ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
CULTURA ÎN VREMEA FEUDALISMULUI TIMPURIU
Sapaturile arheologice recente au scos la iveala urme de cultura romî-neasca înca din veacul al X-lea, din vremea încheierii procesului de formare a poporului romîn si a cristalizarii relatiilor feudale pe teritoriul patriei noastre. Desi elementele acestei culturi sînt înca insuficient cunoscute, ele permit, totusi, doua constatari importante. Cea dintîi se refera la prezenta unor trasaturi provenind din vechea traditie locala, ceea ce a permis definirea ei ca cea mai veche cultura romîneasca. în ce priveste ceramica, mai multe tipuri de vase atesta persistenta în mediul populatiei bastinase a unor forme, motive ornamentale si tehnici de lucru caracteristice ceramicii romane provinciale din veacurile IV-VI. Sub anumite aspecte, legaturile în timp ale acestei ceramici se întind adînc în urma, ea putînd fi considerata în acela&# 555f58f 351;i timp ca o baza de dezvoltare a ceramicii bine cunoscute din veacul al XlV-lea. în afara persistentei elementelor locale în ceramica, se pare ca tipul de locuinta - asa cum e atestat la Bucov - este de origine dacica, el perpetuîndu-se, pîna în vremea noastra, în colibele pastorilor din munti, de pilda din Parîng sau din regiunea Bicazului.
Cea de-a doua
constatare priveste aria de raspîndire a acestei culturi. Larg
extinsa în cîmpia munteana si în Dobrogea, ea este prezenta
de asemenea în Transilvania si Moldova, acoperind astfel - în grade
si forme care urmeaza a fi precizate de cercetarile viitoare -
întregul teritoriu locuit de romîni. Caracterului unitar - cu unele deosebiri
dupa regiuni ■- al procesului de dezvoltare social-economica îi
corespunde, astfel, în epoca cristalizarii relatiilor feudale, o
baza unitara de dezvoltare a culturii.
Sapaturile arheologice au putut surprinde însa numai unele aspecte - în special de cultura materiala - ale culturii populare romînesti din epoca feudalismului timpuriu. în fapt, ea a fost mult mai bogata; pe de alta parte, pe acelasi teritoriu au coexistat si culturile grupurilor etnice înca neasimilate sau ale populatiilor venite ulterior. Trebuie sa amintim, totodata, ca, datorita asupririi feudale, masele producatoare nu si-au putut manifesta în mod liber toata puterea lor de creatie literara si artistica.
Studiul culturii
populare este foarte anevoios atunci cînd cautam sa o
încadram în limite cronologice precise, din pricina
modalitatilor sale specifice de realizare, determinate de
conditiile de viata ale claselor exploatate. Productia
literara a poporului, datorita transmisiunii ei orale, este greu
databila si sufera continue transformari; realizarile
arhitectonice sînt din materiale usor perisabile, îndeosebi din lemn, ca
si întreaga sculptura taraneasca; piesele vestimentare,
scoartele, obiectele de uz casnic, de atîtea ori împodobite artistic, sînt
si ele supuse acelorasi vicisitudini.
în atare conditii, problemele culturii populare prezinta deosebite dificultati, chiar pentru perioade mai noi ale orînduirii feudale. în ce priveste feudalismul timpuriu, exista putine indicii documentare databile cu oarecare certitudine, fiind siliti astfel mai ales la deductii logice, bazate pe faptul ca unele forme sau motive, mai cu seama artistice, de incontestabila origina straveche, au supravietuit pîna în 2ilele noastre. Aceste supravietuiri arata ca poporul pastra, în constructia locuintelor, în port, în ceramica, în ornamentica folosita sau în productia sa literara, traditii culturale, urcînd pîna în cele mai îndepartate timpuri, îmbogatite în cursul vremii, atît prin opere de creatie proprie, cît si prin contactul cu alte populatii.
Pe masura ce se adînceste diferentierea sociala, din acest fond comun al culturii populare se desprinde, treptat, cultura clasei feudale, care va ajunge sa exprime, într-un chip tot mai complex, pozitia si interesele acestei clase, servind la întarirea dominatiei ei în cadrul societatii.
Cunoasterea culturii clasei dominante în feudalismul timpuriu este astazi mult înlesnita de o serie de descoperiri arheologice, care întregesc în chip fericit informatiile sporadice ale izvoarelor literare. Totusi, izvoarele ce ne stau la îndemîna sînt înca departe de a putea lamuri toate problemele; în acest domeniu, situatia capata o complexitate deosebita prin caracterul multiplu al surselor de inspiratie la care se recurge. Fara îndoiala ca nici cultura populara nu e refractara schimburilor culturale cu lumea dinafara; legaturi importante se vor stabili mai ales între culturile populare din cadrul teritoriului romînesc. Dar, datorita lentei evolutii a conditiilor de viata ale taranimii medievale, cultura populara apare mai strîns legata de traditie decît cultura clasei feudale.
Dupa constituirea ei, clasa feudala avea nevoie de dezvoltarea unei ideologii care sa sustina noua baza feudala, de cetati pentru asigurarea dominatiei sale politice, de constructii religioase impunatoare, de desfasurarea unui fast care sa satisfaca propriile-i exigente de viata si, în acelasi timp, sa insufle respect si teama celor aflati în dependenta. Acolo unde traditiile locale nu puteau sa i le ofere, clasa feudala a fost nevoita sa-si caute modele în afara. înrîuririle atît de puternice care au fost primite în cursul feudalismului timpuriu nu trebuie însa privite ca simple împrumuturi care nu se încadrau în procesul de dezvoltare interna, ci, dimpotriva, ele au putut fi receptate numai în masura în care se
■ --v ... ^
-
Fig. 58. -
Motive vechi (sec. X-XVII) folosite în
arta populara.
12 - c. 1180
dovedeau necesare
si gaseau aici un teren social-economic prielnic pentru a prinde radacini.
între aceste influente, unele au avut o importanta deosebita. Astfel este cazul influentei slave, exercitate sub dubla forma a civilizatiei feudale ruse si a civilizatiei feudale sud-slave, bulgare si sîrbesti, la care trebuie adaugata, pentru începuturile feudalismului timpuriu, aceea morava. în formarea sintezei culturale romînesti un rol de seama a avut Bizantul, ale carui elemente de cultura ne-au fost transmise fie direct - în prima epoca îndeosebi prin Dobrogea - fie prin intermediul slavilor sudici. în sfîrsit, dupa cucerirea Transilvaniei de catre statul feudal maghiar si asezarea colonistilor sasi, contactul cu Europa centrala si apuseana a devenit tot mai puternic. El contribuie, în primul rînd, la formarea caracterului specific al culturii feudale maghiare si al celei sasesti, dar ajunge sa-si exercite influenta si asupra culturii romînesti.
Numeroasele contacte culturale dau un aspect relativ neunitar epocii, îndeosebi în ce priveste monumentele de arta, si fac dificila urmarirea liniei de evolutie, devenita si mai grea prin pierderea celor mai multe dintre marturiile care serveau drept inele de legatura.
în aceste conditii se desfasoara activitatea proprie a elementelor locale. Ele învata, experimenteaza si adapteaza împrumuturile culturale la propriul fond mostenit, dezvoltînd în mod creator elementele receptate. De aceea, veacurile feudalismului timpuriu se prezinta ca o epoca de pregatire, în care se capata deprinderi tehnice, se aleg modele, se primeste ceea ce e mai potrivit cu propria dezvoltare social-economica. Rezultatele acestor experiente se vor vedea doar mai tîrziu, în vremea feudalismului dezvoltat; închegarea atunci a unei culturi feudale romînesti - si îndeosebi a unei arte romînesti - cu caractere originale bine definite va fi rezultatul unei remarcabile capacitati de integrare si prelucrare creatoare a numeroase elemente de origini diferite, pe un fond oferit de bogatele traditii ale culturii populare. Realizarile de la sfîrsitul veacului al XlV-lea si din veacul al XV-lea nu ar fi fost posibile fara lunga epoca de pregatire pe care o reprezinta feudalismul timpuriu.
Biserica a jucat un rol însemnat în formarea culturii
Rolul bisericii în socie- feudale. Ceea ce afirma Engels cu privire la
biserica
tatea feudala. Organi- .. M , ,
.. .
. " romano-catolica este valabil m mare
parte si pentru cea
zarea bisericeasca ^ ^ ~
"
ortodoxa: «Ea învaluia orînduirea feudala cu aureola
gratiei divine. Ea îsi întocmise ierarhia ei proprie dupa modelul feudal si, în sfîrsit, era cel mai mare dintre seniorii feudali... » *. Tot Engels explica, în Razboiul taranesc german, modul cum biserica a ajuns sa detina « monopolul asupra pregatirii intelectuale », cum « cultura însasi a capatat un caracter esen-tialmente teologic », subliniind ca « aceasta suprematie a teologiei pe întregul
1 F. Engels,
Dezvoltarea socialismului de la utopie la stiinta, în K. M
arx-F. Engels Despre religie, Buc, 1960,
p. 270.
tarîm al activitatii intelectuale era în acelasi timp consecinta necesara a pozitiei bisericii ca chintesenta si consfintire a dominatiei feudale existente » \
Biserica a exercitat vreme îndelungata si în tarile noastre un adevarat monopol al culturii scrise. Sub conducerea bisericii s-au organizat principalele centre de activitate carturareasca si artistica ale evului mediu, care au fost timp de cîteva veacuri marile manastiri.
