CELE DOUA PORTI ALE PESTERII NIMFELOR SI CIRCUITUL SUFLETELOR INTRE PAMINT SI STELE

CELE DOUĂ PORŢI ALE PEsTERII NIMFELOR sI CIRCUITUL SUFLETELOR INTRE PĂMÎNT sI STELE

"Pestera are doua porti, pe una, cea dinspre miazanoapte, coboara oamenii; cealalta-i înspre miazazi; p? ea nu umbla oamenii, ci zeii" ¹. Deorece pestera este ..imaginea si simbolul lumii", trebuie sa transpunem la scara cosmica cele doua porti din nord si din sud: una va fi tropicul Cancerului, cealalta tropicul Capricornului.

Porphirius ne poarta acum înspre limitele lumii, pe urmele modelelor sale pitagoreice.

I. Porti si tropice

"Numenius si prietenul sau Cronius ne spun ca se afla iii cer doua puncte extreme: tropicul de iarna, la marginile de sud; tropicul de vara la marginile de nord. Tropicul ds vara este în Cancer; cel de iarna în Capricorn" ². Pentru a-l putea urmari pa Porphirius, trebuie sa avem prezente în memorie cîteva notiuni de astronomie antica. In revolutia sa anuala în jurul cerului, soarele parcurge (sau pare sa parcurga) cele douasprezece constelatii zodiacale care jaloneaza ecliptica. Berbecul, Taurul, Gemenii sînt cele trei etape de primavara; vara, viziteaza rînd pe rînd Cancerul, Leul, Fecioara; Balanta, Scorpionul, Sagetatorul marcheaza drumul sau de toamna; iarna, intra în Capricorn, Varsator, Pesti³.

Dar â.2 ce numeste Numenius Cancerul si Capricornul cele doua margini, de nord si de sud, ale soarelui ?

Semicercul, pe care îl descrie zilnic soarele deasupra ori­zontului nostru, nu trece, vara si iarna, prin aceleasi puncte de pe cer. Dupa echinoxul de primavara, traiectoria solara se deplaseaza zilnic spre nord: la solstitiuî de vara, cînd soarele se ridica în constelatia Cancerului, el a atins punctul extrem al derivei sale catre nord: el pare sa se opreasca si sa

se întoarca ⁴. De acum incoio o va lua in fiecare zi mai catre _sud si la tropicul de iarna, cînd va intra In Capricorn, el va atinge curba cea mai sudica.

Daca luam în considerare pozitia centurii zodiacale pe sfera cereasca se vede ca este oblica in raport cu ecuatorul: cele doua semne echinoxiale, Berbecul, Balanta sînt singurele care taie ecuatorul; toate celelalte sînt fie dedesubt, fie deasupra; iar cele doua constelatii solstitiale, Cancerul si Capricornul, se afla una la extremitatea nordica a eclipticii, cealalta la extremitatea sudica. Iata ce întelege Numenius, cînd vorbeste de tropicul de iarna, "la marginile de sud" si de tropicul de vara, "la marginile de nord".

In raport cu un observator din emisfera boreala, Cancerul, care este si el tot boreal, este mai aproape decît Capricornul. Astrologii au pornit de la aceasta impresie pentru a distribui planetele în diferite semn^ ale zodiacului si a le atribui fie­careia, ca domiciliu, una din constelatiile menajeriei ceresti: planeta luna, cea mai apropiata de pamînt, a primit ca domiciliu Cancerul, cel mai apropiat si el de Pamint; si celei mai îndepartate dintre plante, Cronos sau Saturn, i s-a dat ca domiciliu îndepartatul Capricorn⁵.

Sufletele care vin la nastere pleaca din sfera stelelor fixe si trebuie sa umble pîna pe Pamînt. Dar ele nu pot coborî din orice punct al cerului înstelat: ele pornesc din constelatia cancerului. Dupa moarte, sufletele care urca în lacasurile ceresti iau o cale opusa: ele ajung la cerul stelelor fixe prin constelatia Capricornului ⁶.

Cele doua porti ale pesterii nimfelor simbolizeaza cele doua treceri ceresti. "Una, la nord, permite oamenilor sa coboare": sa admiram precizia lui Homer, "teologul" care vorbeste prin simboluri. Cancerul este într-adevar la nord si sufletele care strabat aceasta deschidere se îngreuneaza de efluvii mai mult sau mai putin materiale la fiecare etapa a coborîsului lor prin sferele planetare pentru a primi în sfîrsit pe pamînt greoiul lor învelis de carne. Aceste suflete care cad pe pamînt din empireu nu mai sînt suflete pure: Homer are dreptate sa spuna "oameni".

