CONTRIBUŢIA GALAŢIULUI sI A GĂLĂŢENILOR LA RĂZBOI

CONTRIBUŢIA GALAŢIULUI sI A GĂLĂŢENILOR LA RĂZBOI

Entuziasmul cu care a raspuns chemarii la lupta întregul popor izvora din întelegerea caracterului eliberator al razboiului, din constiinta necesitatii actiunii armate ca singura cale pentru împlinirea idealului spre care aspirasera toate generatiile trecute.

În Galati ca de altfel în toate centrele de recrutare din tara s-au prezentat, alaturi de cei mobilizati numerosi tineri sub 20 de ani cerând sa fie primiti voluntari în armata .

În ordinul de zi catre ostasi, semnat de catre rege se afirma: "V-am chemat ca sa purtati steagurile noastre peste hotarele unde fratii nostri va asteapta cu nerabdare si cu inima plina de nadejde [.]" . În noaptea de 14/27-15/28 august 1916 armata s-a avântat peste crestele Carpatilor trecând la eliberarea fratilor din Transilvania.

A doua zi în comunicatul catre populatia orasului se anunta trecerea trupelor române în Transilvania: "Pamântul sfânt al tinuturilor românesti, robiti de Austro-Ungaria, a tresarit îndelung, într-un freamat de viata si libertate, caci astazi talazurile albastre ale ostirii Românesti se revarsa pe culmile apusene ale Carpatilor. Umbrele sfinte ale voievozilor nostri legendari, vor strajui ca mucenici ai neamului nostru, calauzind pe capitanii nostri spre limanul stralucit al biruintei" . Comunicatul continua cu un apel catre cetatenii orasului: "Iubiti cetateni, sa îndreptam, cu duiosie sufleteasca , gândul nostru, catre fratii nostri de dincolo de munte si din Bucovina, întarindu-ne cugetul, pentru a putea trai în liniste zilele grele si mari ce vor urma", exprimându-se astfel încrederea în realizarea idealului national .

Numarul galatenilor chemati la mobilizare a fost destul de mare. În oras erau mai multe unitati militare, ale caror efective au fost recrutate, în cea mai mare parte de pe teritoriul orasului si al fostului judet Covurlui. Prin legea de organizare a armatei din 1913, în garnizoana Galati erau urmatoarele regimente: 11 Siret infanterie, la care s-a adaugat la 1 aprilie ca rezerva Regimentul 51 infanterie, Regimentul 3 vânatori, Regimentul 8 calareti, Regimentul 3 artilerie grea, o companie sanitara, la care se adaugau unitatile de marina, de la depozitele de munitie, Arsenalul marinei .

Trupele din garnizoana Galati ce au facut parte din Corpul III Armata, au patruns în Transilvania în seara de 14/27 august, ora 22 pe valea Buzaului. Atacat prin surprindere, inamicul nu a putut împiedica desfasurarea ofensivei românesti. Regimentul 11 Siret, care constituia împreuna cu regimentele 12 infanterie, 11 si 16 artilerie coloana din stânga "grupului Buzau", a înaintat spre Sita Buzaului. La ora 23 au ocupat vama Crasna iar a doua zi, pe 15 august, la ora 13 au ajuns la Sita Buzaului, dupa care au împrastiat trupele inamice, ce s-au retras în dezordine. La 16 august, ora 15, Regimentul 11 Siret ocupa fara rezistenta satul Teliu. Pe 18 august, ora 15, Regimentul 11 Siret dupa ce a trecut de Sf. Gheorghe a executat lucrari de întarire la nord de acest oras.

Regimentul 11 Siret participa în dimineata zilei de 11 septembrie la atacul asupra localitatii Homorod, dupa care porneste atacul asupra trupelor inamice retrase pe malul drept al Oltului în zona Rupea. Aceste victorii nu au putut fi valorificate pe deplin, deoarece nu s-a putut face jonctiunea cu trupele grupului "Bratocea". De aceasta situatie a profitat generalul von Morgen, care începe contraofensiva punând în miscare diviziile 89 prusiana si 71 austro-ungara. Pentru a despresura grupul "Olt", Regimentul 11 Siret si alte trupe care formau Brigada a 12-a infanterie din Divizia a -6-a a armatei a- III-a, pornesc la 14 septembrie din Rupea spre Jibert pe care îl ocupa în zorii zilei urmatoare. În aceeasi zi Regimentul 11 Siret ocupa si satul Barcut. Înaintarea a continuat spre Iacobeni - Agnita. La luptele din Hundrubechiu, Regimentul 11 Siret a suferit pierderi grele: 1103 morti si disparuti, 402 raniti.

La 19 septembrie Regimentul sustine cu succes alte lupte grele la Merghindeal, în apropiere de Agnita. Regimentele 11, 12 infanterie, 3 vânatori au deschis un foc violent împotriva diviziei germane, dupa care au iesit din adaposturi si au atacat, sprijiniti de focul mitralierelor si al artileriei trupele inamice. Contraatacul celor 3 regimente a durat pâna la ora 12:30 când inamicul începe retragerea, în graba si cu mari pierderi. Catre ora 13 infanteria inamica dezlantuie un atac. Inamicul este respins din nou producându-i-se mari pagube. Ofensiva nu a continuat, trupele noastre primind ordin sa se retraga. Brigada a 12-a din care facea parte si regimentul 11 Siret urma sa ocupe pozitii noi la Racos pe malul stâng al Oltului.

La 21-22 septembrie are loc batalia de la sinca-Persani unde Regimentul 11 Siret opune o rezistenta eroica atacului inamic. Galatenii s-au retras spre Feldioara cu ordin de a rezista, apoi s-au îndreptat spre pasul Buzaului. La 25 septembrie, regimentul era în mars pe directia Prejmer-Herman, stavilind un timp atacurile diviziei 89 prusiana. La ora 18:50 Regimentul 11 Siret primeste ordin sa se retraga si sa ocupe pozitiile de rezistenta pentru a opri intrarea în defileul Buzaului.

La 3 octombrie, Regimentul 11 Siret, din care ramasesera numai doua batalioane cu un efectiv de 1.300 oameni, era pe valea Siretului, la Broasca. La 5 octombrie, doua companii ale regimentului, comandate de maiorul Atanasiu, îsi organizeaza pozitii defensive la podul 24124r1722y Calului.

