CULTURA IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

CULTURA ĪN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

1. CULTURA ĪN ŢARA ROMĪNEASCĂ sI MOLDOVA

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, desi continua literatura slava a cronicilor de curte si cea religioasa, se produc īnsa doua schimbari importante: īncepe sa se generalizeze scrisul īn limba poporului īn toate cele trei tari romīne si sa creasca importanta elementelor laice īn cultura.

Scrisul īn limba romīna, care la sfīrsitul secolului al XV-lea si īn prima jumatate a secolului al XVI-lea aparuse numai sporadic īn anume regiuni, se raspīndeste īn jumatatea a doua a secolului -īn toate tarile romīne, sub forma zapiselor, documentelor de cancelarie, pravilelor, cronicilor si cartilor bisericesti, a caror scriere īn limba poporului nu poate fi. despartita de a celorlalte texte, laice. Acest fenomen cultural este urmarea luptei claselor neprivilegiate īmpo­triva formei de exprimare a clasei stapīnitoare, limba slavona. Lupta pentru limba romīna capata acum o mai mare amploare ca īn perioada precedenta, cīnd apar īnceputurile ei.

Literatura istorica

Cronicile moldovenesti. Istoriografia moldoveneasca din a doua jumatate a secolului al XVI-lea este continuarea celei din perioada precedenta. si acum avem a face cu anale si cronici ale curtii domnesti. Ele sīnt scrise īn aceeasi limba slava, iar ca stil sīnt influentate, ca si cronica lui Macarie, de cronica lui Constantin Manasses. Aceasta le face sa aiba un stil pompos, retoric, dar, īn acelasi timp, le da aspectul unor scrieri solemne, subliniind cu grandilocventa desfasurarea faptelor domnesti.

Doi sīnt continuatorii episcopului Macarie: unul este Eftimie, cronicarul lui Alexandru Lapusneanu, celalalt Azarie, care scrie din porunca lui Petru schiopul.

Eftimie este foarte probabil egumenul manastirii Capriana, care a fost trimis de Alexandru Lapusneanu īn solie la tarul Ivan al IV-lea, spre a-i duce

Syntagma lui Matei Vlastares, īn slavoneste, īn manuscris, cu articolele de legi asezate de episcopul Macarie dupa ordinea alfabetului slavon. El era, deci, un om de īncredere al domnului si avea legaturi cu cronicarul care 1-a precedat, episcopul Macarie.

fS

Fig. 293. - Document īn limba romīna din 1572 iulie 4, din Ţara Romīneasca.

Eftimie scrie istoria Moldovei īntre anii 1541-1554, din porunca lui Alexandru Lapusnesnu, despre care spune ca « mi-a poruncit mie, cel din urma dintre egumeni, Eftimie ieromonah, sa scriu pe scurt ». Este deci o cronica oficiala, de curte. Eftimie īncepe povestirea istoriei Moldovei de la 1541, desi cunostea īntreaga cronica a lui Macarie, care mer 828e47i ge pīna la 1552; el voia sa faca o alta prezentare decīt predecesorul sau domniilor lui Petru Rares si ale fiilor sai. Macarie fusese panegiristul lui Petru Rares si se aratase foarte favorabil lui stefan, al doilea fiu al domnului. Dimpotriva, Eftimie, pentru a scoate īn relief figura lui Alexandru Lapusneanu, scrie cu raceala despre a doua domnie a lui Rares si acopera cu blesteme pe amīndoi fiii lui. Este vorba, deci, de o

Fig. 294. - Fragment dintr-un document īn limba romīna din 1593 aprilie,

scris īn Moldova.

Fig. 295. - Document slav, ornat, din 1590, emis de cancelaria Ţarii Romīnesti.

anumita atitudine politica a cronicarului, ostila urmasilor lui Petru Rares si cautīnd sa legitimeze domnia lui Alexandru Lapusneanu.

Al doilea cronicar moldovean al epocii este calugarul Azarie, elev al lui Macarie. El scrie tot īn slavoneste istoria Moldovei, de la sfīrsitul povestirii lui Macarie (1552) pīna la urcarea īn scaun a lui Petru schiopul. si aceasta cronica are un caracter oficial, de cronica de curte; autorul spune ca a scris « ca sa īmplinim porunca domneasca a lui Petru numit al doilea (Petru schiopul)... si cu mijlocirea marelui logofat Ioan Golai».

Azarie condamna pe domnii care se purtasera īn chip autoritar fata de boieri, pe Despot voda si īn special pe Ioan voda, īnvinuit ca a luat pe seama domniei averea bisericilor si manastirilor si ca voia sa «linga sīngele boierilor nevinovati». Acesta este punctul de vedere al grupului de boieri mari, care cīrmuiau tara īn vremea domniei lui Petru schiopul, instrumentul lor.

Putem socoti pe Eftimie si pe Azarie ca pe ultimii reprezentanti ai scoli cronicarilor domnesti, al carei reprezentant principal a fost Macarie.

Dar nu numai aceste doua cronici de curte au povestit istoria Moldovei īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Redactarea unor anale mai simple, dar mai precise si mai complete ca amanunte si date, a continuat si īn aceasta epoca. Ele s-au pierdut īn forma lor originala, dar se regasesc traduse si īnglobate īn Cronica moldo-polona (pīna īn 1552) si īn Letopisetul tarii Moldovei de Grigore Ureche, din care se vede ca vechile anale slavone mergeau pīna īn anul 1587 inclusiv. Faptul ca īn Moldova, la curtea domneasca, au existat doua rīnduri de cronici se explica prin aceea ca analele simple (dar mai precise) reprezinta notatia faptelor istorice īn cancelaria domneasca, iar cele scrise īn stil retoric de Macarie, Eftimie si Azarie erau prelucrari literare ale celor dintīi, formīnd panegirice ale unor domni ce urmau sa fie preamariti. Asemenea cronici de informatie, alaturi de biografiile cu caracter literar ale crailor, le īntīlnim si īn istoriografia sīrbeasca medievala.

Cronicile muntene. īn Ţara Romāneasca, analele slavone nu s-au pastrat decīt īn cuprinsul compilatiilor de cronici scrise romīneste īn veacul al XVIII-lea. Analiza atenta a Letopisetului Cantacuzinesc arata ca īn aceasta compilatie au fost īnglobate vechile anale muntene din veacul al XVI-lea. Aceste anale īncep cu o povestire mai dezvoltata de la moartea lui Neagoe Basarab (1521) si cuprind doua parti distincte: prima, fara date precise (numai anii, fara luni si zile), dar cu o profuziune de nume de boieri si indicarea amanuntita a rolului lor politic, merge pīna la domnia lui Alexandru Mircea (1568). A doua parte, datorita altui autor, cuprinde istoria Ţarii Romīnesti de la aceasta data pīna la urcarea īn scaun a lui Mihai Viteazul (1593); scrisa pe scurt, ea da numeroase date de zile, dar īn general cuprinde greseli de datare. Amīndoua aceste cronici au fost scrise īn limba slava, cum se vede din unele confuzii sau expresii fortate din textul romīnesc, calchiat dupa cel slav.

.3UEZV tnj BDIUOJD Utp BUlgEJ - -95£ 'gy

■-

> ^Vi

5 vw

0

VJNM*NMI»W«     :||A

„

4 vi

%h w 11

I

1

Caracterul acestor doua cronici este greu de determinat; unii domni care taie pe boieri, ca Mircea Ciobanul, sīnt dojeniti: « va da seama īnaintea Iui Dumnezeu »; de asemenea si domnii care pun dari grele asupra boierilor si slujitorilor. Se repeta expresia: « voda cu boierii», aratīndu-se ca la toate actele :storice participa nu numai domnii, ci si boierii. Nu se poate afirma īnsa cu siguranta ca cele doua cronici au fost scrise la curtile unor boieri si nu la curtea domneasca, reprezentīnd, īn acest caz, punctul de vedere al unor factiuni boieresti care sprijineau pe cīte un domn, creatura a lor.

Domnia lui Mihai Viteazul, cu marile ei realizari istorice - recīstigarea independentei si unirea celor trei tari romīnesti - a desteptat interesul con­temporanilor si a īngaduit pastrarea pentru posteritate a amintirii acestor fapte. Silezianul Balthazar Walther a publicat īn 1599 o biografie a lui Mihai Viteazul, īn limba latina, īn care declara ca a folosit o scriere īn limba romīnā despre Mihai Viteazul, redactata īn 1597 de marele sau logofat, care era atunci Teodosie Rudeanu. Pe de alta parte, cronicarul ardelean stefan Szamoskozy, in cronica sa īn ungureste, a folosit o cronica a lui Mihai Viteazul scrisa de un diplomat īn serviciul acestuia, Petre Grigorovici, armean din Liov, care stia latineste. īn sfīrsit, chiar Mihai Viteazul, īn memoriul sau scris īn limba italiana, trimis marelui duce Cosimo al Toscanei, povesteste faptele istorice īndeplinite sub conducerea sa, pīna īn 1600. S-a dovedit īn chip sigur ca aceste trei texte - cronica romīneasca folosita de Balthazar Walther, cronica lui Petre Grigorovici si memoriul lui Mihai Viteazul - sīnt bazate pe un text comun. īntrucīt Petre Grigorovici era un negustor strain, folosit de domn īn misiuni diplomatice, nu este cu putinta ca el sa fi scris īn romīneste cronica oficiala a tarii. Aceasta a fost scrisa, dupa marturia lui Balthazar Walther, īn romī­neste, si anume de logofatul Teodosie Rudeanu. Grigorovici, ca diplomat strain, a tradus si a prelucrat īn latineste scrierea romīneasca, iar un alt scriitor din cancelaria domneasca a prelucrat-o īn italieneste. Asadar, a existat o cronica de curte a lui Mihai Viteazul, scrisa de Teodosie Rudeanu īn romīneste, prima cronica īn aceasta limba.

A doua cronica interna a domniei lui Mihai Viteazul este cea intercalata īn Letopisetul Cantacuzinesc, cu titlul: « De aicea se īncepe istoriia lui Mihai voda » si care se termina cu cucerirea Moldovei de catre viteazul domn (sfīrsitul istoriei lui este adaugat mult mai tīrziu, cu lacune si erori).

Aceasta cronica a fost, de asemenea, dupa cum o dovedeste stilul, scrisa īn romīneste. Ea nu putea fi o cronica de curte, caci nu se pot concepe doua cronici de curte, complet independente īn privinta tratarii si amīndoua scrise romīneste. Este vorba probabil de cronica familiei Buzestilor, īnsa nu de poves­tirea faptelor si genealogiei acestei familii, ci de cronica domniei lui Mihai Viteazul, scrisa la īndemnul Buzestilor. In adevar, domnul este chiar criticat īn cuprinsul cronicii (« Mihai voda īsi īnalta mintea la sfatul neīntelept ») pentru ca nu a cedat Transilvania īmparatului. Cronicarul lauda eroismul si izbīnzile

65 - c. 1180

domnului, prezentīnd īnsa pe Buzesti ca pe cei mai credinciosi sfetnici ai lui: ei salveaza viata lui Mihai, ei comanda cetele principale de osteni. Cīnd, īn 1595. cei mai de seama boieri tradeaza pe domn, acceptīnd pretentiile lui Sigismund Bāthory de a se amesteca īn treburile tarii si a controla veniturile ei, Buzestii. dupa cronicar, sīnt singurii care īi ramīn credinciosi. īn povestirea cronicii. Buzestii sīnt pomeniti de 17 ori, pe cīnd ceilalti boieri abia de cīte 2-3 ori. Importanta pentru dezvoltarea istoriografiei īn Ţara Romīneasca a celor doua cronici ale lui Mihai Viteazul este deosebita, ele fiind primele cronici scrise romīneste; cu aparitia lor, se pune capat istoriografiei slavone. Acest fapt se produce īn Ţara Romīneasca mai devreme decīt īn Moldova, din caura ridicarii mai repezi a noii boierimi. īn al doilea rīnd, cronica atribuita Buzestilor este prima cronica boiereasca, tip de cronica ce va deveni preponderent īn secolul al XVII-lea.

Cronicile grecesti. Influenta culturii grecesti se resimte si īn istoriografia din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Unii domni moldoveni si munteni din aceasta vreme au patronat scrierea de lucrari istorice grecesti pentru glorificarea domniei lor. Astfel, Petru schiopul, domnul Moldovei, a luat initiativa sa se compileze si sa se completeze cronograful atribuit mitropo­litului grec Dorotei al Monembasiei din secolul al XV-lea, cronograf la care s-a adaugat si un capitol care priveste domnia sa. Aceasta īnseamna ca, la curtea domnului Moldovei, se aflau unii boieri care stiau greceste si doreau o largire a orizontului lor cultural, interesīndu-se de faptele istoriei universale, īnvatatii greci care au stat īn Ţara Romīneasca si Moldova au alcatuit poeme īn greceste īn cinstea unora dintre domnii sau boierii romīni. Astfel, un anonim a scris o poema dedicata lui Ioan, mare vistier al Moldovei, iar vistierul Stavrinos a compus o poema privind vitejiile lui Mihai Viteazul, īn care popoarele balcanice si īn special grecii īsi pusesera sperante de eliberare.

Īnvataturile atribuite lui Neagoe Basarab. O lucrare īn limba slava, care are o situatie particulara īn literatura noastra veche, este aceea cunoscuta sub numele de īnvataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Aceasta scriere are un caracter īn parte religios - prin sfaturile ascetice ce cuprinde - īn parte istoric, descriind, sub forma de sfaturi: trimiterea si primirea solilor, organizarea oastei, purtarea razboaielor etc. Textul a fost redactat īn limba slava (redactie medio-bulgara, cu influente sīrbesti) si a fost mai tīrziu tradus īn limbile romīna si greaca. Aceste īnvataturi, deosebit de interesante pentru cunoasterea societatii feudale din tarile noastre, nu au fost redactate īnsa īn epoca lui Neagoe, ci īntr-o epoca mai tīrzie (probabil īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea). Autorul necunoscut al operei da dovada de o larga cunoastere a literaturii religioase bizantine. El sustine ideea īntaririi puterii domnesti, invocīnd īn acest scop autoritatea religioasa.

■>

. . .

