CONSTITUTIA DE LA 1948 SI EFECTELE SALE

CONSTITUŢIA DE LA 1948 sI EFECTELE SALE

Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat īn mod deschis si direct regimul constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stānga se pretind regimuri democratice, chiar cele mai democratice posibile, si deci au si Constitutii. Analiza acestor Constitutii si a modului īn care ele sunt adoptate si aplicate va dezvalui īn ce masura acestea sunt adevarate constitutii sau pot fi considerate cel mult legi organice statale.

Īn perioada dictaturii comuniste de 42 de ani, dupa mai mult de trei luni de vid constitutional (30 decembrie-13 aprilie1948), s-au succedat farǎ īntrerupere trei constitutii : Constitutia din 13 aprilie 1948,Constitutia din 27 septembrie 1952 si Constitutia din 21 august 1965.

Procesul restrāngerii si lichidarii treptate a regimului parlamentar -constitutional īn Romānia, īnceput prin desfiintarea partidelor istorice,abolirea monarhiei si proclamarea republicii populare ( devenita ,ulterior, ,,socialista,,) se intensifica o data cu adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948[1].

Adunarea Deputatilor fiind īn vacanta (20 decembrie 1947-20 ianuarie 1948), la 8 ianuarie 1948, noul Prezidiu Provizoriu al Republicii Populare Romāne,prin Decretul nr.3 din 8 ianuarie 1948 , īsi determina propriile sale atributii( art.1) , stabileste noua stema(art.7) si culorile (art.8) Republicii Populare Romāne .Decretul este promulgat de Petru Groza, presedintele Consiliului de Ministrii.

Desi prin asa zisa abrogare a Constitutiei din 1866, cu revizuirile ei din 29 martie 1923, Adunarea Deputatilor era dizolvata de plin drept, deoarece īn baza acestei Constitutii fusese aleasa si tot īn baza ei functionase, totusi aceasta dupa terminarea vacantei,īsi reia activitatea, votānd si adoptānd legi,ca si cum Constitutia ar mai fi fost īn vigoare.

Prin Legea nr.9 din 22 ianuarie 1948[3], imediat dupa vacanta, se modifica Legea nr.560 din 15 iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputatilor, coborāndu-se limita de vārsta pentru alegatori, de la 21 de ani la 20 de ani (art.1) si prevazāndu-se eligibilitatea functionarilor publici si a militarilor activi (art.4 alin.1).

La 24 februarie 1948 se voteaza Legea pentru dizolvarea Adunarii Deputatilor, reglementarea convocarii Marii Adunari Nationale (i se schimba deci numele Adunarii Deputatilor anticipat,printr-o lege organica) si trecerea puterii legislative asupra guvernului[4] si se fixeaza data alegerilor.

Se īncalca, de asemenea, nu numai prin 747b19h cipiul separatiei puterilor īn stat, trecānd puterea legislativa asupra guvernului, ci si principiul general de drept public potrivit caruia o putere īncredintata de popor nu poate fi transferata.

Conform prevederilor acestei legi, corpul electoral este convocat pentru 28 martie 1948, iar Marea Adunare Nationala urmeaza sa se īntruneasca la 6 aprilie 1948.

Īn art.3 al acestei legi se prevedea ca Marea Adunare Nationala va elabora Constitutia Republicii Populare Romāne, dupa care va exercita pe toata durata legislaturii atributiile de adunare legislativa ordinara.

La alegerile din 28 martie 1948 au participat Frontul Democratiei Populare,format di Partidul Muncitoresc Romān (rezultat din fuziunea la 23 februarie 1948 a Partidului Social - Democrat Romān cu Partidul Comunist Romān), Uniunea Populara Maghiara,Frontul Plugarilor si Partidul National Popular, care a obtinut 405 mandate,disidenta lui Petre Bejan desprinsa din grupul condus de Gheorghe Tatarascu, care a obtinut 7 mandate si Partidul Ţaranesc Democrat condus de dr. Nicolae Lupu care a obtinut 2 mandate. Deci majoritatea guvernamentala a obtinut 405 mandate si opozitia 9 mandate.