Regimentul 11 Siret s-a distins si în aprigile lupte de la nord de Râmnicu Sarat în ziua de 19 decembrie. În timpul acestor confruntari comandantul regimentului, lt. Col. Botez a cazut vitejeste în prezenta ostasilor sai.

Contra-ofensiva germana avea în plan executarea unor masive operatiuni, prin Armata a IX-a, în curba Carpatilor pentru a ajunge la Galati. La 23 decembrie 1916 ultimele unitati de ariergarda din Dobrogea trec Dunarea în zona Galati.

Din momentul înfrângerii de la Turtucaia, din 19-24 august 1916, Galatii devin un mare centru al evacuarii, aici oprindu-se sau trecând spre nordul Moldovei numerosi refugiati. Numarul acestora creste în conditiile ocuparii a 2/3 din teritoriul Dobrogei la sfârsitul lunii octombrie de trupele inamice si avansarii armatelor dusmane, care la 6 decembrie1916 intrau în Bucuresti.

În fata inaintarii armatelor dusmane s-a produs refugierea unei parti a populatiei, a autoritatilor centrale, a armatei, etc. catre Moldova. La sfârsitul lui decembrie, dupa caderea orasului Focsani, frontul s-a oprit pe o linie ce cobora din Muntii Oituzului de-a lungul vailor susitei, Putnei si Siretului pâna la Dunare . Astfel orasul Galati se afla între cele doua fronturi: cel de pe linia orasului Râmnicu-Sarat si cel din Dobrogea .

Retragerea civililor în Moldova s-a facut fara vreun plan sau sprijin din partea autoritatilor. Populatia a intrat în panica iar în tara s-a instalat haosul. Sute de mii de oameni au pornit în bejenie fara sa stie unde vor ajunge si ce vor face acolo. Singurul lor gând era sa nu ramâna în teritoriul ocupat de inamic . În acele zile de toamna umede si reci, trenurile catre Moldova erau arhipline iar drumurile aglomerate de carute si animale însotite de femei, copii, batrâni care mergând pe jos prin ploaie, ninsoare si vânt, cautau sa se ascunda de invadatori, sa-si salveze macar viata si o parte din avutul lor purtat pe spate, pe cai sau în carute . I.G. Duca în drum spre Iasi descria situatia disperata a acestor oameni: "...unii adunasera în graba tot ce putusera din avutul lor si îl târau dupa ei. Altii nu mai puteau înainta si cadeau sleiti de puteri si lihniti de foame de-a lungul soselelor. Altii mureau prin santuri si trupurile lor erau lasate prada corbilor" .

Primii care s-au asezat, sau au trecut prin orasul Galati spre nordul Moldovei au fost refugiatii din Dobrogea, apoi cei din Muntenia. Un institutor galatean descria astfel convoaiele de refugiati ce treceau necontenit prin oras: "în atmosfera umeda si înghetata a iernii, pe strazile noroioase si desfundate ale Galatiului, treceau, iarasi, mereu nesfârsite convoaie ale populatiei dobrogene sau din Muntenia luând drumul Tecuciului, Bârladului, Iasului. Cu fata trasa, cu ochii stinsi trec mereu prin Galati, mame cu copii în brate sau de mâna, mosnegi ducând carul cu boi în cari si-au pus toata averea, sotia, copiii si câteva toale, trec sate întregi pornite în pribejie, în lumea întreaga, fara sa stie unde se duc si când se vor opri, alaturându-se si amestecându-se de multe ori cu tupele noastre întristate, posomorâte, cu ochii în pamânt dar cu speranta umplând înca sufletele lor amarâte..." .

Unii dintre refugiati mureau datorita conditiilor grele de iarna, efortului, foamei: "Toate drumurile ce pornesc din Galati - continua institutorul - erau chiar de la marginea orasului strajuite pe margini de morminte mereu proaspete si tot mai dese" .

În câteva zile populatia orasului care era atunci de numai 80.000 de locuitori se dubleaza . Numai numarul ranitilor români si rusi sositi la Galati cu trenurile se ridicau la cifra de 15.000 de oameni, desi orasul era pregatit sa primeasca doar 5.500 dintre ei. În aceste conditii s-a recurs la improvizatii, înfiintându-se spitale provizorii prin magaziile din docuri, prin biserici si sinagogi . A fost creat un comitet de initiativa pentru organizarea unor noi spatii spitalicesti în frunte cu medicul Al. Carnabel. Cu sprijinul populatiei, al Filialei Societatii Nationale de Cruce Rosie, înca de la 14 august 1916 fusesera înfiintate doua noi spitale: Spitalul nr.191 în localul Liceului V. Alecsandri si Spitalul nr. 192 în localul scolilor primare de baieti nr. 2 si nr. 4 de fete, care corespondau prin fundul liceului facând un singur grup, construite mai multe baraci sanitare, ambulatorii, s-au adaugat anexe la spitale vechi etc . Numai în curtea Liceului V. Alecsandri s-a instalat o baraca cu 50 de paturi.

În perioada 25 august-25 decembrie 1916 aceste spitale au fost conduse de medicul dr. A. Carnabel. Din decembrie1916 pâna în mai 1918, Spitalul 191 a fost condus de dr. David, care fiind rechemat pe front este substituit de Dr. Pierre Segournet. Chirurgul francez a desfasurat o activitate neobosita, în conditiile în care orasul Galati era zilnic bombardat punând viata ranitilor si a personalului medical în pericol. El a acordat împreuna cu medicii români consultatii gratuite populatiei nevoiase, suferinde din oras . Filiala judeteana a Crucii Rosii a adapostit si îngrijit 32 de copii refugiati si a împartit soldatilor ce paraseau spitalele ciorapi de lâna, manusi si flanele împletite. În spitalele filialei s-au dat 3.232 consultatii gratuite si s-au facut 4.636 de pansamente bolnavilor din oras . În Galati mai functionau Spitalul 197 instalat în localul Liceului Israelit, Spitalul Englez cu sediul la scoala Normala din localitate, Spitalul militar temporar nr. 113 gazduit de Institutul Notre Dame de Sion, Spitalul de raniti aflat în incinta Palatului Episcopal . S-au mai instalat spitale si în alte scoli astfel încât într-un raport al primariei se spunea ca din acest motiv comuna nu are un local liber în care sa poata functiona vreo scoala.