Cealalta poarta a pesterii, cea din sud, este "mai divina", dupa Homer: "prin ea nu intra oamenii, este o cale pentru nemuritori". Ce exactitate admirabila: într-adevar sufletele

nu urca spre stele decît odata eliberate de trupul lor si atunci sînt, daca nu chiar zei, cel putin fiinte nemuritoare'.

l....-:'! :i«j:.-. : .; -

II. Trecerile spre lumea cealalta în mitul lui Er

Porphirius transcrie cu fidelitate doctrina lui Numenius. Avem dovada în comentariul lui Produs la Republica lui Platon. Proclus ne-a pastrat foarte interesante extrase din Numenius; iar aceste citate - acest rezumat, mai degraba - n3 îngaduie sa constatam atît exactitatea lui Porphirius, cit si maniera în care Numenius îsi racorda eshatologia atît la miturile lui Homer cît si la cele ale lui Platon⁸.

Ocazia tuturor acestor apropieri este comentariul la mitul lui Ev Pamphilianul, în cartea a X-a a Republicii. Er, fiul lui Armenios, mort pa cîmpul de lupta si înviat în a douasprezecea zi, pa rug, a facut o lunga calatorie în lumea cealalta si a asistat la judecata sufletelor: "Îndata ce sufletul sau iesise din trup, pornise la drum, împreuna cu celelalte si ajunsesera într-un loc minunat unde se gaseau în pamînt doua deschizaturi alaturate, iar în cer, sus, alte doua fata în fata cu ele. între aceste doua deschizaturi duble, tronau judecatorii" ⁹.

Sufletele care vin la judecata urca de pe pamînt prin deschizatura din dreapta sau coboara din cer pe cea din stinga; cele care pleaca judecate, merg unele spre cer prin gura din dreapta, celelalte coboara catre interiorul pamîntu-lui prin gura din stinga¹⁰.

Ceea ce Platon numeste "cer" este, dupa opinia lui Nume­nius, sfera stelelor fixe. Iar cele doua "guri" ⁿ din cer sînt pur si simplu Cancerul si Capricornul¹².

Porphirius precizeaza si el, în doua rînduri, în Pestera Nimfelor, ca cele doua guri ceresti din mitul platonician reprezinta cele doua constelatii tropicale: "Iata deci cele doua porti. Cancerul si Capricornul, asezate de catre teologi; Platon spunea doua guri" ¹³. si poste cîteva capitole: "(Platon) substituie doua guri celor doua porti" ^u.

Se poate observa ca pa centura zodiacala, Cancerul si Capricornul sint opuse unul altuia, în vreme ce gurile pla­toniciene sînt alaturate¹⁵: însa aceasta mica nepotrivire nu

trebuie sa-l fi tulburat nici o clipa pe Numenius. . . Urmarea exegezei sale va arata ca el nu cunostea astfel de scrupule.

Pentru Platon, locul expierii sufletelor este situat în maruntaiele pamîntuiui: în mitul lui Er el se multumeste cu o aluzie la acest loc subteran, de unde urca sufletele "extenuate si prafuite" ¹⁽ⁱ. însa el l-a descris minutios în Phaidon: ne amintim de acele fim ii de lava, de noroi sau de apa înghetata, care-i cara pe vinovati (Cocytul, Pyriphlegeton-ul) si de marele rezervor central, Tartarul, de unde pornesc toate curentele si unde se reîntorc¹⁷.

în timpul lui Numenius, credintele se schimbasera: infern sau purgatoriu, locuri de expiere, nu mai sini plasate în pamînt, ci in aer¹⁸.

Numenius nu ezita sa afirme ca fluviile subterane ale lui Platon, Tartarul, desemneaza pur si simplu regiunea planetelor ¹⁹. Atîta fantezie îl indigna p?, Proclus: si efortul lui Numenius pentru a pune cap la cap datele lui Platon cu reveriile astrologilor i se pare rodul unei imaginatii desfrînate, care se hraneste cu miraculosul si neverosimilul ^M.