La 6 aprilie 1948 se deschidea Marea Adunare Nationala si,dupa validarea mandatelor, la 8 aprilie 1948 presedintele Consiliului de Ministri, Petru Groza,propune un proiect de Constitutie care fusese publicat anterior īn organul central al P.C.R[5].

La 13 aprilie 1948, Constitutia Republicii Populare Romāne(Legea nr.114) este adoptata īn unanimitate de cei 401 deputati prezenti si este promulgata prin Decretul nr.729 din 13 aprilie 1948[6].

Ordinea constitutionala finisata prin Constitutia din 1948 a durat pāna la 22 decembrie 1989,parcurgānd 24 de modificari dintre care 2 totale - Constitutiile din 1952 si 1965- modificari care au avut loc cu pastrarea procedurii de modificare a textului constitutional preexistent[7].

Constitutia de la 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii īn viata politica romāneasca a doctrinei si ideologiei comuniste,dupa modelul sovietic prin preluarea,, documentelor constitutionale ale statului sovietic,īncepānd cu decretele din octombrie pāna la Constitutia URSS din 1936,,[8].

Statele europene ocupate de Uniunea Sovietica au avut o evolutie asemanatoare Romāniei avānd guvern liber (fata de Germania) la 23 august 1944(tara eliberata integral la 25 octombrie 1944 , republica populara la 30 decembrie 1948); Bulgaria avānd guvern liber la 9 septembrie 1944, republica populara la 15 septembrie 1946; Albania, avānd guvern liber la 20 octombrie 1944 ( tara eliberata integral la 29 noiembrie 1943), republica populara la 11 ianuarie 1946; Iugoslavia, avānd guvern liber īnca de la 29 noiembrie 1943, republica federativa la 25 noiembrie 1945,republica federativa socialista la 7 aprilie 1963; Cehoslovacia, guvern liberal īn mai 1945, republica populara la 9 mai 1948, republica socialista la 11 iulie 1960, republica federativa socialista la 1 ianuarie 1969(unificarea partidelor comunist si socialist īn partid muncitoresc la 27 iunie 1948); Polonia avānd guvern liber la 28 iunie 1945, republica populara la 19 februarie 1947 (unificarea partidelor comunist si socialist īn partid muncitoresc la 28 decembrie 1948); Ungaria guvern liber la 22 decembrie 1944, republica la 1 februarie 1946, republica populara la 18 august 1949 (unificarea partidelor comunist si muncitoresc īn partid muncitoresc la 14 ianuarie 1948); Republica Democrata Germana constituita la 7 octombrie 1949 se proclama de la īnceput stat socialist.

Dintre ele, unele īsi desfac colaborarea cu Uniunea Sovietica: Iugoslavia la 23 octombrie 1956; Albania la 10 decembrie 1961, Ungaria īntre 23 octombrie si 4 noiembrie 1956.[9]

Desi acest act constitutional a fost elaborat īntr-o etapa īn care "procesul revolutionar de transformare socialista a tarii noastre se afla īn germene" , el a reprezentat principalul instrument de realizare a dictaturii statului īn toate domeniile vietii sociale si de desfiintare a societatii civile, cu consecinte extrem de negative asupra derularii ulterioare a vietii democratice romānesti. Structurata pe 10 titluri principale si cuprinzānd 105 articole, Constitutia de la 1948 introducea pentru prima data īn evolutia vietii noastre constitutionale, o serie de principii considerate "revolutionare" de catre elaboratorii ei, care īntrerupeau, brusc si total, traditiile constitutionale romānesti. Īntre aceste principii, cele mai importante se refereau la: suveranitatea populara, unicitatea puterilor īn stat, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales, responsabil si oricānd revocabil īn fata poporului, rolul conducator al clasei muncitoare īn frunte cu Partidul Muncitoresc (devenit ulterior comunist), centralismul democratic, legalitatea populara, garantarea populara a drepturilor fundamentale cetatenesti.

