CEI DINTII CALATORI IN VEACUL AL XIV-LEA

CEI DINTĪI CĂLĂTORI ĪN VEACUL AL XIV-LEA

Principatul Terii Romānesti era sa se īntemeieze īn apropierea anului 1300 la Arges, si, probabil, nu la Curtea de Arges, ci la cetatea Argesului, credem: Po-ienarii, iar Moldova era sa ieie fiinta numai pe la 1360. Sa īncercam a ni īnchi­pui acum ce ar fi vazut un calator care ar fi strabatut Ţara Romāneasca īn veacul al XlV-lea si mai ales īn a doua jumatate a acestui veac. Aleg aceasta data fiindca, precum am spus, Moldova nu se īntemeiaza decīt pe la jumatatea) veacului al XlV-lea si Ţara Romāneasca nu se consolideaza decīt tot in ace­easi vreme, asa īncit acel calator care ar fi venit īn a doua jumatate a vea­cului al XlV-lea ar fi vazut mult mai multe lucruri, mult mai bine definit decīt ar fi venit īn īntīia jumatate a aceluiasi veac.

Īnainte de aceasta īnsa, cīteva observatii bibliografice preliminare. latorii din secolul al XHI-lea sīnt, cum am vazut, calugari, misionari francisj cāni, din Ordinul Sfīntului Francisc, īntemeiat de putina vreme, cu misiunea īn rīndul īntīi, de a propaga catolicismul īn mijlocul necredinciosilor, īntre cari se cuprindeau si shismaticii de "legea greceasca", din partile rasaritene Chemarea lor este, mai ales, de a aduce la crestinism pe cei mai important pagīni din acele timpuri, cari erau tatarii, cuceritori ai unei mari parti din Eu ropa rasariteana, īntinzindu-se pīna īn Carpati, pe atunci. O mare activitate a misionarilor franciscani s-a desfasurat pentru a cīstiga populatia terilor noas tre la catolicism, si īn secolul al XlV-lea. Foarte deseori domnii romāni a\j trebuit, din motive politice, sa iscaleasca "petece de hīrtie" īn ce priveste ade renta lor la biserica romana, supt a 323c24d pasarea Ungariei sau supt influenta PH niei, permitīnd stabilirea de episcopi catolici la Siretiu, īn Moldova, la Severij si chiar la Arges, īn Ţara Romāneasca.

Numele lor sīnt foarte bine cunoscute; activitatea lor mai putin, fiindcj erau redusi la un cerc de credinciosi foarte restrīns. In Moldova erau locuitor din orasele care abia se īntemeiau pe vremea aceea: Suceava, Siretiul, celd lalte fiind de creatiune ceva mai noua; iar īn Muntenia episcopii din Severu ei Arges aveau supt pastorirea lor numai un mic numar de colonisti venij

Pīna la jumatatea veacului al XVII-lea

le munti. O populatie romāneasca de aici care sa fi trecut la cato-iate zice ca aproape nu exista. Domnii jurau pe sfintii catolici mai >lui Ungariei spre a cīstiga īn felul acesta simpatiile vecinului mai folositor īn acel moment, pentru ca, pe urma, dupa īncetarea pre-3 sa uite si de sfintii catolici si de toate punctele de deosebire din-ism si catolicism. Alai tīrziu īn Moldova s-a īntemeiat o noua epis-ica pe līnga cea din Siretiu, - unde lucrau si calugarii dominicani lt0'ri _t episcopia din Baia, līnga biserica lui Alexandru cel Bun, tru sotia lui lituana, Rāngala1. Episcopatul de la Bacau, īnca mai t foarte multa vreme, avīnd legaturi cu polonii, numai pentru secuii 'uresti ce se īntind pīna acum īn partile dinspre munte ale judetului a judetul Roman, plus doua alte sate īn Tecuci. Gel de la Cetatea functionat decīt īntīmplator.

de calatorii acesti misionari, nu se īntīmpina altii. si chiar acesti īguri, germani din partile vecine cu slavii, de prin Silezia, ca rii episcopiei de Siretiu, nu erau carturari ca acei din secolul al ii nu simteau nici un fel de chemare sa puie īn scris lucrurile pe ideau.

