Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru România
În seara zilei de 23 august 1944, prezentat în audienta la regele Mihai, maresalul Antonescu a fost arestat, alaturi de el având aceeasi soart 141h720b 59; si ceilalti colaboratori importanti ai regimului. La orele 22, regele Mihai a dat citire Proclamatiei catre Ţara anuntând întregii lumi hotarârea luata de a iesi din alianta cu puterile Axei si încetarea imediata, în fapt, unilaterala, a razboiului cu Natiunile Unite. În acelasi timp, el a precizat ca "dictatura a luat sfârsit".
Arestarea maresalului Antonescu în chiar incinta Palatului Regal nu s-a facut dupa procedura prevazuta în Codul Justitiei Militare, atunci în vigoare, nefiind în prealabil emis nici un mandat de arestare de catre organele competente. Arestarea s-a facut, însa, în temeiul unor ratiuni politice, pentru ca desi, la procesul sau din mai 1946 Ion Antonescu a declarat ca era decis sa se retraga din fruntea guvernului, regele Mihai si anturajul sau, îndemnati de comunisti, au ajuns sa considere ca în acea situatie, el nu ar fi facut-o fara o riposta armata.
Judecata istoriei asupra personalitatii complexe a maresalului Ion Antonescu, s-a dat si nu s-a dat înca pâna acum. Tribunalul care a pronuntat sentinta de condamnare a lui la moarte s-a grabit, desigur, pentru ca în spatele sau, se afalu atâtia factori care l-au dorit suprimat. În ce îi priveste pe istorici- si în primul rând pe ei- acestia mai au înca datorii neonorate în legatura cu memoria maresalului. În sfârsit, consideram necesar a mentiona ca în bloc-notes-ul în care si-a concretizat maresalul gândurile, imediat dupa arestare, exista si urmatorul care cutremura pe oricine care judeca ceea ce s-a întâmplat dupa 23 august 1944: "Eu nu pot accepta sa predau tara si armata rusilor". Credem ca cel putin, în acest sensibil adevar, Antonescu nu se însela.
Conventia semnata 20 de zile mai târziu, la Moscova, ar fi trebuit sa asigure un cadru complementar, adecvat regimului amintit. Ca nu a fost sa fie asa au dovedit-o cu prisosinta realitatile istorice consemnate atunci, în documentele vremii.
Momentele istorice invocate au fost apreciate, nu de putine ori, la modul: "... actul de la 23 August 1944 este si va ramâne în istorie ca un act indispensabil, util si salvator pentru existenta României" sau "indiferent de greutatile coplesitoare cu care a fost confruntata tara noastra dupa razboi, armistitiul încheiat în 1944 a fost si va ramâne în istorie ca un act de mare întelepciune politica si de înalt patriotism, salvator pentru existenta si viitorul României".
Fara a dezvolta acum teoria importantei reale a celor doua fapte istorice incontestabile, nu putem trece prea usor peste un adevar fundamental: ambele, în complementaritatea lor, au continut, în sens negativ, un neasteptat revers ce a marcat societatea româneasca postbelica pentru multa vreme de atunci înainte.
Iesirea României dintr-o alianta "sui-generis" (alianta cu Germania) si trecerea rapida într-o alta (alianta cu Natiunile Unite) antrenase, la vremea aceea, un lung cortegiu de efecte care au dus în ultima instanta, în aprecierea multor specialisti, la scurtarea reala a duratei razboiului mondial. Acest fapt a pus în evidenta importanta militar-strategica si logistica a României la acea data.
În subsidiar, Dobrogea si litoralul maritim al României si-au evidentiat însemnatatea lor strategica. În conditiile noii orientari militare a României, s-a putut da curs nu numai angajarii rutei strategice de "litoral" (utilizata si în secolele anterioare pentru a patrunde în adâncimea Peninsulei Balcanice) dar si anihilarii punctelor esentiale de sprijin terestru ale Germaniei, care îi asigurasera prezenta în bazinul Marii Negre. Nu trebuie omis, în acest sens, interesul Uniunii Sovietice pentru aceasta zona, manifestat înca din decembrie 1941, în anii razboiului si dupa razboi.
În ansamblu, Carpatii, Dunarea si Marea Neagra, constante geografice definitorii ale istoriei române, reprezentau, în împrejurarile internationale ale verii anului 1944, o importanta remarcabila pe esicherul strategic continental. Includerea lor în "zestrea" strategica a Natiunilor Unite (în fapt a Uniunii Sovietice), la care a contribuit actul de la 23 august 1944, a avut consecinte dintre cele mai substantiale asupra razboiului, grabindu-i deznodamântul.