Principal sprijin al feudalismului, consfintind exploatarea maselor populare, biserica a promovat dezvoltarea relatiilor feudale si a contribuit, la sud si est de Carpati, la pastrarea formatiunilor politice proprii. în acelasi timp, biserica va sprijini eforturile de aparare împotriva tendintelor de cotropire ale unor puteri straine, care încercau sa impuna o alta credinta, fie ea catolica, fie mai tîrziu mahomedana.
în astfel de conditii, organizarea bisericii este una dintre problemele importante ale istoriei societatii si culturii feudalismului timpuriu.
Atît pentru organizarea ierarhica a bisericii, cît si pentru formele de cult si, mai ales, pentru limba însasi a slujbei bisericesti-fapt cu profunde urmari asupra întregii culturi feudale - dominatia bulgara asupra unei parti din teritoriul de la nordul Dunarii (veacurile IX-X) a avut o mare însemnatate.
Atestat cu certitudine în sînul populatiei bastinase daco-romane înca din veacul al IV-lea, crestinismul s-a raspîndit în regiunile din nordul Dunarii în forme populare2. Legaturile acestor comunitati cu cele existente în Dobrogea sau eventual pe malul stîng al fluviului, în punctele stapînite de Imperiul roman de rasarit - pentru a nu mai vorbi de cetatile episcopale din nordul Peninsulei Balcanice - desi nu sînt cunoscute astazi, vor fi fost, totusi, destul de strînse.
Analiza lexicului privitor la viata religioasa nu lasa a se vedea însa urmele unei adevarate organizari bisericesti. Singurul termen de pastorire transmis în limba noastra din epoca crestinismului primitiv este acela de preot (presbyter). Legaturile ierarhice ce vor fi existat în aceasta epoca au fost întrerupte în secolul al VH-lea, o data cu încetarea activitatii centrelor episcopale de la Dunare si tarmul pontic. începuturile de organizare bisericeasca mai temeinica se leaga, astfel, de cristalizarea unor formatiuni feudale, care au simtit nevoia sprijinului pe care îl putea aduce biserica. Aceste începuturi s-au realizat sub egida statului bulgar, a carui dominatie a favorizat, si pe aceasta cale, dezvoltarea noilor relatii înlauntrul societatii de la nordul Dunarii. Faptul e atestat si de originea slavo-bulgara a termenului de vladica sau a altora care privesc slujba religioasa (utrenie, vecernie etc).
Remarcabila opera de organizare bisericeasca începuta în Bulgaria sub Boris-Mihail urmarea doua teluri pozitive. Pe plan intern, biserica era chemata sa uniformizeze « legea » - civila ca si religioasa - sub care traiau grupurile atît de pestrite din statul lui Boris. Aflate pe trepte diferite de civilizatie, aceste
1 F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 48 - 49.
2 Vezi voi. I, p. 629-637.
![]() |
|||
![]() |
populatii: greci, protobulgari, vlahi si slavi au primit o organizare comuna de feudalism timpuriu. Pe planul relatiilor internationale, Boris a cautat sa ridice pozitia Bulgariei; de aici îndelungata sa cautare între Roma si Constantinopol, în vederea recunoasterii unei patriarhii - sau macar a unei arhiepiscopii - autocefale proprii. Rezultatele politicii lui Boris, asigurate înca din 893, se vor desa-vîrsi sub Simeon, cu ajutorul discipolilor lui Chirii si Metodiu. Avem a face, în toate privintele, cu o sinteza culturala slavo-bizantina, a carei înrîurire se manifesta în chip neîndoielnic în mediul romînesc.
Încadrata mai întîi în ierarhia constantinopolitana cu titlul de arhiepiscopie autocefala, biserica bulgara capata, în 932, rangul de patriarhat, cînd mitropolitul Damian al Dîrstorului a fost proclamat patriarh de senatul imperial, din ordinul împaratului Romanos Lekapenos. Sediul conducerii bisericii bulgare a cunoscut în cursul veacului al X-lea mai multe stramutari, pentru ca, trecînd prin Vidin, sa ajunga la Ohrida.
Stapînitorii bulgari nu puteau sa se dezintereseze de teritoriile situate la nordul Dunarii. Daca nu avem nici o informatie despre organizarea unui episcopat deosebit pentru aceste tinuturi, sub obedienta patriarhiei bulgare, stim, de pilda, ca autoritatea episcopiei de Branicevo se întindea si în Banat. Aceeasi trebuie sa fi fost situatia si pentru Vidin, ca si pentru marele centru eclesiastic de la Dîrstor.
Informatii mai bogate avem asupra organizatiei religioase dobrogene, legate de scaunul Dîrstorului. Cucerirea bizantina a Bulgariei a dus la subordonarea Dîrstorului -redus la gradul de episcopie -fata de Ohrida, pentru ca apoi, între 1059-1063, sa fie înaltata la rangul de mitropolie. în veacul al XH-lea, aceasta mitropolie a « oraselor paristriene » devine simbolul autonomiei tot mai depline de care se bucura acest teritoriu. în veacul urmator, se ridica tot mai mult în importanta un centru din nordul Dobrogei, dezvoltat în secolele anterioare, anume Vicina. Aici întîlnim, în cursul veacului alXIII'lea, o arhiepiscopie, ridicata apoi - la începutul celei de-a doua jumatati a acestuia-la rangul de mitropolie.
Organizarea eclesiastica de la Vicina a reprezentat una din caile importante de patrundere a culturii bizantine în partile noastre. De la Vicina a fost adus primul mitropolit al Ţarii Romînesti, Iachint, atunci cînd consolidarea statului feudal Ţara Romîneasca a impus prezenta pe lînga domnul ei a unui ierarh de rang superior. Chemarea lui Iachint este, probabil, urmarea unor legaturi mai vechi între Ţara Romîneasca si regiunea Dobrogei.
în ce priveste Moldova, subordonarea bisericeasca pe care o constatam fata de Halici, în veacul al XlV-lea, îndreptateste ipoteza ca o buna parte a teritoriului ei va fi cunoscut aceasta dependenta înca din vremea dominatiei cnejilor Haliciului. într-adevar, Petru I trimite spre sfintire ca episcopi pe Iosif, viitorul mitropolit al Moldovei, si pe Meletie, la mitropolitul Antonie al Haliciului *.
1 Hurmuzaki,
XIV/x, p. 21-22 si 32-33.
Tot din vremea dominatiei bulgare în nordul Dunarii si din aceea a revenirii Bizantului în stapînirea regiunilor dunarene au ramas si cele mai vechi urme arheologice sau mentiuni documentare cu privire la viata monastica în partile noastre. Asezarea manastireasca descoperita de curînd la Basarabi dateaza de la sfîrsitul secolului al IX-lea si exista înca la sfîrsitul celui de-al X-lea, dupa cum o atesta inscriptia cu data de 992. Pe de alta parte, Legenda sfîntului Qerard aminteste de manastirea cu « calugari greci », întemeiata de Ahtum la Morisena-Cenad, careia acesta îi acorda importante drepturi feudale K
![]() |
|||
![]() |
Limba slava - limba a culturii feudale romînesti
Strîns legata de începuturile organizarii bisericesti sub egida taratului bulgar este si introducerea limbii slave în biserica la romîni.
Vreme de mai multe veacuri, comunitatile crestine din partile noastre au avut ca limba a cultului limba latina2. Dupa cum au dovedit-o cercetarile mai noi ■-■ împotriva tezei care vedea introducerea limbii slave la romîni abia în veacul al XH-lea sau al XHI-lea - înlocuirea vechii liturghii latine cu aceea slava a avut loc în veacul a] X-lea, în timpul dominatiei bulgare la nordul Dunarii. Adoptarea ei de catre romînii din Transilvania arata ca fenomenul s-a petrecut înainte de cucerirea maghiara si de extinderea în aceasta regiune a autoritatii bisericii catolice. Argumente de ordin lingvistic si istorico-cultural ne îndreptatesc sa afirmam ca, pe lînga raspîndirea liturghiei slave din sud, un curent cu putin mai vechi - de la sfîrsitul veacului al IX-lea ■- si-a exercitat actiunea în acelasi sens, venind din nord, din statul morav, unde-si desfasurasera activitatea Metodiu si Chirii. Daca influenta acestui curent s-a putut exercita asupra Maramuresului si a Transilvaniei de nord, principalul impuls ramîne acel venit din sud.
în Moldova, patrunderea limbii slave în biserica s-a putut datora atît contactelor cu elementele din celelalte regiuni romînesti care foloseau aceasta limba de cult, cît si dominatiei cnejilor rusi.
Adoptarea limbii slave în biserica a contribuit într-un mod esential la integrarea culturii feudale romînesti, pentru multe veacuri, în comunitatea de cultura feudala slava. Ţinînd seama de rolul bisericii în ansamblul activitatilor culturale, limba slava a devenit, pentru un timp, limba de cultura scrisa a clasei dominante romînesti si, prin aceasta, si a statului.
