COMUNITATILE: 3. CALUGARII CERSETORI - ANGLIA

COMUNITĂŢILE: 3. CĂLUGĂRII CERsETORI - ANGLIA

I. Biserica, desi îsi ia drept misiune terestra îmblânzirea si stapânirea patimilor omenesti, este ea însasi amenintata de rabufnirea violenta a aces­tor patimi. De unde reformele succesive: rânduiala sfântului Benedict, a manastirii Cluny, a celei de la Cîteaux. În secolul al XIII-lea credinta popoarelor ramâne naiva si puternica, dar biserica se arata deseori inferioara sperantelor lor. Cu toata severi­tatea lui Grigore al VII-lea, mai sunt înca în Anglia multi preoti de rang inferior casatoriti sau care traiesc în concubinaj. Legamântul saraciei este tot atât de putin respectat ca cel al castitatii. Anthony Beck, episcop de prin anul 1200, are o suita de o suta patruzeci de cavaleri. Nimic nu-i prea scump pentru el. "A platit într-o zi, la Londra, patruzeci de silingi pentru patru scrumbii proaspete, pentru ca alti mari seniori îl provocasera sa le cumpere. A achizitionat, din spirit de bravada, stofa cea mai scumpa ce se putea gasi si a facut din ea paturi pentru cai". Simonia e r 15315v212p aspândita pretutindeni. "Biserici, beneficii , episcopii eparhiilor, totul se cumpara, totul se vinde". Un abate care se pre­zinta la Roma si care nu-i prea sigur de latineasca lui cheltuieste douazeci de mii de livre pentru a-i îndulci pe examinatori, examinatores suos emollire. Preotii parohiilor, care trebuiau sa încaseze zeciu­iala de la credinciosi, se vad adesea jefuiti de vreo abatie care pretinde, o data cu drepturile de recto­rat, si toate zeciuielile mari (grâu si lâna) si nu lasa nefericitului vicar decât zeciuielile inferioare (le­gume si fructe). Cât despre calugari, desi nu toti au viciile imputate de satirici, sunt departe de a fi niste modele de virtute. În zadar sfântul Bernard a interzis calugarilor ordinului cistercit sa constru­iasca edificii prea împodobite; magnificele abatii pe care le-au lasat în Anglia dovedesc gustul lor excelent, dar si ineficacitatea rânduielilor lor.

II. Doua ordine, înfiintate în secolul al XIII-lea, raspund mai bine decât vechile ordine calugaresti constantei nevoi de credinta a popoarelor: francis­canii si dominicanii. Ordinele acestea "de cersetori" nu mai sunt alcatuite din calugari, ci din "frati", care nu sovaie sa paraseasca manastirea pentru a trai "în lume", printre fratii lor, oamenii, într-o saracie absoluta si un dispret total fata de bunurile pamântesti.

Statutele ordinului fratilor minori, înfiintat în 1209 de catre sfântul Francisc, prevad ca sa traiasca din pomeni. Se înmultesc cu o ase­menea repeziciune încât, în 1264, capetenia francis­canilor comanda opt mii de manastiri si doua sute de mii de frati. Ordinul fratilor predicatori, înfiin­tat de sfântul Dominic în 1215, urmareste un tel putin deosebit. Acest preot spaniol, observând rava­giile facute de ereziile albigenzilor" din sudul Frantei, precum si campaniile sângeroase ale lui Simon de Montfort, propuse papei sa lupte împo­triva ereziilor nu numai cu sabia, ci si cu cuvântul. Inocentiu al III-lea autoriza ordinul, a carui dez­voltare n-a fost mai putin prodigioasa decât aceea a ordinului franciscanilor si avu curând calugari în toate tarile.

III. Dominicanii si franciscanii venira în Anglia în 1221 si 1224 si începura curând o larga activi­tate. Aici nu aveau de luptat împotriva ereziilor. Nici albigenzii , nici valdenzii nu amenintau bise­rica roma­na. Dar ignoranta si nepasarea nu erau simptome mai putin periculoase. Prestigiul papali­tatii fusese atins de folosirea nemasurata a exco­munica­rilor. Ne amintim ca orasul Londra îndraz­nise, cu tot interdictul pontifi­cal, sa impuna preotilor sai celebrarea liturghiei.

Biserica, daca voia sa-si pastreze influenta sa în Anglia, trebuia sa atraga clasele populare cu ajutorul unor noi misio­nari. Marele rol pe care biserica îl jucase în forma­rea societatii engleze se datora faptului ca a fost singura legatura dintre niste tarani pe jumatate barbari si cultura din afara. Aceeasi misiune tre­buia sa fie îndeplinita în continuare. Unul din aspectele tragice ale evului mediu este izolarea, deci ignoranta oame­nilor de la tara. Dar cine putea sa asigure legatura? Preotul parohiei? Era tot asa de ignorant ca si cei din parohia lui si nu mai putin izolat decât ei. Calugarul? Dar el ducea în manastire o viata care, oricât de sfânta ar fi fost, era o viata de egoist. Rolul acesta putea sa-l joace, si l-a jucat într-adevar, calugarul cersetor, care, facând mereu drumul de la oras la tara, traia când printre fratii sai, reînnoindu-si bagajul de idei, când printre cei saraci.