Īnca din primul titlu erau detaliate principiile de organizare a statului democrat popular, considerat a fi rezultatul ,,luptei duse de popor īn frunte cu clasa muncitoare īmpotriva fascismului, reactiunii si imperialismului,, (art.2 , negāndu-se astfel orice fel de continuitate istorica si nationala a societatii si statului romān. Venirea la putere a dat putinta poporului muncitor īn frunte cu clasa muncitoare condusa de Partidul Comunist sa nimiceasca puterea claselor exploatatoare si sa faureasca ,,Statul de democratie populara [11],,

Ordinea constitutionala initial finisata prin Constitutia din 1948, nu s-a concretizat printr-un asezamānt, ci, īn conceptia marxist-leninismului printr-un sistem normativ īn mers o constitutie nereprezentānd decāt expresia juridica a raportului de forte īn lupta de clasa existenta īn momentul istoric dat.[12]

Instituind forma de guvernare republicana, legiuitorul de la 1948 a omis, cu buna stiinta, faptul ca, desi specifica caracterul unitar si independent al statului romān, acesta nu mai era considerat si indivizibil, al carui teritoriu era inalienabil, asa cum era prevazut īn constitutiile anterioare din 1866, 1923 si 1938. Aceasta omisiune intentionata era dictata de considerentele politice ale momentului de atunci si anume acceptarea recunoasterii tacite a pactului Ribbentropp - Molotov si,implicit a anexarii fortate de catre URSS a unor teritorii apartinānd statului romān (Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Hertei si, ulterior Insula serpilor din Marea Neagra). Ea deschidea totodata posibilitatea efectuarii unor ,,retusuri teritoriale"[13] īntre tarile apartinānd sistemului socialist, īn functie de interesele geopolitice si economice ale Moscovei (cum va fi de pilda Planul Valev din 1964 privind zonarea economica a tarilor socialiste).

Proclamānd solemn ca puterea de stat emana de la popor si apartine poporului (si nu natiunii cum se preciza īn constitutiile anterioare), Constitutia din 1948 prevedea exercitarea acesteia de catre organele reprezentative alese de catre popor, ai caror reprezentanti erau raspunzatori īn fata poporului, putānd fi revocati prin vointa alegatorilor, īn conditiile stabilite de lege. Acest principiu va ramāne pur formal, nefiind niciodata aplicat īn practica vietii parlamentare din perioada totalitarismului. Din acest punct de vedere, actul constitutional adoptat īn 1948 reprezinta, īn esenta, vointa Partidului Comunist ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a statului si de conducere a societatii, prin monopolizarea puterii politice si instaurarea ordinii democratice a clasei muncitoare.

Fundamentānd bazele structurii social-economice de tip socialist, Constitutia din 1948 desi recunostea existenta a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatista si particulara, proclama principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de cea privat-particulara, precum si protectia speciala a proprietatii de stat constituita din bogatiile subsolului, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie si transmisiuni. Ele erau decretate formal ca fiind bunuri comune ale poporului, apararea si dezvoltarea lor constituind o īndatorire a fiecarui cetatean. Deoarece īn momentul elaborarii Constitutiei o parte din aceste bunuri se aflau īn proprietate particulara se propunea de lege ca ele sa fie trecute ulterior īn proprietatea statului, ceea ce va constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare abuziva a marii majoritati a īntreprinderilor industriale, bancare, miniere, de transport si asigurari precum si crearea pe aceasta cale a economiei si industriei socialiste. Recunoscānd si garantānd formal proprietatea particulara si dreptul de mostenire, Constitutia de la 1948 introduce o distinctie artificiala īn cadrul drepturilor reale si patrimoniale,īn sensul ca pamāntul este considerat ca apartinānd celor cel muncesc[14], statul protejānd proprietatea de munca taraneasca si angajāndu-se sa sprijine cooperatia sateasca.

Aceste prevederi vor constitui baza politico-juridica a īnceputului de cooperativizare socialista a agriculturii, de īngradire treptata si, ulterior de desfiintare a proprietatii si gospodariei taranesti individuale.