Este de presupus ca, în masura în care formatiunile politice care au precedat statele feudale Moldova si Ţara Romîneasca au practicat o cît de redusa activitate de cancelarie pe baza de acte scrise, aceasta activitate s-a desfasurat în limba slava; numai astfel se explica de ce limba de cancelarie apare ca o limba formata înca de la începuturile ei documentare, în ultimele decenii ale veacului al XlV-lea.
1 Legenda
maior sancti Qerhardi, în Script. Rer. Hung., II, p.
2 Vezi voi. I, p. 632-637.
.■t
>f
Fig. 59. - Fragmente de inscriptii chirilice.
1. De pe o amfora de la Garvan, sec. X -XI; 2. De pe o caramida descoperita la temelia
bisericii din Niculitel, sec. XI - XII.
Integrarea culturii feudale romînesti în
comunitatea culturala slava mai are si o alta
semnificatie. Atît bulgarii, cît si sîrbii si rusii
receptasera în cultura lor scrisa si în arta numeroase
elemente bizantine iar stapînirea bizantina asupra Bulgariei în
veacurile XI-XII a întarit aceasta influenta. Prin
intermediul culturii slave, avem a face si la noi cu un spor al aportului
bizantin în formarea culturii, aceasta importanta cale indirecta
adaugîndu-se caii directe. Stapînirea Bizantului in
Dobrogea si chiar - pe întinderi mai mari sau mai mici si cu
întreruperi - pe malul stîng al Dunarii a creat o baza de
patrundere a civilizatiei romano-bizantine, care se asternea
peste traditia înca puternica a civilizatiei romane
provinciale.
Rezultatele sapaturilor arheologice impun, pe de alta parte, constatarea unor legaturi economice si culturale cu Bizantul anterioare reinstaurarii stapî-nirii bizantine asupra Dobrogei în ultima treime a veacului al X-lea. Aceasta stapînire va deschide calea pentru patrunderea directa a elementelor de cultura bizantina, sprijinita, probabil, si pe extinderea stapînirii exercitate de tema Paristrionului asupra unor regiuni de pe malul stîng al Dunarii. Legaturile culturale ale Dobrogei cu Bizantul continua si în veacurile urmatoare.
Adoptarea limbii slave ca limba a bisericii si a culturii feudale mai prezinta înca un aspect care trebuie subliniat, si anume extinderea ei pe întregul teritoriu romînesc, fara a se primejdui unitatea de cultura a celor trei provincii istorice romînesti. Pe de alta parte, adoptarea unei limbi straine ca limba de cultura a avut si efecte negative: ea a îngreuiat exprimarea libera a unei gîndiri si simtiri originale si, mai ales, a reprezentat o piedica în calea raspîndirii culturii scrise în straturile mai largi ale societatii.
Folosirea scrisului pare sa nu se fi întrerupt niciodata la
Folosirea scrisului.
populatia de pe teritoriul patriei noastre, dupa
indicatiile
Literatura slavo- ij« ..-..- . 1 j . . i . -
pe care le dau in aceasta privinta cuvintele de origine latina
romina ^ «11 t^
« a scrie » si « carte » (in sensul de text scris). Documentar,
existenta scrierii este atestata cu începere din a doua jumatate a secolului al IX-lea.
O serie de descoperiri arheologice, mai vechi si, mai ales, foarte recente, aduc tot mai multe dovezi despre raspîndirea scrisului, precum arata si folosirea unor caractere variate - grecesti, runice, glagolitice si chirilice - uneori amestecate între ele, ceea ce denota o epoca de cautare. Daca cele mai vechi inscriptii, din veacul al IX-lea, ale schitului de la Basarabi, sînt în caractere runice, altele, de la sfîrsitul acestui secol si începutul celui urmator, întrunesc caractere runice, glagolitice si chirilice, pentru ca, din cursul veacului al X-lea, sa avem apoi o serie de inscriptii chirilice. Din secolele IX--X dateaza si doua inscriptii în limba greaca provinciala, gasite la Axiopolis, una sapata pe o cruce de piatra, pomenind o persoana cu nume slav, iar cea de-a doua scrisa cu caractere grecesti, amestecate cu chirilice.
Fig. 60. - Litere zgîriate pe peretii unui atelier de fierarie de la Bucov, sec. X.
Tot în Dobrogea s-au mai gasit inscriptii din secolul al X'lea, fragmentar pastrate, pe frînturi de amfore, si, mai ales, inscriptia chirilica - atît de importanta nu numai ca continut, ci si din punct de vedere epigrafic si lingvistic - a jupanului Dimitrie, din 943, descoperita la Mircea Voda. La celalalt capat al teritoriului romînesc, în Banat, constatam folosirea scrisului grecesc si runic în inscriptiile tezaurului de la Sînnicolau Mare, de lînga Cenad, amintind numele a doi jupani si datînd probabil din a doua jumatate a veacului al IX-lea sau de la începutul secolului al X-lea.
De un deosebit interes sînt cele trei însemnari în chirilica, gasite la Bucov. Ele au fost zgîriate pe peretii unui atelier de fierarie - doua pe lutul crud, iar cea de-a treia ulterior-si apartin secolului al X-lea.
Daca începuturile scrisului chirilic si ale folosirii limbii slave în veacul al X-lea sînt azi suficient de bine documentate - fapt care confirma introducerea liturghiei slave în aceasta epoca - nu ne lipsesc indicii nici pentru dezvoltarea culturii slavo-romîne în veacurile urmatoare ale evului mediu timpuriu. E drept ca nu e vorba de scrieri localizate si datate cu certitudine. Numerosi specialisti considera însa ca aceste scrieri apartin teritoriului romînesc. Este vorba mai întîi de scrierea a doua dintre cele mai vechi manuscrise slave, datate din veacul al Xl-lea: Savina Kniga, manuscris pe pergament, cuprinzînd evangheliile, pastrat azi în Biblioteca Lenin din Moscova, si Codex Suprasliensis, scris de asemenea pe pergament si cuprinzînd textul unui minei si un numar de omilii. Fragmente dintr-un manuscris, copiat în secolele XII-XIII, se mai afla la Moscova, iar un altul se gaseste în Biblioteca nationala de la Sofia.
Un grup relativ important de manuscrise pe pergament, apartinînd aceleiasi epoci a feudalismului timpuriu, se pastreaza în Biblioteca Academiei R.P.R. între acestea, se afla un Apostol din veacul al XHI-lea, un Octoih ajuns la Caransebes venind din Moldova (secolele XIII-XIV), fragmentele de minei care au apartinut manastirii Neamt (secolul al XHI-lea), fragmentul de evangheliar gasit la Rîsnov (secolele XIII-XIV) si acel din Vechiul Testament (secolul al XlV-lea), de aceeasi provenienta. Unii cercetatori considera ca fiind scrise pe teritoriul romînesc si alte manuscrise din aceeasi epoca. Desigur ca studii mai amanuntite vor aduce noi preciziuni în ceea ce priveste productia literara de pe teritoriul tarii noastre, înainte de constituirea statelor feudale. Ceea ce se cunoaste pîna acum - chiar cu acest caracter ipotetic - este suficient pentru a ne încredinta ca larga activitate carturareasca desfasurata în veacul al XV-lea avea la baza pe aceea din perioada feudalismului timpuriu.
Literatura slavo-romîna 1 cunoaste, deci, o importanta circulatie manuscrisa si apoi tiparita, în ansamblul careia vor dobîndi un loc tot mai însemnat realizarile originale. Acestea, împreuna cu numeroasele adaptari la conditiile proprii
1 Se întelege prin acest termen literatura în
limba slava din tarile romîne.
- IIIX 'D9S '
3P UOABIS
utp e
r f ■
iuti MV ' JM
.> *■
Jir ■
»v11»a i^i
i^ *.
twn?
t>iu^m »> m m-
i. ?
Vr^V
«nn v i-
I >lf
îl
V «:
j. r vn v
social-culturale, vor determina caracterele specifice ale literaturii slavo-romîne si pozitia ei aparte în cadrul literaturilor slave.
![]() |
Scrisul si literatura în limba latina în Transilvania
Paralel cu dezvoltarea culturii feudale slavo-romîne în regiunile de la est si sud de Carpati, dupa cucerirea maghiara lua nastere în Transilvania - alaturi de persistenta acelorasi forme culturale de pe restul teritoriului romînesc, dovedita aci prin manuscrisele slave copiate
pîna tîrziu sau prin inscriptiile medio-bulgare din ctitoriile jupanilor romîni - o puternica cultura feudala în limba latina, sprijinita de biserica catolica.
Organizarea ierarhiei bisericesti si întemeierea manastirilor au jucat si in Transilvania un rol important în dezvoltarea culturii feudale scrise, asa cum îndeobste prezenta bisericii catolice a favorizat dezvoltarea într-un ritm mai rapid a relatiilor feudale.