III. Cele doua porti ale pesterii

Dupa ce l-a tras pa Platon la sine, Numenius se întoarce spre Homer. si acesta a cunoscut Cancerul si Capricornul: sînt cele doua porti ale grotei nimfelor.

Regasim aici, rezumata de Proclus, o exegeza asemana­toare din toate punctele de vedere cu cea a lui Porphirius. Acordul dintre cei doi martori ne garanteaza ca nici unul dintre ei nu a tradat gîndirca lui Numenius.

Iata poarta septentrionala a pesterii, "drumul pe unde coboara oamenii", care corespunde Cancerului. Din nenoro­cire, lipsesc unele rînduri din opera lui Proclus tocmai la locul acesta, însa gîndirea sa poate fi usor regasita ²¹.

si iata si poarta meridionala, "mai divina", ps unde nu este permis oamenilor sa intre; este un drum rezervat nemuri­torilor: "caci Capricornul, facînd sufletele sa urce, dizolva viata pe care o duceau în lumea aceasta printre oameni; el nu admite decît o viata nemuritoare si divina" -.

IV. Galaxia si poporul de vise

Pestera homerica a nimfelor nu este singurul pasaj care face aluzie la Cancer sau la Capricorn.

în cîntul XXIV din Odiseea Hermes conduce pe lumea cealalta sufletele pretendentilor masacrati de Ulise. Itinerarul acestei calatorii trece prin "portile soarelui si norodul de vise" ²³.

Aceste "porti ale soarelui" sînt pur si simplu Cancerul si Capricornul, dupa spusele lui Numenius²⁴. si Porphirius, care îl reproduce, da urmatoarea justificare, repetînd lectia sa de astronomie: "Acestea sînt limitele cursei solare",între nord si sud ²⁵. Pentru ca exegeza sa ramîna rezonabila trebuie sa întelegem bine acest plural pylai: el nu înglobeaza cele doua constelatii, ci se aplica fiecareia din ele luata în parte; daca nu, sufletele pretendentilor ar trebui sa treaca rînd pe rînd Cancerul si Capricornul, la cele doua extremitati ale cerului.

Cît despre "poporul viselor", Numenius dadea o exegeza împrumutata din doctrina secreta a lui Pitagora: sînt sufletele mortilor adunate in Hades, iar Hadesul nu este altceva decît Galaxia ²⁶.

în Comenlarii la Visul lui Seipio, Macrobius, a carui strînsa înrudire cu Numenius care-l rezuma pe Produs si cu Porphirius din Pestera Nimfelor a fost subliniata²⁷, explica lucrurile într-un fel mai precis dar usor diferit: regatul lui Hades nu este propriu-zis Galaxia, ci se întinde de la Galaxie în jos. Caci parasind Calea laptelui pentru a strabate sferele planetare, sufletele încep sa moara: nasterea unui om nu este moartea unui suflet ?²⁸.

Galaxia taie zodiacul în doua puncte si tocmai în Cancer si Capricorn²⁹. Sufletele chemate sa se nasca - dupa ce au parcurs, dupa Numenius, roata de diamant a zodiacului de la tropice la echinoxii si de la echinoxii la tropice³⁰ -îsi încep coborîrea în clipa în care parasesc Cancerul, la inter­sectia acestuia cu Galaxia³¹. Ele sorb uitarea, însotitoarea betiei, din cupa lui Dionysos, constelatie asezata între Cancer si Leu (aceasta cupa joaca rolul traditionalului rîu Lethe, si al fluviului Ameles din Platon). Deja ele nu mai sînt puncte luminoase, suflete stele: alungite, evazate în forma de con, ele au pierdut divina unitate a sferei. Ele vor

radea prin cercurile planetelor, primind în trecere de la fie­care clte o facultate: de la Cronos, inteligenta discursiva, de la Zeus forta p ntru actiune, de la Ares înflacararea si impetuozitatea, de la Soare sensibilitatea si imaginatia. Afrodita le încarca cu dorinte si pasiuni, Hermes le ofera clarul exprimarii gindirii, luna puterea de a zamisli si dezvolta trupurile

Astfel sufletele cazute din ceruri în închisoarea trupului au început sa moara mult înainte de a atinge pamîntul: pasarind Galaxia ele au patruns în imperiul mortii, în Hades.