Fig. 297. - Pagina din īnvataturile atribuite lui Neagoe Basarab.

In a doua jumatate a secolului al XVI-lea, se dezvolta
Cartile populare            .. " , , , r . . , . -> . " «

o literatura laica, in arara celei istorice, datorita in mare

parte unor paturi sociale mai de jos din societatea feudala: boieri mici, oraseni, preoti de sate. Acestor paturi li se datoreste, īn primul rīnd, raspīndirea scrisului īn romīneste, care īnlocuieste treptat pe cel slavon.

Literatura laica de caracter neistoric este constituita īn aceasta vreme din scrieri īn limba romīna, pe cīnd cronicile se mentin īn slavoneste pīna aproape de sfīrsitul veacului. īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, se traduc īn romīneste asa-numitele « carti populare ». Ele sīnt scrise mai ales pentru oraseni si micii boieri, caci taranii aveau rar stiinta de carte, iar boierii mari erau īnca de formatie culturala slavona. Din aceasta epoca dateaza partea mai veche din asa-numitul Codex Sturzanus, scris de preotul ardelean Grigore din Mahaci, īncepīnd din 1583. Manuscrisul de la Ieud, din Maramures, cuprinde si el asemenea legende, precum si Codex Negoianus, copiat īn 1620, de popa Ioan din Sīmpetru, dupa texte traduse īn romīneste īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Cuprinsul acestor texte este variat. Unele sīnt brodate pe teme reli­gioase : legenda lui Adam, apocalipsul lui Pavel, legenda sfintei Vineri, calatoria Maicii Domnului īn iad, povestea sfintei Duminici; altele sīnt carti de morala: Floarea darurilor, Cugetare īn ceasul mortii; īn sfīrsit, altele sīnt romane cu substrat istoric: Alexandria, Varlaam si loasaf (viata lui Buda), care au circulat īnainte īn limba slava.

Unii dintre lingvistii si istoricii literari mai vechi au pus traducerea acestor carti īn romīneste īn legatura cu traducerea cartilor bisericesti īn Maramures, care a avut loc īn jurul anului 1500. Dar numai un mic numar dintre legendele cuprinse īn Codex Sturzanus sīnt scrise īn graiul rotacizant din nordul Tran­silvaniei. Nu toate textele rotacizante (care pot fi copii dupa texte nerotacizante) provin neaparat din epoca traducerilor aflate īn Psaltirea Scheiana, Codicele Voronetean, sau apartin aceluiasi curent. Limba «cartilor populare » din manuscrisele amintite mai sus nu este identica cu aceea a vechilor texte mara­muresene de la 1500. Pe de alta parte, cum a aratat Hasdeu, majoritatea textelor din Codex Sturzanus sīnt traduse dupa texte sud-slave, nu nord-slave, ca cele maramuresene, iar cele mai vechi dintre aceste legende sīnt scrise, nu īn graiul rotacizant, ci īn cel din regiunea Brasovului. Deci, traducerea cartilor populare s-a facut īn mare parte īn sudul Transilvaniei, īn legatura cu centrul orasenesc romīnesc de 7-a Brasov, care īntretinea relatii strīnse cu Ţara Romīneasca si Moldova, tot acolo unde si-a desfasurat activitatea tipografia lui Coresi.

Literatura juridica

Un fapt de mare importanta pentru dezvoltarea culturii noastre este traducerea primelor carti de legi īn romī­neste, īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea. Desi biserica si curtea domneasca au continuat sa foloseasca mai ales limba slava, totusi se traduc īn romīneste primele pravile bisericesti (nomocanoane), care cuprind si o serie de

H

o, ."*.,<;-

ī

its fjjLt*Hn4+\*t part»ah (h fV^dktl

«»f

. rr}JjJ

4 ^

i f « H d

^

« J f I

Fig. 298. - Pagina din Pravila slavona din 1557.

prevederi de drept civil (īn special īn legatura cu mostenirile) si penal (pedepse corporale pentru delicte). Aceste legiuiri de origine bizantina au fost folosite īn limba slavona īn tarile noastre īnca din secolul al XV-lea. īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, are loc traducerea lor īn romāneste.

Cunoastem pīna acum mai multe texte romīnesti ale traducerii Nomoca-nonului: unul din ele este "Pravila sfintilor apostoli, tiparita de Coresi la Brasov, īntre 1570-1580; al doilea este tot un text ardelean, cuprins īn Codex Negoianus; īn sfīrsit, al treilea este un text moldovenesc, cunoscut īn doua manuscrise si purtīnd titlul: Pravila de isprava a oamenilor si de toate pacatele si greselile. Este vorba de o copie din veacul al XVII-lea, a unei traduceri īntr-o limba foarte arhaica, datīnd din veacul precedent. Din compararea celor trei texte rezulta ca toate deriva din aceeasi traducere romīneasca, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Textul moldovenesc constituie prototipul celor trei versiuni, deoarece acest text cuprinde pasaje omise de copiile ardelene, dar care figureaza īn originalul slav al Nomocanonului. Asadar, textul moldovenesc nu este o copie dupa tiparitura lui Coresi, ci reprezinta traducerea initiala completa, facuta īn Moldova si tiparita apoi la Brasov.

Exista īnsa si a doua traducere a aceluiasi Nomocanon, cu adaosul altor legiuri bisericesti bizantine, traducere independenta de cea de care a fost vorba mai sus. Aceasta traducere este pastrata īntr-un manuscris slavo-romīn care dateaza din anul 1581, scris'īn Moldova, din porunca lui Ieremia fost episcop de Roman, de Lucoci, « ritor si scholastic » -1. īn acest manuscris sīnt traduse īn romīneste pasajele care privesc pe preoti, pe tarani, pe credinciosi īn genere, dar acelea care trateaza despre episcopi, domni, vīrfurile societatii feudale, sīnt lasate numai īn slavoneste.

īn traducerile romīnesti din secolul al XVI-lea ale Nomocanonului s-au introdus particularitati locale ale dreptului, care se leaga de īmprejurarile fiecarei provincii. Acolo unde īn textul original era o opreliste īmpotriva convietuirii ortodocsilor cu catolicii, īn versiunea moldoveneasca acestia sīnt īnlocuiti cu armenii. īn versiunea ardeleana se prevede ca « cine fura pīine din groapa, post 4 leat », ceea ce aminteste de obiceiul pastrarii grīului īn gropi. De asemenea, se prevad pedepse pentru cei ce pun apa īn vin sau īn lapte. Cu privire la purtarea razboiului, Pravila da acest frumos exemplu: « Iara un voinic (ostean), el va esi la razboi, deci se vor īmpinge cu alt voinic, deci va birui unul pre alalt, deci va fugi, iara cela va goni, iara cela va fugi si va cade si va dzice: Fii-mi frate... nu ma ucide; iar el va fi nemilostiv si-1 va ucide pre el, acela se leapada de crestinatate ». Pravilele prevad pedepse pentru ucidere, furturi, sfada, «furtul īn tīrg ». Sīnt deci legiuiri bisericesti adaptate si la nevoile civile si cu modificari speciale aduse textului, īn vederea aplicarii lui īn tarile noastre.

1 Vezi, de ex., Acad. R.P.R., ms. slav, nr. 692.

Fig. 299. - Pagina din Pravila slavo-romīna din 1581.

Traducerea legilor īn romīneste, īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, īnseamna largirea aplicarii dreptului scris, putinta data unor cercuri mai largi de a cunoaste legea. īnceputurile dreptului scris īn limba romīna coincid cu aparitia cartilor de legende, cu tipariturile romīnesti ale lui Coresi, cu īnceperea scrierii actelor īn limba poporului, deci fac parte din acelasi curent cultural. Varietatea aspectelor acestei afirmari a limbii romīne arata lamurit ca avem de-a face cu un curent general romīnesc.

scolile si tipografiile

Una din īmprejurarile care au contribuit la raspīndirea si impunerea limbii poporului īn cultura romīneasca, mai ales īn Ţara Romīneasca si Moldova, a fost lipsa sau raritatea scolilor de slavonie. Pīna la īnceputul veacului al XVIII-lea se īnvata slavoneste la unii preoti si calugari din manastiri. Multe manuscrise slave poarta īnsemnari, aratīnd ca pe ele īnvatau slavoneste diferite persoane, care luau lectii de la calugarii stiutori de cartel. La biserica Sf. Gheorghe Vechi din Bucuresti a existat o scoala de dieci de slavonie, de unde se recrutau gramaticii de la curtea domneasca, si care fiinta probabil īnca din anul 1576. īn ce priveste Moldova, s-a vazut ca, īn 1581, pravila slavo-romīna a fost scrisa si tradusa de Lucoci, « ritor si scholastic ». Acest titlu īnseamna ca scriitorul era profesor la o scoala mai īnalta, probabil domneasca. « Profesorul » Lucoci, asezat la Iasi, traduce carti de legi din slavoneste īn romī­neste ; el era deci cunoscator al limbii slave, pe care o preda elevilor sai; totodata, se poate afirma ca īn īnvatamīntul sau se cuprindea si studiul pravilelor. Dar aceste scoli de slavonie erau destinate mai ales preotilor si diecilor de cancelarie si nu puteau avea o influenta mai īntinsa īn tara.

īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, s-au facut primele īncercari de a se īnfiinta un īnvatamīnt īn latineste īn Moldova. Despot voda, īn 1561- 1563, a īnfiintat un colegiu sau gimnaziu cu īnvatamīnt īn limba latina, la Cotnari, unde aduce pe profesorul german Ioan Sommer, dar scurtul rastimp al domniei lui Despot nu a īngaduit ca scoala sa dea rezultate. Asezarea ei la Cotnari, īntr-un centru orasenesc, arata din ce mediu urmau sa fie recrutati cei mai multi din elevii acestei scoli. Petru schiopul īncearca si el sa fundeze o scoala latina, īncre­dintata de asta data iezuitilor veniti din Polonia si asezati tot la Cotnari. scoala iezuitilor poloni īn Moldova a functionat, cu īntreruperi destul de lungi, de la sfīrsitul veacului al XVI-lea pīna la īnceputul veacului al XVIII-lea. Sediul sau principal a fost la Iasi. Numerosi fii de boieri au studiat acolo limba latina. Desi īnvatamīntul latin īn Moldova si Ţara Romīneasca se adresa unei paturi foarte subtiri, limba latina, care era aceea a cartilor de stiinta din Europa, n-a ramas necunoscuta īn aceste tari.

Se poate vorbi si de biblioteci cuprinzīnd carti latinesti si slavone din aceasta epoca. Despot voda si Petru schiopul, domnii Moldovei, aveau biblioteci de carti religioase si laice, tiparite si manuscrise.

Acad. R.P.R., ms. slave nr. 106 si 248.

Limba romīna, pentru care nu erau scoli, ci numai cīte un umil dascal, īn unele sate si orase, īsi face totusi drum treptat, ca o necesitate de neīnlaturat, in scrisul tuturor paturilor societatii romīnesti.

Tipografiile. Tipografia slavona a īnceput sa functioneze īn Ţara Romī-neasca īn 1508 si si-a continuat activitatea īn prima jumatate a secolului al XVI-lea. Tipografia de carti romīnesti din a doua jumatate a secolului al XVI-lea a lui Coresi de la Brasov nu īnseamna, din punct de vedere tehnic, decīt mutarea la Brasov a tipografiei slavone din Tīrgoviste, cu literele, presele si mesterii sai. īncetarea activitatii tipografice īn Ţara Romīneasca, īn aceasta epoca, se datoreste mutarii tipografiei, īn frunte cu mesterii Coresi si Oprea, la Brasov, unde īsi continua activitateal.

Epica populara continua sa dea glas sentimentelor po­porului, prin opere transmise oral, care pot fi datate prin subiectul lor. Lupta taranimii īmpotriva jugului feudal se oglindeste īn balada lancu voda, īn care e vorba de Iancu Sasul, domnul Moldovei (1579-1582), īn domnia caruia au fost īn adevar rascoale taranesti īn Moldova. Domnul, īmpreuna cu boierii sai, pusese dari grele asupra celor ce aveau vite, provocīnd astfel o rascoala populara 2. Balada arata cum oamenii

v;.^7'

Epica populara si de curte

Fig. 300. - Cīntecul lui Mihai Viteazul, pe un Liturghier slav din sec. XVI.

domnului « prin sate ei pornia si pe oameni siluia ». Oamenii se roaga de iertare, dar « cīti oameni bani n-avea, toalele zalog le lua » si atunci « tara se speria si din sate toti fugia si īn paduri se ascundea ». Este o balada tipica pentru expri­marea īmpotrivirii fata de apasarea feudala.

1 Despre aceasta vezi paragraful urmator.

Gr. Ureche, Letopisetul tarii Moldovei, p. 212.

Epopeea lui Mihai Viteazul, lupta pentru eliberarea de sub jugul turcesc, a avut īn acea epoca un mare ecou īn popor. O balada populara, pastrata in īnsemnarile de pe un Liturghier slav din veacul al XVI-lea, spune: « Cu dobīnda, cu izbīnda, la cel domnu, la Mihai voda. Zis-a domnu Mihai voda: Alei, buni de mīna mi-ati fost» x. Aceasta balada formeaza cīntecul ostenilor din popor intrati la oaste pentru «dobīnda» (prada) si exprima bucuria lui Mihai la vederea ostenilor care se strīngeau īn jurul lui.

Cronicile pomenesc si de lautarii care cīntau cīntece la intrarea lui Mihai īn Alba Iulia, probabil cīntece de glorificare a faptelor lui.

īn schimb, Balada lui Radu Calomfirescu este un cīntec de curte boie­reasca. Autorul īnvinuieste pe Mihai ca, īmpreuna cu Buzestii, « hotii si cīinii », a ucis pe Calomfirescu, erou īn lupta cu turcii: « maica, maica, Mihai voda, nu te ierte dumnezeu, ca taiasi pe frate-tau » 2. Aceasta balada continua traditia baladei feudale, boieresti, pe care am īntīlnit-o si īn perioada precedenta.

