CĂLĂTORI ORIENTALI
Pentru începutul secolului al XVIII-lea avem si doi calatori turci. Ca important nu e un drumet în trecere, ci a stat foarte multa vreme la noi treizeci de ani. A locuit la Hotin unde avea o functie oficiala si, pe lînga i ta, ca om cu o educatie literara era întrebuintat cînd era vorba sa se redq o inscriptie poetica dupa vechiul obicei al Orientului: are si notiuni isH despre locurile noastre. Apoi, cum faceau toti soldatii din Hotin, ori da< ocupau si de literatura ori daca ramîneau numai în rosturile lor militar^ amestecat în negot, facînd micile lui afaceri, asa încît a ajuns sa cund foarte bine viata economica a terii1.
Anonimul, care scrie în 1742, vorbeste înainte de toate despre Baa bia si, din Basarabia, mai mult despre Hotin, pe care-1 cunoaste foarte 1 apoi despre Moldova de apus si în al treilea rînd da ceva stiri si despre *] Româneasca, despre care se vede ca are mai curînd idei vage.
Pentru a începe cu acestea, el cunoaste Bucurestii ca unul care a fost c va pe aici; spune ca e "oras vechi, frumos, cu case marete". Fiind un orier evident ca vede lucrurile altfel decît un pretentios calator venit din Apus
Cunoaste apoi Tîrgovistea, în care semnaleaza o biserica mare, bise domneasca probabil: i se pare un "tlrg frumos". De fapt orasul pastra pe ' mea aceea ceva din buna înfatisare pe care i-o daduse petrecerea în fiecare timp de mai multe luni, a lui Constantin Brâncoveanu, pe cînd cu fanari el 929c22j degenereaza.
în ce priveste populatia, turcul gaseste ca româncele sînt peste masura frumoase, iar, cît despre barbati, si mai ales cei din Moldova, îi socoate n "crestini mojici si necredinciosi". Iata si judecata lui despre domnii nos sînt numiti de la Constanfcinopol, si de acolo pleaca întovarasiti de doi sol - soldati din ordinul ienicerilor: de unde Solacolu, solac-oglu - de un pe paj al sultanului, si de un capugiu portar.
1 Dupa darile de sama ale Academiei din Viena pe anul 1890 s-a dat o traduce româneasca de d. Lazar saineanu în Revista Noua, III.
De la jumatatea veacului al XYU-lea pîna la 1800
îind la Moldova, în Iasi cel dintîi lucru care-1 intereseaza pe orientatul
an este baia. Apoi vorbeste despre curtea domnului, despre manas-
otul în cîteva rînduri. Din orasele Moldovei, cunoaste Suceava, Neam-
itii, unde pomeneste de serdarul turcesc care statea acolo pentru a face
ie face un mare negot de lemne, care atrage pe "lazii" locuitori pe ter-
nord al Anatoliei si cari se gasesc si prin Basarabia, facînd pe lînga
got si acela cu oile, furtisaguri, - populatie insuportabila pentru li-
iriil asa încît a trebuit sa se ia masuri împotriva ei, fiind, pe la 1730,
■a din Moldova, dar nu fara greutate; ei aduceau de vînzare la Galati
ump pentru ciubuce. Calatorul are informatii destul de exacte în ce
sarcinile domniei fata de turci, ca unul ce era din Hotin, unde pasa
la noi anume venituri speciale si multe daruri, precum se vede, ca
alte elemente de politica, finante, viata sociala si culturala, din regis-
contabilitate ale fanariotilor din Moldova, dupa modelul anatefte-
Brâncoveanu1.
îitul domnului Moldovei este de 100 000 de galbeni, si din banii aces-jia sa i se dea Portii 100 000 de lei pe an (aiurea e vorba de 58 000). îea tributului este de acum înainte în continua discutie, si rusii vor i ca sa fie fixat odata pentru totdeauna, iar Poarta sa nu poata cere mai mare si nici sa-i poata pretinde plata dinainte. De la tratatul din contenite clauze privitoare la plata tributului se întîlnesc, introducîn-n partea boierilor cererea ca tributul sa fie dat, nu cu mîna agentului la Constantinopol, capuchehaiaua, ci printr-un diplomat al puterilor 3. Afara de aceasta, la numirea de domn trebuie sa se deie 1 200 de s cîte 500 de lei fiecare, alta data la mucarer, cum s-a aratat. Apoi la rea cea mare turceasca a bairamului se trimeteau 200 de pungi. Ţara )ria 500 de cai si soimi. De fapt, se dadeau caii, dar mai ales soimii cari se luau de la munte ca si de la ses, cum se vede din pretioasa con-iii Constantin Voda Mavrocordat.