Despre Galaxie anticii cunosteau diverse ipoteze: intuitia geniala a lui Democrit gasise deja explicatia stiintifica: .,o multime nesflrsita de mici stele foarte apropiate care, formînd o dira deasa într-un spatiu foarte strimt si confun-dîndu-si luminile, formeaza un fascicol de lumina continua" ³³. INumenius, atent mai ales la corespondentele mistice, nu se gîndeste decît la aspectul laptos al acestei cai ceresti: Galaxia îsi datoreaza numele laptelui, prima hrana a noilor nascuti, adica a sufletelor cazute în lumea generatiunii^Si. Este acelasi lapte care se varsa ca libatii pentru evocarea sufletelor - laptele p3 care natura îl aduce în sinul mamelor de cum se întrup3aza un suflet³⁵.

V. Portile soarelui

Lasînd în galaxie ..norodul viselor", sa revenim la portile soarelui. Ele au suferit o curioasa translatie, pa care trebuie sa o explicam.

Aceste porti sînt evident, în poezia homerica, punctele de trecere ale soarelui rasarind în zori din lumea inferioara sau apunind seara. Dar cum au devenit rasaritul si apusul, nordul si sudul, la Numenius si Porphirius ?

Aceasta schimbare este legata de evolutia credintelor despre lacasul sufletelor. Raspindirea astrologiei chaldeo-asiriene în lumea elenistica adusese o prima deplasare a infernului³'': el fusese scos din maruntaiele pamintului pentru a fi gazduit în emisfera inferioara. Pseudo-Platon în Axiochos (sec. I î.e.n.) reunea la hipogeu marea adunare a umbrelor ³⁷. La acea data trebuie ca se considera ca sufletele coboara în emisfera inferioara p-3 acelasi drum pj care îl urma soarele

la asfintit; ca ele urca prin poarta soarelui-rasare; ca nasterea si moartea omului corespund cu nasterea si moartea zilnica a soarelui, cu horoscopul si cu apusul.

însa horoscopul si apusul erau legate pe de alta parte de Capricorn si de Cancer, în doctrinele astrologice. Dupa Firmicius Maternus, prima zi a lumii, cînd s-au pus în miscare toate astrele a fost o zi de vara: soarele se înalta în Cancer. Prima aurora a vazut Cancerul la rasarit si Capricornul la apus ^B8.

Asa era justificata apropierea Cancerului cu înaltarea sufletelor si intrarea soarelui în emisfera noastra precum si legatura Capricorn - apus - plecare a sufletelor spre lumea cealalta.

Foarte repede însa aceasta credinta avea sa se loveasca de stiinta astronomica, care învata revolutia soarelui în jurul pamîntului. Teoria "antipozilor" cunoscuta deja în vremea lui Platou, sustinuta de Eratosthen.es, Crates din Mallos, Posidonius, se impusese în epoca .elenistica⁰⁹.

Daca emisfera inferioara este luminata de soare în timp. ce noaptea cuprinde propria noastra emisfera, ea nu mai poate servi de lacas întunecos sufletelor mortilor. Li a© cauta un alt loc: si am vazut cum în secolul II o.n., Nume-nius punea în sfera stelelor fixe paradisul platonic si în sferele planetare locurile de expiere. Se continua însa sa se repete ca portile de intrare si de iesire a sufletelor sînt Cancerul si Capricornul.

Totusi Numenius aduce doctrinei doua modificari esenti­ale, care îi parmit sa-si armonizeze conceptiile atît cu mitul homeric al pesterii nimfelor cît si cu datele stiintei.

Astronomia proclama ca tropicul Cancerului este mai "ridicat" si aflat mai la nord decît cel al Capricornului; iar descrierea pesterii nimfelor numeste poarta de nord, poarta coborîrii oamenilor. Numenius stabileste ecuatia: Cancer= ■ nord = coborîrea în lumea generatiei. Noi vom vedea mai departe si alte corespondente pitagoreice între nord, frig, generatiune; îrtre sud, caldura, disolutia corpurilor, cores­pondente care desigur ca îi pareau lui Numenius tot atîtea dovezi în sprijinul tezei sale.

în loc sa urce pur si simplu din emisfera inferioara prin Cancer sau prin poarta soarelui-rasare, sufletele, la Numenius si Porphirius, descind din zodiac prin cea mai de.sud dintre

constelatiile prinse pe centura eclipticii; în loc sa coboare sub pamînt pe calea soarelui-apune, aceleasi suflete urca îri Empireu prin Capricorn, semnul cel mai meridional al zodiacului. Gratie acestor doua retusuri, acestei translatii care transforma occident-orient în nord-sud, acestei inver­siuni prin care sufletele coboara în lumea sensibila în loc sa urce, toate exigentele sînt satisfacute si'speculatiile astro­nomilor sînt în perfect acord cu misterioasa "teologie" a poemelor homerice.

