CULTURA GREACĂ
Conceptia militara a fost caracteristica statului spartan, fiind o consecinta naturala a originii, dar si a structurii psihice si politice a acestui popor. Sparta s-a organizat ca stat militar în care fiecare cetatean trebuia sa fie soldat. Copiii nu mai apartineau familiei, înca de la nastere ei erau preluati de stat. Viata cetateneasca era un serviciu militar permanent care începea înca din copilarie. Copii mai putin dotati sau infirmi erau lasati sa moara, expusi pe muntele Taiget. Cei sanatosi si vigurosi erau lasati în grija familiei doar pâna la vârsta de 6 ani, dupa care btietii erau preluati de stat si dati în grija pedotribilor. Îndrumati de acestia pâna la 18 ani ei erau educati într-un regim sever prin care se urmarea cresterea rezistentei fizice, antrenarea lor pentru lupta prin marsuri, calarie, înot, mânuirea armelor. La 18 ani tinerii deveneau "efebi", iar la 20 de ani soldati. Abia dupa 30 ani erau socotiti barbati si primeau dreptul de a se casatori.
Fetele erau crescute si educate în acelasi spirit. Ele trebuiau sa-si întareasca trupul pentru a putea da nastere unor copii sanatosi si voinici. Una dintre capodoperele sculpturii antice, aflata azi în muzeul de la Vatican, înfatiseaza "alergatoarea dorica", o fata îmbracata cu un "chiton" scurt, cu cingatoare si cu umarul gol, al carui trup este plin de gratie dar si de forat. Pe lânga alergare, fetele spartane aruncau discul si sulita, înotau, se jucau cu mingea, dansau. Educatia aspra a spartanilor nu excludea latura spirituala, care se cultiva mai ales în timpul meselor luate împreuna cu conducatorii lor, când tinerii erau obisnuiti sa discute probleme de politica sau învatau cântece si versuri ale unor poeti ca Terpandru si Tirteu, scrise în acelasi spirit al dragostei si sacrificiului pentru patrie .
Conceptia armonioasa (a idealului armonic) a caracterizat statul atenian. Spre deosebire de spartani, atenienii (urmasi ai ionienilor) erau o populatie cu fire blânda si înclinata spre preocupari intelectuale. Ei au ramas în istorie ca oameni cu simaul masurii, al frumosului si al armoniei. Pentru atenieni valoarea fiintei umane era un lucru complex, care depindea de foarte multe calitati. Din îmbinarea acestor calitati trebuia sa rezulte perfectiunea umana, ideal al vechilor atenieni. Acest ideal era concretizat în formula "kalos kai agatos", adica "om frumos si bun". Educatia trebuia sa vizeze în egala masura latura fizica si cea spirituala. Prin educatie se obtinea în primul rând sanatate, putere si agilitate. Însumarea acestor calitati avea ca rezultat frumusetea corpului manifestata prin proportii armonioase si tinuta. Aceste calitati fizice stateau la baza dezvoltarii calitatilor morale: curajul, cumpatarea, iar paralel cu acestea prin studiul filozofiei si al artelor se desavârsea educatia spirituala. Cel care a contribuit decisiv la fundamentarea teoretica a acestei conceptii despre educatie a fost Platon . În lucrarile sale "Legile" si "Republica", el a elaborat un sistem de educatie în care educatia fizica este prezenta ca cel mai important element al educatiei armonioase. Platon arata origine ei în necesitatea fiziologica de miscare a omului, fiind primul care studiaza fundamentarea fiziologica si psihologica a miscarii, precum si efectele ei. În acest mod, el pune bazele abordarii stiintifice a educatiei. Înglobând termenului "gimnastica, alimentatia, baile, masajul si odihna, Platon ridica gimnastica la rangul de "sophia", stiinta.
Alt mare gânditor ale carui conceptii au influentat conceptiile lumii antice grecesti despre educatie, a fost Aristotel. Pe lânga calitatile sale de om de stiinta, acesta a fost si un mare pedagog. Dupa ce s-a ocupat de educatia lui Alexandru cel Mare, a fondat la Atena gimnaziul Lykenion. Spre deosebire de Platon, considera educatia nu numai o obligatie a statului ci si una a familiei. Creatorul logicii si al silogismului considera educatia fizica indispensabila, alaturi de gramatica, muzica sau desen, pentru formarea personalitatii copiilor. Bucurându-se de atentia marilor spirite ale antichitatii, nu este de mirare ca gimnastica a devenit una dintre componentele esentiale ale vietii cetatenesti si a influentat considerabil viata politica, sociala si militara a poporului grec .
Atena era renumita pentru atentia si grija cu care se urmarea educatia copiilor si a tinerilor. Aici exista un numar mare de scoli, învatatura fiind considerata ca o obligatie a familiei, iar pentru copiii orfani ai caror parinti au murit pentru apararea cetatii, obligatia statului. Pâna la 7 ani copiii traiau în familie unde primeau primele învataturi si deprinderi, iar de la aceasta vârsta, baietii intrau în scoli si îsi începeau instructia sub îndrumarea atenta a unor persoane special pregatite. Pâna la 18 ani ei învatau literele cu "gramatistul", muzica cu "cytaristul" si gimnastica cu "pedotribul". La 18 ani baietii deveneau "efebi", continuându-si încâ doi ani educatia în cadrul "Efebiei", iar la 20 de ani erau considerati maturi.
Nota caracteristica a procesului de educatie era importanta care se acorda educatiei fizice, careia îi era consacrata aproape în exclusivitate perioada cuprinsa între 14 si 18 ani. Daca la început, practicarea gimnasticii era rezervata exclusiv celor din clasele bogate, din secolul al IV-lea Î.Hr., în urma reformelor lui Solon, acest drept îl aveau toti tinerii nascuti liberi. Gimnastica se învata în "Palestre", institutii scolare specifice. Toti participantii aveau corpul complet gol, nuditatea fiind o regula generala pentru orice exercitii gimnastice, atât în scoala cât si în cadrul unor întreceri. Practicarea exercitiilor cu corpul gol era posibila datorita climei calde, pentru ca se obisnuia ungerea pielii cu diverse unguente si uleiuri, precum si presararea cu nisip dar si pentru ca un trup armonios dezvoltat constituia motiv de mândrie pentru orice barbat grec . Etimologic, cuvântul "gimnastica" provine din aceasta caracteristica a practicarii exercitiilor fizice de catre vechii greci. "Gymnazien", înseamna "a se dezbraca", a ramâne gol", iar gimnastica era în conceptia greceasca "arta care se executa cu corpul gol".
Exercitiile gimnastice se învatau si se practicau sub directa îndrumare a "pedotribilor". Pregatirea lor era empirica, ei fiind recrutati cel mai adesea din rândul fostilor practicanti ai exercitiilor fizice. Mai târziu a aparut o noua categorie de educatori în domeniul educatiei fizice: "gimnastii". Acestia erau oameni cu o pregatire completa având si cunostinte medicale, fiind pedagogi si medici, în egala masura .
Ibidem, p.34-35.
|