Spitalele dispuneau de însa o capacitate redusa comparativ cu numarul ranitilor. Spitalul Calarasi detinea 60 de paturi, Spitalul Tulcea 60 de paturi, Spitalul Notre Dame de Sion avea 200 de paturi, Spitalul Izolarea adapostea 100 de paturi, Spitalul Colonia Elena 35, iar Spitalul Elisabeta Doamna avea 100 de paturi . În ceea ce priveste îngrijirea ranitilor pe lânga numarul extrem de mare al acestora, medicii au avut de înfruntat greutati materiale imense ca: numarul redus de paturi, medicamente, combustibil pentru foc si alimente . În conditiile lipsei de alimente si medicamente, frigului, suprapopularii, insuficientei apei au izbucnit epidemii de holera si variola . Proasta aprovizionare cu apa se datora lipsei de combustibil, capacitatii scazute si uzurii utilajelor.

În ziare si în Monitorul oficial au fost publicate apeluri prin care publicul era rugat sa faca ofrande pentru armata si "Crucea Rosie". Numai pentru strângerea de rufarie pentru raniti, ce lipsea în spitalele din oras s-au construit 13 comitete de colectare a lor .

Presa locala anunta organizarea de festivaluri artistice, reprezentatii cinematografice ce erau tinute în folosul refugiatilor, a orfanilor de razboi, a Societatii Crucii Rosii, etc. , din fondurile strânse cumparându-se alimente, haine.

Pentru o buna functionare a serviciului de transportare a ranitilor si mortilor au fost rechizitionati 60 de cai din toata comuna, ce au fost folositi la serviciul de curatire a orasului, pentru ca cei ai primariei s-au dovedit insuficienti datorita numarului mare al bolnavilor si mai ales al exantematicilor .

Spitalele Crucii Rosii au avut concursul elevilor organizati în cohorte cetatenesti. Acestia au alcatuit în cohorta "Cuza Voda" si au îndeplinit numeroase sarcini pe lânga Spitalele Crucii Rosii.

Numerosi refugiati nu aveau posibilitatea sa munceasca si sa-si dobândeasca mijloacele financiare corespunzatoare. Unii pierdusera în pribegia lor putinul avut pe care au reusit sa-l strânga în fuga lor. "În orasul Galati - se mentioneaza într-un raport catre Primarie - se afla un numar mare de functionari, din Cadrilater si Dobrogea. unii dintre ei se afla într-o completa lipsa de mijloace de existenta, lipsindu-le chiar strictul necesar pentru viata ".

Comuna creeaza la 15 septembrie un credit special de 2.000 lei pentru gazduirea refugiatilor de pe linia frontului pâna se vor întoarce la locuintele lor. Pentru adapostirea acestora se propune amenajarea Teatrului Papadopol, iar pentru hrana înfiintarea unor cantine publice .

Pentru ajutarea refugatilor se constituie la Galati "Comitetul pentru ajutarea refugatilor", ce se ocupa special de hrana si adapostirea acestora, fiind condus de Z. Filotti, C. Rascanu, M.G. Orleanu, C.Z. Buzdugan, C. Botez .

Familiile nevoiase si refugiatii puteau lua masa gratuit la patru cantine populare întretinute de persoane si institutii particulare. În coloanele ziarelor din Galati apareau zilnic anunturi prin care "Comitetul de binefacere" sau "Comitetul de ajutorare a refugiatilor", faceau apel la public spre a contribui "cu obiecte cât de vechi si cât de uzate si chiar rupte, de îmbracaminte, încaltaminte pentru populatia nevoiasa" .

Într-un comunicat oficial al Prefecturii judetului Covurlui din luna decembrie 1917 se anunta ca în cele cinci cantine se servea gratuit "un ceai cu 100 gr. pâine si o supa calda cu 200 gr. pâine. Ceaiul si supa se serveau atât în localul cantinei cât si acasa în vasele lor, pe baza de bonuri, investite cu stampilele Societatii de Subzistenta, ele erau vândute persoanelor caritabile care le vor darui saracilor ca ei sa poata beneficia de ele la orice cantina" .

În luna octombrie 1917 s-au distribuit prin intermediul Comitetului pentru ajutorarea refugiatilor în jur de 2.500 ratii pe zi, 44.300 kg lemne cu plata, refugiatilor cu resurse si 25.150 kg lemne gratuit refugiatilor saraci, 200 kg sapun în 480 ratii .

Cum numarul celor care solicitau ajutor crestea zilnic de la 1.526 de familii cuprinzând 5.956 suflete la 1 noiembrie 1916 la 1.192 de capi de familie si 6.289 de suflete în 1917, subventiile acordate pentru ajutorarea refugiatilor trebuiau marite. De exemplu subventia de 6.000 lei, acordata în urma cererii adresate catre primarie, din 25 noiembrie 1916, pentru lunile decembrie 1916, ianuarie si februarie 1917, din fondul extraordinar se dovedeste insuficienta, la mijlocul lunii ianuarie înregistrându-se o noua cerere[36].

Biroul refugiatilor avea în componenta un comitet de "ajutorare prin dare de lucru". Au fost plasati refugiati: la spitalele de raniti, multe infirmiere, spalatorese si femeii de serviciu, în oras femei ca servitoare dar si lucratori si meseriasi . Se încearca implicarea refugiatilor în activitatea de procurare de confectii pentru armata. Acestora - se consemneaza într-un comunicat al prefecturii - li se dadea gratuit 500 gr. zahar daca dovedeau ca au lucrat ciorapi sau tors lâna pentru fabricarea acestora.

Lipsa alimentelor se facea tot mai simtita în conditiile aglomerarii orasului. Populatia era lipsita de pâine, untdelemn, carne, etc. "Erau zile când femeile si copii faceau coada câte 10-12 ore la usa brutariei respective ca sa poata obtine o data la doua zile 250 gr. pâine de persoana. Alteori nici atâta. Carnea se distribuia câte un kg. de fiecare cartela pe saptamâna. Cum însa Administratia Comunala nu punea în vânzare cantitati suficiente, distributia se facea de multe ori o data pe luna. S-a pus în vânzare la doua macelarii carne de cal" .

