificat multe toarte de amfore cu stampile, care indicau locul de prove­nienta (Thasos, Rhodos, Heracleea Pontica, Kos, Knidos).

Mormintele getice s-au gasit atit în necropole, cît si izolate. Cei mai important cimitir de incine-ratie este cel de la Brailita, amplasat în apropie­rea locuirii getice. Acesta contine urne funerare cu sau fara vase de ofranda. Deosebit ca mod de constructie s-a dovedit a fi un mormînt de forma unui cavou prevazut cu "dromos". Sapat în între­gime în loess, acesta avea un put de coborîre, cu trepte, un coridor (,,dromosul^;;) si o camera fune­rara. Oasele calcinate au fost asezate pe podeaua încaperii funerare, însotite de vasele de ofranda

getice si grecesti. Sistemul de înmormîntare de­scris se întîlneste foarte rar la geto-daci.

Mentionam descoperirea din a mormîntului de la Gavani, comuna Gemenele. Acesta era aco­perit de un tumul si continea un schelet omenesc inhumât însotit de scheletele mai multor cai, sacri­ficati si înhumati o data cu defunctul. Inventarul funerar bogat este format din obiecte de podoaba, de harnasament si echipament militar ca margele de sticla colorata, placute si aplice zoomorfe din argint, zabale si psalii de fier, clopotei, inel si un vîrf de sageata, precum si un coif cu obrazare, toate realizate din bronz, în functie de obiectele continute mormmtul a fost încadrat în secolul ai JV-lea î.e.n.

Secolele I-IV e.n. sînt bine documentate din punct de vedere arheologic. Astfel atît mormintele din a doua jumatate a secolului al II-lea e.n. (de la Rimnicelu, Tichilesti, Braila, Ulmu, Spiru Haret) prin piesele existente (ceramica, arme, margele din sticla, pandantive lucrate din aur si bronz, fibule, cutite), cît si statiunile din secolele III-IV dove­desc pe aceste meleaguri o incontestabila conti­nuitate de viata.

Pentru veacurile IX-X, urmele de vietuire sînt extrem de numeroase, materializate prin cele de asezari, masate pe terasele principalelor rîuri, sau a unor vechi cursuri de apa, ca spre exemplu cele de la Brailita, Rîmnicelu, Faurei, însuratei, Sihlean.

Transformarea Brailei din sat în tîrg se pare ca avusese loc înainte de veacul al XIV-lea. Astfel, în Cronica de la Kiev, cunoscuta sub numele de Cro­nica lui Nestor, redactata la începutul secolului al XII-lea, se aminteste despre concentrarea de pro­duse si marfuri care avea loc la Dunarea de Jos, ceea ce implica existenta unor centre comerciale.

Se presupune ca denumirea orasului îsi trage obîrsia de la un nume de persoana. Oricum, la mijlocul secolului al XIV-lea, cînd a luat fiinta statul feudal independent Ţara Româneasca, Braila fiinta de mai multa vreme si avea o deosebita în­semnatate economica.

Miron Costin în lucrarea Istorie in versuri po­lone despre Moldova si Ţara Româneasca referin-du-se la cele doua porturi dunarene, Giurgiu si

Braila, arata ca ele sînt "...amintiri vesnice ale domnilor munteni Basarabii". In stadiul actual al cunostintelor, primele mentiuni documentare da­teaza însa din secolul al XIV-lea. Astfel într-o descriere geografica spaniola un fel de manual pentru uzul navigatorilor si calatorilor intitu­lata Libra del conoscimiento (Cartea cunostintelor) datata în se pomeneste la Dunarea de Jos o localitate numita Drinago. Denumirea corectata de lingvistii vremii noastre cu Brillago denota ca este vorba despre Braila.

Un tratat comercial încheiat la ianuarie de Vlaicu Voda cuprinde prima mentiune directa a numelui Brailei. Acesta favoriza traficul portu­lui, întrucît dadea posibilitatea negustorilor bra­soveni de a nu mai plati vama, daca vor exporta marfurile lor prin portul Braila. Tratatul din vre­mea domniei lui Mircea cel Batrîn le înga­duia negustorilor poloni si lituanieni sa vina cu marfurile lor în Ţara Româneasca, în toate schelele de la Dunare începînd de la Portile de Fier si pîna la Braila", în sfîrsit, alt tratat comercial, în­cheiat la octombrie de catre domnul Alexandru cel Bun tot cu negustorii poloni cu centrul la Liov sublinia importanta Brailei ca un mare centru pescaresc.

