Din 1096 pana in 1099 a avut loc prima cruciada, organizata cu scopul de a recuceri Ierusalimul din mainile mahomedanilor. Cruciada si-a indeplinit scopul cucerind insa nu numai Ierusalimul, ci si o serie de teritorii din jur. Pe aceste teritorii au fost infiintate o serie de regate si comitate: Regatul Ierusalimului, Pricipatul Antiohiei, Comitatul Edessei si Comitatul de Tripoli care insa in cea mai mare parte era controlat de bizantini. Indeplinindu-si obiectivul, adica recucerirea Ierusalimului, armatele cruciate s-au intors in Europa, lasand numai un numar relativ mic de trupe in urma, care sa apere zonele cucerite. In acest context, in 1118, in timpul domniei lui Balwin al -II- lea, conducatorul Regatului Ieruslimului, Hugues de Payens, un cavaler francez, impreuna cu alti opt cavaleri au facut un juramant, in prezenta Patriarhului din Ierusalim, de a apara regatele crestine din Tara Sfanta de atacurile mahomedanilor. Baldwin a acceptat juramantul facut d 313j94d e cei noua dandu-le in schimb o mica parte a palatului sau siTemplul lui Solomon, de la care isi si trag denumirea. La inceput denumirea cavalerilor templieri a fost "Pauvres chevaliers du temple", adica saracii cavaleri ai templului. Si intradevar, erau saraci, acestia locuind in niste mici casute in care doar nu trebuiau sa plateasca chirie, pana si sigiliul lor, la inceput, arata doi cavaleri pe acelasi cal, imagine care avea ca scop sa arate cat de saraci erau Cavalerii Templieri. La inceput, fiind doar noua, cavalerii aveau ca scop escortarea pelerinilor care plecau din Ieruslim catre raul Iordan, pe atunci un loc frecventat destul de des ca loc de rugaciune.. In 1128, Hugues de Payens a plecat din Tara Sfanta pt. a incerca sa obtina binacuvantarea Bisercii catolice si, scopul principal al calatoriei, sa atraga noi recruti. La Conciliul de la Troye, la care a asistat si Sf Benedict, ca lider spiritual, Cavalerii Templieri au adoptat Regula Sf. Benedict. Templierii au trebuit sa faca trei juraminte, unul dintre ele fiind juramantul cruciatului si trei reguli stricte referitore la capela, refectoriu si dormitoriu. De asemenea, au adoptat si portul cistercian, cel alb, la care au mai adaugat si crucea rosie. In pofida regulilor stricte referitoare la biserica, in ordinul templierilor intrau din ce in ce mai multi recruti, formandu-se pana la urma o ierarhie a acestora, si anume: cavaleria grea, echipata cu cele mai bune instrumente de lupta si care reprezenta si categoria de soldati cea mai bine pregatita, sergentii, care reprezentau cavaleria usoara, taranii, care aveau ca insarcinare administrarea bunurilor si in sfarsit capelanii, care aveau rolul de preoti.
Dezvoltarea relativ rapida a ordinului s-a datorat in primul rand popularitatii crescande a acestuia, popularitate din ce in ce mai mare care poate fi motivata de o credinta, aproape oarba, in Dumnezeu. Un alt motiv al evolutiei templierilor ar fi faptul ca inca de la inceput, Papa le-a acordat tot felul de privilegii cum ar fi trecerea templierilor sub protectia lui, a Papei, personala, astfel ca templierii nu trebuiau sa-si justifice si nici sa raspunda de actiunile lor nici unei alte autoritati bisericesti inafara de Papa sau includerea proprietatilor ordinului in randul celor ale Bisericii catolice, scutindu-le astfel de taxe, chiar si de plati catre Biserica si un alt privilegiu ar fi faptul ca templierii puteau amplasa dupa voie cimitire sau noi biserci. Datorita acestor privilegii, templierii au intrat in conflict cu Biserica din Tara Sfanta, care in felul acesta nu mai putea abuza de autoritatea pe care o avea si care pierdea mari sume de bani, bani pe care, in mod normal ii luau din taxe, pe care templierii nu le mai plateau. Faptul ca templierii isi puteau construi dupa plac biserici si cimitire, actiuni prin care erau micsorate posesiunile de pana atunci ale Bisericii din Tara Sfanta a fost deasemea o alta sursa de nemultumire. Inca din 1152 Biserica din Tara Sfanta a incercat sa inlature o parte din privilegiile templierilor insa Roma ignora fiecare cerere a acesteia de a face acest lucru. Rezultatul a fost o crestere antipatiei fata de ordin a clericilor din Tara Sfanta.
Suport nu venea insa nu numai din partea Papalitatii, ci si din partea monarhilor din Europa (castignd multa influenta in cercurile Europene politice), in ale caror regate templierii au construitun numar mare de fortificatii. Numai in Palestina, templierii au fost nevoiti sa se extinda cu ajutorul sabiei, in detrimentul mahomedanilor (unele dintre cele mai importante cetati din Palestina au fost Safed construita in 1140, Karak, in 1143 si cea mai importanta dintre toate Castelul Pelerinilor, in 1217, construita intr-o zona strategica de coasta). Castelele erau atat centre de comanda, centre de antrenament pt. cavaleri cat si manastiri.