A doua jumatate a secolului al XVI-lea, atīt īn Ţara Romīneasca, cīt si īn Moldova, īnseamna īnceputul afirmarii limbii poporului īn literatura scrisa. Desi actele de cancelarie, cronicile, pravilele, cartile bisericesti continua īn mare parte sa fie scrise slavoneste, apar si se raspīndesc tot mai mult actele private scrise romīneste, traducerile de pravile īn limba poporului, primele cronici romīnesti (īn ultimii ani ai secolului al XVI-lea), « cartile populare » traduse din slavoneste si, ca fapt esential, tipografia de carti romīnesti a lui Coresi si a celorlalti tipografi de la Brasov, care lucreaza pentru cele trei tari romīnesti.

2. CULTURA ĪN TRANSILVANIA

Reforma, un nou stadiu īn lupta ideologica īmpotriva feudalismului. Miscarea initiata de Martin Luther īn 1517 la Wittenberg, cu scopul de a reforma biserica, deschidea o noua faza īn lupta antifeudala īmbracata īn haina religioasa. īnfri­cosat īnsa de fortele sociale ridicate īn cursul razboiului taranesc german, Luther si-a dirijat miscarea, īn scurta vreme, pe calea īntelegerii cu principii germani; de aceea dezvoltarea īn continuare a reformei a trecut īn mīinile preotului de la Zurich, Ulrich Zwingli. Curentul elvetian (sacramentarian), initiat de Zwingli, cu toate ca avea multe trasaturi comune cu luteranismul, se deosebea de acesta īn probleme fundamentale teologice si sociale, situīndu-se pe o pozitie mai avansata. Mergīnd mai departe, Ioan Calvin, reformatorul de origine franceza de la Geneva, a dat reformei o orientare net burgheza. īn varietatea curentelor ivite, un caracter radical 1-a avut antitrinitarismul, curent care a īntretinut legaturi

1 P. P. Panaitescu, Manuscrisele slave ale Academiei R.P.R., I, p. 46. s Gr. Tocilescu, Materiale folcloristice, I, p. 1236-1238.

si cu aripa populara a reformei. Antitrinitarismul, sistematizat īntr-un spirit mai moderat de italianul Fausto Sozzini, s-a numit si socinianism (mai tīrziu, īn Transilvania, unitarianism). Aripa populara a reformei era reprezentata de anabaptisti (rebotezati). Acestia au manifestat cea mai puternica opozitie fata de rīnduielile din acea vreme, urmarind rasturnarea īntregii orīnduiri existente. Ca urmare a programului lor social, anabaptistii s-au bucurat de o popularitate atīt de mare īn rīndurile maselor orasenesti si taranesti exploatate, īncīt au fost momente cīnd se punea problema daca nu cumva īntreaga Europa centrala va adopta reforma īn sens anabaptist.

Reforma īn Transil­vania

īn Transilvania, s-au preluat de timpuriu si rīnd pe rīnd toate variantele reformei. Programele diferitelor curente au fost īnsa adaptate realitatilor social-economice de aici si, ca urmare, au suferit importante schimbari.

Reforma luterana a īnceput sa se raspīndeasca īn Transilvania, curīnd dupa anul 1520, prin mijlocirea tineretului sasesc ce studiase la Wittenberg si a negustorilor. īn prima faza, centrul ei a fost la Sibiu, unde orasenimea lupta īmpotriva tendintelor de dominatie ale clerului. Deosebit de violenta a fost īmpotrivirea īn materie de jurisdictie clericala. Nu se mai tinea seama de sen­tintele forurilor judecatoresti ale bisericii si se refuza prezentarea la scaunul de judecata.

Aceasta miscare a esuat īnsa īn cursul divergentelor politice dintre aderentii lui Ferdinand si ai lui Zāpolya, dupa dezastrul de la Mohācs din 1526. Ea a recapatat avīnt abia dupa un deceniu si jumatate, de data aceasta mai īntīi la Brasov, sub īndrumarea lui Ioan Honterus (1498-1549). Reforma bisericii catolice si introducerea luteranismului a fost decretata oficial la 1550.

Nobilimea maghiara a primit la īnceput cu rezerve luteranismul, consi-derīndu-1 ca un instrument īn mīna partidei filo-habsburgice, pentru īntarirea ei īn Transilvania. Cīstigarea majoritatii nobililor de catre reforma luterana, a carei raspīndire a luat avīnt īncepīnd de pe la mijlocul deceniului al patrulea, s-a datorat dorintei acestora de a se īmpartasi din averile eclesiastice. Aparitia curentelor sacramentarian si anabaptist arata īnsa ca, īncepīnd din deceniul al cincilea, n-a lipsit nici īn Transilvania tendinta de a se imprima reformei un caracter radical.

īn ce priveste orasenimea saseasca bogata, ea a cautat sa stavileasca acest proces, fapt la care a contribuit si Ioan Honterus, prin lucrarea sa Reformatio ecclesiae Coronensis (1543). Hotarīrea « Universitatii sasesti» din 1550 preciza limitele īngaduite procesului de reforma īn rīndurile sasilor. S-a ajuns chiar sa se ia atitudine īmpotriva raspīndirii curentelor radicale ale reformei, propu-nīndu-se īngradirea importului de carti si introducerea cenzurii eclesiastice.

Pentru nobilimea maghiara - ca si pentru patriciatul sasesc - era sufi­cienta reforma luterana, care īi asigura avantajele ce decurgeau din secularizarea

averilor bisericesti. Populatia mai īnstarita a tīrgurilor īnsa si o parte din tara­nime - īndeosebi cea libera - īmbratiseaza mai īntīi sacramentarianismul elvetian, apoi calvinismul īn forma pe care i-o daduse Henrich Bullinger, īn sfīrsīt antitrinitarismul, unii chiar īn ramificatia radicala a acestuia, legata de anabaptism.

Astfel, datorita luptei paturilor orasenesti, sacramentarianismul a izbuti: cīstige teren printre maghiari īn defavoarea luteranismului. Recunoasterea sa ca religie oficiala de stat īn 1564 a fost īnsa scump platita prin concesiile facute^ nobilimii si orasenimii bogate, trecute la aceasta confesiune. īn aceste conditii si biserica reformata din Transilvania, constituita pe temeiul īnvataturilor lui Calvin īn interpretarea lui Bullinger, a ramas calvinista numai īn aspectul ei teologic, nu si īn programul ei social. Noii adepti ai lui Calvin, īnfricosati de miscarile maselor, nici nu au īncercat macar sa introduca constitutia si disciplina bisericeasca īn forma specifica data de reformatorul elvetian, ci au pastrat modul de organizare a luteranismului, favorabil intereselor paturilor conducatoare.^

īn felul acesta, calvinismul, adaptat īn alte tari intereselor burgheziei progresiste, īn Transilvania a fost despuiat de continutul sau social originar si lipsit de felul presbiterian de organizare (conducerea parohiilor de catre « adunarea batrīnilor »), devenind biserica paturii dominante si conservatoare a feudalismului.

īn timp ce curentele luteran si calvinist se situasera fara rezerva alaturi de orīnduirea feudala, populatia saraca de la orase si din tīrguri si masele tara­nimii asuprite s-au orientat mai ales spre antitrinitarism si anabaptism. īndeosebi primul dintre aceste curente s-a raspīndit cu o putere nestavilita. īnsusi Francisc Dāvid (1520-1579), episcopul reformat, iar apoi chiar principele Ioan Sigismund ajunsera sa fie adeptii antitrinitarismului, Francisc Dāvid īnsa n-a ramas la forma moderata a antitrinitarismului, ci a evoluat īn directia curentului anabaptist. Cu toate ca el nu si-a īnsusit si programul social al acestui curent, totusi īnvataturile lui au permis maselor asuprite sa vada īn ele expresia propriilor lor nazuinte.

Dupa īnfrīngerea miscarilor taranesti, fortele feudale au lichidat si antitri­nitarismul. O ramura moderata a acestui curent, facīnd concesii clasei dominante, a dat nastere bisericii unitariene (1579). Perseverent īn ideile sale, Francisc Dāvid si-a sfīrsit viata īn temnita din cetatea Devei, iar adeptii lui, urmariti peste tot ca elemente subversive, s-au grupat, īn cele din urma, īn asa-numita secta a sabatistilor.

īn urma succesului reformei, catolicismul s-a stins īn Transilvania aproape cu desavīrsire - ierarhia bisericii catolice a fost desfiintata timp de 160 de ani (1556-1716)--el persistīnd doar īn grupuri sporadice si numai prin locurile ascunse din partile muntoase ale secuimii.

īn aceste īmprejurari, prin separarea confesionala a Transilvaniei de Ungaria catolica (habsburgica), reforma a devenit si o platforma ideologica a luptei pentru existenta de sine statatoare a principatului transilvanean.

īn sīnul populatiei romīnesti reforma nu a patruns decīt sporadic, cu toate īncercarile de prozelitism facute de luterani si mai ales de calvini. Varianta calvina a reusit sa cīstige oarecare teren īn rīndurile micii nobilimi, aflata īn lupta cu marii feudali catolici, mai ales īn Banat si īn Hunedoara, īn acelea ale negus-torimii din orasele Lugoj, Caransebes, Hateg, si ale clerului, caruia i s-a suprapus o ierarhie calvinizata. Silintele acesteia din urma de a cīstiga masele romīnesti n-au dus la rezultatele dorite. Spre sfīrsitul veacului (1595), biserica romīna din Transilvania, ajungīnd īn dependenta de mitropolia Ţarii Romīnesti, nu a mai cunoscut un timp īncercarile de prozelitism calvin.

Noile centre de tura. scolile

cul-

Transformarile īn viata economica, sociala si religioasa a Transilvaniei au adus schimbari īnsemnate si pe teren cultural. Reforma a īnlaturat, o data cu biserica catolica, si vechea patura intelectuala clericala si, īmpreuna cu aceasta, si centrele ei de cultura. Elemente ale traditiei umaniste din centrele episcopale de la Alba Iulia si Oradea au fost preluate de noul centru cultural de la curtea princiara, ca si de centrele culturale din orase. Orasenimea a ajutat īn mod deosebit ca, īn perioada ce a urmat reformei, umanismul sa iasa din izolarea sa aristocratica de mai īnainte si sa patrunda īn cercuri mai largi. Acest proces a fost ajutat de faptul ca centrele scolare protestante nu au mai fost īn mediul feudal, ci la orase. īn trecut, principalele centre culturale ale Transilvaniei fusesera manas­tirile si curtile episcopale, pe cīnd acum directivele plecau din centrele laice, de la curtea principelui sau din orase.

Curtea princiara, mai ales sub Bāthorestii catolici, a reusit sa atraga multi reprezentanti de frunte ai umanismului. Legaturile curtii cu miscarile reformate s-au īncheiat o data cu moartea lui Ioan Sigismund, care īmbratisase unitaria-nismul. Principii si īn general cancelarii lor culti, cu studii īn Italia, mai ales la Padova, au īncercat, prin atragerea unor īnvatati straini, artisti si oameni de cultura italieni, sa transforme curtea de la Alba Iulia īntr-un centru de īndrumare culturala, cum fusese odinioara cel de la curtea lui Matei Corvin. Straduintele lor īnsa n-au avut succes deplin decīt pe terenul īndrumarii gustului artistic, mai putin pe cel stiintific.

īn unele orase mari, la Cluj si la Oradea, la Brasov, la Sibiu si la Bistrita, s-au format centre noi, care au rivalizat īn multe domenii ale vietii spirituale cu curtea principilor. Aceste orase, importante centre mestesugaresti, au devenit si centre scolare.

Din īndemnurile primite din partea acestui umanism tīrziu, dar mai ales din partea reformei, scoala a tras foloase deosebit de importante. Reteaua de scoli s-a īntins considerabil, iar īnvatamīntul s-a adīncit si s-a largit. Pentru reforma, raspīndirea preocuparilor de cultura era tot atīt de importanta cīt era pentru noul organism statal al Transilvaniei pregatirea unor dregatori laici, ridicati īn multe cazuri din paturile de jos.

īn Transilvania, asuprirea de neam se manifesta si īn domeniul īnvatā-mīntului. Putinele scoli romīnesti care existau erau lipsite de sprijin din partea oficialitatii. Ele se mentineau numai īn masura īn care erau sustinute de populatia romīneasca si de domnii Ţarii Romīnesti si Moldovei.

scoala din scheii Brasovului - unde exista o puternica comunitate romīneasca si īn care īnvatamīntul īn limba materna a fost introdus īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea (1559) - a luat o dezvoltare deosebita, astfel ca, la 1597, a fost nevoie de zidirea unui nou local, din piatra, care exista si azi si la ridicarea caruia a contribuit si Aron voda, domnul Moldovei. Cresterea numarului scolarilor, dar si prozelitismul calvin, au ajutat spre sfīrsitul veacului la īnfiintarea unor scoli romīnesti si īn centre negustoresti bogate din Banat: la Caransebes - unde a fost « dascal de dascalie » Efrem Zecan, pomenit īn epilogul Paliei de la Orastie (1582) - la Hateg, īntemeiata prin straduintele capitanului cetatii Deva, Francisc Geszty, si probabil la Lugoj, asupra acestor tinuturi banatene īncercarile de prozelitism calvine fiind mai insistente.

īn mediul sasesc, bazele īnvatamīntului de cultura generala au fost puse de Ioan Honterus, prin īnfiintarea la Brasov a primului liceu īntemeiat pe principii umaniste, care si-a deschis portile la 1 decembrie 1544. Dupa īndemnurile primite de la brasoveni, au trecut curīnd si sibienii (1555) la reorganizarea īnvatamīntului, apoi cei de la Bistrita (1596) si Sighisoara (spre sfīrsitul veacului).