Preocupat de introducerea si promovarea unor valori colectiviste, īn detrimentul celor individuale, legiuitorul de la 1948 a proclamat principiul revolutionar conform caruia ,,munca este factorul de baza al vietii economice al statului,,(art.12), ea reprezentānd, totodata o datorie a fiecarui cetatean, statul acordānd chiar sprijin celor ce muncesc pentru a-i apara īmpotriva exploatarii si a le ridica nivelul lor de trai. Pe aceasta baza se introducea īn mod voit confuzia īntre munca, ca principiu de existenta universala īn toate societatile si rationalitatea muncii ca mod de actiune instrumentala prin care indivizii īsi realizeaza interesele si scopurile lor īn functie de mijloacele existente. Se promovau astfel valorile colectivismului social, īn numele carora munca reprezenta o onoare īn societatea socialista, desi ea va deveni si o sanctiune pentru cei care se vor opune acestor principii. Ignorānd chiar de la īnceputurile sale principiul rationalitatii muncii,societatea socialista, ca si economia pe care ea se va īntemeia vor fi impregnate de irationalitate si ineficienta economica,situāndu-se īn cele din urma, ,,īn afara cursului normal al existentei,,.[15]

Constitutia din 1948 introducea īn viata statului principiul planificarii economiei nationale care se va concretiza prin planurile anuale si cincinale adoptate īn comun de catre Marea Adunare Nationala, Guvernul si Comitetul Central al Partidului Comunist.

Īn felul acesta se realiza o simbioza fortata īntre sfera juridica si cea politica ,legile si decretele fiind dublate de hotarāri politice si ideologice ale Partidului Comunist īn vederea realizarii economiei socialiste planificate.

De asemenea, desi comertul intern si extern nu devenisera īnca monopol de stat, se specifica ca el va fi sprijinit si dirijat de stat ,care devine principalul si,ulterior unicul partener de afaceri el fiind totodata principalul exponent care planifica economia nationala,īn vederea dezvoltarii puterii economice a tarii.

Pentru prima data īn istoria vietii politice si parlamentare din Romānia, prin actul constitutional din 1948 este īnlaturat principiul separatiei puterilor īn stat si īnlocuit cu cel al ,,unitatii depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala fata de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezinta o institutie unicamerala (prin desfiintarea Senatului), devenind singurul organ legislativ si avānd o serie de competente si atributii extrem de īntinse īn privinta formarii guvernului,votarii bugetului,īnfiintarii,contopirii sau desfiintarii unor ministere,adoptarii deciziilor privind problemele razboiului si pacii,acordarii amnistiei etc. Īn realitate,rolul Marii Adunari Nationale era formal, deoarece majoritatea actelor administrative si legislative vor fi elaborate si aplicate de catre guvern, care ,īn calitate de organ suprem executiv si administrativ,era desemnat sa planifice si sa coordoneze economia nationala,sa realizeze bugetul statului si sa asigure ordinea publica si securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat sa conduca politica generala a statului īn domeniul relatiilor internationale. Īn felul acesta īn evolutia vietii politice si statale din Romānia, puterea executiva va deveni,treptat singura putere reala dobāndind o suprematie fata de cea legislativa si judecatoreasca, mai ales īn urma dublarii institutiilor statului de cele politice si prin cumularea functiilor de stat cu cele de partid [16].

Politizarea functiilor administrative la nivel central este multiplicata si la nivel local, unde sunt īnfiintate consiliile populare ca organe locale ale puterii de stat, infuzate permanent cu elemente ale Partidului Comunist, care vor aplica politica acestuia īn toate domeniile social politice si economice. Desi Constitutia din 1948 mentinea īnca vechea īmpartire administrativ - teritoriala a Romāniei īn comune , plasi si judete ,ea prevedea introducerea unei noi unitati administrative, regiunea (si ,ulterior, raionul), ceea ce va constitui preambulul suprimarii totale a traditiilor istorice si nationale īn domeniul administrativ -teritorial, precum si punerea īn practica a centralismului si dirijismului politic al Partidului Comunist.

Prin Constitutia din 1948 se creau a executivului īn realizarea justitiei si legalitatii , īnfiintāndu-se institutia asesorilor populari,care functionau la toate instantele(cu exceptia Curtii Supreme) , alesi sau numiti de catre Partidul Comunist si desemnati sa aplice justitia si sa īnfaptuiasca ,, legalitatea populara,,[17]. Desi se stipula subordonarea judecatorilor numai legii ca si obligativitatea de a aplica legile egal fata de toti cetatenii,legiuitorul din 1948 nu a mentinut principiul inamovibilitatii judecatorilor existent īn constitutiile anterioare, ceea ce va reprezenta o grava lovitura data īnsusi actului de justitie.