"În orasul nostru - se scria într-un raport catre Primarie, din 12 septembrie 1916 - e o lipsa aproape completa de cartofi, zarzavaturi precum ceapa, varza si altele se gasesc în cantitati reduse si din acest motiv - continua documentul - nu putem reusi a micsora preturile de vânzare în detaliu sub cele maximale . La 24 octombrie Primaria, referindu-se la lipsa de zahar, legume, brânza, etc. considera ca situatia se îndreapta catre "un dezastru care atrage mai cu seama muncitorimea nevoiasa a orasului" .

Pentru a aproviziona orasul cu cele necesare erau trimisi delegati în alte judete ca:Tulcea, Tecuci, Falciu, Roman, Tutova si Vaslui .

Într-un raport de la începutul anului 1917 adresat de Primaria orasului Ministerului Agriculturii si Domeniilor, se arata ca: "Pe zi ce trece se resimte aici lipsa alimentelor, în curând nu va mai fi carne si cu toata silinta si staruintele ce punem, nu putem aduce alimente din alte parti deoarece aceeasi lipsa este si în restul tarii; apoi o mare dificultate mai este transportul care nu se poate face din cauza evenimentelor de acum" .

Pentru a solutiona problema transportului la 3 decembrie 1916 autoritatea comunala se adresa Corpului III Armata pe care îl informa despre greutatile provocate aprovizionarii de lipsa mijloacelor de transport si roaga a dispune ca la trenurile militare cu diferite materiale sau personal necesare trebuintelor armatei, sa se ataseze si vagoane cu legume sau alte substante necesare populatiei locale, evitându-se astfel eventualele speculatii .

În perioada ianuarie - mai 1917 Primaria orasului Galati a purtat o intensa corespondenta cu Ministerul Agriculturii si Domeniilor, rugând pe aceasta din urma sa acorde permisiunea de a lasa liber pescuitul în lacul Brates unicul mijloc pentru a da hrana populatiei, în conditiile în care populatia era de peste 150.000 suflete. Cererea primariei a fost acceptata de minister dupa numeroase amânari si rezerve, pretul de vânzare a pestelui fiind fixat de autoritatile locale. Tot pestele prins cu undita sau alte instrumente trebuia dus la pescaria statului din oras unde se elibera avizul pentru cantitatea predata si partea ce îi revenea ca dijma în bani pescarului .

În anul 1917, aprovizionarea orasului cu alimente si combustibil s-a desfasurat cu mari dificultati. La 7 ianuarie se constata lipsa totala de pe piata a zaharului, sarii si chibritelor, iar la 14 ianuarie Primaria orasului Galati, raporta Ministerului de Interne ca situatia este grea, ca numarul de vite suferise o scadere rapida datorita lipsei furajelor; ca stocurile de cereale si faina s-au lichidat, ca populatia suferea datorita lipsei lemnelor de foc .

În toamna aceluiasi an se preciza într-un raport al Primariei, în oras nu se mai gasea carne, pestele adus pe pietele din oras era foarte putin de aceea principalul aliment îl constituiau legumele. si acestea se gaseau în cantitati reduse datorita slabelor recolte cauzate de seceta din acel an. Se adresa în aceaste conditii rugamintea catre Marele Cartier General, Directia Serviciului de Subzistenta ca din legumele rechizitionate din comunele judetului Covurlui sa se acorde jumatate din cantitate pentru hrana populatiei orasului .

Populatia orasului resimtea si lipsa uleiului deoarece din cele doua fabrici de ulei doar una functiona "Fabrica Fleming" dar si aceasta cu întreruperi din cauza lipsei de materie prima, seminte, care trebuiau aduse din localitati mai departate. Astfel ca adesea câte 2-3 saptamâni nu se gaseau deloc ulei sau alte grasimi în oras .

Printr-o ordonanta din anul 1917 autoritatile locale au încercat sa reglementeze distributia alimentelor pe baza de bonuri eliberate de primarie. Desi masura a fost anuntata, eliberarea bonurilor a fost amânata cu saptamânile. Un ziar local consemna ca "populatia care nu a capatat înca bonuri nu are posibilitatea de a cumpara nimic si moare de foame" .

Profitând de aglomerarea neobisnuita de trupe si populatie unii comercianti s-au dedat în acesti ani la acte de specula fapt ce a accentuat mizeria prin care treceau multi locuitori. Specula crescânda este consemnata si în ziarele vremii: "Este îngrozitoare setea de câstig a unor comercianti sau mai bine zis a unor vânzatori de alimente din orasul nostru" . În ianuarie acelasi ziar sublinia: "Setea de castig nu mai are margini, e practicata cu furie, cu frenezie am putea zice. Asa zisii negustori umblând dupa câstig ca tigrii, din orice sa iasa banul" .

Preturile au cunoscut o crestere spectaculoasa si în ceea ce priveste textilele. Stamba, sifonul, care înainte de mobilizare costa 0,60-0,70 ori 0,80-0,90 lei metru se vindeau în februarie 1917 cu 4,50 sau 6 lei. Cu alte cuvinte pretul textilelor s-a majorat cu 5 pâna la 10 ori mai mult .

Cetatenii fac reclamatii la primarie contra unor brutari care nu respectau preturile maximale la pâine, pretindeau ca folosesc faina superioara, de 35 bani kg. pentru fabricarea pâinii cal. I, desi se producea pâine dintr-un singur fel de faina .

În iarna si toamna anului 1917 pretul, marimea si calitatea pâinii sufera degradari excesive. Astfel pretul unui kg. de pâine creste de la 22 bani la 3 ianuarie, la 35 bani la sfârsitul perioadei; distribuirea se facea numai 4-5 zile pe saptamâna.Unii brutarii sustrageau faina si o vindeau la pret de specula .