ie priveste amanuntele veniturilor, afara de birurile care se luau, cum
t, numai de la terani, iar boierul era responsabil de mosia lui, satenii
oartiti în cisle solidare - de aici: "a da bir cu fugitii", - si afara de
lijme: desetina, gostina, pe oi, pe porci, pe stupi, afara de folaritul
e, basicile de brînza, mai erau si alte impozite, pe care fanariotii le-au
din bielsug, precum fumaritul pe fumul vetrelor. De la o bucata de
i mai ales de la Brâncoveanu, semnalam darea care apasa pe vitele
si care se chema vacaritul, dar care nu convenea mai ales boierilor,
erau siliti domnii cu juramânt sa se îndatoreasca a nu mai pune acest
pentru a capata apoi, la nevoie, dezlegare de la mitropolit. Vacaritul
ademia are o serie întreaga de asemenea registre, iar o alta parte sînt pastrate Ie din Iasi; un volum era în proprietatea unui particular, si mi se pare ca a ajuns lie. La început erau redactate în româneste si, tîrziu de tot, pe la 1820, încep sa în greceste. Am dat extrase dintr-însele pe de o parte în volumul VI din Stu-cumentele mele, iar, pe de alta parte, în niste articole pe care le-am publicat în onomia nationala; extras supt titlul Documente si cercetari asupra istoriei financiare '■ce a -principatelor române, Bucuresti, 1900.
Calatori .orientali
a existat si pe vremea lui Brâncoveanu: se poate chiar zice ca sistemul de in pozite al acestuia s-a sprijinit mai ales pe vacarit1.
Acuma, dupa notele turcului, pentru oierit sa dadeau 10-20 de aspri j an. Vacaritul se cerea lunar: la zece case trebuia sa se deie o vita sau valoi rea unei vite; cel putin asa a înteles calatorul nostru sistemul.
Toate impozitele acestea erau luate de la o tara care era înca foarte gata; vitele din Moldova treceau, ni se spune, în Rusia si Polonia, în Ungari la Danzig, în Boemia, în Silezia. Cu aceasta se facea un negot foarte important prin negustori greci, mai ales pe vremea razboaielor lui Frederic al Il-le singura legatura pe care am avut-o cu Prusia, afara de portelanele pe ca regele le trimetea lui Ghica Voda, din fabricile lui, si de curierii prusieni ca treceau pe la noi.
Calatorul turc adauga ca si în Austria se duceau vitele noastre, ba chi pîna la Roma papilor, ceea ce n-am putea crede. Constantinopolul cumpa ceara, si desigur si miere, care se punea la turci în toate bucatele. Grîul se vi dea cu chila la Stambul, stambol-chilasi, si erau mai multe calitati: cel ca se cauta mai mult era grîul arnaut. Apoi se mai trimetea la Constantinop foarte multa grasime de oaie. Pentru aceasta se fierbea animalul mai ales sudul Basarabiei, la Ismail, si atît de rapede se cauta a se face aceasta op ratie, încît se poftea lumea de pe strade sa manînce carne gratis. Un alt obie de export era sarea, pentru ca în toata Peninsula Balcanica nu existau ocn ci numai pe malul marii baltile, din care se obtinea ceva sare prin evaporat: Sa adaugim si silitra, foarte cautata pentru fabricarea prafului: era ord de la sultan sa se caute oriunde, pîna si supt zidurile bisericilor, profanii cimitirele si încunjurimea sfîntului lacas crestin. Calatorul cunoaste foarte bi negotul acesta, si pomeneste pe acel care multi ani de zile a fost întrebuintat acest rost, Laz-Mustafa-Aga. De la el aflam ca nu mai putini ca 3 000 de c meni erau întrebuintati la strîngerea silitrei din Moldova.
Se mai vorbeste si de contingentul militar pe care-1 datoram noi Por în timp de razboi: moldovenii erau datori sa faca pontoane, sa dea cara salahori, cari se pomenesc necontenit si în cronica, redactata de Radu Gi ceanu, a domniei lui Brâncoveanu. Mergeau pedestrasii cu lopetile ca sa . creze la fortificatii, si se trimiteau pîna la 6 000 de care cu boi si cai ca sa a, te armatei turcesti.
Turcul a aflat ca pe vremuri armata Moldovei avuse pîna la 60 000 calarasi.
Fiind el însusi amestecat în afaceri comerciale, ni da o serie întreaga însemnari cu privire la pretul obiectelor de hrana si altele. De exemplu do chile de grîu erau pe vremea aceea o para, 15 oca de faina un leu, 25 de c
1 Cf. Prefata lui Giurescu la Giurescu si Dobrescu, Documente si regeste privitoare Constantin Voda Brancoveanu, Bucuresti, 1907.