Organizarea bisericii catolice în Transilvania a urmat acelasi curs ca însasi înaintarea stapînirii maghiare si ea se concretizeaza în crearea a trei episcopate, corespunzînd în linii generale celor trei formatiuni politice bastinase, constatate înca de la începutul veacului al X-lea. Episcopia de Cenad, cu resedinta în vechea Morisena a lui Ahtum, a avut drept prim titular, la începutul veacului al Xl-lea, pe episcopul Gerard, canonizat apoi catre sfîrsitul aceluiasi secol. Un alt episcopat îsi avea, în veacul al Xl-lea, resedinta în Biharea lui Menumorut, pentru a fi mutata apoi la Oradea. Cel de-al treilea episcop, purtînd titulatura de episcop al Transilvaniei, si-a stabilit scaunul la Alba Iulia, Balgradul slavo-romîn. La sfîrsitul veacului al XH-lea, se organizeaza prepositura de Sibiu a colonistilor sasi. Progresele organizarii bisericesti merg paralel cu acelea ale vietii monastice, întreg teritoriul Transilvaniei a fost împînzit de fundatiuni religioase, dintre care unele - ca manastirea Sîniob din Bihor sau conventul din Cluj-Manastur - dateaza înca din veacul al XH-lea.
Centre de exploatare feudala, lacome de pamînt si de iobagi, episcopiile si manastirile catolice din Transilvania au fost în acelasi timp si centre de cultura, în primele veacuri ale orînduirii feudale si în mediul catolic din Transilvania s-a exercitat acelasi monopol cultural al clerului. în institutiile bisericesti se copiau manuscrisele si aici au fiintat primele scoli. Legenda sfîntului Qerard aminteste existenta unei asemenea scoli la Cenad, în prima jumatate a veacului al Xl-lea, care ar fi fost frecventata de 30 de elevi.
Cultura în limba latina din Transilvania s-a dezvoltat în strînsa legatura cu aceea din regatul maghiar si, împreuna cu aceasta, cu cultura bisericeasca din centrul si din apusul Europei. Numerosi membri ai clerului catolic si-au facut studiile în scolile superioare din marile centre de cultura ale vremii. Daca pîna la mijlocul veacului al XlII-lea a fost frecventata universitatea din Paris - cum a fost cazul lui Pavel, notar regal spre sfîrsitul secolului al Xll-lea si apoi episcop al Transilvaniei - într-o a doua etapa, universitatile cele mai frecventate au fost
cele italiene, în
primul rînd universitatea din Bologna, iar apoi cele din Padova si
Ferrara. Aceasta schimbare a centrului de atractie este
semnificativa, caci pe cînd la Paris învatamîntul era
dominat de scolastica, la Bologna se învata în primul rînd
dreptul roman, iar la Padova - în limitele vremii - stiintele
naturii. Noua orientare înseamna, astfel, un spor al
cunostintelor cu caracter laic, chiar la membri ai clerului.
Progresele culturale se vadesc si printr-o tot mai larga difuziune a actelor scrise, ca si prin transformarile cunoscute de grafia lor. Raspîndirea actului scris se face sub presiunea unor tot mai simtite nevoi sociale, semnificative ele însele pentru stadiul de dezvoltare a unei societati. Cererea crescînda în acest domeniu a avut drept consecinta, pe de alta parte, înfiintarea de scoli si formarea unei paturi de mînuitori ai condeiului, recrutati din rîndurile clerului. De la începutul veacului al XlV-lea, scolile capitulare - care din jumatatea a doua a secolului precedent începusera sa dea o atentie tot mai mare pregatirii juridice necesare redactarii actelor - încep sa fie frecventate si de laici.
înca din prima jumatate a veacului al XlV-lea apar primele mentiuni privind existenta unor învatatori la sate, cum e acel întîlnit la 1332 la Juc, în apropiere de Cluj. Doi ani mai tîrziu, în 1334, documentele semnaleaza doua scoli satesti si în mediul sasilor din scaunul Orastiei.
Numarul cancelariilor emitatoare de acte, atît laice cît si eclesiastice, este foarte mare în Transilvania în secolele XIII-XIV: cancelaria voievodului si vicevoievodului - cuprinzînd cancelari, protonotari, notati speciali - a comitelui secuilor, cancelariile comitatelor, episcopatelor, oraselor etc. în prima jumatate a veacului al XlV-lea, se întîlneste în documente si un notar particular al nobilului Toma, fiul lui Dionisie din Reghin l.
Cele mai importante centre de elaborare a actelor scrise erau asa-numitele locuri de adeverire, aparute în veacul al XHI-lea si care eliberau acte fie la cererea partilor, fie din porunca autoritatilor feudale. Aparitia lor la aceasta data si larga activitate pe care au desfasurat-o sînt semnificative pentru transformarile cunoscute de clasa feudala în practica si în conceptiile ei juridice. Cele mai însemnate dintre aceste locuri de adeverire au fost capitlurile episcopale din Alba Iulia, Oradea si Cenad si conventurile (manastirile) din Cluj-Manastur si Dealul Oradiei.
Semnificativa pentru raspîndirea culturii e si natura materialelor de scris folosite. Daca pîna în veacul al XlV-lea se întrebuinta exclusiv pergamentul, largirea necesitatilor aduce în acest secol doua schimbari: cea dintîi e producerea locala a pergamentului - înainte provenit numai din import - iar cea de-a doua, si mai importanta, consta în folosirea - dupa o perioada de ezitare si de adaptare, în prima jumatate a acestui secol - a hîrtiei pe o scara tot mai larga, astfel ca în ultimul patrar actele pe hîrtie precumpanesc
1 Documente, C,
veac. XIV, voi. IV, p. 19, 82-83.
s i-.-neHi «fc«KS-, «fl^ut aj"
- < <
Fig. 62. -
Document în limba latina, emis de capitlul bisericii din Alba Iulia,
în 1296.
numeric,
chiar fara a tine
seama de numarul
proportional cu mult mai mare al acelora care se vor fi. pierdut.
Literatura orala populara
Alaturi de literatura scrisa a clasei dominante, a existat
în evul mediu timpuriu si o
productie literara orala.
popu ara Caracterul si amploarea ei sînt însa foarte greu de
stabilit, din pricina pierderilor si transformarilor pe care le sufera în chip natural o literatura de acest gen.
Literatura orala a circulat deopotriva în sînul populatiei romînesti, ca si la cea maghiara si saseasca. Ea a cuprins doua mari categorii, menite sa exprime pozitia si interesele celor doua clase cu interese antagonice: literatura populara si literatura feudala de curte. Productii ale literaturii populare, cum sînt povestile, au circulat fara îndoiala si în mediul feudal, dupa cum s-a observat adesea tendinta ca unele teme ale literaturii rapsodice de curte sa fie preluate de paturile populare. Dar ceea ce ramîne fundamental si permite astazi însasi clasarea într-o grupa sau alta a operelor literare care au supravietuit pîna în momentul înregistrarii lor în scris sînt elementele specifice mediilor în care au luat nastere aceste opere, pozitia de clasa pe care ele o reflecta si rolul ideologic pe care l-au jucat în lupta dintre cele doua clase fundamentale ale evului mediu.
Foarte fecunde au fost legaturile - constatabile, natural, într-o vreme mai tîrzie - care s-au stabilit între literaturile orale, ca si între alte manifestari artistice - ale populatiilor romîna, maghiara si saseasca din Transilvania. Ele constituie una din formele concrete ale colaborarii stabilite spontan în sînul maselor populare, indiferent de caracterul lor etnic.
Creatia literara orala a poporului romîn are origini stravechi si este neîndoielnic ca tipurile si genurile ei principale existau si în vremea feudalismului timpuriu. Basmele, care constituie principala productie populara în proza, cuprind elemente ce merg uneori adînc în preistorie. Ele apartin unui fond comun, datorita largii circulatii a temelor folclorice, dar prezinta importante particularitati locale, produse ale capacitatii de prelucrare originala a temei initiale. Nu numai fabulatia capata variante noi, ci întreg vesmîntul de reprezentari deriva din combinarea - de multe ori fantastica - a unor date izvorîte dintr-o experienta directa sau exprima nazuinte si sentimente proprii.
Creatia populara în acest domeniu este neîntrerupta si ea nu poate fi decît tot atît de veche ca si poporul însusi. Un fond pagîn, atestînd marea lor vechime, supravietuieste si în descîntece, vraji, blesteme.
înca din vremea feudalismului timpuriu, între creatiile literare ale poporului s-au numarat, fara îndoiala, si productiunile lirice sau epice. Cercetari mai noi au dovedit ca structura metrica a liricii populare romînesti este aceeasi cu structura versului latin si se aseamana cu aceea a versului popular francez si spaniol. Aceasta constatare pune în lumina caracterul de continuitate al creatiei lirice populare.
în ce priveste literatura populara
maghiara, Anonymus arata ca, în veacul al XH-lea, se
pastrau înca vii traditii istorice din vremea lui Arpad *,
Cea mai veche mentiune a cîntecului popular în partile noastre se gaseste în Legenda sfîntului Qerard, unde se vorbeste de mirarea clericului catolic atunci cînd a auzit, într-un sat banatean, o roaba cîntînd în vreme ce învîrtea la o rîsnita.
în literatura populara saseasca se gasesc traditii folclorice apusene, din regiunile de bastina ale sasilor, pe care ei le-au conservat si dezvoltat prin capacitatea proprie de creatie, dar si prin contactul cu traditiile romînilor si ale maghiarilor.
![]() |
Literatura orala a clasei stapînitoare
Clasa stapînitoare a avut si ea de timpuriu literatura sa de curte, preamarind în cîntecele însotite de alauta ale rapsozilor faptele feudalilor si tinzînd sa întareasca caracterul razboinic si capacitatea de dominatie ale acestei clase.