īn mediul maghiar, reīnnoirea īnvatamīntului pe baze umaniste protestante poate fi datata din 1557. īn acest an, dieta tarii hotarī ca īn cladirile manastirilor secularizate din Cluj si Tīrgu-Mures, apoi din Alba Iulia si Oradea, sa se organizeze colegii protestante. Principele Ioan Sigismund voise ca, prin chemarea īnva­tatului francez Pierre de la Ramee (Petrus Ramus, 1515-1572), sa ridice colegiul din Alba Iulia la rangul unei scoli superioare. Planul fu realizat īnsa de stefan Bāthory, dar nu īn spirit protestant, ci prin aducerea iezuitilor. El īntemeie la Cluj, īn 1581, o universitate, dupa modelul universitatilor din Apus, īn fruntea careia puse pe italianul Antonio Possevino. Universitatea din Cluj avea trei facultati: teologica, filozofica si juridica, īn actul de fundatie prevazīndu-se ca «toti aceia care au terminat cu succes stiintele frumoase, limba ebraica, greaca si latina īn facultati... si au ajuns stapīni pe stiinta deplina, sa poata ajunge bacalaureati, magistri sau doctori si aceste grade sa le aduca tot atītea drepturi, demnitate, distinctie si onoare, ca si cīnd si le-ar fi cīstigat īn academii italiene, franceze, spaniole sau germane »*. Mihai Viteazul, ca domn al Transilvaniei, a luat sub ocrotirea sa universitatea si pe iezuiti, dupa cum reiese dintr-un docu­ment din 31 decembrie 1599. Totusi, universitatea a putut functiona numai pīna īn 1603, cīnd iezuitii au fost alungati.

La baza noului īnvatamīnt orasenesc se afla īnsusirea limbii latine - limba a administratiei de stat si a justitiei - si cunoasterea culturii antice. īn afara de director, materiile erau predate la licee (colegii) de mai multi lectori si de alte

1 A. Veress, Fontes rer. Trans., I, p. 127-132.

n

ajutoare. Elevii erau grupati īn organizatii scolare (coetus) si se conduceau pri fruntasi alesi, cel putin īn parte, de ei īnsisi, din mijlocul lor.

īn sate, baietii īnvatau cititul, scrisul si socotitul. Uneori, īnsa, scoala sateasca era mai avansata, cum o arata statutele scolilor din Sīnzieni, sau din Crit, din anul 1593, conform carora se preda atunci, īn amīndoua scolile, si limba latina, iar la Crit chiar si limba greaca.

Tipografiile

Alaturi de scoli, procesul culturalizarii a fost ajutat si de tipografii, al caror numar a crescut simtitor īn Transil­vania. Pe līnga cele cunoscute din epoca precedenta (la Sibiu si Brasov), acum se īnfiinteaza altele noi, la Cluj (a lui Hoffgreff'Heltai, īn 1550), la Oradea, la Alba Iulia (īn 1567, cu Rafael Hoffhalter ca tipograf), la Abrud, a diaconului Coresi si altele la Brasov, la Orastie, unde s-a tiparit Palia, īn 1582. Pīna īn aceasta vreme, cartea tiparita era īnca rara, si, cu toate ca era mai ieftina decīt manuscrisele, īnca destul de scumpa. Marea inventie tehnica fu acum pusa īn slujba literaturii īn limba poporului si īn slujba raspīndirii noilor idei ale reformei.

Diaconul Coresi si-a īnceput activitatea tipografica īn Ţara Rotnīneasca. īn 1556, s-a asezat la Brasov, de unde revine la Tīrgoviste īn 1558 si tipareste acolo, pentru Mircea Ciobanul, Triodul Penticostar slavonesc, o remarcabila realizare a artei tipografice, prin bogatia ilustratiilor.

īn 1559- 1560, Coresi se muta din nou la Brasov, unde ramīne pīna la moarte. Faptul ca tipografia munteana īnceteaza orice fel de activitate īn timpul lucrarilor executate de Coresi la Brasov, precum si trecerea īn mai multe rīnduri a lui Coresi din Ţara Romīneasca īn Transilvania si īnapoi, arata ca tipografia lui īmplinea nevoile de carti ale celor trei tari romīnesti, nu era rezervata uneia singure. Am vazut ca, īn prima jumatate a secolului al XVI-lea, tipografia de la Tīrgoviste a tiparit carti slavone cu stema Moldovei. Prin mutarea tipografiei la Brasov, oras care avea legaturi comerciale si cu Moldova, nu s-a īntrerupt furnizarea de carti pentru aceasta tara.

īn a doua jumatate a secolului al XVI-lea, s-au tiparit īn Transilvania si īn special la Brasov 35 de carti bisericesti pentru romīni. Dintre acestea, 23 sīnt īn slavoneste, adica majoritatea, 3 sīnt slavo-romīne (text slav cu traducere romīneasca) si 9 īn romīneste. Tiparirea mai ales a cartilor slavone īn tipografia din Brasov arata ca aceasta tipografie se afla sub protectia autoritatilor bisericesti din Ţara Romīneasca si Moldova si īmplinea nevoile de carti din aceste tari, unde se pastra mai bine traditia slavona.

īntreprinderea tipografica din Brasov s-a marit cu vremea si, alaturi de cartile tiparite de Coresi si de ucenicii sai, se tiparesc acolo si alte carti. Astfel, Tudor diacul, apoi Manaila, serban, fiul lui Coresi, Marian, diacul Calin, diacul Lorint, apar ca tipografi, alaturi de Coresi sau singuri. Este vorba probabil de mesteri care lucrau īn aceeasi tipografie, caci litera si ornamentele nu difera de la mester la mester.

vi

- *ioe '§h

1 !f

xJ «.TI * HJlfWH H

mu

/»* t» ? 1x

; Hī

HtO

scrw

; uit i

9

Y5IHWIH f

«ii «

m* Mj?v

f 13 *

IV

tf ] < MV Sfriji] Wlīl i

mm

s\*        %.

Mesterii se deplasau de la Brasov si īn alte orase din Transilvania, ca, de pilda, la Sebes, unde s-a publicat Sbornicul slavon din 1580, la Orastie, unde s-a publicat Falia, īn 1582, la Alba Iulia, unde a lucrat diacul Lorint Evan­gheliarul din 1579. Este vorba īnsa de aceiasi mesteri care au lucrat si la Brasov si de aceeasi litera folosita si īn tipariturile publicate acolo. Se poate īnsa admite o extindere a tipografiei, cu prese si litere suplimentare pentru nevoile din alte orase. A existat, deci, o activitate tipografica romīneasca īn Transilvania, cu centrul la tipografia de la Brasov, unde se tipareau lucrari destinate romīnilor din toata Transilvania, precum si celor din Ţara Romīneasca si Moldova.

īnsemnatatea activitatii lui Coresi pentru cultura romīneasca. Tipografia condusa de diaconul Coresi la Brasov a fost prima tipografie de carti romīnesti, daca facem abstractie de tiparirea unui Catehism romīnesc la Sibiu, īn 1544, care nu s-a pastrat. Tipografia de la Brasov a fost continuarea tipografiei slavone din Ţara Romīneasca, dar o data cu mutarea ei la Brasov a īnceput sa tipareasca si carti romīnesti.

Aceasta schimbare esentiala pentru istoria culturii trebuie pusa īn legatura cu raspīndirea īn aceeasi vreme a scrisului romīnesc īn actele private, īn cartile de legende populare, īn cartile juridice. Tiparirea cartilor romīnesti nu poate fi socotita ca un fenomen izolat, ci ca rezultatul miscarii culturale din acea vreme pentru scrisul īn limba rotnīna īn cele trei tari romīnesti, datorita ridicarii unor noi paturi sociale.

Unii istorici au considerat īntreaga activitate de tiparire a cartilor romīnesti la Brasov ca rezultatul influentei sasilor luterani, care ar fi impus introducerea limbii romīne īn locul celei slavone la romīnii transilvaneni. Mutarea lui Coresi la Brasov s-a facut īnsa cu īnvoirea domnului muntean Patrascu cel Bun si coincide cu venirea la Brasov, cu oaste, a acelui domn, care patronase puia atunci tipografia.

Patronajul luteran al municipalitatii sasesti din Brasov asupra tipografiei lui Coresi este pur formal. Astfel, prima carte tiparita de Coresi la Brasov, īn 1557, Octoihul mic, poarta indicatia ca s-a publicat din « porunca » judelui sas al orasului, Iohannes Benkner, desi aceasta carte este scrisa slavoneste si are un caracter ortodox. La fel si Evangheliarul slavonesc din 1562 mentioneaza aceeasi porunca a judelui Brasovului. Nu se poate īnchipui un patronaj luteran care sa se īngrijeasca de tiparirea cartilor ortodoxe īn limba slava. Pe de alta parte, sīnt carti romīnesti tiparite de Coresi care nu poarta indicatia despre «porunca » judelui orasului. Psaltirea romīneasca din 1570, carte de mare importanta pentru īnlocuirea scrisului slavon cu cel romīnesc, e prezentata ca o carte tiparita de Coresi singur: « Eu, diaconu Coresi, daca vazui ca mai toate limbile au cuvīntul lui Dumnezeu īn limba lor, numai noi, rumīnii, n-avam. .. »x. Este sigur ca pentru unele carti ale lui Coresi, judele Brasovului a contribuit

1 I. Bianu si N. Hodos, Bibliografia romīneasca veche, I, p. 55, 56.

66 - o. U80

'Oi SI 'isaiOQ mt īupjwj pgojtdg - -ZQ£ -gy

fifif ♦

♦ s

$0 UOiUV 3Hrfīl33Op

W

mii ♦

31

cu bani, ca sa poata fi tiparite. Luca Hirscher, urmasul lui Benkner, spune īn prefata Evangheliei romīnesti cu īnvataturi, tiparita de Coresi īn 1581: «Nu mai crutai de īn avere ce-mi era daruita de Dumnezeu a da la acest lucru »1. Rezulta din acest text ca nu este vorba de subventionarea tipografiei din partea municipalitatii, ci de banii lui Hirscher, din averea sa personala. Aceasta carte este de altfel o carte pur ortodoxa. Patricienii sasi, care conduceau orasul, erau oameni de afaceri si īntelegeau sa īnvesteasca bani īn anume lucrari de tipografie, care era o īntreprindere fructuoasa. De vreme ce se tiparesc īn aceeasi tipografie si carti slavone si carti cu dedicatii catre domnii Ţarii Romīnesti si ai Moldovei, precum si carti fara indicatia « poruncii » judelui Brasovului, este clar ca munici­palitatea saseasca nu era proprietara tipografiei, nu avea sarcina editarii cartilor romīnesti, iar Coresi nu era simbriasul ei. Tipografia era proprietatea lui Coresi, īn sensul ca el poseda, cum era obiceiul mestesugarilor din evul mediu, uneltele muncii sale, un sac de litere si o presa.

Adevaratii sustinatori ai activitatii lui Coresi, cei care l-au chemat īn orasul lor, nu pot fi decīt conducatorii comunitatii orasenesti din suburbiul romīnesc de la scheii Brasovului. Tipografia lui Coresi a lucrat exclusiv, prin toate cartile tiparite, pentru biserica romīna. Ea se afla īn strīnsa legatura, dupa cum o arata numeroase indicii, cu biserica Sf. Nicolae a comunitatii romīnesti din schei.

Sprijinul acordat de comunitatea romīneasca din schei tipografiei rezulta si din examinarea cartilor iesite de sub teascurile ei. Dintre cele noua carti romīnesti, sapte sīnt publicate conform traditiei ortodoxe. Aceasta simpla statistica este o dovada ca tipografia lucra pentru biserica ortodoxa si nu pentru cea luterana si pentru telurile ei de propaganda. īntr-una din aceste carti romīnesti, Evanghelia cu īnvatatura din 1581, se cuprind chiar atacuri īmpotriva reformei religioase, socotita ca erezie: « īntr-acest greu ce e īn lume acum, derept ce ca multi oameni crestinesti īntru multe chipuri de credinte si de īnvataturi noaa pleaca-se si īntru parerile loru-si salbatecescu-se... a amistui īntru ei vare ce eresure » (erezii) 2.

Ramīn numai doua carti, dintr-un total de 35, asupra carora se poate zice ca s-a exercitat influenta reformei religioase: catehismul intitulat īntrebare crestineasca (fara data, tiparit probabil īn 1560-1561, o data cu Evanghelia romīneasca, anuntata īn prefata), apoi Evanghelia cu īnvatatura, care are īn anexa un "bAolitfelnic, tiparite īn 1564.

Compromisul religios pe care īl aflam īn aceste carti este rezultatul luptei . īntre presiunea exercitata de autoritatea oraseneasca luterana si rezistenta comu­nitatii romīnesti din oras. Se vede ca aceasta comunitate avea posibilitatea sa cenzureze textele ce īi erau trimise, deci patrona tipografia, dar nu se putea opune īntrutotul cīrmuirii orasului.

1 I. Biānu si N. Hodos, Bibliografia romīneasca veche, I, p. 92.

Diaconul Coresi, Carte cu īnvatatura, ed. S. Puscariu si Al. Procopovici, p. 3.

īn legatura cu patronarea traducerilor de carti bisericesti īn romīneste de catre biserica scheilor, este de asemenea dovedit ca diaconul Coresi a aflat īn acea biserica vechi traduceri īn manuscris, copiate sau chiar executate din initiativa romīneasca locala. Astfel, o copie a Octoihului romīnesc, executata la Brasov pentru scoala comunitatii din schei, īn 1570, s-a facut « de pre izvodul ce iaste īn beseareca scheailor de līnga cetatea Brasovului, de l-au scos den limba sīrbeasca pre limba rumīneasca sfintii parinti, cine au fost nainte īntru acest loc ».

De asemenea, Apostolul slavo-romīn, scris la Brasov īn anii 1559-156C, īnainte de īnceperea tiparirii cartilor romīnesti, este copiat de popa Bratul din schei dupa o traducere mai veche, alcatuita la Brasov, dupa cum rezulta din limba.

Tipografia lui Coresi a publicat si vechi traduceri maramuresene ale carti­lor bisericesti, transpuse īn graiul sud-ardelean, dar si traduceri din sudul Tran­silvaniei, datīnd din prima jumatate a veacului al XVI-lea (Evanghelia romī­neasca din 1560 da numele monedelor care au circulat īn Ungaria īnainte de 1526; s-a folosit deci un text romīnesc tradus īnainte de īnceputurile patrunderii reformei luterane īn Transilvania).

Asadar, a existat un curent de traduceri īn romīneste īnainte de hotarī rea sfatului orasenesc din Brasov, din 13 martie 1559, de a reforma biserica romīneasca din schei, hotarīre care, cum spune cronicarul sas, « n-a avut niciun rezultat »1.

