DIN NUVELA ISTORICA "ALEXANDRU LAPUSNEANUL"
DE COSTACHE NEGRUZZI
In nuvela istorica a lui Costache 23223p1515x Negruzzi, "Alexandru Lapusneanul", elementele romantice se imbina cu tinuta clasica a compozitiei epice si cu realismul psihologic si de limbaj.
Negruzzi are ca izvor de inspiratie cronica lui Grigore Ureche referitoare la cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Autorul incalca pe alocuri adevarul istoric, imaginand scene si personaje ce nu apar in letopisete.
In nuvela este usor de sesizat sinteza reusita a principalelor curente literare manifestate in acea epoca: clasicismul vadit in arhitectura echilibrata, in evolutia gradata a conflictului, in rigoarea cu care s-au folosit mijloacele artistice si precizia, concizia frazei, in realizarea tipologiei personajelor; romantismul manifestat mai ales in folosirea antitezei si in dimensiunea exceptionala a personajului principal, precum si in manuirea descrierii pentru construirea atmosferei de epoca; realismul de avangarda al prozatorului, scos in evidenta mai ales in construirea pe relatia cauza-efect al evenimentelor si a personajelor, in introducerea personajului colectiv.
Protagonistul acestei opere este chiar Alexandru Lapusneanul, domn al Moldovei, ajuns la a doua sa domnie prin viclesug si prin puterea armelor. Personajul se construieste complex si se deduce pe mai multe paliere de receptare, in functie de referent si de situatiile la care se raporteaza.
Caracterizarea personajului se face atat direct cat si indirect, prin descrierea amanuntita a comportamentului, gesturilor si faptelor acestuia.
Alexandru Lapusneanul este tipul tiranului, al autocratului cu o vointa inflexibila, caracterizat mai ales prin cruzime si ura, care-si dobandeste si-si pastreaza tronul savarsind crime memorabile, cu scopul de a infricosa. Viclean, ipocrit, de o inteligenta diabolica, crima se transforma la el, dintr-un act politic intr-o placere, jucata mai întâi cu cinism si cu umor macabru ca un leac de frica pentru doamna sa miloasa, iar dupa aceea traita pana la limita patologicului, ca in scena cand isi revine pentru o clipa din boala si ameninta pe toata lumea, inclusiv pe fiul si pe sotia sa.
Alexandru Lapusneanul infatiseaza imaginea perfecta a domnitorului necesar Evului Mediu romanesc: calit de tradarile boierilor vanzatori, domnitorul trebuie sa invete sa-i piarda, scapandu-se de griji si pe cei multi de birurile impovaratoare; obisnuit cu vicleniile perfizilor uneltitori, stie sa construiasca scenarii abile, in urma carora victoria sa-i revina intreaga si fara drept la revansa; inteligent si clarvazator, are intuitia puterii latente a maselor, pe care insa, le manevreaza cu indemanare.
Prin tot ceea ce face, prin destinul si prin trasaturile sale, personajul este supradimensionat la modul romantic. Protagonistul este un om exceptional care ia parte la intamplari exceptionale.
Portretele celorlalte personaje sunt realizate in antiteza cu portretul protagonistului, fapt ce demonstreaza inca o data caracterul romantic al nuvelei.
Total opusul domnitorului, doamna Ruxanda este o fire slaba, miloasa, oscilanta, lipsita de personalitate, obisnuita sa asculte de altii si sa nu contrazica pe nimeni, dar care va avea in finalul nuvelei puterea de a-si otravi sotul, in scopul de a-si salva propria viata si pe cea a fiului sau.
Alt personaj secundar este boierul Motoc, prototipul slujitorului lingusitor, lacom si oportunist, care pana in final se dovedeste a fi un tradator intrigant si sfarseste prin a-si pierde capul din ordinul domnitorului.
|