Cele mai vechi informatii le avem pentru feudalitatea maghiara. Anonymus, care pomeneste de traditia taraneasca despre vremurile lui Arpad, aminteste si de baladele cîntaretilor (joculatores). Avem a face cu existenta paralela a doua tipuri de prelucrare a traditiilor istorice, deosebite nu numai ca forma, ci si ca continut, dupa cum se vede din modul în care cronicarul îsi exprima dispretul fata de « povestirile false ale taranilor », pe cînd cîntaretii - fie ei si « guralivi » (garruli)-sînt «cîntaretii nostri»2.
Pentru literatura de curte a clasei feudale romînesti, informatiile de care dispunem sînt mai tîrzii, dar traditia pe care o dezvaluie este de buna seama si aici mai veche. La începutul veacului al XV-lea, un scriitor bizantin, Mazaris, într-o satira în proza imitata dupa Lucian, punea în scena un cîntaret care fusese în Ţara Romîneasca si se înapoiase de aici încarcat de cîstig. Fireste ca daca nu ar fi. avut nici un fel de cunostinte despre gradul de dezvoltare a societatii feudale de la nordul Dunarii, scriitorul bizantin nu ar fi. dat asemenea rosturi personajului sau, cu scopul de a opune buna primire de la curtea domnului Ţarii Romînesti tratamentului de care se bucurau cîntaretii la Bizant.
Cîteva decenii mai tîrziu, la curtea lui Petru Aron se afla un diac, Gheorghe, care iscalea « sîrb si cîntaret » 3, adica era unul din acei guslari sîrbi care perpetuau pe pamînt moldovenesc o mare traditie rapsodica.
![]() |
Bogomilismul
Antagonismele de clasa s-au manifestat în domeniul culturii si sub forma ereziilor, deoarece în epoca feudalismului «toate doctrinele revolutionare, sociale si politice, trebuiau sa fie în acelasi timp si cu precadere erezii teologice » 4.
1 Qesta Hungarorum, cap. XLII, în
Izvoarele istoriei romînilor, ed. G. Popa-Lisseanu, I,
p. 55-56.
2 Ibidem, cap. XXV si XLII, p. 44 si 55-56.
3 Documente, A, veac. XIV-XV, p. 272.
4 F. Engels, Razboiul taranesc german, Bucuresti, 1958, p. 49.
Bogomilismul -
erezie populara îmbracînd în haina religioasa
revendicarile paturilor exploatate - concepea lumea sub forma luptei dintre principiile binelui si raului, cel din urma -
reprezentat de satana - fiind generatorul asupririi si silniciei.
Bogomilii negau tainele, ierarhia si ritualul bisericii si au dus, în
activitatea lor practica, o puternica lupta antifeudala.
Aparut la începutul veacului al X-lea în Bulgaria, bogomilismul a rezistat
vreme de secole celor mai aprige persecutii, care nu au reusit
sa-1 distruga, ci, dimpotriva, au ajutat la o larga
raspîndire a lui în tarile învecinate. Legaturilor continue
cu sudul Dunarii si imigrarii elementelor bogomile venite de
acolo - dintre care unele au fost asezate în Transilvania - li se
datoreaza raspîndirea credintelor acestei secte si la noi, unde
le constatam sub forma unor povesti impregnate de idei bogomilice.
Aparitia acestora în folclorul romînesc poate fi. pusa în
legatura cu patrunderea fugarilor din sudul Dunarii,
petrecuta în vremea marilor persecutii din veacul al XlII-lea.
Reflexe bogomilice se vor întîlni si mai tîrziu, atît în literatura
scrisa, cît si în pictura.
Datorita mai ales descoperirilor din ultima vreme,
Arta în vremea feu- sîntem astazi mai bine informati asupra artei clasei dalismului timpuriu feudale decît asupra celei populare. Totusi, si în domeniul manifestarilor de arta puse în slujba clasei
dominante, sîntem înca departe de a cunoaste toate conexiunile, iar forma în care s-au pastrat multe monumente ale epocii ne lumineaza mai curînd asupra aspectelor de cultura materiala, decît asupra acelora care tin cu adevarat
de fenomenul artistic.
In cursul evului mediu, cea mai importanta dintre arte a fost arhitectura. Legata în chip nemijlocit de nevoile materiale ale vietii - locuinta si aparare - si de acelea ale cultului religios, arhitectura s-a dezvoltat cel mai de timpuriu si si-a subordonat veacuri de-a rîndul celelalte arte.
Traditiile romano-bizantine în domeniul constructiilor,
Arta în Dobrogea . . « ., T, T ■, T1 " " .
puternice inca in veacurile IV-VI m Dobrogea si pe
malul stîng al Dunarii, au fost parasite o data cu încetarea stapînirii Imperiului bizantin si cu ruralizarea ultimelor centre care mai cunoscusera o viata oraseneasca. Vreme de circa trei secole, a predominat, pe întreg teritoriul patriei noastre, o arhitectura în pamînt si lemn.
Dezvoltarea fortelor de productie, care se' vadeste la sfîrsitul acestei perioade si care duce la închegarea noilor relatii de tip feudal, a adus cu sine si nevoi noi în sînul clasei feudale în formatie si mijloacele tehnice pentru satisfacerea lor. In aceste conditii s-a facut trecerea treptata spre o arhitectura în materiale durabile - piatra si caramida - care constituie forma majora a realizarilor arhitectonice. Procesul a cunoscut o lunga durata si ritmul lui a fost determinat de factori istorici complecsi si de multe ori diferiti dupa regiuni. începuturile sale se
pot observa,
însa, tocmai acolo unde formarea relatiilor feudale - generala
pentru întreg teritoriul tarii - se dovedeste a fi fost mai
rapida si mai puternica.
în Dobrogea - unde dezvoltarea fortelor de productie cunoaste un avînt deosebit - înca din veacul al X-lea, daca nu de la sfîrsitul celui precedent, se
Fig. 63. - Intrarea în biserica din Basarabi.
observa eforturi de reluare a vechilor metode de constructie. în stadiul actual al cunostintelor, e greu de deslusit în ce masura au colaborat la aceasta actiune contactul direct cu monumentele parasite ale epocii romano-bizantine - even-tual supravietuirea, în anumite puncte, a unor practici mai evoluate - si adop-tarea unor sisteme folosite în alte regiuni ale taratului bulgar, din care facea parte, la acea data, si Dobrogea. Nu trebuie exclusa nici posibilitatea unui anumit rol jucat de contactele cu Bizantul, care se arata a fi fost anterioare, pentru Dobrogea, cuceririi bizantine din ultima treime a veacului al X-lea.
Existenta unor numeroase fortificatii în regiunea Dunarii de jos, înainte de aceasta data, e confirmata atît de izvoare rusesti - cele « 80 de goroduri » mentionate de Povestea vremurilor de demult - cît si bizantine, care precizeaza ca asemenea puncte întarite se aflau si pe malul stîng al fluviului.
Vestigiile arheologice ne dau mai întîi importanta informatie a reluarii locuirii, la începuturile feudalismului timpuriu, a vechilor centre fortificate romano-bizantine. Cu acest prilej, se folosesc chiar materialele cetatilor ramase în ruina si noile ziduri urmaresc în buna parte traseul celor precedente.
13 - c. 1180
Este foarte
probabil ca prima incinta din epoca feudala de la Capidava -
construita prin refolosirea vechilor materiale si pastrînd chiar
în parte zidul roman - dateaza din epoca anterioara noii
stapîniri a Bizantului. La fel, valul de piatra, întarit cu
castre, de pe valea Carasu (între Medgidia si Cernavoda) exista în
cursul secolului al X-lea, cînd este pomenit într-un text bogo-
Fig. 64. -
Biserica din Garvan (plan si sectiune).
milic bulgar. Amîndoua aceste monumente folosesc o tehnica destul de rudimentara, care se întâlneste si în Bulgaria acelei vremi si fusese practicata chiar si la unele refaceri din sec. IV - VI. Constînd din legarea pietrelor brute si a fragmentelor refolosite cu pamînt sau cu lut galben, aceasta tehnica era întrebuintata si la unele locuinte si va supravietui, de altminteri, recuceririi bizantine.
Progresele economice de pe teritoriul Dobrogei din veacurile X -XII, dezvoltarea asezarilor orasenesti si contactul direct cu civilizatia bizantina explica si raspîndirea cunoscuta de constructiile în materiale durabile. Semnificativa pentru aceasta epoca este cetatea bizantina de la Pacuiul lui Soare, o constructie puternica, cu ziduri groase de 4,20m si înalte azi înca de 3-3,50m. La ridicarea lor au fost folosite procedee tehnice mai înaintate, cum e legarea cu mortar a blocurilor de piatra, de dimensiuni variabile, fatuite si cioplite.