De aici înainte orasul de la Dunare apare frec­vent în documente, mentionat ca ultim port si punct de vama rasaritean al Ţarii Românesti.

în toate tranzactiile comerciale încheiate de domnii români cu Brasovul, Sibiul si chiar si cu Polonia figureaza Braila. Comertul brailean ajun­sese cunoscut în evul mediu pîna în tinuturile Bar­celonei vase spaniole veneau sa o viziteze, ea fiind cea mai vestita piata în toate tarile române.

Braila a jucat un rol economic important, dar a fost legata si de o serie de evenimente politice si militare. Astfel cu ocazia campaniei otomane din anul condusa de sultanul Mohamed al II-lea, împotriva lui Vlad Ţepes, cuceritorul Constantino-polului, venit cu o flota din Marea Neagra, a ars Braila.

în timpul domniei lui Radu Paisie orasul si teritoriul înconjurator, inclusiv balta Bra­ilei, au fost ocupate de Poarta, care a zidit aici

o puternica cetate de zid si a organizat în jurul ei o raia, adica un teritoriu depinzînd administrativ de cetate locuitorii raialei aveau obligatia sa aprovizioneze cetatea si sa presteze diferite munci.

Nu ni s-au pastrat descrieri sau planuri ale ce­tatii din veacul al XVI-lea, dar se pare ca el nu diferea de planurile din secolul al XVIII-lea. Ast­fel, potrivit planului ridicat de capitanul austriac Johann von Vermatti în timpul razboiului din anii fortificatia se compunea dintr-o incinta patrata prevazuta la cele patru colturi cu cite un bastion circular. Prima incinta era înconjurata de o a doua, patrata, si de o a treia, pentagonala, ulti­ma avînd la cele cinci colturi cîte un bastion (doua circulare, iar trei poligonale sau unghiulare). Pri­mele trei incinte nu ajungeau la Dunare a patra incinta pornea de la fluviu si forma unghiuri fara bastioane. Mai exista si o a cincea incinta, cu sapte bastioane, dublata cu un sant spre exterior.

Orasul se întindea în stinga cetatii _; aici îsi duceau existenta negustori si meseriasi români si straini.

Centru militar important, Braila a cunoscut în continuare o serie de evenimente politice ce pri­vesc istoria tarii. Astfel, Petru Rares, în ianuarie înscaunat pentru a doua oara în tronul Mol­dovei, a sosit la Braila cu oaste venind de la Constantinopol.

O situatie similara s-a petrecut la sfîrsitul anului cînd Alexandru Lapusneanu a luat pentru a doua oara domnia Moldovei sosind tot aici cu aju­tor otoman.

Eliberarea cetatii a avut loc, în primavara anului cînd Mihai Viteazul i-a obligat pe turci sa închine fortareata, otomanii obtinînd de la domni­tor dreptul de a se retrage cu armele lor _; stapî-nirea lui Mihai Viteazul asupra ei a durat pîna la finele domniei voievodului

în veacul al XVII-lea Braila va fi în continuare un puternic centru militar, dar în acelasi timp va servi si ca loc de refugiu al domnilor români în-frînti sau al candidatilor la domnie nenorocosi.

Cetatea Brailei va juca un rol activ' si în razboa­iele ruso-austro-turce din veacul al XVIII-lea, precum si în timpul revolutiei de la cînd, la

aprilie, Tudor Vladimirescu cerea ca doi boieri sa duca în acest centru precum si la Vidin "arzu­rile", adica memoriile în care el arata ca tara nu s-a ridicat împotriva sultanului.

Soarta orasului va fi hotarîta ca urmare a raz­boiului ruso-turc din anii cînd, dupa asedii repetate, cetatea a fost cucerita de armata rusa. Atunci s-a hotarît darîmarea fortarete! turcesti care aproape de ani tinuse sub ame­nintarea ei Muntenia si Moldova. Prin tratatul de la Adrianopol septembrie se prevedea ca cetatile turcesti de pe malul sting al Dunarii sa fie înapoiate Ţarii Românesti, hotarul fata de Im­periul otoman urmînd a fi talvegul Dunarii. Dupa lunga ocupatie otomana Braila revenea Ţarii Româ­nesti, integrîndu-se, sub toate aspectele, vietii eco­nomice, sociale, politice si culturale autohtone, mai ales ca localitatea nu-si pierduse nici un moment caracterul ei românesc.

MUZEUL JUDEŢEAN BRÀILA

Piata V. I. Lenin nr.