VI. 0 exegeza anterioara a pesterii nimfelor

Scoliile ne-au pastrat o exegeza a pesterii nimfelor care se deosebeste destul de mult de cea a lui Porphirius si a lui Numenius si pare sa corespunda unei eshatologii mai vechi: autorul acestei exegeze aseza înca sufletele mortilor fie în pamînt, fie în emisfera inferioara⁴⁰.

într-adevar, desi este de acord cu Porphirius si cu Nume­nius pentru a face din pestera o imagine a lumii si a vedea în nimfe si albine simbolurile sufletelor, da o interpretare divergenta celor doua parti. El face din poarta de nord cea prin care ies trupurile în momentul nasterii; iar din poarta de sud, cea prin care intra sufletele cînd s-au despuiat de corp si si-au regasit conditia de fiinte nemuritoare. Aceasta se datoreste faptului ca se plaseaza în perspectiva lumii celeilalte: trupurile, adica sufletele care coboara tentru a se încarna, ies din hipogeu pentru a intra în lumea celor vii; sufletele despartite intra din nou sub pamînt cînd ies din viata.

Aceasta forma primitiva de exegeza se afla într-un acord mai strîns cu mitul platonician din cartea a X-a a Republicii. Dupa ce si-au ales "modelele de viata", sufletele, dupa povestirea lui Er Pamphilianul, se duc în cîmpia Lethe si poposesc pe malul fluviului Ameles: ele beau din apa sa, uitind de trecutul lor si adorm. în mijlocul noptii, izbucneste zgomotul tunetului, pamînlul se cutremura: la acest semn sufletele se avînta dintr-o data din toate partile în "sus catre generatiune, sarind ca niste stele"⁴¹.

în felul acesta sufletele vazute de Er urca de pe pamînt. Numenius va forta acest text pentru a-l pune de acord cu

credintele sale: el va putie aceleasi suflete sa coboare din cer în drumul lor spre general iuneⁱ².

Exegeza simbolica a grotei nimfelor, anterioara lui Nu-menius, era mai apropiata de Platon: sufletele ieseau din pamînt sau din emisfera inferioara. înca Numenius inver-sînd lucrurile se afla într-o mai strînsa concordanta cu Homer, cu poarta din nordul pesterii prin care coboara oamenii...

Cum s-a nascut ideea de a atasa la descrierea homerica a pesterii nimfelor un astfel de simbolism ? Oare în scoala pitagoreica a lui Philolaos s-a încercat prima oara acest lucru, asa cum sugereaza A. Delatte ?⁴³

Totul lasa sa se creada mai degraba ca acest simbolism a fest elaborat dupa Platon si în perspectiva ideilor platoni­ciene.

Esentialul acestei exegeze consta în doua puncte: lumea în care ne traim viata trupului este asemanatoare cu o grota obscura; intram cu trupurile prin poarta nasterii, iesim suflete pure, prin cea a mortii.

Or, cele doua puncte se pot scoate chiar de la Platon. Alegoria cavernei, în care prizonierii sînt înlantuiti în umbra, asa cum este sufletul nostru în lumea senzatiilor, a fixat odata pentru totdeauna axioma ca domiciliul nostru terestru este o pestera, o grota. Mitul din Phaidon afirma ca noi de fapt nu locuim adevarata suprafata a pamîntului ci un fund, o scobitura, acoperita de un strat de aer murdar, de o bolta de ceata care ne ascunde adevaratul cer⁴⁴.

Nastere si moarte - intrarea si iesirea din caverna lumii - fusesera astfel materializate de Platou: mitul lui Er vorbeste de patru deschizaturi, opuse doua cite doua: de fapt fiecare suflet nu întrebuinteaza decît doua din aceste treceri, unul panlru a veni pa lume, asociat deja cu un trup, cealalta pentru a pleca, singur, în lumea cealalta, la locul de ispasire sau de fericire, dupa curn a decis judecatorul mortilor.