Pamîntul Dobrogei a oferit de curînd cercetatorilor artei feudale cele mai vechi vestigii databile cu destula certitudine si în domeniul arhitecturii religioase. Complexul de constructii manastiresti de la Basarabi a avut o existenta care poate fi urmarita pe o durata de un secol, de la sfîrsitul veacului al IX-lea pîna în ultimul deceniu al celui de-al X-lea. El cuprinde, sapate într-un masiv calcaros, o mica biserica, trei paraclise, camere funerare, chilii si galerii de comunicatie. Biserica este de plan dreptunghiular si cu toate dimensiunile ei reduse, reuneste cele trei despartaminte fundamentale ale edificiilor de cult
ortodoxe:
pronaosul si naosul - acoperite aici de o stîngace bolta
semicilin-drica si separate, asa cum se va pastra pîna
tîrziu traditia în bisericile romînesti, printr-un zid strapuns
de o usa - si altarul, boltit în sfert de sfera. Bolti
semicilindrice se regasesc si la cele doua capele funerare din
apropierea bisericii, în afara de interesul arhitectonic, constructiile
de la Basarabi pastreaza si cele
Fig. 65. - Fundatia bisericii din Niculitel.
mai vechi urme de pictura, constînd din chipuri de sfinti în atitudine de oranti, realizate cu o culoare de huma rosie-caramizie, aplicata peste un strat de mortar. Se gasesc, de asemenea, zgîriate sau în usor relief, numeroase cruci si reprezentari de animale, reale sau fantastice.
Un interes deosebit prezinta, de asemenea, biserica din cimitirul de la Garvan, apartinînd veacului al Xl-lea. De dimensiuni foarte modeste, ea cuprindea o singura încapere de plan patrat, cu o absida - servind drept altar - pe latura de rasarit. Sistemul de boltire cuprindea patru arce semicilindrice, care sustineau o cupola sau, eventual, o turla. Zidurile, care s-au pastrat pe o înaltime de 0,30-0,80 m, denota un sistem de constructie larg folosit în arhitectura bizantina si balcanica a epocii, constînd din alternarea unor straturi de piatra bruta înecata în mortar, cu straturi de cîte trei rînduri de caramizi. Acest procedeu îl vom regasi si pe malul stîng al Dunarii si va deveni caracteristic pentru arta feudala din Ţara Romîneasca. Fragmentele de mortar pastrînd culori de tempera, care au fost gasite în sapatura, arata ca si acest monument a avut o pictura interioara, executata cu metode tehnice superioare acelora de la
Basarabi. Un
fragment de placa de ceramica smaltuita lasa
sa se întrevada posibilitatea si a unei decoratii exterioare.
Foarte pretioasa e si descoperirea urmelor bisericii de la Niculitel, datînd din secolele XI-XII. Asezata cu fundatiile direct pe stînca, aceasta constructie reprezinta cea mai veche documentare a existentei planului treflat pe teritoriul tarii noastre. Compus dintr-o nava dreptunghiulara, încadrata în partea dinspre rasarit de trei abside semicirculare, acest plan de origine orientala, folosit înca din veacul al IV-lea, va fi - în varianta triconcului, în care absidele sînt adosate unui dreptunghi ale carui colturi ramîn aparente - planul de predilectie al constructiilor religioase romînesti.
Dobrogea ne ofera, astfel, o documentare tot mai bogata pentru începuturile arhitecturii feudale din tarile noastre, ca si unele indicii, înca foarte vagi, asupra acelora ale picturii.
![]() |
|||||||||
![]() |
|||||||||
![]() |
|||||||||
![]() |
|||||||||
![]() |
Arta în Transilvania
Mentiuni documentare, ruine sau monumente supravietuind transformate în decursul vremurilor, ne dezvaluie si în Transilvania, în regiuni mai bine cunoscute si sub raportul cristalizarii relatiilor feudale, aceleasi începuturi de închegare a unei arte feudale.
Cronica notarului anonim pastreaza amintirea a nu mai putin de sapte cetati de la începutul veacului al X-lea, dintre care trei, în frunte cu Biharea, în voievodatul lui Menumorut, una apartinînd lui Gelu, pe Somes, si trei în voievodatul lui Glad K La acestea trebuie adaugata cetatea Morisena-Cenad a lui Ahtum, cu constructiile ei laice si religioase. Dupa informatiile care se dau asupra lor, se pare ca la unele din aceste constructii s-a folosit si piatra.
Pe pamîntul Transilvaniei se cunosc mai multe fortificatii din pamînt si lemn, datînd din secolele IX-XI. între cele mai însemnate, cetatea de la Moresti era construita pe un plan triunghiular, cu laturile de 80-100 m si se compunea dintr-un val de pamînt cu palisade si un sant. Cetatea Biharea reprezinta un tip mai evoluat. De plan dreptunghiular, cu laturile de circa 115 si 150 m, ea forma o întaritura foarte puternica, cuprinzînd un val a carui înaltime se pastreaza înca de 5-7 m, încadrat pe trei laturi de un sant lat de 15-20 m si strajuit pe cea de-a patra de un turn semicircular. Actualul zid, ale carui urme se mai ridica deasupra valului, s-a dovedit, însa, dintr-o epoca mai tîrzie.
Unele monumente religioase din Transilvania, greu databile cu precizie, denota si ele, prin structura lor, o origine foarte veche. Astfel este cazul bisericii din Densus, refacuta si cu adaosuri mai tîrzii, care - prin forma si dimensiunile planului, ca si prin structura ei - aminteste de martirioanele construite în Asia Mica si în Siria în veacurile IV-VI. Acest curios monument, la înaltarea caruia s-au folosit, ca si în Dobrogea, pietre si caramizi scoase din ruinele romane, este o constructie de plan central, cuprinzînd o încapere patrata
1 Anonymus, Qesta Hungarorum, cap. XIX-XXI, XV, XVII, XLIV.
r
(6 X 6 m) încoronata de o turla de sectiune de asemenea patrata, sprijinita prin intermediul unui trunchi de prisma si a unor arce în plin cintru, pe patru stîlpi. O constructie de plan central este si biserica din Gurasada. Dar aci, în locul unei singure abside spre rasarit, ca la Densus, patru abside încadreaza pe toate laturile
Fig. 66. -
Planurile celor mai vechi biserici din Transilvania: 1. Strei-Sîngeorgiu; 2. Strei; 3. Gurasada; 4.
Densus.
încaperea patrata, încoronata de o turla. si biserica din Gurasada a suferit numeroase refaceri si adaugiri.
Traditii foarte vechi se regasesc si în programul iconografic al unor monumente mai tîrzii, ridicate de jupanii romîni din Hateg si Zarand. Prezenta în decoratia acestora a unor teme si tipuri iconografice de origine orientala, pastrate în arta bizantina din Italia pîna în veacul al Xll-lea, nu se explica decît prin reproducerea unor modele luate din ansamblurile picturale care au împodobit monumente ridicate în aceleasi locuri în veacurile XI-XII.
Dupa cucerirea Transilvaniei de catre statul ungar, legaturile economice si politice ale feudalitatii maghiare cu apusul Europei si ale sasilor cu tinuturile de cultura germana si, mai ales, caracterul universal al bisericii catolice au facut ca marile curente artistice ale Occidentului sa-si rasfrînga ultimele valuri pîna la poalele Carpatilor. Natural, nici aici nu e vorba de simple împrumuturi sau
![]() | ![]() |
||
![]() |
|||
![]() |
|||
V
Fig. 67. -
Biserica din Densus.
tii. Preluînd
experienta mesterilor veniti dinafara, mesterii locali
au ajuns sa creeze un romanic sau un gotic cu unele trasaturi
proprii, pe marea harta a acestor stiluri artistice.
Monumentul care deschide seria bogata a constructiilor romanice din Transilvania este prima biserica episcopala de la Alba Iulia, ale carei urme -
Fig. 68. - Biserica din Cisnadioara.
lndicînd o bazilica cu o absida - s-au gasit sub pardoseala actualei catedrale. De la aceasta veche cladire, care dateaza de la începutul veacului al XH-lea, s-a pastrat timpanul portalului principal, a carui sculptura reprezinta pe Iisus tro-nînd între doi îngeri (Maiestas Domini).
Un grup numeros de biserici romanice ni s-a pastrat în regiunile de colonizare saseasca; socotite uneori de istoricii de arta ca apartinînd primelor decenii de dupa colonizare, ele par a nu fi mai vechi de veacul al XHI-lea.
Constructii masive din piatra si caramida, cu aspect de multe ori monumental, ele sînt îndeobste basilici cu trei nave, despartite prin arcade pe stîlpi, nava centrala fiind mai înalta decît cele laterale. Spre rasarit, una sau trei abside încheie constructia. Un cor dreptunghiular sau patrat face de obicei legatura între nava centrala si absida mediana. Caracterul monumental este sporit de unul sau doua turnuri aflate în fatada de apus. în genere, aceste vechi biserici romanice au suferit transformari sau au fost cuprinse în constructii mai tîrzii,
Fig. 69. - Catedrala din Alba Iulia.
![]() |
Fig. 70. - Basorelief de la catedrala din Alba Iulia, reprezentînd pe arhanghelul Mihail.
pastrîndu-se uneori numai portiuni din vechea cladire. între exemplarele cele mai reusite sînt de amintit bisericile din Cisnadioara, Cisnadie, Herina si Sebes.
Cea mai importanta realizare a arhitecturii religioase romanice din Transilvania este catedrala din Alba Iulia, ridicata în urma pustiirilor tataresti din 1241 si construita în etape, între anii 1247 si 1291. Se pastreaza pîna azi contractele încheiate, în 1287, cu mesterul pietrar Ioan din Saint-Die si în 1291, cu un grup de mesteri lemnari locali, din Cricau, Alba Iulia, Gîrbova si Cîlnic, pentru unele constructii, refacerea acoperisurilor vechi si învelirea corpurilor noi ale cladirii *.