înfiintat în toamna anului si deschis oficial la iunie muzeul avea un caracter mixt cu doua sectii Sectia memoriala ,,H. Botev" si Sectia de arheologie. Pîna în anul acesta a functionat în cladirea fostului han Ceapîru (astazi demolat) dupa care a fost mutat la parterul imobilului din Piata V. I. Lenin nr. sub denumirea de Muzeul de istorie al orasului si raionului Braila, în anul cu prilejul sarbatoririi a de ani de exis­tenta documentara a orasului Braila si a înfiintarii judetului, muzeul a fost reorganizat în aceeasi cla­dire, cu sectiile arheologie, istorie, arta, etno­grafie, stiintele naturii.

Reamenajat si deschis în toamna anului muzeul prezinta prin bogatul sau patrimoniu isto­ric si prin realizari grafice deosebite dezvoltarea inultilaterala a societatii din aceasta parte a tarii, în holul central al cladirii doua harti cuprind descoperirile arheologice din judetul Braila si de pe teritoriul României din paleolitic pîna în seco­lele XI-XII.

Primele doua sali expun obiecte datate din epoca pietrei cioplite pîna în veacul al V-lea î.e.n. Un spatiu însemnat este acordat neoliticului reprezen­tat prin culturile Boian, Gumelnita, Cucuteni, Cernavoda I atestate la Brailita, Liscoteanca, Rîm-nicelu, Ciresu, Spiru Haret si în alte localitati. Se remarca ceramica, variata ca forme si utilitate, precum si plastica, cu un continut artistic deosebit, alcatuita din figurine antropomorfe si zoomorfe, piese de podoaba, amulete.

Civilizatia bronzului este ilustrata prin unelte, arme si podoabe, în cadrul descoperirilor exceptio­nale se remarca marea necropola de morminte de la Brailita.

Semnificative descoperiri facute la Silistea si Brailita atesta prima epoca a fierului (culturile Babadag si Basarabi).

Statul dac centralizat si independent condus de Burebista este înfatisat în cadrul muzeului prin expunerea unor harti, mulaje si texte. Este etalat tezaurul apartinînd unui aristocrat din veacul al V-lea î.e.n., (piese de ornament, harnasament si po­doabe) descoperit la Gavani, vase si amfore din asezarea si necropola de la Brailita (secolele II-I î.e.n.), recipiente, unelte, podoabe, figurine antropomorfe din dava de la Gradistea (secolele II-I î.e.n.). Se individualizeaza, de asemenea, si piesele grecesti de mare valoare monede, vase de lux, opaite, figurine de Tanagra din colectiile muzeului, ori descoperite în Dobrogea. O sala este rezervata reconstituirii mormîntului getic cu ,,dro-mos" si camera funerara din necropola de la Brai­lita (veacul al IV-lea î.e.n.). Este expusa o gama de amfore grecesti din Thasos, Heracleea Pontica, Sinope. Sînt subliniate legaturile cu civilizatiile ele­nistica si romana prin piesele de import, mai ales sticlaria romana de la Barbosi, precum si legaturile cu romanitatea sud-dunareana la fel este sublini­ata si superioritatea civilizatiei autohtone fata de populatiile alogene în veacurile III -VII. în conti­nuare muzeul ilustreaza evolutia societatii în epo­cile medie, moderna si contemporana.

BUZĂU

Buzaul si locurile înconjuratoare, ca de altfel toate orasele din Muntenia, îsi trag obîrsia înca din timpuri îndepartate. Astfel în comuna Lapos spe­cialistii au identificat un atelier de exploatare a silexului, din perioada paleoliticului tîrziu. Mate­rialele litice constau din aschii, lame, gratoare bu­rine, folosite la razuit, cioplit, despicat.

Continuitatea de vietuire s-a dovedit si pentru epoca neolitica, prin documentarea culturilor Cris, a ceramicii liniare (descoperita la Baesti si Ghera-seni) si Boian (prin cercetarile efectuate în comu­nele Suditi, Smeeni satul Movila si Sarata-Monteoru, ultima cunoscuta si pentru materialul caracteristic epocii bronzului).

Nu departe de vatra actuala a orasului, Vasile Pârvan a identificat drumul antic care pleca de la gura Trotusului, trecea prin Panciu, Focsani, Bu­zau, Urziceni si Mostistea, facînd astfel legatura între doua mari artere de circulatie drumul V-E geto-elen pe valea Dunarii si drumul E-V din re­giunea de stepa, prin Olbia Tyras Poiana, de unde se bifurca pe valea Trotusului spre Transil­vania sau prin Focsani spre Buzau.