Cavalerii insisi erau descrisi de un contemporan: "Cavaleri inraiti pe campul de lupta, calugari piosi in manastiri, formidabili impotriva inamicilor lui Hristos, bunatatea intruchipata fata de prietenii lor". Templierii erau persoane care renuntasera la o viata normala, erau intotdeauna primii care atacau, intotdeauna ultimii care se retrageau, foarte disciplinati si in general, foarte numerosi pe campul de batalie, iar daca erau luati prizonieri, refuzau sa divulge orice fel de informatii in schimbul eliberarii lor (ex. In urma asediului cetatii Safed (1264), in care 90 de templieri au murit, alti 80 au fost luati prionieri si, nevrad sa renunte la religia lor, au fost executati). Dealtfel a fost estimat ca pe parcirsul existentei lor, un numar aproximativ de 20.000 de templieri, atat cavaleri cat si sergenti au murit in lupta.
Mortalitatea constanta a facut din ce in ce mai dificila cresterea numarului templierilor la aceasta mai adaugandu-se si o oarecare decadenta fata de adevaratul spirit al cruciadelor. In timp, datorita nevoii foarte mari de soldati, actul prin care devenise obligatorie o perioada de proba si care fusese scris inca de la fondarea ordinului, nu a mai fost luat in seama. Chiar si persoane excomunicate si care doreau sa-si ispaseasca pacatele au fost admisi in ordin, tot ce se dorea de la recruti era o obedienta aproape oarba. Multi nobili, care doreau sa intre, erau primiti imediat intrucat, nobili fiind, dispuneau de proprietati, astfel prin primirea nobilului in ordin, veneau si mai multi bani. Banii de asemenea au fost o sursa a decadentei, morale cel putin, insa cel mai serios factor care a influentat aceasta decadere a ordinului a fost lupta pentru putere si mandria excesiva a cavalerilor.
Oricum, in perioada de apogeu, se estimeaza ca ordinul dispunea de 9000 de proprietati care aduceau venituri foarte mari, care la randul lor erau depozitate in bisericile din Paris si Londra. In timp, va aparea si primul sistem bancar (cu toate ca biserica interzicea atunci actiunile cu care se ocupa o banca, insa templierii au facut o exceptie), in care vor fi pusi atat banii templierilor cat si banii regilor si printilor.
Fiind constransi de autoritatea Papei, cavalerii templieri au inceput sa controleze slaba conducere a Regatului Ierusalimului, un regat care nu putea fi mostenit decat de femei si in care domneau mai mult regentii decat mostenitorii de drept.
Cu toate acestea, templierii au inceput sa fie contrati de Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, care era, la randul lui, era un ordin monastico-cavaleresc, si care, la inceput era mai mult o imitatie a templierilor, dar care in timp a devenit un adevarat rival. Acest lucru a devenit o certitudine in momentul in care conducerea Regatului Ierusalimului a inceput sa fie controlata nu numai de templieri, ci si de ospitalieri.Aceste confruntari, incepute in genral de templieri, nu puteau pica mai prost, adica in perioada in care Saladin ameninta Regatul Latin si pe care pana la urma l-a si distrus.
Infrangerea in Tara Sfanta a creat dorinta de a pune capat acestor conflicte dintre cele doua ordine, iar pentru indeplinirea acestui obiectiv a fost organizat Conciliul de la Lyon din 1274, avandu-l pe Sf. Louis ca lider spiritual. O propunere a fost unificarea celor doua ordine. Alta propunere a fost creearea unui al treilea ordin care sa creeze un echilibru intre cele doua ordine. Insa niciodata, nu s-au luat masuri concrete pentru a rezolva problemele dintre cele doua ordine. Ultima data cand s-a propus incercarea de rezolvare a problemelor dintre cavaleri a fost in 1293 de catre Papa Nicolae al -IV- lea, insa rezultatul a fost la fel ca si in celelalte cazuri, nul.