De dimensiuni impresionante (70 X 25 X 36 m), catedrala din Alba Iulia este o basilica cu trei nave, transept si cor. Bratele transeptului se deschid spre rasarit în abside. Absida centrala actuala si cel de-al doilea cor, în stil gotic, dateaza din secolul al XlV-lea. întreaga cladire e boltita pe arce de ogiva, sprijinite pe stupii care despart navele între ele sau în peretii navelor laterale. La întretaierea transeptului cu nava centrala, se ridica un turn lanterna, iar la intrarea dinspre apus alte doua turnuri.
în afara interesului ei arhitectonic, catedrala din Alba Iulia este un monument valoros si prin decoratia sa sculptata, în care se desluseste tendinta de individualizare a figurilor si de a se crea o iluzie a spatiului în care traiesc personajele evocate. Un relief ca acela ce reprezinta pe arhanghelul Mihail ucigînd balaurul este remarcabil prin expresia de energie a figurii si libertatea gestului.
Trecerea spre gotic - ale carui elemente îsi fac aparitia si în catedrala de la Alba Iulia - este bogat ilustrata de complexul manastiresc, astazi în ruina» de la Cîrta, constructie încheiata la începutul veacului al XlV-lea.
în epoca dominatiei romanicului în Transilvania s-au construit si o serie de importante cetati de piatra sau caramida, fie de catre cavalerii teutoni, în scurta lor sedere în Ţara Bîrsei, fie de catre regele sau feudalii maghiari. Aceste cetati, asezate pe înaltimi, pentru a domina vaile de acces, sînt legate ca tip de constructie de fortificatiile din Europa centrala. Piatra folosita e piatra bruta, legata cu mortar, aceea de talie întrebuintîndu-se numai la muchiile zidurilor si la încadrarea deschiderilor. Cetatile erau construite din ziduri groase si înalte, precedate de un sant si flancate de turnuri dreptunghiulare sau patrate. Don-jonurile erau de asemenea patrate sau poligonale si, mult mai rar, cilindrice. La partea superioara a curtinelor se afla un drum de straja, iar în zid se deschideau metereze sau creneluri. Cele mai importante cetati ridicate în veacul al XlII-lea sînt cele de la Feldioara, Codlea si aceea descoperita în substructiile castelului Huniazilor, de la Hunedoara.
1 Documente, C,
veac. XIII, voi. II, p. 288-289 si 372-374.
fi .
samm ■Hi
Fig. 71. - Biserica din Strei.
Fig. 72. -
Biserica din Sîntamaria-Orlea.
Influenta
romanicului si a romanico-goticului se regaseste si la
unele biserici construite de mici feudali romîni, care au mai fost amintite
pentru interesul programului lor iconografic. Din punct de vedere arhitectonic,
ele reprezinta o adaptare la traditiile locale ale
constructiilor în lemn a tipurilor de constructie ale clasei
dominante maghiare. Ca plan, ele cuprind un naos, o absida
patrata spre rasarit si un turn înalt si mai
îngust decît nava - cu un pronaos la parter - in fatada de apus. Astfel de
exemplare gasim la Sîntamaria-Orlea si Strei si, cu
oarecare deosebiri în constructie, la Strei-Sîngeorgiu.
Legaturile dintre bogatele începuturi ale artei feudale
Arta în Ţara Romi- din Dobrogea si din Transilvania si geneza artistica petre-neasca si Moldova cuta pe teritoriul Ţarii Romînesti sînt înca foarte greu
de stabilit. Ca ele au existat, însa, o dovedeste unitatea de dezvoltare istorico-culturala dintre cele doua maluri ale Dunarii, pe de o parte, dintre teritoriul Ţarii Romînesti si acela al Transilvaniei, pe de alta.
S-au amintit într-un capitol precedent fortaretele stapînite de feudalii locali în cîmpia munteana si legaturile pe care le stabilesc ei cu Bizantul în jumatatea a doua a veacului al X-lea \ Extinderea dominatiei bizantine si asupra unor puncte de la nordul Dunarii si legaturile permanente cu Dobrogea au favorizat si aici - cu toata stînjenirea cauzata de asezarea pecenegilor si apoi a cumanilor - patrunderea culturii materiale si a formelor de arta bizantine. Desfasurarea procesului de asimilare al acestora - între elementele caruia trebuie sa includem si pe cele provenind din legaturile cu Bulgaria - nu ne este înca cunoscuta.
In partea de apus a teritoriului viitoarei Ţari Romînesti, la Turnu Severin, s-au descoperit vestigiile a doua bisericute, înaltate în secolul al XlII-lea, pe un plan dreptunghiular, încheiat spre rasarit cu o absida; regasim aici alternanta rîndurilor de piatra si de caramida, întîlnita înca de la Garvan. Secolului al XlII-lea pare sa-i apartina si biserica Sîn Nicoara, ale carei ruine se vad înca la Curtea de Arges. De acelasi plan dreptunghiular ca bisericile din Turnu Severin, cu care este înrudita - ca si, de altminteri, cu numeroase monumente din sudul Dunarii, din secolele XII-XIII - biserica Sîn Nicoara poarta înca, pe zidurile cu fatade de piatra de rîu si caramida aparenta, urmele boltilor semicilindrice, sprijinite în naos pe arce dublouri.
Tot la Curtea de Arges se gasesc urmele unui ansamblu monumental de o importanta exceptionala pentru cunoasterea mostenirii artistice a feudalismului timpuriu. Este vorba de complexul vechii curti voievodale de la Arges, dat la iveala prin sapaturile executate în 1911-1920 si cuprinzînd, pe lînga
1 Vezi cap. II,
par. 2, p. 50 - 51.
fundatiile
unei biserici aflate sub pardoseala actualei constructii a Sf. Nicolae
Domnesc (ridicata la mijlocul veacului al XlV-lea), si doua
constructii civile. Una dintre ele -probabil locuinta voievodului -
era o cladire de forma dreptunghiulara (27 X 23 m), cu o
prispa larga spre miaza-zi si asezata pe un rînd
de pivnite; din aceasta
constructie s-au pastrat pivnitele si temeliile prispei.
Fig. 73. - Ruinele
bisericii din incinta cetatii de la Turnu Severin.
Din cea de-a doua - situata pe latura opusa a incintei care le cuprindea si tot de forma dreptunghiulara (31,50 X 21 m) - s-au pastrat, de asemenea, pivnitele, acoperite probabil cu bolti semicilindrice. Ca un amanunt de un deosebit interes, relevam faptul ca si aceasta constructie avea la fatada principala o prispa larga, aici cu adaosul unui foisor la mijloc, sub care se afla gîrli-ciul pivnitei.
E lesne de recunoscut, în aceasta asezare domneasca, tipul casei taranesti din regiunile de deal, cu prispa si foisor, sau acela al casei din Muscel, precedata de prispa si ridicata pe un soclu înalt. Se dovedeste, astfel, de la cele mai vechi urme ale arhitecturii feudale în domeniul locuintei, influenta exercitata de arhitectura populara, pe care o vom regasi constant - în afara unor palate boieresti mai tîrzii - în tot cursul evului mediu.
Pentru Moldova, informatia e si mai
saraca pîna acum decît pentru Ţara Romîneasca.
Daca se cunosc si pe acest teritoriu numeroase cetati de
pamînt si lemn, nu avem înca urmele unor constructii în
piatra, anterioare celei de-a doua jumatati a veacului al
XlV-lea. Faptul se explica ■- în afara unor posibile descoperiri
viitoare ■- prin apartenenta Moldovei - împreuna cu
Maramuresul,
L E.OENDA
■mi Ziduri existente din sec XIV "i Temelii din sec. XIV \\\w Ziduri din sec. XVII -XIX mzn Ziduri restaurate în 191b
Fig. 74. - Planul
curtii domnesti de la Arges.
de care apare strîns legata din punct de vedere cultural - la o zona de puternica « cultura a lemnului », care va face ca atît constructiile civile, cît si cele religioase, sa continue vreme îndelungata a fi înaltate cu precumpanire din lemn. Traditia indica aproape la fiecare constructie manastireasca din piatra preexistenta unui schit de lemn, iar orasele moldovenesti sînt descrise de calatori, pîna în veacul al XVII-lea, ca fiind durate aproape în întregime din lemn. în aceste conditii, nu e de mirare ca, în epoca feudalismului timpuriu, atît locuintele clasei feudale, cît si bisericile din Moldova si Maramures, au fost construite din lemn. De altminteri, trebuie amintit ca si în celelalte regiuni romînesti procesul înlocuirii lemnului cu piatra si caramida e departe de a fi fost rapid, ca si de a fi însemnat eliminarea lemnului ca material principal de constructie. Puternica si persistenta « cultura a lemnului » din Moldova explica si influentele, care se vor observa mai tîrziu, ale arhitecturii de lemn asupra aceleia de piatra; legaturile vor exista, însa, si în sens invers.