De asemenea, Constitutia din 1948 nu mai reglementa contenciosul administrativ, astfel īncāt persoanele prejudiciate īn dreptul lor printr-un act administrativ abuziv sau ilegal sa se poata adresa justitiei īn vederea repararii morale si materiale, ceea ce va deschide calea arbitrariului si abuzurilor din partea autoritatilor administrative . Referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor,desi acestea erau recunoscute si garantate formal prin Constitutia de la 1948,erau introduse numeroase restrictii si interdictii īn privinta exercitarii lor,creāndu-se o discrepanta vizibila īntre principii si realitatile politice si juridice. Astfel,īn timp ce era prevazut si garantat dreptul tuturor cetatenilor,fara deosebire de sex,nationalitate,grad de cultura si profesie de a alege si de a fi alesi īn organele statului(art. 18), erau prevazute o serie de interdictii si incompatibilitati electorale si elective fata de "persoanele interzise,lipsite de drepturi civile si politice si nedemne",considerate ca atare de institutiile abilitate īn acest sens. Ele reprezentau o "forma legala" utilizata de evaluatorul socialist,de izolare si marginalizare politica a unor indivizi pe criterii politice si ideologice .Desi prin constitutie era prevazuta libertatea individuala,nicio persoana neputānd fi arestata sau detinuta mai mult de 48 de ore fara mandat de arestare si nici condamnata fara sentinta judecatoreasca,ea a ramas pur formala si declarativa īn lipsa unor garantii juridice procedurale . Prevazānd si garantānd libertatea presei,cuvāntului,īntrunirilor,mitingurilor si manifestatiilor,actul constitutional prevedea expres ca "exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire,hārtia si locurile de īntrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc"(art.31),evident de catre partidul si statul socialist. Prin structura si fundamentarea sa politica si ideologica, Constitutia din 1948 a reprezentat principalul instrument juridic e realizare a ordinii politice si constitutionale socialiste si de trecere abuziva a economiei sub controlul statului,creānd premisele instaurarii tot mai pregnante a dictaturii partidului īn toate domeniile vietii sociale. Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental īntemeiat pe monopartidism si autoritarism statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata politic,avānd ca finalitate practica limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia romāneasca,prin īntreprinderea unor reforme cu caracter "revolutionar" . Majoritatea prevederilor sale vor constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare adoptate ulterior si,īn primul rānd,al legii nationalizarii principalelor īntreprinderi industriale,bancare,miniere,de transport si asigurari din 11 iunie 1948 ,care a condus la crearea sectorului de stat īn economia nationala si a proprietatii de stat ,care se vor bucura de un regim juridic privilegiat īn comparatie cu sectorul individual si cu proprietatea individuala. Ele vor fi urmate de acte normative,prin care vor fi trecute īn proprietatea statului īntreprinderile de cale ferata particulare, cinematografele,farmaciile si laboratoarele chimico-farmaceutice, institutiile sanitare particulare precum si imobilele de locuit apartinānd persoanelor particulare(efectuate īn perioada 1949-1950). Realizarea,prin nationalizare, a sectorului de stat īn economie a reprezentat primul pas spre trecerea la dezvoltarea planificata si dirijata a acestui sector, creāndu-se institutii specializate īn acest scop(Comisia de Stat a Planificarii) si fiind elaborate si aplicate primele planuri anuale(1949 si 19509 si cincinale (1951-1955,plan aprobat anterior de Plenara CC a PMR din 12-13 decembrie 1950),concomitent cu desfasurarea unui amplu program de electrificare a tarii pe timp de zece ani. Urmarind prioritar omogenizarea economica dintre diferitele regiuni si zone ale tarii,aceste planuri(realizate prin munca si sacrificiul cetatenilor, nevoiti sa suporte numeroase privatiuni),desi "revolutionare" īn forma ,se