IV. Un prim grup de franciscani traversa Cana­lul Mânecii în 1224. Erau în numar de noua si calatoria lor în Anglia a fost înlesnita de catre marinimia calugarilor din Fécamp. Se dusera di­rect la Londra, unde li se dadu o camaruta într-o scoala. Acolo puteau fi vazuti în jurul unui foc, bând scursoare de bere, "atât de amara încât unii preferau sa bea apa chioara", noteaza cu groaza si mila o scriere din acea vreme. Afara de asta, nu mâncau nimic altceva decât pâine din cea mai ordi­nara si, când nu era pâine, fiertura de ovaz. La Cambridge regele le dadu zece marci pentru a închiria un teren si îsi construira o capela, "atât de saracacioa­sa ca un singur dulgher, într-o singura zi a terminat-o aproape". Vreme îndelungata fran­ciscanii respectara regula absolutei saracii. Când fratii vrura sa construiasca o adevarata manastire, "provincialul" Angliei protesta: "Nu m-am calugarit - spuse el - ca sa înalt ziduri" si puse sa se rada din temelii o manastire de piatra pe care orasenii din Southampton o cladisera pentru ordi­nul sau. Calugarilor care-i cereau perne de capa­tâi, le-a raspuns: "N-aveti nevoie de aceste muncele ca sa va înalte cape­tele spre cer". E usor de ima­ginat ce influenta au avut asupra poporului niste ordine care dispretuiau cu atâta sinceritate bunu­rile lumesti.

V. Printre regulile stabilite de sfântul Francisc, prima care a încetat sa fie observata de discipolii sai a fost aceea cu privire la dispretul fata de cunoastere. Unui novice care-i cerea o psaltire, Francisc i-a raspuns: "Eu sunt breviarul vostru". Îl apucase disperarea când aflase ca unii membri ai ordinului sau au devenit mari doctori; fara îndo­iala ca el nu l-ar fi autorizat pe Roger Bacon - asa cum a facut Clement al IV-lea - sa aiba cer­neala si pene de scris. Dar pentru a-si asigura suc­cesul predicilor lor, franciscanii si dominicanii se vazura siliti sa studieze cel putin teologia. Tre­buiau sa se pregateasca bine ca sa poata raspunde la obiectii. Foarte curând devenira - în universi­tati - fericitii rivali ai clerului secular . Calu­garii si preotii nu-i vedeau bine pe acesti frati cer­setori, ale caror picioare goale si hrana proasta constituiau o condamnare crunta a câstigurilor mari si a abatiilor bogate. Dar studentii saraci îi pri­meau cu o încredere pe care n-o acordau clerului prea bine capatuit. La Oxford scoala franciscana atinse o reputatie considerabila. Ea a fost aceea care a dat nastere la trei dintre spiritele cele mai luminate ale timpului: Roger Bacon, Duns Scot si Ockham, si care a ridicat Universitatea din Oxford la înaltimea Sorbonei.

VI. Pe lânga primele doua ordine de cersetori se mai adaugara, în decursul secolului, înca doua: augustinii si carmelitii. Apoi, întocmai precum ca­lugarii dinaintea lor, "cele patru ordine" au ajuns sa neglijeze disciplinele care le dadusera maretie. Ar fi nedrept sa le condamnam; ele adoptau modul de existenta al fiintelor printre care traiau, dar, în secolul al XIV-lea, "fratele care face cheta", prea gras, prea bine hranit, este una din tintele favorite ale satiricilor. Îndata ce si ei cedeaza in­stinctelor firesti, ocolesc statutul care le îngaduie sa încalece un magar, dar nu si sa aiba un cal, traiesc în manastiri confortabile cladite pentru ei de bogatasi pacatosi, se îmbraca în haine caldu­roase si îsi permit uneori luxul unei educatii rafi­nate, îsi pierd influenta asupra saracilor. Zadarnic predica un om ai carui obraji grasi si tranda­firii dovedesc ca de multa vreme se hraneste prea bine, ca apostolul Pavel a trait in fame et frigore. În Povestirile din Canterbury, "fratele" lui Chau­cer aduce de pe atunci cu calugarii rabelaisieni . De fapt, cea mai mare parte a fratilor nu erau oameni rai, dar contrastul dintre statutul ordinului lor si felul lor de viata avea sa furnizeze elemente pentru indignarea "celor puri". În afara de asta, într-o tara care de la sfârsitul imperiului normand si al celui angevin începuse sa capete constiinta originalitatii sale nationale, acesti frati, care repre­zentau ultimul val al contributiilor continentale si care pretindeau ca depind direct de papa, suparau pe multi credinciosi. Între biserica romana si bise­rica Angliei conflictul avea sa izbucneasca mai târziu, dar înca de pe atunci în constiintele cele mai exigente sunt semanate cauzele profunde ale unei rupturi. si ele vor încolti.