Specula nu se limita doar la produsele alimentare. La 31 iulie 1917, Serviciul de Subzistenta a orasului avertiza primaria asupra nemultumirii autoritatilor militare în problema speculei cu faina si malai practicata de unii negustori si tolerata de organele de control comunale. "...Sa înceteze odata - se cerea în adresa - jocul câtorva persoane, care, în aceste timpuri când cetatenii nostrii sunt pe câmpul de batalie, nu se gândesc decât cum sa faca a trage maximum profit din situatia actuala..." .

La 6 noiembrie 1917, Primaria orasului Galati raporta Ministerului de Industrie si Comert, ca nu a putut aplica ordinul acestuia de a constitui ateliere cetralizate de cizmarie si croitorie, cu scopul evitarii speculei, datorita faptului ca cizmarii si croitorii cereau preturi foarte mari. În raport se cerea interventia directa a ministerului pentru curmarea speculei .

Nerespectarea preturilor maximale era pedepsita cu amenda de la 100 - 5000 lei, amenda si închisoare de la 15 zile pâna la 6 luni si închiderea localului de la 5 zile la 6 luni în cazul repetarii infractiunii . Arestarile pentru infractiunea de specula nu au putut frâna fenomenul, ceea ce nemultumea populatia.

Situatia grea în care se aflau multe din familiile celor plecati pe front se datora si faptului ca ajutorul prevazut pentru acestea nu se platea la timp . Toate lipsurile si suferintele îndurate de populatie au contribuit la cresterea enorma a mortalitatii. Astfel, aproape 70% din copii nascuti în 1917 în Moldova au murit. Orasul Galati nu poate face exceptie din aceasta statistica îngrijoratoare .

Lipsei de alimente i se adaugau deficientele aparute în aprovizionarea populatiei si industriei. Pentru contracararea lipsei de lemne, au fost luate unele masuri. S-a dispus sa se formeze trenuri speciale care sa aduca la Galati lemnele depuse în gari sau depuse în padure de furnizor care fusesera taiate din padurile statului sau particulare ale judetului Covurlui .

Lipsa combustibilului s-a accentuat dupa bombardarea Uzinei de Gaz de catre fortele inamice. Uzina a suferit stricaciuni ce se ridicau la aproximativ 300.000 lei, aflându-se în imposibilitatea de a asigura iluminarea orasului. Conducerea uzinei arata într-un raport catre Primarie ca nu va putea asigura iluminarea orasului cu petrol, desi s-au procurat 400 de lampi, deoarece nu dispune de petrolul necesar .

În lunile de iarna, ianuarie-februarie 1917, zona de jos a orasului a fost amenintata cu inundarea din cauza lipsei combustibilului (pacurii) pentru actionarea pompelor Serviciului Hidraulic . Absenta combustibilului a afectat industria galateana, fabricile care mai functionau. Astfel, la 21 iunie 1917, Fabrica de Bere "Petrina" solicita Primariei orasului interventii pentru asigurarea unei cantitati de 5-6 tone de pacura lunar, în caz contrar fiind constrânsa sa-si înceteze activitatea. Cererea înaintata de conducerea fabricii Primariei va fi însa respinsa de Ministerul Industriei si Comertului.

O alta cauza care a grevat asupra industriei galatene, conducând la închiderea totala sau partiala a unor întreprinderi a constituit-o rechizitiile de utilaje, materii prime si combustibil sau evacuarea utilajelor de catre armata în scopuri strategice. De exemplu, Fabrica de ulei "Etna" si-a întrerupt activitatea datorita evacuarii de catre armata, în decembrie 1916 a utilajelor. La 2 iulie 1917, proprietarul fabricii cerea Primariei orasului sa intervina pe lânga autoritatile militare competente pentru a i se retroceda utilajele care fusesera ridicate si evacuate de armata. La 17 septembrie 1917 însa fabrica nu-si reluase activitatea, situatie care s-a prelungit pâna la începutul anului 1918 .

La 13 decembrie doi proprietari de fabrici de lumânari din Galati se adresau Primariei orasului cu rugamintea de a se obtine anularea ordinului de rechizitionare a materiei prime (parafina) si a produselor lor finite.

Ministerul de Interne ordonase demontarea si evacuarea principalelor intreprinderi industriale din localitate sau distrugerea diferitelor utilaje în cazurile în care operatiunile de dispersare nu ar fi fost facute în timp util . Primaria orasului îsi manifesta îngrijorarea pentru situatia locuitorilor: "ca populatia care va ramânea în oras în cazul eventual de ocupatie straina va fi lipsita de strictul necesar: lumânari, sapun, ulei etc". În raportul din 21 decembrie 1916, catre Ministerul de Interne se arata "ca de câteva zile s-a început demontarea si distrugerea diferitelor fabrici din localitate". Autoritatile galatene se aratau îngrijorate pentru locuitorii care ar fi ramas pe loc în conditiile în care "se cere si distrugerea combustibilului - carbuni si lemne - precum si a cerealelor". "Deasemenea - preciza raportul - se rechizitioneaza sapunul, saul si soda" . Primaria a cerut ministerului sa revina asupra acestor hotarâri aratând ca "populatia deja sufera lipsa combustibilului care se mai afla în mici depozite, acestea foarte rare si cu preturi ridicate" si cere sa se ia masuri "pentru ca populatia sa nu se vada redusa la trista situatie de a parasi în masa orasul de frica foametei si mizeriei..." .

Populatia Galatiului a avut de asemenea de suferit de pe urma rechizitiei de bunuri si animale efectuate în conditii abuzive, asa cum rezulta din adresa trimisa Primariei orasului în septembrie 1917, de Comisiunea mixta de rechizitii a judetului Covurlui în care se consemnau urmatoarele: "suntem informati din izvoare demne de toata încrederea ca cu prilejul rechizitiilor la care a dat loc mobilizarea, dispozitiile esentiale din legea si regulamentul rechizitiilor, care garantau proprietatea în numeroase cazuri, sunt nesocotite". S-au ordonat si efectuat rechizitii de gradatii care nu aveau nici o calitate. Unii functionari administrativi judeteni si numerosi functionari administrativi comunali, jandarmi si sefi de posturi au dat tot concursul lor la facerea unor asemenea rechizitii neregulamentare de catre ofiteri, care nu posedau delegatie scrisa din partea forurilor competente .