,e rareori, īn tot decursul secolului al XV-lea aflam pelerini cari sa

la noi mergīnd la Locurile Sfinte. Ei puteau sa mearga mai usor

[u-se īn porturile italiene ori sa apuce drumul unguresc-sīrbesc pe

aratat. De la dīnsii n-a ramas scris decīt numai ce spun acei Peter

si Urlich von Tennstadt pe cari i-am pomenit mai sus.

ini erau īnsa si acei cari mergeau īn cruciata contra necredinciosilor.

acestora putem pune pe vestitul Schiltberger, bavarez, care a luat

expeditia din Nicopol īmpotriva Sultanului Baiezid, expeditie īntre-

regele Ungariei, Sigismund, care avea foarte multe legaturi cu Apu-

din Casa de Luxemburg, pe trei sferturi francez; el a facut apel la

de acolo, cari veneau din Franta, din Burgundia, cu acel Jean-sans-

■e pe urma a fost duce si a avut cariera tragica ce se cunoaste, ori si

lia germana, ca burgravul de Niirnberg, Frederic de Zollern. Dupa

3, multi dintre fugari - pe [cīnd Sigismund fugia pe Dunare ca sa

incunjurīnd Peninsula Balcanica, pīna īn Dalmatia - au trecut pe

nde au fost dezbracati de haine, dupa marturia lui Froissart. Altii

ptatorii nerascumparati au ramas robi la turci. Unul dintre ei a fost

Schiltberger, care a stat vreo douazeci de ani īn Imperiu: scapīnd

īrziu, a venit la īntoarcere prin partile noastre, pe care deci le-a vazut

in calitate de cruciat si dupa 1420 ca batrīn drumet obosit, care se

re casa2.

pelerini luau drumul, care era al pelerinilor rusi, poloni, lituanieni,

ales al ortodocsilor rusi, catre Cetatea Alba, strabatīnd o parte din

!a, pe la localitatea, pe care unul dintre dīnsii o numeste "Mitirivi

, in legatura cu cuvīntul din limba slava care īnseamna vama, si cu

e unde satul Rānghilestii, īn judetul Botosani.

sntru editii v. bibliografia la Iorga, Chilia'si Cetatea Alba.

Cei dintii calatori īn veacul al XIV-lea

Chisinaul1, care ar fi existat pe vremea aceasta ca sat. De la Cetatea Alba era prilej ca drumetii sa fie dusi la Constantinopol, de unde luau, sau drumu] de uscat, mai rar, sau drumul de mare, pentru a ajunge la Ierusalim.

In afara de calugari si de acesti pelerini īnarmati cari sīnt cruciatii, este, īn sfirsit, si o alta categorie de oameni cari au strabatut, fara sa scrie, foarte adeseori aceste parti. Dar, chiar cīnd nu scriu ei, se sqrie despre dīnsii īn re­gistrele de socoteli ale oraselor lor, care au pastrat īn felul acesta īnsemnarea atītor nume de oameni ce au strabatut terile noastre. E vorba de negustori.

In veacul al XlII-lea fara īndoiala foarte putini negustori treceau pe la noi; negotul, īntrucīt se facea, se facea indirect: teranul nostru īsi fabrica sin­gur toate cele de nevoie gospodariei lui; lucruri care sa se aduca de la straini si de straini fara īndoiala ca nu prea erau, desi, īn ce priveste pe fruntasii socie­tatii noastre, pe voevozi, pe cnejii cu atributii voevodale, acestia - precum am si aratat mai sus - se īmbracau ca nobilii unguri din Ardeal si ca jupīnii sasi de la orase din aceeasi vreme.

Caci, īn a doua jumatate a veacului al XIV-lea, la hotarul nostru se īnte­meiaza acele patru importante centre comerciale din care doua sīnt īn Ardea: si doua īn Galitia, si se deschide astfel drumul pe la noi catre Rasarit. Legatura acestor drumuri cere si stabilirea unei ordini politice cum se cade. Negustorii, am spus-o, nu intrau oriunde; li trebuia spre a se aventura sa fie siguri ca si marfa lor si banii si persoana lor sīnt īn oarecare siguranta. Pentru aceasta trebuia o "politie". "Politia" e īn legatura cu ordinea de stat, si consolidarea politica era deci cerinta fara gres pentru īnceperea drumului pe la noi.