Ni se pire temerar sa-i situam în linte de Platon pe primii exegeti ai grotei homerice a nimfelor, cei despre care vorbeste Porphirius în capitolul 4, "anticii" care considerau deja ca o munca foarte dificila descifrarea simbolurilor grotei. Nu vom îndrazni sa-i plasam nici macar înainte de Plutarh: Viata si poezia lui Homer, care a pastrat mai multe alegorii de origine pitagoreica - cea a Circei, mai ales, legata de

metempsihoza - nu face nici o aluzie la pestera din lthacâ. Plutarh însusi, foarte la curent cu tot ce era în legatura cu pitagorismul, nu spuns mai mult. O opera de exegeza ca aceasta, atit de ampla, atît de caracteristica, pare greu sa fi ramas in umbra mai multe secole.

E mai prudent deci sa tragem concluzia cu prima versiune exegetica a pjsterii nimfelor a mijit între Plutarh fi Numenius, precedindu-l pa acesta ce! pat in ou uu secol ^::>. . '

VII. B'Di'eas si Notos: nasterea si moartea

Comorile de simbolism ascunse in p osteni nimfelor sint nenumarate:] Porphirius nu mai sfirseste dezvaluindu-ni-le! Sa trecem peste calendarul roman si cel egiptean; sa aruncam doar o privire lui Mithra calarind taurul Ai'roditei, cu pumna­lul Berbecului în mina, in apropierea cercului echinoxial^4(>. Teologia lui Boreas si Notos ne intereseaza mai mult, deoarece se leaga strîns de poezia homerica.

Trebuie sa revenim la text, la descrierea mistica a grotei, pentru a percepe noi rezonante. Ce spune Homer despre cele doua pjrti? "Una se afla în partea iui Boreas. Cealalta în partea lui Notos..." ⁴⁷.

Sufletele care coboara pentru a se încarna vin deci cu suflul lui Boreas, si cele care zboara de p3 pamînt pleaca spre Notos. Sufletele au de altfel raporturi strînsecuvinturile: sufletul nu este decît o varietate de suflu, de pneuma, sau cel putin antreneaza odata cu, el o ptituma^iH.

Discipolul lui Plotin, care se afla aici în prezenta unor credinte pitagoreice venite din vechiul fond popular, pare iiior reticent la începutul acestei expuneri: sufletul este cu adevarat de aceeasi natura ca suflul vinturiior? "Unii au crezut acest lucru", are el grija sa precizeze. însa mai departe vorbeste asa cum ar fi vorbit pitagoreicii Numenius si Cronius, fara sa-si reînnoiasca precautiile de limbai.

Aceasta înrudire între aer si suflet merita sa ne oprim asupra ei. Limbajul însusi facea pentru un grec sesizabila aceasta înrudire: Psyche si pneuma sînt literalmente im ,-suflu"; si aceasta a fost o idee care a ramas viabila de-a lungul întregului elenism. Platon insista asupra credintei, foarte raspîndita in vremea sa, ca sufletul exala din om

odata cu ultima suflare, ca este luat si purtat de vint, mai ales daca omul moare într-o zi de furtuna⁴⁹. Suidas ne po­vesteste ca atenienii, înainte de casatorie, ofereau sacrificii si îndreptau rugi catre Tritopatores, pentru a obtine fecun­ditatea caminului⁵⁰. Or, Tritopatores sînt sufletele stramo­silor devenite spirite ale aerului care plutesc în vînt, asa cum au aratat Lobeck si Rhode⁵¹.

Suflul vîntului este cel care patrunde în noul nascut, odata cu prima inspiratie si alcatuieste sufletul sau. Asa gîndeau orficii dupa cum relateaza Aristotel: "sufletul pa­trunde din univers în ei cînd respira, adus de vînturi" ⁵². Multi filosofi profesau opinii apropiate: pentru Diogene din Apollonia respiratia întretinea sufletul si gîndirea, asa cum am avut ocazia sa mentionam ^M. si se stie ca în ochii lui Chrysippos pneuma ramîne un "suflu".

Ideea ca aerul exterior furnizeaza sau doar vehiculeaza suflul vital, sau sufletul, si-l alimenteaza prin respiratie ^M, era sprijinita de Democrit prin cîteva versuri homerice ^G5, care capata în acest, mod o altfel de forta. Andromaca lesina la vestea mortii lui Ilector: ea "îsi recapata suflul" si prin aceasta ,,thymos-v\ (saxi principiul vital) revine în pieptul sau" ⁵". La fel Ulise îsi recapata viata si sufletul recapa-tîndu-si suflul, dupa epuizarea provocata de îndelungatul sau înot ⁵⁷.

