Comisia europeana
Înfiintarea Inaltei Autoritati ;
1958 Infiintarea Comisiilor Comunitatii Economice Europene si Euratomului ;
1965 Acordul de
dinamice în istoria Comisiei ;
1967 Cele trei Comisii ( CECO, CEE, EURATOM ) fuzioneaza într-una singura ;
Numirea lui Jacques Delors în functia de Presedinte al Comisiei Europene marcheaza o etapa productiva în activitatea Comisiei ;
Tratatul de
1997 Tratatul de
Tratatul de
Alex Warleigh, ( ed.), Understanding
European Union Institutions, Routledge,
Toate problemele importante sunt examinate în întâlnirile saptamânale ale Colegiului Comisarilor. În aceste întâlniri, deciziile sunt luate în unanimitate în masura posibilului sau prin votul majoritar.
Comisarul care este desemnat într-o arie specifica politica poarta raspunderea pentru domeniul respectiv.
Directiile generale sunt conduse de directori generali raspunzatori pentru activitatea lor în fata Comisarilor.
Directoratele sunt conduse de directori care sunt raspunzatori în fata Directorului general sau Directorului general adjunct.
Diviziile sunt conduse de directori de divizie si sunt responsabili în fata directorilor de Directii.
Mecanisme de decizie
Structura ierarhica produce un model prin care propunerile pentru decizii îsi creeaza drumul prin ''masinaria'' Comisiei :
Comisia nu are resurse suficiente pentru aceasta sarcina, nici personal si nici bani pentru a vedea modul în care politicile regionale, de pescuit sau agricultura sunt corect implementate, dependenta fiind de buna credinta si dorinta de cooperare a statelor membre.
A doua dificultate provine din complexitatea procesului de implementare a politicilor chiar atunci când exista o deplina dorinta de cooperare cu agentiile nationale.
A treia dificultate rezulta din marimea interesului statelor membre de a implementa o anumita politica europeana. Politica din domeniul competitiei este plina de exemple de interes slab în aplicarea reglementarilor comunitare.
A patra dificultate deriva din caracterul uneori prea flexibil al legislatiei europene deschisa la prea multe interpretari în raport cu circumstantele nationale.
Exista o serie de proceduri utilizate de Comisie în exercitarea atributiilor sale de implementare:
Procedura I (Advisory committee) : Comisia supune discutiei un proiect de masuri care trebuie luate într-un anumit domeniu. Comitetul exprima o opinie asupra proiectului printr-o majoritate simpla.
Procedura II ( Management Committee ): Comisia supune discutie un proiect de masuri ce trebuie decise de catre comitet. Daca masurile propuse sunt respinse în comitet prin majoritatea calificata Comisia poate sa amâne aplicarea deciziei sale pâna la o luna sau trei luni. În aceasta perioada Consiliul poate lua o decizie diferita prin majoritate calificata.
Procedura III ( Regulatory Committee ): Comisia supune un proiect de masuri care trebuie luate într-un domeniu. Daca proiectul nu este sprijinit printr-o majoritate calificata sau daca nu este exprimata nici o opinie, chestiunea se transfera Consiliului. Consiliul poate, în decursul unei perioade ce nu depaseste trei luni, sa ia o decizie prin majoritatea calificata. Daca acest lucru nu se întâmpla, atunci Comisia poate adopta proiectul de masuri.
Safeguard Measures ( mai ales în domeniul comertului ): În aceasta situatie nu se constituie nici un Comitet, Comisia notifica si cel mai adesea se consulta cu statele membre asupra masurilor ce trebuie întreprinse. Daca un stat membru solicita transferarea catre Consiliu a deciziei asupra masurilor ce trebuie luate atunci, într-o perioada de timp ce trebuie stabilita, Consiliul poate lua o alta decizie prin majoritatea calificata sau poate confirma, amenda sau revoca decizia Comisiei.
Exista diferente semnificative între atributiile diferitelor tipuri de comitete; advisory committees pot doar sa sfatuiasca, comitetele de management pot bloca deciziile Comisiei prin majoritatea calificata, iar comitetele regulatorii trebuie sa-si dea acordul prin majoritatea calificata. Aceste diferente au dat nastere unor dispute între Consiliu pe de o parte si Comisie si Parlament pe de alta, asupra procedurilor ce trebuie aplicate. Membrii acestor comitete sunt reprezentanti guvernamentali si functionari de nivel mediu din ministerele specifice deciziei. Comitetele de management se ocupau în trecut mai ales de agricultura ( aproape treizeci ), dar astazi exista astfel de comitete si în alte domenii. Comitetele reglatorii se ocupau mai ales cu armonizarea. Unele comitete sunt extrem de specializate cum ar fi '' comitetul pentru adaptarea la progresul tehnic al directivelor de îndepartare a barierelor tehnice din calea comertului''
Functia de gardian al cadrului legal
Comisia si Curtea de Justitie sunt însarcinate cu respectarea Tratatelor si a legislatiei europene, functie care se asociaza cu responsabilitatile de supervizare si implementare.
