CARACTERIZAREA ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Pe 23 august 1939 Germania nazista si Uniunea Sovietica au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov , care stipula, între altele, interesele Sovietelor în Basarabia. Opt zile mai târziu Germania nazista invadeaza Polonia. România a ramas oficial o tara neutra, adapostind refugiatii polonezi si oferindu-le posibilitatea soldatilor si ofiterilor armatei Poloneze sa ajunga în Franta si Anglia prin porturile românesti la Marea Neagra.
În 1940, România si-a pierdut atât din teritoriile din est cât si din cele din vest: în iunie 1940 Uniunea Sovietica a luat Basarabia si Bucovina de Nord. Doua treimi din Basarabia au fost lipite unei mici parti a URSS formând noua Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, restul fiind alipite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. La putin timp dupa aceasta, pe 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au fortat România sa "înapoieze" jumatate din Transilvania Ungariei. Aceasta z 838i88i ona, discutabil considerata de unii istorici ca apartinând Ungariei, a fost cunoscuta de atunci drept "Transilvania de Nord", pentru a fi deosebita de "Transilvania de Sud", care a ramas sub guvernarea româneasca. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (partea sudica a Dobrogei) a fost cedata Bulgariei.
Dupa o scurta perioada de neutralitate, România s-a alaturat Puterilor Axei (Germania, Italia si Japonia) în iunie 1941, în timpul guvernarii lui Ion Antonescu. Pe 22 iunie, 1941, armata germana împreuna cu unitati ale armatei române au atacat Uniunea Sovietica. Dupa ce au recucerit Basarabia si Bucovina, unitatile române au luptat alaturi de Germania Nazista mai departe la Odessa, Sevastopol, si Stalingrad. Contributia României în efective de lupta a fost enorma, depasita doar de armata germana, dar depasind celelalte aliate ale Germaniei. România a anexat teritorii sovietice dintre Nistru si Bug, incluzând si orasul Odesa. În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de razboi a Germaniei cu petrol, cereale, precum si produse industriale fara vreo recompensa.
Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorita cheltuielilor de razboi, iar resentimentul împotriva "bocancului german" a crescut în rândul celor care în prima faza au sprijinit alianta cu Germania. Regele Mihai, care initial nu s-a implicat efectiv în politica României, a condus cu succes o lovitura de stat pe 23 august, 1944 având suportul opozitiei si al armatei, arestându-i pe Ion Antonescu si pe membrii guvernului. Imediat, el l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sanatescu, în fruntea unui guvern compus din militari si reprezentantii Blocului National Democrat, ca ministri fara portofoliu. În aceeasi zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamatia catre tara", prin care anunta revenirea la un regim democratic, încheierea razboiului cu Natiunile Unite si întoarcerea armelor împotriva Germaniei.
În ciuda acestei asocieri cu partea învingatoare, România Mare nu a supravietuit în urma razboiului, pierzând teritorii atât catre Bulgaria cât si catre URSS.
Trasatura fundamentala a evolutiei economiei României în acesti ani a constat în influenta determinanta a factorilor politici externi asupra sa. Aceasta evolutie a dus, în cele din urma la intrarea României pe plan economic în orbita Germaniei. O asemenea situatie, deosebit de nefasta pentru destinele tarii nu a fost decît rodul unei lungi perioade de tensiune si amenintari, presiuni si ultimatumuri, venite din partea Germaniei, sau a celor manevrati de ea cum a fost Ungaria horthista
Industria
În conditiile în care obiectivul prioritar al tarii a fost întarirea capacitatii sale de aparare, industria a devenit un element important al economiei. Trasatura esentiala a legislatiei industriale a fost cresterea rolului si interventiei statului. Pe aceasta linie s-au adoptat masuri menite a crea un cadru organizatoric propice pentru concentrarea si mobilizarea tuturor resurselor industriale. Astfel, în cursul anului 1939 a fost creat Consiliul Superior Economic. Principalele sale atributii erau: redactarea si adoptarea de planuri si programe economice, avizarea diferitelor proiecte de legi economice. Avînd în vedere importanta industriei de armament, în noiembrie 1939 s-a adoptat legea privind regimul juridic al fabricilor de armament. În industria petroliera s-a creat în ianuarie 1940 Comisariatul General al Petrolului.
Ca urmare a conditiilor generale un impuls deosebit capata sectoarele industriale legate de înzestrarea armatei, în primul rînd, industria metalurgica, precum si industria textila, pielariei si chiar alimentara.