2V. Documentele Calimachi, II, si prefata la voi. X din colectia Hurmuzaki.
De la jumatatea veacului al XVIt-lea pîna la 1800
; tot un leu, un cot de postav 15 parale, daca e mai prost, iar, daca e mai tO de parale; o blana de vulpe de la 20 la 30 de lei, o blana de vidra doi una de samur 8 parale, o vulpe de Rusia 40-50 parale, o blana de sin-loi lei. Postavul lesesc costa de la 10 la 40 de aspri cotul. JWoneda avea
valoare mult mai înalta de cumparare pretutindeni, asa încît aceasta itate nu este un fenomen special pentru tara noastra. Mai departe, un ;e costa 8-10 parale; un miel 8 parale, dar, cînd se vindea pielea lui ta ea costa 20 de parale, pentru osteneala pe care si-o daduse ral. Se vindeau si cai buni, si sesul basarabean era plin de oile iilor.
micerii erau amestecati în tot comertul acesta, si era cîte unul care vin-na la 40-50 000 de berbeci. în genere, comertul în regiunea basara-
era foarte înfloritor; la Soroca, de exemplu, se tineau optsprezece bîl-pe an, si Condica lui Constantin Mavrocordat lamureste pe larg asupra
enim la ceea ce se spune despre Hotin1. Se stie ca aici este cea mai asa cladire militara pastrata din trecutul nostru: la Cetatea Alba zidul latra, pe cînd aici e facut din bolovani prinsi în ciment si cuprinsi într-un de caramizi. si, cum am spus si în partea întîi a acestei carti, Cetatea [...] este un vechi castel bizantin prefacut de genovezi, la care noi am it doar cîte ceva. Hotinul întrece cu mult cetatea Sorocai, pastrata si rte bine. Au disparut elementele de piatra lucrata, desi ici si colo se mai isturi; a disparut, evident, toata zugraveala paraclisului domnesc care
si tot ceea ce contribuia la
împodobirea lacasului aceluia al caselor
isti; toata masa aceasta rosie-sura ce se ridica pe
malul Nistrului e
e o frumuseta deosebita si de o mare putere de impresiune.
nd au venit rusii la Hotin, în 176911, au distrus tot ceea ce constituia
musulman. A ramas din moschee doar
minaretul, cu îngusta scara
tra pentru muezzin; încolo totul a fost împrastiat. Dar Hotinul
era în
plendoare cînd scrie calatorul nostru: ocupat de turci la 1713, de
atunci
sese dezvoltîndu-se necontenit. Erau patru porti care duceau în
cetate,
a moschei, doua bai. Se pomenesc chiar si daruitorii Hotinului, acei
iicasera cladiri importante: baia lui Casim, geamia Sultanei
Validele;
iintre cei cari avusera un rol aici, de comanda militara,
si-au însemnat
i prin cladiri.
ahalalele erau locuite de români, iar dincolo de mahalale erau gradini In centru se afla administratia, cu divan-efendi, cu aga ienicerilor, cu dantul tatarilor lipcani. De aici se anunta stingerea focurilor la ceasul ii; aici se auzea cîntînd muzica turceasca. Tot aici erau cele cinzeci ;iume, care, spune calatorul, sînt totdeauna deschise, desi Coranul sautura; "Multi arabi si turci s-au lepadat de credinta lor" si au ramas , confundîndu-se între moldovenii de acolo. Se tineau la Hotin sapte 1 pe an.
Calatori orientali
Ahmed Resmi a fost si un vestit scriitor turc, ale carui "Observa despre rosturile împaratiei au fost traduse de trimesul prusian von D Mergînd In Apus, la 1763, el a trecut prin Moldova, stînd acolo doua sa| mîni, si a lasat o scurta descriere a ei.
E gazduit si el la Frumoasa, al carii helesteu îi aminteste "lacul albast din Anatolia. De aici zareste Cetatuia, Galata, cu un pîrîu limpede, live dimprejur. în oras vede "bordeiele teranesti de lemn, acoperite cu stuf", si curtea domneasca si casele boieresti de piatra. Mentionînd transportul lemne pe Siretiu pentru Constantinopol, el descrie Hotinul, asamanîn cu cetatea Rumili-Hisar de lînga capitala turceasca: cetatea lui Petru Ri e depozit de tunuri si munitii; orasul e "bine locuit si bine cladit"1.
1 Dupa o traducere polona, în Hasdeu, Arhiva istorica, I, p. 183.
|