Cele doua cetati din Ardeal, care fusesera odinioara sate si ajung īn vre­mea aceasta numai sa fie orase, sīnt cetatea Coroanei si cetatea lui Hermann, deci Brasovul si Sibiiul; Brasovul fiind īn legatura mai mult cu tinuturile ce se īntind dincoace de Olt, Sibiiul cu celelalte regiuni, oltene, desi negusto­rii din Sibiiu aveau putinta de a trece si pe cestalalt term al Oltului, pe la Sla­tina, care e si pomenita in cutare privilegiu comercial din vremea aceasta.

Pe de alta parte, īn Galitia, prin privilegii ale printilor si regilor ruteni, īntarite pe urma - fiindca aici a fost īntīi o Rusie rosie - de regele Poloniei, īn secolul al XIV-lea se īntemeiaza doua centre foarte importante, din care unul are legaturi necontenite cu noi, iar celalt era mai putin īn masura sa foloseasca drumul moldovenesc: de o parte Lembergul, pe care ai nostri īl numeau, dupa cuvīntul polon, Liov, iar pe locuitori lioveni, si, pe de alta parte, Cracovia, pe care ai nostri o numeau Cracaul. Negustorii din Cracovia veneau mai rar la noi, dar liovenii era oaspeti obisnuiti ai Moldovei.

Drumul de mai tīrziu strabatea aceasta tara, ori prin Tighinea spre Caffa genoveza, ori prin Dorohoi, Botosani, Iasi, Bīrlad, Chilia si Cetatea Alba, iar mai tīrziu cīnd cetatile acestea au cazut īn mīna turcilor, decazīnd, drumul a tins catre Galati. Pe la Hotin, īn sfīrsit, putea sa fie alta linie de comert, īn legatura cu cel dintīi.

Drumul Lemberg-Caffa se chema cel tataresc, pe cīnd celalt, care a avut o īntrebuintare mai importanta īn veacul al XV-lea, dar era mult mai slah frecventat chiar īn īntīia jumatate a acelui secol, era drumul moldovenesc,

1 De la cuvīntul popular care īnseamna cascada, "gura" unui rīu, aici Bīcul, care-s are si "cheile" lui.

Pīna la jumatatea veacului al XVII-lea

i sa vedem ce au putut sa vada si unii si altii, supt ce aspect s-au zenta terile noastre acelui care venea aducīnd marfa sau īndeplinea religioase ori, īn sfirsit, era chemat pe aici de cine stie ce īmprejurari te ale vietii lui.

care apuca drumul Garpati-Dunare si de la Dunare catre interiorul

>i Balcanice, īntīlnea acum īn Ardeal o viata mult mai dezvoltata

inte. Viata aceasta īncepea sa graviteze īn jurul oraselor. Cetatile

e regelui unguresc, ori pierdeau cu totul importanta lor, ori pastrau

ta numai īn legatura cu anume izvoare de venit local, de exemplu

ele de sare, pe unde existau, ori se transformau si ele īn orase de īnsem-

aimica cum e cazul pentru Turda, pentru Dej, care fusesera odinioara

prin aceasta situatie, capatasera o īntocmire oraseneasca. Drumul

itre cele doua mari emporii de granita ale Ardealului. Orasele se īnfa-

irte frumos: bisericile cele mari īncepusera sa se ridice. Biserica

lin Brasov, biserica vasta din Sibiiu. Mai deoparte Clujul, un Klau-

pentru'sasi (nu de la Klaus, Nikolaus; ungureste, Koloszvār, ceta-

Colosz, pare a fi nume de īmprumut), si el, ca privilegii de comert,

.egaturi directe cu Transalpina noastra. In legatura cu comertul,

se dezvoltase foarte mult; industria era exercitata de bresle alcatuite

,temul german: legaturile comerciale cu Germania erau asa de dese,

ce se petrecea īn viata germana de acolo avea influenta asupra fratilor

jal1. Breslele acestea, supt influenta acelei vieti din Europa centrala,

caracter miliar si politic. Cutare poarta, cutare parte din ziduri era

de cutare breasla, corespunzind cartierului respectiv, īn care se gaseau

Iti mesteri de o anume categorie. Pietile erau necontenit strabatute de

a satenilor cari veneau din īmprejurimi, īntinzīnd corturi, satre, cum

1 pe alocurea si pīna īn zilele noastre, deprinzīndu-se tot mai mult a

i fabricatele pe care jupīnii le scoteau īn vīnzare prin pravaliile bol-

n boltile care incunjurau piata (de unde bolta, boltas; pravalie e de

slava, dar negot, negustor au ramas latine).