În schimb, cererea de echipamente industriale, mijloace de productie, cu exceptia celor necesare industriilor legate de armata, a scazut. Ca urmare a situatiei internationale posibilitatea aprovizionarii cu o serie de materii prime solicitate de industria româneasca s-a redus foarte mult. Din septembrie 1939 situatia a devenit si mai critica. Guvernul ia o serie de masuri menite a rezolva cel putin partial aceasta problema. Astfel, se aduc unele modificari în regimul comertului exterior, în sensul liberalizarii utilizarii devizelor obtinute prin export, cu conditia sa se utilizeze la procurarea de materii prime. Este vorba în primul rînd de procurarea de materii prime din tarile cu devize libere. În acelasi timp s-au facut eforturi si pentru cresterea productiei proprii în extractia de minereuri feroase si neferoase. Numai pentru industria pielariei se va reusi sa se asigure aprovizionarea din tara cu piei crude.
În ceea ce priveste industria extractiva a petrolului scaderea productiei, începuta înca din 1936, a continuat. Chiar daca dupa izbucnirea razboiului s-a înregistrat o crestere a preturilor la petrol pe piata mondiala, ea nu a determinat si o marire a productiei.
Un element caracteristic al acestor ani au fost încercarile, venite din partea Germaniei de a patrunde în industria româneasca. Obiectivele sale principale au fost industria metalurgica si industria petroliera. În industria petrolului însa rezultatele nu au fost nici pe departe tot atît de încurajatoare pentru Germania. Penetratia germana în industria metalurgica a urmarit limitarea pîna la anulare a acestei ramuri pentru a controla piata româneasca de armament, pentru a mari gradul de dependenta fata de Germania.
În acesti ani însa posibilitatile de actiune ale Germaniei au fost limitate, mai ales ca trebuiau utilizate instrumente economice normale, din care achizitionarea de actiuni la societatile românesti era principalul mijloc. Atît timp cît conditiile internationale au permis, încercarile germane în acest sens au dus la un permanent esec. În martie 1939 însa, ocuparea Cehoslovaciei a facut ca Germania sa puna mîna pe pachete de actiuni apartinînd unor societati cehoslovace (Skoda, Zbrojovka), asupra unor societati românesti. Utilizînd contradictiile dintre industriasul N. Malaxa, sprijinit de palat si M. Ausnit, reprezentant al capitalului occidental, soldat cu îndepartarea ultimului, germanii si-au consolidat prezenta la Resita, desi nu detineau decît 9% din actiuni.
În industria petrolului însa rezultatele nu au fost nici pe departe tot atît de încurajatoare pentru ei. Opozitia marilor societati cu capital occidental si a statului român au facut ca în acesti ani obiectivul Germaniei sa nu fie atins.
Înfrîngerea Frantei a creat baze noi pentru presiunile Germaniei. Guvernul adopta în iulie 1940 decretul-lege prin care se interzice orice transfer de titluri fara autorizatia statului. Desi hitleristii îsi întaresc presiune pentru a forta guvernul sa etatizeze societatile cu capital occidental, chiar pe fondul situatiei dramatice din vara anului 1940, guvernul român nu accepta.
Opozitia marilor societati cu capital occidental si a statului român au facut ca în acesti ani obiectivul Germaniei sa nu fie atins.
Agricultura
Ca urmare a unei productii agricole bune, s-a creat un disponibil de export. La începutul anului 1939 însa supraoferta de cereale a determinat ca preturile la cereale sa fie mici. Ca urmare, statul intervine, subventionînd pe exportatori prin prime de export si prin interventia sistemului cooperatist pentru absorbirea surplusului de cereale.
Cresc suprafetele cultivate cu plante tehnice, mai ales oleaginoase solicitate mult la export, cu deosebire în Germania. Izbucnirea razboiului în septembrie 1939 a determinat o crestere a preturilor produselor agricole, mai ales la legume si oleaginoase. Pentru a nu crea lipsuri pe piata ca urmare a intensificarii exportului, guvernul a fost nevoit sa limiteze exportul la unele produse.
De asemenea, pe piata interna s-au introdus preturi de stat la cereale, iar pentru stimularea unei productii de buna calitate s-a introdus sistemul bonificatiilor la pret pentru produsele de buna calitate.
Agricultura a constituit si ea un obiectiv al ofensivei germane asupra economiei românesti. S-au creat societati mixte pentru comercializarea produselor agricole si trimiterea lor în Germania. Un moment important care indica scopul politicii germane în economia româneasca a fost protocolul din iulie 1939, prin care s-a stabilit un plan de restructurare a agriculturii românesti conform cu interesele Germaniei. Aplicarea sa în practica va fi însa firava, mai ales ca acest plan implica si eforturi de investitii.