Industria a avut de suferit si din cauza bombardamentelor. Din momentul în care frontul s-a stabilizat pe linia Carpatilor rasariteni, râul Putna-Siretul Inferior, Galatii devin tinta bombardamentelor germane. La 13 decembrie 1916, zepeline si avioane încearca sa bombardeze orasul. Într-un prim atac un zepelin a aruncat câteva bombe asupra orasului provocând pagube neînsemnate. Al doilea atac al avioanelor inamice nu a reusit, acestea fiind alungate de bateriile antiaeriene si de aviatorii nostri. Cu toate acestea circulau zvonuri alarmante relativ la situatia orasului pe care le-a dezmintit comandantul Garnizoanei din Galati, amiralul Eustatiu Pancovici.

Pentru a "împiedica circulatia zvonurilor false care produc panica", pentru a pastra buna ordine în oras se înfiinteaza la 18 octombrie 1916, Asociatia cetateneasca[70].

Bombardamentele asupra orasului continua la începutul anului 1917. La 7 ianuarie 1917, Galatii erau, din nou, sub focul artileriei inamice de pe Dunare. Alte atacuri au loc la 4 martie, când germanii bombardeaza docurile. Bombardamente puternice au fost înregistrate în zilele de 8 si 9 martie 1917, obuzele cazând peste un spital al Crucii Rosii si pe strazile Mavramol, Cuza Voda, Democratiei, Tecuci, Movilei, Vultur[71]. Mihail Sadoveanu, într-un articol intitulat "O noua crima" înfiereaza pe agresorii germani, pentru atacul lor împotriva spitalului Crucii Rosii. El îsi încheia astfel protestul: "Niciodata omenirea nu va putea sa uite (n.n. crimele facute de germani), nici noi nu vom putea uita vreodata puhoiul crunt care s-a revarsat asupra-ne" .

În timpul acestor bombardamente au fost distruse: Uzina electrica, Atelierele C.F.R., fabricile metalurgice "Wolf", "Auschritt", "Coltofeanu", "Westfalia" si Moara Steaua[73].

Un alt atac a avut loc la 20 martie, însa la 1 aprilie bateria inamica din dealurile Dobrogei a fost distrusa de bateria grea de la Galati si de trei avioane franceze, care au aruncat 60 de bombe asupra sa[74].

Galatenii au contribuit din plin la actiunile desfasurate de guvernul român în cursul iernii si primaverii anului 1917 pentru refacerea armatei. Muncitorii de la santierul naval "Fernic", de pilda dupa ce au evacuat utilajele de la Odessa, din ordinul Ministerului de Razboi, în conditiile în care trupele germane se apropiau de Braila, la finele anului 1916, le-au pus în functiune într-un timp foarte scurt, fabricând proiectile si afete de tun[75]. Numele santierului este schimbat în "santierul Ministerului de Razboi Român".

În primavara si vara anului 1917 s-a desfasurat de constituire a batalioanelor de voluntari transilvaneni si bucovineni. La începutul lunii martie, militarii români din armata austro-ungara cazuti prizonieri la rusi si aflati în lagarul de la Darnita (Kiev) s-au angajat solemn sa lupte pentru cauza româneasca. Ei au semnat un juramânt de credinta fata de cauza româneasca: "Noi, ofiterii, gradatii si soldati români de neam, juram pe onoare si constiinta ca voim sa luptam în armata româna pentru dezrobirea tinuturilor noastre românesti de sub dominatia Austro-Ungariei si alipirea lor la România". La 3 aprilie, guvernul rus a aprobat ca 30.000 de prizonieri români sa se organizeze în acest scop[76]. În Galati, ca si la Iasi, sosirea primelor batalioane ale Corpului de voluntari români transilvaneni, în iunie 1917, a fost primita cu entuziasm de populatia orasului. Cu aceasta ocazie ziarul "Înainte Galatii Noi" scria: "Sa traiti frati din Ardeal si Bucovina, nobila falanga a mândrilor românasi care din salasurile Siberiei ati pasit pe pamântul României pentru a va dezrobi, pentru patria voastra mama, cu voi si prin voi la biruinta" .

Pentru anul 1917 aliatii intentionau sa treaca la ofensiva pe toate fronturile contra Puterilor Centrale, în scopul de a obtine victoria în acel an. În cadrul ofensivei generale a aliatilor, fortelor ruse si române din Moldova le-a revenit misiunea sa actioneze ofensiv pentru a atrage cât mai multe trupe inamice si a le împiedica sa se deplaseze pe teatrul de actiuni militare din vest, unde urma sa se desfasoare actiunea principala. Comandamentul Puterilor Centrale intentionau sa treaca la ofensiva pe frontul din Moldova, în scopul de a nimici fortele române si ruse, de a ocupa întregul teritoriu al României si a-si deschide drumul spre sudul Ucrainei[78].

Ofensiva de la Marasti la care au participat si regimente galatene, a obligat Comandamentul Puterilor Centrale sa schimbe planurile tactice initiale, ruperea frontului româno-rus în sectorul Namoloasa, apoi înaintarea spre nord între Prut si Siret, constrângându-l sa încerce oprirea armatei române care ameninta flancul si spatele armatei germane[79].

În ofensiva de la Marasesti, dezlantuita la 11 iulie 1917, Regimentul 11 Siret a atacat la dealul Fântâna Puturoasa, înte cotele 630 si 660. Desi au avut pierderi mari, 58 de morti, 235 de raniti si 11 disparuti, trupele galatene au cucerit cota 630. Primind întariri au continuat atacul si au reusit sa ocupe pozitiile inamice de la pârâul Ciobanul. În aeeasi zi, spre seara, au cucerit si cota 670. Încercarile trupelor inamice de a cuceri cota 670 în ziua urmatoare au fost respinse de Regimentul 11 Siret, trupele germane retragându-se în mare dezordine. Urmarind inamicul, Regimentul 11 Siret si alte trupe din Brigada 12 Infanterie îsi stabilesc pozitia în seara zilei de 13 iulie pe Dealul Boului la cota 564[80].