aceste pieti nu era rar sa se īntīlneasca si oameni de la noi, trimisi

dintīi domni, cari veneau pentru tot felul de rosturi, ca sa cumpere

ntru voda sau pentru boieri, ca sa aduca un dar judelui sau juratilor

icunjurau, formīnd consiliul municipal al orasului sasesc, ca sa trans-

3tea unui domn mort si a urmasului care se ridicase īn scaun ori amenin-

bucnirii unui razboi. Veneau toti acestia cu ceea ce se numeste īn soco-

isilor "evangelium", vestea buna, chiar cīnd nu era buna. īi gazduiau

ie case sasii, li dadeau de mīncare si bautura, tinīnd sama de posturile

, f acīnd socoteala de untdelemnul, de pestele dat, pentru acesti oaspeti,

lin Ţara Romāneasca sau din Moldova, caci veneau si moldoveni, mai

Brasov, - la Sibiiu foarte rar -, adesea si īn alt centru sasesc, Bis-

e ?n(le se trecea obisnuit la Baia si de la Baia catre Siretiu si Suceava.

linga negustori si purtatori de "vesti bune" erau chiar de la īnceput

īgi, īnvinsi īn luptele politice de la noi, pribegi boieri si domni pribegi.

i obiectul unui joc de bursa politica al sasilor; daca pretendentul ajun-

Cei dintii calatori īn veacul al XlV-lea

gea sa capete mosia parintelui sau rudei sale, evident ca pentru orasul ce-] adapostea era un foarte mare avantaj.

Dupa ce calatorul strabatea acest Ardeal, īnviat acum si īmbogatit cu existenta oraselor, se trecea dincoace prin trecatorile obisnuite, pe care le stiau si romānii de odinioara ca si cei de azi. Trecatoarea Jiiului, Vīlcanul, era foarte rar īntrebuintata; Turnul-Rosu, īn schimb, foarte des: pe acola mergeau carele sibienilor zi de zi. In ce priveste drumul brasovenilor, el pori nea pe la cetatea. Branului, care este pentru unguri Torcsvār (de la un vech: nume romānesc: Terciu), iar pentru sasi Torzburg, cetate foarte frumoasa existīnd si acum, si care poate da o notiune a lucrurilor din veacul al XlV-lea Acolo stateau strajerii regelui Ungariei, domn al Ardealului, unde-si tinec voevodul, dupa datina noastra. Strajerii acestia erau uneori - cine s-ar f asteptat? - pīna si arbaletrieri, puscasi englezi - a fost un caz īn secolu al XV-lea -, ceea ce nu trebuie sa ne mire prea mult, daca tinem sama d originea apuseana a lui Sigismund de Luxemburg.

Se īntra astfel īn Ţara Romāneasca a lui voda. Uneori acela care conduce pe calator era un caraus din Ardeal, dar, de la o bucata de vreme, si crec chiar pentru epoca aceasta, se formase o breasla speciala de carausi la noi chiar Mai tīrziu īi īntīlnim cu nume deosebite, īn legatura cu tinutul din care s< recrutau: īn veacul al XVIII-lea erau mai mult, se pare, prahoveni.

Drumul mergea mai departe de-a lungul Dīmbovitei, pe la Rucar si Dra goslave. De acolo, de la Rucar, foarte cunoscut pentru sasi si al carui nun» se īntīlneste necontenit, a carui dezvoltare e cu totul speciala īn ce priveste regularitatea strazilor, frumuseta cladirilor de oarecare traditie si de o buni gospodarie īn care se vadeste si influenta saseasca, se continua pe malu rīului pentru a sari, pe urma, la cursul Ialomitei, ajungīnd la Tīrgoviste

Capitala Terii Romānesti a ramas pīna la jumatatea veacului al XlV-le; tot īn Arges; Basarab cel vechi a stapīnit de aici; Alexandru sau Nicolai Alexandru, fiul lui Basarab, s-a coborīt mai departe la Cīmpulung, de und< vine ca, pe cīnd īn biserica cea mai veche de aici, cea catolica, se pomeneste un primar, un jude, un "conte" sasesc la 1300, Laurentiu, īn biserica domneasc; ortodoxa, chiar supt jetul Vladicai, poate fi vazuta piatra de mormīn a acestui Nicolae Alexandru-Voda, īngropat aici la 1364, piatra frumos sapat īn adīnc, nu īn relief, ca mai tīrziu, care pomeneste, īn limba slavona, acur limba cancelariei, numele marelui voevod.