Comisia este preocupata de posibile neconcordante în implementarea tratatelor europene si a acquis-ului comunitar.
Un rol important îl au auto-notificarile. Statele membre sunt obligate sa notifice Comisiei Europene toate proiectele de reglementare nationala si standardele cu caracter tehnic astfel încât Comisia sa fie asigurata ca astfel de reglementari nu vor constitui bariere în calea comertului ;
O alta cale de a controla respectarea legislatiei Europene este informarea prin diverse canale cum ar fi organizatii europene, firme si state membre ale caror interese sunt atinse de presupuse actiuni ilegale ale altor state. De exemplu, Germania s-a plâns adesea de marimea subsidiilor pe care guvernele nationale le acordau industriei siderurgice ;
O a treia cale este reprezentata de eforturile proprii ale Comisiei care pot diverse forme: investigarea de catre mici comisii de monitorizare pe care Comisia le are în diverse domenii, o analiza atenta a informatiilor oferite de agentii externe sau de rapoarte din presa potrivit carora un guvern sau o companie actioneaza într-un mod contrar legislatiei europene. Exista niste proceduri numite infringement procedures care sunt initiate împotriva statelor care nu au notificat Comisiei masurile luate pentru incorporarea directivelor în legislatia Europeana, pentru non-incorporarea sau incorporarea incorecta a directivelor, aplicarea sau non-aplicarea corecta a directivelor sau pentru non-aplicarea sau incorecta aplicare a legislatiei europene mai ales în domenii legate de piata interna, taxare, agricultura, mediu si protectia consumatorului.
Înainte de a intreprinde orice actiune formala împotriva unui stat, acesta este informat asupra posibilei încalcari a obligatiilor sale legale. Daca aceasta încalcare este confirmata printr-o investigare din partea Comisiei atunci se initiaza o procedura prin care Comisia formuleaza o opinie asupra situatiei analizate dupa ce a dat în prealabil guvernului statului membru posibilitatea de a-si formula observatiile sale. Daca Statul respectiv nu se conformeaza opiniei Comisiei într-o perioda de timp stabilita de aceasta, ( doua luni ) cazul ajunge în fata Curtii de Justitie. Majoritatea cazurilor sunt rezolvate într-un stadiu incipient. În medie, Comisia primeste 800 de scrisori de notificare formala, formuleaza 200 de opinii si confera 80 de cazuri Curtii de Justitiei. Italia, Franta si Grecia figureaza constant pe aceasta lista. Actiunile pe care Comisia le poate stabili în cazurile de încalcare a legislatiei europene depind foarte mult de circumstante. Exista patru tipuri de circumstante ce ilustreaza posibilele actiuni:
Non-compliance din partea statului membru. Pâna la ratificarea tratatului asupra Uniunii Europene 1993, Comisia nu era abilitata sa impuna sanctiuni asupra unui stat membru care încalca obligatiile sale legale. Respectul pentru deciziile Comisiei depindea de bunavointa si aprecierea politica a guvernelor statelor membre. Nici Curtea de Justitie nu putea sa formuleze sanctiuni asupra unui stat membru. Dupa adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene, Comisia poate chema statul care nu se conformeaza opiniei exprimate în fata Curtii de Justitie. Aceasta poate impune o amenda financiara si ia decizia finala.
Firme ce încalca legislatia Europeana asupra practicilor restrictive. Prevederile tratatului, legislatia secundara si deciziile Curtii au creat un volum considerabil de legislatie europeana. Comisia evita însa folosirea acesteia pentru a lua decizii formale împotriva firmelor pentru a nu se angaja într- o confruntare directa, iar pe de alta parte pentru ca actiunile formale necesita proceduri birocratice extrem de complexe.
Firme ce încalca regulile EU referitoare la ajutorul dat statelor (Subsidii).
Potentiale încalcari ale Reglementarilor UE în domeniul fuziunilor de companii.
Functia de reprezentant extern si mediator
Comisia este reprezentata în alte tari si organizatii internationale. Exista reprezentante ale Comisiei în toate tarile membre cu responsabilitati de informare si relatii publice. În afara Uniunii Europene exista 127 de birouri ale Comisiei cu 700 de functionari oficiali si peste 1600 de persoane angajate din tarile respective desfasurând programe de ajutorare si asistenta umanitara.
Întrebari
Care este structura Comisiei Europene?
Ce responsabilitati are Comisia Europeana?
|