In zona buzoiana s-au dezvoltat un numar în­semnat de asezari fortificate si nefortificate situate în regiunea de contact dintre cîmpie si deal, uneori în locuri aparate de natura sau alteori pe lînga cursuri de apa din cîmpie. Primei categorii îi apar­tin asezarile geto-dace de la Pietroasa, Gruiul Darii, Cîrlomanesti si Sapoca, unde gratie cerceta­rilor arheologica s-a stabilit existenta unor centre tribale (secolele II î.e.n. I e.n.) localizate ca atare pe Valea Buzaului, a Niscovului si a masivu­lui Istrita. Dar se cuvine a fi amintite si alte desco­periri geto-dacice la Aldeni, Balteni, Monteoru, Naeni, Prundeni si Suditi, ori chiar aceea din apro­pierea statiei C.F.R. Buzau Sud.

Brazda lui Novac de Nord se opreste în masivul Istritei, la Pietroasele, unde s-a identificat si un mare castru roman.

Aflîndu-se la întretaiere de drumuri, Buzaul s-a remarcat si prin descoperirea unor tezaure mone­tare bizantine cum ar fi cel alcatuit din monede de

bronz emise de Isac al II-lea Anghelos la care se adauga cele din acelasi metal, de la Alexios al II-lea Comnenul gasite pe teritoriul orasului.

Cercetarile arheologice ofera marturii privind persistenta fondului autohton trainic în fata valu­rilor de migratori.

Procesul de închegare a statului de sine statator Ţara Româneasca cuprinde si tinutul buzoian ca parte integranta a puterii centrale.

Numele orasului deriva fara îndoiala de la cel al rîului pe care este asezat. Desigur ca termenul a apartinut mai întîi apei si apoi a trecut si asupra localitatii.

Denumirea s-a pastrat într-o scrisoare în limba greaca din secolul al IV-lea e.n. destinata sa infor­meze biserica din Capadocia (Asia Mica) despre împrejurarile în care predicatorul crestin Sava Gotul" (din Gotia) a fost înecat de oamenii lui Atarid (fiul unui sef de trib vizigot) la aprilie în apa rîului Buzau. Faptul poate fi explicat numai datorita evenimentelor ce se petreceau în muntii Buzaului, unde vizigotii îsi stabilisera sub Atanaric centrul activitatii lor.

în anul orasul este mentionat printre tîrgu-rile aflate în atentia speciala a domniei, care in­tervine la brasoveni si obtine ca negustorii din principalele centre ale Ţarii Românesti printre acestea aflîndu-se si Buzaul sa poata cumpara si vinde liber marfuri în orasul Brasov. De altfel, parcurgerea registrelor vigesimale ale Brasovului permite constatarea ca în întreg secolul al XVI-lea Buzaul, prin marile cifre de afaceri, ocupa primul loc printre orasele Ţarii Românesti partenere de comert cu Brasovul.

în vremea lui Radu cel Frumos, în anul Buzaul devine sediul celei de-a doua episcopii a Ţarii Românesti. Din a doua jumatate a veacului al XVI-lea, din anii dateaza si sigiliul orasului.

In anul asezarea buzoiana îi aparea nobi­lului si omului de afaceri englez Henry Caven-disch, calator prin multe si însemnate centre co­merciale europene, drept un ,,oras mare, cu case din lemn", unde se gaseau negustori vestiti prin-

tre acestia se numarau multi greci din Cipru, cu ajutorul carora s-a aprovizionat pentru drumul lung ce-1 avea de parcurs.

Mihai Viteazul a organizat aici o tabara militara puternica pentru a feri tara de pustiirile tatarilor _; de asemenea, în toamna anului înainte de a trece în fruntea unui corp de oaste în Transilvania, voievodul a stat o perioada la Buzau.

La octombrie trupele polone, care-1 spri­jineau pe Simion Movila în actiunea sa de ocupare a tronului Ţarii Românesti, îsi faceau intrarea în Buzau, localitate pe care Stanislav Zolkiewski, unul din comandantii poloni, o considera ,,oras mare cu multe biserici si manastiri mai ales de caramida". Aflînd despre prezenta lui Mihai Viteazul la numai mile de oras armata polona a asezat tunurile de bronz în trei biserici înalte din Buzau în timpul acestor ciocniri orasul a avut de suferit. Charles de Joppcourt, originar din Lorena, mercenar aflat în slujba Poloniei, a relatat despre excesele armatei polone în trecerea ei pe meleagurile buzoiene. Ciocnirea dintre trupele polone si oastea lui Mihai Viteazul, condusa de Baba Novac, a avut loc în apropiere de Buzau, la Ceptura.