Curentul īn favoarea traducerii cartilor bisericesti īn limba poporului a putut sa primeasca īn Transilvania un impuls de la reforma religioasa. Influ­enta reformei a existat, dar initiativa scrierii īn romīneste īn acea epoca se datoreste ridicarii unor noi paturi sociale la cultura, si nu sasilor luterani. Mai mult chiar, se poate afirma ca acest curent a fost aprobat si de domnii si mitropolitii din Ţara Romīneasca si Moldova, sub īnrīurirea acestor paturi sociale. O parte din cartile romīnesti tiparite de Coresi sīnt dedicate domnilor Moldovei si Ţarii Romīnesti, fireste nu fara stirea lor. Evanghelia cu īnvatatura, tiparita de Coresi īn 1581, a fost tradusa cu īnvoirea mitropolitului Ţarii Romīnesti, Serafim, care a trimis de la Tīrgoviste manuscrisul slav ce urma sa fie tradus. In scrisoarea judelui Brasovului Luca Hirscher catre judele Bistritei, din 15 august 1582, el spune ca publicarea acestei evanghelii īn romīneste a fost aprobata de domnii si mitropolitii Moldovei si Ţarii Romīnesti, care au si cumparat un mare numar de exemplare, « pentru a fi introduse īn tarile lor ».

Aceasta opera se datoreste īn mare parte initiativei celor ce nu stiau sla-voneste. Copistul Octoihului manuscris din 1570, de la Brasov, spune ca cei īnvatati stiu slavoneste, pe cīnd scrierile romīnesti sīnt scrise pentru « miselame », iar Evanghelia cu īnvatatura din 1581 a fost scrisa « ca sa fie mai lesne si mai usor a ceti si a īntelege pentru oamenii cei prosti » (simpli) 2. īntre acestia, locul cel mai īnsemnat īl detineau orasenii, care erau stiutori de carte dar nu īnvatasera slavoneste.

1 Quellen zur Qeschichte der Stadt Brasso, VI, p. 100 si 180.

Diaconul Coresi, Carte cu īnvatatura, p. 6.

Manuscrisele cartilor romīnesti tiparite de Coresi provin din locuri foarte diferite: Maramures, Transilvania de sud si chiar Moldova, ceea ce arata ca traducerea acestor carti constituie un fenomen cultural general si nu o initia­tiva luata de municipalitatea Brasovului. Chiar faptul ca opera de raspīn-dire a cartilor īn limba poporului s-a facut mai ales la Brasov arata ca miscarea pentru scrisul īn aceasta limba era general romīneasca, de vreme ce acest oras constituia principalul centru de schimb īntre cele trei tari romīnesti. Un alt fapt care dovedeste caracterul general pentru toti romīnii al operei lui Coresi este limba cartilor romīnesti tiparite de el. Manuscrisele vechilor traduceri alcatuite īn diferite regiuni ale tarii au fost retopite la Brasov īn limba vorbita īn Ţara Romīneasca si īn sudul Transilvaniei, care a ramas la baza limbii literare pīna īn zilele de azi.

Totusi, dupa 1582, tiparul romīnesc īnceteaza pīna īn 1637, cīnd a fost reluat in Ţara Romīneasca si īn Moldova. īn aceasta epoca īnceteaza īn general curentul de traduceri si de raspīndire a cartilor bisericesti romīnesti care se dezvoltase īn chip asa de bogat pīna īn 1580-1585. Acesta este semnul unei reactii slavone īmpotriva raspīndirii cartilor bisericesti īn limba romīna; a fost, probabil, urma­rea unei masuri a bisericii, sub influenta patriarhiilor din Orient, care a reusit sa īmpiedice, cītva timp macar, īnlaturarea traditiei seculare a ritualului slavon. Aceasta este cu atīt mai de crezut, cu cīt curentul de scrieri īn limba poporului, īn celelalte domenii decīt cel bisericesc, a continuat sa creasca īn aceasta vreme, de pilda, īn istoriografie, īn scrierea actelor publice si private etc.

Paralel cu activitatea atīt de intensa pe care a desfasurat-o diaconul Coresi la Brasov, tiparind nu mai putin de 35 de carti, tipografia lui Heltai din Cluj a tiparit, īntre 1550 si 1600, 56 de carti īn limba latina si 83 de carti īn limba maghiara, cu frumoase gravuri īn lemn.

La Brasov, tipografia lui Honterus si-a continuat activitatea sub con­ducerea lui Valentin Wagner, tiparindu-se mai ales carti scolare; trecuta apoi īn proprietatea orasului, tiparnita din Brasov a servit un timp īndelungat ca instrument de propaganda luterana. Tipografia brasoveana a īntrecut īn produc­tivitate (pīna la 1557, data mortii lui Valentin Wagner) tipografia lui Heltai de la Cluj. īn ultimele decenii ale veacului al XVI-lea, īnsemnatatea ei a scazut īnsa, fiind īntrecuta de cea din Sibiu, cu tipografi ca Heusler, Frautlingen, Crato si altii.

īn strīnsa legatura cu tipografiile, au luat fiinta īn Transilvania morile de hīrtie, care furnizau tipografiilor materialul de lucru necesar. Cea dintīi moara de hīrtie din Transilvania, totodata prima moara de hīrtie din tot sud-estul Europei, a fost cea de la Brasov, īnfiintata īn anul 1546 de doi negustori din rīndurile patriciatului brasovean, Hans Fuchs si Iohannes Benkner, si condusa de polonezul Ioan Friih. īn 1573 s-a īnfiintat o moara de hīrtie la Talmaciu-Sibiu, iar alta exista īn acest timp la Cluj.

La Brasov si Sibiu se constata īn aceasta vreme si existenta unor librari, care vindeau cartile cu aprobarea principelui. Astfel este cazul lui Nicolae

Schmidt, īn primul oras, si al lui George Wildner, īn cel de-al doilea; alti librari sīnt īntīlniti apoi la Cluj si Bistrita.

Bibliotecile

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, colectionarea de carti a luat oarecare proportii īn paturile instruite si mai ales īn paturile laice. Gregor Berger (t 1590) din Sibiu, de ex., avea, īntre cele 46 de opere ale bibliotecii sale, pe Homer, Hesiod, Lorenzo Valla etc, apoi o carte de muzica, una de geometrie si altele. O biblioteca particulara deosebit de valoroasa a avut cornitele sasesc Albert Huet (f 1607) - īntre cartile sale fiind si Institutele lui Justinian - pe care a donat-o apoi liceului din Sibiu.

Temerea de raspīndirea ideilor īnaintate cu ajutorul cartii a determinat clasa conducatoare sa īngradeasca libertatea tiparului, care existase pīna atunci. Ordinul din 1571 al lui stefan Bāthory pentru introducerea cenzurii princiare face parte din masurile īmpotriva curentelor progresiste.

īn afara de colectiile particulare, au luat fiinta īn Transilvania, pe linga unele scoli, cele mai vechi biblioteci publice pastrate pīna azi. Bibliotecile scolilor din Cluj, Brasov si Sibiu au devenit, prin cumparaturi si donatii, adevarate tezaure culturale.

Literatura reformei

Literatura oraseneasca din Transilvania a facut un īnsem­nat pas īnainte īn deceniile al saselea si al saptelea ale secolului al XVI-lea, īn decursul aprigei lupte pe care au purtat-o variantele progresiste ale reformei cu cele moderate. īn aceasta lupta, progresul social era reprezentat de antitrinitarism, fata de luteranism si calvinism. Centrul antitrinitarismului (unitarianismului) a fost Clujul, unde contradictiile de clasa īn sīnul orasenimii erau mai ascutite. Aici s-au ridicat si cele doua personalitati conducatoare - de origine saseasca - care au reprezentat īn literatura maghiara traditiile de lupta antifeudala: Francisc Dāvid si Gaspar Heltai. Participarea lor la miscarile de masa ale mestesugarilor si plebeilor din acest oras i-a transformat īn figuri marcante ale literaturii īn limba poporului.

Francisc Dāvid (f 1579), conducatorul antitrinitarienilor, si-a raspīndit conceptiile lui progresiste prin disertatii si scrieri polemice īn limbile latina si maghiara. Asupra sa s-a exercitat influenta miscarilor mestesugarilor si ple­beilor clujeni, precum si ale taranimii din acel timp. Sub influenta antitrinitaris­mului a stat si activitatea lui Gaspar Heltai (f 1574), considerat ca cel mai de seama prozator al literaturii maghiare din acel timp. Din sirul lung al scrierilor lui amintim «Dialogul» (Dialogus), aparut īn 1552, colectia de povesti intitu­lata «O suta de fabule» (Szdz fabula, 1556), violentul pamflet īn spirit antitrini-tarian «Halo» (1570) si «Cronica» sa īn limba maghiara (1575). Povestirea lui usoara, stilul viguros, atitudinea curajoasa alaturi de orasenime si de masele asuprite, au asigurat cartilor lui un cerc larg de cititori.

In timpul si īn legatura cu aceste lupte si polemici religioase īntre luterani, calvini si unitarieni, s-a nascut, īn anii 1560-1570, si drama īn limba maghiara, precedata de traduceri din Euripide (1551) si din Sofocle (1558). Prima opera~~l originala, datorata unui anonim, este « Comedia tradarii lui Melchior Balassi», tiparita la Abrud īn 1565. Autorul, ramas necunoscut, demasca si ridiculizeaza,     \ prin tradarile si manoperile acestui feudal, īntreaga clasa sociala careia īi apartinea Balassi. O tragedie jucata de scolari (īn limba latina si īn stil umanist) a lui J Valentin Wagner nu ni s-a pastrat.

Literatura si stiinta īn

epoca umanismului

tīrziu

Spre sfīrsitul veacului al XVI-lea, se poate constata o noua īnflorire a literaturii umaniste si a stiintei. Acest umanism tīrziu s-a dezvoltat - mai ales īn masura īn care foloseste limba materna - pe baza literaturii refor­mei, īn urma legaturilor sale cu reforma, umanismul si-a pierdut caracterul aris­tocratic de mai īnainte si a capatat o baza sociala relativ larga. Aceasta a facut posibila dezvoltarea unui umanism specific, local, transilvanean. Datorita transformarilor produse pe tarīm literar īn deceniile reformei, la sfīrsitul veacului al XVI-lea, limba latina nu mai era limba unica nici macar a literaturii umaniste. Nici īn stiinta nu s-a mai putut pastra folosirea exclusiva a limbii latine, desi limba obisnuita a stiintei a continuat sa ramīna si mai departe latina. Intelectua­litatea laica, devenita mai numeroasa, cercurile noi de cititori cereau īntrebuin­tarea īn literatura si īn stiinta a limbii materne, mai usor de īnteles pentru ei. De aceea, literatura si stiinta din aceasta vreme a umanismului tīrziu cuprind opere atīt īn limba latina, cīt si īn limba materna.

Cele mai importante creatii literare ale umanismului īn limba latina din Transilvania īn aceasta jumatate de veac sīnt acele ale scriitorilor sasi. Literatura umanista e o literatura savanta. Autorii creatiilor literare s-au straduit sa capteze pe cititori, nu numai prin frumusetea stilului, ci si prin continut. Pentru aceasta, ei s-au īndreptat adesea catre prelucrarea poetica a unor subiecte istorice. īn acest domeniu, avem unele creatii valoroase ale literaturii umaniste sasesti, īn care se īmbina poezia si istoria.

O īncercare īnca timida de acest gen ne prezinta Ioan Lebel (t 1566), īn poemul lui istoric despre cetatea Talmaciului, Carmen historicum de oppido Thalmus. Urmīnd un cunoscut obicei umanist, Lebel īncearca sa lege diferitele īntīmplari din istoria Transilvaniei de soarta comunei Talmaciu, unde a trait timp mai īndelungat. īn acest poem istoric sīnt amintite si satele romīnesti din vecinatate, ai caror locuitori sīnt, dupa marturisirea autorului, urmasii «italienilor». O pozitie deosebita īn cadrul umanismului transilvanean ocupa opera lui Ioan Sommer (1542-1574), conducatorul scolii de la Cotnari, īntemeiata de Despot voda si propovaduitorul curajos al antitrinitarismului īntre sasi. Cele 15 elegii De dade ~bAo\davica, īn care descrie īntīmplarile legate de sfīrsitul lui Despot si propria-i fuga la Brasov, se numara printre apreciatele poezii umaniste

scrise īn Transilvania, iar Viata lui lacob Heraclide Despotul Moldovei, redactata īntr-o limba latina excelenta, prezinta si azi interes. Sommer a publicat apoi si alte diferite poezii ocazionale si o drama satirica despre «tirania » colicii p podagrei.

HERBARīVM.

AZF     CFVV

EKNEC NEVJEKR.6L. TERMES*ETEK. rol e<, haOaairu Magyar nyclvt'rc, te (t

teairc hoOta azDoftoroc {tonyuciboi zz Horhi Melkis Pcter.

Fig. 303.-Foaia de titlu a Herbarium-ului tiparit la Cluj īn 1578.

Un exemplu reprezentativ al poeziei savante umaniste e descrierea īn versuri a lui George Deidrich (f 1605), intitulata Hodoeporicon itineris Argentora-tensis (Descrierea unei calatorii la Strassburg), īn care se dau multe informatii geografice, etnografice si istorice.

Prin puterea talentului sau poetic si prin volumul creatiilor sale, Chris-tian Schesaeus (f 1585) se numara printre cei mai de seama scriitori umanisti din Transilvania. In opera sa principala, epopeea Ruinae Pannonicae, redactata sub influenta lui Virgiliu, el a prezentat īn 12 cīntece istoria Transilvaniei īntre 1541 si 1571. Expunerea sa se distinge printr-un realism remarcabil, care se

manifesta īndeosebi īn cīntecul unde se evoca marea rascoala a secuilor din anul 1562. Schesaeus a mai scris o seama de ode si elegii, toate caracterizate prin eleganta deosebita a formei. īn anul 1580, la Biertan, el a prezentat mersul reformei īn Transilvania, īntr-o expunere care se numara printre cele mai fru­moase creatii ale prozei umaniste.

Literatura latina la maghiari, īn comparatie cu cea a sasilor, e mai putin valoroasa. īn schimb, e cu atīt mai importanta beletristica umanista īn limba materna. īn cadrul acesteia, genul cel mai caracteristic si mai popular l-au format povestirile. Ele au īndeplinit īn acea vreme, pentru cititorii laici, rolul de mai tīrziu al romanului. Povestirile cu caracter popular si-au luat īn general subiec­tele din folclor sau din nuvele umaniste straine.

