CARTEA BINELUI SI A RAULUI

CARTEA BINELUI sI A RĂULUI

Lui Pīutarh si multor altora li se parea un exercitiu

, extrem de fantezist sa cauti secretele fizicii sub miturile

'lui Homer. Dimpotriva, era perfect posibil, cu pretul unor

,mici amenajari, sa transformi Iliada si Odiseea īn carti de

morala.

I stergerea lui Homer dintr-o trasatura de condei, asa cum j facuse autorul Republicii, era o solutie pe de-a-ntregul "platonica", o utopie ca si comunitatea femeilor sau domnia filosofilor. Expurgarea poemelor homerice, citirea lor īn bucati alese era fara īndoiala un lucru curent īn scolile grecesti.¹ Era īnsa mult mai simplu si mai bine sa se imuni­zeze inteligentele tinere īmpotriva primejdiilor poeziei. Plutarh, īn tratatul sau Despre felul īn care tinerii trebuie sa asculte (recitarea sau clntarea) poetilor da īn legatura cu aceasta chestiune unele reguli si numeroase exemple.

Se vede bine ca autorul a plecat de la exemple, cele mai multe culese din Homer. El nu avea decīt greutatea de a alege: Homer-ul celor vechi era presarat cu dificultati sau "aporii", unele literare, altele morale. Plutarh se men­tine la acestea din urma, evoclnd unele dintre ele īmpreuna cu so 14414o1413o lutia: solutia traditionala sau originala? Prea multi moralisti framīntasera īnaintea sa aceste probleme, ca sa mai fi putut descoperi mare lucru. Noutatea lui Plutarh consta mai ales īn forma si ton.

Fara vreo ordine riguroasa, el degaja cīteva principii, care trebuie sa domine īncercarile de explicare a poetilor si da cīteva reguli de metoda.

Poezia este īn mod esential fictiune, inventie. Ea nu este istorie, este mit, cum o defineste Aristotel in Poetica: cum am spune azi, roman. Poetii sīnt "fabulatori": compozitiile lor sint de doua ori mincinoase, fiind fantezii si erori. Ei ne lnsala clnd īnadins, cīnd ei īnsisi se īnsala inconstient.⁵

De pilda, Homer este īn plina fantezie cīnd descrie tarīmi mortilor, viata sufletelor īn lumea de dincolo; chiar filosof īsi marturisesc ignoranta asupra acestor mistere: ei avanseaz doar ipoteze care se pot apropia mai mult sau mai puti de adevar... Homer insinueaza de altfel ca descrierea p care o da Hadesului nu are mai multa valoare decīt o povest pentru adormit copiii, atunci cīnd o sfīrseste prin cuvintel Anticleei catre Ulise: "Ţine bine minte toate acestea pentn ca sa le povestesti femeii tale cīnd te vei īntoarce acasa." Homer īnsusi greseste cīnd imputa zeilor raul, razboiu si toate lucrurile pe care oamenii nu le datoresc decīt pa timilor si nebuniei lor.⁴

Poezia este imaginatie: ea este si "zugravire", "imitatie' a actiunilor divine sau umane. Poetul aduce īn scena bun si rai, iar bunii nu sīnt toti fara defecte, altminteri n-ar mai fi vii. Zugravirea raului este de nedespartit de poezii, dar adolescentul poate admira frumusetea picturii, detestīnd urītenia modelului.⁵

Platon, īn Republica, respingea orice reproducere a raului si nu pastra din poezie decīt imnurile adresate zeilor.

Plutarh socotea ca zugravirea pasiunilor poate sluji tocmai la a ne apara īmpotriva lor.

El nu poate face aluzie la Catharsis-ul aristotelic. Nu trebuie sa ne miram: Aristotel vorbeste ca psiholog, cīnd vede īn tragedie (sau īn poemele lui Homer, care pentru el sīnt tragedii, recitate īn loc sa fie jucate) o "purgare" a "pasiunilor"; el ia īn consideratie un exutoriu pentru dorinta noastra de emotii puternice, pentru nevoia noastra de a tremura sau plīnge. Plutarh se plasa pe terenul moralei, nu pe cel al psihologiei.