La 14 iulie, Regimentul 11 Siret era pe Dealul Lupi, cota 1.114, punând pe fuga unitatile dusmane. Rezistenta pe care o întâmpina la Dragomira este repede distrusa si regimentul ocupa pozitia, fiind în legatura cu Regimentul 7 Vânatori la est si Regimentul 12 Infanterie la stânga. Continuând atacul în ziua urmatoare dupa ce risipeste usoara rezistenta, cucereste Dealul Bradetu Negru. Batalioanele 2 si 3 din regiment contraataca la Dealul Manascu, cota 631 si restabilesc situatia. În putinul ragaz de noapte dintre cele doua nopti de lupta, trupelor le este prezentata proclamatia regelui Ferdinand, emisa la împlinirea unui an de la intrarea tarii noastre în razboi: "Razboiul nostru e un razboi sfânt. A nu-l fi declarat ar fi fost o îndoita tradare; fata de înaintasii nostrii si fata de sirul generatiilor ce va sa vie... Biruinta este sigura... În locul României de ieri vom dobândi România de mâine, asa cum au mângâiat-o în visurile lor parintii nostrii, asa cum o vom lasa mostenire urmasilor nostri" .

Contraatacul din sectorul Herastrau, cota 360, Valea Lesuntului din 27 iulie este încununata de asemenea de succes. Atacurile germane din defileul Herestrau-Grozesti din 28 iunie nu au putut fi stavilite de infanteristii galateni dar primind ajutoare trec la contraatac si cuceresc cota 562[82]. A doua zi regimentul amplasat pe Dealul Matiusca respinge atacul german si înainteaza spre Dealul Lesuntul.

La 4 august Divizia a-6-a din care facea parte si Brigada a 12-a (Regimentul 11 Siret si 12 Cantemir) dupa un mars foarte obositor soseste pe frontul dintre Valea Oituzului si Magura Oituzului. În ziua de 8 august începe ofensiva austro-germana, Brigada a 12-a aflata în sudul Vaii Oituzului fiind bombardata cu bombe asfisiante si lacrimogene. Inamicul reuseste sa rupa frontul între Regimentul 11 Siret si 7 Vânatori. Contraatacurile trupelor noastre sunt zadarnice. Inamicul înainteaza în coloane din ce în ce mai puternice de-a lungul vaii Lesuntului Mic, si ocupa vârful Bâlcuta pe malul de nord al vaii[83].

Regimentul 11 Siret a mai participat la batalia de la Ciresoaia si la atacul pentru cucerirea satului Grozesti. La 15 august gen. Nicolae Arghirescu comandantul Brigazii 12 Infanterie initiaza un nou atac. Regimentul 11 Siret, în ciuda repetatelor încercari nu reuseste sa smulga din mâna inamicului cota 383. În ziua urmatoare ofensiva a continuat. Regimentul galatean, sprijinit de un batalion din Regimentul 7 Vânatori si subunitatii din Brigada a-2I-a Calarasi a executat trei contraatacuri dar fara izbânda, inamicul ramânând pe cota 383. Pentru vitejia aratata steagul regimentului a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul"[84].

Batalionul 3 Artilerie a fost prezent în crâncenele batalii de la Turtucaia, Cocargeaua, Mogosesti, Neaslov, unde a sprijinit Regimentul 39 Infanterie în luptele din zona Letca Noua. La 19 noiembrie a sustinut atacurile Regimentelor 23 si 63 Infanterie în luptele de lânga satul Stâlpu. Contraatacul din 6 august 1917 al Regimentului 39 Infanterie în spatiul dintre Marasesti si Padurea Razoare a fost ajutat de focul Divizionului 3 din Regimentul 3 Artilerie. Vitejia artileristilor galateni a fost elogiata printr-un ordin de zi pe armata, iar drapelul lor a fost decorat cu Ordinul "Steua României" clasa a V-a[85].

Regimentul 51, din Brigada 36 infanterie, alcatuit din covurluieni, comandat de col. serbescu Constantin a luat parte la luptele pentru apararea Dobrogei, remarcându-se în luptele din 18-19 septembrie 1916 de la Amzace, dar si la luptele de la Marasesti. Pentru vitejia si avântul cu care au luptat atât ofiterii cât si trupa în apriga balie de la Marasesti, din ziua de 6 august, pe când regimentul care forma centrul Diviziei 13, a fost atacat de trupe din Diviziile 115 prusiana steagul, regimentului a fost decorat cu ordinul "Mihai Viteazul"[86].

Rezistenta româneasca din vara anului 1917 a avut un puternic rasunet în tabara Aliatilor, fiind socotita ca una dintre cele mai importante victorii în primul razboi mondial.[87] Victoriile repurtate la Marasti, Marasesti si Oituz au fost extrem de importante ele facând sa esueze planurile de desfiintare a statului român si sa prabuseasca una din cele mai importante ofensive initiate de Puterile Centrale pe frontul de est, sa bareze drumul acestora spre Rusia.

Dupa victoriile de la Marasti, Marasesti, Oituz, armata româna a ramas pe pozitiile de aparare a liniei la care fusese oprit inamicul, pastrând chiar disponibilitati ale unor noi actiuni ofensive pe Valea Trotusului, anihilate însa de refuzul armatelor rusesti de a mai coopera la lupta[88], acest fapt datorându-se patrunderii în rândurile soldatilor rusi a ideilor revolutionare care circulau în Rusia.

Revolutia bolsevica izbucnita la 25 octombrie/7 noiembrie, a exercitat o deosebita influenta asupra mersului operatiunilor militare, asupra deciziilor care au fost luate de guvernul român, rasturnând situatia din Europa de est si sud-est[89].

La 26 octombrie/8 noiembrie, Congresul Sovietelor de deputati aproba Decretul asupra pacii, care propunea tuturor popoarelor beligerante si guvernelor lor încetarea ostilitatilor si începerea tratativelor, în vederea încheierii pacii fara anexiuni si despagubiri. La 2/15 noiembrie guvernul sovietic adopta "Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia", care proclama egalitatea si suveranitatea popoarelor din Rusia, dreptul lor la autodeterminare etc[90].