Dupa Nicolae Alexandru, Vlaicu-Voda sau Vladislav - numele e īm prumutat si el din Peninsula Balcanica; mai ales īn Bosnia se gaseste de numele de Vlaicu, si de obicei numele arata si legaturi de familie - s-a aseza mai la ses, la Tīrgoviste.

Tīrgovistea din veacul al XlV-lea ni-o putem īnchipui dupa anum stiri, mult mai noi, dar aplicabile si pentru vremea mai veche, pentru ca schim bari esentiale nu se īntāmplasera. Cetatea nu era īncunjurata cu ziduri de pis tra; cele de piatra, din care au ramas urme, vin de la Matei Basarab.

Vechea īmprejmuire era o palisada, din pari cu vergi īmpletite si acoperit cu lut, ca un gard teranesc mai mare, capabil de a fi aparat. Dealmintere Tīrgovistea trebuie sa fi fost asezata pe locul unei mai vechi cetati, unui tīr

Pīna la Jumatatea veacului al XVH-lea

auri fiindca sufixul slavon "iste" īnseamna totdeauna un trecuti

a fost acolo (porumbiste, pajiste, saliste etc). La facerea tīrgului

era īn larga proportie oaspeti veniti de dincolo de munti, catolici,

īri" o biserica a lor s-a pastrat pīna foarte tīrziu si avea la īnceputul

i xvil-lea privilegii foarte īntinse, stapīnind satul sotīnga, de

ezdadul Singurul fapt ca erau aici franciscani arata ca biserica a

iata de misionari, ca era, prin urmare, de o data foarte īndepartata.

nt ca acesti straini formau miezul orasului, iar de jur īmprejurul

iez comercial si industrial stateau satenii nostri. Putem vedea si

ocalitatile unde cultura administrativa, navalitoare si distrugatoare

litate s-a īntins mai putin, cum se forma odinioara un oras la noi.

xemplu: Valenii de Munte: īn jurul pietii sīnt cartiere care toate au

rechi sate deosebite, Berivoiestii etc. O cetate, o manastire, o piata

i putea sa adune si sa confunde cu timpul satele vecine.

Tīrgoviste calatorul putea sa coboare la Bucuresti, care n-are nimic

.bucuria", nici cu "ciobanul Bucur". Nu ciobanii īntemeiaza satele;

'reietori de lume. Bucur trebuie sa fi fost strabunul care īn mijlocul

exista odata aici - si a fost restrīnsa, de o parte īn padurea Cotro-

ire a trait foarte multa vreme si din care a ramas parcul de astazi,

a parte, de padurea cea mare din Ilfov, padurea Vlasiei, a gasit un

itru gospodarie agricola, facīndu-si casa aici.

restii vechi, cum am spus, erau pe partea de dincolo a Dīmbovitei, acum biserica Mihai-Voda, cladita de Mihai Viteazul, dar īnainte i exista fara īndoiala o alta bisericuta de lemn. si Curtea cea veche ilo. Ceea ce se chiama azi Curtea Veche e numai una din formele i, dincoace de Dīmbovita, ale resedintei domnesti, i Bucuresti, asezati foarte bine, dominīnd īntreaga regiune de pe lui relative, si capabili de a apara drumul comercial, se īnainta īn Giurgiu. Giurgiul este, precum am spus, o formatie cetateneasca, ca, relativ nou. Vlad Dracul, vorbind cu un cruciat la 1445, spunea e de sare a cheltuit Mircea, tatal lui, ca sa faca cetatea: pietrele de un articol de export īn Peninsula Balcanica, un surogat de moneda, oata aceasta strabatere a Terii Romānesti, calatorul avea a face cu tdare populatie teraneasca. Aceasta populatie era īn īntregimea ei stapīnitoare de pamīnt. Teoria care a aparut mai tīrziu, acum cītiva i C. Giurescu, ca s-ar fi mers de la o stapīnire boiereasca mai apasa-tre libertatea tot mai mare a teranului, este, credem, gresita. Ea se pe ce spun documentele, dar documentele se faceau de boieri, si gasi un boier care sa spuie ca a deposedat pe terani? Vitalitatea īn l politic si militar, biruintile cīstigate īmpotriva dusmanului, nu se īca decīt prin majoritatea, daca nu prin unanimitatea unei populatii i o natiune de sclavi sau din care cei mai multi se gasesc īn atlrnare, :e nimic nou, nimic durabil īn dezvoltarea istoriei universale, ^a de sat corespundea foarte bine cu aceea pe care am fixat-o mai sus­enii - aceasta trebuie s-o adaugim -, toti satenii erau copartasi ai d mostenirii mosului; fiecare dintre dīnsii avea īn īntrebuintarea āces-