Din creatia bogata a povestirilor cu subiecte īmprumutate din folclor, amintim pe aceea a lui Petru Ilosvai Selymes despre « Toldi » (1574), īn care autorul a prelucrat o traditie populara, al carei erou e un tīnar viguros si curajos, īn lupta cu piedicile puse de societatea feudala. Dintre acelea cu subiecte īmprumutate din tezaurul comun al umanismului european, merita sa fie po­menita povestirea lui George Enyedi (1555-1597) intitulata «Gismunda si Gisquardus », a carei tema este īmprumutata dintr-o nuvela a lui Boccaccio. Povestirea de origine antica «Arghir si Elena », ajunsa īn Transilvania prin mijlocirea unor carti populare italiene si prelucrata de Albert Gyergyai (c. 1600), se afla si īn literatura romīna si saseasca. Ea e una din cele mai artistice reali­zari ale īntregii literaturi a povestirilor. Din literatura antica si-a luat subiectele si Nicolae Bogāthi Fazekas (1534-1598), cel mai fecund scriitor de povestiri. Din aceeasi vreme dateaza si primele opere cu caracter stiintific īn limba maghiara, mai īntīi de stiintele naturii. Dintre cele dintīi realizari pomenim lucrarea de botanica a lui Petru Meliusz Juhāsz, Herbarium, tiparita la Cluj īn 1578, si « Manualul de medicina », de mari proportii, al lui George Lencses din Oradea, medicul curtii lui stefan Bāthory.

īnflorirea stiintei īn Transilvania e aratata de numarul mare al operelor stiintifice de specialitate, aparute īn limba latina. īn domeniul medicinei, doc­torul Paulus Kyr, care a organizat si un īnvatamīnt medical la Brasov, a publicat īn 1555 lucrarea Sanitatis studium (Studiul sanatatii), socotita prima carte de medicina tiparita īn Transilvania. īn domeniul filologiei si al editiilor de texte trebuie pomeniti īn primul rīnd Ioan Honterus si Valentin Wagner 1. Dintre operele lui Wagner, lasīnd la o parte tipariturile de autori clasici, amintim gra­matica sa greceasca (Compendium grammatices graecae, 1562). Dovada a interesu­lui pe care 1-a avut umanismul transilvanean pentru dezvoltarea culturii grecesti este si faptul ca Johannes Benkner, judele Brasovului, a pus sa se cumpere manu­scrise si carti grecesti din Ţara Romīneasca si din Moldova, pentru biblioteca scolara brasoveana. Din straduintele lui Martin Brenner din Bistrita (t 1553),

1 V. mai sus, partea a Ii-a, cap. XI, par. 2.

de a publica unele manuscrise mai importante, īnsemnata e tiparirea, la 1543, a unei parti din opera istorica a lui Bonfini. Pentru pastrarea izvoarelor istorice si-a cīstigat merite deosebite Cristian Pomarius (Baumgarten), (f 1565), care a organizat arhivele oraselor Sibiu, Brasov si Bistrita. El a avut si preocupari geografice, pregatind o harta a Transilvaniei, care īnsa nu s-a pastrat. Dintre

mrnZS&fcmXB&SSSgmTr mjyi > 'iii'iiVi'i7Cii7T]i5|2.ijTiA ' \gr ; «& i

T fi. ,<< ī* j

. .: -

\. -V* U C- ft A T I A h !:. G l A

t ' t

Fig. 304. - Foaia de titlu a lucrarii Statuta iurium mu-nicipalium Saxonum in Transilvania, tiparita la 1583.

filologi, Grigore Molnār din Cluj (f 1564) a scris o gramatica latina, īntre­buintata īn Transilvania pīna īn veacul al XlX-lea, iar Petru Csokās din Lasko (f 1587), profesor la Tīrgu Mures, a scris partea maghiara a dictionarului īn zece limbi al lui Calepinus (1585).

īn ce priveste dreptul si studiile despre stat, ele s-au dezvoltat īn slujba noului principat transilvanean si a paturilor dorrīinante. Se fac īncercari de codi­ficari de legi. Honterus a realizat o astfel de codificare īn anul 1544. Opera lui a fost continuata de Toma Bomelius. Bazat pe aceste lucrari, brasoveanul

Matei Fronius a definitivat codificarea dreptului sasesc īn Statuta iurium muni-cipalium Saxonum in Transilvania, tiparita īn 1583. Ioan Baranyai Decsi (Baro-vius, 1560-1601), prin opera sa juridica de proportii mari, intitulata Syntagma institutionum iuris (1593), a īncercat, pe baza dreptului roman, sa reformeze īntregul sistem juridic al Transilvaniei. Cancelarul Wolfgang Kovācsoczy (f 1594) a scris despre modul de cīrmuire a Transilvaniei (1584), iar Paul Gyulay, consilier al principelui, despre rolul important al capitaniei de Oradea īn viata princi­patului transilvanean (1585).

Literatura istorica

Cronicile transilvanene din a doua jumatate a veacului al XVI-lea au fost scrise fie īn limba maghiara sau germana - cum sīnt acelea ale lui Gaspar Heltai, stefan Szekely, Sebastian Borsos si Ieronim Ostermayer, fie īn limba latina, cum sīnt īnsemnarile murale de la Brasov si Sibiu sau operele lui Mihail Sigler, Eustatiu Gyulaffi, Ioan Barovius si stefan Szamoskozy. Cei mai multi dintre cro­nicari au reprezentat pozitia de clasa a patriciatului sasesc sau a nobilimii feudale, iar stefan SzamoskSzy a fost si cronicarul oficial al curtii principilor Transilvaniei.

Cronicile scrise īn limba materna s-au adresat unor cercuri mai largi de cititori si acest rol 1-a īmplinit mai ales « Cronica maghiara » (Magyar Kronika) a lui Gaspar Heltai din Cisnadie (īnceputul sec. XVI-1574), reprezentant de seama al reformei si al umanismului, cu studii universitare la Wittenberg. Cronica lui e īn cea mai mare parte o prelucrare, de popularizare, īn limba maghiara, a operei īn limba latina a lui Bonfini, cu descrierea evenimentelor din Transilvania si cu informatii privind Moldova si Ţara Romīneasca pīna la lupta de la Mohācs din 1526. Partea originala o constituie īndeosebi īnregistrarea legendelor despre originea lui Iancu de Hunedoara. īn aceasta prima cronica īn limba maghiara se vorbeste de originea romana a poporului romīn, care apare sub acest nume (romdnusok).

Tot īn slujba reformei a stat si stefan Szekely (īnceputul sec. XVI-1563) - fost student al universitatii din Cracovia - autor al unui cronograf intitulat « Cronica despre īntīmplarile mai īnsemnate ale lumii» (Chronica az vilāgnak jeles dolgairāl), care cuprinde si o cronica maghiara, cu informatii privind de asemenea tarile noastre, īn special īntre anii 1330-1557. El a scris cu simpatie despre rascoala lui Doja, despre Thomas Miinzer, iar pentru vremurile razboaie­lor īmpotriva turcilor a elogiat īndeosebi pe fiul lui Iancu de Hunedoara, pe Matei Corvin.

«Cronica despre īntīmplarile lumii » (Cronica az vilāgnak lett dolgairol), povestind evenimentele anilor 1490-1583 (sīnt pierduti anii 1571-1579), scrisa de Sebastian Borsos (c. 1520-1584), e opera unui mestesugar, ales de mai multe ori staroste de breasla si īn repetate rīnduri jude al orasului Tīrgu Mures. Pozitiei lui sociale i se datoreaza faptul ca, alaturi de unele stiri de istorie politica

privitoare la Transilvania, la Tara Romīneasca si mai ales la Moldova, īn cronica lui patrund si preocupari economico-sociale, īn legatura cu efectele inundatiei din 1555, cu pretul grīnelor, cu protejarea unor locuitori plebei ai orasului etc. E ostil nobilimii, reprezentata de « tradatorul » Melchior Balassi, iar īn lupta dintre diversele curente ale reformei cronicarul-mestesugar e alaturi de ramura calvina.

i        » i , ; ..

< li"6 ttkh. ■.'UUtuihniiu*::

Fig. 305. - Foaia de titlu a cronicii lui S. Tinodi, tiparita la Cluj īn 1554.

Cu «Istoriile » (Historien) lui Ieronim Ostermayer din Brasov (c. 1500- 1561), scrise īn limba germana, analistica saseasca īncepe sa depaseasca interesul pur local, acestea cuprinzīnd, pe līnga stiri cu privire la īntīmplarile brasovene si transilvanene, si informatii pentru istoria Moldovei si a Ţarii Romīnesti dintre anii 1520-1561 si mai ales detalii despre miscarile sociale si politice īn legatura cu introducerea reformei īn orasele sasesti.

Operele scrise īn limba latina, ca produse ale umanismului, au avut o circulatie mai restrīnsa, dar sīnt de multe ori valoroase īn ce priveste continutul lor. Sub influenta umanista s-au īnregistrat īn cursul veacului al XVI-lea (1535-1571) cīteva evenimente mai īnsemnate din istoria Transilvaniei, unele si din istoria Moldovei si a Ţarii Romīnesti, īn īnsemnarile murale din bisericile de la Brasov si Sibiu, cunoscute sub numele de Breve chronicon Daciae <seu Anrudes templi Coronensis et Cibiniensis >. Scrise pe mai multe coloane pe peretii bisericii Negre din Brasov si a bisericii dominicanilor din Sibiu, ele cuprindeau scurte īnsemnari despre īntīmplarile din anii 1143-1571, salvate prin tiparirea lor la 1600 si 1746.

Tot īn limba latina, sibianul Mihail Sigler (Sieglerus, prima jumatate a sec.XVI-1585), notar al «Universitatii sasesti» - cu studii juridice si teologice la Wittenberg - a scris o « Cronologie » importanta, cu stiri privitoare la Tran­silvania, Ţara Romīneasca si Moldova (mai ales pentru vremea lui Despot), pīna la 1563 inclusiv.

Dintre sfetnicii curtii princiare a Transilvaniei, Eustatiu Gyulaffy (1557-1607), secretarul lui Sigismund Bāthory- fost student al universitatii din Viena - a scris, se pare, o opera mai īntinsa īn limba latina, cuprinzīnd eveni­mentele de dupa lupta de la Mohācs si pīna la 1605, care īnsa nu ni s-a pastrat. De la Gyulaffy au ramas doar unele « īnsemnari istorice » (Foljegyzesek) īn limba maghiara, privind evenimentele anilor 1565-1605, petrecute īn Transil­vania si Ţara Romīneasca.

īn acelasi stil umanist a scris si Ioan Baranyai Decsi (Barovius, 1560-1601), unul din cei mai īnvatati oameni ai vremii sale, « Istoria » celor īntīmplate īn 1592-1598, cu stiri īnsemnate pentru istoria Transilvaniei, Moldovei si Ţarii Romīnesti. A fost profesor la Tīrgu Mures, filolog, istoriograf si jurist.

Realizarile cele mai īnsemnate ale istoriografiei umaniste din Transilvania sīnt datorate lui stefan Szamoskozy (1565- 1612), care-si facuse pregatirea la universitatea din Padova, unde a publicat, īn 1591, o lucrare arheologica asupra Transilvaniei. Istoriograf oficial al lui stefan Bocskay si Sigismund Rākoczy, Szamoskozy nu ne-a lasat o opera unitara, ci numai īntinse fragmente īn limba latina si unele «īnsemnari » īn limba maghiara. īn cele trei fragmente cuprin­zatoare- Libri, 1566-1586; Pentades, 1598-1599 si Hebdomades, 1603 - consti­tuind trei volume, el prezinta framīntarile sociale si politice ale vremii, uneori cu amanunte bogate, dar cu multa ura de clasa si cu dusmanie fata de romīni īn general si de Mihai Viteazul īn special, manifestate īndeosebi cīnd descrie rascoalele taranesti izbucnite cu ocazia cuceririi Transilvaniei de catre Mihai Viteazul, biruinta voievodului romīn la selimbar, īn toamna anului 1599, stapīnirea lui īn Transilvania si uciderea lui pe Cīmpia Turzii, īn 1601. īn stilul colorat al autorului gasim, uneori, pasaje retorice, dupa modelul lui Tit-Liviu si al altor scriitori ai clasicismului antic.

Poezia populara. Muzica

īn a doua jumatate a veacului al XVI-lea, marea majori­tate a cīntaretilor erau oameni instruiti; mai erau īnsa unii fara stiinta de carte, simpli lautari, care pastrau si transmiteau vechile traditii populare.

Luptele comune īmpotriva turcilor au facut din veacul al XVI'lea o peri­oada de īnflorire a cīntecelor īn Transilvania. Locuitorii sai au īnfruntat īmpreuna primejdiile luptelor, īmpreuna si-au plīns mortii si īn jurul focurilor de tabara īmpreuna s-au bucurat de biruinte. Acum, īn vremurile de suferinte si eforturi comune, s-a plamadit, de exemplu, poezia primului mare liric maghiar, Valentin Balassi (1554-1594), īn care se gasesc, pe līnga influente ale literaturii italiene si ale altor literaturi umaniste, si influente ale poeziei populare din Transilvania; el īnsusi a notat, īn unele cazuri, melodia unor poezii populare romīnesti, dupa care sa se cīnte poeziile sale.

Cīntaretii din veacul al XVI-lea nu voiau numai sa distreze, ci sa si īnsufle­teasca īn vederea luptelor cu turcii, eternizīnd amintirea eroilor, demascīnd pe cei aplecati spre tranzactii, pe lasi si pe tradatori, pe nemesii hrapareti. Din sirul lung al acestor cīntareti amintim pe cei mai īnsemnati: Sebastian Tinodi (c. 1505-1556), ale carui cīntece istorice-tiparite sub titlul Chronica, la Cluj, īn 1554 - evoca asediul Lipovei, pierderea Timisoarei etc, fixīnd aspecte ale luptei īmpotriva turcilor cotropitori. īn opera sa «Istoria Transilvaniei » (Erdeli historia), Tinodi prezinta evenimentele din anii 1540-1551, īn versuri greoaie, dar cu date istorice culese la fata locului. Aceste cīntece istorice au format baza pentru crearea epicei culte īn veacul urmator.