în anul orasul a fost, din nou, ars în parte si pradat. Cu toate vicisitudinile, Buzaul a ramas si în veacul al XVII-lea unul din centrele urbane importante ale Ţarii Românesti.

Paul de Alep, prezent în Buzau la mijlocul se­colului al XVII-lea, aminteste ca dupa plecarea din ,,tîrgul Rîmnicului" (actualul oras Rîmnicu Sarat) a ajuns într-un ,,oras mare", numit Buzau unde ,,se afla o manastire mare de piatra a carei biserica a fost întemeiata de voievodul Radu (cel Fru­mos n.n,)" în continuare calatorul sirian mentio­na ca lumea era îmbelsugata si oamenii ospitalieri.

Un alt calator, turcul Evlia Celebi, trecator si el prin Buzau în aceeasi perioada, scria "Acest oras este asezat pe un ses cu cîmpii întinse. Are de case si doua manastiri, una de constructie noua si cealalta veche, precum si de dughene. Este un oras foarte placut, împodobit cu vii si gradini. Sînt multi barbati aratosi si multe femei placute".

Buzaul a jucat un însemnat rol cultural în timpul lui Constantin Brîncoveanu, care a întemeiat aici o tipografie, de sub teascurile careia au iesit, în anii carti activitatea tipografiei buzo-iene a continuat în veacul al XVIII-lea, cînd, între anii aici au aparut alte carti.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE

Bd. Nicolae Balcescu nr.

Meleagurile buzoiene au fost locuite înca din tim­purile îndepartate ale paleoliticului. Acest fapt este reflectat si în muzeul orasului, unde aschiile de piatra, uneltele si ceramica cie la Aldeni, Ghera-seni-Suditi si Pietroasele ilustreaza viata mate­riala din aceasta regiune, în cadrul comunei pri­mitive.

Densitatea asezarilor este dovedita si pentru epoca bronzului, prin manifestarile culturii Monte-oru la Sarata-Monteoru, Cetatuia, Aldeni si Berea. Rezultatele cercetarilor practicate în dava getica de la Cîrlomanesti sînt prezente în muzeu în mod deosebit prin plastica din lut zoo- si antropomorfa. Bogatul material din castrul roman de la Pietroa­sele, precum si de la Costesti, Gheraseni, Maxenu, aduce contributii importante în cunoasterea proce­sului de romanizare, documentat stiintific în expo­zitia muzeului buzoian.

Muzeul prezinta o copie a celebrului tezaur "Closca cu puii de aur", descoperit pe meleagurile buzoiene.

Perioada etnogenezei este ilustrata de piesele gasite la Cîndesti, Niscov, Izvorul Dulce, Zarnesti si în alte localitati.

Mai sînt expuse obiecte din epoca feudala unelte de productie, ceramica smaltuita si orna­mentata cu flori. Un larg spatiu expozitional este, de asemenea, rezervat epocilor moderna si contem­porana.

De la Buzau spre Mizil, calatorul dornic de a cu­noaste o serie de vestigii arheologice se poate abate din drum spre a vizita Sarata-Monteoru si Pietroasele.

rap de figurina antropomorfa, clatind din epoca neolitica (cultura Gumelnita).

Ceramica din prima epoca a fierului.

5. SARATA-MONTEORU

Coborînd, la sud de Buzau, pe DN l B si apoi km pe un drum local la dreapta prin comuna Merei se ajunge la Sarata-Monteoru.

Pe dealul Cetatuia din Sarata-Monteoru a fost descoperita asezarea eponima a culturii Monteoru. Aceasta cuprinde un bogat complex arheologic de locuiri neolitice si din epoca bronzului completata cu un cimitir din aceeasi perioada, precum si res­turi materiale din Hallstatt-ul timpuriu (prima epo­ca a fierului), din epoca geto-dacica, din secolul al IV-lea e.n. De asemenea, s-a mai descoperit o mare necropola de incineratie din secolele VI-VII e.n. si urme din secolul al XII-lea.