Finantele publice
Sistemul financiar al tarii a capatat în acesti ani o importanta deosebita. Volumul mare de cheltuieli, a carui tendinta a fost de permanenta crestere, cerea un efort financiar deosebit. Ca urmare, s-a înregistrat o crestere substantiala a sarcinii fiscale, suportata atât de masele de oameni ai muncii cît si de asociatiile industriale, bancare si comerciale.
În acelasi timp, volumul cheltuielilor destinate altor scopuri decît celor legate de înzestrarea armatei a scazut. Mai mult decît atît, în conditiile în care bugetul statului nu mai putea face fata acestor cheltuieli, s-au utilizat si alte surse de finantare, din care cea mai importanta a fost cea a împrumuturilor interne. La sfîrsitul anului 1938 s-a creat o institutie specializata pentru aceste operatii: Casa Autonoma de Finantare si Armonizare (CAFA). Sumele de bani obtinute prin aceste împrumuturi urmau a fi dirijate spre ministerele legate de pregatirile militare.
În noiembrie 1939 CAFA a fost autorizata sa emita unul dintre cele mai importante împrumuturi interne ale perioadei: "bonurile pentru înzestrarea armatei", suportat de masele de oameni ai muncii.
O alta sursa de finantare a constituit-o reescontul la BNR. Acest rescont era realizat prin intermediul CAFA, legata la rîndul sau de Ministerul Finantelor. În acest mod, reescontul a devenit de fapt un permanent împrumut al statului la BNR.
Circulatia monetara si activitatea bancara
Sistemul bancar a devenit pârghia esentiala a economiei si necesitatilor de capital impuse de imperativele vremii. Activitatea BNR a fost îndreptata cu precadere în doua directii:
În anii 1939 - 1940, paralel cu intensificarea extractiei de metale pretioase din care BNR a cumparat aproape întreaga cantitate extrasa, ceea ce a dus la cresterea rezervelor de aur ale bancii, s-au adoptat masuri pentru a stimula vînzarea de aur a populatiei catre BNR.
Unele calcule arata ca în 1940 leul a reprezentat numai 44,50% din valoarea celui din 1929.
Totodata diferenta dintre valoarea interna si cea externa a leului se accentueaza, ducând la aparitia speculei si a evaziunii de devize. Afacerile cu devizele straine s-au înmultit fiind antrenati si membrii casei regale.
Aceste presiuni repetate asupra leului au determinat aparitia unui fenomen de crestere a preturilor cu amanuntul. Guvernul ia unele masuri pentru a preîntâmpina o astfel de evolutie periculoasa. A fost introdus controlul statului asupra preturilor, dar nu pe o scara larga si fara nici o interventie directa, preturile fiind lasate sa se stabileasca în functie de legile pietii.
Cu toate masurile luate s-a înregistrat în acesti ani o crestere a costului vietii, mai ales în ceea ce priveste produse de consum imediat.
Comertul exterior. Tratatul economic din 23 martie 1939 cu Germania
În acesti ani Germania face eforturi deosebite pentru a obtine o pozitie privilegiata în în comertul exterior al României.
Pe de alta parte, România nu a putut sa fie manevrata cu atîta usurinta de Germania, atît timp cît a mai existat o speranta pentru un sprijin eficace în favoarea sa din partea tarilor occidentale. Cînd si aceasta speranta a disparut, trecerea României, ramasa singura, izolata, în sfera de influenta germana a fost definitiva. Dar acest fapt se va întîmpla abia în vara anului 1940.
În 1939 - 1940 înfruntarea României si Germaniei pe plan economic se baza pe doua obiective specifice fiecareia dintre parti:
Dar aceasta nu s-a realizat fara ca Germania sa nu fi utilizat toata gama de metode extra-economice: presiuni din partea functionarilor germani, campanii de presa violente contra României, amenintari cu interventie militara, ultimatumuri si mai presus de orice, santajarea României cu problema integritatii teritoriale, pentru care Germania a manevrat abil si eficace Ungaria si Bulgaria.
În acest context guvernul român trebuie sa semneze tratatul economic. Reprezentantul german în ziua de 23 martie da un ultimatum categoric respingînd propunerea româna de a se relua negocierile. Astfel, în dupa amiaza zilei de 23 martie 1939 s-a semnat tratatul economic româno-german. Clauzele tratatului depaseau cadrul strict al relatiilor comerciale bilaterale, prevazînd, în esenta, orientarea tot mai strînsa a economiei românesti fata de necesitatile germane.
|