între caracteristicile artei moldovenesti -
ale caror origini trebuie cautate în aceasta perioada de
gestatie a feudalismului timpuriu - sînt si mai accentuatele
legaturi cu arta rusa si orientala, pe de o parte, cu aceea
dezvoltata în Transilvania, pe de alta. în sinteza artistica
moldoveneasca, îndeosebi, vor intra si elemente venind din alte
regiuni: acelea ale Europei apusene si centrale, primite prin intermediul
Transilvaniei.
![]() |
|||||
![]() |
|||||
![]() |
|||||
Artele decorative
în afara de arhitectura, si alte manifestari ale artei dovedesc atingerea unui nivel superior de cultura. Paturile înstarite din aceste tinuturi utilizau pe scara întinsa olaria smaltuita bizantina, a carei tehnica a fost curînd preluata si de ceramica locala.
Prin folosirea smaltului, prin îmbogatirea formelor, a procedeelor tehnice si a repertoriului decorativ, mesterii locali realizeaza o ceramica cu tot mai vadite însusiri artistice. Ea se va raspîndi din Dobrogea în regiunea dunareana, pîna la Turnu Severin, iar în veacul al XlV-lea va fi. produsa în centrele orasenesti importante din Ţara Romîneasca si Moldova.
în afara de ceramica smaltuita, numeroasele podoabe descoperite în sapaturi (bratari, cercei, engolpioane etc), din metale pretioase sau bronz, dovedesc, de asemenea, tendinta de lux a clasei dominante. Unele dintre aceste obiecte erau de import; multe dintre cele gasite la Garvan, ca si în unele asezari din Moldova, sînt produse în renumitul centru mestesugaresc de la Kiev, altele sînt de provenienta bizantina iar o a treia categorie este alcatuita din imitatii si adaptari ale mesterilor locali.
![]() |
||||
![]() |
||||
![]() |
||||
Arta populara
Capitolul închinat creatiei populare în domeniul artei s-ar cuveni sa fie deosebit de întins, daca tinem seama de bogatia si varietatea acestei productii în epocile în care ea este databila. Din pacate, constructii de aceasta categorie ne lipsesc cu desavîrsire pentru epoca feudalismului timpuriu. Este cert, însa, ca în ceea ce priveste, de pilda, locuinta, ea a cunoscut si în aceasta vreme tipuri care exista si azi si care-si au originea în antichitatea dacica. O dovada a existentei celui mai frumos tip de casa taraneasca - cu prispa lata si pridvor - a putut fi. vazuta în înrudirea cu acest tip a celor mai vechi locuinte feudale romînesti pe care le cunoastem azi. Este de presupus, de asemenea, ca stîlpii care sprijineau pridvorul erau si atunci sculptati cu maiestrie. Bogata sculptura în lemn taraneasca îsi va exercita influenta si asupra sculpturii în lemn executate pentru clasa feudala, pe care vom începe sa o cunoastem din secolele XV-XVI.
Piesele de costum, din care multe au iarasi o origine antica - lucru dovedit în mod indiscutabil - erau în esenta asemanatoare cu cele pastrate pîna azi, dupa cum ne confirma, la mijlocul veacului al XlV-lea, miniatura din Chronicon Pictum. împodobirea lor cu broderii continua o traditie atestata de unele statuete din epoca bronzului. si în acest domeniu, bogata ornamentica a artei populare îsi va exercita influenta binefacatoare asupra celei culte.
Fig. 75. - Diferite motive zoomorfe de-pe ceramica de factura bizantina,
sec. XIII-XIV.
14 -c. 1180
BIBLIOGRAFIE
I. Lucrari teoretice
Marx, K. - F, Engels, Ideologia germana, în Opere, voi. III, Bucuresti, 1958.
Marx, K. - F. Engels, Despre arta si literatura, Bucuresti, 1953.
Engels, F" Dezvoltarea socialismului de la utopie la stiinta. Prefata la editia engleza, în
K. Marx -F. Engels, Despre religie, Bucuresti, 1960.
- Razboiul
taranesc german,
Bucuresti, 1958.
Lentn, V. I., Despre cultura si arta, Bucuresti, 1957.
II. Izvoare
Anonymus, QestaHungarorum, în Script. Rer. Hung., ed. Szentpetery, voi. I, Budapesta, 1937 si în Izvoarele istoriei romîniîor, ed. G. Popa-Lisseanu, voi. I, Bucuresti, 1934.
Documente privind istoria Romîniei, B, Ţara Romîneasca, veac. XIII - XV; C, Transilvania, veac. XI-XIII, voi. I -II, veac. XIV, voi. I-IV.
Hukmuzaki, E., Documente privitoare !a istoria romîniîor, voi. XIV, partea I, Bucuresti, 1915.
Kedrenos, G. - Skylitzes, I., Historiarum compendium, în Corp. Script. Hist. By?., Bonn, 1839.
Legenda maior Sancti Qerhardi, în Script. Rer. Hung., ed. Szentpetery, voi. II, Budapesta, 1938.
Panaitescu, P. P., Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., voi. I, Bucuresti, 1958.
III. Lucrari generale si speciale
Barnea, I., Relatiile intre asezarea de la Bisericuta-Qarvan si Bizant, în sec. X-XIII, în St. cerc. ist. veche, IV, 1953, nr. 3-4, p. 641-671.
- Byzance, Kiev et l'Orient sur
le Bas-Danube du X-e au XII-e siecle, în Nouvelles
e'tudes d'histoire, pre'sente'es au X-e Congres des sciences historiques,
Rome, 1955,
Bucuresti, 1955, p. 169-180.
Barnea, I. -V. Bilciurescu, santierul arheologic Basarabi (reg. Constanta,), în Materiale si cercetari arheologice, VI, 1959, p. 541 - 566.
Bogdan, D. P., Din paleogra/îa sîavo-romîna, în Documente privind istoria Romîniei. Introducere, voi. I, Bucuresti, 1956, p. 81-149.
- Qra/îtele de la Basarabi, în
An. Univ. C. I. Parhon., st. soc,
istorie, nr. 16,
anul IX, 1960, p. 33-47.
Chisvasi-Comsa, M., Contributii la cunoasterea culturii straromîne în lumina sapaturilor de la Bucov, în St. cerc. ist. veche, X, 1959, nr. 1, p. 81 - 99.
Câmpina, B., Le probleme de l'apparition des fitats feodaux roumains, în Nouvelles etudes d'histoire, pre'sente'es au X-e Congres des sciences historiques, Rome, 1955, Bucuresti, 1955, p. 181-207.
Comsa, E., Cîteva descoperiri arheologice din raionul Medgidia, în Materiale fi cercetari arheologice, IV, 1957, p. 325-334.
Florescu, Gr. -R. Florescu - P. Diaconu, Capidava, voi. I, Bucuresti, 1958.
Gâldi, L., A român verstorte'net korszakai, Budapesta, 1960 (extras din Filoldgiai Kb'zlemeny).
Grecu, Al. [Panaitescu P. P.], Bulgaria în nordul Dunarii în veacurile al lX-lea-X-lea, în St. cerc. ist. medie, I, 1950, nr. 1, p. 223 - 236.
Horedt, K., Contributii în istoria Transilvaniei în sec. IV-XIII, Bucuresti, 1958. Iorga, N., Istoria literaturii romînesti, ed. a II-a, voi. I, Bucuresti, 1925.
- La creation religieuse du
sud-est europeen, Paris, 1929.
Istoria bisericii romine, voi. I, Bucuresti, 1957.
Jako, S., Les debuts de l'ecriture dans les couches laîques de la societe feodale en Transylvanie, în Nouvelles etudes d'histoire, presentees au X-e Congres des sciences historiques, Rome, 1955, Bucuresti, 1955, p. 209-223.
- Paleografia latina cu
referire la Transilvania (sec.
XII-XV), în Documente
privind istoria Romîniei. Introducere, voi. I, Bucuresti, 1956, p. 171 - 229.
Nasturel, P. S., Vne reminiscence roumaine de la messe latine a l'epoque de la liturgie slave
în Romanoslavica, I, 1958, p. 198 - 209. Nestor, I., Contributions archeologiques au probleme des Proto-Roumains.La dvilisation deDridu,
în Dacia, S. N., II, 1958, p. 371-382. Nicolescu, C, începuturile artei feudale din tara noastra în lumina ultimelor descoperiri
arheologice, în St. cerc. ist. artei, VI, 1959, nr. 1, p. 47 - 59.
- Ceramica
smaltuita din secolele X - XIV în lumina ultimelor
cercetari arheologice,
în St. cerc. ist. artei, VI, 1959, nr. 2, p. 75-104.
Olteanu, P., Aux origines de la culture slave dans la Transylvanie du Nord et le Maramures,
în Romanoslavica, I, 1958, p. 169-197. Pall, Fr., Diplomatica latina cu referire la Transilvania (sec. XI-XV), în Documente privind
istoria Rominiei. Introducere, voi. II, Bucuresti, 1956, p. 228 - 320.
- Cancelaria voievodului
Transilvaniei la începutul secolului al XIV-lea, în Rev.
Arh., I, 1960, p. 267-277.
Panaitescu, P. P., La litterature slavo-roumaine des XV-e - XVIII-e siecles et son importance
pour l'histoire des litteratures slaves, Praga, 1931. Vatasianu, V., Istoria artei feudale în tarile romine, voi. I, Bucuresti, 1959.
|