Actiunea militara româneasca de la 23 august 1944 a dus la prabusirea întregului front al Germaniei în sud-estul Europei, la crearea "celui mai larg flanc deschis din razboiul modern", si anume:
1. saltul facut în scurt timp de peste 500 km de frontul sovietic (mai exact 620 km strabatuti fara a mai întâlni practic nici o rezistenta germana serioasa, într-un teritoriu care fusese deja eliberat de armata româna timp de opt zile, în medie fortele sovietice parcurgând circa 45 km pe zi, adica un ritm de înaintare specific marsului si nicidecum luptelor).
2. Germania a fost obligata sa evacueze rapid Bulgaria, apoi, în aproape opt saptamâni, Grecia, Macedonia, Albania, Serbia si o parte din Bosnia, adica Balcanii în cea mai mare parte a lor. Conducerea militara suprema germana apreciase ca, pentru defensiva în Europa, "stapânirea Balcanilor este hotarâtoare din motive strategice de politica militara si economica". Din aceasta perspectiva geo-strategica se releva înca o data faptul ca România era un fel de poarta a Balcanilor si nu numai.
3. Întreruperea aprovizionarii cu petrol a Germaniei de catre România si implicit scurtarea, din acest punct de vedere, a capacitatii de efort militar a Germaniei.
4. Urmarea "exemplului românesc" de catre alti "sateliti" ai Germaniei de pâna atunci, precum Finlanda sau Bulgaria.
5. Schimbarea raportului de forte al coalitiilor aflate în conflict, în materie de efective, respectiv: Natiunile Unite dispuneau, înainte de actul României de la 23 august 1944, de peste 10000000 de ostasi în Europa, pe diverse fronturi, în vreme ce Germania dispunea de 10165303 militari. Trecerea României de partea Coalitiei Natiunilor Unite a zdruncinat, evident, aceasta balanta de forte.
Aprecierea germana, mai exact fermitatea condamnarii actului de la 23 august 1944 de catre oficialitatile germane ale vremii, a reprezentat o dovada în plus a importantei momentului : "capitularea României, pe lânga consecintele ei imediate de ordin militar, a produs în acelasi timp si o rasturnare de fronturi extrem de periculoasa ce va duce la pierderea teritoriului nu numai al României, ci si al Iugoslaviei si Greciei, punând în pericol toata armata germana din Balcani.
Deosebit de pierderea pozitiilor din Carpati, pierderea grâului si petrolului românesc constituie o alta mare si grea lovitura, în urma careia armatele ruse vor putea ajunge în vreo câteva saptamâni în fata Budapestei.
Dat fiind ca aceasta este, în decurs de 30 de ani, a doua oara când România tradeaza cauza Germaniei, se impune a se lua toate masurile ca România sa dispara de pe harta Europei si poporul român sa dispara ca natiune".
Gen. Hans Friesner, în lucrarea sa intitulata Batalii tradate. Tragedia armatei germane în România si Ungaria, aprecia ca frontul german a fost pus, în acel moment, în fata unei catrastofe, "prin tradarea României". Convingerea înaltului responsabil militar german de atunci a fost aceea ca la 23 august 1944 "a început o tragedie zguduitoare initiata de o clica tradatoare, în frunte cu tânarul rege. Regele Mihai tradase bolsevicilor nu numai Germania aliata, dar si propriul sau popor si în ultima instanta Europa".
Toate aceste consecinte îl faceau pe Winston Churchill, de altfel unul din "artizanii" constienti ai hartii europene postbelice, sa realizeze ca "triumful Marii Aliante nu mai era decât o chestiune de timp" si cât se poate de cinic, sa conchida: "era firesc sa creasca ambitiile rusesti: comunismul salta capul în spatele frontului sovietic, vuind de bubuitul tunurilor. Rusia devenea "Mântuitorul" iar comunismul "Evanghelia" pe care o aducea". În viziunea istoricului Peter Calvocoresi, "ofensiva ruseasca (...) a adus URSS pe drumul autorizarii dominatiei militare si politice în Europa, neegalata din vremea tarului Alexandru, care marsaluia în Paris, la 1814, cu planuri marete pentru viitoarea ordine în afacerile Europei".