Noul Papa, Clement al -V- lea dorea organizarea unei noi cruciade care sa fie condusa de Philip cel Frumos. Acesta a cerut in schimb mari cantitati de provizii, un numar mare de oameni si bineanteles, bani. Defapt, aceste cereri, care se presupunea ca sunt facute pt. organizarea unei armate cruciate, erau defapt pregatirile suveranului francez de dinainte de incercarea acestuia de a distruge Ordinul Cavalerilor Templieri. Insa, pt. a-si indeplini scopul, Philip avea nevoie de un pretext, pt. ca nu putea sa intre pe proprietatile Bisericii fara nici un motiv, iar pretextul a fost dupa Philip, faptul (destul de adevarat dealtfel)ca templierii sunt ineficienti (adica, detin un numar mare de posesiuni, pe care ar trebui sa le foloseasca pt. a organiza armate, care la randul sa fi trimise in cruciade, insa de fiecare data cand erau trimisi in cruciada erau infranti). In timp, Philip a devenit indeajuns de puternic pentru a putea lua proprietatile templierilor aflate pe teritoriul Frantei insa mai avea nevoie de aprobarea Papei pentru a confisca posesiunile din alte regate. Pentru a obtine aceasta aprobare, Philip a profitat de slabul caracter al Papei Clement al -V- lea, un Papa francez, destul de usor de indus in eroare, lucru pe care Philip l-a si facut convingandu-l pe Papa cum ca templierii ar fi invocat un idol, pe nume Baphomet, un demon inaripat cu cap de tap (aici parerile sunt impartite, alte teorii ar fi ca Baphomet putea sa se preschimbe intr-un cap sau o pisica neagra).
Procesul templierilor poate fi impartit in doua, prima parte fiind prezidata de o comisie a regelui Frantei, iar a doua parte a fost prezidata de o comisie trimisa de Papa. Philip a dat ordin ca toti templierii din Franta sa fie arestati, lucru care s-a si intamplat in ziua de 13 octombrie 1307. Regele a justificat aceasta actiune ca fiind autorizata de Biserica doar ca aceasta nu a participat. In timpul examinarilor a fost folosita si tortura, ca mijloc de obtinere a informatiilor (era un mijloc folosit pretutindeni, era legitim si considerat necesar ca mod de obtinere a informatiilor in cazul in care nu existau martori), astfel ca s-au obtinut marturii false. Au fost insa si cazuri in care nici nu a fost nevoie de tortura, doar amenintarea fiind indeajuns (ex. chiar Marele Maestru Templier, Jaques de Molay, cu toate ca mai tarziu, in timpul procesului, a marturisit ca a mintit pt. a-si salva viata).
Cu scopul de a crea si mai multe suspiciuni s-a pus accent pe intalnirile si ritualurile secrete ale cavalerilor. Acuzatiile aduse templierilor au fost: scuipatul pe cruce, homosexualitate si sodomie si venerarea de idoli (a lui Baphopet).. Aceste investigatii si modul in care au fost facute ele nu fusesera autorizate de Papa asa ca, acesta, a anulat intregul proces si i-a suspendat din functie pe episcopii si inchizitorii care au luat parte la ele. Philip, avand marturiile templierilor alaturi, s-a declarat Campion si Aparator al Credintei si a incercat sa induca in eroare si opinia publica in legatura cu justetea actiunilor sale. Pana la urma, in iunie 1308, la Poitiers, a fost organizat un nou proces, de data aceasta organizat de chiar Papa, care asistase la o marturie a 70 de templieri, alesi special, in care acestia recunosteau acuzatiile aduse. Papa a lasat pana la urma soarta cavalerilor in mana aceleasi comisii care asistase si la primul proces.
In a doua parte a procesului, care nu s-a restrans nu numai la Franta, ci la toate statele crestine pe teritoriul carora fusesera prezenti templierii. In Portugalia, Spania, Germania, Cipru, templierii au fost gasiti nevinovati, iar in Italia, exceptand anumite districte, verdictul a fost acelasi. Insa comisia din Franta nu a tinut seama decat de martorii gasiti vinovati, o parte din ei au fost inchisi, altii au acceptat sa-si tradeze colegii, astfel scapand atat de inchisoare cat si de rug, iar cei care au persistat in "erezie" si cei care si-au retras marturiile initiale au fost arsi pe rug pe data de 12 mai (54 de cavaleri). Insa acestea erau doar cazuri individuale, in realitate vinovatia intregului ordin nefiind dovedita, astfel, la Cociliul General de la Viena si Dauphinz din 1311 sa hotarat mentinerea ordinului. Papa a preferat sa dizolve ordinul insa membrii acestuia nu aveau sa fie condamnati, nu penal, ci in urma unor Decrete Apostolare.
Papa a decis, astfel, ca proprietatile Cavalerilor Templieri sa fie date Cavalerilor Ospitalieri, mai putin in Portugalia unde aveau sa fie date Ordinului lui Iisus si Spania, unde aveau sa fie date Ordinului de Montessa (in Aragon). Referitor la membrii ordinului, cei care si-au recunoscut vinovatia aveau voie sa intre in alt ordin sau sa se reintoarca in statul din care venea avand si dreptul la o pensie pe viata, pensie luata din averea ordinului. Marele Maestru, care isi recunoscuse vinovatia, in ultimul moment, exact inainte de a i se da verdictul, a proclamat nevinovatia Cavalerilor Templieri. Din ordinul lui Philip, a fost arestat si ars pe rug in fata portilor palatului (19 martie 1314). Legenada spune in timp ce ardea pe rug, Jaques de Molay i-a chemat pe amandoi, in cursul aceluiasi an in fata tribunalului lui Dumnezeu, Clement a murit la numai o luna iar Philip la opt luni dupa arderea pe rug.
|