vor dovedi nerealiste īn fond,transformāndu-se treptat īn contrariul lor, prin īncercarile de "cosmetizare" si "gonflare" a datelor statistice privind adevarata realitate si rentabilitate a economiei socialiste . Īn vederea realizarii īn agricultura a sectorului de stat si cooperatist, Plenara CC al PMR din 3-5 martie a pus problema dezvoltarii de cooperative si īntovarasirii agricole la sate,precum si īnfiintarea unor statiuni de masini si tractoare(SMA) si de gospodarii agricole de stat(GAS) ca forme de organizare a relatiilor socialiste in zonele rurale. Chiar īn rezolutia plenarei era specificat ca transformarea socialista a agriculturii are ca finalitate"īngradirea posibilitatilor de exploatare a chiaburimii si desfasurarea unei largi activitati politice pentru a convinge taranimea muncitoare sa treaca,pe baza liberului consimtamānt,la agricultura socialista" . Aceasta decizie politica a partidului comunist a fost imediat urmata de o serie de acte normative privind īnfiintarea de gospodarii agricole la sate si de gospodarii si ferme de stat ,care practic au anulat reforma agrara din 1945. Ele au condus la schimbarea tipului si a regimului de proprietate īn agricultura romāneasca,schimbare justificata de regim prin "ratiuni economice si politice",dar care au ignorat pe cele sociale si, mai ales, umane. Īn consecinta,"strategia deposedarii de pamānt a taranimii a cuprins un arsenal de mijloace si metode, īn care prevalau forta,intimidarea si retorsiunile" . Intensificānd asocierea fortata,prin constrāngerea fizica si morala a taranimii,statul socialist organizeaza primele institutii specializate de control pentru colectarea fortata a produselor agricole (Comitetul de stat pentru colectarea produselor agricole īnfiintat īn februarie 1950), introducānd,totodata , sanctiuni severe īmpotriva taranilor individuali care nu predau la termen produsele agricole supuse colectarii. Refuzul taranimii de asociere benevola īn gospodarii colective este urmat de adoptarea progresiva a unor masuri financiare si de constrāngere pe linie de partid si de stat,cum ar fi: "consolidarea economico-organizatorica a GAC-urilor (Plenarele CC al PMR din 1 martie si 18 septembrie 1951), sanctionarea unor regionale PMR care nu au manifestat interes īn accelerarea ritmului cooperativizarii (Cluj, Mures, Galati, Arges), arestarea taranilor care se opuneau colectivizarii ,introducerea unor masuri de urmarire silita fata de taranii restantieri la predarea cotelor obligatorii de produse agricole etc. Consecinta negativa a procesului de cooperativizare fortata a agriculturii a fost aceea ca , īn 1989, sectorul socialist (de stat si cooperatist) reprezenta 90,7% din suprafata agricola a tarii ,Romānia fiind singurul stat socialist īn care s-a aplicat aproape integral politica partidului comunist de trecere abuziva a pamāntului īn proprietatea statului. Imixtiunea directa si brutala a partidului si statului nu s-a limitat numai la infrastructura societatii (industrie,agricultura,transporturi,comert etc.), ea cuprinzānd si suprastructura si spiritualitatea romāneasca,reprezentata de īnvatamānt,stiinta, cercetare si cultura. Primele reglementari normative au vizat reforma īnvatamāntului romānesc traditional ,prin "democratizarea" si "ideologizarea" acestuia. Chiar daca reforma īnvatamāntului sin 1948 a asigurat gratuitatea si accesibilitatea pentru un numar mare de elevi si studenti,ea a fost fundamentata politico-ideologic īn directia formarii unor cadre de specialisti conformisti politicii partidului si statului. Pentru acest motiv ,īn planurile si programele de īnvatamānt la diverse nivele au fost introduse ca discipline obligatorii filosofia marxista, materialismul dialectic si istoric,istoria partidului comunist (bolsevic) ,ateism etc.,fiind īnlaturate o serie de discipline considerate "burgheze" si "reactionare", precum istoria si filosofia religiei, sociologia, antropologia, genetica etc., procedāndu-se la excluderea si persecutarea politica a unor cadre didactice valoroase,dar considerate indezirabile