Rolul cīntaretilor din veacul al XVI-lea si, īn special, al lui Tinodi, e impor­tant si din punctul de vedere al dezvoltarii muzicii. Versurilor lor stīngace le-au dat avīnt melodiile ce le īnsoteau. Din īmbinarea acestor melodii populare cu elementele muzicii din alte tari europene s-a plamadit apoi muzica culta.

Pe līnga muzica populara, gustul Renasterii a promovat īn cercurile ora­senesti bogate, dar mai ales la curtea principilor, cultura muzicala apuseana. La curtea acestora, mai ales īn vremea Bāthorestilor, muzicienii de frunte au fost italieni. De la Brasov īsi tragea originea īnsa Valentin Bakfark (1507-1576), artist sarbatorit la curtile lui Ioan Zāpolya si Ioan Sigismund, la curtea regala a Frantei si la aceea a Poloniei. La Brasov a activat ca organist Ieronim Ostermayer (c. 1500-1561), cronicarul pomenit mai sus, care a cīntat si la curtea voievo­dului Ţarii Romīnesti, Radu Paisie, īn 1539, precum si la Brasov, īn cinstea unei solii a lui Petru Rares.

A doua jumatate a veacului al XVI-lea īnseamna īn Transilvania succesul reformei, care a dus la īnfrīngerea bisericii catolice pentru mai mult de un veac si jumatate, a constituit o platforma ideologica a luptei pentru existenta de sine statatoare a principatului transilvanean si a īnsemnat biruinta limbii vorbite de

popor īn literatura scrisa. O noua īnflorire a umanismului a mentinut o parte din literatura īn limba latina, pe care īnsa literatura īn limba materna o depaseste. Pe linga scoli, care s-au īnmultit si au primit acum o organizare noua, tipografiile din diferitele orase si apoi bibliotecile au ajutat la dezvoltarea si la difuzarea culturii īn paturi mai largi. Alaturi de poezia populara, care a continuat sa traiasca īn cīntecul lautarilor si al cīntaretilor mai putin instruiti, avem acum importante si variate realizari īn domeniul literaturii scrise, ca si īn acel al stiintelor si mai ales al istoriografiei.

Astfel, ca o consecinta a schimbarilor produse īn sīnul societatii, exprimate pe plan ideologic de reforma, cultura clasei feudale a suferit unele transformari, cultura paturilor orasenesti s-a īnnoit si s-a īntarit, dar īn ce priveste clasa exploa tata, ea a fost tinuta mai departe īn vechea īnapoiere.

3. ARTA

Considerīnd īn ansamblu aspectul evolutiei artistice, se constata ca arta tarilor romīne din a doua jumatate a veacului al XVI-lea dezvolta īn continuare conceptiile care se conturasera īnca īnainte de mijlocul acestui veac. Abia catre sfīrsitul secolului se īnregistreaza si afirmarea timida a unor factori noi, simptomatici si īn raport cu īmprejurarile politice care au dus la unirea vremelnica a celor trei tari. īnflorirea culturii orasenesti si, implicit, schimbarea felului de viata, se oglindesc atīt īn constructii, cīt si īn calitatea si varietatea produselor artizanatului.

Arhitectura

Traditia si īnflorirea santierelor de constructie duce la o vadita sporire a maestriei, exprimata īn fiecare pro­vincie prin particularitati specifice. īn Moldova, īntre constructiile mai impor­tante ale lui Alexandru Lapusneanu, mentionam biserica manastirii Bistrita, terminata īn 1554, si manastirea Slatina (1553-1561). Prima reelaboreaza limbajul arhitectonic de la Neamtu si de la Sf. Gheorghe din Suceava, īn timp ce biserica manastirii Slatina dezvolta caracterele tipului « mixt ». Mīna de lucru a pietra­rilor transilvaneni, chemati din Bistrita, se recunoaste īn profilarea cadrelor de usi gotice tīrzii, ca si īn cele cīteva capiteluri din pronaos, unde se mentin formele Renasterii. Un rod al santierelor moldovenesti e si biserica manastirii Dochiariu de la Athos, refacuta integral nu numai cu resursele acordate de La­pusneanu, dar si sub īndrumarea unui mester moldovean, care īncadreaza absidele laterale ale tipului athonit īn sensul structurii caracteristice tipului « mixt» moldovenesc.

Ultimul monument din seria cladirilor cu plan triconc si cu particulari­tatile traditionale e biserica manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor, zidita aproximativ īntre anii 1582-1586. Cele doua pridvorase care īncadreaza

Fig. 306. - Biserica manastirii Sucevita.

«xonartexul bisericii spre nord si sud par nu numai adaose putin ulterioare constructiei initiale, dar, prin forma arhivoltelor si prin profilarea lor, ele tra­deaza prezenta unor elemente noi, de provenienta munteana.

Aceasta influenta nu e izolata. Relatiilor strīnse, politice si culturale, dintre Moldova si Ţara Romīneasca, le corespunde o patrundere a elemen­telor muntene īn arhitectura Moldovei. Primul exemplu concret e biserica manastirii Galata, de līnga Iasi, ctitorie a lui Petru schiopul din 1583. Daca planul respecta īnca traditia, elementele noi se fac simtite prin elevatie. Alaturi de turla de pe naos, se introduce acum o a doua turla, pe pronaos, iar fatada e īmpartita īn doua registre printr-un brīu cu o profilare foarte carac­teristica. Semnificativa e si īnlaturarea peretelui despartitor dintre gropnitā si naos si īnlocuirea lui cu trei arcade asezate pe doi stīlpi. In acest amanunt se recunoaste manifestarea - e drept īnca foarte timida - a unei conceptii noi, opusa principiului farīmitarii spatiale a sistemului aditional moldovenesc si se initiaza un proces care va tinde, īn ultima analiza, la realizarea unitatii spatiale. Dar acest proces, descatusat acum, īsi va atinge tinta abia īn arhitec­tura veacului al XlX-lea, sub īnrīurirea sustinuta a artei apusene. Alt monu­ment, tot asa de caracteristic pentru experimentarea de forme noi, e biserica manastirii Aroneanu de līnga Iasi, ridicata de Aron voda īn 1594.

O activitate deosebit de rodnica se desfasoara pe santierele de constructie ale Ţarii Romīnesti. Pe la 1559 se cladise un palat domnesc īn noua capitala din Bucuresti, cu interiorul īmbracat īn bogate tapiserii orientale; īn cursul deceniilor urmatoare s-au ridicat tot aci cel putin opt biserici de zid, din care īnsa nici una nu a mai pastrat aspectul original intact. Vechea capitala din Tīrgoviste nu fusese nici ea parasita si Petru Cercel construieste, īn 1583, un palat nou, din care se vad īnca, alaturi de ruinele beciurilor, turnul Chindiei si biserica domneasca, caracterizata prin reluarea planului mai spatios īn cruce greaca. Pridvorul īnsa e un adaos din veacul al XVII-lea.

īn general, īn planuirea bisericilor nu se aduc inovatii. Rolul principal īl detine triconcul, din care se elimina treptat elementele de structura ale tipului Vodita II. Exemple de asemenea cladiri sīnt biserica Curtii Vechi din Bucuresti (1559?) si biserica din Bucovat, līnga Craiova (circa 1570). Pronaosul supra-largit de la biserica episcopala din Curtea de Arges se īntīlneste la Cobia, īn 1572. Altarul īncadrat de pastoforii (proscomidie si vesmīntar), adaptat tipului triconc īnca din perioada precedenta - de pilda la Lopusnia1 - reapare la biserica din Bucovat si la ctitoria lui Mihai Viteazul, manastirea Mihai Voda (1589-1591), din Bucuresti.

Caracteristica pentru arhitectura Ţarii Romīnesti din perioada aceasta e folosirea caramizii de o calitate exceptionala. Acestei zidarii bine legate i se

1 Vezi mai sus partea a Ii-a, cap. XI, par. 3.

67 - c. 1180

datoreste si posibilitatea de a renunta la sistemul constructiv elaborat la Vodita II. īn fatada īnsa se mascheaza adeseori īntrebuintarea exclusiva a caramizii prin acoperirea straturilor alternativ cu tencuiala, imitīndu-se astfel lespezile de

Fig. 307. - Biserica Mihai Voda din Bucuresti.

piatra ecarisata. Pentru a se asigura rezistenta suprafetei se folosesc uneori (de exemplu la Cobia) caramizile smaltuite si īn cazul acesta se renunta, fireste, la tencuiala. Totodata, se introduc si caramizile profilate, executate m tipare speciale, pentru a se īnlesni articularea fatadelor. Acestea se īmpart īn doua

-tr.ītre printr-un brīu compus dintr-un tor (un ciubuc semicilindric) īntre doua noduri de caramizi (tipicul brīu muntean), iar suprafetele celor doua registre se ritmeaza prin firide cu arcade.

Elementele acestea de parament ne permit sa recunoastem si īn Transil­vania prezenta influentelor Ţārii Romīnesti. Organizarea social-politica a celor trei «natiuni» privilegiate punea piedici noi dezvoltarii bisericii romīnesti. De aceea nu numai casele taranilor, ci si bisericile continuau sa fie cladite din lemn si numai relatiile politice cu Moldova si cu Ţara Romīneasca impuneau concesii ocazionale. Astfel, aflam despre interventii ctitoricesti ale lui Petru Cercel si Aron voda īn folosul bisericii Sf. Nicolae din scheii Brasovului, iar Mihai Viteazul ridica o serie de biserici de piatra īn Transilvania, dintre care numai cea din Ocna Sibiului mai pastreaza unele parti vechi, caracterizate prin paramentul de caramida si brīul muntenesc.

Introducerea reformei religioase a provocat o stagnare a arhitecturii bisericesti maghiare si sasesti. Numai vechea biserica evanghelica din Bistrita,

iiiiliillil»

Fig. 308. - Arcade din Bistrita, sec. XVI.

care necesita o restaurare radicala, a prilejuit deschiderea unui santier mai impor­tant (1560-1563), īncredintat arhitectului Petrus Italus, originar din Lugano, care lucreaza īn Slovacia si se stabileste pīna la urma īn Polonia. Petrus Italus

w

pastreaza vechea structura gotica, dar introduce o serie de elemente ale Renasterii, cum sīnt, īn interior, consolele si parapetele cu balustri, iar īn exterior, corona-mentul fatadei si mai ales portalurile. īn schimb, perioada aceasta produce o bogata arhitectura laica, militara si civila. īn toate orasele mai importante s-au -completat si modernizat incintele de aparare, dar numai īn Brasov se mai pas-treaza caracteristica poarta Sf. Ecaterina, zidita īn 1559.

Numeroase sīnt urmele arhitecturii civile. īnlocuirea caselor de lemn ale orasenilor cu cladiri de zid devine acum tot mai frecventa. Despre activitatea pietrarilor clujeni, care au livrat detalii arhitectonice īn tot cuprinsul Transil­vaniei centrale si de nord, ne putem da seama dupa piesele pastrate īn lapidarul Muzeului de istorie din Cluj, iar o serie de case, īndeosebi din Bistrita si Sibiu ■- unele fara īndoiala ceva mai vechi - pastreaza caracteristicele foisoare dinspre strada, construite īnca dupa principiile goticului tīrziu. Tot īn Bistrita mai exista fosta casa a breslei argintarilor, acum sediu al Muzeului raional, care se distinge prin numeroase amanunte executate īn stilul Renasterii. Constructiile acestea ilustreaza starea īnfloritoare a orasului, favorizat de relatiile economice cu Moldova.

O categorie aparte o formeaza castelele nobiliare. Din aceasta perioada dateaza, de pilda, o parte a palatului princiar din Turda si dispozitia castelului din Fagaras, dar cele mai sugestive cladiri sīnt castelele din Cris (1559) si din Manastirea (1593), acesta din urma incendiat de trupele naziste īn timpul celui de-al doilea razboi mondial. Castelul din Cris poseda un foisor īn stilul Renas­terii, cu formele particulare care s-au raspīndit īn Slovacia si īn Ungaria de nord; tot de acolo provine si modelul puternicului donjon, adaugat īn 1598. Castelul din Manastirea e conceput ca un bloc īnrhegat, iar īn amanunte reapar elemente din faza precedenta a Renasterii, cum sīnt īndeosebi tocurile ferestrelor geminate, care repeta motivul de la castelul lui Martinuzzi din Gherla īnvecinata.

Ca si īn trecut, sculptura īn piatra e cea funerara si pas­treaza mai departe caracterul prevalent ornamental, īn Moldova se īntīlnesc īnca variante ale palmetei, alaturi de īmpletitu­rile florale orientale, copiate dupa brocarte si introduse īn vremea lui Petru Rares. Din prima categorie amintim lespedea lui Simion Movila de la Sucevita, iar din categoria a doua lespedea Teofanei de la Slatina si mai ales cea a lui Ieremia Movila de la Sucevita.

īn Ţara Romīneasca ramīne vie traditia din vremea lui Neagoe Basarab, a lespezilor decorate cu īmpletituri geometrice, executate de obicei foarte simplu (exemple īn biserica din Caluiu). Lespedea lui Albu Golescu (1574) de la Vieros e, īn schimb, īmpodobita cu figura unui calaret, dupa modelul lespezii lui Radu de la Afumati. Motive orientale apar apoi si īn Ţara Romīneasca, fie ca decor pe bordura (Vieros, lespedea Irinei, 1572), fie pe cīmpul de mijloc (Buda, lespe­zile lui Radu ceasnicul, 1581 si a lui Vlaicu clucerul, 1588).

.a

Fig. 309. - Castelul Bethlen din Cris.

Fig.

. 310. - Castelul de la Manastirea.

HSI '*OJI3ĪA B3!13^0! EI3P nss'atoQ nqjy mt

|

■ .■ ■ .