Cei dintīi calatori īn veacul al XlV-lea

tei mosii o parte corespunzatoare cu descendenta lui. Aceasta īn teorie. īn practica īnsa se putea ca vreunul, oricare ar fi fost descendenta lui, sa fi avut mai multi copii, asa īncīt avea o parte mai larga; se putea ca putinta de lucru si nevoia de hrana sa fie mai mica, si īn cazul acesta omul, care nu lucra cu elemente muncitoresti platite, luate de aiurea, se marginea la mai putin īn ce priveste cerintele sale. Exista un fel de parte ideala, care nu se cobora pe pamīnt, a fiecaruia dintre acei cari alcatuiau comunitatea urmasi­lor acelui mos care fusese īntemeietorul.

Mai tīrziu numai, pe la 1570, cum vom vedea, īn urma unei mari crize, au ajuns satenii ca, vīnzīndu-si partea, sa fie siliti sa o si delimiteze. Atunci vechea fratie de pamīnt - vecinul fiind totdeauna un frate īn īntelesul frumoa al cuvīntului -, a disparut. Pentru moment īnsa satele formau si o unitate morala si o unitate de sīnge si o unitate materiala. Acesta era un element da viata si de putere pentru oamenii de atunci.

Ca si la germanii vechi, si īn ce priveste apararea terii satele mergeau solidar: la un anume semn - se aprindeau focuri pe dealuri -, toti se strīn-geau supt conducerea putinilor boieri cari stateau obisnuit īn jurul lui Voda,

Desigur ca o parte din boierimea cea veche, īn ambele teri, venea dir vechii juzi si cneji. Prin urmare exista o boierime de origine romāneasca si īr ce priveste sīngele. Demnitatile si rosturile deosebite, functiunile particulare ale curtii erau īnsa īmprumutate de dincolo de Dunare, de la bulgari si sīrbi fireste, dar numai ea transmitatori ai obiceiurilor bizantine, caci boieri erau o imitatie, cu oarecare reminiscente pagīne, a functionarilor de curtt bizantini: vistierul, logofatul, comisul, stratornicul arata si īn nume originea lor greca sau romano-greaca. Transmiterea acestor forme s-a facut īn secolu al XlV-lea, supt influenta acestor Arecini si īn legatura cu īncuscririle pe car( familiile noastre domnitoare le legasera cu vecinii de dincolo de Dunare, li Constantinopol calitatea fiecaruia dintre acesti dregatori era foarte stric fixata; ni putem īnchipui īnsa ca stricteta bizantina nu era īndeplinita ci cea mai perfecta exactitate la noi. Era o haina de īmprumut, pe care o poarti cineva cu oarecare stīngacie, si se putea īntīmpla ca acel care purta un numi sa īndeplineasca, īn acelasi timp, si alte functii. La boierii acestia de moda slavo bizantina se adaugia unul singur īn legatura cu dezvoltarea teritoriului nostri national, Banul. Cīnd Severinul ajunse sa fie īn legatura cu domnia de la Arges - ungurii au intervenit adeseaori ca sa-si ia īnapoi stapīnirea, īn to decursul veacului al XlV-lea si al XV-lea -, fireste ca Banul a trebuit si ieie loc alaturi de domn.

Boierii acestia dispuneau de oarecare avere, aveau o mīndrie de nean daca veneau din vechi familii asezate īn cutare sau cutare tinut; se aflai īnsa, īnca din veacul al XlV-lea, boieri, foarte trufasi, cari nu erau de la noi ci veneau din tinuturi cu o aristocratie mult mai veche decit acea aristocrati nascīnda a terilor noastre. Erau pribegi de dincolo de Dunare. Turcii intra sera īn Balcani; toti acei cari aveau un nume mare, cari īndeplinisera functiur īnsemnate si dispuneau de bani, se refugiau la noi, asa īncīt terile noastr īncepusera sa adaposteasca īnca de pe vremea aceia pe reprezentantii un« puternice clase adunate din deosebitele state ale Peninsulei Balcanice.