Un curent de aer proaspal ii reînsufleteste pe cei care si-au pierdut cunostinta: Homer cunostea acest adevar experi­mental. Cînd Sarpjdon lesina Ia radacina stejarului lui Zeus în timp ce "mîndrul Pelagon ii smulge din coapsa lancea de frasin", iata ca "suflul lui Boreas, suflînd peste el, îi cuprinde inima sleita de puteri" ⁵⁸.

Acest pasaj ofera autorului Pesterii nimfelor dovada ca Boreas este vîntul vietii. Este deci firesc ca sufletele menite sa însufleteasca trupurile pe pamînt sa coboare din regiunile boreale în tovarasia lui Boreas⁵⁹.

Raceala lui Boreas care îngheata si cristalizeaza apele, exercita asupra sufletelor o actiune analoga: ea le "solidifica"' întrucîtva si le "fixeaza în frigul nasterii terestre" ⁶ⁿ.

Suflul cald al lui Notos, dimpotriva, topeste gheturile si evapora lichidele: el disociaza de asemenea sufletele de trupurile lor si le trimite în caldura lumii divine. Sufletele

care pleaca de pe pamînt merg catre regiunile de unde sufla Notos ⁶¹.

Ba mai mult: suflul lui Boreas poate singur sa lase grele iepele, asa cum povesteste Eneas dusmanului sau Ahile. t Iepele regelui Erichtonios pasteau în mlastini cînd "Boreas le-ndragise si luînd chip de armasar cu coama întunecata, se-mpreuna cu ele" ⁶². Mînzele care s-au nascut din aceasta împreunare miraculoasa aveau, desigur, agilitatea vîntului, alergau peste spicele cîmpurilor fara sa le rupa vîrfurile, alergau pe creasta valurilor... Aceasta dovedeste cel putin ca Homer îl considera pe Boreas drept un principiu de fe­cunditate. Nimeni altul nu putea fi mai potrivit pentru a însoti sufletele pe drumurile nasterilor⁶³.

VIII. Poarta de sud. Simbolismul portii

Ca poarta de sud a pesterii din Ithaca este rezervata Nemuritorilor, aceasta este în acord, dupa Porphirius, cu obiceiul religios de a atribui sudul divinitatii si de a trage la amiaza perdelele templelor: la ora la care soarele coboara catre sud, intrarea sanctuarelor trebuie închisa pentru oameni⁶⁴.

Acest pasaj deconcerteaza la prima vedere: nu mai re­gasim aceleasi concordante ca mai înainte; grila descifrarii s-a schimbat.

Cînd ni se descria calatoria sufletelor din Cancer pe pa­mînt si de la pamînt la Capricorn, "nemuritorii" admisi sa treaca poarta lui Notos nu erau zeii, ci sufletele eliberate de trupurile lor. De data aceasta "nemuritorii" sînt zeii însisi. Cît prive'ste "înclinarea zeului-soare spre sud" în care Porphirius vedea cu alta ocazie, pe urmele lui Numenius, coborîrea anuala a soarelui spre tropicul Capricornului, ea se aplica aici cursei zilnice a zeului. La amiaza, zeul-soare este la sud, chiar pe pragul faimoasei porti a lui Notos: oamenii nu pot în acel moment sa-i abordeze pe Nemuritori în sanctuarele lor...

Deductia nu este prea riguroasa: Homer spune ca Poarta meridionala este cea a zeilor si intrarea ei este oprita oamenilor; si se deduce ca: "atunci cînd soarele se afla pe pragul portii

meridionale (a cerului), intrarea (templului) este opriti oamenilor".

Avem aici fara îndoiala vestigiile exegezei anterioan atestata de scolii, exegeza în care nu intervin de loc Cancerul si Capricornul. Numenius si Porphirius au pastrat datele antice, fara sa se preocupe de disonanta.