Ii

Fig. 312. - Usa de lemn sculptat de la manastirea Tazlau,

īn Transilvania se executa pentru mormintele din catedrala catolica ar la Alba Iulia sarcofage cu reprezentarea pe capac a defunctului culcat, iar pe peretele frontal cu reliefuri biblice (sarcofagul reginei Isabella, 1559) sau r^: or­nice (sarcofagul lui loan Sigismund, 1571), īn vadita imitare a mormintelor Huni-azilor, dar fireste cu o tratare plastica mult mai pitoreasca. īn amb:art-saseasca se sculpteaza epitafe de tipul pe care īl raspīndise Renasterea īnca de pe la īnceputul veacului, dar acum, alaturi de cele de piatra, apar si epitafe m bronz (de exemplu epitaful lui Petru Haller von Hallerstein, 1569). Un intere» deosebit īl prezinta epitaful domnitei Zamfira (1580), fata lui Moise voievod, din biserica manastirii Prislop, cu stema munteana īncadrata de cartuse

īn formele Renasterii.

īn materie de sculptura īn lemn, merita a fi amintite canaturile de la Cobia (1572, acum īn muzeul manastirii din Sinaia), cu vrejuri bogate, si canatul de la usa exterioara a bisericii din Tazlau, opera mesterului Corma, din 1596, executata īntr-un relief foarte fin, īn care se īmbina motive gotice tīrzii cu elemente florale.

Putine sīnt monumentele de pictura murala din aceasta
Pictura .i". i- r. - . . - ■

perioada, iar cele pastrate au suferit retusari si restaurari.

Doar īn Moldova a ramas ansamblul bisericii Sucevita, ale carei picturi, termi­nate īn 1606, īmbraca atīt interiorul cīt si exteriorul, oferindu-ne ultimul exemplu al acestui tip de decoratie initiat īn perioada lui Petru Rares, Daca īn amanuntele stilistice pictura de la Sucevita lasa sa se īntrevada un anumit schematism, datorit rutinei, īn schimb iconografia prezinta numeroase īmbogatiri cu nuanta nara­tiva (scene din vietile sfintilor), precum si īncercari timide de a īnviora imaginile prin interpretarea mai atenta a cadrului scenic, a peisajului si a reprezentarilor de orase. Totodata, se observa relatii noi cu arta ruseasca, atīt din punct de vedere stilistic, cīt si iconografic (Maica ocrotitoare).

O oarecare despagubire pentru pierderea picturii murale ne ofera icoanele. Traditia arhaica bizantino-balcanica se recunoaste īn icoana fecioarei Maria din biserica manastirii Dintr-unlemn, iar o icoana din Muzeul de arta din Viena. provenind de la Petru schiopul, dezvaluie influente ale artei rusesti. O serie de icoane moldovenesti - aflate īn muzeul manastirii Putna, īn tezaurul manastirii Agapia si la manastirea Dionisiu de la Athos - par a ilustra etapele evolutie; unui atelier de pictura de la Putna - cīteva din ele fiind si datate; ultima din serie e din 1585 si poarta chiar semnatura arhimandritului Dosoftei si a uceni­cului sau Anasia (identificat de unii cercetatori cu tīnarul Anastasie Crimca). īn ambianta protestanta din Transilvania, pictura religioasa fusese complet proscrisa si - dupa cīt se pare - pictura profana nu gasise īnca nici ea un teren prielnic īn lumea avuta din orase si nici īn castelele feudalilor. Dovada ne-o ofera faptul ca la īnceputul veacului al XVIl-lea se va constata o lipsa de pictori si o pierdere a traditiei mestesugului.

Fig. 313. - Portretul ctitorului si ale familiei sale de la manastirea Sucevita, sfīrsitul sec. XVI.

Fig. 314. - Portretul lui Radu Buzescu spatar si al sotiei sale, de la biserica din Calui,

sfīrsitul sec. XVI.

Fig. 315. - Portretul lui Ieremia Movila, broderie de la manastirea Sucevita, 1604.

Evolutia morfologica schitata anterior se oglindeste sl īn domeniul artelor decorative. Din categoria miniatu­rilor amintim un evangheliar scris īn 1555 la Putna si daruit manastirii Neamt, marcīnd o noua etapa a ilustratiei moldovenesti traditionale. Alt evangheliar, executat īn Ţara Romīneasca īntre anii 1566-1583, ajuns apoi īn Moldova (muzeul de la Sucevita), se distinge printr-o ilustratie bogata s textului, iar evangheliarul lui Ieremia Movila, lucrat īn 1598 (acum la Muntele Sinai), prezinta o primenire a vignetelor si a portretelor celor patru evanghelisti. inovatii care reflecta si unele īnrīuriri ale xilografiei.

Despre rolul pe care 1-a jucat argintaria marturisesc numeroase cruci sculptate si ferecate, panaghiare, dar mai ales un numar considerabil de fereca­turi de evangheliare, unele aflate acum īn Muzeul de arta al R.P.R. si īn tezaurele de la Putna, Neamtu, Agapia, iar altele la Muntele Sinai. Nu e lipsit de interes faptul ca una din ferecaturile de la Putna (din 1598) poarta semnatura argin­tarului Ioachim din Suceava, semn ca alaturi de atelierele manastiresti erau active si cele ale mestesugarilor din orase.

Din broderiile liturgice mai de seama amintim pe cele daruite de Lapus-tieanu manastirii Slatina, apoi ale Movilestilor de la Sucevita si perdeaua de Iconostas oferita de Preda Buzescu bisericii din Stānesti (Vīlcea). īn broderiile Movilestilor apare īnsa o tehnica noua, īn relief, executata pe catifea, o influenta apuseana care realizeaza efecte cu mijloace tehnice mai putin rafinate si provoaca decaderea calitativa a acestui gen de podoabe.

BIBLIOGRAFI E*

I. Lucrari teoretice

Marx, K.-F. Engels, Despre arta si literatura, Bucuresti, 1953.

Engels, F., Dezvoltarea socialismului de la utopie la stiinta, īn K. Marx-F. Engbls, Opert

alese īn doud volume, voi. II, Bucuresti, 1952.
- Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958.

II. Lucrari generale

B6ka, L. si PAndi, P., A magyar irodalom tSrtenete 1849-ig., Budapesta, 1957.

Cartojan, N., Istoria literaturii romīne vechi, I, Bucuresti, 1940.

Ciobanu, st., Istoria literaturii romīne vechi, I, Bucuresti, 1947.

Contributii la istoria medianei īn R.P.R., sub redactia prof. dr. V. Bologa, Bucuresti, 1955.

Densusianu, O., Histoire de la langue roumaine, II, Paris, 1938.

Iorga, N., Istoria literaturii romīnesti, I, ed. a Ii-a, Bucuresti, 1925.

Istoria bisericii romine, voi. I, Bucuresti, 1957.

Istoria literaturii romīne, I, Bucuresti, 1954.

Puscariu, S., Istoria literaturii romīne. Epoca veche, ed. a Ii-a, Sibiu, 1930.

Rosetti, Al., Limba romīnd īn secolele al XIII-lea - XVI-lea, Bucuresti, 1956.

* Vezi si bibliografia de la cap. Cultura feudalismului dezvoltat.

III. Lucrari speciale

1. Cultura īn Ţara Romīneasca si Moldova

Bianu, I., Texte de limba din veacul al XVI-lea, Bucuresti, 1925.

Cartojan, N., Cartile populare īn literatura romīneasca 1. Epoca influentei sud-slave, Bucuresti,

1929. Cronicile slavo-romīne din sec. XV- XVI, publicate de 1. Bogdan, editie revazuta si completata

de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1959.

Dragan, N., Doua manuscrise vechi. Codicele Teodorescu si Codicele Martian, Bucuresti, 1914. Gaster, M., Literatura populara romīna, Bucuresti, 1883. Hasdeu, B. P., Cuvente den batrini, II, Bucuresti, 1889.

- Psaltirea publicata romineste la 1577 de diaconul Coresi, Bucuresti, 1894.
Iatimirski, A. I., EjiazcmsotumcAbHOcmb pyccuux zocydapeii e PyMbiuuu e XVI-XIX, st.,

Moscova, 1899.

īnvataturile lui Neagoe Basarab, ed. V. Grecu, Bucuresti, 1942. Istoria Ţarii Rominesti. 1290-1690. Letopisetul Cantacuzinesc, ed. C. Grecescu si D. Simo-

nescu, Bucuresti, 1960.

Cjiosa HaKa.3ameAbHbin eoeeodu eajiaiucnozo Hhioh, ed. P. A. Lavrov, St. Petersburg, 1901. Mazilu, D., Diaconul Coresi. Contributii, Ploiesti, 1933.

Nedioglu, Gh., Cea mai veche scoala romīneasca cu caracter statornic, Bucuresti, 1913. Panaitescu, P. P., īnvataturile lui Neagoe Basarab. Problema autenticitatii, īn Balcani,

V-l, 1942, p. 137-206.

- Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., I, Bucuresti, 1959.
Grecu, A. (P. P. Panaitescu), īnceputurile dreptului scris īn limba romīna, īn Studii VII,

1954, nr. 4, p. 215-228. Puscariu, S. - Procopovici, Al., Diaconul Coresi, Carte cu īnvatatura (1581), Bucuresti,

1914. Simonescu, D., Cronica lui Baltazar Walther despre Mihai Viteazul īn raport cu cronicile

interne contemporane, īn St. mat. ist. medie, voi. III; 1959, p. 7 - 99. Sīrku, P., Hī ucmopuu CHouiemtu pyccnux c pyjuunaMU, St. Petersburg, 1898.

2. Cultura īn Transilvania

Albu, N., Istoria īnvatamīntului romīnesc din Transilvania pīna la 1800, Blaj, 1944. Craciun, I., Cronicile romīnesti ale Transilvaniei si Banatului. Consideratii preliminare, īn

An. Inst. ist. Cluj, I -II, 1958-1959, p. 125-152.

Csāki, R., Vorbericht zu einer Qeschichte der deutschen Literatur in Siebenburgen, Sibiu, 1920. Degh, Linda, hlepkolteszet, Budapesta, 1958.

Gulyās, Pāl, A kb'nyvnyomtatds Magyarorszdgon a XV es XVI szdzadban, Budapesta, 1929. Horvāth, J., A reformdciā jegyeben, Budapesta, 1953. Jako, S., Az otthon es muveszete a XVI -XVII szdzadi Kolozsvdron, īn Kelemen Lajos Emlik-

konyv, Cluj, 1957, p. 361-393. Jekeli, H., Die Entwicklung des siebenbiirgisch-sachsischen hoheren Schuluiesens von den

An/āngen bis zur Qegenwart, Medias, 1930.

JuhAsz, Istvan, A reformdciā az erdelyi romcino/c kozott, Cluj, 1940. Kardos, Tibor, A magyarorszagi humanizmus kora, Budapesta, 1955. Klaniczay, A magyar reformaciā irodalma, īn Irodalomtorte'neti Kozlemenyek, 1957. Kristof, G., Influenta poeziei populare romīne din secolul al XVI-lea asupra lui Balassa Bdlint.

in Daco-Romania, III, 1922-1923, p. 550-560.

Lazar, Victor, Legende istorice de pe pamīntul Rominiei, Cluj, 1921.

Popovici, Iosif, Poetii populare romīne, voi. I, Balade populare din Banat, Oravita, 1909.

Revesz, Imre, Magyar reformdtus egyhdztortenet. Debretin, 1938.

SuucĂ, N., Cea mai veche scoala romineasca din cuprinsul Rominiei, īn Omagiu lui C. Kiri-

tescu, Bucuresti, 1937. Teutsch, Fr., Die siebenburgisch-sachsischen Schuiordnungen, Berlin, 1888.

- Zur Qeschichte des deutschen Buchhandels in Siebenbiirgen, Leipzig, 1892.

Veress, E., A Kolorsvdrr Bdthory-egyetem tortenete leromboldsdig, 1603, īn Erdelyi Muzeutn,

XXIII, 1906, p. 169-193, 249-263, 319-320.

3. Arta

a. Ţara Romīneasca si Moldova

Bals, G., Bisericile moldovenesti din veacul al XVI-lea, Bucuresti, 1928 (Bul. Corn. mon. ist.,

XXI, 1928, fasc. 55-58).

Constantinescu-Iasi, P., Evolutia stilului moldovenesc, Iasi, 1927. Ghika-Budesti, N., Evolutia arhitecturii īn Muntenia, partea II, Bucuresti, 1930 (Bul. Corn.

Mon. ist., XXIII, 1930). Henry, Paul, Les eglises de la Moldavie de Nord des origines ā la fin du XVI-e siecie, text si

album, Paris, 1930.

Ionescu, Gr., Istoria arhitecturii rominesti, Bucuresti, 1937. Iorga, N., Les arts mineurs en Roumanie, 2 voi., Bucuresti, 1934-1936. Muzicescu, M. A. - Berza, M., Manastirea Sucevita, Bucuresti, 1958. Studii asupra tezaurului restituit de U.R.S.S., Bucuresti, 1958. stefanescu, I. D., L'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, 1 voi.,

text si album, Paris, 1928.

L'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie. Nouvellej
recherches, 2 voi., text si album, Paris, 1929.

La peinture religieuse en Valachie ei en Transilvanie depuis les origines jusqu'au
XDC'e siecie, 2 voi., text si album, Paris, 1932.

b. Transilvania

A magyaroszdgi muveszet tortenete, voi. I, Budapesta, 1956.

Balogh, J., A magyar renaissance epiteszet, Budapesta, 1953.

Csabai, I., As: erdelyi renes^nsz muveszet, Budapesta, 1943.

Die deutsche Kunst in Siebenbiirgen, ed. V. Roth, Sibiu, 1934.

Pascu, st., Mestesugurile din Transilvania fina īn secolul aī XVf-īea, Bucuresti, 1954.

Petranu, C, L'art roumain de Transilvanie, I (text), Bucuresti, 1938.

Roth, V., Qeschichte der deutschen Plastik in Siebenbiirgen, Strassburg, 1906.

Qeschichte des deutschen Kunstgewerbes in Siebenbiirgen, Strassburg, 1908.

Beitrā'ge zur Kunstgeschichte Siebenbiirgens, Strassburg, 1914.

Kunstdenkmaler aus den sāchsischen Kirchen Siebenburgens, voi. I, Sibiu, 1922.
VXtasianu, V., Vechile biserici de piatra romīnesti din judetul Hunedoara, īn An. Corn. Mon.

ist. Transilvania, 1929. Wo^titsch, Th., Das evang. Kirchengebaude in Bistritz, Bistrita, 1885.