Sapaturile efectuate în anii de Ion Andriesescu si Ion Nestor au fost reluate de Ion Nestor între anii

Vestigiile culturii Monteoru raspindita pe dea­lul Cetatuia, si anume pe platoul Poiana Scorusu­lui, au constituit un punct întarit, fortificat cu un sant de aparare la rasarit, pe Col, de unde se pa­trundea dinspre cîmpie. Colibele erau construite din frunzare din lemn cu lipitura de pamînt si po­dele subtiri din lut. în ultima perioada a bronzului, locuintele dispuneau de socluri de piatra. Esta semnalata si o constructie mare din bolovani de rîu, folosita ca loc de cult sau casa tribala. Urmele de vietuire se încheie în pragul epocii tîrzii a bronzului.

în imediata apropiere a acesteia se cunosc sase cimitire de inhumatie, dintre care trei au fost distruse. Ele apartin fazelor de sfîrsit ale culturii Monteoru. înhumatii erau înmormîntati chirciti, cu un inventar variat, bazat pe ceramica, coliere, bra­tari, inele de bucla, inele de deget din bronz, sa­geti din silex si os, perle din sticla de forma ro­tunda si stelate. Incineratia s-a folosit numai pen­tru copii.

De o deosebita importanta s-a dovedit a fi, prin materialul descoperit, necropola de incineratie (secolele VI-VII e.n.) de pe platourile Scorusului si Colului, apartinînd populatiei românesti, purta­toare a culturii Ipotesti Ciurel Cîndesti, cu un caracter crestin si dominant romano-bizantin. S-au

descoperit l morminte de incineratie în gropi si în urne. Ceramica cuprinde doua tipuri autoh­tona, de origine daco-romana, si slava, împreuna cu vasele din lut s-au gasit si margele din sticla si cornalina, fragmente dintr-un pahar de sticla, amnare, cutitase si sageti de provenienta avara, fibule eu trei sau cinci butoni, din bronz ori argint aurit, catarame din bronz si fier, cercei bizantini din argint cu granulatii, o aplica lucrata în aur, de­corata au-repousse. Toate acestea, ca de altfel si ceramica, sînt arse secundar, datorita procesului de incinerare.

PIETROASELE

Parasind Sarata-Monteoru si revenind, prin co­muna Merei, pe DN l B ce duce spre Ploiesti, dupa km un drum local la dreapta merge catre comuna Pietroasele, localitate cunoscuta prin renumitul te­zaur descoperit în anul si numit "Closca cu puii de aur", prin castrul si termele ridicate aici de romani.

Tezaurul, în secolul trecut, s-a descoperit întîm-plator, în punctul "Valea Urgoaia", un tezaur com­pus initial din 22 de piese, din care se mai pastreaza astazi doar (cea kg), lucrate numai din aur sau din aur incrustat cu pietre pretioase si sticle colorate, în prezent tezaurul cuprinde urma­toarele piese un vas (patera) concav cu placa anterioara decorata în relief în tehnica au-repous­se ; un taler, cea mai mare si mai masiva piesa kg), ornamentat pe margine cu elemente geo­metrice o cana înalta (eonochoe) bogat si variat ornamentata cu motive geometrice, vegetale si zoomorfe un colan simplu un colan cu inscriptie gravata ; un vas octogonal eu torti modelate în forma de pantere, decorat în tehnica à jour _; un vas dodecagonal cu acelasi gen de torti, precum si cu acelasi stil decorativ un colan lat o fibula mare care reprezinta o pasare rapitoare cu aripile strînse si coada rasfrînta doua fibule mai mici în forma de pasare, unite printr-un lantisor de aur, ce prindeau vesmîntul simetric, pe ambii umeri

fibula mai mica ce reda, probabil, figura unei pasari foarte stilizata.

Datarea si atribuirea etnica a tezaurului s-au facut pe baza colanului (sfarîmat în doua) ce poarta gravate cuvintele ,,Gutani hailag" (,,A gotilor pro­prietate sacra sînt"). Majoritatea specialistilor au datat tezaurul în secolul al IV-lea e.n. si 1-au atri­buit regelui vizigot Athanaric altii 1-au considerat de origine ostrogota si ca atare au încadrat tezau­rul în perioada de maxima înflorire a puterii hu­nilor, respectiv la mijlocul veacului al V-lea.

Castrul, în scopul lamuririi problemelor legate de tezaurul de la Pietroasele, în septembrie Alexandru Odobescu a executat sondaje informa­tive în perimetrul comunei Pietroasele sapaturile s-au reluat în anul

Cercetarile au fost orientate, cu precadere, pe laturile de vest, sud si est ale fortificatiei ce în­scriu un plan rectangular cu laturile de aproxima­tiv 158X124 m si colturile prevazute cu patru turnuri circulare.