Pīna la jumatatea veacului al XVII-lea

ilocul boierilor, avīnd dreptul de a-i numi si de a-i scoate, dreptul di la moarte - si folosindu-se uneori de acest drept -, statea dom-n domn vechi, cum era Basarab, īnsemna īnca mai putin lucru; dar texandru īncepea sa aiba, acum, īn independenta lui, cīstigata prin ital lui Basarab, biruise pe Carol Robert la 1330, cīnd ungurii tre-tile noastre - anumite atitudini; legaturile cu familiile domnitoare sula Balcanica se faceau tot mai dese, si fiecare din aceste legaturi »ntimentului dinastic, pe care vechii stapīnitori de la noi nu-1 aveau, domni improvizati, dar Mircea, care avea sīnge bizantin prin mama chia, era adoptat, oarecum, de Bizant.

itinii aveau obiceiul īn vremea aceasta, ca sa cīstige aliante, sa acorde nitori vecini titlul de despoti, care titlu īnsemna "ruda īmparateasca". ) acorda unui nepot, unui cuscru, cuiva care avea, oricum, lega-īnge cu dinastia bizantina. Despotul avea dreptul la anumite forme . el purta, ca si īmparatii din Constantinopole, purpura, avea drep-tlte coturnii rosii si sa īntrebuinteze īn vesmīnt coloarea rosie. Rosul uintat, exclusiv, si pentru pecetluirea si iscalitura, pentru monograma .ului. īn chipul lui Mircea cel Batrīn si al fiului sau Mihail, care se astazi la Gozia, vulturul cusut cu aur al īmparatilor Rasaritului se e foarte bine. Coroana pe care o poarta īn biserica domnii nostri vreme este desigur īn legatura si cu conceptia "domneasca", īmpara-e care poporul si-o facea despre capeteniile sale, dar si cu aceasta īn situatie de paritate din partea Bizantului. Mircea purta aceeasi si aceleasi atribute exterioare pe care, dealminteri, le poarta despo-ro-greci de la Chiustendil, unde era o stapīnire locala ai carii sefi, in, Ioan, stateau īn legatura cu Bizantul si capatasera dreptul de ii ei atributele despotale. Mai tīrziu, cīnd īn Serbia nu vor mai fi nici crai, stefan al Serbiei de la īnceputul veacului al XV-lea, fiul lui a fi despot al Serbiei si va purta aceleasi atribute, gur ca acesti domni aveau si īn constiinta de sine īnsisi alt rost decīt nodesti pe vremuri. Din ce īn ce li placea mai mult sa aiba o curte, arie, sa dea porunci bine stilizate, copiate frumos de cei mai buni de dincolo de Dunare; din ce īn ce mai mult se dedau la ideea dinas-iceasta a facut ca Mircea sa asocieze la domnie pe fiul sau Mihail, care iplome alaturi de tatal sau, pentru care īl si vedem pe Mihail figurīnd le acesta īn fresca de la Cozia1. Domnului īi placea sa cladeasca biserici stiri, sa īndemne pe calugari a-i pomeni numele. Este o crestere necon-mīndriei acestui stapīnitor, si totodata un cīstig de aderenti prin darui-īilor fara stapīn, a pamīnturilor pe care le cucereste, a posesiunilor n averea tradatorilor cari nu asculta de domn. si acei cari au primit ī la domn, pe viata, sau pentru a fi chiar transmise urmasilor, īntra

tr-o bisericuta din munti, la Brazi, Mircea are alaturi pe doamna lui, Mara, fi-irboaica. Mihail trebuie sa fie un bastard.

Cei dintii calatori īn veacul al XlV-lea

īn clientela domnului; supt ordinele lor locuitorii terii vor fi datori sa alerge la orice chemare a lui pentru a-i forma armata. Cum vedem, tara se consoli­deaza, supt puterea īn crestere a domnului.

Strainul ce se apropia astfel de domnul care unea pe līnga originile sale teranesti tot ce putea cuprinde, sanatos si real, Orientul, pe līnga influentele unguresti - Basarab are īnfatisarea unui vasal al regilor Ungariei din Casa de Anjou, Mircea e īmbracat īn haina strimta a cavalerilor cruciati -, strai­nul acesta se simtea, fara īndoiala, impresionat. El avea constiinta ca īntra īn contact cu o viata politica care a cīstigat acum tot ceea ce-i trebuie pentru a ramīnea si a se dezvolta.