Patrunderea ideilor revolutionare în rândurile armatei ruse a lovit-o mortal. Pe frontul român, comitetul militaro-revolutionar rus se declara autoritatea suprema si convoaca un congres al tuturor unitatilor de pe acest front. Congresul tinut la Roman de catre amintitul comitet s-a încheiat prin cererea soldatilor ca pacea sa fie încheiata imediat si sa se ordone demobilizarea. În cazul nerealizarii acestor cereri ei anuntau ca vor parasi frontul[91].

Haosul din armata rusa crestea pe masura ce sosea pe front ecoul luptelor intestine dintre curentele revolutionare din Petrograd. Prezenta pe teritoriul Moldovei a jumatate de milion de trupe luptatoare ruse la care se adaugau un numar egal de trupe de etape, de serviciu si spitale etc., îngrijora guvernul si populatia româna. Armata rusa devenise o "strânsura care inspira neîncredere si chiar teama". Soldatii rusi nu mai visau decât la pace si înapoierea acasa, ei renuntasera la orice tinuta ostaseasca[92].

La Galati au avut loc ciocniri între grupurile de ostasi rusi care erau pentru pace si unii ofiteri care cereau continuarea razboiului împotriva Germaniei. La întrunirea din 1 mai 1917 din sala din Strada Domneasca au luat parte vreo 150 de ofiteri si soldati delegati ai diferitelor unitati din Corpul 4 Siberian. La aceasta întrunire nu s-a putut ajunge la nici o întelegere între cele doua parti[93] progamându-se o noua întâlnire.

La 13/27 noiembrie 1917, Rusia Sovietica a propus Puterilor Centrale tratative pentru încheierea armistitiului. Armistitiul semnat la 22 noiembrie/5 decembrie, completat apoi cu pacea dintre Puterile Centrale si Rusia izola complet România punând-o în imposibilitatea de a continua lupta alaturi de Antanta[94].

În acest context au avut loc la Iasi câteva sedinte ale Consiliului de Ministri cu participarea si a altor factori de raspundere, în care s-a discutat problema armistitiului. În sedinta din 4 decembrie 1917, în urma unei analize atente a situatiei s-a constat ca armata nu avea practic posibilitatea de a continua lupta, ca era nevoita sa încheie un armistitiu cu caracter pur militar impus de un caz de forta majora, si sa pastreze pozitiile detinute pâna în acel moment[95].

Tratativele de la Focsani, din zilele de 7-9 decembrie s-au încheiat prin semnarea armistitiului potrivit caruia se suspendau ostilitatile, ele neputând fi reluate decât prin denuntarea armistitiului cu 72 de ore înainte. Armistitiul era o cruda lovitura pe care o primea natiunea si armata româna. În plina putere si dorinta de a lupta, armata româna a "primit cu mânie" armistitiul caci era nevoita sa puna arma jos nu înfrânta de dusman, ci parasita de aliat[96].

În Comunicatul Prefecturii Judetului Covurlui din 11 decembrie se anunta semnarea armistitiului. Se afirma în comunicat ca el va dura atâta timp cât va dura armistitiul armatei ruse de pe frontul român. Totodata în comunicat se preciza si atasamentul fata de aliati, ca acest armistitiu "nu schimba, nici stirbeste temelia morala a razboiului nostru sau legaturile politice ale tarii" si încrederea în realizarea idealului national "el (armistitiul) nu poate primejdui izbânda nazuintelor noastre udate cu atâta sânge si sfintite cu atâta jertfa"[97].

Dupa încheierea armistitiului, situatia armatei ruse se înrautatise, dezagregarea crestea din ce în ce mai mult în spatele armatei. Cetele de soldati care paraseau frontul se dadeau la grave neorânduieli. Comunicatiile începusera sa devina nesigure iar aprovizionarea si întretinerea armatelor o problema îngrijoratoare. Armata rusa se desfiinta si descompunea. Nu mai exista nici o autoritate care sa înfrâneze excesele si sa imprime o anumita directie miscarii trupelor. Soldatii rusi nu mai ascultau pe nimeni, nici chiar pe sefii pe care si-i dadusera ei însisi[98].

Autoritatile galatene au luat masuri în noile conditii, tinând cont ca în Galati si împrejurimile sale, îndeosebi pe linia de aparare de la Siret, pe lânga trupele române stationau si trupele Grupului 4 al armatei ruse (siberiene). Autoritatile militare din Galati au emis ordine prin care se interziceau discutiile referitoare la armata, raspândirea altor stiri decât cele din Comunicatul Oficial, circularea dupa ora 11 noaptea[99]. Cei care nu respectau ordinele riscau sa fie arestati. Teatrele, cinematografele si orice fel de spectacole erau desfiintate pâna la noi ordine, dupa cum se mentioneaza într-un ordin emis în decembrie 1917. Restaurantele trebuiau închise la orele 21.30, contravenientii riscau înhisoarea pâna la un an sau amenda pâna la 2.000 lei .

Aglomerarea publicului pe strada, participarea la manifestatii de orice natura atragea dupa sine pedepse severe conform Legii starii de asediu[101]. Cei care publicau, raspândeau, vindeau manifeste si publicatii în limba româna care instigau la revolte si tulburari erau trimisi înaintea Curtii Martiale .

Într-un Comunicat al Primariei din 14 decembrie 1917 se anunta ca Marele Cartier General primea zilnic rapoarte de la autoritatile civile si militare ca ordinea si siguranta statului erau perturbate, ca "mersul serviciului public nu mai e cu putinta iar viata si avutul cetatenilor au devenit nesigure din cauza unor indivizi care izolati sau organizati în bande se dedau la furturi, jafuri si chiar crime" sau a detasamentelor sau unitatilor ce se instaurau în cantonamente ce nu le erau destinate, refuzau sa paraseasca locuintele când alte unitati trebuiau sa le înlocuiasca. Aceste bande, unitati - mentiona comunicatul - ocupau fara autorizatie trenurile si obligau prin violenta functionarii C.F.R. sa le puna în functiune[103].

Dupa armistitiul de la Focsani, situatia în tara se îngreuneaza din ce în ce mai mult, foametea luând proportii îngrijoratoare si lovind în egala masura în populatie dar si în soldatii întorsi de pe front. Galatii erau si ei cuprinsi de aceasta situatie dar nu aveau resursele necesare pentru a o înlatura, fapt ce se va reflecta si în evenimentele din anul 1918.