Pentru ca zugravirea raului sa fie educativa, este deajuns ^sa "djeam orice echivoc din sufletul copilului, de a delimita cu grija granita dintre cinstit si necinstit, din vorbele si actele zeilor si eroilor.

Plutarh acorda cel mai mare credit ratiunii. El nu ia īn seama faptul ca descrierea raului actioneaza asupra sensi­bilitatii si imaginatiei. De vreme ce ratiunea este luminata, viciul depistat si recunoscut, otrava nu mai este nociva: ca bun platonician, autorul nostru crede ca virtutea depinde de inteligenta.

I Din acest moment opera poetilor poate deveni un vast repertoriu de exemple, undo se etalau toate esantioanele actului moral. Adesea, de altfel, binele si raul se īntrepatrund, īn poezie ca si īn viata⁶: iar analiza acestor actiuni complexe īn comportamentul unui erou homeric, marcarea momen­tului īn care īnceteaza īntelepciunea si īncepe orgoliul, discernerea intentiilor, cautarea circumstantelor atenuante, este un exercitiu pe cīt de util, pe atīt de agreabil. Agamemnon si Ahile, Hector si Paris, Ulise si Thersites trec prin fata jacestui tribunal al ratiunii si constiintei: chiar si Penelopa ' si Nausieaa sīnt convocate pentru vreo vorba sau atitudine i suspecte.⁷

Homer este primul care judeca comportamentul perso-l najelor sale: el stigmatizeaza īn treacat, printr-un singur i cuvīnt - taxīnd-o de nebunie - initiativa lui Pandaros de a trage cu sageata īn Menelaos. Uneori nu spune nimic, parīnd sa se retraga īn umbra eroilor sai, dar e de-ajuns putina perspicacitate pentru a īntelege lectia delicat insi­nuata. Homer e un maestru de o mare discretie; el exceleaza īn īnvaluirea moralei sub aparenta neutralitate a povestirii. De aceea Plutarh este mereu īnclinat sa caute subīntelesuri īn Homer ⁸: dar ceea ce ascunde Homer īn miturile sale este morala si nu fizica. Se silueste ⁹ textul cautīnd alegorii de ordin fizic, dar este rational sa se scoata lectii de viata. Astfel de principii deschid calea celui mai mare subiec­tivism. Ca sa descopere la Homer morala astfel cum o con­cepe, fiecare va gasi cele mai extraordinare subīntelesuri. Iar aceasta forma de exegeza poate duce tot atīt de departe ca si cea a fizicienilor.

Totusi exista un teren destul de larg pe care toti oamenii cinstiti se īntīlnesc.

Dion Chrysostomos, contemporan cu Plutarh, se apropie mult mai mult decīt acesta de pozitiile adoptate obisnuit īn practica, pentru folosirea lui Homer ca īndreptar de morala.

El īsi expune vederile, poate mai putin originale si mai putin nuantate decīt ale lui Plutarh, īntr-un discurs īn care-i pune īn paralel pe Homer si pe Socrate. Homer, sustine el, este la fel de bun moralist ca Socrate: marea diferenta este ca unul vorbeste īn versuri, pe cīnd celalalt īn proza; este īnsa aceeasi īnvatatura "despre viciile si virtutile oamenilor,

despre bunele sau relele lor actiuni, despre adevar si ciuna, despre credintele multimii si certitudinile īntelept tilor.¹⁰

Nu trebuie sa ne oprim, continua Dion, la vulturii si leii comparatiilor homerice, la Skylle si Ciclopi, la tot miracu-^ losul menit sa amageasca sufletele simple: "ceea ce a vrut Homer a fost sa instruiasca omenirea, prin legende si prir istorie" ⁿ.

Moralistul Homer face portrete. El nu pune īn gardal īmpotriva viciilor sau defectelor, ci le īncarneaza intr-unT personaj. Homer nu-si pierde vremea ca sa defineasca lasiJ tatea sau laudarosenia, surori gemene, ci īl pune īn scena¹ pe Dolon: īl vedem pe acest fanfaron tremurīnd la prima primejdie; paralizat de spaima, se bīlbīie, īiclantane dintiiJ raspunde īn graba īntrebarilor dusmanului, ba chiar luīn-] du-le-o īnainte...¹²

Homer nu tine discursuri despre venalitate si impietate :| el se multumeste sa ni-l prezinte pe Pandaros. Ni-l aratal tragīnd cu sageata asupra lui Menelaos, īn ciuda tuturor jura-l mintelor doar pentru a-i placea lui Paris. Aceasta lipsa de loia-| litate va da tuturor troienilor o constiinta, iar Pandaros va muri "cu limba taiata, īnainte de a-i putea reclama lui| Alexandros pretul nelegiuirii sale" ¹³.