In perimetrul castrului nu s-au reperat construc­tii din piatra în schimb, în incinta existau doua tipuri de locuinte departajate din punct de vedere cronologic si deosebite ca sistem de lucru. Dintre acestea, primul nivel este reprezentat de o serie de baraci pe laturile de vest, sud si est. Ele aveau forma rectangulara, cu podeaua amenajata din lut galben.

Al doilea nivel de case le cuprinde si pe cele în­gropate în pamînt, dispuse fara ordine, dar aflate la departarea aproximativa de m. Ele aco­pera sau taie nivelul baracilor.

Materialul arheologic recoltat însumeaza o va­rietate deosebita de piese. Astfel, se remarca lotul de fibule din bronz, de origine romana, datînd din secolele III-IV e.n., precum si cele cu capul în semidisc încadrate în veacul al IV-lea e.n.

Tot din bronz au fost executate vase miniatu­rale (fragmentare). La loc de frunte se situeaza cutitele de fier, unele, potrivit formelor si dimen­siunilor, putînd fi folosite si ca arme de lupta. Nu lipsesc nici piesele de harnasament si de arma­ment.

Ceramica, lucrata la roata sau cu mîna, dupa for­ma si pasta vaselor, se încadreaza în secolele III-IV e.n.

Momentul construirii castrului poate fi fixat dupa pacea încheiata între romani si vizigoti (anul data la care a fost ridicata si Brazda lui Novac de Nord.

Stapînirea romana la Pietroasele si, în general, în aceasta regiune de deal, a durat pîna în anul e.n., cînd, în vremea împaratului Valens, re­latiile dintre goti si romani se înaspresc. Dupa data respectiva fortificatia de la Pietroasele îsi pierde rolul strategic, iar în interiorul castrului s-a insta­lat o populatie care folosea locuinte îngropate în pamînt.

In mod deosebit, datarea fortificatiei s-a facut pe baza a doua monede, una, descoperita la nivelul baracilor, emisa în timpul domniei împaratului Constantin al II-lea iar a doua, aflata într-o locuinta-bordei, dateaza din perioada împa­ratului Valens.

Termele. La aproximativ m de castru, acope­rite în prezent de soseaua Pietroasele sarînga si de trei gospodarii din comuna, se gasesc ter­mele, ridicate în antichitate pe un promontoriu situat la confluenta a doua viroage ale vaii Cazaca, care aduna apele de la poalele dealului Istrita.

Monumentul, reperat cu ocazia asfaltarii soselei amintite, a fost cercetat arheologic în anii

în privinta tehnicii de constructie a zidurilor, se remarca faptul ca acestea s-au cladit în întregime din piatra de cariera legata cu mortar.

Termele ale caror existenta si functionalitate se pun în legatura cu acelea ale fortificatiei din apropiere au fost cladite o data cu aceasta.

PIETROASELE

,GRUIUL DARII"

La cea km nord de centru comunei Pietroasele si la aproximativ km nord de locul descoperirii te­zaurului ,,Closca cu puii de aur", se afla o culme a masivului Istrita care poarta denumirea în zona

de "Gruiul Darii" sau "La Grui". Platoul situat la

altitudine de m are versantii dinspre est, sud
si nord abrupti, iar pantele vestice, relativ line,
sînt aparate de un masiv val.

Cercetarile arheologice începute în aceasta sta­tiune în anul au dat posibilitatea de a se stabili existenta unei locuiri din epoca bronzului cultura Monteoru suprapusa de alta mai tîrzie, geto-dacica. Prin materialul continut aseza­rea din a doua epoca a fierului a permis stabilirea a doua niveluri, unul din veacurile IV-III i.e.n., urmat de al doilea cuprins între secolele II î.e.n.

e.n., perioada de timp în care se încadreaza si
valul. Dintre materialele arheologice descoperite
mentionam, în afara de ceramica, existenta unor
figurine antropomorfe, din lut, precum si a unor
monede grecesti, dacice si romane.

NAEN!

La km sud de Pietroasele se afla localitatea Na-eni unde a fost identificata si cercetata o asezare cu o necropola din perioada bronzului timpuriu. Ritul de înmormîntare este în general inhumatia în pozitie puternic chircit.

în cadrul cercetarilor de teren, un interes deo­sebit a prezentat, de asemenea, si mormîntul de incineratie de la sfîrsitul primei epoci a fierului.