Cei care înfaptuisera lovitura de stat de la 23 august 1944 nu cunoscusera aranjamentele sovieto-britanice pentru Balcani sau pentru România. Astfel, la mai putin de o luna de la declaratia din 2 aprilie 1944 a lui Molotov si de la transmiterea de catre guvernul României a notei din 12 aprilie 1944, cuprinzând "conditiile minime de armistitiu cu URSS", ambasadorul britanic de la Washington se adresa Departamentului de Stat al SUA, cu privire la "reglementarea chestiunii" raporturilor anglo-sovietice în Balcani. Cu acel prilej, britanicii apreciasera ca "cea mai buna solutie ar fi ca guvernul Regatului Unit sa cada de acord - drept aranjament practic - cu guvernul sovietic, anume ca afacerile românesti sa fie de resortul principal al guvernului sovietic, întrucât România cade în aria de actiune a armatelor ruse".
Partea americana a realizat ca presupusul acord anglo-sovietic ar avea ca rezultat cert împartirea Balcanilor în sfere de influenta. Winston Churchill, initiator al dialogului la distanta cu Roosvelt, presedintele SUA, a emis chiar ideea unui aranjament de trei luni, de proba, întrucât "rusii sunt pe punctul de a invada România în mare forta", el apreciind ca nici britanicii si nici americanii nu aveau nici un fel de trupe acolo, motiv pentru care "rusii vor face probabil ceea ce doresc, în orice caz".
Pe 12 iunie 1944, Roosevelt telegrafia Londrei ca este de acord cu propunerile britanice, dar, în propria-i slabiciune (daca nu mai mult), adauga aproape naiv: "sa avem grija, s-o spunem limpede, ca noi nu stabilim nici un fel de sfere de influente dupa razboi".
În mod cert, la mijlocul lunii iunie 1944, situatia României era limpede definita: sovietele dobândisera raspunderea majora în treburile românesti. Acest aranjament al marilor aliati era total necunoscut în capitala României. Era, fara dubii, o prefatare "în trei" a jocului procentelor "în doi" din octombrie 1944, de la Moscova, atunci când, dupa marturia lui Churchill, "peste tot, realitatile au fost exprimate în procente".
Hans Kissel, în lucrarea sa Die Katastrophe in Rumanien 1944, sublinia acelasi fenomen al ignorantei clasei politice române, apreciind transant ca "înca de la 23 august 1944, în România se da cale libera pentru victoria definitiva a comunismului si disparitia ei în dosul Cortinei de Fier. Doar cine dovedea ignoranta politica putea acorda vreun credit declaratiei facute la 2 aprilie 1944 de comisarul sovietic pentru Afacerile Straine, Molotov, ca Uniunea Sovietica nu urmareste sa schimbe structura sociala a României".
Asadar, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, situatia interna si internationala a României s-a modificat esential. În Proclamatia regelui catre tara, difuzata la orele 22.00, în seara amintitei zile se afirma: "România a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanica si SUA. Din acest moment înceteaza lupta si orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si SUA Primiti pe soldatii acestor armate cu încredere. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul în treburile interne".
Declaratia regelui, purtând girul elitei politice române reprezentata de Partidul National Ţaranesc (PNŢ), Partidul National Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) si Partidul Comunist Român (PCR) oscila, în mod cert, între realitati si dorinte. Formularea "România a acceptat armistitiul" nu avea nici o acoperire practica, deoarece actul armistitiului se va semna abia în noaptea din 12/13 septembrie 1944. De asemenea, nici un document oficial al Natiunilor Unite, în acel moment, nu consemna garantarea ferma (nu formala) a independentei sau neamestecul în treburile interne ale tarii.
În aceasta ordine, am retine si ambiguitatea anuntului de încetare a razboiului. O astfel de asertiune transmisa atunci tarii de factorul conducator, întarita de reprezentantii Blocului National Democrat (BND), a creat reale confuzii la nivel regional.
Este de ajuns sa amintim apelul afisat în judetul Constanta, care se adresa cetatenilor în termeni similari mesajului central, la fel de departe de realitati, atunci când considera ca "razboiul în care am fost purtati trei ani împotriva poporului s-a terminat" sau ca, "prin reprezentantii autorizati, guvernul Uniunii Sovietice, Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii au garantat independenta României si, în cadrul suveranitatii nationale respectate, neamestecul lor în viata noastra de stat" într-un moment în care delegatia româna desemnata pentru negocierea armistitiului abia ajungea la Moscova.
|