Indisciplina? Iat-o jucata de Asios Hyrtacidul. El sel apropie, īn ciuda ordinului, de navele ahee, cu tot atelajul! sau, si-si plateste neascultarea cu viata.¹⁴

Destrabalarea si aroganta sīnt minunat īnfatisate dej pretendentul Antinous: īmbracat cu haine somptuoase, beai īn cupe de aur si devoreaza bunurile altora; se declara] īndragostit de Penelopa, dar se culca cu servitoarele, īn-l cearca sa īntinda arcul lui Ulise cu mīinile sale de fecioara I si moare lovit īn gīt... Homer nu īmparte la īntīmplarel loviturile mortale, afirma Dio: "daca unul e lovit īn gīt, altul īn pīntece, altul īn sex, aceasta este pentru o ratiune profunda" ¹⁵. Homer īi pedepseste pe oameni pe acolo pe unde au pacatuit.

īn alt discurs, Dion pune īn gura lui Alexandru cel Mare un principiu de exegeza devenit banal īn timpul sau: "Homer prezinta lucrurile īn trei feluri: uneori ne sfatuieste si ne īndeamna, alteori doar povesteste, alteori stigmatizeaza si' ridiculizeaza" ¹⁶.

Dion Chrysostomos si Plutarh stiu sa moralizeze de mi-nuno p.T marginea exemplelor homerice. Este un vechi I obicei grecesc. Din masa de exemple spicuite de prin toti , autorii antici s-ar putea alcatui un cod de morala elementara j atīt pentru conducerea cetatilor, cīt si pentru conduita , indivizilor.

, Totusi, Homer nu s-a multumit doar sa ofere exemple si reguli de viata: el a propus urmasilor un tip ideal de uma­nitate, Ulise, pe care mai multe secte filosofice, cinicii si mai ales, stoicii, l-au ales ca patron.

Diversele scoli de morala nu sīpt totdeauna de acord

3 asupra naturii virtutii si a binelui suprem. Dar oricare ar

: fi principiile de baza, ele pretind sa se īntemeieze pe Homer,

i sau se vad īnvinuite de a fi cules din Iliada si Odiseea ideile

principale. īnainte de a expune morala practica dupa Homer

] si de a-l prezenta pe Ulise, model al īntelepciunii perfecte,

i va trebui sa-i īntrebam pe Aristotel, Zenon, Epicur despre

datoria lor fata de Homer, īn legatura cu natura virtutii

si a binelui suprem.

Aceasta morala īn exemple limpezi, aceasta morala īn actiune nu este singura pe care o īnvata Homer. Eroii sai sīnt condusi de catre personaje cu nume divine, figuri ale­gorice ale īntelepciunii sau ratiunii, ale furiei razboinice sau pasiunii amoroase.

Aceasta pretentie de a reduce la notiuni abstracte figuri ca Atena sau Afrodita este fara īndoiala tot atīt de \eche ca si Homer. Iar grecii s-au gīndit de timpuriu sa considere Iliada si mai ales Odiseea, drept carti de īntelepciune. īnte­meietorul scolii cinice, Antisthenes, s-a lasat furat cu pasiune de acest joc ¹⁷, iar cu zece secole mai tīrziu Proclos va mora­liza īnca pe marginea cazului Iui Pandaros sau a visului lui Agamemnon. Totusi, epoca lui Plutarh si Dio Chrysos­tomos va fi cea care va cauta cel mai mult reguli de viata la Homer. Lumea parea putin plictisita de exegeza fizica, iar exegeza mistica a neoplatonicienilor se afla abia la īnce­puturile ei. In timp ce prima se afla la asfintit si cea de-a doua īn zori, este momentul exegezei morale, sa ocupe avan­scena.