BRADU

La nord de Pietroasele, nu departe de Buzau, pe valea Niscovului, strajuita de culmile dealurilor Istrita si Gaul, calatorului ce se îndreapta spre comuna Laposu i se înfatiseaza manastirea Bradu, în parte distrusa de vreme astfel se mai pas­treaza la colturile de nord-est si sud-est zidurile de aparare cu doua turnuri circulare. In interior, de o parte si de alta a turnului de poarta, adosate laturii de est (de altfel, singura portiune de zid mai bine conservata), se gasesc sase înca­peri boltite, dintre care doua au servit timp înde­lungat drept magazii. Deasupra lor se mai vad

înca urmele amenajarilor facute pentru scoala si primaria comunei Tisau, care au functionat aici pîna în anul în afara, la circa m sud, se observa, din loc în loc, la suprafata terenului res­turile unei constructii de piatra, ce reprezinta o a doua incinta exterioara.

Cercetarile arheologice din anii au dus la descoperirea resturilor fundatiei unei alte biserici, din lemn, cu dimensiunea de X m, compartimentata în pronaos, naos si altar, ridicata foarte probabil la jumatatea secolului al XV-lea. De altfel, traditia locala o atribuie doamnei Neaga, sotia voievodului Mihnea Turcitul. Documentar însa se stie ca la ianuarie între aldamasarii martori la o vînzare de pamînt a fost trecut si Dra-gomir de la Manastirea Bradu".

în cadrul cercetarilor arheologice s-au mai des­coperit doua monede. Prima de la Selim I de unde se deduce ca aceasta constructie a fost distrusa cu ocazia incursiunii trupelor beiului de Nicopole, împotriva buzoienilor sprijinitori ai pretendentului Vlad Dragomir-Calugarul, în noiem­brie Cea de-a doua moneda, o jumatate de gros de la Sigismund I al Poloniei a permis emiterea ideii ca edificiul din caramida care a suprapus pe cel din lemn a fost înaltat imediat dupa anul ceea ce ar corespunde cu perioada de domnie a lui Radu de la Afumati Prevazut cu un plan dreptunghiular alcatuit din altar, naos si pronaos, lacasul are lungimea de cea m. Compozitia fatadei este deosebit de simpla si frumoasa. Astfel, un brîu puternic încinge zidul exterior pe mijlocul înaltimii, între cele doua re-aistre de firide înguste, în registrul superior firidele sînt arcuite cu cîte un semicerc aplicat în relief, iar în cel inferior ele devin panouri dreptunghiulare re­trase. Fatada a fost decorata cu o caramida apa­renta asezata în fîsii, iar între acestea cu panouri tencuite. Ferestrele au ancadramente adaugate în veacul al XVII-lea, realizate dintr-o piatra simpla, cu un profil adîncit pe mijloc.

Desele navaliri si conflictele dintre partidele bo­ieresti au impus la sfîrsitul secolului al XVI-lea fortificarea unor puncte ce deveneau loc de refu­giu. Astfel descoperirea lînga turnul de poarta al

incintei fortificate permite datarea acesteia dupa anul Tot atunci s-au construit chiliile, pre­cum si o cladire, pe latura de vest, din care s-au mai pastrat doar beciurile. Chiliile cuprind partea de nord si de sud a incintei, iar spre aceea din­spre vest se afla trapeza.

La sfîrsitul secolului al XVIII-lea în urma unui atac, dupa cum au demonstrat urmele de arsura descoperite în vestul incintei, edificiul a fost dis­trus i-au fost darîmate zidurile împrejmuitoare, chiliile si staretia.

Ceva mai tîrziu se reface numai incinta, fara chilii si staretie.

CÎRLOMÎNEsTI

Mergînd de la Buzau pe DN B pîna la Cîndesti, iar de aici pe un drum local înca km se ajunge în satul Cîrlomînesti (comuna Vernesti) unde se afla o statiune arheologica.

Dava de la Cîrlomînesti era cunoscuta de Ale­xandru Odobescu înca din anul ea purta numele de "Movila cu cetate" de la gura Nisco-vului.

Primele cercetari sistematice au început în anul fiind reluate în anul S-a stabilit exis­tenta aici a unei asezari din epoca bronzului (cul­tura Monteoru), precum si a unei cetati dacice datata între mijlocul secolului al II-lea î.e.n. si mijlocul secolului I î.e.n. Printre cele mai intere­sante descoperiri se numara statuetele zoo- si an­tropomorfe, care aduc reale contributii la cunoas­terea artei geto-dacice.