Vechii pitagorei, ne spune Porphirius, aveau un respect sfînt pentru porti: pe pragul unei porti trebuia totdeauna pastrata tacerea. Porphirius, care cauta sa întemeieze pe ratiune vechile akousmata, ne spune ca înteleptii din Grecia si din Egipt vroiau prin aceasta tacere sa cinsteasca divi­nitatea, al carei simbol este poarta, cea care înseamna intrare si început ⁶⁵. H omer, o data mai mult, serveste de dovada si de garantie. El stie bine ca portile sint sacre. Tatal lui Meleagros, Oineus vrea sa-l înduplece pe tînarul erou, su­parat si închis în camerele sale: Homer ni-l arata atunci pe batrîn, care, apucînd "de usa si zguduind-o puternic li ruga în deznadejde pe viteazul Meleagru" ⁶⁶.

El zgîltîie poarta pentru a i se deschide? Nu: este vorba de un gest ritual de suplicatie; asa cum atingem barbia sau genunchii celor pe care-i imploram, Oineus se straduie sa-l înduplece pe fiul sau invocînd aceasta poarta sacra.

Homer a pus porti chiar si în cer⁶⁷: Orele, pazitoarele acestor deschideri ceresti, asaza si scot, rînd pe rînd norii desi care tin loc de panouri⁶⁸. stim astfel ca este vorba deportiîe soarelui.. .⁶⁹. si sa nu uitam portile grotei nimfelor⁷⁰, de unde am plecat.

IX. Cele doua porti: simbolismul dualitatii

Homer atribuie pesterii nimfelor nu o deschidere, ci doua. Cunoscînd valoarea mitica a portii, el cunoaste la fel de bine valoarea întrucîtva mistica a lui "doi", sau daca preferam a alteritatii, a diferentierii.

Natura este un arbore imens în care fiecare creanga se împarte, dînd nastere la alte doua si fiecare din acestea la înca doua si tot asa la infinit. Exista, de exemplu, lumea spiritului si cea a materiei: si aceasta din urma cuprinde lumea stelelor fixe si cea a planetelor... Exista rasarit,

apus; dreapta, stinga; noapte, zi... si toata gama opozi­tiilor pitagoreice. De altfel lupta contrariilor este cea care da nastere oricarei armonii: în lira ca si în arc, corzile si lemnul sînt întinse în sens invers si echilibrul fortelor lor permite tîsnirea muzicii sau zborul sagetii.

Marea opozitie ramîne cea între "bine si rau". Homer a exprimat-o în imaginea celor doua chiupuri, a celor doua butoaie în care Zeus îsi baga mîna pentru a distribui oamenilor bucuriile si necazurile ⁷¹. Platon a reluat în Gorgias imaginea chiupurilor pentru a o aplica sufletelor: unele bine închise si pline cu tot felul de lucruri bune, altele gaurite ca un ciur care lasa totul sa curga⁷².

Platon sau Heraclit din Efes... Pitagora sau Pherekyde din Syros, toti sînt de acord cu Homer. Iar prin dubla poarta a pesterii nimfelor, Porphirius va trece bucuros toate doc­trinele vechilor filosofi sau teologi. Metoda simbolica îngaduie orice fel de apropiere: simpla cifra "doi" (pestera are doua intrari) deschide perspectivele lui Timaios asupra sufletului lumii, compus din Acelasi si din Altul... Binele si raul te fac sa te gîndesti la cele doua chiupuri ale lui Zeus, acestea la butoaiele gaurite ale lui Callicles din Gorgias, la cutia Pandorei din Hesiod...

Acelasi si Altul: s-ar zice ca Porphirius, scriind Pestera Nimfelor s-a lasat tîrît rînd pe rînd de cei doi daimoni plato-nicieni. Odata rationamentul, plecînd de la un postulat de simbolism, se dezvolta cu rigoare si autorul ramîne pe calea aleasa; altadata Porphirius face cele mai stranii apro­pieri, executa fel de fel de piruete de spirit, pentru a cadea în final întotdeauna peste Homer...

In apropierea pesterii, în capul portului, înfloreste un maslin, acesta închipuie pe Atena, întelepciuna divina. Dumnezeu este în acelasi timp separat si aproape de creatia sa, ca maslinul de pestera⁷³.

La radacina maslinului Ulise va delibera cu zeita asupra felului în care sa scape de pretendenti... Ulise sau sufletul luminat de întelepciunea lui Dumnezeu, cautînd sa se dez­bare de dusmanii care sînt pasiunile⁷⁴.

Ceea ce ne dezvaluie Porphirius la sfîrsitul tratatului sau nu mai este exegeza grotei nimfelor, ci cea a întregii Odisei. Noi am analizat-o într-un alt capitol.