pentru regimul comunist. Tot īn anul 1948 este reorganizata pe principii politico-ideologice si vechea Academie Romāna, care va fi treptat īmpanata cu o serie de elemente fidele regimului,fiind obligata sa legitimeze prin studii si cercetari politica partidului. Este promulgat un nou cadru normativ privitor la regimul general al cultelor religioase, care va introduce o serie de discriminari, atāt īn privinta liberei exercitari a unor culte(cazul cultului greco-catolic), cāt si īn privinta statutului personalului din institutiile religioase. Se introduce un control specializat si restrictiv asupra culturii romānesti, prin īnfiintarea institutiei cenzurii īn anul 1949, care va exercita o presiune si represiune asupra multor publicatii si scriitori. Centralismul politic si economic este dublat de cel administrativ,prin īnlaturarea īn, īn 1950, a vechii īmpartiri teritoriale a Romāniei,experimentata timp de un secol si īnlocuirea ei cu regiuni si raioane administrativ-teritoriale. Raionarea tarii , realizata dupa modelul sovietic ,era justificata de catre guvernantii comunisti prin necesitatea "īnlaturarii separarii artificiale dintre centrele agricole si cele industriale", īn realitate ea urmarind introducerea unui control direct si centralizat al puterii politice la nivel local,unde, din 1950,au fost īnfiintate primele sfaturi populare,abilitate cu conducerea activitatilor economice, sociale si culturale. Fundamentata pe un sistem de reglementare normativa, excesiv de restrictiva si coercitiva, ordinea publica si constitutionala socialista trebuia mentinuta si aparata de un ansamblu de institutii si organisme specializate, care trebuiau sa asigure conformarea totala si neconditionata a tuturor cetatenilor fata de modelul etnico-juridic socialist. Inspirāndu-se dupa modelul sovietic de represiune,regimul comunist din Romānia īnfiinteaza, īn 1948, organele de securitate ,care se vor transforma īntr-o adevarata politie politica, reprimānd cu brutalitate cele mai neīnsemnate acte si fapte ale unor indivizi ,dar considerate ca periculoase si dusmanoase fata de orānduirea socialista. Tot īn 1949 este desfiintata vechea politie si īnlocuita cu militia populara ,care se va implica activ īn procesul colectivizarii fortate si īn arestarea multor indivizi nevinovati, carora li s-au īnscenat procese judiciare,īncheiate cu ani buni de detentie. Sunt adoptate noi legi de organizare judecatoreasca si a procuraturii civile si militare īn 1952, acestea īnlocuind vechea structura traditionala a justitiei si parchetului . Ele au condus la transformarea treptata a puterii judecatoresti īntr-o anexa a politicului si executivului,prin introducerea unor prevederi neconstitutionale,care limitau sensibil dreptul individului la aparare,la administrare de probe sau la publicitatea procesului judiciar. Reprimarea severa si sanctionarea grava a diferitelor acte si fapte considerate ca infractiuni se va concretiza ca o adevarata inflatie penala,dusa dincolo de limitele normale ala unei aparari sociale si preventii ce exista īn orice societate. Inspirat dupa modelul penal sovietic,codul penal romānesc introduce o "inovatie" nefasta īn privinta definirii infractiunilor ,prin īnlaturarea principiului democratic al legalitatii delictului si sanctiunii si īnlocuirea lui cu cel al analogiei infractiunii ,ceea ce va conduce la introducerea arbitrariului si abuzului īn materie penala ,permitānd puterii sa condamne si sa aresteze numerosi cetateni pe motive imaginare sau pentru fapte pe care nu le-au comis īn realitate . Apreciata si elogiata īn epoca ca fiind "prima constitutie democratica, de tip socialist, care a dat posibilitatea maselor populare , sub conducerea PMR sa realizeze un program larg de reconstructie economica si sociala" ,Constitutia de la 1948 , mai ales prin consecintele sale pe termen lung, a deschis calea totalitarismului politic si a centralismului economic si administrativ , fiind , totodata, preambulul marilor abuzuri si nedreptati comise de regimul comunist īn perioada 1950-1960.